MANAGEMENTUL ACTIVITATILOR DIN INTREPRINDEREA AGROALIMENTARA

1. Proces, ciclu si tip de productie

Cunoasterea activitatilor din intreprinderile agroalimentare si a modului de exercitare a managementului lor are ca premisa abordarea continutului procesului de productie, al ciclului si al tipurilor de productie.

Procesul de productie este definit in moduri mai mult sau mai putin asemanatoare. In cazul unor definitii de dictionar este considerat ca fiind o suita de operatii constituind maniera de a fabrica, de a face ceva si apreciat ca sinonim cu un proces de fabricatie (59), sau ca totalitatea proceselor folosite pentru transformarea materiilor prime si a semifabricatelor in produse finite (61).

In lucrarile de specialitate, procesul de productie este definit mai complex, fiind vazut atat prin prisma social-economica, inclusiv in ceea ce priveste relatiile dintre oameni si efectele economice pe care le genereaza, cat si tehnico-materiala, presupunand utilizarea unor mijloace tehnice si a altor resurse, prin interventia directa sau indirecta a factorului uman, iar in unele cazuri (agricultura, industrie alimentara) se iau in considerare si procesele naturale (2). In mod sintetic, prin procesul de productie se intelege totalitatea proceselor de munca, tehnologice si a celor naturale, care concura la obtinerea produselor, reprezentand domeniul de activitate al intreprinderii.

Putem observa ca procesul de productie contine procese de munca (in agricultura interventia lor are loc numai in anumite momente de ale ciclului de productie, fara a avea continuitate, mai cu seama in productia vegetala, in timp ce in industria alimentara ele sunt ritmice) exercitate asupra diverselor materii prime a materialelor etc. utile obtinerii produselor finite (produse agroalimentare, in cazul intreprinderii din industria alimentara).

Procesul tehnologic se refera la transformarea directa a materiilor prime, materialelor etc., marcand trecerea acestora spre produsul finit.

In anumite situatii, in procesele de productie intervin si procese naturale (industria alimentara fiind tipica din acest punct de vedere) de durata mai scurta sau mai indelungata, in decursul carora au loc modificari chimice, biologice etc. ale produselor aflate in prelucrare, pentru a obtine bunuri alimentare intermediare ori finale. Aceste procese sunt firesti, deoarece se lucreaza cu materii prime biologice, materializarea lor intr-un produs agroalimentar este posibila, de exemplu, prin actiunea unor bacterii, dar si a altor transformari. Astfel, sunt regasite in industria alimentara: procese naturale de fermentatie a vinurilor, inclusiv cea secundara a acestora pentru a obtine sampanie, a branzeturilor, a produselor lactate acide (iaurt, sana, chefir etc.) de maturare a unor produse (cascaval, branza), si procese biologice, cum ar fi de exemplu, incoltirea orzului pentru bere.(12)

Ciclul de productie reprezinta timpul care se scurge de la inceperea procesului de productie pana la obtinerea produsului finit. Durata ciclului de productie si structura sa influenteaza modul in care se organizeaza si se desfasoara productia in sistemul agroalimentar. Desigur ca, in situatia exploatatiilor agricole, durata ciclului este determinata de perioada de vegetatie, mai lunga sau mai scurta, in functie de particularitatile culturilor. In intreprinderile din industria alimentara structura ciclului de productie este asemanatoare cu cea intalnita in industrie, in general, fiind formata din perioada de lucru si timpul de intreruperi. Exista un aspect specific, in unele intreprinderi agroalimentare perioada de lucru include, pe langa durata ciclului operativ si a proceselor auxiliare, si pe cea a proceselor naturale. Durata ciclului de productie este mult mai mica decat in alte ramuri industriale.

Procesele naturale prelungesc, desigur, ciclul de productie, ceea ce influenteaza: gradul de utilizare a capacitatilor de productie, nivelul cheltuielilor de productie si al costurilor unitare, in sensul cresterii, si, mai ales, viteza de rotatie a capitalului circulant (se reduce). Fenomenul nu se poate compara cu cel intalnit in alte ramuri industriale, unde ciclul de productie este mult mai lung, dar, el exista si are impact negativ asupra performantelor economice ale intreprinderilor in cauza. Cercetarile stiintifice, in domeniu, au o anumita contributie in sensul scurtarii ciclului de productie.

Managementul activitatilor din intrebarile apartinand industriei alimentare este influentat si de tipul de productie practicat.

Tipul de productie se delimiteaza prin prisma unor elemente, cum ar fi ( 2,4,6 ):

felul (nomenclatura) produselor de fabricat,

amploarea (volumul) productiei prevazuta a se obtine;

gradul de specializare;

maniera in care se deplaseaza materiile prime, materialele etc. pe fluxul de productie.

Alteori, intr-o abordare sintetica, tipul de productie este privit ca o clasa de procese de productie caracterizate prin aspecte calitative comune (22).

In baza elementelor mentionate, carora li se pot adauga si altele, teoria si practica din domeniul industriei identifica trei tipuri de productie (2,22,46):

a)      de masa ; b) de serie; c) individual.

Tipul de productie genereaza diferentieri in actiunile managementului referitoare la pregatirea tehnica, organizarea productiei, conducerea operativa a acesteia, urmarirea productiei etc.

