MANAGEMENTUL COSTURILOR DE PRODUCTIE

MANAGEMENTUL COSTURILOR DE PRODUCTIE

1. Conceptul de cost de productie

Costul de productie reprezinta un indicator de baza care reflecta intr-o forma sintetica gradul de eficienta a desfasurarii intregii activitati a intreprinderii, determinarea judicioasa a marimii acestuia, avand un caracter strategic.

Costul de productie reprezinta expresia in bani a consumului de factori de productie necesar producerii si vanzarii de bunuri materiale si servicii ; concretizat in cheltuieli pentru materii prime, materiale, combustibil, energie, salarii, pentru folosirea de utilaje si instalatii, pentru chirii, intretinere, conducere, administratie s.a.

Costul de productie concretizeaza in expresie valorica cheltuielile cu munca vie si cheltuielile materiale necesitate de obtinerea unui anumit volum de productie, precum si gradul de eficienta al folosirii resurselor de productie ale intreprinderii.

Data fiind importanta acestui indicator, conducerea intreprinderii trebuie sa adopte politici manageriale adecvate de fundamentare a costurilor de productie si de reducere sistematica a acestora. Aceste politici manageriale trebuie sa conduca la o riguroasa masurare a costurilor, care sa permita stabilirea pretului de vanzare a produselor astfel incat sa se asigure functionarea echilibrata a intreprinderii, alegerea alternativei optime de productie, determinarea volumului optim de productie pe termen scurt si fundamentarea riguroasa a politicii de reducere a cheltuielilor.

Principalele sectiuni ale costurilor de productie sunt :

Ø     Costul productiei industriale ;

Ø     Cheltuieli comune ale sectiilor de productie ;

Ø     Cheltuieli generale ale intreprinderii ;

Ø     Costul unitar al produsului ;

La dimensionarea costurilor de productie se recomanda sa se aiba in vedere urmatoarele cerinte de baza :

a) Stabilirea marimii costurilor de productie comparativ cu realizarile obtinute in perioada de baza, pentru fiecare element si articol de cheltuiala in vederea identificarii posibilitatilor de reducere a acestora ;

b) Evidentierea in mod clar a costurilor legate de activitatea de baza, de cele necesitate de activitatile auxiliare si de deservire;

c) Delimitarea in mod strict a cheltuielilor necesitate de activitatea intreprinderii, evitarea dublei inregistrari ca urmare a posibilitatii gruparii cheltuielilor dupa criterii diferite de clasificare;

d) Organizarea unei evidente clare si complete a tuturor cheltuielilor.

2. Costul productiei industriale

Dimensionarea acestor costuri trebuie sa asigure reflectarea in expresie baneasca a cheltuielilor materiale, de munca vie si a altor cheltuieli necesare realizarii unui volum de productie Q_j , intr-o gama sortimentala,j= 1,p, pentru o anumita perioada de timp.

Stabilirea costurilor totale se face tinand seama de volumul productiei fizice pentru fiecare tip de produs cuprins in portofoliul de fabricatie al intreprinderii , pe baza normelor de consum de materiale, a normativelor de munca si a normativelor financiare.

Pentru determinarea costului total al productiei industriale se utilizeaza doua metode de grupare a cheltuielilor :

Gruparea cheltuielilor pe elemente primare de cheltuiala ;

Gruparea cheltuielilor pe articole de calculatie.

2.1. Determinarea costului total al productiei industriale prin gruparea cheltuielilor pe elemente primare

Se considera elemente de cheltuieli primare urmatoarele categorii de costuri :

Cheltuieli materiale 

Cheltuieli cu munca vie ;

Impozitele pe cladiri, taxe si alte cheltuieli;

a) Cheltuieli materiale

Potrivit acestei grupari, in cheltuielile materiale se includ consumurile de materii prime, materiale, combustibil, energie si apa (toate procurate de la terti), amortizarea mijloacelor fixe, cheltuielile cu reparatiile capitale, cu reparatiile curente si alte servicii si lucrari cu caracter industrial executate de terti, necesare realizarii productiei intr-o perioada determinata.

