Sistemul de cercetare-dezvoltare in Romania

Delimitari conceptuale ale sistemului de cercetare-dezvoltare

Totalitatea deciziilor adoptate de catre autoritatile publice ale unui stat, orientate spre asigurarea activitatii in bune conditii a economiei pe teritoriul national, reprezinta politica

economica a statului respectiv. Astfel, se poate vorbi de politica economica in cazul luarii unor decizii privind diverse probleme de ordin economic, cum ar fi cresterea deficitului bugetar pentru a se asigura utilizarea muncii sau al stabilirii unor norme de crestere a preturilor si veniturilor pentru a limita inflatia, precum si in alte cazuri.

Politica economica reprezinta in fond un arbitraj intre diferite tipuri de obiective si instrumente si exprima totalitatea optiunilor economice ale autoritatii publice. O politica economica eficienta poate fi realizata, suplimentar la multitudinea de masuri si actiuni intreprinse de autoritatile publice in acest scop, si prin promovarea unui ansamblu de masuri bazate pe sistemul de cercetare-dezvoltare.

Sistemul de cercetare-dezvoltare se defineste prin raportarea politicii economice la obiectul actiunii, in particular la deciziile luate de catre stat (autoritatile publice) in problema reglementarii conditiilor de desfasurare a activitatii de cercetare-dezvoltare, repartitiei si alocarii resurselor bugetare cu destinatie speciala.

Statul este principalul promotor al dezvoltarii durabile pe o temelie stiintifica si inovationala solida si avansata, ceea ce confera sistemului de cercetare-dezvoltare un statut de prioritate nationala.

Actiunile autoritatilor publice se afla in raport direct cu sperantele oamenilor in legatura cu consecintele acestor actiuni, cu beneficiile aleatorii asteptate, precum si cu costurile marginale ale deciziilor luate de acestea. Si in cazul activitatii publice, la fel ca si in cazul activitatilor private, se structureaza anumite drepturi raportate nemijlocit la sperantele oamenilor, care determina limitele actiunilor autoritatii publice. In cadrul dreptului de proprietate al autoritatii publice se distinge dreptul de a-i constringe pe altii, de a-i atrage la o cooperare prin restringerea optiunilor lor. Statul prin puterea sa coercitiva in raport cu ceilalti subiecti impune niste norme generale de comportament, care, de regula, maresc gradul de libertate (inclusiv economica) a fiecaruia. Aceste constringeri pot compensa restrictiile inerente in cooperarea benevola pe piata. atenuind esecurile acesteia.

Cunostintele si informatiile sunt valorile-cheie ale economiei, caci, spre deosebire de alte resurse care se epuizeaza pe masura utilizarii, problema caracterului lor limitat tot mai accentuat devenind din ce in ce mai acuta, cunostintele se amplifica, se multiplica si se diversifica prin utilizare, constituindu-se, in ultima instanta, in resurse practic inepuizabile pentru dezvoltarea economica. Iar acest fapt nu numai ca este constientizat, dar si promovat de marile puteri ale lumii.

Astfel, se considera tot mai mult ca economia mondiala evolueaza de la economia specifica revolutiei industriale - o economie confruntata si limitata la potentialul resurselor planetei - spre o economie in care nu exista bariere pentru imaginatia umana, libertatea de a crea, fiind cea mai pretioasa resursa.

Elementele manageriale in cercetare-dezvoltare

Noua conceptie a dezvoltarii umanitatii in mileniul trei presupune utilizarea obligatorie a cunostintelor stiintifice, tehnologiilor avansate si a inovatiilor in toate sferele activitatii sistemului de cercetare-dezvoltare.

Sistemul de cercetare-dezvoltare reprezinta activitatile de cercetare stiintifica si de dezvoltare tehnologica privite in ansamblu.

Sistemul de cercetare-dezvoltare este constituit din ansamblul institutiilor de diferite tipuri, niveluri si forme in care se organizeaza activitatea de cercetare-dezvoltare.

Prin notiunea de "cercetare stiintifica" se subintelege totalitatea activitatilor de cercetare fundamentala si de cercetare aplicativa. Cercetarea stiintifica are ca parti componente principale: stiinta, tehnologiile stiintifice, produsele stiintifice si serviciile stiintifice.

La rindul sau cercetarea fundamentala reprezinta activitatea orientata spre obtinerea cunostintelor stiintifice noi despre natura si societate, precum si spre formularea si verificarea noilor ipoteze si teorii.

Cercetarea fundamentala reflecta standardul economic, cultural si politic al natiunii si, ca garant al calitatii inalte in activitatea de cercetare-dezvoltare, contribuie la cresterea nivelului de cunostinte, la formarea de resurse umane specializate, precum si la schimbarea mentalitatii.

Cercetarea fundamentala, ca principala sursa de cunoastere, serveste drept materie prima la cercetarea aplicativa" [4].

Cercetarea aplicativa reprezinta activitatea orientata spre largirea si utilizarea cunostintelor pentru realizarea de noi procese, tehnologii, produse sau servicii, care ar putea fi implementate in productie de catre agentii economici. Cercetarea aplicativa este o sursa a eficientei si o baza a succesului in competitia de pe piata nationala si cea internationala" [4].

La sfirsitul anilor '80 pe plan mondial a aparut o idee noua, potrivit careia inovarea este determinata structural de factori economici si politici care influenteaza ritmul si sensul activitatii inovationale. Anume aceasta idee a stat la baza conceptului de "sistem national de inovare", introdus de economistul suedez Lundwall.

