Argumentele

1. Argument / Non argument / Contra argument

Argumentele reprezinta pivotul argumentatiei. Ele se prezinta ca niste asertiuni, propozitii, enunturi sau ratiuni si sunt constructii ale subiectului argumentant in favoarea sau impotriva unei teze.

Argumentele sunt in relatie stransa cu locurile (topoii) retoricii lui Aristotel, definite ca "rezervoare" din care se extrag argumentele. Cele doua notiuni nu trebuie confundate: toposul sau locul este un cadru, o forma vida, in timp ce argumentul este un continut. Numarul locurilor e limitat, cel al argumentelor nu.

In calitatea lor de ratiuni, argumentele nu trebuie confundate cu inferentele. Corectitudinea unui rationament, justetea unei inferente tin de forma, ratiunea sau argumentul este un continut logico-semantic. Un argument poate fi puternic sau slab, o inferenta este corecta sau incorecta.

Notand cu C teza sau concluzia si cu P propozitia care serveste de argument, vom spune ca P este un argument in favoarea lui C, daca si numai daca discursul reconstituit PC este coerent. O propozitie P este un contra argument pentru C, daca discursul Pnon C este coerent. O propozitie P este un non argument pentru C, daca discursul PC este incoerent.

Fie teza (C) Nu mai consumati alcool si propozitiile:

1. Alcoolul duce la ciroza.
2. Alcoolul provoaca numeroase accidente de circulatie.
3. Alcoolul e scump.
4. Alcoolul este un lichid obtinut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc.
5. Anul acesta iarna a venit devreme.
6. Alcoolul face viata suportabila.
7. Alcoolul creaza o atmosfera placuta la petreceri.

Propozitiile 1-3 reprezinta argumente in favoarea tezei Nu mai consumati alcool. Se poate observa ca ele nu au aceeasi forta: propozitia (1) este mai puternica decat celelalte doua si ea constituie ceea ce se numeste dovada, adica argumentul cel mai puternic. Se poate reconstitui un discurs care expliciteaza raportul semantic dintre propozitia (1) si (C):

Va e teama ca aveti o boala foarte grava. Ciroza este o astfel de boala. Alcoolul duce la ciroza. Deci nu mai consumati alcool.

Propozitiile (4) si (5) nu au nici o legatura cu (C), ceea ce inseamna ca ele sunt non argumente. Un discurs precum : Alcoolul este un lichid obtinut prin fermentarea zaharurilor din cereale sau fructe. Deci nu mai consumati alcool. este incoerent.

Propozitiile (6) si (7) sunt argumente contre lui (C). Ele reprezinta deci contra argumente. Se poate reconstitui un discurs coerent care sa expliciteze raportul semantic dintre (6) sau (7) si non C:

Viata e grea. Vreti s-o faceti suportabila. Alcoolul o face suportabila. Deci consumati alcool.

In mod evident, aici concluzia sustinuta este non C, iar discursul reconstituit este coerent.

Doua enunturi A si C stabilesc intre ele o relatie argumentativa atunci cand A il justifica pe C. A va fi argumentul iar C concluzia. Cu alte cuvinte argumentul A este prezentat ca furnizand o ratiune suficienta pentru a se admite concluzia C. In exemplul:

Ploua. Imi iau umbrela.

enuntul    Ploua constituie o ratiune suficienta pentru a acredita concluzia Imi iau umbrela. Argumentarea consta deci intr-o relatie intre unul sau mai multe argumente si o concluzie.

Ansamblul argumentelor formeaza o schema argumentativa. Aceasta contine atat argumentele explicite, cat si pe cele implicite, reconstituite de subiectul argumentat prin inferenta.

Argumentele si schemele argumentative asigura coerenta discursului.

Argumentele pot fi co-orientate, atunci cand ele conduc spre aceeasi concluzie, si anti-orientate, cand conduc spre concluzii opuse. In exemplul:

Afara sunt - 10 C. Sa nu mai vorbim de ghetus. Asa ca n-o sa ies din casa.

cele doua argumente - Afara sunt - 10 C si Sa nu mai vorbim de ghetus - sunt co-orientate, ele favorizand aceeasi concluzie - n-o sa ies din casa.

In dialogul:

Sunt foarte obosit. Nu mai ies in seara asta.