Tipul de productie de masa se caracterizeaza, in principal prin urmatoarele:

producerea continua a unei cantitati foarte mari dintr-un produs sau dintr-un numar redus de produse (nomenclatura de produse este, deci , mica, putandu-se ajunge la situatia in care include un singur produs);

produsele sunt, de regula, standardizate;

procesele de productie se reiau in mod continuu, ritmicitatea lor fiind foarte exacta (un exemplu sugestiv este producerea painii, aceasta avand loc zilnic, existand cicluri in timpul unei zile);

continuitatea activitatii contribuie la utilizarea eficace a capitalului fix si a celui circulant (aspecte specifice prezinta, in situatia economica actuala, gradul in care se foloseste capacitatea de productie proiectata, ceea ce depinde si de puterea de cumparare a populatiei, de concurenta, de gradul in care s-a asigurat consumul fiziologic norma la un produs sau la altul );

fluctuatia scazuta a fortei de munca, coroborata cu o motivatie adecvata, pot mari implicarea personalului la realizarea, sub aspect cantitativ si calitativ, a obiectivelor programate;

organizarea productie in flux, cu o buna delimitare a operatiilor, cu accentuarea specializarii (de exemplu, la limita, numai un sortiment de paine sau un singur fel de ulei de floarea soarelui), ceea ce permite si o adancire a sa in cazul resurselor umane, avand drept consecinta cresterea productivitatii;

dotarea este constituita din masini si utilaje sau din linii tehnologice specializate pe produs sau pe faze.

Acest tip este intalnit in intreprinderi din industria alimentara, cum ar fi cele: de panificatie, de prelucrare a sfeclei de zahar, de producere a berii, a spirtului, a uleiului vegetal etc. Gradul sau ridicat de reprezentativitate in industria alimentara este generat de faptul ca produsele obtinute (lapte, carne, zahar, ulei etc.) se adreseaza unui consum de masa (intregii populatii unei tari, mai putin celor care consuma unele produse din gospodaria proprie). Or, un consum de masa are nevoie de o productie de acelasi gen.

Tipul de productie de serie, asa cum ii spune si denumirea, presupune producerea de loturi sau serii mijlocii sau mici, in mod periodic, dintr-un numar mai redus sau mai mare de produse. Nomenclatura de produse este, in unele situatii, mai larga decat in cazul tipului de productie de masa. Totusi, ponderea lui in industria alimentara este mult mai redusa decat a tipului de masa. Ar putea fi regasit in producerea unor conserve de legume, de fructe, dulceturi, gemuri etc.

Organizarea acestui tip de productie este privita in relatie cu diversitatea materiilor prime prelucrate si, mai ales, cu aparitia lor in anumite sezoane. Ca urmare, se fabrica produse, de felul celor amintite, in diferite serii.

Succesiunea aparitiei materiilor prime si desfasurarea prelucrarii, in acest fel, genereaza, cel putin, pentru o anumita perioada a anului, continuitate in activitatea intreprinderii. In acelasi sens actioneaza si masura in care producatorii agricoli ofera materii prime diferite, inclusiv dupa sezonul de obtinere. La acelasi produs agricol, utila devine si imbinarea soiurilor cu coacere esalonata.

Reprezentand al treilea tip de productie intalnit in industrie, cel individual are drept caracteristici de baza: un volum mic al productiei, un nomenclator mare de produse, uneori se fabrica unicate, instabilitatea acestuia. In aceste conditii, reluarea unor procese de productie este intamplatoare, iar, uneori, nu mai are loc niciodata (2). In plus, nu poate fi vorba de specializarea intreprinderii si a subdiviziunilor sale operationale. Desigur ca, acolo unde se intalneste, acest tip de productie presupune masuri organizatorice si alte conditii cu totul speciale. In industria alimentara acest tip de productie nu are o reprezentare demna de subliniat.

2. Managementul activitatii de baza

In intreprinderile din industrie, in subsistemul lor operational, se regasesc activitati diferite, grupate in: de baza, auxiliare si de servire.

Activitatea de baza este cea care se refera la obtinerea produsului (produselor) cu rol in definirea domeniului de activitate al intreprinderii si are stransa legatura cu misiunea acesteia.

Este vorba de managementul unei activitati in care se aloca, se combina si se utilizeaza in procesul de productie resurse materiale, de capital si umane pentru a obtine, in conditii de rationalitate, anumite cantitati dintr-un produs sau din mai multe, potrivit structurii de productie practicate, la termenele stabilite, care, la unele produse - paine, lapte de consum etc., sunt foarte scurte, cu caracteristici calitative corespunzatoare (potrivit standardelor, prescriptiilor) pentru a satisface cererea consumatorilor, produsele urmand sa fie competitive, in situatii date, pe diferite piete .

In activitatea de baza intervin, prin decizii, managerii aflati la diverse niveluri ierarhice si in diferite compartimente functionale si operationale din structura organizatorica a intreprinderii (36). Actiunile managerilor si ale compartimentelor, ca de exemplu, sectii, urmaresc, dupa caz, crearea conditiilor de diferite feluri (achizitionarea materiilor prime agricole, asigurarea si pregatirea mijloacelor tehnice, a fortei de munca) necesare desfasurarii activitatii de baza. Antrenarea unor asemenea mijloace, in directia amintita, presupune exercitarea si a unui atent proces de coordonare, eforturile urmand sa fie conjugate spre atingerea obiectivelor prevazute pentru aceasta activitate a intreprinderii ( 36).

