Comunicarea in relatia de cuplu

Comunicarea in relatia de cuplu

Omul. Acea monumentala dovada a puterii creatoare pe care Natura o are. Omul, visul unei umbre, asa cum Pindar - cel mai de seama poet liric al Tebei - scria in Epinicii, este, pe buna dreptate, fiinta cea mai complexa intalnita in Univers. "Omul este o trestie, cea mai fragila din intreaga natura, dar este o trestie ganditoare" remarca Blaise Pascal.

Inca de la nastere, un lucru surprinde in ceea ce priveste Omul . El plange. Pentru unii filosofi, Omul plange datorita rautatii sale, manifestandu-si astfel egoismul. El cere sa fie bagat in seama. Sa fie considerat un membru al grupului. Grard Leleu considera ca bebelusul plange la nastere intrucat sufera o trauma:

"In pantecele matern, copilul traieste intr-un adevarat paradis marin, la caldura, in miezul unui intuneric bland, plutind fara greutate in lichidul amniotic, leganat de valurile provocatede respiratia mamei, mangaiat de peretii molateci care abia de lasa sa treaca, vatuite, vagi zgomote. Si, intr-o zi, survine pur si simplu un cataclism: marea se dezlantuie si impinge copilul printr-o stramtoare a suferintelor si angoaselor pentru a-l arunca intr-o lume ingrozitoare. O lumina cruda il orbeste, un aer de gheata il infasoara, zgomote fantastice il asurzesc, povara de plumb a gravitatiei il da gata. Pe piele i se imprima urmele unor contacte dure, in timp ce corpul ii este supus unor deplasari fulgeratoare. Acest eveniment atat de penibil este numit de Otto Rank traumatismul primitiv, iar de Frdric Leboyer masacrul inocentului. Iata ce se poate spune despre cat de mult ii lipseste micutului paradisul matern."

Insa imediat dupa aceasta prima trauma, copilul e dus in bratele mamei, si o parte din linistea stiuta se restaureaza. Mirosul sanilor ce ii vor potoli foamea, glasul soptit, suvitele de par care cad pe obrajii copilului, toate acestea vor alimenta dorinta pruncului de a fi protejat. Paradisul e din nou regasit. Este prima manifestare a Dragostei. Si in curand, noul-nascut va invata ca aceasta e ceea ce il va mentine fericit. De fapt, de-a lungul intregii vieti Omul astfel creat va resimti nevoia de asociere, tandrete si de afectiune. In el actioneaza principiul crestin atat de bine cunoscut - "daca dragoste nu e, nimic nu e."

Dragostea a intrigat deceniile, a trecut dincolo de timpul si spatiul cunoscut, legand trecutul de prezentul si viitorul filosofic devenind teoretico-metodologic un "generator' de idei, acceptii, confruntari, solutii pentru convietuire. Astfel, filosofi, sociologi, psihologi si multi alti experti au dat definitii, teorii, explicatii mai mult sau mai putin viabile. Religiile si-au adus contributii importante. Iar toate acestea au un punct comun, comunicarea. Sa fie comunicarea cauza sau efect al dragostei? De la ea pleaca acest sentiment complex, sau la ea se ajunge?

Cert e ca oamenii sunt fiinte sociale, care inter-relationeaza. Prin interactiune cu altii, omul ajunge sa se cunoasca mai bine, sa inteleaga atitudinile si comportamentele celorlalti, sa invete roluri de partener, interlocutor, coechipier. In "Introducere" la Psihologia colectiva si analiza Eului, Sigmund Freud afirma: "Altul joaca intotdeauna in viata individului rolul de model, de obiect, de asociat sau adversar, iar psihologia individuala se prezinta chiar de la inceput ca fiind in acelasi timp si o psihologie sociala, in sensul larg, dar pe deplin justificat, al cuvantului." (citat din Neculau, 2005)

Inca de mic copil, Omul e integrat intr-un sistem social, fapt care il ajuta sa se autoperceapa, sa actioneze si sa reflecte asupra propriilor actiuni, sa fie cunoscator si cunoscut totodata, sa-si construiasca imaginea de sine.