Pornind de la notiunea lansata de F. Liszt despre "sistemul national de productie" si de la lucrarea lui Hippel privind colaborarea tehnico-informationala a firmelor, Lundwall a pus accentul pe interactiunea dintre utilizatorul si producatorul de stiinta si tehnologie in cadrul complexului economic national. Conceptul este dezvoltat ulterior de Christopher Freeman, care include in procesul inovarii institutiile politice si sociale. Incluzind aceste elemente in mediul economic, social si politic, in care intreprinderea este obligata sa actioneze intr-o abordare teoretica legata sistemic de conceptul de "sistem national de inovare ca un complex institutional, care cuprinde firme private, universitati, fonduri si programe guvernamentale in centrul atentiei lor fiind agentul economic, aducator de profit" [30].

El este definit ca "retea de institutii din sectorul public si privat, a caror activitate si interactiune initiaza, imbunatatesc si difuzeaza noul", un rol aparte in crearea si reglementarea activitatii acestui sistem revenindu-i statului [30].

Ca rezultat al particularitatilor interactiunii elementelor sistemului national de inovare, se stabilesc anumite legaturi, principalele fiind:

- fluxurile financiare care prevad finantarea inovarii atit din sursele publice, cit si din cele private. Mai practicate sunt fondurile mixte, ca de exemplu: Business Exponsion Scheme si Unlisted Securities Market in Anglia sau o serie de fonduri cu capital mixt create in Franta si Germania [63,64], precum si o serie de mecanisme de stimulare indirecta, de sustinere a acestor firme de catre capitalul industrial mixt prin intermediul pirghiilor financiare sau bancare. In Rusia, spre exemplu, se formeaza fonduri extrabugetare in vederea sustinerii bussinesului inovational, pe baza decontarilor benevole, indiferent de forma de proprietate in volum de 1,5% din contul productiei realizate prin includerea acestor cheltuieli in pretul de cost [17];

- legaturile legislative si cele de strategie (drepturi de cooperare intelectuala si industriala, standardizarea tehnica, strategia guvernamentala);

- fluxurile tehnologice, stiintifice si informationale ce prevad incurajarea legaturilor intre institutiile de invatamint superior si industrie, intre cele de cercetare stiintifica si industrie ca un proces de lunga durata, crearea unei infrastructuri pentru transferul de tehnologie. "Nenumarate initiative de acest gen au aparut in multe tari (Franta, Germania), asa incit numarul centrelor de transfer de tehnologie, al incubatoarelor si al altor forme de transfer de la cercetare la industrie a crescut rapid" [17];

- fluxurile sociale (schimbul de personal intre firme, intre universitati si laboratoare de cercetare).

Astfel, pe plan mondial, s-a trecut de la conceptia modelului liniar al inovarii la modelele interactive sau ale "lanturilor de legaturi", propus de S. Kline si de N. Rozenberg in 1986.

Pe plan international se cunosc trei modele principale de promovare a inovatiei :

1. Modelul american, ce pune accentul pe stimularea stiintei prin orientarea cercetarii fundamentale catre problemele ridicate de necesitatile tehnologice, prin crearea parcului de cercetare tip, "silicon valley"; a oficiilor de legatura cercetare-industrie a parcurilor stiintifice, care au introdus structuri noi ca incubatoarle de tehnologii si centrele de cercetare si cooperare cu industria.

2. Modelul japonez, care se axeaza pe dezvoltarea tehnologica in plan regional si este orientat mai mult spre inovare si concurenta si intr-o masura mai mica spre cercetarea fundamentala.

3. Modelul mixt, aplicat in tarile europene, este axat pe inovare si este orientat spre exigentele pietei in vederea dezvoltarii competitivitatii industriale.

Necesitatea crearii si consolidarii unui model national bazat pe cercetare-dezvoltare poate fi justificat reiesind din nevoia de schimbare si practica tarilor dezvoltate prin:

- procesul de transfer tehnologic, care sa asigure durabilitatea dezvoltarii;

- eficienta si conduita manageriala la micro nivel, in mediul stiintific, tehnologic, economic si comercial.

Elementul de baza al dezvoltarii economice a statului rezida in capacitatea de imbinare armonioasa a rezultatelor cercetarii-dezvoltarii si creativitatii stiintifice, a noilor tehnologii si a inovarii in activitatile economica, in abilitatea natiunilor de a concura pe pietele mondiale.

Evolutia marilor economii denota, ca in ultimele doua decenii, a inregistrat performante economice acele economii, care au redus substantial in valoarea produselor si serviciilor, ponderea materiilor prime, a energiei si a manoperei directe, marind in schimb ponderea informatiei, inteligentei, creatiei, organizarii. O buna parte din aceste componente sunt rezultatul activitatilor de cercetare-dezvoltare. Tarile care n-au inteles acest imperativ al timpului si nu au creat conditii pentru realizarea unor schimbari promte se vor confrunta inca mult timp cu deficientele caracteristice economiilor in tranzitie. Iata de ce activitatile de cercetare-dezvoltare au devenit, mai mult decit oricind inainte, o componenta strategica hotaritoare pentru dezvoltarea economica si, implicit, pentru bunastarea si progresul social al natiunii, o componenta care necesita o abordare preferentiala si investitii.

