COMUNICAREA DIDACTICA

COMUNICAREA DIDACTICA

Este un fapt bine cunoscut ca procesul de invatamant se realizeaza prin si pentru comunicare, fiind, in ultima instanta, un act de comunicare.

Comunicarea, la randul sau, contine prin ea insasi potential educativ: transmitere de cunostinte, formarea gandirii si facilitarea operatiilor intelectuale, autoreglarea activitatii intelectuale, transmiterea codurilor caracteristice fiecarei stiinte, etc., intre comunicare si educatie existand un raport de interdependenta.

Comunicarea, atat cea didactica cat si cea de la nivelul societatii, ramane o problema deschisa pentru cercetare in privinta posibilitatile de realizare a unei comunicari integrale , o comunicare in care pierderea de informatii sa fie minima, obtinandu-se o satisfactie pentru ambii interlocultori, si in care ceea ce se recepteaza sa coincida intr-o masura semnificativa cu input-ul de la capatul emitere.

Se pot mentiona si unele contradictii posibile intre educatie si comunicare, cum ar fi impactul educativ al mass-media existente in societatea moderna, cat si a altor mijloace cu actiune educativa, material bibliografic, prelegerea tinuta de profesor, dar care se manifesta cu precadere intr-o singura directie, capatand aspect de "caracter impus "si "receptare pasiva".

In plus, informatia obtinuta prin aceste mijloace si in special, prin mass-media, poate acuza o lipsa de coerenta, o anumita standardizare sau stereotipie, anuland particularitatile individuale si de grup si limitand aspectele formative ale individului.

In aceste conditii de "bombardament informational" instruirea scolara capata valente si responsabilitati suplimentare, printre care aceea de a-i invata pe educati de a integra /structura si analiza informatia, dezvoltandu-le capacitatea de a transforma un mesaj in semnificatie. In acest scop, instruirea scolara are la indemana un instrument fundamental, limbajul, dar comunicarea presupune mai mult de atat.

Limbajul didactic are caracteristici proprii. Utilizeaza limbajul obisnuit, vocabularul, structurile gramaticale, modul uzual de expunere pentru ca va recurge la notiunile de transmis cu ajutorul acestora.

Daca se are in vedere ca cele mai multe dintre notiuni au multiple semnificatii, atunci vom recunoaste o relativa indeterminare a limbajului didactic. Aceasta relativa libertate poate fi inteleasa in sensul ei pozitiv, favorizand gandirea si formularea exprimarii potrivite, dar poate deveni si obstacol cand se transmit cunostinte noi.

In comunicarea didactica trebuie sa fim precisi si expresivi, in acelasi timp, prin claritate si concizie facilitand atat transferul cat si intelegerea mesajului transmis; informatiile transmise trebuie adaptate scopului, obiectivelor didactice si nivelului intelectual al cursantilor.

In comunicarea didactica, prezentarea si exprimarea cunostintelor imbraca forme diferentiate, in functie de auditoriul caruia ii sunt destinate, de aceea se poate spune ca limbajul didactic are un destinatar precis definit, variabil dupa nivelul, interesul, formele de utilizare viitoare a celor comunicate.

Centrarea pe obiective a elevului, a profesorului si mediului de invatare prezinta invatarea invatarii, altfel spus, comunicarea didactica este una evaluativa si autoevaluativa atat pentru profesor cat si pentru elev.

Consacrata fiind invatarii de a invata, actiunea didactica urmareste capacitatea de a pune in relatie informatii anterioare cu cele noi; evaluarea in raport cu noile achizitii; mobilizarea unitara a cunostintelor spre crearea nevoii de cercetare si a altora; incorporarea reprezentarilor intre cele oferite de viata sociala, stiintifica si culturala.

Determinanta ramane caracteristica formativa a comunicarii didactice, profesorul exercitandu-si influenta simultan asupra continuturilor si a elevului.

In acest context se evidentiaza raportul dintre limbajele verbal, paraverbal si nonverbal utilizate de profesori in corelatie cu obiectivele didactice si cu partenerii elevi. Stilul profesorului defineste predominanta verbal-nonverbal prin atitudinile personale care demonstreaza ceea ce crede, dar si ceea ce asteapta de la elevi, ceea ce respinge si ceea ce accepta in dialogul educational.

Nonverbalul si paraverbalul exprima atitudini si formeaza comportamente, sugereaza reactii in functie de situatiile de comunicare, de interlocutori, de posibilitatile si experientele acestora.

Unii profesori considera ca prin abuz verbal tin sub control clasa. Un mesaj este mai credibil si suporta o intelegere mai profunda atunci cand, in transmiterea lui suportul verbal si nonverbal se imbina eficient.

Aria nonverbalului adauga optiuni pe zi ce trece. Unii autori extind aceasta arie la toate lucrurile care ne reprezinta. Cate poti spune despre un om numai privindu-l din perspectiva modului in care isi alege imbracamintea pe care o considera potrivita cu statutul sau. Sau aranjarea mobilierului in asa fel incat sa incurajeze interactiunea de grup.

Din pacate, aranjarea bancilor in clase - sociofugala- favorizeaza comunicarea in directia profesorului, si nu intre elevi.

Unele cercetari includ in aria nonverbalului si oferirea de daruri, (De Vito, 1988, apaud, I., O., Panisoara, Polirom, 2006.)sugereaza ca parintii care ofera carti copiilor pot sa le ceara acestora sa fie mai studiosi.

