Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

Costul de productie: definire, tipologie

management

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Organizarea si functionarea IMM-urilor
Managementul in Marea Britanie
Planificarea calitatii
Managementul firmelor de constructii-montaj
ANALIZA DIAGNOSTIC A S.C. LINDE GAS GA PLOIESTI
Managerii de personal
BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI ECONOMICE
Principiile managementului de proiect
Definirea managementului
Bazele tehnico – economice ale managementului energetic


Costul de productie: definire, tipologie. Relatia dintre cost si productivitate

In comportamentul producatorului si al consumatorului, costul constituie un indicator economic de o mare insemnatate; inainte de a intreprinde ceva, el isi formuleaza intrebarea, aparent simpla, cat costa? Astfel, costul reprezinta un criteriu si un instrument de comparare in alegerea variantei de productie si de consum atunci cand este vorba de materii prime, masini, utilaje, instalatii, angajare de salariati, ca si in cazul aprovizionarii cu alimente, organizarii concediului, efectuarii de excursii, vizionarii de spectacole etc.



In activitatea economica, pentru obtinerea de rezultate, are loc consumul de factori de productie - munca, natura si capital -, care, in expresie baneasca, constituie cheltuieli de productie.

1. Definirea costului

Costul de productie reprezinta, in forma baneasca, totalitatea cheltuielilor efectuate si suportate de catre agentii economici pentru producerea si desfacerea de bunuri materiale si servicii.

Din definitia costului de productie se desprind mai multe concluzii:

a) el trebuie inteles drept expresie baneasca a consumului de factori -material si uman, atat in domeniul bunurilor materiale-industrie, agricultura, constructii, silvicultura etc., cat si in sfera serviciilor-transport, telecomunicatii, turism, sanatate, educatie, cultura, gospodarie comunala etc.;

b) costul cuprinde tot ceea ce inseamna cheltuiala pentru producerea propriu-zisa de bunuri, precum si pentru desfacerea (vanzarea lor);

c) exprimarea in bani a tuturor cheltuielilor, independent de marimea, importanta si specificul lor, permite aducerea la un numitor comun a consumurilor de factori de productie diferiti si, pe aceasta baza, devin posibile masurarea si compararea lor.

2. Delimitari conceptuale

Costul contabil reflecta, in bani, cheltuielile efectiv suportate de catre intreprindere, care rezulta din evidenta contabila a acesteia.

Costul economic este un concept mai larg decat costul contabil; pe langa acesta, el cuprinde si acel consum de resurse care nu presupune plati efective evidentiate sub forma de cheltuieli, spre exemplu: consumul de munca al proprietarului firmei, gospodariei agricole, magazinului, atelierului etc. Costul economic include, in structura sa, costul contabil (sau costul explicit) si costul implicit.

Costul explicit este o notiune care indica cheltuielile efectuate de catre intreprindere si inregistrate in costurile efectiv platite (insusi costul contabil).

Costul implicit reflecta acel consum de resurse ale agentului economic neinclus in costul efectiv platit de catre acesta. Este vorba de acele cheltuieli de forta de munca proprie a proprietarului unitatii economice respective, care nu se inregistreaza sub forma salariului ce i s-ar cuveni, ca parte a costurilor; chiria ce s-ar cuveni folosirii propriilor cladiri; dobanda ce s-ar cuveni folosirii capitalului propriu. Costul implicit este considerat venit normal cuvenit, concretizat in: salariu implicit, dobanda implicita, renta implicita - drept forme de remunerare a muncii, a solului, a capitalului.

Costul de oportunitate reprezinta valoarea celei mai bune sanse sacrificate, costul sacrificiului sau costul renuntarii in procesul de alegere a variantei optime de alocare a resurselor. Concret, aceste sinonime exprima ceea ce pierde agentul economic sau la ce renunta acesta cand face o alegere, adica valoarea ce corespunde celei mai bune alternative care nu este aleasa. Orice cost concurential presupune costuri de oportunitate, deoarece intotdeauna alegerea unei alternative presupune cunoasterea si renuntarea la alte alternative, considerate mai putin avantajoase. Costul de oportunitate are aplicabilitate in procesul de alocare a resurselor umane, materiale, banesti, in specializarea productiei, in utilizarea factorului timp etc.; el este considerat cost implicit, deoarece nu genereaza plati efective, evidentiate in costuri efective ale intreprinderii.