"Investitiile reprezinta totalitatea cheltuielilor anuale facute pentru mentinerea si sporirea potentialului intreprinderii". ! 1

Rata investitiei economice sau partea din Produsul National Brut investit in dezvoltarea economica difera mult de la o tara la alta, dar si mai mult de la un an la altul. Oricum, in medie, in perioada anilor 1970-1989, Japonia a investit in dezvoltarea economica circa o treime din PNB, Franta - 20-25%, Marea Britanie si SUA cite 15-20% [26].

Tarile prospere economic rezerva cercetarilor 2-3% din PNB, spre deosebire de Romania, care, dintr-un PNB mult mai mic, aloca in acest scop doar 0,46% in 2006.

Pentru a ne ridica la nivelul tarilor avansate, deci pentru a asigura o competitivitate comparabila pe piata mondiala, Romania ar trebui sa aloce un procent mai mare din PNB decit tarile mentionate mai sus, dat fiind ca are de recuperat o serioasa raminere in urma (anume asa procedeaza mai multe tari aflate intr-un efort intens de dezvoltare, de pilda Grecia sau Portugalia). Totodata, aceasta sarcina ar trebui sa fie transferata, treptat, si intr-o masura tot mai mare, de la bugetul de stat la agentii economici, fundatii etc.

Potrivit principiilor generale ale dezvoltarii economice intre cercetare, economie si bunastarea sociala exista relatii de "feedback pozitiv", acesti trei factori determinindu-se reciproc. In acest sens eforturile de reorganizare a activitatilor de cercetare-dezvoltare in tara noastra trebuie corelate cu "spargerea" blocajelor economice si financiare, cu eliminarea apatiei industriei fata de utilizarea intensa a rezultatelor cercetarii, cu schimbarea mentalitatii, a responsabilitatilor din economie, cercetare, administratia publica si, implicit, a opiniei publice.

In contextul resurselor financiare limitate, spectrul larg al problemelor care fac obiectul cercetarii-dezvoltarii impun tarii noastre o strategie mai selectiva, axata pe prioritati. Reorganizarea sistemului cercetare-dezvoltare trebuie sa vizeze garantarea, prin utilizarea rezultatelor cercetarii stiintifice si a performantelor tehnologice, a competitivitatii economiei intr-o serie de domenii care trebuie sa devina pentru noi de virf. Instruirea capitalului uman in scoli consacrate, care sa asigure accederea potentialului de cercetare la noi "strapungeri de virf", constituie garantia realizarilor propuse.

Competitivitatea capitalului uman este o calitate care poate fi valorificata doar prin competitie. O stiinta competitiva este posibila doar in conditiile competitiei interne si internationale, intre institutii, echipe de cercetare, cercetatori individuali, competitie in care miza poate fi reputatia stiintifica, posibilitatea de a publica in reviste sau la edituri prestigioase, pozitia sociala, recompensele materiale etc. Interactiunea obiectivelor mentionate mai sus creeaza de fapt o "piata a stiintei", implicind proprietatea intelectuala, competenta, reputatia profesionala s.a.m.d. Din perspectiva activitatii de cercetare-dezvoltare, "piata stiintei" nu este altceva decit piata a valorilor economice, a tehnologiilor si produselor noi, investitiilor, brevetelor, know-how etc. O stiinta capabila sa raspunda exigentelor noilor relatii economice si obiectivelor sociale nu poate fi realizata printr-un sistem centralizat de conducere al tuturor activitatilor de cercetare, ci doar prin incurajarea acestor activitati, prin aplicarea mecanismelor adecvate de ordin organizatoric, juridic, economic etc., prin utilizarearea atit a mecanismelor economice, cit si a mecanismelor specifice stiintei, indeosebi a mecanismelor specifice "pietei stiintei". Doar mecanismele de piata, sprijinite printr-o politica activa a statului si cu participarea nemijlocita a agentilor economici indiferent de forma de proprietate, pot pune in valoare potentialul uman si tehnic al cercetarii la intreaga sa capacitate, scotind, totodata, in evidenta directiile asupra carora trebuie concentrate in perspectiva resursele disponibile. Dar atit piata economica, cit si cea a stiintei au limite interne. Astfel, cercetarea care serveste obiective de perspectiva, de interes social, de prestigiu national, ca si cercetarea fundamentala, pot fi realizate prin conjugarea eforturilor statului cu ale agentilor economici.

"Piata stiintei" se manifesta prin competitia pentr pentru: alocarea fondurilor, alegerea tematicii si proiectelor de cercetare si dezvoltare tehnologica, intre domenii si sfere de activitate, institutii de cercetare si, nu in ultima instanta, intre oamenii de stiinta. Un alt element al "pietei stiintei", intotdeauna l-a constituit competitia pentru recunoasterea in mediile stiintifice a rezultatelor cercetarii si a autorilor lor.

In acest context este relevanta paralela intre conceptul traditional de 'piata', ca institutie sociala pentru schimbul traditional de marfa-bani si conceptul de "piata a stiintei". In cazul competitiei pentru fonduri de cercetare similitudinea cu ceea ce se intimpla pe o piata reala este mai mare.

De fapt, nu este vorba de o singura piata uniforma, ci de un sistem de piete in interactiune.