In cheltuielile materiale se includ si cheltuielile cu transportul diferitelor materii prime, materiale de baza, materiale auxiliare si semifabricate din afara, cand acestea se efectueaza de terti, valoarea ambalajelor si a pieselor de schimb, uzura sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor, matritelor, echipamentului si materialelor de protectie, a echipamentelor de lucru, procurate din afara si folosite in productie.

Trebuie mentionat ca din cheltuielile materiale se scad sumele cu care se valorifica materialele recuperabile si refolosibile rezultate din procesul de productie.

Ca instrument managerial, se elaboreaza planul cheltuielilor cu materii prime si materiale care trebuie sa evidentieze necesarul de materiale pe categorii si surse de aprovizionare (din tara, recuperari, import).

In cadrul cheltuielilor cu materii prime si materiale se prevede in mod separat pozitia materialelor folosite din recuperari. Aici se trec cheltuielile cu materialele recuperabile, procurate din afara unitatii sau rezultate din activitatea proprie, luandu-se in considerare preturile lor mai reduse.

Trebuie mentionat ca nu se includ in costurile de productie valoarea materiilor prime si a materialelor aduse de clienti (interni si externi) pentru executarea unor comenzi cu materialul acestora, valoarea pieselor, subansamblelor si produselor provenite din import sau din tara asupra carora nu se efectueaza operatii de prelucrare sau montaj, livrandu-se separat sau impreuna cu produsul de baza potrivit contractului dintre parti.

b) Cheltuieli cu munca vie .In grupa cheltuielilor cu munca vie se trec cheltuielile cu salariile tarifare ale intregului personal al intreprinderii, inclusiv primele, indemnizatiile, sporurile s.a. ce se platesc legal din fondul de salarii, contributia la asigurarile si protectia sociala, cheltuieli pentru expertize tehnice si contabile, pentru asistenta tehnica.

c) Impozite, taxe si alte cheltuieli. In cea de-a treia grupa de cheltuieli se includ impozitele pe cladiri, taxele si alte cheltuieli care, prin natura lor, nu au putut fi incluse in pozitiile de cheltuieli anterioare. La aceasta grupa se vor mai include, de exemplu, dobanzile bancare, primele de asigurare si alte cheltuieli .

Se elaboreaza planul costului productiei industriale ca o sectiune distincta a planului economic al intreprinderii, conform model din tab 1.

Tab 1 Costul productiei industriale pe elemente primare de cheltuieli

2.2. Determinarea costului total al productiei industriale prin gruparea cheltuielilor pe articole de calculatie

Se considera articole de calculatie urmatoarele categorii de costuri :

Costul materiilor prime si materialelor directe din care se scade valoarea materialelor recuperabile si refolosibile;

Salariile personalului direct productiv ;

Cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor ;

Cheltuielile generale ale sctiilor de productie ;

Cheltuielile generale ale intreprinderii ;

Pierderi din rebuturi ;

Cheltuieli de desfacere.

Dimensionarea costului productiei industriale prin acasta metoda se face ponind de la costul unitar pe fiecare tip de produs, prin care se determina marimea cheltuielor pe unitatea de produs pe fiecare articol de calculatie in parte. Pe aceasta baza, inmultind cantitatea prevazuta a se executa pentru fiecare tip de produs cu marimea cheltuielilor pe fiecare articol de calculatie se obtine marimea cheltuielilor corespunzatoare acestuia pe total cantitate . Procedand in acest fel, prin insumarea cheltuielilor pentru fiecare articol de calculatie si pentru toate produsele, la intreaga cantitate, se obtine costul productiei industriale atat pe fiecare articol de calculatie, cat si pe total.

Pentru intocmirea planului 'Costul productiei industriale pe articole de calculatie' se poate utiliza un model de plan conform tab.2

Tab 2. Costul productiei industriale pe articole de calculatie

Indicatori

Pentru analiza eficientei costurilor de productie se utilizeaza urmatorii indicatori :

Ø     Cheltuieli la 1000 lei venituri (rel. 1)

Ø     Cheltuieli materiale la 1000 lei venituri (rel. 2).

