Verificarea ipotezelorsifundamentarea concluziilor stiintifice economice

Verificarea ipotezelorsifundamentarea concluziilor stiintifice economice

Verificarea ipotezelor si fundamentarea concluziilor stiintifice reprezinta cea din urma componenta a explicarii stiintifice a fenomenului economic (conform Schemei

Verificarea ipotezelor este un proces laborios. In esenta insa, procedeele de verificare a ipotezelor sunt de doua feluri:

procedee empirice cele care vizeaza confruntarea ipotezelor cu faptele empirice;

procedee teoretice cele care vizeaza verificarea concordantei (compatibilitatii) logice a ipotezei cu celelalte componente ale teoriei.

Dintre procedeele empirice mentionam:

observarea naturala realizata pe baza experientei cotidiene (cunoasterii comune) privind informatiile despre fenomenele economice;

observarea stiintifica culegerea sistematica a datelor si faptelor empirice relevante pentru o anumita ipoteza teoretica;

experimentul stiintific incercarea de a constrange realitatea pentru a se comporta (evalua) in conditiile preconizate de ipoteza teoretica de la care s-a pornit.

Dintre procedeele teoretice, retinem doua categorii:

procedee intrateoretice compararea ipotezei cu celelalte componente ale teoriei;

procedee interteoretice compararea ipotezelor din stiinta economica sau un domeniu al acesteia cu teoriile din alte stiinte invecinate.

Continutul procesului de verificare a ipotezei si a concluziilor stiintifice pe cale empirica poate fi prezentat ca un complex de mai multe operatii, dintre care mentionam:

confruntarea teoriei (implicatii, consecinte) cu faptele empirice observate;

evidentierea rezultatelor ipotezei - teoria, implicatiile sau consecintele acesteia;

testarea trainiciei relatiilor dintre fenomenul economic real (empiric) si ipoteza, teoria pe care aceasta a generat-o.

Procedeul empiric de observare stiintifica si de verificare a ipotezei a fost prezentat in Schema 2.

Examinarea acestei scheme permite sa se releve principalii pasi ai procesului de verificare a ipotezei stiintifice:

rezultatele teoretice, adica implicatiile si consecintele ipotezei, in conformitate cu faptele empirice observate reprezinta punctul de pornire si esenta procesului de verificare a ipotezei si a concluziilor stiintifice;

daca din aceasta confruntare faptele empirice arata compatibilitatea cu teoria rezultata din ipoteza, ajungem la concluzia ca ipoteza nu este infirmata si deci la acceptarea ei (provizorie);

daca apar dezacorduri esentiale intre teorie si faptele empirice, ipoteza se infirma, dupa care urmeaza fie respingerea ei, fie modificarea, reformularea ei, ceea ce, evident, implica reluarea procesului de cercetare de la inceput pana cand ipoteza se formuleaza, in asa fel incat dezvolta o noua teorie, corespunzatoare cu realitatea.

Verificarea ipotezelor si a concluziilor stiintifice reprezinta deci un proces complex, o sita multietajata, care se vrea cat mai deasa posibil.

In realizarea verificarii ipotezelor si concluziilor stiintifice se utilizeaza un sistem relativ variat de metode, tehnici, instrumente etc.

inainte de a trece la examinarea celor mai importante dintre acestea, prezentam, in cele ce urmeaza, un bilant de opinii pro si contra unora dintre mijloacele de verificare, cu larga circulatie in dezbaterile stiintifice contemporane.

Opinii asupra posibilitatilor de experimentare si verificare a ipotezelor si concluziilor in stiinta economica

Fara sa respinga metoda experimentala, ca modalitate de verificare a ipotezelor si concluziilor stiintifice, cunoscuta economista engleza, Joan Robinson apreciaza totusi ca "economistii nu pot sa utilizeze experimentarea; ei trebuie sa faca apel la rezultate istorice'.

Un alt cunoscut economist american, Paul Samuelson, pare chiar mai transant: "Noi nu putem realiza experiente controlate ale chimistului sau biologului. Ca astronomul sau meteorologul, noi trebuie in mare masura sa ne multumim sa observam'. Un alt punct de vedere oarecum categoric, motivat printr-o particularitate a stiintei economice, este subliniat in Enciclopedia Britanica (1941), in care se afirma ca "nu exista niciun laborator in care economistul sa poata sa-si testeze ipotezele lui. Economia este, in mod esential, o stiinta morala'.