Ziman (1991) identifica in cazul Marii Britanii urmatoarele piete in cadrul carora este monitorizata dinamica cercetarii academice:

1. "Piata institutionala nationala" (care se creeaza in cadrul finantarii de catre guvern a institutiilor publice de cercetare);

2. "Piata proiectelor de cercetare" (care vizeaza relatiile directe contractuale dintre echipele de cercetare si beneficiarii respectivelor lucrari de cercetare, obiectul schimbului fiind lucrarile de cercetare);

3. "Piata institutionala interna" (in care sefii echipelor, compartimentelor, sectiilor dintr-o institutie de cercetare se preteaza unor reguli comportamentale antreprenoriale, antrenindu-se in concurenta reciproca pentru obtinerea serviciilor tehnice si a fondurilor necesare noilor cercetari). Aceasta piata este una de tipul obtinerii de concesiuni;

4. "Piata locurilor de munca in cercetarea economica" (in care 'vinzatorii' isi ofera capacitatea de cercetare si posibilitatile de a primi alocatii pentru cercetarile proprii, iar 'cumparatorii' sunt diversele institutii de cercetare din tara si strainatate care doresc sa angajeze noi cercetatori, schimbul realizindu-se prin posturile de cercetare cu remunerarile respective);

5. "Piata reputatiei stiintifice" (in care 'vinzatorii' sunt cercetatorii stiintifici, 'marfurile' sunt rezultatele cercetarii, 'cumparatorii' sunt 'colegiile invizibile' ale comunitatii stiintifice', 'metoda de schimb' este semnalarea publica a autoritatii personale);

6. "Piata validarii rezultatelor de cercetare" (in care analiza critica inainte si dupa publicare, luarea in discutie in cadrul unor simpozioane publice, citarea in lucrari stiintifice a rezultatelor cercetarii etc. dau nastere unei piete specifice, care se afla in strinsa legatura cu piata reputatiei stiintifice si o conditioneaza);

7. "Piata proprietatii intelectuale" (cunoasterea este o marfa intangibila, a carei valoare depinde de contextul in care este transferata de la vinzator la cumparator. Doar o mica parte a knowhow- ului, care ajunge in tehnologii aducatoare de profit, poate fi protejata prin brevete).

Abordarea evolutiei stiintei in termeni economici pe piata este deosebit de utila, intrucit scoate in evidenta factorul competitiv, care a jucat intotdeauna un rol esential in dezvoltarea si consolidarea "pietei stiintei". 'Presiunea psihologica a selectiei la nivelul cercetatorului individual si a contributiei sale in stiinta este cheia performantei excelente si a rezultatelor valide' - mentioneaza savantul Ziman (1991) [86]. Exista insa o diferenta intre modul in care se desfasoara lucrurile in stiinta si economia reala. Daca in stiinta aprecierea se face in functie de calitate, in economia reala prin pret. Ori intr-o competitie stiintifica doar cel mai bun este rasplatit prin recunoastere morala.

Acest model economic al proceselor de dezvoltare a stiintei ofera nu numai posibilitatea intelegerii comportamentului actorilor din sistemele stiintei-tehnologiei, ci si a surselor unor disfunctionalitati. Se stie, ca functionarea reala a "pietei stiintei" in economie nici pe departe si nu intotdeauna corespunde conceptelor teoretice. Acelasi lucru se intimpla si in cazul "pietei stiintei", cind conceptele stiintifico-teoretice difera de rezultatele implementarii lor. Asa cum functionarea reala a pietei in economie este diferita de modelul teoretic, are imperfectiuni, acelasi lucru se intimpla si in cazul pietei stiintei.

Dintre carentele acestor piete pot fi mentionate:

- monopolul unui singur agent important pe piata institutionala (Departamentul Educatiei si Stiintei, (Marea Britanie), canalul pentru redistribuirea fondurilor alocate de guvern), care nu numai ca are posibilitatea controlului si repartizarii bugetului pentru stiinta, dar si de a impune multe din conditiile contractuale in cazul negocierilor individuale;

- stabilirea tarifelor diferentiate pentru lucrarile de cercetare ale diferitelor institutii stiintifice;

- incalcarea legilor competitiei loiale etc.

Evolutia stiintei si a tehnologiei cunoaste doua modele: de comanda, in care toate actiunile sunt dirijate de sus in jos si ale "pietei stiintei", in care toate reglementarile au loc la nivelul operational, prin mecanisme ale pietelor reale sau simbolice. Modelele 'de piata' si 'de comanda' ale cercetarii stiintifice de fapt nu functioneaza in stare 'pura'. Aceste modele ofera cadrul conceptual necesar pentru intelegerea fenomenelor ce au loc in dezvoltarea stiintei si tehnologiei.

De exemplu, in tarile din Europa de Est in perioada economiei centralizate a predominat modelul de comanda. In S.U.A. si Marea Britanie elementele de baza sunt cele ale modelului de piata.

Pornind de la principiile care stau la baza celor doua modele si de la analiza sistemelor stiintei si tehnologiei utilizate in diferite tari, in cadrul modelului mixt, putem observa trei nivele calitativ diferite de activitate, cu obiective si comportamente distincte:

a) nivelul operational, la care se realizeaza activitatea de cercetare (institute, centre, colective in cadrul institutiilor de invatamint superior sau in cadrul agentilor economici privati etc.). Comportamentul acestora este reglementat de principii specifice modelului 'pietei stiintei';

b) nivelul formularii politicii stiintei;

c) nivelul intermediar, care imbina caracteristicile nivelului operational si nivelului formularii politicii stiintifice.

Munca de cercetare este cu preponderenta o munca in echipa avind o baza institutionala comuna. Utilizarea echipamentului de cercetare modern si a infrastructurii adecvate sint conditii inerente ale desfasurarii cu rezultate performante a activitatii de cercetare.