( 1)

unde : Ch.p reprezinta cheltuielile de productie la 1000 lei venituri;

q_j - cantitatea de productie pentru produsul de tip j ;

cp_j - costul de productie unitar pentru produsul de tip j ;

P_j - pretul unitar pentru produsul de tip j ;

j= 1,p gama sortimentala de produse aflate in portofoliul de fabricatie al intreprinderii.

unde : Chm reprezinta cheltuieli materiale la 1000 lei venituri

cm_j - cheltuieli materiale pe unitatea de produs j

Din punct de vedere managerial, analiza acestor indicatori se face atat in dinamica, urmarind evolutia pe o perioada mai lunga de timp, cat si comparativ cu intreprinderile care au productie similara, pentru a se evidentia pozitia in raport cu acestea si a orienta strategia de dezvoltare.

Daca in perioada de analiza au intervenit modificari de preturi sau tarife ca urmare a inflatiei, se actualizeaza valorile, pentru a se putea face datele comparabile.

De asemenea, se recomanda elaborarea planului 'cheltuieli maxime la 1000 lei venituri' ca instrument managerial de control si evaluare a cheltuielilor efectiv inregistrate (incadrarea acestora intre niste valori limita maxim admisibile).

Cheltuieli comune ale sectiilor de productie

Cheltuielile la nivelul unei sectii de productie se grupeaza in urmatoarele patru categorii :

Ø     Cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajului ;

Ø     Cheltuieli generale ale sectiei ;

Ø     Cheltuieli administrativ-gospodaresti ;

Ø     Cheltuieli neproductive.

a) Cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajului includ :

Cheltuieli cu reviziile tehnice, reparatii curente si intretinerea utilajelor si mijloacelor de transport ale sectiei ;

Cheltuieli cu reparatiile capitale la utilaje si mijloace de transport executate cu forte proprii ;

Cheltuieli cu reparatiile capitale la utilaje si mijloace de transport executate prin terti ;

Amortizarea utilajelor si mijloacelor de transport ale sectiei ;

Uzura, reparatia si intretinerea sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor ;

Energie, combustibil si alte materiale utilizate in scopuri tehnologice.

b)Cheltuielile generale ale sectiei includ :

Salariile personalului de conducere, tehnic, economic si de alta specialitate, administrativ si de deservire al sectiei, contributia la asigurari sociale si protectia sociala ;

Amortizarea cladirilor ;

Cheltuieli pentru cercetari, incercari, experimente, studii privind activitatea sectiei ;

Cheltuieli pentru protectia muncii in sectie ;

c)Cheltuieli administrativ gospodaresti

Furnituri de birou ;

Cheltuieli de deplasare, detasare si transferare ;

Intretinere si reparatii la cladiri ;

Alte cheltuieli administrativ-gospodaresti.

d)Cheltuieli neproductive

Pierderi din intreruperi determinate de cauze interne ;

Pierderi din casarea si declasarea mijloacelor circulante ale sectiei;

Lipsuri la inventar la mijloacele circulante ale sectiei.

Total cheltuieli de sectie = a) +b)+c)+d)

Stabilirea marimii acestor categorii de cheltuieli se face diferentiat in raport cu felul cheltuielilor astfel :

Salariile personalului tehnico-admionistrativ se determina in raport de : numarul, functia ocupata (sef atelier, dispecer, contabil, sef sectie) si salariul lunar ;

Cheltuielile pentru reparatii se determina pe baza planului de reparatii al utilajelor ;

Cheltuielile pentru amortizare se determina pe baza planului de amortizare a mijloacelor fixe de sectie ;

Cheltuielile administrativ-gospodaresti se determina pe baza de normative de cheltuieli in functie de indicatori : suprafata de ilumiat, valoarea de inventar a cladirilor, volumul total de incalzit.

Din punct de vedere managerial este necesar elaborarea unui plan al cheltuielilor de sectie care cuprinde valoarea prognozata pentru fiecare categorie de cheltuiala.

