Teoriile clasice privind natura si functionarea organizatiilor; interpretare

Teoriile clasice privind natura si functionarea organizatiilor; interpretare

Teoriile clasice ale organizatiilor accentuaza analiza a patru elemente importante: cercetarea eficientei; cercetarea principiilor ierarhiei functionale ale autoritatii; cercetarea celor mai eficiente structuri de organizare; cercetarea celor mai nimerite mijloace de control al activitatii depuse - urmarind in final cresterea productivitatii muncii organizatiei si a gradului ei de utilitate sociala. Astfel latura tehnica, organizatorica a muncii ocupa locul central; latura umana fiind neglijata si "exploatata". Oamenii ca elemente componente ale organizatiei sunt instrumente a caror sarcina este de a munci fara sa-si puna intrebari cu privire la scopul muncii, la unele probleme umane pe care le presupune munca. Pornindu-se de la ideea ca oamenii sunt ineficienti in comparatie cu masinile.

Solutiile acestor teorii sunt: alocarea rationala a muncii pentru specializarea ei eficienta  si structura de autoritate in scopul mentinerii controlului si coordonarii

Teoria managementului stiintific

A fost formulata de F.W. Taylor. Astfel, Taylor considera necesara introducerea unor principii ale managementului in vederea finalizarii optime a obiectivelor:

principiul dezvoltarii stiintifice: adunarea si sistematizarea tuturor tuturor cunostintelor detinute de muncitori si reducerea lor la reguli, legi, chiar la formule matematice;

principiul selectiei stiintifice a muncitorilor ai al dezvoltarii lor progresive: alegerea/ selectia muncitorilor in functie de insusirile lor fizice si intelectuale absolut necesare muncii, insotita de instruirea lor pentru a putea ajunge muncitori de "prima clasa";

principiul apropierii dintre stiinta si muncitorul selectionat si instruit: inducerea dorintei sau interesului muncitorilor pentru "stiinta", pentru a se instrui si a progresa, fapt care poate fi realizat fie prin introducerea unor stimulente, fie prin comportamente amabile sau consideratie din partea conducatorilor;

principiul cooperarii constante dintre conducere si muncitori: distribuirea echitabila a muncii si a responsabilitatilor intre muncitori, ceea ce ar putea preintampina aparitia conflictelor.

Aceasta teorie propune: stiinta in loc de empirism, armonie in loc de discordie, cooperare in loc de individualism, randament maxim in loc de productie scazuta, formarea fiecarui om pentru a-l determina sa obtina randament si prosperitate maxima.

Teoria gestiunii administrative

Henri Fayol este initiatorul acestei teorii.

Fayol stabileste functiile intreprinderilor industriale: tehnice (productie, fabricatie, transformare) ; comerciale (cumparari, vanzari, schimburi) ; financiare (cautare si girare de capitaluri) ; protectoare (asigurarea securitatii bunurilor si persoanelor) ; contabile (inventar, bilant, costuri, rapoarte statistice) ; administrative sau manageriale (legate de asigurarea functionalitatii optime a intreprinderii).

Componentele fundamentale ale managementului, considera Fayol sunt:

- prevedere si planificare: examinarea viitorului si elaborarea planurilor de actiune;

- organizare: intocmirea structurilor organizatorice;

- conducere: mentinerea la un nivel ridicat a activitatii si performantelor subordo-natilor;

- coordonare: corelarea, echilibrarea, unificarea si armonizarea tuturor activitatilor si eforturilor;

- control: supraveghere, indrumare in vederea respectarii normelor, regulilor si standardelor fixate.

Principiile generale de administrare recomandate in cadrul acestei teorii sunt:

1.) diviziunea muncii - specializarea functiilor si separarea puterilor, fapt care permite ca fiecare persoana sa lucreze intr-un anumit domeniu si , ca urmare, cresterea eficientei;

2.) autoritatea si responsabilitatea - dreptul de a da ordine si responsabilitatea pentru exercitarea acestui drept;

3.) disciplina - inteleasa ca supunere, sarguinta, respect, practicata de subordonati doar daca sefii isi exercita rolul cu competenta;

4.) unitatea de comanda si actiune - "conducere ierarhizata liniar" potrivit careia un subordonat nu primeste ordine decat de la un singur sef;

5.) unitatea de directie - oamenii angajati in acelasi tip de activitati trebuie sa se raporteze la acelasi obiectiv, conform unui plan unic din care pot fi derivate programe speciale;

6.) subordonarea interesului individual celui general - interesul intregii organizatii este prioritar;

7.) remunerarea corecta a personalului - ca factor motivational extrem de important , desi nu exista un sistem de remunerare perfect;

8.) centralizarea si descentralizarea - decisa de tipul de organizatii si de calitatea personalului angajat; scopul: "cea mai buna utilizare posibila a insusirilor intregului personal";

9.) ierarhia - necesara asigurarii unitatii de conducere, prezenta legaturilor de cooperare "pasarela" intre departamentele/ persoanele de la acelasi nivel ierarhic, dar apartinand unei linii ierarhice diferite;

10.) ordinea - utilizarea  rationala a resurselor materiale si umane si se realizeaza prin planuri de folosire a timpului si materialelor sau prin selectia si organizarea oamenilor;

11.) echitatea - presupune combinatia dintre buna vointa si spiritul de dreptate in modul de tratare a subordonatilor;

12.) stabilitatea  personalului - cu cat personalul, atat executiv, cat si managerial, dar mai ales cel managerial, este mai stabil, cu atat eficienta va fi mai mare, organizatia netrebuind sa investeasca in profesionalizarea personalului;

13.) initiativa - stimularea membrilor organizatiei de a-si exprima punctul de vedere, de a intreprinde o serie de actiuni, chiar cu sacrificarea "vanitatii personale" a unor conducatori;

14.) unitatea personalului - "esprit de corps" - personalul sa nu fie divizat, ci dimpotriva, sa actioneze ca o echipa.

Teoria birocratiei

Fondatorul ei Max Weber a pornit de la problema autoritatii stabilind trei tipuri de autoritate: - tipul carismatic: acceptat si respectat de oameni tocmai datorita credintei lor in puterile supra omenesti, iesite din comun ale persoanei respective;

- tipul traditional: specific trecutului, avand ca baza traditia, obiceiurile, datinile;

- tipul rational-legal: caracterizat prin credinta in valoarea legilor si normelor.

Superioritatea organizarii birocratice provine din principiile care o fundamenteaza:

principiul diviziunii exprese a activitatilor intre membrii organizatiei;

principiul ierarhiei autoritatii;

principiul sistemului de reguli si reglementari formale rational stabilite (legi, decrete, regulamente);

principiul impersonalitatii si impartialitatii;

principiul promovarii in cariera;

principiul eficientei.

Weber a minimalizat latura afectiv-sentimentala, exagerand rolul rationalitatii in organizarea birocratica. Un sistem birocratic este centrat pe eficienta, precizie in realizarea sarcinilor, coerenta si continuitate in activitate, subordonare stricta, non-ambiguitate si reducerea costurilor materiale si umane.