3. Importanta costului

In economia de piata actuala, costul constituie un instrument economic extrem de util in fundamentarea si adoptarea deciziilor privind alocarea resurselor, volumul si structura productiei, marirea sau restrangerea ofertei de marfuri, inovarea tehnologica etc. Atunci cand efectele sau rezultatele variantelor de proiect sunt egale, criteriul de alegere a variantei optime il reprezinta nivelul mai scazut al costului. Totodata, se manifesta tendinta de calculare a costului in cele mai diferite structuri ale activitatii: astfel, prezinta interes nu numai costul de productie in general, ci si costul de distributie, costul muncii, costul educatiei, sanatatii, informatiei, administratiei, timpului, datoriei (imprumutului), costul vietii, inflatiei, somajului, crizei, reformei economice, costul combaterii crimei, arestarii si condamnarii, pedepsei, costul ecologic, costul externalitatilor negative etc.

De asemenea, costul se analizeaza si se urmareste in conditiile in care se accentueaza interdependentele dintre ramuri, subramuri, dintre agentii economici, incat ceea ce intr-un loc constituie pret de vanzare al produselor respective, intr-altul, reprezinta costul factorilor de productie achizitionati. In consecinta, variatiile de pret se transmit in lant, ca efect propagat, in costuri.

Calculul economic, functionarea si dezvoltarea activitatii pe principiul eficienta iau in considerare relatia dintre cost si pretul de vanzare la fiecare bun economic, relatie ca de la parte la intreg. Costul (C) desemneaza numai o parte a pretului de vanzare (P), si anume cheltuielile suportate de catre agentii economici, iar excedentul pretului (peste costul de productie) reprezinta profitul (pr) sau beneficiul. Astfel, pentru fiecare unitate de produs sunt valabile egalitatile:

P = C + pr;

C = P - pr.

In conditiile unei anumite marje de profit, marimea costului exercita presiune asupra pretului.

4. Marimea si tipologia costului

Nevoia de gestiune economica presupune o riguroasa masurare a costurilor, considerarea lor drept punct de plecare in formarea preturilor, in alegerea celei mai bune alternative de productie, in evaluarea eficientei si in fundamentarea reducerii consumurilor de resurse, a cheltuielilor de productie etc.

Marimea costului este determinata de totalitatea cheltuielilor efectuate pentru producerea si desfacerea de bunuri economice, la un moment dat. In sens general, este vorba de cheltuielile materiale de productie si cheltuielile salariale. corespunzatoare consumului de resurse materiale si de forta de munca. Exista diferite criterii de clasificare a cheltuielilor de productie, mai ales in domeniul contabilitatii. In cadrul acestei lectii de teorie economica, insa, mentionam urmatoarele elemente componente ale costurilor: cheltuieli de materii prime, materii auxiliare, combustibil, piese de schimb, energie, amortizarea capitalului fix, salarii, cheltuieli de reparatii, de intretinere, de iluminat, incalzit, de administratie, de depozitare, vanzare, chirii, dobanzi, ca si cheltuieli cu caracter accidental - amenzi, penalizari platite etc.

Marimea costului poate fi calculata:

a) pe unitatea de produs (de exemplu, pe o tona de aluminiu, o tona de grau sau de fructe, pe un metru cub de gaz metan, pe o masina-unealta etc.);

b) pe intreaga productie omogena pe care o realizeaza o firma sau alta;

c) pe ansamblul productiei eterogene obtinute de catre intreprindere.

Marimea costului de productie este diferita, dupa cum urmeaza:

a) de la un produs la altul in functie de specificul fiecaruia, de consumul de factori pe care-l solicita;

a)   la unul si acelasi produs insa de la un producator la altul, in dependenta de inzestrarea cu factori si de nivelul eficientei;

b)  la unul si acelasi producator insa de la o perioada la alta, in dependenta de modificarile in dotarea tehnica, in nivelul de calificare a lucratorilor, in organizare si conducere etc.



Costul de productie, numit si cost sau pret de cost, reprezinta o problematica importanta la nivel microeconomic si care, in conditiile economiei de piata, sta la baza deciziei intreprinzatorului pentru productia si oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. Costul este un parametru hotarator pentru comportamentul producatorului care urmareste ca obiectiv primordial obtinerea unui profit cat mai mare si mai sigur. De aceea, problemele privind continutul, structura, tipologia costurilor si posibilitatile de reducere a lor constituie o tematica permanenta a cercetarii economice.