Iar intr-un anumit punct din viata sa, Omul, in mod indubitabil, am putea spune, se va implica intr-o relatie de tip amoros, bazata pe atractiile interpersonale. Va iubi si va fi iubit, va oferi si va primi dragoste, intotdeauna ghidandu-se dupa principiul ofera mai mult decat primesti in schimb. Iar daca intreaga sa existenta sociala este bazata pe comunicare, fie ca este corporala, verbala sau de alta natura, implicit relatia de cuplu va avea ca fundament principiul comunicarii, a transmiterii de idei, mai mult, a schimbului de opinii, idei, si chiar a transferului de energii, despre care vom aminti in continuare.

"Boala delicioasa', necesara si familiara, dragostea este un fenomen extraordinar, complex presupunand existenta a doua persoane (cuplu) care vin in aceasta ecuatie cu structura lor intima, cu aspiratiile si expectatiile lor, cu dorinta de a fi impreuna cu un alt semen. (Rascanu, 2002) Iar comunicarea este elementul-cheie, ce actioneaza ca un potentator al sentimentelor.

Despre modul in care se realizeaza astfel de relatii interpersonale au scris numerosi autori, psihologi, poeti si artisti deopotriva. Noi ne vom axa pe modul in care astfel de relatii rezista in timp, evolueaza si persista. Insusi celebrul sexolog Grard Leleu se intreba: 'Cand iubirea sovaie, trebuie sa te resemnezi la a supravietui fara afectivitate si fara chef, langa acelasi partener, sau e mai bine sa-l schimbi? Altfel spus, trebuie sa faci din viata ta sentimentala un perpetuu lant de concesii ori o succesiune mai mult sau mai putin amara de legaturi efemere? Dar daca, refuzand trista alternativa, am cauta o a treia cale?'

Tot el propune, ca solutie la problemele ce apar in astfel de relatii, o armonizare a comunicarii verbale si corporale. Comunicarea, privita ca un sistem in care au loc schimburi energetice si informationale, are ca suport fizic limbajul. (Neveanu, 1978)

Limbajul, in relatia de cuplu, cunoaste numeroase dimensiuni. Exista astfel limbaj verbal, limbajul trupului, limbajul erotic, care se realizeaza in patul conjugal. Leleu remarca faptul ca orice gesticulatie adresata partenerei sau partenerului are o semnificatie aparte. Tot asa cum si gesturile involuntare au un anumit mesaj. Spre exemplu, schimbarile involuntare a dimensiunii pupilei la femei la vederea unui barbat pe gustul lor reclama dorinta acestora de a relationa cu ei.

Comunicarea eficienta implica o deschidere totala la nivel emotional si o incredere deplina in partener(a). Jacques Salome scria: "nu dragostea tine doi oameni impreuna pe termen lung, ci respectul care exista intre ei; reciprocitatea posibila a schimburilor dintre ei si vitalitatea mesajelor pe care si le trimit unul celuilalt." Asadar cand vorbim despre comunicarea eficienta, automat se vorbeste si despre respect, reciprocitate, atitudine deschisa si sincera.

Se vorbeste despre armonie in relatia de cuplu ca acea stare in care exista echilibru perfect intre ce isi doreste ea, ce isi doreste el si ce isi doresc amandoi. O relatie de acest gen este o relatie in care se tine cont de celalalt, in care se fac compromisuri si in care se renunta uneori la propria persoana spre binele celeilalte. Teologii considera chiar ca sentimentele nu ar trebui puse ca element primordial in cladirea si mentinerea unei relatii. Se stie ca sentimentele, odata cu trecerea vremii si instalarea rutinei, palesc, isi diminueaza intensitatea, lucru care poate fi deranjant pentru o persoana care isi masoara dragostea pentru cea iubita/cel iubit in intensitatea sentimentelor. Daca sentimentul, senzatia fizica care acompaniaza fiecare "te iubesc!" a disparut, inseamna oare cumva ca odata cu el a disparut si dragostea in sine? In fond, ce e dragostea, daca nu un sentiment puternic, de durata lunga, care stimuleaza si binedispune intreaga fiinta umana? In primul rand trebuie remarcat faptul ca dragostea e legata, in mod indiscutabil, de prezenta unei persoane care sa o primeasca si sa o ofere. Biblia ne invata ca dragostea inseamna fapte, nu vorbe, ca e mai presus de sentimente. Religiile vechi, de asemenea, pun accentul pe faptul ca desi sentimentele ar putea disparea, cu putin ajutor, si cu dragoste si rabdare, ele pot fi recastigate.