Comunicarea nonverbala defineste un cadru deosebit de fertil in dezvoltarea interrelationarii didactice, nu poate fi despartita de comunicarea didactica.

Clasa de elevi si colectivitatea scolara in general, este un mediu de comunicare prilejuit de sarcina comuna si de relatiile interindividuale ale membrilor. O comunicare deschisa, fara restrictii, fara formalism si ritualuri inutile mareste increderea membrilor in virtutile grupului scolar.

In scoala se regasesc si bariere de comunicare cum ar fi distorsiunile sau inexistenta unui repertoriu comun intre profesor si elev/student care duce deseori la perturbarea comunicarii. Supraancarcarea informationala care pune elevul in fata unei abundente extreme de informatie poate duce la dezvoltarea unui refuz fata activitatea respectiva, la confuzii, epuizare fizica si motivationala.

Blocarea comunicarii prin relatii reci, birocratice si alte manifestari psihocomportamentale din partea unor cadre didactice face sa scada randamentul comunicarii si implicit cel scolar.

Functionand normal, pe principiul feed-back-ului procesul de comunicare faciliteaza realizarea sarcinii, asigura coeziunea grupului, valorizeaza pe fiecare membru, actionand ca factor de omogenizare.

Daca, prin comportamentul sau, profesorul se face "acceptat" de elevi se creeaza conditii ca grupul scolar (clasa)sa devina receptiv si deschis cooperarii.

Folosind un limbaj inteligibil si adecvat, bazat pe o comunicare expresiva si convingatoare, cadrul didactic va incerca sa transfere continutul predat in mod atractiv, nuantat, argumentat si inteligibil, apeland la intregul arsenal metodic si logistic de care dispune, depasind simplul si plictisitorul monolog intr-o expunere elevata si argumentata care va schimba conformismul in participare si activism.

Prin intermediul feed-back-ului influentarea devine bilaterala pentru ca asa cum spunea Leon Bloy , nu se stie "cine da si cine primeste".

Astfel, cadrele didactice trebuie sa invete deopotriva cu elevii si chiar de la acestia. In acest mod profesorul si elevii/studentii trebuie sa se influenteze unul pe altul dialogul devenind mai viu si mai nuantat in functie de asteptarile ambilor termeni ai relatiei implicate in activitatea didactica si nu in mod unilateral.

In toate situatiile educationale, datorita statusului profesorului, autoritate, competenta, prestigiu, capacitatea de influenta este net superioara elevilor si studentilor si este normal sa fie asa. In asemenea relatii de influentare a elevilor sau studentilor prin comunicare , cadrul didactic poate sa exercite comportamente de rol constructive, - cu efecte pozitive - , sau distructive, - cu impact negativ - si neutru, fara impact real asupra receptorului.

Prin intermediul comunicarii didactice profesorii si elevii sau studentii pot sa se conformeze normelor scolare sau pot sa-si pastreze independenta; pot sa cedeze presiunilor sociale, cerintelor educative, sa le accepte si sa se supuna acestora.

Fiind un proces atat de complex, comunicarea didactica cunoaste mai multe abordari si mai multe definitii. In literatura de specialitate nu exista un consens asupra conceptului de comunicare didactica, astfel ca se mai utilizeaza si cel de comunicare educationala sau pedagogica, care mijlocesc fenomenul educational in ansamblul sau, indiferent de continuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicati. Fata de acestea, comunicarea didactica apare ca forma particulara obligatorie in vehicularea unor continuturi determinate specifice unui act de invatare sistematica asistata.

Din perspectiva educatiei formale comunicarea didactica constituie baza procesului de predare si asimilare a cunostintelor in cadrul instututionalizat al scolii si intre parteneri cu statusuri determinate: cadrele didactice ca principali agenti educationali si cele ale elevilor sau studentilor , in subordonarea nemijlocita fata de conducerea unei asemenea institutii.

Comunicarea didactica nu este numai o activitate ce pune in relatie cadrul didactic si elevul pentru realizarea unor obiective comune, este si un proces psihosocial de influentare prin limbaje specifice a atitudinilor, comportamentelor, convingerilor, a comportamentelor, a componentelor motivational-afective si volitive.

De aceea, a comunica eficient si expresiv cu ceilalti si cu sine presupune:

Sa informezi inteligibil si sa facilitezi intelegerea mesajului transmis;

Sa dezvolti gandirea, afectivitatea, motivatia, vointa si personalitatea elevilor si studentilor;

Sa sesizezi si sa constientizezi reactiile, atitudinile si manifestarile comportamentale ale celor cu care comunici;

Sa convingi pe cei cu care comunici.

Orice cadru didactic trebuie sa fie constient de responsabilitatea fata de cuvantul rostit intr-o societate in care totul se petrece sub semnul rapiditatii, in care greselile de exprimare sunt considerate fara importanta si in care nimeni nu raspunde pentru ce a spus, in care nimeni nu asteapta raspuns la interventia sa intr-o conversatie.

BIBLIOGRAFIE

COSMOVICI, A., LUMINITA IACOB, PSIHOLOGIE SCOLARA, POLIROM, 1999

JUDE, I.,PSIHOLOGIE SCOLARA SI OPTIM EDUCATIONAL, E.D.P., BUC., 2002

PINISOARA, I. O., COMUNICAREA EFICIENTA, POLIROM

SALAVASTRU, DORINA, PSIHOLOGIA EDUCATIEI, POLIROM, 2004

SOITU, L, PEDAGOGIA COMUNICARII, INSTITUTUL EUROPEAN, 2001