Varietatea intreprinderilor din industria alimentara, ca si a celor din agricultura, care prelucreaza materii prime agricole, diversitatea produselor obtinute, tehnologiile utilizate imprima un anumit specific asigurarii conditiilor concrete de desfasurare a productiei. Functiile managementului se vor regasi, insa, prin activitatea managerilor si a compartimentelor functionale, in toate cazurile, ele urmand sa fie respectate si aplicate riguros. Colaborarea dintre managerul general si cei aflati la diversele niveluri ierarhice este, de asemenea, foarte utila. Actionand potrivit competentelor ei acopera toate componentele activitatii de baza.

Specificul intreprinderilor din industria alimentara consta in organizarea de procese de productie prelucratoare, ele exercitandu-se asupra materiilor prime agricole. Rezultatul acestor procese il reprezinta, in general, produsele agroalimentare omogene (zahar, lapte de consum etc.), fiecare avand proprietati identice in intreaga sa masa.

Fiind vorba, de regula, de intreprinderi cu productie de masa, organizarea acesteia se face in flux. Mai mult, se intalnesc linii de productie automatizate sau linii tehnologice de aceasta natura. Exista un flux continuu, cum sunt conveierele utilizate in panificatie. (2)

Managementul, in acest stadiu al activitatii intreprinderii, va fi cel operativ. Se presupune, ca au fost asigurate conditiile prealabile pentru declansarea procesului de productie (solutii pentru problemele aparute cu agentii economici din "amonte", referitoare la achizitionarea de materii prime, si pentru cele ivite in relatiile cu cei din "aval", vizand vanzarea produselor obtinute).

Prin decizii curente se va sigura derularea activitatilor potrivit programului stabilit, urmarindu-se obtinerea produselor, sub aspect cantitativ si calitativ, deci, desfasurarea proceselor tehnologice in conformitate cu proiectarea lor si cu cerintele de rationalitate economica.

O pondere mare in activitatea curenta o detine pregatirea productiei

Pregatirea productiei se constituie intr-o premisa importanta pentru desfasurarea activitatii de baza si presupune actiuni complexe referitoare, in principal, la introducerea in fabricatie a unor produse noi, precum si la imbunatatirea caracteristicilor calitative (organoleptice etc.) ale produselor din nomenclatorul existent in productie.

In acest stadiu al proceselor de baza intervin, in mare masura, gandirea, conceptia si actiunile celor implicati, pentru a crea conditiile necesare trecerii la obtinerea produselor potrivit tuturor cerintelor, astfel incat ele sa fie competitive si sa contribuie la eficientizarea intreprinderii. Anticiparea a ceea ce este necesar si a modului in care se vor derula lucrurile devine foarte utila, evitandu-se aparitia unor aspecte negative, generatoare de disfunctionalitati.

Managementul pregatirii este exercitat de manageri responsabili de productie si de cei de la nivelul mediu din intreprinderile agroalimentare. De altfel, in organizarea structurala a intreprinderilor amintite, exista, in subordinea managerului general adjunct responsabil de productie, un compartiment denumit "Pregatirea, lansarea si urmarirea productiei", caruia ii revin asemenea atributii.

Pregatirea productiei, cand este vorba de reluarea producerii unui produs, se bazeaza, mult, pe experienta, pe repetabilitatea unor activitati intrate , s-ar putea spune, in rutina. Desigur ca, potrivit continutului "pregatirii" sunt posibile masuri de perfectionare, menite sa imbunatateasca conditiile de obtinere a produselor si, implicit, a caracteristicilor lor.

Activitatea este mult mai complexa, determinata de ineditul actiunilor care se vor desfasura, cand se trece la introducerea in fabricatie a unui produs nou, in intentia lansarii lui pe piata. Industriei alimentare ii este specific un asemenea proces, pornind de la : varietatea materiilor prime ce pot fi supuse prelucrarii, a tehnologiilor, a gusturilor consumatorilor, a modelelor de consum etc. Crearea unor societati pe baza de initiativa privata a contribuit la largirea gamei produselor alimentare oferite consumatorilor.

In cel de al doilea caz, experienta nu mai este la fel de mare, deoarece intervin elemente specifice noului produs. Uneori, insa, se preiau diferite faze din tehnologia produsului inlocuit sau a unui produs asemanator. Atentia si eforturile vor fi orientate spre conceperea produsului, cercetare si proiectare, spre elemente de natura tehnologica (compozitie, dozarea componentelor, calitati nutritionale si asimilarea substantelor hranitoare de catre organismul uman, mod de prezentare etc.), spre producerea unor mostre si efectuarea, repetata, de analize de laborator. Toate acestea sunt apanajul functiei de cercetare -dezvoltare a intreprinderii.

Pregatirea productiei are doua laturi principale: tehnica si material-organizatorica (2,12,46). Un alt punct de vedere considera ca distincte cele doua componente ale pregatirii material-organizatorice, adica: pregatirea materiala si pregatirea organizatorica (46).

Pregatirea tehnica in industrie, in general, are drept componenta esentiala proiectarea produselor. In cazul intreprinderilor agroalimentare, fiind vorba de bunuri de consum, activitatea de proiectare nu va avea un continut similar celei din alte ramuri industriale. Oricum, se stabileste ceea ce se va produce , in baza unei documentatii tehnologice, generata de activitatea de conceptie, cercetare etc. , surprinzand, in esenta, procesul tehnologic, cu toate stadiile prin care trec materiile prime pana la produsul finit.