Concluzia e ca la baza acestei "delicioase boli" (Rascanu, 2002) sta comunicarea. Un cuplu deschis, in care tandretea acompaniaza vorbe dulci prin mangaieri, prin sclipiri ale ochilor, tremurari ale vocii, e un cuplu in care se comunica. Mai mult, modul in care vorbim cu partenerul/partenera influenteaza propria noastra stare sufleteasca. Imbarbatarea in situatii grele de viata inseamna o transfuzie de energie pozitiva, transfer despre care aminteam mai sus, si totdata, o reasigurare pentru noi insine ca suntem persoane valoroase, cu o insemnatate deosebita pentru cel/cea de langa noi.

Comunicarea este cea care, in viziunea noastra, face diferenta intre un cuplu care o sa reziste pragurilor critice ce se vor ivi si unul care, la prima adiere a nesigurantei, se va destrama. Legea valabila in orice situatie ar trebui sa fie aceasta: daca exista ceva ce ma deranjeaza si sunt constient ca problema mea ar putea afecta relatia mea cu partenerul/partenera de viata, atunci, in mod imperativ trebuie sa comunic aceasta stare. Orice lucru marunt care ar putea afecta relatia, trebuie impartasit si stiut de ambii membrii ai relatiei. Niciodata nu trebuie uitat acest aspect - si anume, ca intr-o relatie sunt doua persoane, care trebuie sa-si aleaga un drum comun, renuntand la a trage fiecare spre directii opuse. Acest lucru inseamna sacrificiul, jertfirea propriilor dorinti, care de multe ori tin de natura noastra egoista. Dar egoismul e exclus din ecuatia iubirii, si inlocuit cu predarea personala, pe plan afectiv. Practic, comunicarea este cea care conduce pe cei doi pe acest drum. Din momentul in care se incepe comunicarea, fie la inceputul relatiei, asa cum ar si fi normal, fie la un moment de nesiguranta, de cotitura, peste care nu se poate trece decat astfel, incepe si cladirea increderii si a bazarii totale, a deschiderii sufletesti si a acceptarii totale a celuilalt. E momentul in care devenim mai constienti de nevoile partenerului sau a partenerei, de lipsurile sale, precum si de asteptarile si visurile acestuia sau acesteia. E momentul in care se alege un drum comun. Definitii ale dragostei putem gasi la fiecare autor, fie el balzacian, proustian, eminescian. Definitii precum "dragostea se manifesta atunci cand doi indragostiti stau fata in fata, uitandu-se unul in ochii altuia" intotdeauna au reusit sa frapeze. Insa, daca am defini dragostea prin prisma comunicarii, intr-o forma mult mai realista si mai putin idealizata, am spune ca dragostea se manifesta atunci cand doi indragostiti se uita in fata, tinandu-se de mana si inaintand pe acelasi drum. Fiindca e indiscutabil faptul ca la un anumit moment dat, cei doi isi vor alege un destin impreuna, chiar si in cazul unei relatii temporare. Si atunci ar fi destul de greu ca cei doi sa inainteze stand fata in fata, fiindca s-ar impiedica de cele mai mici pietre de pe drum.

Iar elementul care readuce cuplul cu picioarele pe pamant, care reduce din nota de basm si de farmec ca-n povesti, care face loc si ratiunii intr-un cuplu, este intr-adevar aceasta comunicare deschisa. De ce e nevoie un echilibru intre pasiune, sentimente si emotii si ratiune rece, dura, e de la sine inteles. Viata nu e intotdeauna roz, pe cum ne-ar place sa credem! Si daca nu e roz cand suntem singuri, ce ne-ar face sa credem ca ar fi asa, cand vom fi doi? Cand sunt doi se dubleaza responsabilitatile, grijile si greutatile. Mentalitatea conform careia in doi viata e mai frumoasa, grijile se topesc si tot ce conteaza e dragostea, e una ce tine mai degraba de basmele cu printi, printese si "pana la adanci batranete", decat una realista. Nu strica ca intr-o relatie sa avem si astfel de momente, insa ele ar trebui alese cu precautie, pentru a nu ne lasa influentati de ele si a pierde din vedere si realitatea. Ratiunea, asa cum precizam, e cea dura, rece, care contine si aspectele mai putin de vis ale relatiei.