4. Cheltuieli generale ale intreprinderii

Cheltuielile generale la nivel de intreprindere sunt necesare pentru conducerea si asigurarea conditiilor generale de functionare continua a procesului de productie. Aceste cheltuieli se impart in trei grupe :

Ø     Cheltuieli de interes general ;

Ø     Cheltuieli administrativ gospodaresti ;

Ø     Cheltuieli neproductive.

a)Cheltuieli de interes general

Salarii personal de conducere, tehnic, economic, administrativ si de paza, impozitul si contributia la asigurarile sociale si protectia sociala

Amortizarea mijloacelor fixe de interes general care nu apartin sectiilor de productie ;

Cheltuieli pentru cercetari, experimente, studii (nu au fost incluse in cheltuielile la nivel de sectie) ;

Cheltuieli cu protectia mediului ;

Cheltuieli pentru prelucrarea automatizata a informatiilor ;

Dobanzi bancare.

b)Cheltuieli administrativ gospodaresti

Furnituri de birou ;

Carti reviste, publicatii ;

Deplasari, detasari ;

Materiale pentru curatirea si intretinerea cladirilor ;

Materiale si piese de schimb pentru reparatii curente la cladiri si mijloace fixe

Reparatii curente la cladiri ;

Reparatii capitale la cladiri

Cheltuieli pentru incalzit, energie electrica pentru iluminat, apa canal, salubrizare.

c)Cheltuieli neproductive

Pierderi din intreruperi din cauze externe ;

Lipsuri la inventar la mijloacele circulante din magaziile unitatii

Total cheltuieli generale ale intreprinderii = a)+b)+c

Marimea acestor cheltuieli se determina pe baza salariilor personalului administrativ si de conducere, a planului de reparatii si a normativelor referitoare la diferitele consumuri administrativ gospodaresti.

Pe baza valorilor prognozate pentru fiecare categorie de cheltuiala, se elaboreaza planul cheltuielilor generale ale intreprinderii. Acesta reprezinta un instrument de control managerial privind incadrarea cheltuielilor curente in valorile previzionate, dar si un instrument de analiza manageriala privind incadrarea in strategia adoptatata de intreprindere.

5. Costul unitar al produsului

O cerinta de baza in aplicarea unei strategii eficiente in domeniul costurilor de productie o constituie dimensionarea judicioasa a costului unitar pe fiecare tip de produs din portofoliul de fabricatie al intreprinderii.

In acest scop se aplica urmatoarele metode :

Ø     Determinarea costului unitar al produsului prin gruparea cheltuielilor pe articole de calculatie ;

Ø     Determinarea costului unitar al produsului prin gruparea cheltuielilor pe elemente de cheltuieli primare .

Se recomanda calculul costului unitar prin ambele metode, marimea obtinuta trebuie sa fie aceeasi.

5.1. Determinarea costului unitar al produsului prin gruparea cheltuielilor pe articole de calculatie 

Utilizarea acestei metode asigura cunoasterea exacta a marimii fiecarui articol de calculatie si a modului cum participa acestea la formarea costului unitar al produsului.

Cheltuielile care compun costul unitar al produsului se impart in doua mari grupe de cheltuieli: cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

A.In grupa cheltuielilor directe intra acele cheltuieli care se pot identifica si repartiza direct pe unitatea de produs. Potrivit nomenclatorului de cheltuieli pe articole de calculatie, din aceasta grupa fac parte :

Ø     cheltuieli cu materii prime si materiale directe ;

Ø     cheltuieli de transport, aprovizionare ;

Ø     materiale recuperabile si refolosibile (se scad) ;

Ø     salarii directe (cheltuieli cu manopera personalului direct productiv)

Trebuie mentionat ca la articolul de calculatie "materii prime si materiale directe" se includ cheltuielile cu materiile prime si materialele care intra in structura produselor, constituind chiar substanta acestora, diferitele materiale folosite pentru montaj-finisare cum sunt : rulmenti, armaturi, piese de legatura, materiale auxiliare (lacuri, coloranti) sau materiale destinate asigurarii desfasurarii procesului tehnologic, care nu se regasesc in substanta produselor (materiale refractare, explozivii s.a.).

