COMUNICARE SI LIMBAJ - COMUNICAREA VERBALA SI NONVERBALA

COMUNICARE SI LIMBAJ

Motto:"Inima isi are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste"

Pascal

1 EMPATIA SI ASCULTAREA INTERLOCUTORULUI-FUNDAMENTE COMUNICATIONALE.

2 COMUNICAREA VERBALA

3 COMUNICAREA NONVERBALA

4 SEMIOTICA SI COMUNICARE GESTUALA(KINEZICA).

1. Empatia si ascultarea interlocutorului-fundamente comunicationale

La radacina celor mai mari probleme de comunicare se afla problemele de percepere si de credibilitate.Ele pot deveni niste "noduri "complicate pe care deseori le numim "conflicte de personalitate" sau "dificultati de comunicare".Problemele de credibilitate sunt cel mai greu de rezolvat mai ales daca fiecare dintre cei implicati crede ca el vede lumea asa cum este ea si nu asa cum este el.( A se vedea Stephen R. Covey-"Principle-Centered Leadership",1990,pp 108-145).Fara a fi constient de distorsiunea din propria perceptie , el are urmatoarea atitudine:"Daca nu esti de acord cu mine,in ochii mei tu automat gresesti , pur si simplu pentru ca eu sunt sigur ca am dreptate".

Ori de cate ori "avem atat de multa dreptate" incat facem pe oricine vede sau gandeste altfel sa creada ca greseste , cel mai bun mod in care acestia se pot apara de lezari din partea noastra este sa ne eticheteze , sa ne tinteasca, sa ne trimita cu sentinta pe o perioada nedeterminata , intr-o inchisoare intelectuala si afectiva , din care nu vom iesi pana cand nu platim "pana la ultimul banut".Cele mai multe probleme de credibilitate pot fi rezolvate daca una dintre partile implicate sau amandoua isi vor da seama ca la radacina se afla o problema de perceptie.

Anumite atitudini si comportamente sunt indispensabile pentru curatarea cailor de comunicare.

ATITUDINI:

Presupun ca esti de buna credinta; nu pun la indoiala sinceritatea sau echilibrul tau mental. Ce s-ar intampla daca intr-un proces comunicational , debutul ar insemna punerea la indoiala a impactului cu interlocutorul.

Tin la relatia noastra si doresc sa rezolvam aceasta diferenta de perceptie. Te rog, ajuta-ma sa vad lucrurile din punctul tau de vedere.

Nu am nimic impotriva sa fiu influentat de parerile altora si sunt pregatit sa ma schimb. Contradictorialitatea nu poate fi decat benefica pentru fiecare dintre noi.

COMPORTAMENTE:

Asculta ca sa intelegi

Vorbeste ca sa fii inteles

Incepe dialogul de la un punct comun de referinta sau de la un punct asupra caruia sunteti de acord si apropie-te incet de chestiunile de dezacord.Nu demarati o relatie interpersonala comunicationala cu o contradictorialitate!

Odata ce v-ati insusit aceste teri atitudini si comportamente aproape orice problema de percepere sau de credibilitate poate fi rezolvata.Deseori cand o persoana intelege acest lucru isi schimba felul de a vorbi . In loc sa spuna "asa stau lucrurile" va spune "Asa vad eu lucrurile". In loc sa spuna "Uite cum e" va spune "Dupa parerea mea""Eu cred ca"sau "Dupa cum vad eu". Un astfel de limbaj admite existenta si dreptul la contradictorialitate al celuilalt:"Si tu esti important. Ca si ale mele, si ale tale vederi si sentimente sunt legitime si respectabile."

Cand altii ne judeca si nu sunt de acord cu noi raspunsul nostru ar trebui sa semene, cel putin din punct de vedere al tonalitatii, daca nu si din punct de vedere al substantei, cu raspunsul urmator :"Bine, tu vezi lucrurile altfel. As vrea sa inteleg cum le vezi tu."Cand suntem in dezacord cu cineva, in loc sa spunem "Eu am dreptate si tu gresesti " vom spune "Eu vad lucrurile altfel. Da-mi voie sa iti impartasesc felul in care le vad eu."

Sa incercam sa rezumam intr-un singur principiu , realmente important, ceea ce am invatat in domeniul relatiilor interpersonale :"Incearca mai intai sa intelegi, si de abia intr-un final sa ai minusculul drept de a fi inteles".Iata cheia oricarei comunicari interpersonale eficiente! A comunica -cea mai importanta atitudine in viata!Cele mai multe ore de trezie le petrecem comunicand. Dar ganditi-va putin : ani de zile ati invatat sa scrieti, sa cititi , sa vorbiti. Dar sa ascultati , ati invatat? Ce calificare, ce educatie ati primit , care sa va faca apti de a asculta cu adevarat, de a intelege alta fiinta umana din interiorul cadrului ei de referinta?