Exista trei tipuri de organizatii de cercetare:

- organizatii publice, finantate de guvern sau din alte fonduri publice;

- echipe/organizatiile de cercetare in cadrul institutiilor de invatamint superior;

- organizatii de cercetare in cadrul unitatilor economice.

Sursele de finantare pot fi: (1) publice, de care beneficiaza in cea mai mare parte organizatiile publice de cercetare si universitatile de stat si (2) private, utilizate in general pentru cercetarea proprie a unitatilor economice.

In prezent, in Romania exista prioritar trei sisteme de cercetare - dezvoltare - inovare :

- sistemul academic (Academia Romana si academiile de ramura) ;

- sistemul institutelor publice (aflate in subordinea / coordonarea ministerelor) ;

- sistemul universitar.

Toate cele trei sisteme sunt structuri autocratice vechi, cu ramificatii si influente in structurile politice si guvernamentale. Aceste sisteme functioneaza in paralel, auto - alimentandu-si interesele de supravietuire si fiind rupte de problemele reale ale reformei si dezvoltarii. Intre managementul acestor institutii publice si managementul sectorului privat din economie exista conflicte de incompatibilitate. De asemenea, in actualul sistem national de CDI mai exista urmatoarele structuri de cercetare - dezvoltare - inovare :

- societati comerciale cu capital de stat, provenite din foste institute de ramura ;

- societati comerciale cu capital privat ;

- fundatii si asociatii private.

Ca si in celelalte tari ex - comuniste, dupa Revolutia din decembrie 1989, in Romania a scazut importanta acordata stiintei, aceasta fiind considerata ca fiind un simplu consumator al unor resurse limitate. Lipsa coerentei dintre diferitele structuri de stat, determinata de o intelegere deficitara a ideii de reforma, se manifesta in slaba legatura dintre politica economica si politica stiintei. Nici pana in prezent, mediile politice si ale societatii civile nu au ajuns sa recunoasca rolul pe care l-ar putea avea stiinta asupra reformei si dezvoltarii. Redefinirea rolului stiintei, in contextul integrarii in Uniunea Europeana, ar trebui sa se fundamenteze pe ideea ca stiinta si tehnologia reprezinta factorii cheie ai dezvoltarii economice si sociale. Declaratiile reformiste din ultimii 18 ani au dat mereu o unda de speranta in cresterea rolului stiintei, aceste declaratii atacand incompetenta, managementul slab, nomenclatura de stil vechi si deschizand portile competitiei loiale, intr-u context benefic de descentralizare a finantarii cercetarii stiintifice si de stimulare a inovarii. Prin masurile stabilite in actele normative adoptate, referitoare la stiinta, declaratiile reformiste sunt consacrate juridic. Pentru a-si atinge efectul benefic, aceste masuri trebuie sa fie sustinute si de ample actiuni de recuperare a specialistilor si de revigorare a institutelor ce se vor dovedi necesare pentru dezvoltarea Romaniei. In ceea ce priveste starea specialistilor din cercetare, cu acestia s-au petrecut fenomene discriminatorii care au condus la migrarea lor catre alte activitati, la diminuarea apetitului pentru cercetare sau la orientarea acestora spre programe si proiecte finantate din afara tarii. Numarul cercetatorilor stiintifici a scazut drastic incepand cu anul 1993, cand erau in activitate 16.652 cercetatori, astfel incat in anul 2004 numarul acestora ajunsese la numai 9.219. Injumatatirea numarului de cercetatori s-a cuplat cu diminuarea considerabila a calitatii managementului din cercetarea stiintifica romaneasca, care s-a ingemanat cu coruptia generalizata. Putinele realizari ale sistemului CDI se datoreaza initiativelor individuale ale cercetatorilor si foarte putin managerilor sectorului de cercetare stiintifica. Desi presiunea ierarhiei din trecut a disparut, aceasta a fost inlocuita fie cu indiferenta respectivilor manageri, fie cu abuzurile lor. Calatoria in strainatate este forma cea mai populara de contacte internationale, dar si aceasta este restrictionata de lipsa fondurilor. La ora actuala, un numar important de cercetatori romani lucreaza in diferite institute straine, pe baza unor contracte pe termen lung. De asemenea, altii lucreaza pe baza unor granturi de cercetare orientata, pe baza unor finantari provenind din Uniunea Europeana sau de la fundatii straine. Multi nu se mai intorc in tara. O alta parte dintre acestia se pensioneaza sau intra in somaj. Deja, inca din anul 1998, se facea resimtita criza lipsei de specialisti cu experienta. Criza stiintei post - comuniste din Romania poate fi perceputa din cel putin trei perspective:

- ca sub - criza, in contextul general al crizei generate de tranzitie;

- ca o criza de identitate, in cautarea noului sau rol, in dezvoltarea tarii;

- ca o criza determinata de inexistenta unui mesaj coerent si stimulativ din partea societatii.

