MASURAREA PERFORMANTEI INTREPRINDERII PRIN INTERMEDIUL SITUATIILOR FINANCIARE

MASURAREA PERFORMANTEI INTREPRINDERII

PRIN INTERMEDIUL SITUATIILOR FINANCIARE

In literatura economica, pentru reflectarea intreprinderii in termeni financiari la sfarsitul exercitiului se utilizeaza diverse acceptiuni: bilant contabil, documente contabile de sinteza, conturi anuale, situatii financiare, rapoarte financiare.

In acceptiunea generala, notiunea de documente de sinteza este utilizata in cartea de contabilitate, pentru a marca faptul ca aceste situatii asigura sinteza informatiilor contabile. Indiferent de titulatura sub care le regasim in contabilitate, documentele contabile de sinteza reprezinta pentru utilizatorii informatiilor financiare, "baza de date" necesara in luarea deciziilor economice de catre diferitele categorii de utilizatori.

Notiunea de "bilant contabil" a fost utilizata de Legea contabilitatii nr.82/1991. In articolul 10 din Legea Contabilitatii se precizeaza ca "documentul oficial de gestiune [.] il constituie bilantul contabil, care trebuie sa dea o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute", iar componentele acestuia sunt: bilantul, contul de profit si pierdere, anexe, raportul de gestiune.

1.1 Contul de Profit si Pierdere ca imagine a performantei

Contul de profit si pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sintaza care masoara performantele activitatii unei intreprinderi in cursul unei perioade date. El constituie o sinteza a contabilitatii de flux la nivel microeconomic, deoarece pune in evidenta fluxurile de valoare care au contribuit la cresterea sau micsorarea bogatiei unei intreprinderi, pentru o anumita durata.

Informatiile despre performanta intreprinderii si indeosebi despre rentabilitatea acesteia, sunt folosite de utilizatori pentru:

- a evalua potentialele modificari ale resurselor economice ale intreprinderii ce pot fi

Niculae Feleaga, Ion Ionascu - Tratat de contabilitate financiara, vol 1, Ed Economica, pag 133

controlate in viitor de aceasta. Informatiile despre variabilitatea performantelor sunt, de aceea, deosebit de importante.

a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente.

a formula rationamente despre eficienta cu care intreprinderea poate utiliza noi resurse.

Contul de profit si pierdere prezinta un interes dublu:

- permite determinarea unui rezultat global si formularea unei aprecieri de

ansamblu asupra performantelor economico-financiare ale perioadei;

- permite recapitularea elementelor de venituri si cheltuieli care au contribuit la realizarea lui si identificarea factorilor favorabili sau nefavorabili care l-au influentat.

In interpretarea performantelor unei societati punem adesea un semn de echivalenta intre performanta, pe de o parte si rezultatul obtinut, pe de alta parte. Desigur, sunt numeroase elemente de natura calitativa (ca de exemplu gradul de pregatire profesionala a personalului) ce nu pot fi evaluate si inregistrate in contabilitate, dar care trebuiesc luate in calculul performantelor unei societati. O lunga perioada de timp, utilizatorii situatiilor financiare s-au limitat la consultarea contului de profit si pierdere pentru a afla informatii privind rezultatul contabil, considerat cel mai semnificativ indicator de masurare a performantelor intreprinderii.

Masurarea performantei intreprinderii vizeaza, in mod esential, masurarea profitului, care poate fi abordata astazi din trei unghiuri de vedere:

- Din punct de vedere patrimonial, masurarea profitului intreprinderii pleca de la ecuatia juridica a bilantului:

Active - Datorii = Capitaluri proprii

Niculae Feleaga - Imblanzirea junglei contabilitatii-concept si normalizare in contabilitate, Ed Economica 1996, pag 141

Apoi, prin compararea capitalurilor proprii aferente a doua exercitii succesive, se poate determina rezultatul:

Capitaluri proprii - Capitluri proprii = Rezultatul

aferente exercitiului N aferente exercitiului N-1 exercitiului N

Deoarece aceasta relatie nu tine cont de posibilele modificari ale capitalului social intervenite in cursul exercitiului, cat si de faptul ca o parte din profit poate fi distribuita asociatilor sub forma de dividende, ecuatia care permite determinarea rezultatului exercitiului este:

Variatia capitalurilor Cresterile de capital Distribuiri de Rezultat

proprii intre doua - social aferente + dividende si = exercitiu

exercitii succesive exercitiului N reduceri de N

capital soc N

- Din punct de vedere economic, rezultatul reprezinta diferenta dintre venituri si cheltuieli:

Venituri - Cheltuieli = Rezultatul exercitiului

Georgeta Vintila - Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed Didactica si Pedagogica 2006, pag 81

Marja comerciala este primul sold de gestiune si se refera la intreprinderile comerciale sau numai la activitatea comerciala a intreprinderilor cu activitate complexa (comerciala si industriala). Activitatea comerciala presupune cumpararea si revanzarea marfurilor, marfurile fiind considerate bunuri cumparate pentru a fi revandute in aceeasi stare.