Incercati mai intai sa intelegeti implica o profunda mutatie paradigmatica.Suntem inclinati in mod firesc sa vrem inversul :noi sa fim intelesi mai intai! Multi dintre noi nici nu asculta cu intentia de a intelege , ci asculta cu intentia de a replica . Si toate acestea pentru a-si inferioriza interlocutorul, pentru a-i dovedi superioritatea.Oamenii ori vorbesc, ori se pregatesc sa vorbeasca . Trec totul prin filtrul propriei lor paradigme, isi citesc autobiografia in fata celorlalti:"Oh!Stiu exact ce simti!Am trecut prin aceeasi incercare!Cunosc situatia! Stai sa-ti spun cum a fost!"Proiectam mereu scenariul vietii noastre in conduita celorlalti . Prescriem proprii nostri ochelari celor cu care venim in contact! Daca avem o neintelegere cu cineva -un fiu , o fiica, o sotie, un angajat -atitudinea lor s-ar putea exprima prin cuvintele : "persoana asta pur si simplu nu intelege despre ce este vorba". Ne simtim mereu perfect indreptatiti sa gandim cum gandim , nu cunoastem decat propria noastra biografie. Vrem sa fim intelesi. Conversatiile noastre devin niste monologuri colective.Nu intelegem niciodata cu adevarat ce se intampla inlauntrul altei fiinte umane.

Ascultarea interlocutorului se deruleaza de obicei pe unul dintre urmatoarele patru nivele:

1. Putem pur si simplu ignora interlocutorul, neascultandu-l de fapt.

Ne prefacem ca ne ascultam interlocutorul

3. Ascultam selectiv, auzind doar fragmentar ce ne spune(de obicei selectatii sunt cei care prezinta un punct de vedere identic cu al nostru). Cei cu probleme in ceea ce priveste contradictorialitatea asculta numai mesajele "conforme, favorabile". De aceea, mare atentie atunci cand contraziceti pe cineva si cand folositi negatiile inca de la inceputul mesajului: riscati sa nu mai fiti ascultati pana la capat.

4. Aproape de idealul de ascultare se afla ascultarea atenta, energica a fiecarui cuvant.

Foarte putini sunt cei care practica ascultarea empatica, forma elevata a ascultarii , activa si simultan cu implicatii afective.

Empatia sau intropatia presupun patrunderea in cadrul de referinta al interlocutorului. . Priviti intr-insul, priviti lumea asa cum o vede el, intelegeti ce simte.

Atentie , nu confundati demersul empatic cu simpatia pura. Simpatia este doar o invoiala, un mod de judecata. Uneori este singurul raspuns , singura emotie adecvata. Multi dintre noi se hranesc de-a dreptul numai din simpatie si devin dependenti.Ascultarea empatica nu implica o atitudine aprobatoare din partea Dumneavoastra, cu atat mai mult cu cat am stabilit rolul opiniilor divergente in sinergia comunicarii; inseamna doar o intelegere cat mai profunda la nivel intelectual si afectiv a interlocutorului.

Ascultarea empatica presupune mult mai mult decat a inregistra, a reflecta sau chiar a intelege cuvintele rostite. Ar trebui sa analizam faptul ca doar 10% din comunicarea noastra se realizeaza verbal, prin cuvinte, 30% se realizeaza prin sunete si restul majoritar de 60% este dedicat comunicarii nonverbale-limbajului corporal.Ascultarea empatica presupune mai presus de ascultarea cu urechile si cu ochii, pe cea cu sufletul , percepand sentimente si semnificatiile acestora.Fiecare dintre noi isi creeaza sau nu un cont in banca afectiva a interlocutorului.Oricat ne-am stradui sa facem o investitie afectiva, ea va fi perecputa ca pe o retragere din cont daca persoana respectiva percepe eforturile Dumneavoastra ca fiind manipulative, interesante, intimidante, sau condescendente, deoarece este cert ca nu-i puteti intelege nevoile profunde.De aceea mare atentie la diferentele intre declaratiile de intentie si adevarata Dumneavoastra atitudine.Nu incercati sa va manipulati interlocutorul pentru ca diferentele intre ceea ce sunteti si ceea ce va doriti a fi sunt evidente:"Ceea ce esti imi suna atat de tare in urechi incat nu mai pot auzi nimic din ceea ce-mi spui"(Emerson).