Sistemul de cercetare - dezvoltare - inovare (CDI) existent in Romania nu este in masura sa asigure promovarea dezvoltarii industriale, datorita unor slabiciuni ale acestuia, printre care cele mai importante sunt:

- cheltuieli pentru CDI extrem de mici, in comparatie cu tarile industrializate;

- absenta totala sau aproape totala a cercetarii - dezvoltarii in sectorul intreprinderilor, care este, in fond, principalul factor de inovare;

- fragmentarea CDI din sectorul public si insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial;

- slabiciunea institutelor de CDI finantate din fonduri publice;

- prioritate excesiva acordata de unele din aceste institute cercetarii fundamentale in detrimentul cercetarii aplicative;

- atitudinea si mentalitatea cercetatorilor din aceste institute, care sunt preocupati mai mult de perspectivele de cariera decat de nevoile industriei nationale;

- lipsa stimulentelor adecvate in favoarea CDI;

- gestionarea defectuoasa a fondurilor de cercetare (manifestari stiintifice, expozitionale etc.);

- valorificarea superficiala a rezultatelor CDI;

- dotarea precara a activitatii de CDI;

- lipsa unei analize periodice a corelatiei reale intre necesitatile societatii romanesti si programele prioritare ca directie de cercetare in cadrul PNCDI, astfel incat sa se asigure o crestere a ponderii proiectelor prioritare ce se vor adjudeca prin licitatie publica si in special al celor de interes comunitar (ex., apa potabila, apa uzata, gestionarea deseurilor, poluarea aerului si solului, energia, sanatatea);

- descurajarea activitatilor de inventica prin aplicarea unor taxe exagerate in raport cu venitul inventatorilor;

- criterii de evaluare la licitatia de proiecte de excelenta in neconcordanta cu scopul propus.

Pe de alta parte, in Romania mai exista, inca, o baza tehnico - materiala de CDI, creata anterior revolutiei anticomuniste, dar si o industrie a inovarii. Cu toate acestea, procesul inovativ a fost mult franat prin disparitia treptata a protagonistilor umani si institutionali, precum si prin micsorarea investitiilor si cheltuielilor din CDI.

Cercetarea in context international

Generarea si exploatarea de cunoastere au devenit surse vitale ale cresterii bunastarii pe plan global. Cunoasterea reprezinta totodata elementul central ce determina competitivitatea si ca atare statele lumii in special cele dezvoltate s-au angajat in generarea sistematica a acesteia dezvoltand sisteme nationale si interactiuni internationale tot mai sofisticate.

Accentuarea globalizarii a condus la cresterea importantei colaborarii internationale a schimbului de cunoastere explicita si a creat comunitati stiintifice internationale puternice fara insa a reduce importanta pe care complexul de factori locali o are in adaptarea si valorificarea cunoasterii.

In acest mediu colaborativ si competitiv in acelasi timp semnificatia excelentei a cunoscut o crestere exponentiala. Entitatile si indivizii care ating acest nivel devin extrem de valorosi avand capacitatea de a atrage resurse si de a influenta atat mediul stiintific cat si sistemele socio-economice. Acesta este si motivul pentru care statele dezvoltate fac eforturi pentru a atrage oamenii de stiinta si ingineri cu performante deosebite si totodata de a atinge masa critica de cercetare in domenii strategice.

In lupta pentru excelenta universitatile institutele publice CD celelalte entitati de cercetare de drept public joaca un rol sporit. Acestea sunt provocate sa se transforme in actori importanti pe piata cunoasterii atragand si dezvoltand resurse umane de varf si concentrand facilitati de cercetare importante.

Implicarea in cercetare si legaturile tot mai stranse cu mediul economic au devenit nu doar surse suplimentare de venit ci elemente intrinseci ale procesului de educatie si formare.

In triunghiul cunoasterii educatie-cercetare-inovare ultimul element este cel mai strans legat de impactul asupra bunastarii si totodata cel mai problematic din punct de vedere al politicilor conexe. Inovarea proces cu multe variabile are in centrul sau colaborarea dintre cercetare si industrie. In ultimul deceniu tarile dezvoltate au propus entitati intermediare sau forme de interactiune si colaborare prin care sa fie create punti intre cele doua sectoare alocand acestor entitati resurse financiare publice in crestere.

Uniunea Europeana depune eforturi pentru recuperarea decalajelor de crestere economica fata de Statele Unite asezand domeniul CDI la baza acestor demersuri. Revizuirea  Strategiei Lisabona in anul 2005 a reintarit obiectivul stabilit la Barcelona de a aloca 3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare.

Majoritatea statelor europene au aderat deja la acest obiectiv ramanand totusi sub semnul intrebarii nivelul investitiei private.

Actualmente principalele provocari carora trebuie sa le faca fata Uniunea Europeana pentru imbunatatirea capacitatii de inovare sunt legate de insuficienta concentrare in poli de excelenta capabili sa concureze pe plan global slaba integrare a elementelor in triunghiul cunoasterii insuficienta cercetare trans si interdisciplinara focalizata pe nevoile de inovare lipsa unor modele de guvernare si organizare a cercetarii si educatiei la nivel european costurile ridicate ale brevetarii in UE si mobilitatea redusa a cercetatorilor.

Pornind de la Programul Lisabona Uniunea Europeana a lansat pentru perioada 2007-2013 un set de initiative care privesc cercetarea si inovarea competitivitatea globala a universitatilor si institutelor de cercetare dezvoltarea aptitudinilor intreprenoriale si transferul cunoasterii in produse si servicii.

La nivelul comunitati liniile de politica stabilite isi gasesc corespondenta in programele prevazute in Cadrul Financiar 2007-2013 respectiv:

In Programul Cadru VII pentru Cercetare principalul instrument prin care se sustin activitatile de cercetare-dezvoltare colaborarea transnationala in domeniu cercetarea de frontiera (coordonata de Consiliul European al Cercetarii) si retelele de excelenta platformele tehnologice europene (grupuri de interes in principal firme si entitati de cercetare care definesc impreuna agende strategice de cercetare si care pot lansa si Initiative Tehnologice Comune implicand resurse publice si private substantiale).