In calculatiile pe produs, cheltuielile cu materii prime si materiale se cuprind in preturi de livrare, separat sau impreuna cu cheltuielile de transport-aprovizionare.

Cheltuielile directe se determina pe fiecare articol de calculatie pe baza normelor de consum ale fiecarui element si a preturilor si tarifelor stabilite pentru acestea.

Ch mat./produs = norma consum materiale/produs *pret unitar materiale

Ch man./produs = norma de timp/produs *salariu tarifar orar

Sursele de date pentru calculul acestor articole se gasesec in planul de aprovizionare tehnico-materiala si in planul de munca si salarii. La stabilirea marimii acestor cheltuieli se va tine seama de standardele sau normele tehnice aprobate, de modernizarea procesului tehnologic, de normele de consum si de timp.

B. In grupa cheltuielilor indirecte se cuprind acelea care nu se pot repartiza in mod direct pe unitatea de produs, folosindu-se pentru aceasta anumite chei de repartitie. Din randul acestor cheltuieli fac parte urmatoarele :

- Cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajului ;

- Cheltuieli generale ale sectiei ;

- Cheltuieli generale ale intreprinderii.

Metodologia de determinare a costului unitar al produsului cuprinde urmatoarele etape :

1. Determinarea cheltuielilor directe pe unitatea de produs Cd

Cd = Ch mat./produs +Ch man /produs

2. Determinarea costului de sectie pe unitatea de produs Cs

Cs = Cd +C_cs

C_cs = b*P_ccs

unde : C_cs reprezinta cota parte a cheltuielilor comune ale sectiei de productie repartizate pe unitatea de produs

b - marimea elementului care a servit ca baza de referinta pentru stabilirea cheii de repartitie ( cheltuielile cu manopera pe unitatea de produs)

P_ccs - procentul de repartizare a cheltuielilor comune ale sectiei. Se calculeaza prin raportul procentual dintre cheltuielile comune ale fiecarei sectii si salariile directe aferente muncitorilor direct productivi din sectia sau fabrica respectiva.

De exemplu , pentru un produs cheltuielile cu manopera directa reprezinta 90 lei, iar procentul de repartitie a cheltuielilor comune ale sectiei (regia de sectie) este de 120%. Rezulta cota parte a cheltuielilor comune ale sectiei pe unitatea de produs este C_cs = 90*120% = 108 lei

Determinarea costului de intreprindere pe unitatea de produs Ci

Ci = Cs + C_gi

C_gi = Cs *P_cg

Unde : C_gi reprezinta cota parte din cheltuielile generale ale intreprinderii repartizate pe unitatea de produs

P_cg - cheia de repartitie pentru cheltuielile generale ale intreprinderii. Se determina ca raport procentual dintre cheltuielile generale ale intreprinderii si costul de sectie pentru intreaga productie industriala.

4.Determinarea costului total pe unitatea de produs Cp

Cp = Ci +C_d

Unde C_d reprezinta cheltuielile de desfacere pe unitatea de produs. Se calculeaza prin aplicarea unui procent bine stabilit asupra costului de intreprindere unitar.

Structura costului unitar complet poate avea anumite particularitati in functie de ramura industriala, respectiv procesul tehnologic de fabricatie.

Calculele necesare elaborarii costului pe produs se pot concretiza in calculatia denumita "Costul unitar planificat al produsului . pe anul " asa cum se arata in tabelul 3

Tab Costul unitar al produsului determinat pe articole de calculatie

5.2.Determinarea costului unitar al produsului prin gruparea cheltuielilor pe elemente de cheltuieli primare

Dimensionarea costului unitar pe produs  pe baza gruparii cheltuielilor pe elemente de cheltuieli primare, in grupa cheltuielilor materiale si grupa cheltuielilor cu munca vie, asigura o mai buna calculare si urmarire a costurilor de productie si o mai buna fundamentare a programelor de reducere a costurilor, pe baza analizei critice a tuturor categoriilor de cheltuieli.