In conditiile economiei concurentiale, obiectivul fiecarui agent economic intreprinzator de a obtine un profit cat mai mare il determina ca inca inainte de declansarea activitatii sa evalueze consumul necesar de factori de productie si sa calculeze cat il costa obtinerea unui bun sau serviciu.

In procesul utilizarii lor productive factorii de productie - capitalul, munca, resursele naturale - prezinta aspecte particulare ale consumarii lor.

Consumul factorului munca presupune utilizarea potentialului de munca al lucratorilor direct sau indirect productivi, potrivit specializarii si nivelului de calificare al fiecaruia. Acest factor se regaseste in noul produs doar in expresia baneasca prin salarii.

Consumul factorului capital se diferentiaza dupa modul specific in care este utilizat. Astfel, capitalul fix (masini, utilaje, instalatii, etc.) se consuma in timp, in mod treptat, in decursul mai multor acte de productie si se regaseste in bunurile care se obtin sau serviciile prestate doar in expresie baneasca sub forma amortizarii. Capitalul circulant (materii prime, materiale, combustibili, energie, etc.) se consuma integral in fiecare act de productie si se regaseste in bunurile ce se obtin in expresie baneasca, iar pentru materii prime si materiale si sub aspect material natural.

Consumul resurselor naturale (pamantul) ca factor de productie primar, originar, presupune intrebuintarea acestora la producerea de bunuri sau prestarea de servicii. Consumul resurselor naturale se reflecta in rezultatele obtinute in agricultura prin pretul pamantului iar pentru celelalte resurse naturale atrase in circuitul economic - minereuri, petrol, gaze naturale - reflectarea lor in rezultatele obtinute poate fi atat baneasca precum si materiala.

Consumul factorilor de productie poate fi privit atat pe intreaga productie de un anumit fel fiind denumit si consum global, cat si pe unitatea de produs fiind denumit si consum unitar.

In conditiile economiei de piata, gestionarea consumului factorilor de productie implica:

a) in primul rand, evaluarea in bani a tuturor factorilor de productie consumati pentru producerea bunurilor, tinand seama de preturile la care au fost procurati acesti factori de catre intreprindere;

b) in al doilea rand, stabilirea cat mai corecta a pretului la care se vand produsele create prin consumarea factorilor de productie. Doar in conditiile in care costurile de productie pe unitatea de produs sunt mai mici permit obtinerea unor profituri mai mari de catre fiecare agent economic.

Avand in vedere elementele mentionate se poate da o definitie a costului de productie ca fiind expresia baneasca a consumului de factori de productie utilizati pentru producerea si vanzarea unui bun sau prestarea unui serviciu.

Costul de productie mai poate fi definit si ca acea parte a pretului de vanzare a unui bun economic care compenseaza cheltuielile suportate de unitatile economice pentru producerea si vanzarea acelui bun.

Caracterizarea costurilor are la baza doi parametrii: structura si nivelul.

Structura costurilor evidentiaza elementele componente ale acestora, ponderea pe care o ocupa fiecare element in totalul cheltuielilor, precum si tendintele manifestate in evolutia fiecarei categorii de cheltuieli.

Cea mai generala structura a costului in functie de natura economica a cheltuielilor cuprinde urmatoarele componente:

a) cheltuielile cu factorii materiali de productie care mai sunt denumite si costuri materiale. Acestea reprezinta expresia baneasca a consumurilor de capital fix si circulant, respectiv cheltuielile cu amortizarea, materiile prime, materialele, combustibilul, energia, etc.;

b) cheltuielile cu forta de munca sau costul fortei de munca care au in vedere eforturile facute de intreprindere cu plata salariilor, contributiilor pentru asigurarile sociale, contributii la fondul pentru ajutor de somaj;

c) la cele doua categorii mari de cheltuieli se mai adauga cele cu iluminatul, incalzitul, chiriile, transporturile, etc., denumite cheltuieli de regie.

Ansamblul cheltuielilor materiale, cu salariile si de regie reprezinta costul factorilor de productie.

5. Tipuri de cost

In literatura si practica economica din tarile cu economie de piata moderna sunt utilizate mai multe categorii de costuri in functie de elementele de cheltuieli pe care le cuprind. A fost elaborata o tipologie a costurilor care cuprinde mai multe tipuri de cost: costul global, costul marginal si costul mediu (unitar).