Ascultarea empatica reprezinta in sine o enorma depunere in contul afectiva al interlocutorului. Are un intens efect terapeutic si vindecator , oferind interlocutorului un adevarat "ozon psihologic". Una dintre cele mai importante relatii in domeniul motivatiilor umane ne invata ca nevoile satisfacute nu mai motiveaza . Numai cele nesatisfacute motiveaza. Acelasi lucru se intampla si cu necesitatea de a fi ascultat empatic de catre interlocutor. Dupa supravietuirea fizica , nevoia cea mai imperioasa a fiintei umane este supravietuirea psihologica : a fi inteles, a se putea afirma, a fi confirmat, a fi apreciat.Ascultand pe cineva cu empatie ii oferiti aer psihologic.

A incerca mai intai sa intelegi este un lucru greu. De asemenea sa pui un diagnostic inainte de a prescrie. Este mult mai usor pentru moment sa dai cuiva o pereche de ochelari care ti s-au potrivit in ultimii ani.Ascultati-va si intelegeti-va interlocutorul fara riscul "expunerii" al "vulnerabilitatii" in fata persoanei cu care interrelationati.

Deoarece ascultam in mod curent intr-o maniera "autobiografica" suntem tentati de a raspunde in patru feluri:

- evaluam: suntem sau nu de acord;

-examinam-punem intrebari din perspectiva noastra subiectiva;

-sfatuim-dam sfaturi pornind de la propria noastra experienta;

-interpretam-cautam sa ne reprezentam oamenii, sa ne explicam mobilele lor , comportamentul lor, bazandu-ne pe propriile noastre motivatii si comportamente.

Acestea sunt tipurile de raspunsuri pe care le dam in mod spontan,firesc.

Ce s-ar intampla daca am renunta sa dam sfaturi autobiografice, sa-i interogam , sa-i chestionam pe cei care au avut curajul unei confesiuni si am incerca sa recurgem la a patra tehnica a scultarii empatice . Incercati sa va intelegeti interlocutorul , sa reformulati spusele sale, sa sfatuiti oferind numai motivatii si nu argumente autobiografice, acestea din urma avand doar "menirea" de a va inferioriza interlocutorul. Am stabilit inca de la inceputul demersului nostru comunicational sa nu inferiorizam si sa nu agresam niciodata interlocutorul , pentru simplul motiv ca este o reactie fara finalitate (in nici un caz benefica perceprii mesajului).Aminiti-va intotdeauna ca modul empatic de comunicare transcede tehnicile si ca ati merturisi motivele reprezinta o imensa investitie in contul afectiv al interlocutorului.

2 COMUNICAREA VERBALA

In procesul de comunicare pot fi identificati o serie de stimuli care impun acestui act specific uman un caracter individual, care fac comunicarea sa fie individualizata, specifica fiecarui vorbitor. Acestia sunt de natura interna sau de natura externa.

Stimulii de natura interna:

experientele personale, mentale, fizice, psihologice si semantice, 'istoria' fiecaruia;

atitudinile personale, datorate educatiei si instructiei fiecaruia, nivelului si pozitiei sociale, profesiei;

perceptia si conceptia noastra despre lume, despre noi insine, despre interlocutori;

propriile deprinderi de comunicator si nivelul de comunicare al interlocutorului.

Stimulii de natura externa:

tendinta de abstractizare - operatie a gandirii prin care se urmareste desprinderea si retinerea doar a unei insusiri si a unor relatii proprii unui fapt;

tendinta deductiva - tendinta de a aseza faptele sau enunturile intr-un rationament care impune concluzii ce rezulta din propuneri si elemente evidente;

tendinta evaluarii - tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem de valori, la alte sisteme, la alte persoane .

Vorbitorul

Situatia 'vorbirii', a trecerii limbii in act, presupune o serie de abilitati necesare interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficienta. Daca pana aici am prezentat conditiile teoretice ale comunicarii, e cazul sa ne indreptam atentia spre conditiile cerute de operationalizarea comunicarii. Si vom aborda mai intii conditiile care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului:

claritate - organizarea continutului de comunicat astfel incit acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare corecta si completa a cuvintelor;

acuratete - presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;

empatie - vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor, incercand sa inteleaga situatia acestora, pozitiile din care adopta anumite puncte de vedere, sa incerce sa le inteleaga atitudinile, manifestand in acelasi timp amabilitate si prietenie;