In Programul privind Competitivitatea si Inovarea care sustine inovarea si dezvoltarea IMM-urilor oferind suport financiar (in special pentru start-up) sustinand o retea transnationala de transfer tehnologic precum si numeroase alte initiative fara a implica insa activitati de cercetare sau educatie.

In Programul Educatie & Pregatire 2010 prin care statele membre sunt sustinute in adaptarea sistemului de educatie si formare in directia atingerii obiectivelor Lisabona cuprinzand si o componenta de mobilitate si cooperare.

In Programele de coeziune economica si sociala prin intermediul carora statele sau mai exact regiunile sunt sustinute cu sume importante in directia reducerii decalajelor structurale domeniul CDI fiind recomandat ca unul prioritar.

Premisele interne

Sistemul romanesc de CDI a traversat o perioada extrem de dificila dupa 1989: subfinantarea si restructurarea intarziata nu au dat sansa de racordare la tendintele mondiale din stiinta si tehnologie decat in cazuri izolate iar sectorul inca fragil al intreprinderilor din Romania nu a putut exercita o cerere reala pentru inovare. Practic izolat sistemul CD s-a fragmentat, diferitele componente urmarind asigurarea supravietuirii cu minimul de resurse existente in principal prin finantare publica in cadrul unor subsisteme in buna masura formale si autarhice. Sub efectul subfinantarii cronice numarul de cercetatori a scazut drastic in perioada 1990-2004 simultan cu cresterea mediei de varsta. Atractivitatea redusa a carierei in cercetare a determinat pierderi calitative la nivelul resurselor umane si a facut extrem de dificila atragerea tinerilor performanti in cercetare. Multi cercetatori performanti au ales plecarea in strainatate. Nivelul scazut al salariilor in CDI ar putea fi considerat ca determinant pentru atractivitatea scazuta dar in realitate motivele sunt complexe legate de reforma institutionala intarziata calitatea scazuta a infrastructurii de cercetare-dezvoltare lipsa unui sistem de evaluare care sa stimuleze si sa recompenseze performanta reala excelenta. Unul dintre cele mai puternice motive poate fi considerat lipsa claritatii si transparentei privind promovarea in cariera profesionala.

Cu toate acestea Romania dispune inca de resurse umane si traditie in anumite domenii ale stiintei si tehnologiei iar prezenta strategie creeaza premisele recunoasterii si stimuleaza dezvoltarea acestora.

Nivelul finantarii a avut un impact nefavorabil si asupra mentinerii si dezvoltarii infrastructurii de cercetare necesare pentru cercetari avansate obtinerea de rezultate valoroase la nivel international cat si pentru rezolvarea unor probleme complexe de interes economic si social la nivel national. Impactul a fost unul negativ si direct asupra colaborarii internationale participarii in proiecte si retele de cercetare europene determinand izolarea desprinderea de marile obiective de cercetare europene si limitarea accesului la produse si tehnologii performante necesare industriei si serviciilor din Romania.

Capacitatea manageriala si lipsa unor resurse minime institutionale pentru sustinerea unor laboratoare de cercetare a determinat functionarea ineficienta chiar si acolo unde a existat infrastructura performanta. Gradul de utilizare scazut a fost determinat si de capacitatea redusa de a oferi servicii de interes mai ales agentilor economici.

Rezultatele modeste si slaba colaborare internationala sunt reflectate in numarul mic de articole in publicatii stiintifice din fluxul principal de cunoastere numarul mic de citari ale rezultatelor stiintifice publicate de autori romani cat si in lipsa de interes fata de protejarea proprietatii intelectuale. Numarul extrem de mic de cereri de brevete cu autori romani atat in tara dar mai ales in Europa SUA si Japonia confirma aceasta situatie.

Chiar daca sistemul CDI nu a reusit pana in prezent sa genereze mari exemple de succes in transferul rezultatelor in practica socio-economica acesta a reusit sa mentina sau sa dezvolte si actori (printre care universitati institute colective de cercetare) care au o certa vizibilitate internationala si pot fi sau chiar sunt deja poli de excelenta.

Finantarea pe baza de proiecte prin competitie inceputa in anul 1995 si extinsa in anul 1999 a determinat in mod esential cresterea performantei si schimbarea mentalitatii privind accesul la resurse. Criteriile de evaluare au fost din ce in ce mai clar orientate catre performanta stiintifica demonstrata de cercetator (articole in fluxul principal de cunoastere la nivel international lucrari stiintifice citate lucrari la conferinte stiintifice de mare prestigiu profesional brevete participari in proiecte obtinute prin competitie internationala) cat si spre noutatea si credibilitatea temei de cercetare propuse cu posibil impact asupra cunoasterii.