Se elaboreaza planul costului unitar pe baza gruparii cheltuielilor pe elemente primare, conform modelului prezentat in tabelul 4.

Tab 4. Costul unitar al produsului pe elemente de cheltuieli primare

Stabilirea marimii cheltuielilor pe unitatea de produs se face in mod diferentiat, dupa metode specifice, dupa cum marimea elementului de cheltuiala respectiva se poate determina in mod direct pe unitatea de produs sau in mod indirect, pe baza unor chei de repartitie.

Cheltuielile directe se determina pe unitatea de produs folosind aceleasi metode si tehnici de calcul ca la modul de intocmire a calculatiilor de plan pe baza gruparii cheltuielilor in directe si indirecte, pe articolele devizului de calculatie, in functie de normele de consum sau de munca, de preturile unitare, salarii tarifare orare.

Cheltuielile indirecte se determina pe unitatea de produs in functie de ponderea pe care o are elementul de cheltuiala respectiv in grupa de cheltuieli indirecte din care face parte.

In mod practic, fiecare element de cheltuiala complexa, care se repartizeaza indirect pe unitatea de produs, se incadreaza intr-o anumita grupa de cheltuieli indirecte cum sunt :

- Cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajului ;

- Cheltuieli generale ale sectiilor de productie ;

- Cheltuieli generale ale intreprinderii.

Pentru determinarea ponderii fiecarui element de cheltuiala se procedeaza astfel :

1) Se elaboreaza pe total intreprindere Planul cheltuielilor comune ale sectiilor de productie si Planul de cheltuieli generale ale intreprinderii, specificandu-se in cadrul acestora marimea fiecarui element de cheltuiala in expresie absoluta ;

2) se calculeaza ponderea fiecarui element de cheltuiala in parte.

De exemplu, cheltuielile comune ale sectiilor de productie reprezinta 500 u.m. iar cheltuielile generale ale intreprinderii 200 u.m. Salariile indirecte de sectie reprezinta

150 u.m, iar salariile indirecte de intreprindere reprezinta 30 u.m. Rezulta :

Ponderea salariilor indirecte de sectie in totalul cheltuielilor comune ale sectiilor de productie este de 150 : 500 = 30% ;

Ponderea salariilor indirecte ale intreprinderii in totalul cheltuielilor generale ale intreprinderii este de 30 : 200 = 15%

Pentru a determina marimea fiecarui element de cheltuiala indirecta pe unitatea de produs, se inmulteste marimea cheltuieilor comune ale sectiilor de productie sau marimea cheltuielilor generale ale intreprinderii, dupa caz, determinate pe unitatea de produs prin metoda gruparii cheltuielilor pe articole de calculatie (C_cs sau C_gi), cu ponderea elementului de cheltuiala.

6. Metode de fundamentare si urmarire a costurilor

Ca urmare a modernizarii tehnologiilor de fabricatie, a diversificarii productiei, a necesitatii de a asigura competitivitatea produselor realizate, apare cerinta ca alaturi de imbunatatirea organizarii productiei sa se introduca metode moderne de planificare si urmarire a cheltuielilor de productie, care sa corespunda conditiilor create.

Dintre aceste metode fac parte: metoda normativa; metoda standard cost; metoda taxa-ora masina; metoda direct -cost.

6.1. Metoda normativa

Metoda normativa consta in :

a)     determinarea costului de productie normat (antecalculat) pe baza normelor de consum de materiale si normelor de timp aprobate la nivel de intreprindere ;

b)    inregistrarea sistematica a abaterilor de la limitele stabilite.

Potrivit acestei metode, costul de productie normat se considera ca un cost real, iar abaterile ce survin in procesul de fabricatie apar ca o abatere de la situatia normala si de aceea se inregistreaza ca atare. Urmarindu-se numai abaterile, pentru determinarea costului efectiv, se reduce foarte mult volumul de munca necesar urmaririi cheltuielilor de productie.