In obtinerea produsului intervin, desigur, si echipamentele tehnice cuprinse in liniile tehnologice, pregatirea tehnica vizand si stabilirea masurii in care ele corespund tehnologiei preconizate.

De asemenea, fiind cunoscut rolul materiilor prime, mai cu seama sub aspect calitativ, in obtinerea produsului, documentatia tehnologica va include referiri la cele necesare, precizandu-se parametrii lor calitativi, consumurile specifice - varietatea acestora fiind determinata de gradul de elaborare a produsului, continutul in substante utile al materiilor prime, nivelul tehnic in care se desfasoara productia.

Documentatia tehnologica caracterizeaza si aspectele referitoare la calitatea produsului, aceasta fiind apreciata prin metode specifice produselor agroalimentare (organoleptice, de laborator etc.).

Trecerea la fabricarea produsului poate avea implicatii in planul organizarii procesului de productie, mai cu seama daca acesta, fiind nou, se deosebeste mult de ceea ce s-a facut pana atunci. Asemanarea dintre produsele agroalimentare genereaza mai putine schimbari, fata de ceea ce se intampla in alte ramuri industriale, cand se trece la un nou produs.

Pregatirea productiei presupune estimarea prealabila a cererii, promovarea unor politici de pret, predictii referitoare la "intrari", la randamente si consumuri specifice, incidenta lor resimtindu-se asupra componentelor tehnologiei, dar si a rezultatelor economice prevazute a se obtine, putand sa amplifice performanta economica a intreprinderii.

Pregatirea materiala contine diverse activitati, care vizeaza elemente de natura tehnica, umana, materiile prime etc. utile pentru desfasurarea activitatii de baza.

Problemele referitoare la mijloacele tehnice (echipamente), care trebuie asigurate si pregatite, intervin, mai ales, atunci cand imbunatatirea unui produs s-au introducerea in fabricatie a unuia nou, nu pot avea loc utilizand numai ceea ce exista, din punct de vedere tehnic, in liniile tehnologice. Atunci cand se reia producerea unui produs ( activitatea nu este continua) vor prevala elementele de pregatire a mijloacelor tehnice.

In ceea ce priveste pregatirea materiilor prime si a materialelor, se resimte nevoia unor actiuni numeroase, daca avem in vedere specificul obtinerii acestora in agricultura, unde opereaza foarte multe exploatatii, tehnologiile aplicate fiind diferite. Aceasta stare de lucruri se regaseste in lipsa de omogenitate calitativa a materiilor prime. In acest sens, se vor avea in vedere :

asigurarea de materii prime si materiale, care se refera la:

identificarea furnizorilor potentiali, acestia fiind diferiti, in functie de felul produsului (COMCEREAL, societati comerciale agricole, societati agricole etc. - unele societati, create pe baza de initiativa privata, intra in relatii directe cu producatorii);

contractarea materiilor prime (negocierea conditiilor privind cantitatea, calitatea, preturile etc.), aceasta depinzand, acum, de intreprinderea de prelucrare, avand in vedere ca autoritatea managementului sau s-a extins, in urma cresterii gradului ei de autonomie (aceasta fiind totala, in cazul intreprinderilor privatizate, si foarte larga in situatia celor cu capital total sau partial de stat), pe intregul flux al activitatilor, de la aprovizionare pana la vanzarea produselor;

elaborarea graficului de livrare-aprovizionare;

transportul, primirea, receptionarea si depozitarea materiilor prime, in spatiile existente, asigurand consumul pentru un anumit numar de zile, in functie de capacitatea de depozitare;

pregatirea materiilor prime si a materialelor necesare in cazul unor tehnologii, care impun anumite operatii specifice de tratare si conditionare, cum ar fi:

invechirea vinului pentru fabricarea coniacului si a vinurilor sampanizate;

maturarea graului;

conditionarea semintelor oleaginoase;

spalarea fructelor si legumelor utilizate la obtinerea conservelor.

crearea unor loturi omogene de materii prime, prin amestecare, cupajare, selectionare etc., deoarece, asa dupa cum s-a aratat, datorita conditiilor in care se produc, acestea nu se asigura in cantitati mari si omogene (12); o actiune contracaratoare ar avea cresterea dimensiunii exploatatiilor agricole, specializarea lor si recurgerea la tehnologii asemanatoare (soiuri, felul lucrarilor, factorii de productie administrati etc.) la nivel de microzona sau chiar de zona.

Identificarea surselor si a cailor de asigurare a utilitatilor necesare proceselor de fabricatie are in vedere faptul ca pentru desfasurarea acestora se utilizeaza cantitati importante de apa calda si rece, abur, aer conditionat, combustibili, energie electrica, agenti frigorifici etc. Asigurarea lor, la parametrii corespunzatori, determina, intr-o anumita masura, cantitatea si calitatea produselor care se vor obtine, iar prin intermediul pretului la care achizitioneaza se influenteaza in sensul cresterii sau al reducerii cheltuielilor de productie.

Asigurarea utilitatilor si a modului de gestionare a lor constituie o preocupare zilnica si revin, asa dupa cum se va vedea, unor compartimente ale intreprinderii.