Criteriile sunt orientate si spre capacitatea institutionala de a oferi mediul potrivit si infrastructura necesare crearii si dezvoltarii unor grupuri puternice de cercetare cu vizibilitate internationala care sa ofere cadrul potrivit pregatirii tinerilor cercetatori prin programe de doctorat si post-doctorat. Finantarea publica a cercetarii-dezvoltarii in Romania a evidentiat un proces radical de schimbare incepand cu anul 2005 odata cu prima crestere considerabila a ponderii din Produsul Intern Brut (PIB) alocat acestui domeniu. Ponderea cheltuielilor publice din PIB pentru cercetare-dezvoltare s-a dublat in intervalul 2005-2006 cresterea ulterioara avand ca tinta 1% in anul 2010. Programul Cercetare de excelenta-CEEX lansat in anul 2005 de Autoritatea Nationala pentru Cercetarea Stiintifica a contribuit la orientarea cheltuielilor publice pentru cercetare in vederea realizarii Ariei Romanesti a Cercetarii si pregatirea comunitatii de cercetare si dezvoltare din Romania pentru participarea cu succes la urmatorul program cadru de cercetare al Europei FP7 in perioada 2007-2013. In programul CEEX prioritatile finantarii publice a CD au fost cele preconizate pentru FP7 iar proiectele au pus accent pe crearea de consortii puternice promovarea cercetarii interdisciplinare dezvoltarea resurselor umane promovarea internationala a sistemului CDI romanesc cat si pe consolidarea si dezvoltarea infrastructurii de certificare. Programul asigura convergenta cu nivelul si practicile europene dar nu a putut focaliza investitia publica. Impactul CEEX asupra cresterii cheltuielilor private pentru CD este asteptat sa fie important dar nu se poate estima inca. Intr-un context mai larg nivelul culturii inovarii este redus atat in sectorul intreprinderilor cat si in mediul academic. Inovarea la nivelul firmelor nu a fost consistent sustinuta de un sistem de transfer tehnologic functional iar capitalul de risc poate fi considerat absent. Nu se cunoaste cu precizie nivelul general al activitatii de cercetare-dezvoltare din firme mai ales datorita unui sistem nestimulativ de inregistrare a cheltuielilor. Pe de alta parte sunt exemple de mari companii care au deschis in Romania centre de cercetare precum si de servicii de inalta tehnologie premise importante pentru ceea ce isi propune prezenta strategie. In planul interactiunii cu mediul international decalajele tehnologice considerabile fata de tarile dezvoltate stimuleza importul de tehnologie in dauna inovarii.

Este de asemenea bine cunoscut riscul ca societatile transnationalele care au achizitionat sau dezvoltat unitati de productie in Romania sa delocalizeze activitatea de CDI. Costul mai redus al cercetarii din Romania poate fi un avantaj pe termen scurt dar creaza un risc suplimentar legat de "brain drain" in contextul globalizarii.

Concentrarea mare in Capitala a institutelor si firmelor cu activitate principala de CDI precum si cercetarea stiintifica din universitati departe de potentialul pe care ar trebui sa il aiba sunt determinanti esentiali ai mentinerii unor disparitati regionale in absorbtia fondurilor publice de CD.

Sistemul CDI are oportunitati reale pentru perioada 2007-2013. Integrarea in Uniunea Europeana creeaza o presiune asupra orientarii competitivitatii catre inovare cresterea economica prognozata putand sustine deplasarea intersului sectorului privat catre acest domeniu. Angajamentul politic de 1% din PIB destinat cheltuielilor publice pentru CD angajament important legat de raspunsul Romaniei la Strategia Lisabona este extrem de important.

Fondurile structurale destinate inovarii si dezvoltarii resursei umane sunt complementare investitiei publice in educatia tertiara si in CD si vor avea un rol important atat in dezvoltarea socio-economica a Romaniei cat si in diminuarea disparitatilor regionale. Actuala strategie isi propune sa contribuie esential la realizarea regiunilor cunoasterii in Romania.

Sistemul de invatamant prin contributia la dezvoltarea interesului si aptitudinilor de cercetare si inovare ale tinerilor pe intreg parcursul educational prin educatia in domeniul stiintei si tehnologiei formarea initiala a cercetatorilor (cu accent pe numarul si calitatea doctoranzilor) precum si prin calitatea educatiei tertiare reprezinta o componenta complementara esentiala.

Pornind de la situatia nationala si contextul international transformarea sistemului CDI in acord cu viziunea pe termen lung presupune raspunsuri la provocari precum: dezvoltarea capitalului uman pentru a raspunde nevoii de competitivitate a activitatii CDI; cresterea atractivitatii carierei in cercetare pentru atragerea cercetatorilor performanti in universitati si institutele publice de cercetare precum si a celor mai talentati tineri absolventi in programele de doctorat; reducerea fragmentarii prin stimularea cooperarii intr-un mediu puternic concurential; focalizarea investitiei publice in cercetare; orientarea investitiilor in CDI catre rezultate aflate pe frontiera cunoasterii si rezolvarea unor probleme de interes national sau cu aplicatii directe in practica socio-economica; dezvoltarea unei infrastructuri de CDI adecvate simultan cu cresterea gradului de utilizare; imbunatatirea ratei de succes in proiecte internationale si cresterea gradului de recuperare a contributiei la programul cadru de cercetare al UE; dezvoltarea cooperarii internationale.

Prin strategia CDI pentru perioada 2007-2013 Romania isi propune sa atinga media europeana pentru indicatorii de baza ce descriu structura si performanta sistemului de cercetare dezvoltare si inovare creand premisele focalizarii in viitor pe domenii de nisa acolo unde Romania va avea masa critica si performantele unui lider. In acelasi timp strategia isi propune sa sustina dezvoltarea socio-economica a Romaniei cu sansa reala de a crea o economie bazata pe cunoastere competitiva la nivel global.