sinceritate - situatia de evitare a rigiditatii sau a stangaciei, recurgerea si mentinerea intr-o situatie naturala;

atitudinea - evitarea miscarilor bruste in timpul vorbirii, a pozitiilor incordate sau a unora prea relaxate, a modificarilor bruste de pozitie, a scaparilor de sub control a vocii;

contactul vizual - este absolut necesar in timpul dialogului, toti participantii la dialog trebuie sa se poata vedea si sa se privesca, contactul direct, vizual, fiind o proba a credibilitatii si a dispozitiei la dialog;

infatisarea - reflecta modul in care te privesti pe tine insuti: tinuta, vestimentatia, trebuie sa fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;

postura - pozitia corpului, a mainilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate acestea trebuie controlate cu abilitate de catre vorbitor;

vocea - urmariti daca sunteti auziti si intelesi de cei care va asculta, reglati-va volumul vocii in functie de sala, de distanta pina la interlocutori, fata de zgomotul de fond;

viteza de vorbire - trebuie sa fie adecvata interlocutorilor si situatiei; nici prea mare, pentru a indica urgenta, nici prea inceata, pentru a nu pierde interesul ascultatorilor;

pauzele de vorbire - sunt recomandate atunci cind vorbitorul doreste sa pregateasca auditoriul pentru o idee importanta.

Ascultatorul

Pentru a intelege de ce actiunea de a asculta este importanta in comunicare, e necesar sa trecem in revista fazele ascultarii.

auzirea - actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului; exprima impactul fiziologic pe care-l produc undele sonore;

intelegerea - actul de identificare a continutului informativ comunicat, recompunerea sunetelor auzite in cuvinte, a cuvintelor in propozitii si fraze;

traducerea in sensuri - este implicata memoria si experienta lingvistica, culturala, de vorbire a ascultatorului;

atribuirea de semnificatii informatiei receptate - in functie de nivelul de operationalizare a limbii, a vocabularului, a performantelor lingvistice;

evaluarea - efectuarea de judecati de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din partea ascultatorului.

Acum, dupa ce am detaliat fazele ascultarii, intelegem ca o comunicare verbala nu este deplina daca in relatie nu se afla si un receptor; o buna comunicare, o reusita a acesteia, depinde si de atitudinea ascultatorului. Iata, deci, care sunt calitatile unui bun ascultator:

disponibilitatea pentru ascultare - incercarea de a patrunde ceea ce se comunica, de a urmari ceea ce se transmite;

manifestarea interesului - a asculta astfel incat sa fie evident ca cel care vorbeste este urmarit; celui care vorbeste trebuie sa i se dea semnale in acest sens;

ascultarea in totalitate - nu va grabiti sa interveniti intr-o comunicare; lasati interlocutorul sa-si expuna toate ideiile, sa epuizeze ceea ce vrea sa spuna;

urmarirea ideilor principale - nu va pierdeti in amanunte; daca cereti reveniri asupra unui subiect, incercati sa va referiti la ideile principale din ceea ce a fost spus si nu insistati pe lucruri fara importanta;

ascultarea critica - ascultati cu atentie si identificati cu exactitate cui ii apartin ideile care se comunica: interlocutorului sau altcuiva;

concentrarea atentiei - concetrati-va pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se spune, pe efectele secundare ale comunicarii sau pe cele colaterale, accidentale care pot sa apara in timpul comunicarii;

luarea de notite - ajuta la urmarirea mai exacta a ideilor expuse; permite elaborarea unei schite proprii a ceea ce a fost expus;

sustinerea vorbitorului - o atitudine pozitiva si incurajatoare din partea auditoriului pentru a permite emitentului sa izbuteasca in intreprinderea sa.

Interpretarea mesajelor

Forma cea mai generala de interpretare a mesajelor este rationamentul logic. Acesta are la baza un proces de ordonare a conotatiilor termenilor si a relatiilor in care apar acestia in judecatile pe care le facem in enunturile noastre. Rationarea cunoaste doua moduri fundamentale: deductia si inductia

Deductia - consta in extragerea de judecati particulare din judecati generale, pornind de la situatii, de la cunostinte cu un caracter general; prin deductie putem ajunge la cunostinte, judecati cu caracter particular, specifice; este un mod de interpretare specific analizei.

