PIATA SERVICIILOR - FORMA CONCRETA DE EXISTENTA A RELATIILOR DE SCHIMB

PIATA SERVICIILOR - FORMA CONCRETA DE EXISTENTA A RELATIILOR DE SCHIMB

CARACTERIZAREA PIETEI SERVICIILOR

RAPORTURI INTRE PIATA SERVICIILOR SI PIATA BUNURILOR

OFERTA, TARIFELE SI CEREREA DE SERVICII

1 CARACTERIZAREA PIETEI SERVICIILOR

Piata, in sens abstract, reprezinta o relatie economica generala intre producatorii-vanzatori, purtatori ai conditiilor de productie in contextul economiei de piata, si cumparatorii-consumatori, purtatori ai trebuintelor umane, insotite de capacitatea oamenilor de a cumpara marfuri oferite si care se dovedesc a fi convenabile pentru ei.

Actele de vanzare - cumparare, evidentiate prin relatia economica de piata, impreuna cu procesele legate de manifestarea structurii obiectivului cererii si ofertei, se afla in conexiune cu spatiul si timpul in care acestea se deruleaza.

Pe parcursul maturizarii sale, piata si-a autonomizat cateva functii specifice, respectiv:

- de determinare a pretului, deoarece prin confruntarea cererii si a ofertei anumitor bunuri substantiale sau servicii se stabileste pretul acestor marfuri, cat si cantitatea ce urmeaza a fi schimbata;

- de coordonare, intrucat unitatile economice se orienteaza pe piata potrivit datelor referitoare la cerere si oferta. Analiza acestor date face posibila adaptarea sau revizuirea planurilor economice intocmite individual si autonom de agentii economici, vanzatori si cumparatori, ce se intalnesc pe piata;

- de organizare socio-economica a unitatilor, pentru ca prin piata se realizeaza legatura intre ofertanti si cumparatori, infaptuindu-se astfel o comuniune economica;

- de rationalitate economica, deoarece piata ii obliga pe cei ce participa la schimb sa realizeze o activitate economica rentabila, numai in acest mod putand rezista pe piata.

Toate aceste patru functii specifice pietei asigura realizarea rolului de baza al ei, si anume de a face posibil, in mod optim, schimbul diferitelor produse. Situatii extreme, perioadele de sub- si supraproductie sau descoperiri tehnice majore, demonstreaza faptul ca pietele nu-si mai pot indeplini in mod automat rolul de regulator al echilibrului economic. Dar, exceptand aceste situatii limita, economia politica a ajuns la concluzia ca si in asa numitele "perioade normale" echilibrul pe unele piete nu poate fi apreciat ca optim. De aceea, astazi este de la sine inteles ca statul sa intervina pe o serie de piete mai mult sau mai putin intensiv. Aceasta interventie este evidenta, in general pe piata agricola, in minerit, in sistemul de credit si transporturi etc.

Serviciile, ca domeniu socio-economic, fac parte din categoria celor ce ofera produse "invizibile", abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ si calitativ decat partial sau indirect. Totusi, ca si celelalte activitati producatoare de bunuri economice utile, serviciile si-au constituit in timp o piata a "produselor" pe care le furnizeaza, definita prin factori cu manifestare specifica si determinanti de natura motivationala, geografica, social-economica si politica.

Prin prisma sensului contemporan al notiunii de piata, se poate spune ca piata serviciilor reprezinta sfera economica de interferenta a intereselor purtatorilor ofertei de servicii, materializata prin productia de servicii, cu cele ale purtatorilor cererii de servicii, materializata prin consum. Cum, in cazul serviciilor, locul ofertei coincide cu locul consumului, interferenta se va transforma in suprapunere in timp si spatiu a celor doi factori (oferta si cererea), prin intermediul consumului de servicii.

Dar, daca piata serviciilor se aseamana cu alte forme de existenta ale pietei in general, prin rolul si functiile ce-i revin, se distinge de celelalte prin cateva particularitati ale raportului ce-o reprezinta, unele vizand aspecte cantitative, respectiv:

a) piata serviciilor nu include in totalitate sfera serviciilor, existand si servicii non-marfa (din ansamblul productiei de servicii) sau, cum mai sunt ele numite in clasificarea activitatilor din economia nationala, servicii necomerciale constituite din serviciile publice sau private care nu se comercializeaza;