A) Costul global reprezinta ansamblul cheltuielilor necesare obtinerii unui volum de productie dat, dintr-un bun. El poate fi privit:

a)   structural, pe termen scurt, divizat in cost fix si cost variabil si

b)pe ansamblu, adica drept cost global total, ca suma a tuturor cheltuielilor suportate de catre intreprindere.

Costul fix (CF) reflecta acele cheltuieli ale intreprinderii care, pe termen scurt, sunt independente de volumul productiei obtinute: amortizarea capitalului fix, chirii, salariile personalului administrativ, cheltuielile de intretinere, iluminat, incalzit, dobanzi etc. Aceste cheltuieli nu sunt afectate de variatia volumului productiei ­cresterea, descresterea sau chiar nivelul zero; intreprinderea le suporta independent de evolutia productiei. Cand volumul productiei se schimba, costul fix, pe termen scurt, nu afecteaza variatia costului global total si nici costul marginal.

Curba costului fix este o dreapta paralela la axa cantitatii.

Pe termen lung, insa, costul fix devine variabil, el fiind o functie crescatoare a capacitatii de productie, care se poate modifica datorita investitiilor.

Costul variabil (CV) exprima acele cheltuieli ale intreprinderii care se modifica in functie de volumul productiei.

CV = f (Q)

Se inscriu in aceasta categorie de cost urmatoarele: cheltuieli de materii prime, materiale, combustibil, energie, salariile directe etc. Costul variabil este o functie crescatoare fata de productie (Q): cand randamentul este crescator, costul variabil se mareste o data cu productia, insa mai putin decat proportional; daca randamentul este descrescator, costul variabil creste o data cu productia, insa mai mult decat proportional; costul variabil este nul la un nivel de productie nul. Unele cheltuieli variabile evolueaza in raport strict direct proportional cu volumul fizic al productiei (spre exemplu, materiile prime).

Costul variabil determina variatia costului global total, pe termen scurt.

Costul total (CT) reprezinta suma costurilor fix si variabil. Astfel, CT = CF + CV



Costul total mai poate fi determinat: ca produs intre costul total mediu (CTM) si productie (Q):   sau ca produs intre productie (Q) si costul marginal (Cmg) cand acesta din urma este egal cu costul total mediu: cand .

Pe termen scurt, variatia costului total este determinata numai de evolutia costului variabil; cresterile costului total si ale costului variabil, cand volumul productiei sporeste, sunt egale; costul total creste in aceeasi masura in care sporeste costul variabil. Deosebirea dintre ele consta in aceea ca in timp ce costul variabil porneste, in mod necesar, de la zero daca productia este zero, costul total porneste de la nivelul costului fix, care nu este afectat de productia zero. Marimea costului total, la un moment dat, este determinata de: consumul tehnologic de factori de productie; volumul productiei; nivelul preturilor de procurare a factorilor de productie.

B) Costul mediu (CM) sau costul unitar exprima costurile globale pe unitatea de produs (sau de rezultat). Corespunzator structurii pe termen scurt si nivelului de abordare ale costului global, se disting: costul mediu fix, costul mediu variabil si costul mediu total. Costurile medii, in evolutia lor (ca si costul marginal), incep prin descrestere, cand productivitatea creste, trec printr-un minim, apoi se maresc; aceasta particularitate rezulta din actiunea legii randamentelor neproportionale, conform careia randamentele sunt mai intai crescatoare, trec printr-un maxim, apoi descresc.

Costul mediu fix (CMF) reprezinta costul fix pe unitatea de produs:

Costul mediu fix este o marime variabila determinata de variatia volumului productiei: cand cantitatea de produse se mareste, costul mediu fix descreste si, invers, cand volumul productiei scade, costul mediu fix creste. Aceasta deoarece se imparte o marime constanta (CF), pe termen scurt, la una variabila - crescatoare sau descrescatoare.

Costul mediu variabil (CMV) sau costul variabil pe unitatea de produs; el se determina prin relatia:

La un nivel dat al preturilor factorilor de productie, CMV se micsoreaza cand volumul productiei creste mai accentuat decat sporeste costul variabil; CMV creste in situatia in care costurile variabile totale devanseaza, in cresterea lor, marimea volumului productiei.

Costul mediu total (CMT) exprima costul global total pe unitatea de produs si se determina prin relatiile:

sau:

In studiile de analiza valorii, costul mediu total se manifesta intr-o mare varietate de forme concrete, ca, spre exemplu: costul pe unitatea de volum; costul pe unitatea de lungime; costul pe unitatea de suprafata; costul pe unitatea de greutate; costul pe unitatea de timp de munca; costul pe unitatea de viteza; costul pe unitatea de temperatura; costul pe unitatea de sunet etc.

