Barierele comunicarii

Barierele comunicarii

Avand in vedere importanta realizarii unui acord, unei compatibilitatii - in cadrul procesului de relatii publice - intre codul unei anumite organizatii si codurile diverselor publicuri, vom insista, intr-un subcapitol de sine statator, asupra celor mai importante obstacole ce pot sa apara in cadrul comunicarii dintre cei doi poli.

Asadar, in comunicare, intervin diverse obstacole[1] si anume:

1. bariere fizice (distanta, spatiul);
2. bariere sociale (conceptii diferite despre viata, Weltanschaung diferit);
3. bariere gnoseologice (insuficiente ale experientei, volum precar de cunoastere, dezvoltarea redusa a gandirii);
4. bariere socio-psihologice (obiceiuri, traditii, prejudecati);

Sau, dupa o alta clasificare:

a.       bariere geografice (distanta in spatiu);

b.       bariere istorice (informatia este invers proportionala cu timpul care desparte un anumit eveniment de comunicarea despre el);

c.       bariere statalo-politice (in functie de regimul politic care nu permite circulatia informatiei pe o scara mai larga);

d.       bariere economice (lipsa mijloacelor financiare);

e.       bariere tehnice (lipsa tehnicii care sa accelereze circulatia informatiei);

f.        bariere lingvistice (slaba cunoastere a limbilor straine);

g.       bariere psihologice (particularitatile perceptiei, memoriei, convingerilor, precum si a celorlalte caracteristici ce tin de personalitate);

h.       bariere de rezonanta (informatia nu corespunde intotdeauna nevoilor individului, nu intra in "rezonanta" cu acestea).

Se observa ca exista o multitudine de factori care pot sa se transforme in "bariere" in calea comunicarii. Nicki Stanton considera ca "individualitatea noastra este principala bariera in calea comunicarii". Prin aceasta afirmatie, consideram ca autorul se refera in primul rand, la faptul ca adultul - spre deosebire de copil - se "osifica" in prejudecatile (angoasele) sale. Diferentele de perceptie sunt, dupa opinia lui Stanton, doar radacina altor bariere de comunicare: "Modul in care noi privim lumea este influentat de experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite varste, nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente etc. vor avea alte perceptii si vor recepta situatiile in mod diferit"[2]. El crede, de asemenea, ca lipsa de cunoastere (cunostinte reduse), lipsa de interes, lipsa de incredere, dificultatile de exprimare, emotivitatea, personalitatea puternica a emitatorului si a receptorului ("ciocnirea personalitatilor"), conditiile de comunicare pot constitui bariere in calea comunicarii.

Sa ne indreptam atentia asupra catorva dintre ele.

Criza ideii de obiectivitate in cunoastere determina o indoiala cu privire la posibilitatea comunicarii. Pentru ca aceasta indoiala sa dispara, ar trebui sa existe un limbaj universal neutru care sa mijloceasca traducerea unor limbaje in altele, ceea ce, practic, este imposibil. Pentru a se realiza o comunicare, trebuie sa existe un limbaj / cod comun, dar limbajul - dupa cum am reliefat mai sus (la structura comunicarii) - nu inseamna vocabular. Sunt situatii cand exista un vocabular comun, dar limbajul este diferit. Comunicarea va fi, in acest caz, incompleta sau imposibila. Pe de alta parte, putem intalni un vocabular diferit, dar un limbaj comun. Comunicarea devine incompleta sau la limita, imposibila sau este intretinuta iluzia comunicarii, nefiind constientizata diferenta dintre limbaj si vocabular. Prin urmare, dificultatea comunicarii tine de marea diversitate a limbajelor[3]. Continutul semantic al limbajului tine, la randul sau, de orizontul cultural al vorbitorului, iar acesta de orizontul sau de viata. Prin orizont de viata intelegem totalitatea experientelor unui individ (grup uman) circumscrise sistemului de trebuinte si mijloacelor de satisfacere a acestuia, sistem determinat de locul individului sau grupului in structura grupata a societatii, precum si de locul acesteia in cadrul civilizatiei umane.

In functie de natura limbajului, a conceptiilor despre lume (=Weltashaung), a orizontului cultural sau orizontului de viata, actul comunicarii difera de la un individ la altul. Comunicarea se realizeaza foarte rar sau nu se realizeaza niciodata atunci cand exista convingerea ca alte orizonturi culturale sunt nesemnificative sau chiar inferioare (elitismul, eurocentrismul, panamericanismul, panslavismul, rasismul) sau datorita convingerilor ca actuala diversitate economico-politica, socio-profesionala, etnico culturala a lumii este fie o stare eterna a lumii, de nedepasit, fie depasibila prin strategii de tip imperialist.

