Adaptabilitatea - rezultanta a reusitei aplicarii programarii neurolingvistice

Adaptabilitatea - rezultanta a reusitei aplicarii programarii neurolingvistice

Din prezentarea unor tehnici utilizate in si prin PNL am putut observa si constata ca eficacitatea apelarii acestora depinde, prioritar, de aptitudinea fiecaruia dintre noi de a-si modifica propriul comportament. Daca, insa, nu vom fi capabili sa ne adaptam, rapid si eficient, la relatia interpersonala "impusa" de interlocutorul nostru, nu vom fi capabili sa stabilim un raport eficient cu acesta si, drept consecinta, situatia se va putea "bloca".

In formarea specialistilor in vanzari (si nu numai) se poate auzi, destul de frecvent, utilizata exprimarea : "Daca ceea ce faceti nu merge, faceti altceva !". Dar, desi "generos", acest indemn ramane, adeseori, la nivel de deziderat - de cate ori nu am constatat, fiecare dintre noi, aceasta ?! - , deoarece suntem predispusi, evident sub "presiunea psihicului" (putem sa o numim chiar comoditate), la atitudini care ne impiedica sa adoptam altele. Altfel exprimat, comoditatea noastra ne predispune sa lasam lucrurile sa "mearga de la sine", fie pentru a nu "deranja", fie din teama, fie din necunoastere, fie din alte motive.

In momentul in care ne intrebam, spre exemplu, . "Care sunt factorii ce au determinat blocarea situatiei si/sau a dialogului ?" ajungem, in general, sa evocam fenomene de conditionare. Marea majoritate a timpului, insa, repetam comportamente fiindca am invatat sa facem aceasta si, pe masura ce "exersam", devenim din ce in ce mai rutinieri (si, de cele mai multe ori, avem tentatia sau chiar ne place sa credem ca a fi rutinier este echivalent cu a fi specialist) . Preferam, asadar, chiar si (sub- sau in-) constient, sa apelam o persoana preponderent rutiniera ca fiind un (excelent) specialist in domeniu, omitand faptul ca aceasta atitudine este generatoare de blocaje ("filtre") in relatiile interpersonale. Mai mult, aceste blocaje ("filtre") se accentueaza, pe masura ce convingerea ca "altfel nu se poate" este din ce in ce mai prezenta (in grade si cu intensitati diferite) in psihicul fiecaruia dintre noi. Spre exemplu, o persoana care isi spune . "Nu am avut niciodata sansa in viata si nici nu voi avea ! Asa sunt eu, ghinionist(a) ! ", isi "construieste" cele mai autentice si specifice "filtre", care vor fi invocate si chiar mentinute, mai ales in situatii de esec. Mai mult, respectiva persoana va evita fapte si/sau lucruri capabile sa ii confere sanse in demersul spre reusita, deoarece gandeste (chiar foarte "coerent") ca orice modificare a unei situatii va amplifica "ghinionul care o urmareste, peste tot, permanent si obsesiv ! ".

Se poate pune, asadar, inca o data, intrebarea "De ce aceste atitudini ?". Adeseori, raspunsul, desi poate aparea foarte "dur", consta in faptul ca PNL ne determina sa gandim, asemenea altor demersuri psihologice (dupa cum vom vedea, spre exemplu, in cazul analizei tranzactionale), ca eternul "ghinionist" (sau cel care pierde intotdeauna) gaseste un important beneficiu (adeseori inconstient) in a perpetua propriul comportament "de esec", mai ales sub puternica (auto) convingere ca noile schimbari sunt capabile sa ii accentueze nesansa.

Experienta este cea care demonstreaza ca orice comportament are sens atat timp cat se studiaza contextul sau relational. Pe aceasta baza, putem intelege intrebari de genul "Cum ?" si "De ce ?", in contextul relational al mediului ambiental, fiind capabili sa dam cele mai adecvate raspunsuri in functie de ceea ce exista si/sau se manifesta, si nu in functie de ceea ce credem (sau dorim sa credem) ca exista.

Daca acceptam si/sau credem (si, fapt demonstrat, este normal sa adoptam o asemenea stare mentala ! .) ca schimbarea este necesara si posibila, inseamna ca, deja, fie am produs-o, fie am sesizat-o la interlocutorii nostri. In acest caz, se afirma ca posedam un anumit grad de "suplete". In cazul contrar, una dintre principalele noastre caracteristici comportamentale o va constitui rigiditatea.