Atitudini de respingere a experimentului si de indoiala fata de alte modalitati de verificare a ipotezelor si concluziilor stiintifice sunt alimentate de diferite aspecte si particularitati care, unele deriva din insusi continutul concret al stiintei economice. Dintre aceste aspecte si particularitati retinem:

economistul, asa cum arata prof. G. A. Frois, nu poate mari cantitatea de moneda in circulatie pentru a demonstra rolul factorului monetarist asupra inflatiei. Excluzand posibilitatea acestui experiment, autorul citat considera ca un astfel de test trebuie sa se limiteze la observatii asupra faptelor economice concrete petrecute;

economistul are, in primul rand, mari greutati in izolarea variabilelor explicative nu numai in cazul experimentului, dar chiar si atunci cand verificarea practica se intemeiaza pe date si observatii faptice, deoarece acestea sunt situate in epoci si medii diferite.

in al doilea rand, daca in alte domenii cercetatorul isi defineste riguros conditiile, izoland fenomenul observat (eprubeta) de mediul exterior pentru ca sa se determine succesiv numai influenta (cate) uneia dintre variabilele independente asupra variabilei dependente; in economie clauza ceteris paribus (celelalte conditii raman constante) nu poate fi aplicata in procesul de izolare pentru ca mediul inconjurator nu este stabil.

In fine, izolarea variabilelor pentru verificarea ipotezelor in economie este foarte dificila si datorita complexitatii fenomenului economic; in economie este greu ca un fenomen sa fie influentat de un singur factor. Mai mult, John Stuart Mill, referindu-se la actiunile combinate, interdependente ale unui agent economic cu alti agenti, arata ca avem de a face cu "pluralitatea de cauze si interdependenta efectelor'.

Din aceste cauze principale, variabilele perturbatoare sau pe care experimentul nu le ia in seama se interfereaza si influenta lor nu poate fi eliminata. Aceasta este dificultatea centrala a experimentarii in stiintele sociale. Acestea sunt si cauzele pentru care chiar si numai verificarea statistica a ipotezei pe baza de fapte economice observate este extrem de dificila;

o dificultate suplimentara pentru economist consta in faptul ca promovarea unei observatii, a divulgarii desfasurarii ei, intr-un viitor anume, genereaza perturbari grave pe care, de fapt, economistul ar dori sa le preintampine (de exemplu, anuntarea unei depresiuni economice, penurii de benzina, cresteri de preturi etc);

datele empirice cu care economistul lucreaza sunt situate in structuri, in societati datate istoric; daca in stiintele naturii se incearca evidentierea legilor obiective eterne (pana la formularea unei noi ipoteze), in stiintele economice poate fi vorba doar de legi cu statut provizoriu (modificabile pe masura evolutiei istorice a societatilor);

chiar in interiorul unui sistem economic dat, utilizarea faptelor empirice, a observatiei, nu este intotdeauna suficienta; astfel, pe baza observatiei faptelor economice, nu se poate transa controversa dintre economistii keynesieni si liberalii friedmanieni. Faptele empirice observate sunt adesea obscure si, in acelasi timp, construite (subl. ns. - Gh.R.; D.C.);

in conditiile in care relatiile dintre variabilele economice care pot fi exprimate numeric nu sunt de tip determinist, intotdeauna exista o marja de eroare de care trebuie tinut cont; de aceea, in stiinta economica metodele de analiza si prelucrare statistica a faptelor economice observate au o importanta deosebita;

economistul, orice cercetator din stiintele sociale, afla progresiv ca majoritatea faptelor sunt compatibile cu mai multe explicatii concurente; pentru a alege intre acestea, economistii recurg la metode probabilistice, masoara gradul de incertitudine si stabilesc o masura a increderii (interval) ce se poate atribui calculelor efectuate. Este vorba de probabilitati si niciodata de certitudini. Recurgerea la observatii nu conduce decat la prezumtii; in acest sens, o ipoteza nu este niciodata verificata 100%, ci este doar probabila, cu o incertitudine mai mica sau mai mare;