b) dificultatea comensurarii dimensiunilor si dinamicii pietei serviciilor, comparativ cu posibilitatile, sub acest aspect, in privinta pietei bunurilor ce iau forma obiectuala (substantiala). Drept urmare, pentru cuantificarea ofertei, cererii si a volumului tranzactiilor pe piata serviciilor trebuie sa apelam la o multitudine de indicatori. De exemplu, pentru evaluarea pietei serviciilor turistice, ca subsistem reprezentativ al pietei serviciilor privita in ansamblu, va trebui sa apelam la subsistemul indicatorilor de exprimare a resurselor (eforturilor) turistice, atat prin prisma ocuparii acestora: suprafetele turistice amenajabile, numarul monumentelor cultural-istorice, valoarea medie anuala a fondurilor fixe si circulante, capacitatea de productie turistica (particularizat pentru transport, cazare, alimentatie, agrement etc.), fondul de timp de munca s.a., cat si prin prisma consumarii lor: cheltuieli cu munca vie, cheltuieli materiale, amortizari, chirii, cheltuieli totale, cheltuieli cu amenajarea si intretinerea obiectivelor de interes turistic, precum si la subsistemul indicatorilor efectelor economico-sociale ale activitatii de turism: venitul net, incasarile din prestatiile turistice (diferentiat pe cele de baza si pe cele complementare), aportul la venitul national si la cresterea productivitatii sociale a muncii s.a.;

c) semnificatia deosebita a elementelor calitative in aprecierea pozitiei unui intreprinzator sau a unei tari pe piata serviciilor. De exemplu, in evaluarea comparativa a serviciilor turistice de cazare oferite de mai multe tipuri de structuri de primire turistica, esentiale vor fi criteriile de calitate, respectiv: confort, siguranta, conditii de igiena, conditii pentru buna desfasurare a unor relatii sociale, diversitatea si calitatea serviciilor complementare si de alimentatie, frecventa si calitatea serviciilor cultural-artistice si de agrement etc.;

d) modul specific de manifestare a concurentei pe piata serviciilor, particularitate care prezinta, la randu-i, urmatoarele aspecte:

. daca in cazul pietei bunurilor obiectuale concurenta se manifesta in primul rand prin preturi, valoarea fiind expresia ierarhizarii subiective a nevoilor de catre fiecare individ si de raritatea produsului in discutie, pe piata serviciilor pozitia mai inalta sau mai joasa pe grila raritatii nu poate constitui un element determinant al nivelului de pret si deci al concurentei, aceasta deoarece serviciile nu sunt omogene, deci nu sunt comparabile. Ca atare, concurenta prin preturi este mult mai nuantata, fiind vorba in aprecierea nivelului pretului serviciului de un ansamblu eterogen de consideratii calitative, nu de putine ori cu conotatii subiective, psihologice, influentate de legaturile, adesea personale, intre prestatorul de servicii si client;

. frecventa mult mai mare a situatiilor de monopol sau oligopol, consecinta a costurilor mari de intrare sau de iesire de pe piata serviciilor, a dificultatilor deci obiectiv-economice de intrare libera in ramura si de libera circulatie a capitalurilor;

. in paralel, fiecare intreprinzator din domeniul serviciilor dispune de o varietate de mijloace pentru a se diferentia de concurentii sai, mai intai prin calitatea prestatiei sale, chiar daca ea nu este intotdeauna perceputa integral de catre clienti, dar si prin atmosfera din unitate si relatia personala pe care producatorul de servicii o intretine cu clientela sa, fara a uita si localizarea geografica care, nu de putine ori, este principalul criteriu de alegere al clientilor pentru servicii;

. in cazul pietei serviciilor, transparenta este limitata de caracterul imaterial al acestora, realitate care impiedica concurentii sa "cunoasca" secretele tehnologiilor superioare de producere si organizare a prestatiilor. Totodata, consumatorii de servicii, fiind supusi la restrictii de timp, se afla in imposibilitatea de a compara cu rigurozitate relatia pret - calitate in cazul tuturor prestatiilor oferite de piata.

In concluzie, luand in calcul specificul pietei serviciilor, ne alaturam punctului de vedere exprimat si de specialistii romani ai domeniului, dupa care produsele nefiind omogene, intrarea libera pe piata si libera circulatie a capitalurilor fiind deseori ingradite, informarea consumatorilor si concurentilor fiind limitata, fiecare producator dispunand de un fel de mica putere de monopol, ne gasim in fata unor structuri ale pietei caracteristice concurentei imperfecte, realitate ce atrage dupa sine o interventie mai accentuata a statului in acest sector si ingradirea prin reglementari a jocului pietei libere.

2 RAPORTURI INTRE PIATA SERVICIILOR SI PIATA BUNURILOR

Relatiile intre piata serviciilor si piata bunurilor sunt complexe, atat de concurenta (substitutie), cat si de stimulare reciproca sau de indiferenta. Aceste raporturi sunt valabile atat pentru piata serviciilor de consum cat si a serviciilor de productie.