O plimbare ti-ar prinde bine.

cele doua argumente    - Sunt foarte obosit si O plimbare ti-ar prinde bine - conduc spre concluzii contrare: prima este explicita - Nu mai ies in seara asta ; cea de a doua, implicita, este opusa primei - Ar trebui sa iesi.

2. Tipuri de argumente

Argumentele se impart, dupa Perelman si Olbrechts-Tyteca, in doua clase:

1. argumentele cvasi-logice
2. argumentele bazate pe structura realului.

Din argumentele cvasi-logice fac parte argumentele de reciprocitate, de tranzitivitate, cele bazate pe incluziunea partii in intreg, cele bazate pe diviziunea intregului in partile sale componente, argumentele comparatiei, argumentatia prin sacrificiu. Ne vom opri in cele ce urmeaza doar la cateva dintre ele.

• argumentele     reciprocitatii consista in aplicarea aceluiasi tratament pentru doua sau mai multe situatii, actiuni, fenomene, evenimente simetrice., prezentate ca fiind inverse.    Concluzia este ca ceea ce se aplica unuia dintre fenomene se aplica si celorlalte:

Peu de choses nous console, parce que peu de choses nous afflige.

(Pascal)

• argumentele tranzitivitatii exprima relatii de egalitate, de superioritate, de incluziune, de ascendenta, de implicatie. Structurile gramaticale comparative si rationamentul silogistic se bazeaza pe conceptul de tranzitivitate. Un exemplu de argument de acest tip apare in maxima:

Prietenii prietenilor nostri sunt prietenii nostri

• argumentatia prin sacrificiu pune in valoare sacrificiul pe care suntem dispusi sa-l facem pentru a realiza ceva. Acest tip de argumentatie apare in orice sistem de schimburi, de la troc la servicii, dar nu e caracteristic doar domeniului economic.

Dintre argumentele bazate pe structura realului mentionam:

• argumentul pragmatic, care permite aprecierea unui act sau eveniment in functie de consecintele sale pozitive sau negative;
• argumentul risipei, care incita la a continua actiunea inceputa pana la reusita finala, avand in vedere ca o data ajunsi intr-un anume punct, actiunea a impus deja niste sacrificii, care s-ar pierde prin intreruperea ei;
• argumentul superfetatoriu, care, contrar celui al risipei, incita la abtinere, acreditand ideea ca un surplus de actiune n-ar avea nici un efect.

Argumentele mai pot fi clasificate si in functie de regulile generale care privesc comportamentul auditoriului, reguli cu caracter cantitativ sau calitativ.

In prima categorie intra argumentele care se bazeaza pe principiul superioritatii a ceea ce este admis de majoritate fata de cele acceptate de minoritate. Conform acestui principiu, cu cat sunt mai multi cei care adera la o regula, la un cod, la un punct de vedere etc., cu atat este mai usor de acceptat un argument ce vine din aceasta zona.

In a doua categorie intra argumentele care se bazeaza pe regula care valorizeaza exceptionalul in defavoarea banalului, a comunului, a obisnuitului.

Astfel, o teza precum Trebuie sa vezi acest spectacol poate fi sustinuta cu argumente de tip cantitativ sau calitativ, in functie de regulile generale la care adera auditoriul vizat:

1. Toata lumea buna a Bucurestiului l-a vazut deja.
2. Este un spectacol cum n-ai mai vazut

Argumentul (1) este unul cantitativ - nu ai voie sa ratezi ceea ce toti oamenii care conteaza au vazut deja. Argumentul (2) este de natura calitativa - nu ai voie sa ratezi un eveniment exceptional.

O alta clasificare a argumentelor poate fi facuta in functie de paralogismele sau de sofismele traditionale. Este vorba de argumentele nelegitime, care incalca codul bunului comportament argumentativ. Ele sunt foarte frecvente in practica argumentativa cotidiana. Aceste argumente, numite si mistificari, au fost enumerate si descrise de retorica antica. Iata cateva dintre ele.