Este cunoscut ca procesele de productie din compartimentele operationale ale intreprinderilor agroalimentare se desfasoara prin interventii directe sau indirecte ale personalului de diferite feluri (specializare, calificare etc.). In functie de situatiile existente - amplificarea activitatii, introducerea unui produs, care presupune alte cunostinte, inclusiv, o alta specializare, este necesar ca, prin actiuni cuprinse in managementul resurselor umane, sa se asigure (sa se completeze ) personalul potrivit noilor cerinte. Dupa caz, se va trece la constituirea de posturi, potrivit consumurilor de munca fizica si intelectuala generate de activitatea care se va derula. Avem de a face, de fapt, cu o parte din activitatile cuprinse in managementul resurselor umane din intreprindere, al carui rol este tot mai important , forta de munca fiind abordata complex (recrutare, formare, motivatie etc.) si nu ca un simplu factor de productie.

Trecerea la desfasurarea productiei va fi insotita de urmarirea modului in care se transpun in opera masurile initiate in domeniul pregatirii tehnice si materiale, actionand in sensul inlaturarii eventualelor disfunctionalitati.

Managementul activitatilor auxiliare si de

servire

Activitatea de baza este insotita de cele de natura auxiliara si de servire, acestea din urma fiind indispensabile pentru desfasurarea sa. Activitatile auxiliare si de servire asigura o serie de utilitati si de servicii menite sa faciliteze obtinerea produselor care constituie domeniul de activitate al intreprinderii. Desigur ca, derularea acestor activitati presupune cuprinderea lor in diferite forme organizatorice. In acest sens, se creeaza subdiviziuni specifice. Privita ca sistem, intreprinderea agroalimentara nu poate functiona fara existenta acestor componente si, bineinteles, fara ceea ce fac ele. De altfel, inca de la alegerea locului de amplasare a intreprinderii se studiaza posibilitatile de asigurare a diferitelor utilitati: energie electrica, energie termica, apa etc. Dincolo de rolul lor in desfasurarea productiei, optiunile in acest sens iau in considerare faptul ca utilizarea lor genereaza cheltuieli care se regasesc in costurile unitare ale produselor obtinute.

1. Managementul asigurarii si al utilizarii energiei

Pentru asigurarea si urmarirea utilizarii energiei in intreprinderi se constituie subdiviziuni specializate in domeniul mecano-energetic. Lor le revin sarcini diverse in ceea ce priveste componenta energetica a intreprinderii, acestea putandu-se regasi, in principal, in asigurarea energiei si gestionarea rationala a acesteia . Ca urmare, ele vor avea in vedere, intre altele (36):

determinarea necesarului de energie electrica, termica, de apa, de abur etc. tinand seama de volumul activitatilor care solicita formele de energie amintite si de consumurile specifice, aspectele de ordin tehnic prevaland in acest stadiu al preocuparilor;

asigurarea cantitatilor necesare din fiecare fel de energie, determinate pe baza evaluarilor din etapa precedenta, facandu-se legatura cu problemele privind sursele din care se va obtine necesarul preliminat;

urmarirea asigurarii energiei la parametrii calitativi corespunzatori, potrivit cerintelor tehnologiilor practicate si ale altor procese pe care le desfasoara intreprinderea, influenta pozitiva regasindu-se in randamentul in prelucrarea materiilor prime, calitatea produselor obtinute, nivelul costurilor etc.;

rationalizarea consumurilor energetice, actionand atat in domeniul tehnologiilor, cat si al aspectelor tehnice concrete referitoare la producerea energiei (cand sursa este interna), cu referire la solutii constructive, utilizarea capacitatilor energetice si mentinerea lor in stare de functionare etc., si la asigurarea ei din surse externe, fiind necesare optiuni in functie de o serie de criterii; evitarea sau diminuarea pierderilor de energie in procesele de productie (responsabilitati revenind tuturor celor implicati in activitatea intreprinderii, carora li se poate asocia utilizarea motivatiei, in acest sens), aspect legat de cel precedent, ambele avand legatura directa cu nivelul cheltuielilor cu energia. Luarea lor in considerare este cu atat mai necesara, cu cat se observa o crestere a preturilor acestui factor de productie. Consumuri ridicate de energie, asociate cu pierderi ale acesteia in productie, pe timpul transportului etc. vor influenta in sensul cresterii costurilor la care se obtin produsele finale si, deci, profitabilitatea acestora;

asigurarea ritmica a energiei, pentru a satisface necesitatile proceselor de productie si alte nevoi ale intreprinderii, prin: utilizarea capacitatilor energetice de care se dispune, mentinerea in stare de functionare a instalatiilor, evitarea avariilor, existenta unei comunicari permanente cu furnizorii, achitarea la timp a contravalorii energiei consumate, evitandu-se intreruperile in furnizarea acesteia;

aplicarea masurilor de protectia muncii, de asigurare a functionarii instalatiilor, executarea la timp a reparatiilor si a interventiilor tehnice;

efectuarea unui control riguros asupra functionarii capacitatilor si instalatiilor energetice.