Silogismul - este o forma a deductiei si reprezinta operatiunea logica prin care din doua premise, una majora, cealalta minora, se obtine o concluzie prin eliminarea termenului mediu, comun fiecarei premise. Silogismul cunoaste patru figuri de baza cu mai multe moduri fiecare. Nu toate modurile silogistice sunt valide. Adevarul concluziei silogismului nu depinde de adevarul premiselor de la care se pleaca. Adevarul silogistic este unul formal. Concluzia urmeaza intodeauna partea 'mai slaba' a premiselor, pe cea cu o sfera conotativa mai restrinsa sau pe cea cu forma negativa.

Inductia - este procesul invers deductiei, constand in ajungerea la judecati de valoare pornind de la judecati, fapte particulare; de la situatii particulare spre situatii generale; un mod de interpretare specific sintezei.

Locutia - consta in articularea si combinarea de sunete, in evocarea si combinarea sintactica a notiunilor si sensurilor, in actul de vorbire propriu-zis;

Ilocutia - enuntul exprimat in fraza reprezinta el insusi un act, o anume transformare a raporturilor dintre interlocutori Printr-un act ilocutoriu al enuntarii angajez o actiune specifica.

Perlocutia - enuntul are 'incapsulata' o teleologie de ordin comunicational. Scopul explicit al enuntarii autorului poate sa nu fie exprimat sau sa nu nu fie identificabil in enunt, decat in urma unei eventuale cerereri de confirmare sau de explicitare din partea interlocutorului. Actul perlocutionar este inserat in interstitiile unei situatii de fapt. El poate exprima si recursul la un alt tip de cod comunicational sau de situatie cunoscut de catre unii dintre vorbitori.

3 COMUNICAREA NONVERBALA

Comunicarea non-verbala are, datorita ponderii ei mari in cadrul comunicarii realizata de un individ, un rol deosebit de important. Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Mesajul neverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare. Astfel, de exemplu, constatam adesea ca, desi interlocutorul sustine ca spune adevarul, noi 'simtim' ca el minte. Care este cel 'de-al saselea simt' care receptioneaza informatia neexprimata verbal de emitent? Se considera ca femeile au acest 'al saselea simt' mai bine dezvoltat decat al barbatilor. O explicatie posibila ar fi aceea ca femeile sunt mai abile in a interpreta limbajele neverbale, avand in gestica lor experienta cresterii copiilor care, in primii ani de viata, comunica predominant prin limbaje neverbale. O alta explicatie posibila ar fi aceea a dezvoltarii acestei abilitati pentru compensarea lipsei lor de forta fizica.

Dar pana cand stiinta va descoperi acest 'simt' suplimentar care intervine in procesul de comunicare, vom adopta imaginea omului cu cinci simturi care comunica predominant neverbal si, uneori, se exprima si prin cuvinte. El poseda deprinderile de interpretare a semnalelor venite de la aceste cinci simturi, deprinderi care se dezvolta pe tot parcursul vietii, pe baza experientei si invatarii.

LIMBAJUL CORPULUI

Pentru a ne da seama de importanta limbajului corpului, sa ne gandim la mimii care exprima povesti intregi doar prin limbajul trupului, sa ne amintim de filmele mute si de expresia fetei lui Charlie Chaplin care face inutile cuvintele, sau intrebati-va de ce atunci cand aveti de discutat ceva important evitati comunicarea prin telefon si preferati comunicarea fata in fata.

Explicatia este: comunicarea prin telefon blocheaza comunicarea prin intermediul limbajului corpului si in acest fel face comunicarea incompleta, nesigura.

Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei, miscarea corpului (gesturi), forma si pozitia corpului, aspectul general si prin comunicarea tactila

EXPRESIA FETEI

Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor, etc.), zambetul (prin caracteristici si momentul folosirii), si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc.).

Tindem ca, involuntar, sa zambim, sa ne incruntam, sa rotim, sa micsoram sau sa dilatam pupilele.

Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. In mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca intr-o conversatie cu o femeie, ceea ce exprima ochii este mult mai important decat ceea ce exprima cuvintele.

Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustare; sprancenele ridicate cu ochii deschisi - mirare, surpriza; nas incretit - neplacere; narile marite - manie sau, in alt context, excitare senzuala; buze stranse - nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

Zambetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena (zambetul Mona Lisei este renumit ca semnificatie, dar si ca ambiguitate). Interpetarea sensului zambetului variaza insa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strans corelata cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi.

Privirea

Se spune ca ochii sunt 'oglinda sufletului'. Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie.

Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica. O privire directa poate insemna onestitate si intimitate, dar in anumite situatii comunica amenintare. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza.

Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos - tristete, modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.

Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului in situatii in care se simt amenintati, dar o vor cauta in situatii favorabile; exista chiar expresia 'a te agata' cu privirea.