economistul este confruntat cu mai multe teorii concurente, cu mai multe ansambluri de interpretari, deoarece, pe de o parte, se produc rupturi, schimbari de paradigme, a caror insertie este progresiva, iar pe de alta parte, dupa filosoful K. Popper, este chiar exclusa verificarea unei teorii; demersul stiintific este insa necesar pentru ca el permite sa se faca trierea prin respingere: nu sa afirmam ce este adevarat, ci sa afirmam ceea ce in stadiul actual de cunoastere este fals; dificultatea verificarilor se datoreste si faptului ca economia nu este un corp stiintific unificat, aceasta, pe de o parte, pentru ca exista inca un dezacord asupra obiectului economiei, iar pe de alta parte, pentru ca faptele empirice nu permit intotdeauna departajarea intre diverse corpuri teoretice existente; absenta unei teorii unificate este valabila si in stiintele exacte;

evolutia cunoasterii stiintifice se caracterizeaza nu numai prin aprofundarea si extinderea stiintei, ci si prin transformari, prin discontinuitati si treceri de la o teorie la alta. Desi cunoasterea stiintifica este o cunoastere sigura, in sensul ca se bazeaza pe date verificate si este apta sa faca preziceri concrete, procesul cunoasterii stiintifice nu se indreapta in niciun caz catre certitudini mai mari. Se poate spune chiar ca progresul cunoasterii stiintifice produce un progres al incertitudinii, insa o incertitudine buna, care ne elibereaza de iluzii naive si ne trezeste dintr-un vis legendar. Stiinta nu este doar o acumulare de adevaruri autentice; ea este un camp intotdeauna deschis de confruntare nu numai a teoriilor, ci si a principiilor explicative, a viziunilor diferite asupra lumii.

Aceasta lupta are propriile reguli de joc: respectarea datelor, pe de o parte, si supunerea fata de reguli de coerenta, pe de alta parte;

. contrar altor opinii, autorii la care ne-am referit mai sus apreciaza ca ar fi o grava eroare sa visam la o stiinta care ar fi curatita de orice ideologie, in care nu ar mai domni decat o singura viziune asupra lumii, teoretic "adevarata'; conflictul ideologiilor filosofilor metafizici este considerat o conditie sine qua non a vitalitatii stiintei. Pluralitatea conflictuala in cadrul unui joc cu reguli empiric-logice nu numai ca se cere salvata, dar este si o conditie indispensabila a existentei stiintei.

Literatura economica de specialitate consemneaza si puncte de vedere contradictorii, favorabile experimentului, subliniind chiar caracterul indispensabil al acestuia in stiinta si practica economica. Dintre aceste puncte de vedere, sunt de retinut:

a) Opinii conform carora criticile care se adreseaza experimentului, provin nu atat din neajunsurile experimentului ca atare, cat mai ales din unele neintelegeri si maniere de valorificare a experimentului, a concluziilor care se degaja din promovarea acestuia. Faptul ca in experiment ipotezele sunt simple si nu reprezinta fidel realitatea, arunca o imagine ipotetica si artificiala asupra acestuia. Vina nu apartine experimentului care reprezinta realitatea in forma simplificata, ci faptului ca teoria propusa in urma experimentului nu este corespunzatoare. Platt (1990) releva ca simplicitatea are rol de a evidentia cauzele si de a izola variabilele. De aceea, tot Platt adauga: "experimentul trebuie sa fie judecat pentru invatamintele pe care le ofera vizavi de teorie si nu pentru similitudinile sale (mai mici sau mai mari - nota ns.-Gh.R., D.C.) cu realitatea'. Altfel spus, Smith subliniaza ca "experimentarea in laborator nu cauta sa reproduca lumea, ci ea cauta sa studieze reprezentarea pe care noi o facem'. O alta observatie ce se face experimentului priveste stabilirea arbitrara de catre experimentator a variabilelor importante. insa aceasta raspunde bine considerentelor teoretice daca se dovedeste ca, in final, nu a introdus deformari (si nu datorita dorintei de a trisa).

in fine, nu pot fi omise pozitiile legate si de subiectivismul care poate sa se afirme in organizarea, in desfasurarea si, mai ales, in interpretarea rezultatelor experimentului. in masura in care subiectivismul este undeva propriu stiintei economice, este evident ca economia nu se poate inscrie intr-un monism metodologic care preaslaveste unitatea stiintei (Menger).

Din cele studiate se conchide ca aceste critici si dificultati nu sunt proprii experimentului; ele isi au izvorul in modul de realizare a experimentului, in "analiza economica ce cauta sa defineasca un comportament universal din partea unor indivizi foarte diferiti'¹. Altfel zis, aceste critici la adresa experimentului reflecta incercarea pe care o fac si unii economisti de a utiliza metodele stiintelor naturii in stiintele sociale si economice, in special, in efortul indelungat, mereu esuat pana acum, de unificare a bazelor tuturor stiintelor.