Persoanele "rigide" sunt facil observabile . Au atitudini psihice caracteristice (pozitia corpului, mimica si gesturi etc.) si isi demonstreaza "superioritatea" printr-o voce transanta, "seaca" si "rapida". Prioritar, la persoanele "rigide" se pot manifesta trei atitudini comportamentale distincte, si anume:

spiritul de contradictie;

"mania" contraexemplelor;

dorinta de a avea, intotdeauna, "ultimul cuvant".

a) spiritul de contradictie, in sensul evocat in contextul actual al PNL, se manifesta prin contrazicerea, sistematica, a interlocutorului. Daca, din "nefericire", statusul si/sau pozitia sociala/politica/economica nu ne permit contrazicerea "fatisa" a interlocutorului, apelam la cele mai "sugestive" manifestari ale comportamentului nonverbal, rezultanta constituind-o, cu caracter de permanenta, dezacordul fata de tot ceea ce vedem si/sau auzim. In PNL, asemenea atitudini sunt denumite "raspunsuri polarizate". Persoanele care recurg la asemenea tipuri de "programe" opun un "NU !" categoric la tot ceea ce aud si/sau vad, pentru ca acesta este singurul raspuns (instinct) primar si, in contextul relational al oricarei situatii, a denigra, a blama etc. devine o autentica ratiune de a fi ! Mai mult, cei ce poseda "darul raspunsurilor polarizante" sunt convinsi ca nimeni nu este mai inteligent si/sau mai capabil decat ei, "cheia dezvoltarii viitoare a omenirii/universului fiind in mainile lor" ! Frecvent, asemenea persoane folosesc exprimari de genul "Habar n-ai !", "Mai ai multe de invatat pana sa ajungi la nivelul meu !", "Asculta-ma pe mine: nimeni, dar absolut nimeni, in afara de mine, nu este capabil de asa ceva !" etc. Din nefericire, de la aceste reactii pana la izolarea, de catre propriul anturaj, a respectivelor persoane, nu mai este decat un foarte mic "pas". Si, asa cum o demonstreaza experienta, este foarte facil a "anihila" atitudinea persoanelor care au spirit de contradictie: este suficient sa le propunem contrariul si succesul poate deveni, instantaneu, "prefabricat". Altfel exprimat, este ceea ce uzual cunoastem sub denumirea de "reactii la fructul oprit" Daca propunem altceva (respectiv, ceea ce nu vrem sa se realizeze), vom "inregistra", de regula, totalul dezacord al interlocutorului si, in consecinta, obiectivul nostru va fi atins ! . Mai mult, daca dorim atat o adaptare mai rapida la context, cat si (printre altele .) manipularea interlocutorului, putem apela la cateva intrebari negative de genul: "Nu credeti ca ar fi mai bine sa ?"; "Cu siguranta ca doriti sa ?!"; etc. Adoptand o asemenea maniera de a pune intrebarile, va fi foarte usor sa provocam confuzie si sa actionam in consecinta !

b) "mania" contraexemplelor se manifesta, adeseori, prin formularea unor raspunsuri de genul "Da, dar ". Acest caz difera de precedentul prin faptul ca, in marea majoritate a situatiilor, persoana "stapanita" de "mania" contra-exemplelor, dupa ce abordeaza un subiect, il reia si trece, subit, la o alta idee - in general, complementara - sau contrazice ceea ce tocmai a auzit si/sau a vazut. Atitudinea unei asemenea persoane este, in marea majoritate a cazurilor, una creativa, contra-exemplele constituind, finalmente, alternative (optiuni). Dimpotriva insa, apelate exclusiv, contra-exemplele demonstreaza rigiditatea in gandire, precum si imposibilitatea de a adopta decizii multicriteriale. Asadar, atitudinea de a formula raspunsuri de genul "Da, dar " poate conduce la insatisfactii cu caracter permanent, fiind specifica "perfectionistilor" pe care, adeseori, ii introduce in veritabile "cercuri vicioase". Asemenea situatiilor "raspunsurilor polarizate", contraexemplele nu sunt, intotdeauna, exprimate verbal, diferitele atitudini nonverbale ale interlocutorului putand fi relevante pentru demonstrarea dezacordului si/sau a optiunilor care urmeaza a fi propuse de acesta. Concluzionand, relevam faptul ca, daca dorim adoptarea unei asemenea atitudini de catre interlocutor, este util sa ii adresam, acestuia, o formulare de genul: "Contez pe parerea dumneavoastra pentru a-mi spune ce nu merge si, in consecinta, va rog sa ma sfatuiti ce ar trebui sa fac pentru ca lucrurile sa intre in normalitate !". Evident ca, adoptand o asemenea atitudine, vom stimula, prioritar, exteriorizarea unei trasaturi realmente pozitiva a caracterului interlocutorului nostru: creativitatea;