Accidentele de comunicare tin de competenta lingvistica a vorbitorilor sau - in cazuri mai grave - de starile patologice, precum si de clivajele culturale, care duc la relativism in comunicare.

Bineinteles cele doua cauze de baza ce duc la esec in comunicare (le-am dezvoltat anterior) sunt: omniprezenta zgomotului (a se vedea modelul comunicarii de la Shannon si Weaver, pag. 70 si necoincidenta dintre codul transmitatorului si cel al receptorului. Repetam, in ciuda credintei inoculate de scoala, potrivit careia cuvintele au un inteles, ele sunt, de fapt, lipsite de vreo semnificatie intrinseca (a se vedea caracterul arbitrar al semnului lingvistic comentat anterior, la structura comunicarii, pag. 90-94).

In ciuda existentei unui vocabular comun, nu exista un limbaj comun, de aceea de multe ori dialogul dintre doi interlocutori se realizeaza ca un "dialog al surzilor" in planul semanticii. El va insemna un prilej de conflict in planul pragmaticii (de exemplu, in procesul de relatii publice, in aceasta situatie, coordonata de comunicare va bloca cealalta coordonata importanta, pe cea de management) si un prilej de disconfort in plan psihologic.

Situatia ideala a comunicarii presupune aceleasi tehnici de problematizare si aceeasi organizare mentala. Astfel de situatii poate pot fi intalnite in laboratoarele stiintifice din cadrul acelorasi scoli de gandire (unde instructia este relativ identica), in comunitatile inchise, unde orizontul vietii are o mare continuitate in timp, ceea ce determina continuitatea si omogenitatea orizontului cultural.

Relativitatea comunicarii nu tine numai de incompetenta lingvistica, ci si de o cauza mai adanca, si anume, de natura cunoasterii. Limitele comunicarii se manifesta si in comunicarea dintre orice grupuri umane, etnice, clase sociale, socioprofesionale, partide politice, sexe, generatii etc.

Cum este posibila comunicarea cand exista limbi diferite, paradigme diferite, in lipsa unui limbaj neutru?

Prin convertire, prin trecerea de la o paradigma la alta a cel putin unuia dintre interlocutori. Paradigmele sunt modele de practica stiintifica. Pe baza lor, cel ce se instruieste invata sa formuleze si sa rezolve probleme noi. Conceptul de paradigma a fost impus in filosofia stiintei de catre Th. Kuhn si el a intrat in ultimii douazeci de ani in filosofia sociala, in psihologie, sociologie, antropologie.

Subliniam mai sus ca esecul in comunicare e determinat in principal de doua cauze: necoincidenta codurilor folosite si interventia zgomotului. Prima deficienta poate fi inlaturata (cel putin partial), printr-un efort de acomodare, convertire (cum precizam anterior), prin familiarizarea cu modul de a comunica al interlocutorului. Cat priveste cea de-a doua piedica, sansele de-a o anihila total sunt minime, data fiind omniprezenta bruiajului (macar si numai a celui psihologic, ce supravietuieste chiar si in conditiile in care toate celelalte riscuri de perturbare fizica a semnalelor au fost inlaturate). Totusi practica istorica, dar si cea personala a fiecaruia dintre noi, ne sugereaza o modalitate relativ simpla de a contracara efectele neplacute ale "zgomotului". De pilda, cand avem de transmis cuiva la telefon un nume important, insotim rostirea cuvantului in cauza de enumerarea catorva substantive proprii, nume de persoane foarte cunoscute, din ale caror initiale se compune acesta. Toate aceste substantive (ajutatoare) sunt redundante, adica parazitare, inutile? Evident, nu sunt inutile din moment ce procedeul il ajuta pe interlocutorul nostru sa receptioneze mesajul exact in forma dorita de noi. In limba, redundanta este omniprezenta si se observa ca un nivel mai ridicat al ei se asociaza, aproape intotdeauna, cu o posibilitate sporita de detectare si inlaturate a erorilor. Altfel spus, redundanta contribuie la detectarea si corectarea erorilor de transmisie. Un plus de redundanta asigura un plus de siguranta in transmiterea intocmai a mesajului.

Procesul de comunicare este, deci, unul complex, iar pentru o intelegere mai profunda a lui este necesara o sumara trecere in revista a modurilor si mijloacelor de comunicare.