Comunicare, relatii publice si protocol

Comunicare, ,relatii publice si protocol

Comunicarea in teren

Comunicarea in teren se refera, in special, la urmatoarele doua forme sau tehnici:

-stimularea vanzarilor centrata initial pe obiective cantitative (motivarea si dinamizarea fortei de a vinde sau a retelei de distibutie, in scopul de obtine rezultate comerciale precise).

In anii precedenti, de-o importanta majora se bucura stimularea vanzarilor, apelamd in ordine cronologica la unele elemente definitorii ale culturii fiecarei firme, sensibilizarea potentialilor cumparatori la imaginea de marca a fiecarei firmei.

Urmarirea evolutei marcii in timp, in scopul de a creste dorinta potentialului public, de a beneficia de respectiva marca.

-actiunile promotionale desfasurate in jurul a patru mari mecanisme de baza: actiuni asupra preturilor; jocuri si concursuri; premii; oferte de "incercare".

Ca mijloc de tactic, ale carui efecte sunt in general mai rapide si mai facil de comensurat, comparativ cu situatia actiunilor publicitare, actiunile pot atinge cel putin patru obiective: ate face sa cunosti, a te face sa incerci, a te determina sa cresti consumul pentru un anumit produs sau serviciu.

O foarte mare amploare au dobandit-o de curand asa numitele "animari de actiuni promotionale" care implica tenhnici de organizare a resurselor umane foarte performante. Astfel, arealul acestor activitati de animare este deosebit de complex si bogat de la "esantionaj si distributie de prospecte in sistem, poarta in poarta", "distributie de cupoane de redactie", si "animare prin jocuri profesionale la locul de vanzare a produsului", pana la "organizare de degustari" si trimitere "accidentala" de clienti-mister(extrem de dornici de a cumpara produsul respectiv tocmai pe cale de a se epuiza din cauza vanzarilor masive). Mai mult, aceste actiuni de amanare, necesita pentru a fi cat mai eficiente, rapiditate , o excelenta organizare, perfecta cunoastere a "terenului" si nu in ultimul rand o mare capacitate de seductie in contactul cu consumatorul.

Comunicarea directa

Comunicarea directa reprezinta o tehnica ce vizeaza atingerea directa si individuala a scopurilor propuse de catre vanzator determinandu-l pe potentialul client sa actioneze sau sa reactioneze imediat.

Acest tip de comunicare permite obtinerea unor rezultate concrete si faciliteaza astfel, determinarea numarului de contacte generate prin actiunea exercitata nemijlocit, asupra potentialului viitor cumparator.

Metodologiile apelate si utilizate in comunicarea directa de dezvolta, se perfectioneaza si sunt din an in an , din ce in ce mai sofisticate. Astfel, mailing-ul, catalogul de vanzari prin corespodenta, anuntul in presa cu cupon anunt-raspuns , telefonul, imprimatele fara adresa, distribuite direct in cutiile postale etc., constituie tot atatea mijloace moderne si eficace care permit o adaptare mai rapida a ofertei la cerintele crescande ale anumitor segmente ale pietei, cat si majorarea impactului psihologic al comunicarii directe asupra publicului consumator.

Comunicarea socio-relationala

Comunicarea socio-relationala vizeaza trei niveluri distincte:

-relatiile interne

-relatiile publice

-relatiile institutionale

Relatiile interne se refera la:

-proiectul intreprinderii

-politica si gestionarea comunicarii interne

In contextul comunicarii socio-relationale, proiectul intreprinderii constituie formularea unor viziuni si a unor principii cu caracter intern asupra vocatiei institutionale a intreprinderii, acoperind tote dimensiunile acesteia: economica, sociala, culturala si publica.

Elaborarea proiectului intreprinderii constituie baza strategica a oricarei forme de comunicare interna, iar continutul sau este prioritar determinat de ansamblul comunicarii

globale, adoptat de respectiva intreprindere.

Proiectul intreprinderii se eleboreaza de regula, in jurul a sase puncte cheie, respectiv:

1. fundamentele culturale

2. vocatia intreprinderii (rolul pe care aceasta doreste sa il joace in contextul relational, generat de mediul ambiental din ce in ce mai concurential)

3. ideea centrala a activitatii intreprinderii

4. mijloacele apelate de intreprindere in vederea realizarii ideii centrale a activitatii sale

5. marile alegeri de politica a intreprinderii, care vor permite nominalizarea mijloacelor apelate in scopul realizarii ideii centrale

6. valorile fundamentale ale intreprinderii

Cele trei importante roluri pe care la are proiectul intreprinderii pe planul intern al acesteia sunt:

-rolul mobilizator: salariatii intreprinderii sunt direct implivati atat prin intrmediul unei viziuni clare asupra viitorului, cat si prin vocatia si dimensiunea etica atribuita intreprinderii, prin clarificarea tuturor mijloacelor necesar a fi aplicate, in vederea atingerii scopurilor sau obiectivelor propuse.

-rolul unificator: proiectul contribuie la afirmarea identitatii intreprinderii si colaborarea ei intr-un context social. Astfel, se stabileste un sistem comun de referinte, liber acceptat de intregul personal, sistem care joaca rolul unui adevarat liant al coeziunii interne a salariatilor .