Metodologia aplicarii metodei este urmatoarea:

Se determina costul unitar normat prin metoda gruparii cheltuielilor pe articole de calculatie. Aceasta se face pe baza normelor de consum de materiale si de timp, a preturilor si a tarifelor de salarizare, care reprezinta cheltuieli directe. Cheltuielile indirecte se repartizeaza cu ajutorul cheilor de repartitie adoptate. Aceste cheltuieli se determina pe un trimestru.

Se organizeaza evidenta contabila a cheltuielilor ca aceasta sa permita evidenta abaterilor de la normele stabilite. Abaterile se inregistreaza pe documente speciale, fiind grupate pe cauze. In evidenta contabila, abaterile se inregistreaza in valoare absoluta sau in procente la articolul de calculatie respectiv.

Analiza abaterilor se face prin gruparea acestora in functie de: produsele la care se refera, locurile de munca unde s-au produs, cauzele care le-au determinat, persoanele responsabile de aparitia lor. Abaterile pot avea caracter pozitiv (-cost) sau negativ (+cost). De aici rezulta orientarea actiunilor catre extrapolarea cauzelor care au determinat scaderea costurilor normate si prevenire a celor care au determinat cresterea costului.

Se determina costul unitar de productie efectiv, prin adaugarea sau scaderea abaterilor pe fiecare articol de calculatie la costul de productie normat 

C_pe = C_pn ∑A + ∑M

Unde : C_pe reprezinta costul de productie unitar efectiv ;

C_pn - costul de productie unitar normat ;

∑A - suma abaterilor de la norme ;

∑M - suma modificarilor normelor

Aceasta metoda se poate aplica pe toata intreprinderea sau numai pentru unele articole de calculatie cum ar fi : cheltuieli salariale, cheltuieli cu materiile prime directe.

Metoda normativa de calcul si urmarire a costurilor unitare de productie prezinta atat avantaje cat si dezavantaje

Printre avantaje se numara :

Ø     se asigura o evidenta si o repartizare mai buna a cheltuielilor de productie ;

Ø     se creaza posibilitatea controlului operativ al nivelului cheltuielilor, iar pe baza abaterilor se adopta decizii de reglare.

Ø     analiza abaterilor arata rezervele potentiale pentru reducerea costurilor.

Principalul dezavantaj al metodei consta efectuarea unui volum mare de calcule in etapa de pregatire a productiei.

6.2. Metoda standard - cost

Aceasta metoda consta in stabilirea unor norme (standarde) pentru cheltuielile directe si a unor bugete pentru cheltuielile indirecte, ce servesc ca baza de comparatie pentru cheltuielile de productie efective.

Costurile standard sunt considerate ca fiind costuri reale, iar diferentele ce apar in procesul de productie reprezinta abateri de la situatia normala - ca o reducere sau o depasire a cheltuielilor de productie. Abaterile respective influenteaza in mod direct rezultatele activitatii intreprinderii, fiind trecute la beneficii sau la pierderi.

Pentru produsele ce sunt formate din mai multe parti componente (piese, subansamble), se determina costul standard pe fiecare piesa si apoi, prin cumularea lor, se obtine costul standard al produsului finit.

Evidenta cheltuielilor de productie se face numai pe baza abaterilor, ceea ce reduce considerabil volumul de munca necesar in etapa de postcalcul. Abaterile se inregistreaza in luna in care au fost constatate si influenteaza in mod direct contul de rezultate al perioadei respective.

6.Metoda taxa-ora-masina

Metoda taxa-ora-masina (T.H.M.) se aplica in conditiile unei productii bazate pe mecanizarea complexa, considerandu-se masina (utilajul de productie) ca unitate economica de calcul.

Determinarea costului unitar al produsului prin aceasta metoda, se face pe baza cheltuielilor directe si indirecte necesare pentru functionarea timp de o ora a unei masini sau a unui centru de productie si care reprezinta THM-ul caracteristic .