Privirea constituie un mod 'netactil' de a atinge pe cineva, de unde si expresia 'a mangaia cu privirea'.

Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc, in general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.

MISCAREA CORPULUI

Corpul comunica prin gesturi, pozitie, si prin modul de miscare.

Gesturile

Pentru a ne da seama cat de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem sa incercam sa vorbim cu mainile la spate.

Cateva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strangerea pumnilor - denota ostilitate si manie, sau depinzand de context, determinare, solidaritate, stres; brate deschise - sinceritate, acceptare; mana la gura - surpriza si acoperirea gurii cu mana - ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit in palma semnifica plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem. Mainile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau incercare de autocontrol.

Atentie insa si la diferentierile culturale. De exemplu, prin miscarea capului de sus in jos spunem 'da', in timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stanga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta in Thailanda si absolut neutru, de indicare, in SUA.

Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca nepoliticoasa in multe tari, dar gesturile mainilor au creat faima italienilor de popor pasional.

Modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe masa daca aceasta inseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze control total asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie destul de constienti de modul in care fac acest gest si il asociaza in moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Bataitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

Postura corpului

Postura/pozitia comunica in primul rand statutul social pe care indivizii il au, cred ca il au sau vor sa il aiba. Sub acest aspect, constituie un mod in care oamenii se raporteaza unii fata de altii atunci cand sunt impreuna. Urmarile posturii corpului ne da informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.

O persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea supusa in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, inclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau autoincredere excesiva si aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le au oamenii corelate cu relatia dintre ei atunci cand sunt impreuna se pot clasifica in trei categorii:

1. De includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de comunicare si se limiteaza accesul in cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot forma un cerc, pot sa se intoarca/aplece spre centru, sa-si intinda un brat sau picior peste intervalul ramas liber, indicand prin toate acestea ca accesul la grup este limitat.

De orientare corporala - se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aseze fata-n fata (vis-a-vis) sau alaturi (paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru conversatie, iar a doua - neutralitate.

3. De congruenta/necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o persoana este implicata in ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensa conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului declanseaza in acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat in comunicare. In cazul in care exista intre comunicatori divergente de statut, de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma.

Modul de miscare a corpului

Desfasurarea unei persoane intr-o comunicare din punct de vedere al modului de miscare a corpului poate fi:

-caracterizata de miscari laterale, se considera buni comunicatori;

-caracterizata de miscari fata-spate, se considera om de actiune;

-caracterizata de miscari verticale, se considera om cu putere de convingere;

In America au aparut asa-numitii headhunters, 'vanatorii de capete' - consultanti specializati pe problema gasirii de oameni potriviti pentru o anumita functie manageriala. Acesti specialisti folosesc intensiv aceste indicii.

COMUNICAREA TACTILA

Acest tip de limbaj non-verbal se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de brat, batutul pe umar, etc.

Cunoastem ce semnifica aceste atingeri pentru romani, dar in diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, inclinarea capului inlocuieste datul mainii ca salut, in timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o usoara lovitura pe umar.

Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde in mare masura de varsta, salut, relatie si cultura.

PREZENTA PERSONALA

Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a imbracamintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare.

Avem in cultura noastra anumite atitudini privind legatura dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizicuri:

1-ectomorf (fragil, subtire si inalt);

2-endomorf (gras, rotund, scurt);

3- mezomorf (musculos, atletic, inalt).

Datorita conditionarilor sociale am 'invatat' ce sa ne 'asteptam' de la oamenii apartinand diferitelor categorii. Astfel tindem sa-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi ii percepem ca fiind batraniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de incredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mezomorfi ii percepem ca fiind incapatanati, puternici, aventurosi, maturi in comportare, plini de incredere in sine, vesnic invingatori.

Imbracamintea, in masura in care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, in acest context, comunica informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur. Imbracamintea se poate folosi pentru a crea un rol.

Imbracamintea si accesoriile pot marca statutul social real sau pretins. De exemplu, femeile care acced la o functie manageriala inalta vor tinde sa se imbrace intr-un mod particular (costum sobru din doua piese), purtand accesorii similare celor barbatesti (servieta diplomat).

Imbracamintea non-conformista comunica faptul ca purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de probleme sau artist. Imbracamintea neglijenta este asociata in general, si mai rar cu valoarea intrinseca a individului.

Pentru situatii de afaceri este apreciata imbracamintea eleganta si de calitate dar nu sofisticata.