Curba costului mediu total este tot in forma de 'U', insa mai deschisa decat curba costului mediu variabil, deoarece se ia in calcul si costul fix:

C) Costul marginal (Cmg) exprima sporul de cost total () necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de productie. Costul marginal masoara variatia costului total pentru o variatie infinit de mica a cantitatii de produse. Epitetul “marginal” este, in economie, sinonim cu “suplimentar”:

Intrucat, pe termen scurt, variatia costului total este identica cu variatia costului variabil, rezulta ca:

Astfel, costul total marginal este egal cu costul variabil marginal (tabelul nr. 4.1).

Tabelul nr. 4.1. Costul fix, costul variabil, costul total, costul marginal (date ipotetice)

Cantitatea

buc.

Costul fix

u.m.

Costul variabil

u.m.

Costul total

u.m.

Costul marginal

u.m.



Se observa ca variatia costului total este egala cu variatia costului variabil, ca urmare, costul marginal are aceeasi marime prin relatiile:

sau

In cazul in care ; costul marginal este egal cu , respectiv cu .

Costul marginal este independent de costul fix, care, la randu-i, este independent de volumul productiei.

Costul marginal sta la baza deciziilor privind oferta de bunuri si servicii; el orienteaza actiunile intreprinzatorilor; este stimulata marirea ofertei cand fiecare unitate suplimentara de productie necesita un spor de cost cat mai mic si cand sporul de productie mareste mai mult venitul decat costul. De fapt, pretul concurential este afectat de costul de productie numai in masura in care acesta actioneaza asupra ofertei.

Analizand evolutia diferitelor categorii de cost pe produs in stransa legatura cu cea a volumului productiei (restrictie de resurse si necesitati) putem evidentia o serie de corelatii si tendinte. Astfel, costurile fixe pe produs se pot diminua sistematic pe masura cresterii productiei si vor spori prin reducerea acesteia. Deci, costurile fixe pentru intreaga productie sunt variabile pe produs.

Costurile variabile proportionale cu volumul productiei sunt fixe pe produs (in conditiile in care nu se realizeaza modificari de structura a factorilor care le genereaza in sensul substituirii acestora).

Costul marginal, in evolutia sa, influenteaza costul total mediu pe produs. Micsorarea costului pe unitatea de produs constituie conditia hotaratoare a cresterii profitabilitatii; ea nu trebuie sa afecteze calitatea bunurilor, ci presupune realizarea unor produse si servicii de calitate, care sa incorporeze stiinta si tehnica avansate. Orice nerespectare a calitatii echivaleaza cu o risipa de costuri.

6. Relatia dintre cost si productivitate

La un pret dat al factorilor de productie, costul mediu (CM) si costul marginal (Cmg) se afla in raport invers proportional fata de productivitate. Astfel, costul de productie mediu se micsoreaza atunci cand productivitatea medie (PM) creste, si invers. Costul marginal se reduce cand productivitatea marginala (Pmg) creste si, invers, se mareste cand productivitatea marginala scade.

Daca se presupune ca factor variabil doar munca, atunci costul marginal este sporul de cost al muncii asociat la o variatie marginala a productiei, iar productivitatea marginala este productia suplimentara asociata la o unitate suplimentara de munca. Drept urmare, la un salariu dat, costul mediu al muncii se afla in raport invers proportional fata de productivitatea medie a muncii, iar costul marginal se afla in raport invers fata de productivitatea marginala a muncii.

7. Curbele productivitatii si curbele costului mediu si costului marginal

a) cresterii productivitatii marginale ii corespunde scaderea costului marginal, iar scaderii productivitatii marginale ii corespunde cresterea costului marginal; cresterii productivitatii medii ii corespunde scaderea costului mediu, iar scaderii productivitatii medii ii corespunde cresterea costului mediu;

b) curbele de cost marginal si de cost mediu se intersecteaza in punctul in care costul mediu are nivelul cel mai scazut, dupa cum curbele productivitatii marginale si productivitatii medii se intersecteaza in punctul in care productivitatea medie are nivelul cel mai ridicat;

c) nivelului minim al costului mediu ii corespunde nivelul maxim al productivitatii medii, iar nivelului minim al costului marginal ii corespunde nivelul maxim al productivitatii marginale.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 7070
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site