Pe piata serviciilor si bunurilor de consum, relatiile de concurenta provin, in primul rand, din faptul ca bunurile si serviciile isi disputa veniturile populatiei. Deoarece cheltuielile pentru servicii nu au intotdeauna un caracter de prima necesitate, la un nivel redus al veniturilor ponderea lor in bugetele de consum ale familiilor va fi relativ redusa, comparativ cu ponderea bunurilor. Pe masura cresterii veniturilor partea relativa a serviciilor in cheltuielile de consum ale populatiei va fi din ce in ce mai mare (conform legilor lui Engel).

Si in structura pietei serviciilor si bunurilor de consum se pot intalni astfel de relatii de concurenta sau substitutie. In aceasta privinta, recunoscandu-se legitatea cresterii nevoilor de servicii (educative, culturale, loisir, transport, sanatate etc.) pe masura dezvoltarii societatii, exista totusi opinii diferite in ceea ce priveste modul de satisfacere a acestor nevoi.

Astfel, teoriile referitoare la societatea post-industriala, avandu-l ca initiator pe sociologul american Daniel Bell, considera ca o prima caracteristica a noii societati este aceea ca este o societate tertiara, respectiv o societate bazata pe primatul serviciilor asupra bunurilor si pe preponderenta populatiei ocupate in sectorul serviciilor.

Pe de alta parte, teoriile neo-industriale cum este aceea numita "self-service" se opun tezelor societatii post-industriale, pe care le considera idealiste.

Analiza si previziunea cererii pentru servicii care se afla in relatii de substitutie cu diferite bunuri pentru satisfacerea acelorasi nevoi de consum, poate fi realizata si cu ajutorul unor metode statistico-matematice. Una din acestea, care va fi abordata in continuare, este metoda curbelor de indiferenta, ce permite evaluarea influentelor pe care le pot avea asupra cererii de servicii modificarile in veniturile populatiei si in nivelul tarifelor sau al preturilor marfurilor substituibile.

Punerea problemelor in mod riguros, in formulari matematice adecvate, va urmari pentru inceput piata bunurilor si apoi piata serviciilor.

a) Piata bunurilor de consum

Teoria caridnala a utilitatii presupune ca, pentru a clasifica, trebuie mai intai sa poti masura utilitatea.

In cazult teoriei ordinale a utilitatii, consumatorul poate ierarhiza in mod rational combinatiile de bunuri in ordinea preferintei. Ierarhizarea operata intre diferitele bunuri este exprimata sub forma matematica prin functia de utilitate U = U (x₁, x₂, ., x_n).

Dupa cum se cunoaste, functia de utilitate U = U (x₁, x₂, ., x_n) asociaza numere determinate diferitelor cantitati de bunuri (x₁, x₂, ., x_n) consumate. Pentru comoditate, vom efectua rationamentul pentru doua bunuri, astfel: U = U (x,y). Utilitatea marginala (U_mg) se determina cu relatia U_mg = .

Daca se considera ca bunurile sunt infinit divizibile si functia de utilitate continua si derivabila, utilitatea marginala a unui bun este derivata partiala a functiei de utilitate U in raport cu bunul luat in consideratie:

In spatiul cu trei dimensiuni suprafata de utilitate se prezinta ca in fig. 2.1.

Fig. 2.1 Suprafata de utilitate

Utilitatea globala creste odata cu consumul fiecaruia dintre bunuri.

Transferarea curbelor de izoutilitate in plan se prezinta ca in fig. 2.2.

Fig. 2.2 Curbele de izoutilitate in plan

Nivelul de utilitate este cu atat mai ridicat, cu cat ne indreptam spre N-E graficuli: U3>U2>U1.

Curba de indiferenta (izoutilitate) reprezinta ansamblul combinatiilor de bunuri care permit acelasi nivel de satisfactie (utilitate); deci, orice punct de pe curba asigura acelasi grad de satisfactie. Curbele de indiferenta sunt convexe, au o panta negativa si nu se pot intersecta.

Rata marginala de substitutie (RMS), determinata cu relatia , y - factorul substituit, reprezinta panta curbei de indiferenta:

Totodata, RMS este egala cu raportul invers al utilitatilor marginale ale celor doua bunuri. Pentru functia de utilitate U = U (x,y) se poate scrie:

dU =   dx, daca variaza doar x;

dU =   dy, daca variaza doar y.

Daca x si y variaza simultan, atunci:

dU = dx + dy

Cum utilitatea este constanta intr-un punct, dU = 0 si rezulta:

dU = 0 dx + dy = 0

Pe langa curbele de indiferenta si RMS mai trebuie avut in vedere si echilibrul consumatorului. Consumatorul este in pozitie de echilibru cand pentru un buget dat si preturi ale bunurilor de consum determinate, beneficiaza de cel mai inalt nivel de utilitate. Pentru cantitatile de bunuri de consum x, y si preturile P_x, P_y ale fiecaruia din aceste bunuri, constrangerea bugetara este data de relatia:

T = x p_x + y p_y

sau

y = - x +

care reprezinta ecuatia dreptei bugetului.