Managementul, de zi cu zi, al compartimentelor mecano-energetice se exercita, desigur, de catre manageri aflati la nivelul mediu al ierarhiei manageriale . Alaturi de acestia managerul general si organismele de management participativ (consiliu de administratie etc.) intervin, potrivit competentelor, mai ales, prin decizii strategice, in managementul acestor activitati. Deciziile ce urmeaza a fi fundamentate riguros, se refera, intre altele, la alegerea surselor de asigurare a diferitelor tipuri de energie, acestea putand fi proprii (organizarea unor subunitati de producere a uneia sau a alteia dintre energii) sau din afara intreprinderii ( recurgerea la furnizarea energiei de diferite feluri de catre unitati specializate pentru a asigura asemenea utilitati). Si intr-un caz si intr-altul pot exista diferite variante.

Criteriul ales pentru fundamentarea economica a deciziilor il va reprezenta nivelul cheltuielilor pe care il genereaza fiecare dintre cele doua modalitati de asigurare a energiei, amintite mai sus. In plus, atunci cand se opteaza pentru o sursa proprie de producere a unui fel de energie, este necesara elaborarea unui studiu de fezabilitate, avand in vedere ca se vor face investitii.

In alegerea surselor de asigurare a energiei, punctele de vedere converg spre recurgerea la societati specializate, care, se apreciaza, tocmai prin acesta (specializare), pot sa asigure utilitatile la costuri mai mici, sau sa se imbine sursele interne cu cele din afara (2). In ceea ce priveste combinarea surselor interne cu cele externe, consideram ca trebuie avut in vedere faptul ca dezvoltarile tehnologice intervenite in domeniul producerii si al gestionarii unor forme de energie, cum ar fi cea termica, conduc la ideea unor rezultate mai bune cand sursa este proprie si exista instrumente perfectionate de masurare a consumurilor.

Existenta si utilizarea energiei sunt, desigur, inevitabile pentru orice intreprindere, de aceea problema care se cere a fi rezolvata vizeaza eficacitatea pe care o genereaza diferitele surse din care ea provine. In conditiile existentei mai multor oferte, organizarea de licitatii contribuie la obtinerea energiei la costuri avantajoase.

2. Managementul reparatiilor si al intretinerilor

In intreprinderile din industria alimentara se utilizeaza o mare varietate de masini, utilaje si instalatii de inalta tehnicitate, specifice liniilor in flux.

Pentru infaptuirea prevederilor programelor de productie si, in general, pentru a se exercita functiunea de productie a intreprinderii, o cerinta esentiala o reprezinta mentinerea in stare de functionare a mijloacelor tehnice. Mentinerea in stare de functionare este posibila prin preocuparile managementului in ceea ce priveste organizarea intretinerilor si a reparatiilor care se aplica echipamentelor, agregatelor si instalatiilor utilizate in desfasurarea proceselor de productie specifice diferitelor intreprinderi agroalimentare. Asemenea procese (activitati) sunt cuprinse in ceea ce se cunoaste sub denumirea de mentenanta industriala. Exista, chiar, o stiinta interdisciplinara, denumita "Terotehnica", care are preocupari si in acest domeniu, alaturi de alte aspecte care vizeaza mijloacele tehnice (proiectare, executie, montaj, exploatare, scoatere din uz etc.) (46). Semnificatia mentenantei este mult mai larga, decat s-a aratat mai sus, avand in vedere administrarea intregului proces productiv pentru a-l mentine in functiune, la parametrii proiectati, cu referire la (22): asigurarea starii de functionare a utilajelor, evitarea opririlor accidentale, modernizarea utilajelor simultan cu repararea lor, limitarea costurilor pentru reparatii etc.

Exista pareri potrivit carora intretinerile si reparatiile sa fie reunite , mai ales in intreprinderile care utilizeaza tehnica inalta, intr-o functiune de sine statatoare a acestora denumita de mentenanta(60). Prin aceasta se subliniaza, inca o data, rolul lor deosebit in functionarea mijloacelor tehnice si, implicit, a intreprinderii. Mai mult, se propune ca in aceasta functiune sa fie introduse si alte aspecte: supravegherea modului de functionare a tuturor mijloacelor tehnice, amplasarea lor in fluxurile tehnologice , urmarirea gradului in care sunt utilizate etc.

In cazul mijloacelor amintite intereseaza durata exploatarii redata prin (22,46): fiabilitate, mentenabilitate, durata de viata.

Fiabilitatea este aptitudinea produsului de a functiona, in conditii specificate, o perioada de timp data, fara a se defecta. Este privita si ca viata utila din perioada de functionare a unui mijloc tehnic (46.) Ea studiaza degradarea, in timp, a unui sistem fizic .

Mentenabilitatea este proprietatea echipamentelor de a-si restabili buna functionare intr-un interval de timp dat.

Durata de viata a echipamentului este stabilita in functie de cheltuielile minime.

Reparatiile, reviziile si interventii, ca procese prin care se materializeaza mentenanta, revin unor compartimente din componenta intreprinderii agroalimentare, cum sunt: compartimentul mecanic, cel energetic si cel de transporturi. Fiecare se ocupa, de procesele amintite, in cazul utilajelor, al echipamentelor etc. specifice domeniului sau. Compartimentele raspunzatoare de mentenanta sunt subordonate managerului general adjunct pe domeniul tehnic. Lor le revin si alte atributii (36):

efectuarea unor lucrari de modernizare a masinilor, a utilajelor si a instalatiilor pentru a inlatura efectele uzurii morale, absolut necesare in conditiile tehnologizarii si ale retehnologizarii intreprinderilor din industria alimentara;

executarea unor masini, instalatii pe baza de conceptie proprie;

efectuarea adaptarii utilajelor existente la noile cerinte;

furnizarea de informatii cu privire la utilaje si echipamente.