-rolul integrator: proiectul favorizeaza convergenta vointei tuturor salaritilor in directia atingerii scopurilor sau obiectivelor comune ale intreprinderii, dincolo de interesele individuale specifice fiecaruia. In acest mod proiectul confera fiecarui salariat, o viziune globala asupra intreprinderii, fapt capabilsa genereze o semnificatie profunda si plina de sens eforturilor individuale indreptate spre atingerea unui tel comun.

Politica si gestionarea comunicarii interne urmaresc determinarea convergentei tuturor energiilor existente in intreprindere, in vederea atingerii unui scop comun.

Unul dintre punctele fundamentale ale politici de comunicare interna, dar si ale gestiunii acesteia il constituie perfecta cunoastere a diferitelor profile de activitate, reprezentate in cadrul unui studiu de specialitate asupra datelor psiho-sociologice ale respectivei intreprinderi.

Astfel, utilizarea din ce in ce mai frecventa a noilor tehnologii in comunicare, precum si personalizarea ei printr-o mai mare si efectiva implicare a structurii manageriale constituie tot atatia factori, ce pot favoriza dezvoltarea rapida a comunicarii interne.

In acest fel, comunicarea interna are vocatia de a deveni destul de rapid o veritabila tehnica de management, constituind concomitent si fundamentul strategiei si politicii de comunicare globale a intreprinderii.

Relatiile publice ale intreprinderii in contextul comunicarii globale se refera la:

-relatiile cu presa, constituie un domeniu care solicita maximum de professionalism, indeosebi prin intermediul purtatorilor de cuvant, abilitati de fiecare intreprindere in vederea promovarii imaginii acesteia, a produselor sau serviciilor sale etc.

In contextul evocat, purtatorul de cuvant al fiecarei intreprinderi trebuie sa cunoasca pana in cele mai mici detalii, atat fiecare jurnalist ( stilul si obiceiurile profesionale ale acestuia, centrele lui de interes etc.) cat si rubricile de jurnal si tipul de informatii pe care acesta il promoveaza prin intermediul respectivului reprezentant al presei. Bine stapanite si conduse, relatiile cu presa constituie o forta extreme de puternica a comunicarii globale si de asemenea, un multiplicator de impact psiho-socio-realtional cu mediul ambiental.

-lobbying-ul reprezinta apararea sau promovarea intereselor individuale sau colective prin utilizarea unor "grupuri de presiune" asupra decidentilor. Partile implicate in cadrul lobbying-ului sunt:

• comanditarii, intr-o situatie avantajoasa, persoane, asociatii intreprinderii: se pot grupa in functie de un interes comun, fapt care reprezinta stadiul formarii "grupului de interes". Respectivul grup isi va face simtita prezenta prin intermediul lobby-ului respective, a celor carevor efectua presiuni asupra structurilor decionale in scopul atingerii intereselr vizate.
• prestatarii, o operatine de lobbying este intotdeauna dificil de condus. Ea presupune cunostinte si competente aferente unor specialisti (agentii specializate sau integrate unor structuri organizatorice mai largi).

Lobby-ul (grupul de interese) actioneaza ,de regula, in urmatoarele trei directii

-canalizeaza, rationalizeaza si exprima aspiratiile si nevoile grupului de interese

-indeplineste rol de intermediar intre respectivul grup si organul de putere vizat

-culege si prelucreaza informatiile provenite din randul opiniei publice si al puteri, in scopul de a le favoriza sau frana actiunile .

Orice lobbying se exercita in functie de regula celor 5x20%:

• 20% drept; pentru a intreprinde lobbyingul este necesara cunoasterea textelor legislative,precum si intelegerea subtilitatilor acestora. Este un principiu fundamental pentru a putea face propuneri de legi sau de amendamente ale acesteia.
• 20% politic; un dosar poate fi prezentat decidentilor politici in functie de strategia adecvata adoptata. Cunoasterea persoanelor carora li se adreseaza respectivul dosar, a puterilor si competentelor acestora, sunt elemente indispensabile pentru reusita lobbyingului. In acelasi sens si pe aceleasi principii se constituie si grupurile parlamentare.
• 20% economie; un dosar sau un demers este cu atat mai pretios, cu cat se fundamenteaza pe date economice solide, asadar este obligatoriu ca premergator lobbying-ului sa fie efectuate, sondaje etc., capabile sa convinga factorii decizionali "presati".

20% diplomatie;pentru a se face mai receptiva o actiune de lobbying, trebuie sa

socheze factorii decizionali. Prin urmare este necesar ca ea sa fie gestionata cu

maximum de diplomatie.

• 20% comunicare; scopul lobbying-ului este sa fie solutionate anumite revendicari,

mijloacele utilizate fiind prioritar de convingere ( in sens constructive). Prin urmare, apelarea la cele mai adecvate si oportune moduri de comunicare este obligatorie. Factorii cei mai uzuali apelati, in cadrul campaniilor de lobbying sunt : studiile de specialisti, opinii, mijloace politice, presa, publicitatea, relatiile publice, etc.