COMUNICARE SI SOCIABILITATE - Grup, schimb social, comunicare sociala

COMUNICARE SI SOCIABILITATE

Grup, schimb social, comunicare sociala

Potrivit lui Carl Lvi-Strauss, fenomenele comunicarii interumane fac parte din "sistemele fundamentale de schimb social". Efectul psihologic al comunicarii este esential pentru climatul socio-afectiv si coeziunea unui grup.

Grupurile au aspiratii comune si interese comune. De asemenea, exista o uniune morala a membrilor oricarui grup exprimata prin normele si regulile grpului, valorile morale proprii grupului si rolurile si statusurile diferentiate ale membrilor grupului.

Statusul reprezinta pozitia ocupata de o persoana in societate, treapta pe care se afla un individ intr-o structura sociala si care reflecta tipul de apreciere asupra lui data de catre ceilalti

T. Parsons a diferentiat intre:

−> statusul atribuit = pozitia acordata de societate si urmarirea dimensiunii

psihosociale (varsta, sex, religie, rasa, mediu familial).

- din statusul atribuit de o societate deriva unicitatea pozitiei unui individ

intr-o comunitate.

−> statusul dobandit = pozitia castigata de o persoana prin invatare, prin efort

- se obtine de individ in cadrul competitiei cu toti cei care aspira la el, prin

examinarea optiunilor pentru pozitia dorita a fi ocupata (student,

presedinte, director, actor, profesor)

Statusurile atribuite sunt prescriptive si caracterizeaza intreaga populatie dintr-o comunitate (de exemplu, barbati sau femei, copii, tineri, adulti sau batrani). Statusurile dobandite fiinteaza intr-un numar stabilit de societate, in raport de oportunitatile sale.

Un tip special de status este statusul fundamental, determinat de raporturile dintre oameni in anumite conditii si de ocupatia acestora; in virtutea acestui status ceilalti asteapta de la noi un anumit comportament.

Ex: abilitati si actiuni fata de copii, insusirea normelor de conduita, conformare

la regulile sociale, asumarea responsabilitatilor sociale, competenta profesionala

si sociala.

Una din caile de trecere a unui individ de la un status la alte statusuri o constituie varsta; societatea fiind cea care reglementeaza comportamentul fiecarei varste.

Ex: un om batran are un alt spatiu social decat un ins tanar

−> varsta opereaza ca un criteriu distinctiv pentru anumite situatii sociale

(primirea buletinului de identitate, exersarea unor drepturi, incadrarea in munca, casatoria, iesirea la pensie).

In ceea ce priveste conceptul de rol social, acesta desemneaza totalitatea asteptarilor care definesc comportamentul oamenilor, exprimate in drepturi si responsabilitati (proprii sau improprii) pentru ocuparea unui status si punerea in act a cerintelor continute in status. Daca statusul trimite la o pozitie ocupata de un individ, rolul se refera la indeplinirea unei atributii

Conceptul de rol a fost elaborat de R. Linton in Study of Man). Acesta considera ca rolurile sociale trimit, pe de o parte la un comportament social, iar pe de alta parte, la un aspect perscriptiv al conduitei sociale.

Cunoasterea statusurilor si rolurilor actorilor sociali reprezinta o conditie fundamentala a integrarii sociale, rolurile fiind primele legaturi intre experientele personale ale indivizilor si structurile institutionale.

Ex: statusul de student = persoana care ocupa pozitia conferita de implicarea    

acesteia in activitatile de studiu intr-o institutie de invatamant superior

−> rolurile unui student pot fi: de membru al comunitatii universitare, de    

invatare si pregatire, de membru al unei familii, de coleg, rolul de prieten, de

cititor al bibliotecii universitare, de colaborator al unui profesor sau al unei    

catedre, s. a

Rolurile pun in evidenta toate sarcinile care ii revin sau pe care si le asuma un     individ din pozitia sociala ocupata si, de asemenea, actioneaza ca un set de norme care definesc indatoririle si drepturile.

In cadrul unui grup, comunicarea presupune stabilirea unor relatii intra- si intergrupale, cum ar fi: relatii de cooperare, de competitie, de conflict pozitiv, precum si relatii formale sau informale. In cadrul relatiilor intra- si intergrupale comunicarea presupune formarea atitudinilor, schimbarea comportamentului si transmiterea si schimbul de impresii, trairi afective, decizii rationale, judecati de valoare sau comenzi.

Limba si limbaj, comportament, interactiune, motivatie

In actul de comunicare un rol important il are intentia, si implicit scopul comunicarii. Modalitatile de comunicare, reprezentate ca mijloace psiho-sociale, precum si efectele, concretizate in modificari de conduita detin, de asemenea, roluri fundamentale, intr-un act de comunicare.

Functia lingvistica,    intr-o limba, se exercita prin intermediul vorbirii; vorbirea este activitatea de codare, iar reversul acesteia, activitatea de decodare, reprezinta ceea ce se numeste    ascultare in procesul comunicarii.

Ceea ce este comun in modul in care toate fiintele omenesti folosesc cuvantul sau scrisul desemneaza limbajul. Limbajul este un cuvant folosit mai ales la singular; el reprezinta o aptitudine si poate fi definit drept orice sistem sau ansamblu de semne care permite exprimarea sau comunicarea. In sens strict, limbajul reprezinta o institutie universala si specifica umanitatii, care comporta caracteristici proprii.

Prin limba, in sens comun, intelegem produsul social particular al facultatii limbajului, ansamblul de conventii necesare comunicarii, schimbului de informatii, adoptate in mod mai mult sau mai putin conventional de catre vorbitorii unei societati, pentru exercitarea acestei functii prin vorbire. Daca limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de semne, intraductibil sau universal, limba este instrumentul de comunicare propriu unei comunitati umane. Limbile, ca expresii particulare, ca realizari conjuncturale ale limbajului, sunt susceptibile de a fi traduse.

Ca manifestare practica a posibilitatilor lingvistice ale indivizilor, limba ia forma codului lingvistic, cod necesar pentru a realiza comunicarea. Din acest punct de vedere, limba consta intr-o multitudine de semne izolate, care se pot asocia pentru a desemna un referent; dintr-un set de reguli dupa care se face asocierea designatorilor pentru a exprima o imagine mentala, o reprezentare. Organizarea semnelor si combinarea sensurilor lor tin de sintaxa propozitiei sau a frazei. Actul enuntarii, al vorbirii, presupune recurgerea la semnificant si semnificat, entitati statice ale codului lingvistic, iar practicile discursive - tipuri de organizare ale comunicarii - reprezinta utilizarea limbii in vorbire.

Pentru a reusi, comunicarea intre indivizi are nevoie de intelegerea codului. Vorbirea este un act individual, pe cand limba este un fenomen social, de grup.

In timp ce limba este unica, comuna unui grup, limbajul este individual, fiind insotit de deficiente de la individ la individ. Limbajul indeplineste anumite functii. Aceste functii sunt foarte importante, intrucat ele asigura coeziune grupului. Cele mai importante functii sunt: functia de persuasiune, functia de comanda, functia de reglaj si autoreglaj pentru realizarea scopului propus, functia de comunicare, functia de realizare a contactelor sociale sau fatica si functia metalingvistica, ce se realizeaza in conditiile unei scientizari a societatii si a conducerii sale sub aspect politic.