Stephane Aymard, Pentru si contra metodei experimentale in economie: bilant istoric asupra unei controverse, comunicare prezentata la Sesiunea Conflictele de metoda in istoria analizei economice (1994), la al XLIII-lea Congres al Asociatiei Franceze de Stiinte Economice.

b) Experimentul, in opinia multor economisti, se bucura astazi de o mai larga
recunoastere. Daca in anii '60 experimentului nu i se acorda practic nicio sansa de
extindere, in urmatorii 15 ani el a inceput sa fie utilizat in proportii crescande. Astfel,
astazi se recunoaste ca:

desi nu intotdeauna asigura o diferentiere neta intre stiinta si pseudostiinta, experimentul a permis stiintei economice sa progreseze;

experimentul este un test al unei teorii sau care ajuta la departajarea mai multor teorii si chiar la ierarhizarea lor;

epistemologii afirma ca experimentul poate decide asupra adevarului unei

teorii;

experimentul este considerat de alti oameni de stiinta drept buna baza pentru descoperirea altor teorii;

"aportul experimentului la analiza economica nu este neglijabil, in ciuda criticilor care i se aduc'³.

c) Exista economisti care subliniaza cu claritate caracterul indispensabil al
experimentului. Astfel, cunoscutul economist francez Maurice Allais, laureat al Premiului
Nobel, afirma ca"literatura contemporana ne ofera numeroase exemple de aberatii care pot
fi comise inca de cand se neglijeaza principiul esential ca o teorie nu valoreaza decat in
masura in care ea este de acord cu faptele observate si ca singura sursa de adevar este
experienta. Supunerea datelor experimentului este regula de aur care domina orice
disciplina stiintifica'.

Procedee de verificare a ipotezelor si de fundamentare a concluziilor stiintifice. Experimentul, simularea si scenariul

Experimentul, in ciuda criticilor care continua sa i se adreseze, este astazi principalul procedeu de verificare a ipotezelor si de fundamentare a concluziilor stiintifice. Progresul absolut si relativ se explica, pe de o parte, prin cresterea fara precedent a posibilitatilor de calcul electronic si a tehnicilor de modelare a fenomenelor economice, iar pe de alta parte, prin diversificarea puternica pe care a cunoscut-o experimentul.

Fara a recurge la o prezentare exhaustiva, astazi putem distinge experimente naturale (in situatia reala, la nivel de firma, ramura, zona teritoriala, nivel national etc.) si artificiale (situatie creata de cercetator); experimente de teren (care, in functie de posibilitatea sau imposibilitatea cercetatorului de manipulare a variabilelor pot fi pasive sau active) si experimente de laborator (care permit o buna izolare a variabilelor

Idem.

explicative introduse in experiment si un bun control asupra situatiei experimentale, asigurand testarea corespunzatoare a ipotezelor); din randul acestora un rol important au: testele econometrice, simularea (modelele imitative analoge), anchetele si sondajele etc.

Dincolo de particularitatile distinctive, variatele forme de experiment existente se definesc ca o interventie controlata, in conditii reale sau create de cercetator, prin care se masoara actiunea variabilelor independente (alese pentru experiment) asupra variabilei dependente; toti ceilalti factori independenti, neluati in seama in experiment (in ipoteza) sunt tinuti sub control, constanti.

Realizarea experimentului implica si recurgerea la alegerea unor unitati de observare - unele ca unitati de experimentare propriu-zisa, asupra carora se aplica tratamentul experimental aratat mai sus si altele ca unitati de control al experimentului, care servesc pentru compararea actiunii variabilelor independente asupra variabilelor dependente, fara ca asupra acestora sa se exercite si actiunea altor variabile independente.

Schematic, continutul experimentului, redat in cele de mai sus, este prezentat in figura care urmeaza:

Momentul central al experimentului il constituie masurarea variabilei dependente inainte si dupa introducerea variabilelor independente.

Daca variabilele ce se cer izolate - luate drept constante (casuta nu se pot controla, se poate recurge la un control statistic prin selectionarea aleatoare a unitatilor de observare (incercandu-se anularea diferentelor rezultate din marimea, amplasamentul si comportamentul acestora), iar in final estimarea efectului erorii aleatoare (experimentale), separat de efectul generat de variabilele explicative in experiment.