c) dorinta de a avea, intotdeauna, "ultimul cuvant". Aceasta atitudine este sinonima cu comportamentul acelor persoane care cred si chiar sunt convinse ca ele si numai ele au dreptatea de partea lor. Aparent, numai cei care isi schimba foarte des optiunile si/sau parerile apartin acestei categorii comportamentale a "rigizilor". In realitate insa, respectivele persoane sunt facil influentabile, mai ales ca nu (prea) au puterea de a spune "NU !". Ele au invatat ca a fi, intotdeauna, de acord cu ceea ce se spune (mai ales de catre sefi !), este una dintre cele mai eficiente si sigure cai spre . reusita ! Fiind, permanent, "la unison" cu interlocutorul, aceste persoane dovedesc ca nu au capacitatea de a adopta, individual, decizii, dar, in contrapondere, au o inalta capacitate de a asculta si de a stabili, rapid si eficient, contacte personale. Si, totusi, finalmente, doresc sa mai adauge (cate) ceva la ceea ce interlocutorul a spus si/sau a facut Ceea ce ne intereseaza la acest tip comportamental este de a determina respectivele persoane sa adopte pozitii clare, fara echivoc, dar, adeseori, conforme cu ceea ce dorim sa obtinem, chiar daca ultimul cuvant le apartine !

Pentru a ne "castiga" si/sau a ne dezvolta adaptabilitatea este necesar ca, intotdeauna, intr-o prima etapa, "de pornire", sa admitem ca raspunsul nostru, in contextul dat, nu este, obligatoriu, cel mai bun. Aceasta, deoarece respectivul raspuns nu constituie decat o exteriorizare a propriului "program" (rezultanta a combinarii organizarii gandirii, starilor si trairilor noastre), "program" care nu este, obligatoriu, conform cu ceea ce interlocutorul nostru crede.

In consecinta, chiar si cu riscul de a apela la comportamente "rigide", este necesara adaptarea "programului" nostru in functie de ceea ce doreste si/sau asteapta interlocutorul, creandu-i acestuia certitudinea ca am realizat, in sfarsit, consensul mult asteptat ! Pentru ca ceea ce conteaza, cel mai mult, este sa fim capabili sa cunoastem cum "functionam" si, de asemenea, sa invatam cum sa ne servim si de alte "programe" in contexte in care acestea se dovedesc pertinente.

"Supletea" comportamentala, in sensul adaptabilitatii fiecaruia dintre noi la contextul dat, consta in aptitudinea de a utiliza numai acele "programe" conforme cu scopul urmarit si, mai ales, de a fi capabili sa invatam din propriile erori.

A invata din propriile erori constituie, evident, un fapt profund pozitiv si, aparent, facil realizabil. Adoptarea acestei atitudini mentale presupune aplicarea unei strategii complexe si precise, respectiv a unei strategii in care orice eroare ne poate costa reusita.

In contextul mentionat, etapele necesar a fi parcurse in cadrul strategiei "adaptabilitatii", prin desprinderea concluziilor si a invatamintelor din propriile erori, sunt urmatoarele :

identificarea erorii consta in recunoasterea unui rezultat prezent sau trecut al unei actiuni si/sau activitati, evaluarea sentimentului negativ generat de acesta si analizarea altor cai posibil a fi fost urmate in demersul nostru catre reusita;

identificarea relatiei "cauza-efect" intre ceea ce am facut si/sau intreprins si rezultatul obtinut. In cazul in care consecinta nu poate fi clar pusa in evidenta, problema consta in a putea fi capabili sa determinam alte cai potentiale de actiune. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat, fara indoiala, actionand intr-o alta maniera, am fi putut obtine alte rezultate. Iata de ce este necesara, dupa fiecare etapa a actiunilor intreprinse, o verificare minutioasa a rezultatelor inregistrate, care sa fie in sprijinul comparatiilor cu situatii similare;

stabilirea cauzei generatoare a efectului "adaptat": din momentul in care cunoastem rezultatul negativ inregistrat, iar responsabilitatea unui anumit comportament a fost stabilita, este necesara definirea precisa a rezultatului dorit a se obtine, intr-o situatie comparabila, in viitor. Pentru aceasta, tot ceea ce ne poate ajuta in identificarea unui potential obiectiv ne este de maxima utilitate (spre exemplu: informatii exterioare, prieteni etc.);

dorinta de a realiza ceea ce ne dorim: oricare ar fi obiectivul propus, atingerea sa nu va fi posibila decat daca vom obtine avantaje si nu vom mai repeta eroarea comisa. In acelasi timp, (auto)activarea motivatiei se produce si din dorinta fiecaruia dintre noi de a profita din experientele proprii traite. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat, daca exista o relatie de la cauza la efectul-eroare, exista si una intre comportament si persoana.

In finalul acestui capitol vom face unele precizari referitoare la "supletea" comportamentului ("limbajului") nonverbal.