Din punct de vedere tehnic, procesele de intretinere si reparatii, sunt complexe si impun solutii privind, intre altele, alegerea sistemului de organizare si a metodei de efectuare a reparatiilor.

Sunt cunoscute, in principal(2,22,46): sistemul de organizare a reparatiilor pe baza constatarilor si sistemul reparatiilor preventiv - planificate. Mai utilizat este cel de al doilea, el efectuandu-se in mod periodic, la intervale de timp bine determinate , dupa un anumit numar de ore de functionare, prin care se urmareste prevenirea uzurii si a avariilor.

In ceea ce priveste metodele de efectuare a reparatiilor, se poate recurge la (2): metoda standard si metoda dupa revizie (mai mult utilizata).

Prima metoda presupune ca fiecare masina, instalatie etc. sa intre la reparatie la intervale de timp dinainte stabilite . I se mai spune si mentenanta productiva, utilajele sunt supravegheate si reparatiile sunt planificate pentru preintampina avariile. Metoda genereaza, insa, un volum mare de munca pentru intocmirea documentatiei de reparare a utilajelor.

Cea de a doua metoda are in vedere stabilirea volumului si a continutului reparatiilor dupa o revizie tehnica prealabila.

Lucrarile care se efectueaza pentru mentinerea in stare de functionare a mijloacelor tehnice sunt diferite, dupa scopul, complexitatea lor si cauzele care le determina necesitatea: intretinerea , revizia, reparatiile. Acestea dau continutul a ceea ce se numeste mentenanta curenta. Mai sunt mentionate (22,46): a) mentenanta corectiva, adica imbunatatirea sistematica a echipamentelor (masurile intreprinse sunt rezultatul analizei cauzelor care determina defectele) si b) mentenanta paliativa, care amelioreaza unele efecte negative, fara a elimina cauzele, propunandu-si mentinerea in stare de functionare a utilajului.

Intretinerea contine lucrari care mentin utilajele in stare buna de functionare si cuprinde: curatire, ungere, protectie anticoroziva, inlocuirea pieselor de mare uzura etc.

Revizia cuprinde lucrari pentru verificarea modului de comportare in exploatare si de constatare a starii tehnice, facandu-se verificari si masurari tehnice. Scopul reviziei este constatarea oportunitatii reparatiilor.

Reparatiile includ lucrari de demontare a partilor componente, de analiza, de inlocuire sau reconditionare si remontare. Reparatiile curente (RC) inlatura uzura normala si deteriorarile locale, in scopul functionarii corespunzatoare a mijloacelor tehnice. In cazul RC1 se verifica piesele principale, se inlocuiesc cele uzate sau se reconditioneaza. Reparatia curenta de gradul doi (RC2) presupune verificarea subansamblelor, inlocuirea sau repararea celor uzate. Reparatia capitala (RK) incearca readucerea echipamentului la stadiul initial, mentinandu-se caracteristicile lui tehnice de exploatare. Se demonteaza mijlocul tehnic si se inlocuiesc complet o serie de componente de baza ale lui, putandu-se ajunge pana la 80% din piese (22).

Metodele de efectuare a reparatiilor, piesele de schimb utilizate (noi sau reconditionate) si asigurarea lor, ca si alte fenomene legate de acestea vor fi privite prin prisma cheltuielilor pe care le genereaza, mai cu seama ca se observa o sporire a acestora in intreprinderile industriale.

Managementul transportului intern

Pentru desfasurarea procesului de productie este necesar ca materiile prime, produsele etc. sa fie deplasate, trecand de la o secventa la alta a tehnologiei, sarcina care revine transportului intern, denumit si flux de materiale (46), fiind o componenta a logisticii industriei alimentare. El intervine din momentul in care materiile prime sunt aduse (transportul extern) in intreprindere, ca si pentru produsele rezultate , carora lise pot adauga materialele, piesele etc. utile diferitelor activitati. Constatam ca acestea sunt supuse unor procese de manipulare , prin interventia fortei de munca si a diferitelor mijloace tehnice.

Varietatea domeniilor de activitate din intreprinderile agroalimentare si, implicit a tehnologiilor utilizate si a modului de organizare a productiei determina existenta unei diversitati de mijloace de transport (material rulant, mecanisme, cai si instalatii de transport etc.) (2).

Transportul raspunde unor nevoi de realizare a ritmicitatii in desfasurarea proceselor de productie, principiu cu un rol bine cunoscut pentru nivelul eficacitatii acestora. El urmeaza sa asigure, la momentul potrivit, ceea ce solicita procesul de productie (materii prime, materiale), dar si sa degajeze locurile de productie de produsele finite, asigurand fluidizarea activitatilor.