Daca in randul variabilelor ramase in afara experimentului (caseta isi fac loc, neasteptat, si variabile care se interfereaza, dar nu pot fi izolate, conducatorul experimentului trebuie sa gaseasca solutii (de control sau statistic) pentru a diminua sau anula efectul uneori nemasurabil al acestor variabile.

Aceasta este de fapt - asa cum apreciaza specialistii - problema centrala a metodei experimentale in stiintele sociale, inclusiv economice. In economie, efectele actiunii unui agent se combina cu efectele actiunii altor agenti, fiind greu de separat. In astfel de situatii s-au afirmat totusi doua posibilitati de rezolvare a problemei:

compararea a doua situatii asemanatoare (o caracteristica precisa este prezenta doar in una din cele doua situatii);

compararea a doua situatii diferite (care nu au decat o singura caracteristica in comun).

Exista anumite relatii speciale intre experimentarea in laborator si experimentarea de teren; experimentarea de laborator nu trebuie sa creeze conditiile in care se desfasoara fenomenul real; in laborator se verifica o ipoteza teoretica, abstracta, de care urmeaza sa se tina seama in desfasurarea sau in interpretarea rezultatelor experimentului de teren.

Realizarea unui experiment in conditii reale, de teren, implica o pregatire laborioasa, extrem de riguroasa, pentru a putea evita multe din criticile care se aduc continuu experimentului. Iata cateva din cele mai importante activitati:

stabilirea precisa a obiectivelor experimentului;

clarificarea bazelor teoretice ale experimentului; forma functionala a legaturii cauzale si o buna departajare a factorilor explicativi alesi ca ipoteze, de factorii explicativi, a caror influenta se cere izolata, tinuta constanta;

detalierea amanuntita a programului experimentului;

pregatirea unui sistem informational si de prelucrare a datelor;

organizarea desfasurarii experimentului atat in unitatile de experiment, cat si in unitatile de control;

selectionarea riguroasa si pregatirea adecvata a personalului inca inainte de lansarea experimentului;

clarificarea operativa a problemelor noi, neprevazute in tot procesul de desfasurare a experimentului;

analiza aprofundata a rezultatelor experimentului, inclusiv compararea cu rezultatele unitatilor de control ale experimentului;

experimentul se poate organiza in mai multe reprize, simultan si/sau succesiv, in functie de nevoie;

rezultatele experimentului, inainte de a se valorifica in practica sau teorie, sa fie insotite de intreaga metodologie de organizare si desfasurare a experimentului.

Simularea este o forma particulara a experimentului, de mare interes si utilitate pentru teoria si practica economica.

Simularea presupune construirea de modele de fenomene economice analoage, in vederea desfasurarii experimentului pe aceste modele, in locul fenomenului practic real.

Experimentarea cu ajutorul simularii dezvaluie informatii pretioase despre starea sistemului studiat, modul de functionare, comportarea fenomenului sau procesului economic, interdependenta dintre variate componente si paliere, identificarea unor aspecte analoage, legitatile de dezvoltare ale fenomenului etc.

Simularea, impletind metode si tehnici riguroase cu procedee si tehnici empirice de analiza, capata valente specifice de experiment dirijat.

Simularea ofera posibilitatea realizarii unor obiective de baza ale cercetarii stiintifice, cum sunt:

determinarea formei de legatura dintre variabile;

estimarea parametrilor legaturilor;

verificarea ipotezelor;

testarea diferitelor cai de actiune practica;

stabilirea nivelurilor optime ale variabilelor supuse controlului;

comportamentul unui model in raport cu variatia unor factori. Aparitia tehnicii electronice de calcul a dat o mare extindere

cercetarii stiintifice cu ajutorul simularii, si anume: in cercetarea fundamentala si aplicativa, producerea de informatii cu privire la viitor, realizarea de prognoze si strategii optime de organizare si de decizie etc.

Profesorul Nicolae N. Constantinescu, in ciuda criticilor care se fac inca si astazi experimentului, subliniaza ca "Practica arata ca experimentele sunt posibile si au o mare valoare cognitiva, intrucat prin introducerea intentionata a unor factori in procesul economic, se poate observa ce modificari specifice determina'. Asemanator, Stephane Aymard (inainte citat) afirma ca "multe experimentari au demonstrat ca paralelismul intre rezultatele de laborator si ce s-a observat in realitate era foarte prezent'.