Grafic ecuatia dreptei bugetului este reprezentata in fig. 2.3.

Fig. 2.3 Ecuatia dreptei bugetului

Domeniul de optiune al cumparatorului este triunghiul OPS. Orice punct, de exemplu J, este posibil pe cand punctul L este inaccesibil:

x_L p_L + y_L p_L> T

Confruntarea dintre dreapta bugetului si ansamblul curbelor de indiferenta permite definirea echilibrului (optimului) consumatorului; acesta este punctul de tangenta dintre dreapta bugetului si una din curbele de indiferenta. El este unic si reprezinta maximul de utilitate pentru consumator (fig. 2.4).

Fig. 2.4 Optimul consumatorului

In stare de echilibru sau de optim, raportul dintre utilitatile marginale este egal cu raportul preturilor, sau utilitatile marginale impartite la preturi sunt egale:

b) Piata serviciilor

Satisfacerea unei nevoi (U) poate fi realizata, la diferite niveluri ale veniturilor, tarifelor, preturilor si preferintelor consumatorilor, printr-o multitudine de combinatii, astfel:

U = f(x,y)

in care:

x reprezinta cererea pentru un anumit serviciu;

y - cererea pentru bunul cu care serviciul poate fi inlocuit in consum.

Aceste combinatii conduc, in fapt, la nivele diferite de utilitate, respectiv de satisfactie pentru consumator. Diferitele variante de combinatii posibile ale serviciilor si bunurilor, ce asigura consumatorului acelasi nivel de utilitate, se gasesc situate pe curbele de indiferenta.

Combinatia cea mai avantajoasa dintre cererea de servicii si bunuri substituibile va putea fi gasita, optimizand sistemul de ecuatii:

Introducand in sistemul de ecuatii de mai sus eventualele modificari previzibile ale nivelului venitului (V), ale tarifului serviciilor (P_x), ori ale pretului bunurilor (P_y) substituibile, se vor putea determina schimbarile probabile in panta liniei bugetului si in panta curbei de indiferenta, respectiv in raportul de inlocuire in consum dintre bunuri si servicii.

Intre cererea de servicii si cea de bunuri exista nu numai relatii de concurenta, de substitutie ci si de stimulare

Astfel, cresterea gradului de inzestrare a gospodariilor populatiei cu bunuri de folosinta indelungata (autoturisme, aparate electrotehnice de uz casnic, aparate electrice, mobila etc.) genereaza o cerere sporita de servicii de intretinere a acestor bunuri. Desi cresterea gradului de fiabilitate a produselor actioneaza ca factor limitativ al cererii de servicii pentru repararea bunurilor respective, aceasta influenta este contracarata de aparitia de noi produse si de cresterea gradului de dotare a gospodariilor.

Intre ciclul de viata al acestor produse si al serviciilor corespunzatoare exista o relatie care poate fi reprezentata ca in fig. 2.5.

Fig. 2.5 Ciclul de viata al bunurilor de uz indelungat si al serviciilor

de reparare a bunurilor respective

Serviciile apar concomitent sau la scurt timp dupa aparitia produsului si cunosc o evolutie ascendenta pe masura largirii pietei produsului dar, de regula, nu pot atinge nivelul maxim al acesteia. In perioada de declin a produsului si chiar dupa disparitia acestuia din comert, serviciile continua sa se mentina la un nivel ridicat, intrand in faza de declin atunci cand uzura fizica sau morala elimina din consum produsul respectiv.

Relatii de stimulare exista, de asemenea, intre cererea pentru servicii de confectionare la comanda a unor bunuri (imbracaminte, incaltaminte, mobila, obiecte de podoaba etc.) si cererea pentru produse care reprezinta materia prima pentru confectionarea lor (tesaturi, piele sau inlocuitori de piele etc.). Acelasi tip de relatii pot fi mentionate intre piata serviciilor de educatie, culturale, sanatate, turistice s.a. si piata bunurilor care contribuie la realizarea acestor servicii (carti, medicamente, alimente, bunuri de imbracaminte si incaltaminte adecvate, obiecte sportive etc.).

Relatii de indiferenta se manifesta mai ales intre piata bunurilor si serviciilor de prima necesitate, al caror consum este de importanta vitala pentru individ, cum ar fi de exemplu piata bunurilor alimentare de stricta necesitate si piata serviciilor legate de chiria locuintei, distribuirea apei, gazului, electricitatii, ingrijirea sanatatii etc.