Potrivit metodei, in THM intra valoarea manoperei directe a muncitorilor care servesc masinile respective si cota parte din cheltuielile generale aferente centrului de productie respectiv. In grupa cheltuielilor generale intra cheltuielile legate de combustibil, energie, amortizare. Repartizarea acestor cheltuieli se face pe baza unor chei de repartitie specifice. De exemplu, cheltuielile cu energia electrica se repartizeaza proportional cu puterea instalata a masinii si cu timpul de functionare, amortizarea in raport cu valoarea masinilor, chiria in raport cu suprafata de productie s.a.

Se utilizeaza doua articole de calculatie :

- Costul materialelor pe unitatea de produs ;

- Costul prelucrarii materialelor pe unitatea de produs.

Metologia aplicarii metodei este urmatoarea :

Se imparte intreprinderea in centre de productie (constituit dintr-o masina , sau o grupa de utilaje de acelasi tip tehnologic)

Se determina cheltuielile cu manopera directa si cheltuielile indirecte, pentru o ora de functionare a centrului de productie (THM caracteristic ) ;

Se determina cheltuielile cu prelucrarea materialelor (se inmulteste THM caracteristic cu numarul de ore necesare pentru prelucrarea unui produs)

Se determina costul materialelor pe unitatea de produs

Se determina costul unitar al produsului (costul prelucrarii materialului + costul materialului).

Exemplu. Un centru de productie dispune de doua strunguri care sunt planificate sa lucreze 4600 ore in anul respectiv, iar cheltuielile indirecte alocate acestui centru sunt de 138000u.m. Prelucrarea materialelor se face in doua ore, salariul tarifar este de 5 u.m/ora, iar valoarea materialelor directe este de 500 u.m./produs.

Rezulta :

Cheltuieli indirecte = 138000 :4600 = 30 u.m./ora

THM caracteristic = 30+5 = 35 u.m/ora

Cheltuieli cu prelucrarea materialelor = 35*2=70 u.m./produs

Costul unitar al produsului = 70+500 = 570 u.m./produs

6.4.Metoda direct costing

Aceasta metoda, denumita si metoda costurilor marginale sau a costurilor variabile presupune separarea cheltuielilor in doua mari categorii:

Ø     Costuri fixe;

Ø     Costuri variabile

Costul fix este format din acele cheltuieli ale intreprinderii care pe termen scurt nu depind de volumul productiei realizate. In acest cost sunt incluse urmatoarele categorii de cheltuieli:

Amortizarea activelor fixe ;

Salariile personalului administrativ si de conducere ;

Cheltuielile de intretinere pentru iluminat, incalzit ;

Cheltuieli pentru cercetare ;

Chirii, dobanzi ;

Cheltuieli pentru protectia muncii si a mediului.

Aceste cheltuieli, care compun costul fix, nu sunt afectate de variatia volumului productiei. Pe termen lung, acest cost se poate modifica datorita investitiilor.

Costul variabil cuprinde acele cheltuieli care se modifica in functie de volumul productiei, cum ar fi :

Cheltuieli cu materii prime si materiale ;

Combustibil si energie consumate in scopuri tehnologice ;

Salarii directe.

Costul variabil este o functie crescatoare in raport cu volumul productiei.

Potrivit acestei metode, costul pe unitatea de produs este format numai din cheltuieli variabile, in timp ce cheltuielile fixe sunt considerate cheltuieli ale perioadei in care se executa produsele, indiferent de volumul productiei fabricate. De aceea, ele nu se includ in costul produsului, ci se scad in mod direct din volumul incasarilor rezultate ca urmare a desfacerii productiei.

In felul acesta, rezultatul activitatii intreprinderii va fi influentat in mod hotarator de volumul productiei vandute si incasate. ( v.ex. din tab. 5)

Tab 5. Influenta volumului productiei asupra rezultatelor activitatii intreprinderii

Din exemplul prezentat, se constata ca, in prima perioada activitatea intreprinderii s-a soldat cu pierdere, in timp ce, in perioada a doua, datorita cresterii volumului productiei vandute, s-a realizat un profit de 1300000 lei.

In aceasta situatie este util sa se determine pragul de rentabilitate .