Scenariul, un alt procedeu de verificare a ipotezelor si concluziilor stiintifice, este o varianta a modelarii statistico-matematice. Si extensiunea larga a scenariului se intemeiaza pe progresul spectaculos al tehnicii electronice de calcul.

Scenariul este o proiectie a evolutiei unui proces sau fenomen economic, pornind de la premise extrase din realitate si de la una sau mai multe ipoteze succesive de comportament al diferitilor factori sau agenti, cu scopul de a formula decizii de politica economica, strategii la nivel de firma, ramura, zona teritoriala, in plan national si mondial, cu privire la resurse naturale, energetice, demografice, mediul ambiant etc.

Validitatea scenariului, calitatea lui, este dependenta de trei factori decisivi: realismul premiselor, factorii de comportament, adica ipotezele luate in considerare in vederea testarii si rigoarea legaturilor cauzale.

In anumite scenarii, respectiv cand intre ipoteze se face loc factorului subiectiv al deciziei, se cer studiate si verificate, rand pe rand, toate consecintele care rezulta din aceasta imprejurare.

Fundamentarea concluziilor stiintifice

In urma verificarii ipotezelor stiintifice, se realizeaza trei pasi importanti in directia elaborarii si fundamentarii concluziilor stiintifice, si anume:

evidentierea consecintelor ipotezelor care urmeaza sa devina principii, legi, teorii sau solutii practice;

confruntarea consecintelor ipotezelor cu faptele empirice;

relatiile dintre ipoteze si faptele empirice ca expresie a realitatii practice.

Pe baza acestor trei momente, se reliefeaza concordanta sau discordanta dintre ipoteza si practica. Din aceasta confruntare a ipotezei cu faptele observate ale practicii se pot formula urmatoarele situatii privind valoarea demersurilor realizate de-a lungul etapei de explicare stiintifica a fenomenului economic:

o ipoteza este considerata verificata daca toate consecintele ei sunt concordante cu toate datele si faptele empirice observate in practica;

daca o singura consecinta nu coincide cu faptele empirice, ipoteza este considerata ca infirmata. Potrivit schemei examinate, in aceasta situatie, cercetatorul reformuleaza ipoteza si reia procesul de 190 verificare de la capat; daca nici dupa reformulare ipoteza nu se verifica, cercetatorul trebuie sa renunte la ipoteza;

verificarea unei ipoteze nu se face printr-o simpla si rapida confruntare cu datele empirice, printr-un singur experiment, ci prin repetarea in mai multe unitati, adeseori pe baza de serii de date lungi si de buna calitate;

o ipoteza doar partial infirmata de datele empirice urmeaza sa fie reluata in conditii mai riguroase pentru a putea decide asupra verificarii sau infirmarii ei;

cand ipoteza nu este nici infirmata si nici confirmata, cauzele pot fi legate de insuficiente metodologice sau de slaba calitate a datelor; in aceste cazuri cercetarea se poate fie amana, fie abandona;

ipotezele incerte raman in patrimoniul stiintei pana se intrunesc toate conditiile obiective si subiective pentru verificarea lor;

orice ipoteza care nu a fost infirmata se considera acceptata (provizoriu) pana la aparitia de fapte care sa o repuna in discutie. Pana in acel moment, ipoteza verificata se transforma in teza, lege, teorie stiintifica si solutie practica.

Concluzia stiintifica este rezultatul ultim, final al cercetarii unui fenomen economic. Fundamentarea concluziei trebuie sa satisfaca exigente multiple: de logica, de interes practic, de eficienta economica; orice concluzie stiintifica trebuie sa fie coerenta intregului sistem de concluzii stiintifice care alcatuiesc teoria economica; cercetatorul va trebui, totodata, sa formuleze observatii si critici pentru diverse aspecte ale teoriei si practicii economice, sa indice directii si chiar teme de cercetare indispensabile progresului continuu al stiintei si practicii economice.

In cuprinsul acestui lung capitol am subliniat multe cai si avertismente pentru a nu se ajunge in afara realitatii, a gandirii "pure', fara suport real in viata economica si sociala. In final, in loc de concluzii, s-ar putea adauga doar o precizare, conform careia, cercetarea propriu-zisa este "o munca metodologica cu geometrie variabila'. Aceasta subliniere ne poate scuti deseori de surprize neplacute daca metodele, metodologia se aleg si se precizeaza in functie de tema, de fenomenul economic cercetat.