Transportul intern cunoaste un mare volum, mai ales, in cazul industriilor de prima procesare, de unde rezulta ponderea lui ridicata in ansamblul activitatilor desfasurate in intreprindere. Modul in care este organizat in intreprindere si mijloacele folosite vor influenta nu numai ritmicitatea productiei, dar si marimea cheltuielilor pe care le presupune. Pornind de la impactul pe care il exercita transportul asupra altor componente ale procesului de productie si de la cheltuielile pe care le genereaza derularea diverselor operatii care ii formeaza continutul, compartimentul de transporturi va urmarii infaptuirea tuturor activitatilor care ii revin, in conditii de rationalitate economica: vehicularea materiilor prime, materialelor, produselor etc. in timp optim si cu evitarea pierderilor cantitative si a deprecierilor calitative; utilizarea de mijloace moderne pentru mecanizarea si automatizarea transporturilor; asigurarea folosirii rationale a mijloacelor de transport (incarcatura optima, evitarea deplasarilor in "gol"), intretinerea si repararea la timp a mijloacelor de transport; economisirea combustibilului si a energiei.

In intreprinderile din industria alimentara, productia se organizeaza, de regula (asa dupa cum s-a aratat), in flux. De aici decurge un anumit specific al transportului intern din aceste intreprinderi fata de cel desfasurat in alte unitati industriale, redat prin faptul ca acesta se impleteste cu operatii tehnologice (12). Exista numeroase astfel de situatii, in care un transport continuu este integrat in fluxul tehnologic, conditionand functionarea intregii linii tehnologice, precum: la coacerea painii sau a biscuitilor, cuptoarele mecanizate, cu benzi rulante, efectueaza simultan atat transportul, cat si coacerea; spalatoarele cu elevatoare la sfecla de zahar si cartofi, executa simultan o functie tehnologica si una de transport. La fel, se desfasoara lucrurile, la imbutelierea berii, a laptelui de consum, a vinului etc. Este de remarcat si faptul ca, in cazul intreprinderilor in care activitatea nu este continua, urmarile ei negative nu se refera numai la gradul de utilizare a capacitatilor de productie si la fluctuatia fortei de munca, ci si la eficacitatea folosirii mijloacelor de transport.

Rolul si consecintele economice ale transportului reclama preocupari din partea managementului pentru modernizarea sa continua.

Cuvinte si expresii cheie

Intrebari de verificare ?

Cum se definesc : procesul, ciclul si tipul de productie ?

Prin ce se caracterizeaza principalele tipuri de productie din industria alimentara ?

In ce consta managementul activitatii de baza ?

Care este continutul pregatirii tehnice a productiei ?

Care sunt principalele elemente ale pregatirii materiale a productiei ?

Prin ce se caracterizeaza managementul asigurarii si al gestionarii energiei ?

In ce consta managementul activitatilor care formeaza continutul mentenantei industriale ?

Care este specificul transportului intern in intreprinderile agroalimentare ?

Teste de autoevaluare

1. Timpul scurs de la inceperea procesului de productiei pana la obtinerea produsului finit reprezinta (0,5 p):

a.       tipul de productie

b.      continutul procesului de productie

c.       ciclul de productie

d.      activitatea de baza

e.       procesul tehnologic

2. Prin felul (nomenclatura) produselor de fabricat, amploarea (volumul) productiei prevazute a se obtine si gradul de specializare a intreprinderii se delimiteaza (1 p):

a.       tipul de productie

b.      ciclul de productie

c.       procesul de productie

d.      activitatile auxiliare si de servire

e.       procesul tehnologic

O accentuare a specializarii se intalneste mai cu seama , in cazul tipului de productie de (0,5 p):

a.       masa

b.      serie

c.       individual

d.      a + b

e.       a + c

4. Managementul pregatirii productiei este exercitat de (1 p):

a.       organismele de management participativ

b.      comitetul de directie

c.       managerii din domeniul tehnic (responsabili de productie) si de catre cei de la nivel mediu

d.      managerii de nivel inferior (sefi de echipe)

e.       managerul general

5. pregatirea productiei, cand este vorba de reluarea producerii unui produs agroalimentar se bazeaza mult pe (1 p):

a.       creativitate

b.      intuitie

c.       experienta

d.      cercetare stiintifica

e.       decizii strategice

6. Activitatile legate de introducerea in fabricatie a unui produs nou, in intentia lansarii lui pe piata, constituie apanajul urmatoarelor functiuni ale intreprinderii (1 p):

a.       de productie

b.      comerciala

c.       de cercetare - dezvoltare

d.      financiar - contabila

e.       de protectie a mediului

7. Identificarea furnizorilor, negocierea conditiilor de calitate si a preturilor si crearea unor loturi omogene de materii prime se regasesc in cazul (1 p):

a.       documentatiei tehnologice

b.      pregatirii tehnice a productiei

c.       activitatilor auxiliare

d.      pregatirii materiale a productiei

e.       ciclului de productie

8.Managerul general si organismele de management participativ intervin, in domeniul asigurarii si al utilizarii energiei in intreprinderile agroalimentare, prin decizii (1 p):

a.       curente

b.      tactice

c.       strategice

d.      unipersonale

e.       avizate

Proprietatea echipamentelor de a-si restabilii buna functionare intr-un interval de timp dat, reprezinta (pentru un echipament) (1 p):

a.       durata de viata

b.      fiabilitatea

c.       starea de functionare

d.      mentenabilitatea

e.       reparatia capitala

In intreprinderile din industria alimentara in subsistemul lor operational, se regasesc activitati diferite, cum ar fi cele (2 p):

de baza

succesive

complementare

auxiliare

nesubstituibile

de servire

suplimentare

conexe

a - 1,4,6; b - 5,6,7; c - 1,2,5; d - 5,7,8; e - 3,5,8;