Marja comerciala este principalul indicator de apreciere a performantelor unei activitati comerciale. Analiza tendintei in timp a ratei marjei comerciale (marja comerciala/cifra de afaceri) si compararea acesteia cu cele inregistrate de alte intreprinderi, din acelasi sector, constituie elementele de baza in evaluarea performantelor financiare ale intreprinderii.

Pentru intreprinderile comerciale marja comerciala este un indicator esential si devine mai semnificativa ca informatie, in activitatea de analiza si gestionare, cu cat ea este determinata mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse.

Productia exercitiului caracterizeaza activitatea globala desfasurata de intrprinderile de productie si/sau prestari de servicii si include valoarea bunurilor si serviciilor "fabricate" de intreprindere pentru a fi vandute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

Productia exercitiului este un indicator inevitabil, intrucat este constituit din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la pret de vanzare (productia vanduta), iar altele, la cost de productie (productia stocata si productia imobilizata).

Valoarea adaugata reprezinta valoarea suplimentara obtinuta de intreprindere in cursul exercitiului, din activitatile sale profesionale si din bunuri si servicii provenite de la terti, bogatia creata prin valorificarea resurselor tehnice, umane si financiare ale intreprinderii. Valoarea adaugata se calculeaza pornind de la productia exercitiului majorata cu marja comerciala si diminuata cu consumurile de bunuri si servicii furnizate de terti pentru aceasta productie. Desi valoarea adaugata nu este evidentiata in contul de profit si pierdere, acesta contine elemente necesare pentru determinarea sa.

In valoarea adaugata se transmit caracteristicile eterogenitatii valorice a notiunii de

productie. Astfel, o parte din acest sold de gestiune este o valoare adaugata vanduta, deoarece

corespunde productiei vandute, confirmatat de piata. In schimb, valoarea adaugata aferenta productiei stocate si productiei de imobilizari este o valoare adaugata produsa, neconfirmata de piata.

Eficienta informatiilor furnizate de notiunea de valoare adaugata se fundamenteaza pe o interpretare prudenta a indicatorului. De pilda, cresterea valorii adaugate nu este neaparat un semn de prosperitate pentru intreprindere, in masura in care acasta crestere poate fi insotita de o scadere brusca a performantelor comerciale si de o inrautatire a trezoreriei. Aceste aspecte ne obliga la o interpretare prudenta a valorii adaugate in raport cu factorii care au generat-o.

Excedentul brut al exploatarii (sau insuficienta bruta din exploatare) reprezinta resursa rezultata din exploatare si folosita pentru mentinerea si dezvoltarea potentialului productiv al intreprinderii si remunerarea capitalurilor utilizate. Excedentul brut al exploatarii exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare, resursa principala a intreprinderii, cu influenta hotaratoare asupra rentabilitatii finale si a capacitatii de dezvoltare a intreprinderii.

Excedentul brut al exploatarii constituie primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a intreprinderii, deci punctul de pornire in tabloul

fluxurilor de trezorerie.

Rezultatul exploatarii reprezinta rezultatul degajat din activitatea de exploatare, normala si curenta a intreprinderii. Acest sold de gestiune constituie primul element de masura a rentabilitatii economice, independent de politica financiara a intreprinderii si incidenta elementelor exceptionale. Rezultatul exploatarii exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare, obtinuta prin deducerea tuturor cheltuielilor (platibile si calculate) din veniturile ex ploatarii (incasabile si calculate).

Rezultatul curent este aferent operatiilor de exploatare si financiare efectuate de

Niculae Feleaga, Ion Ionascu - Tratat de contabilitate financiara, vol 1, Ed Economica, pag 133

Georgeta Vintila - Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed Didactica si Pedagogica 2006, pag 87

intreprindere in cursul exercitiului. Reprezinta rezultatul tuturor operatiilor curente ale intreprinderii. Nefiind perturbat de elementele exceptionale, acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale intreprinderii pe mai multe exercitii succesive.

Rezultatul net al exercitiului reprezinta variatia situatiei nete a intreprinderii intre deschiderea si inchiderea exercitiului ca urmare a activitatii economice. Rezultatul net al exercitiului este rezultatul care urmeaza sa fie supus deciziei de repartizare de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatilor, dupa caz.