Igiena personala constituie un factor important. Mirosul 'telegrafiaza' mesaje pentru multe persoane, chiar fara a fi constiente de aceasta. Parfumul puternic, chiar de calitate, atrage atentia intr-un mod neadecvat si ne sugereaza prostul gust sau anumite intentii.

LIMBAJUL SPATIULUI

Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan in functie de 5 dimensiuni: marime, grad de intimitate, inaltime, apropiere - departare, inauntru - in afara.

Fiecare din noi are preferinte in legatura cu distanta fata de cei cu care comunicam. In majoritatea culturilor europene, nu se apreciaza apropierea cu mai mult de 4-50 cm decat a celor din familie sau a persoanelor iubite; aceasta defineste spatiul intim. 'Invadarea' acestui spatiu produce senzatia de disconfort.

Comunicam confortabil atunci cand distanta fata de interlocutor este de 1-2 m, distanta ce defineste spatiul personal. Intr-un spatiu mai mic este greu sa te concentrezi asupra comunicarii. Adeseori suntem pusi in situatia ca, in timp ce vorbim cu cineva, sa facem un pas inainte sau unul inapoi pentru a ne regla acest spatiu la marimea adecvata pentru spatiul nostru personal.

Apropierea exagerata poate comunica amenintare sau relatii de natura strict personala; departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, statut social superior. Cu cat o persoana este mai importanta, cu atat va tinde sa aleaga o masa de birou mai mare, care impune o distanta mai mare fata de interlocutor.

Daca urmarim modul in care oamenii tind sa-si aleaga locul intr-o incapere (atunci cand exista posibilitatea de a alege) si cum isi marcheaza spatiul personal prin imprastierea foilor, intinderea picioarelor etc., devine evident ce vor acestea sa ne comunice.

Modul in care managerul foloseste spatiul in timpul sedintelor poate comunica ceva despre personalitatea sa, despre stilul de conducere si luare a deciziilor. Managerul ce sta in spatele biroului indica lipsa dorintei de actiune. Probabil ca acest tip de manager va lua deciziile singur si stilul sau de conducere este mai degraba autocratic decat democratic.

In general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime. Cele mari sunt asociate cu puterea, statutul si importanta. De aceea, adeseori suntem intimidati intrand intr-un spatiu mare, inalt si cu mobilier masiv.

LIMBAJUL CULORILOR

Culoarea, dincolo de perceptia si trairea ei afectiva, este si o oglinda a personalitatii noastre si deci influenteaza comunicarea. Gandirea creatoare are loc optim intr-o incapere cu mult rosu, iar cea de reflectare a ideilor intr-o camera cu mult verde. Culorile stralucitoare sunt alese de oamenii de actiune comunicativi, extravertiti, iar cele pale de timizi, intravertiti.

Semnificatia culorilor poate fi diferita in diverse culturi. De exemplu, rosu este asociat in China cu bucurie si festivitate, in Japonia cu lupta si manie; in cultura indienilor americani semnifica masculinitate; in Europa dragoste, iar in SUA comunism. In tarile cu populatie africana, negru sugereaza binele, iar albul raul. Pentru europeni, negru este culoarea tristetii, in timp ce aceste stari sunt exprimate la japonezi si chinezi prin alb. Verdele semnifica la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar in anumite tari speranta in timp ce galbenul comunica la europeni lasitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualitatii, iar la asiatici semnifica puritate.

Culoarea afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci inhiba comunicarea; monotonia, precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si-i distrag pe comunicatori.

LIMBAJUL TIMPULUI

Modul in care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:

- precizia timpului

- lipsa timpului

- timpul ca simbol.

Precizia timpului

Timpul este considerat ca ceva pretios si personal si, in general, atunci cand cineva isi permite sa ni-l structureze, acesta comunica diferenta de statut.

A veni mai tarziu sau ceva mai devreme la o intalnire de afaceri sau a fi punctual sau nu la o sedinta are anumite semnificatii: comunica atitudinea fata de interlocutor sau fata de activitatea respectiva, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordata. Intarzierea poate irita si insulta.

Cu cat oamenii sunt facuti sa astepte mai mult, cu atat ei se simt mai umiliti; se simt desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, in mod voit sau nu, pentru a manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect si interes.

Lipsa timpului

Percepem timpul ca pe o resura personala limitata si, de aceea, modul in care fiecare alegem sa il folosim comunica atitudinea noastra fata de cel care solicita o parte din aceasta resursa. Daca nu acordam timp pentru o anumita comunicare se va percepe ca neacordare de importanta. Studiile sociologice au aratat ca, in general, relatia de comunicare pozitiva se dezvolta proportional cu frecventa interactiunii (deci timp petrecut impreuna).