In relatiile cotidiene cu interlocutorii nostri suntem, din ce in ce mai mult, in cautarea, adeseori chiar obsesiva, a senzationalului ! Cautam senzationalul cu atata ardoare, incat, adeseori, uitam sa mai privim, cat mai putin subiectiv, realitatea. Si, mai ales, "interpretam" in cele mai ciudate, curioase si chiar neverosimile moduri multiplele si complexele exteriorizari comportamentale nonverbale ale persoanelor aflate in imediata noastra apropiere .

Foarte multi autori ne dezvaluie atat de multe detalii (adeseori) contradictorii ale comportamentului nonverbal uman, incat iti este, pur si simplu, frica sa mai "dai ochii cu cei din jurul tau Ba ca daca stai cu picioarele incrucisate inseamna ca esti nu stiu cat de "inchis" (A. Pease), ba ca daca stai cu capul aplecat spre stanga e semn de rau (A. Pease, W. Bennis, B. Nanus), ba ca daca iti inclestezi mainile in pozitie ridicata esti frustrat (S. Nedelschi ) etc. . Sau, ceva cu mult mai nou, in opinia aceluiasi S. Nedelschi, bine documentat din opera mai multor doctori psihologi si profesori universitari (americani, bineinteles ! .): in cazul femeilor, spre exemplu, ". gestul incrucisarii gleznelor (cum o fi si cu pozitia asta, nu prea este atat de usor de inteles pentru cei care stiu ca picioarele mai au, in afara de glezne, si femur si tibie si peroneu si niscaiva oscioare pe la degete ! . - n.a.) . inseamna exprimarea unei atitudini negative .". Dupa care vine solutia "salvatoare" si originala, constand in propunerea de "ameliorare" a acestui urat obicei: ". E utila exersarea gesturilor si posturilor pozitive si deschise, chiar daca par mai putin confortabile sau relaxante pentru corp" (al cui corp, ramane sa mai vedem ! - n.a.) . Imaginatia aceluiasi autor "merge" atat de departe, incat "limbajul trupului" devine o ". sintagma cu prea multe implicatii erotice" ( . citez din "memoria" de la televizor, "modelata" de factorii decizionali din cadrul Consiliului National al Audiovizualului: Acest program poate fi vizionat de minori numai cu acordul parintilor ! .). Iar ". daca interlocutorul isi incruciseaza mainile, trebuie sa presupui ca ai spus ceva cu care respectivul nu este de acord si deci ar fi lipsit de sens sa continui pledoaria .". Facand abstractie de "acuratetea" gramaticala a exprimarilor apelate, finalmente cred ca este preferabil sa stam . "impietriti" si "fara grai", pentru a nu mai lasa loc nici unei suspiciuni asupra personalitatii si temperamentului nostru ! .

Mai demotivant apare faptul ca, asa cum experienta ne demonstreaza, din ce in ce mai multi (indeosebi) tineri emit, la adresa propriilor interlocutori, judecati de valoare cel putin "riscante": cum ca acela este un om "inchis", ca celalalt nu stie sa comunice . din picioare, in timp ce ala este introvertit si incapabil sa ne inteleaga si asa mai departe ! . Asemenea idei se pot dovedi cel putin periculoase, cu atat mai mult, cu cat nu prea am vazut multi "emitenti" ai acestora atenti la . propriile exteriorizari nonverbale . Sau, dimpotriva, exista riscul "opusului": poti intalni veritabili "roboti" nonverbali, care se misca aidoma unor masinarii create pentru a starni . zambetul sau chiar rasul ! . "Tapeni" (nu tepeni, ci mai curand intepeniti), cu pieptul si barbia "inainte", cu ochii "ficsi" si pasul "vioi" si, de asemenea, foarte "hotarati" si afisand un zambet tip "ranjet telenovelistic" (demotivant si dezarmant), unor asemenea "personaje" nu le mai lipseste (dar nu intotdeauna) decat ecusonul cu inscrisul (autentic ! .) "Nu faceti ca mine !" .

Fata de aceste extrem de succinte consideratii caracteristice tot complexului si incitantului domeniu al PNL, ne permitem sa va sugeram sa tineti cont de toate detaliile unui nonverbal cat mai sugestiv, atent reprodus dupa cel al interlocutorului pe care il aveti. Si de asemenea, sa nu uitati, in nici un moment si in orice conjunctura, ca cel mai indicat este sa fiti . dumneavoastra insiva !

Pentru ca, finalmente si adaptarea "limbajului nonverbal" al fiecaruia dintre noi la cel al interlocutorului, este tot o dovada a "supletei" comportamentale pe care o putem dovedi in demersul nostru catre reusita.

Supletea" comportamentului fiecaruia dintre noi constituie, asadar conditia necesara a practicarii tehnicilor PNL. Cu cat vom sti si vom reusi sa ne adaptam mai repede si mai bine contextului creat sau dat, cu atat vom avea mai multe sanse de a ne atinge, cu maximum de eficienta, obiectivele propuse