1.4 Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare evidentiaza potentialul financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii la sfarsitul unei perioade de gestiune destinata sa finantezeinvestitiile din perioada urmatoare. Capacitatea de autofinantare exprima capacitatea intreprinderii de a finanta cresterea sa si se calculeaza pornind de la veniturile si cheltuielile gestiunii curente, transformabile in fluxuri de trezorerie , imediat sau la termen.

Capacitatea de autofinantare se calculeaza prin doua metode : pornind de la excedentul brut al exploatarii - metoda deductiva - sau de la rezultatul net - metoda aditionala.

Capacitatea de autofinantare prezinta importanta deoarece constituie un mijloc sigur de finantare, fiind o sursa independenta si stabila, evidentiaza autonomia intreprinderii, respectiv gradul de autonomie financiara si permite diminuarea indatorarii si implicit reducerea cheltuielilor financiare.

Prin metoda deductiva, capacitatea de autofinantare se calculeaza ca diferenta intre veniturile incasabile si cheltuielile platibile. Se porneste de la excedentul brut al exploatarii la care se adauga toate veniturile susceptibile a fi incasate (de exploatare, financiare, extraordinare) si se scad cheltuielile susceptibile de a fi platite.

CAF = Venituri incasabile - Cheltuieli platibile

CAF = EBE + Alte venituri incasabile - Alte cheltuieli platibile

Adica:

EBE

+ Alte venituri din exploatare

- Alte cheltuieli pentru exploatare

+ Venituri financiare (a)

- Cheltuieli financiare (b)

+ Venituri exceptionale (c)

- Cheltuieli exceptionale(d)

- Impozit pe profit

__________ ______ ____ ___

Capacitatea de autofinantare a exercitiului

(a)    fara reluari asupra provizioanelor;

(b)    fara amortizari si provizioane financiare calculate;

(c)    fara:

o       venituri din cesiunea elementeor de activ;

o       cote parti din subventii virate asupra rezultatului exercitiului;

o       reluari asupra provizioanelor exceptionale;

(d)    fara:

o       valoarea net contabila a elementelor de activ cedate

o       amortizari si provizioane exceptionale calculate

Comparativ cu excedentul brut al exploatarii, capacitatea de autofinantare prezinta inconvenientul de a fi mai sensibila decat primul, fiind influentata de amortizari, provizioane si impozitul pe profit.

Metoda aditionala pune in evidenta elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacitatii de autofinantare. Se porneste de la rezultatul net al exercitiului, la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari si provizioane) neplatibile la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor).

CAF = Rezultatul net al exercitiului

+ Cheltuieli calculate

- Venituri calculate

- Venituri din cesiuni

Adica :

Rezultatul net al exercitiului

+ Amortizari si provizioane (de exploatare, financiare, exceptionale) calculate

-Cote parti din subventii pentru investitii virate asupra rezultatului exercitiului

- Reluari asupra amortismentelor si provizioanelor

- Venituri din cesiunea elementelor de activ

+ Valoarea net contabila a elementelor de activ cedate

__________ ______ ____ __________ ______ ____ _

= Capacitatea de autofinantare a exercitiului

Surplusul financiar degajat in cursul exercitiului de ansamblul operatiilor de gestiune (CAF) nu va avea decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective. Acest aspect este confirmat sau infirmat de variatia trezoreriei nete rezultata din analiza echilibrului financiar pe baza bilantului sau pe baza fluxurilor financiare.

Capacitatea de autofinantare dupa distribuirea dividendelor reprezinta autofinantarea globala. Aceasta pune in evidenta aptitudinea reala a intreprinderii de a se autofinanta.

Autofinantare globala = Capacitatea de autofinantare - Dividende distribuite

Pentru determinarea autofinantarii globale se va avea in vedere, alaturi de dividendele distribuite, si partea din profitul net repartizata pentru participarea angajatilor la profit.

Autofinantarea reflecta bogatia retinuta de intreprindere si constituie o resursa interna destinata acoperirii nevoilor de finantare in exercitiul financiar viitor ; ea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate si care vor ramane in mod permanent la dispozitia intreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare. Autofinantarea globala are doua componente : autofinantarea de mentinere si autofinantarea neta.

Autofinantarea de mentinere (amortizare + provizioane) reprezinta sursele din care urmeaza sa se realizeze in viitor cheltuielile pentru mentinerea nivelului atins de patrimoniul productiv, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare.

Autofinantarea neta (autofinantarea bruta - cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv) este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza resursele proprii ale intreprinderii, avand ca efect o imbogatire , o crestere a patrimoniului. Autofinantarea neta se constituie in principal din profitul net repartizat la surse proprii de finantare. De asemenea, fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala constituie o parte a autofinantarii nete.