Timpul ca simbol

Acest aspect tine de o anumita obisnuinta, cum este ritmul (de exemplu: mancam de trei ori pe zi si la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activitati si un anume fel de viata clar situate in timp. Sarbatorile si ritualurile, de asemnea, sunt marcate de timp. Astfel, oamenii de afaceri stiu ca in preajma sarbatorilor de iarna se cumpara mai mult si se lucreaza mai putin.

In final, dupa ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj in parte, este bine sa stim anumite aspecte ale limbajului non-verbal de care trebuie tinut cont in interpretarea lui:

- Pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj neverbal este bine sa-l interpretam in contextul tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale.

- Caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experienta de viata etc., sunt elemente care trebuie luate in considerare in interpretarea corecta a limbajelor neverbale.

- Modul de folosire si interpretare a limbajelor neverbale difera sub multe aspecte: de la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colectivitate; de la cultura la cultura.

4 SEMIOTICA SI COMUNICARE GESTUALA(KINEZICA

Fara gesturi lumea ar fi statica, palida. E.T.Hall afirma ca 60% din comunicarile noastre sunt nonverbale;gesturile sunt inextricabil legate de viata noastra publica si privata, profesionala si familiala(Daniela Roventa-Frumusani, ",Semiotica,societate,cultura",Institutul European,1999).

Innascute sau dobandite, voluntare sau involuntare,codificate sau personalizate (de la ticurile gestuale la emblemele caracterizante), gesturile insotesc, explica ,condenseaza sau comenteaza comunicarea interpersonala. Expertii in comunicare au identificat sapte sute de mii de semnale fizice, doar mimica fetei modeland 250 000 de expresii , iar mana generand 5000 de gesturi verbalizante. Indivizii si grupurie lanseaza depese indispensabile prin gest, pantomima , expresie corporala"(apud Frank Triplet,Roger Axtell, Birdwhistell in op.cit.,Daniela Roventa-Frumusani).

Kinezica (gr. kinesis = miscare) este stiinta comunicarii prin gest ( lat. gestus = atitudine, miscare a corpului) si expresie faciala.

Studiu al comunicarii prin miscarile corpului reprezentate in genere de expresiile fetei, gesturi si posturi, kinezica a fost initiata de antropologul american Ray Birdwhistell in 1952; pe parcursul cercetarilor sale de teren asupra indienilor Kutenai, Birdwhistell a remarcat ca miscarile lor erau diferite cand utilizau limbi diferite (engleza sau kutenai).

Coreland aceasta prima observatie cu sugestiile lui Edward Sapir si Francz Boas el a propus crearea unui nou camp de studiu intitulat kinezica. Studiile sale au atribuit comunicarii gestuale urmatoarele caracteristici:

- stricta codificare (sau caracterul non aleator)

- dependenta de o comunitate socio-culturala (fiecare cultura are propriile sale norme de interactiuni), norme interiorizate prin socializare;

- integrarea intr-un sistem plurinivelar (implicand utilizarea spatiului si a timpului, precum si 'parakinezica' sau prozodia gesturilor: intensitate, durata, amplitudine, flux);

- contextualizarea (semnificatia nu decurge din gest in sine, ci din situatie in sens larg cf. supra exemplul O.K.).

Studiul gestualitatii comporta mai multe dimensiuni:

- studiul formelor si functiilor comunicarii individuale;

- interactiunea gestuala intre doi sau mai multi indivizi;

- natura relatiei intre limbajul verbal si cel gestual.

Investigarea stiintifica a gestualitatii este legata de dezvoltarea unei lingvistici a discursului (cotidian) si deci a oralului, de unele experimente teatrale (Meyerhold, Grotowsky, Artaud), precum si de dezvoltarea rapida a teoriei comunicarii si semioticii (cf. T. Sebeok, zoosemiotica) din ultimile decenii.

Ca noua sfera problematica, gestualitatea a fost introdusa treptat in reflectia semioticii: i) fie ca domeniu autonom, strict circumscris, analizabil ca limbaj gestual (limbajul surdo-mutilor, al calugarilor trapisti), fie ca ii) o componenta omniprezenta, cu frontiere incerte, decelabila la multe practici semiotice particulare (semiotica teatrala, a circului, cinematografica).

Acest concept largit de practica sociala include pe langa gramatica gestuala strategiile proxemice si parametrii verbali, care examinate impreuna se constituie ca prolegomene la o semiotica a actiunii.