1. Argumentum ad hominem sau argumentarea asupra persoanei are rolul de a respinge o alta argumentatie, discreditand persoana care o sustine, sau negandu-i acesteia dreptul la cuvant pe tema in chestiune. Punerea in discutie a credibilitatii adversarului se poate face prin strategii discursive diverse:

contestarea cunostintelor, a inteligentei sau a bunei credinte a partii adverse;

atacul indirect la persoana, legat de circumstante, menit sa arunce indoiala asupra motivelor adversarului;

scoaterea in evidenta a unor contradictii intre ideile expuse de partea adversa si actiunile sale prezente sau trecute.

2. Argumentum ad baculum (argumentul batei sau argumentarea prin forta) exercita o presiune asupra adversarului prin amenintare. A pune pistolul la tampla cuiva si a-i spune: Banii sau viata este un exemplu de astfel de argument. De regula, prin acest tip de argumentare, opozantul este pus in situatia de a alege dintre doua rele raul mai mic.

3. Argumentul autoritatii impune o concluzie prin prestigiul presupus al persoanei enuntiatorului. Acest tip de argument poate fi reprezentat prin silogismul:

Tot ce spune X este adevarat.

X spune ca P.

Deci P este adevarat.

Acest tip de argument se bazeaza pe credibilitatea "expertului" citat, indiferent de caracterul adevarat sau fals al lui P.

4. Argumentum ad verecundiam face apel la respectul si la supunerea datorate unei autoritati, fara ca autoritatea in cauza sa aiba vreo relevanta pentru domeniul in cauza.. Exista doua variante ale acestui tip de argument: a) a se propune pe sine ca garant al justetii punctului de vedere sustinut si b) a apara un punct de vedere nu prin argumente, ci prin punerea in evidenta a calitatilor personale ale autoritatii invocate.

5. Argumentum ad ignorantiam este strategia prin care se cere adversarului sa admita punctul de vedere care i se prezinta drept o dovada sau, daca nu, sa furnizeze el o dovada mai buna. Acest tip nu se bazeaza pe certitudini, ci doar pe faptul ca nu sunt aduse probe contrarii.

De exemplu: Ochii albastri sunt mai frumosi decat cei verzi. Poti sa spui ca nu-i asa?

6. Argumentum ad misericordiam este o strategie care urmareste nu validarea tezei sustinute, ci persuadarea adversarului prin apelul la sentimentul sau de compasiune.

De exemplu: Bietul om e bolnav. Nu-i putem cere sa se achite de toate sarcinile.

7. Argumentum ad populum sau sofismul demagogic propune un punct de vedere ca fiind just doar pentru ca el este acreditat ca atare de un grup sau de o colectivitate interesata in a-l apara.

De exemplu: Stim cu totii cat de importanta este defrisarea acestei zone, in care se vor construi scoli si gradinite atat pentru copiii nostri cat si pentru copiii celor care i se opun.

8. Petitio principii sau rationamentul circular este un argument prin care se da ca demonstrat ceea ce ar urma a se demonstra. Acest tip de argument e foarte frecvent in discursul politicienilor, care evita in felul acesta sa ia o pozitie ferma intr-o problema disputata. Este o strategie folosita curent si in publicitate, unde se fac afirmatii neprobate despre un anumit produs. De exemplu: The Future is bright. The Future is Orange.

9. Ignoratio elenchi consta in avansarea unor argumente fara legatura cu tema in discutiei.

10. Post hoc ergo propter hoc consta in folosirea incorecta a schemei argumentative cauzale, prin deducerea unei relatii de cauzalitate acolo unde este vorba de o simpla succesiune de evenimente.

Van Eemeren si Grootendorst considera ca argumentele nelegitime reprezinta infractiuni la cele zece reguli ale comportamentului argumentativ ideal, reguli pe care le prezentam in cele ce urmeaza:

1. Participantii la o discutie nu trebuie sa se impiedice unul pe celalalt sa-si sustina tezele sau sa si le    puna reciproc sub semnul intrebarii.
2. Cel care exprima o opinie trebuie sa fie dispus, la nevoie, sa o sustina.
3. Atacul trebuie sa aiba ca obiect punctul de vedere asa cum a fost el avansat de partea adversa, fara a devia discutia, fara a prezenta teza deformat si fara a-i atribui antagonistului alta teza decat cea realmente sustinuta de el.
4. O teza trebuie sustinuta numai cu argumente pertinente, care sa nu aiba legatura cu altceva decat ceea ce se discuta.
5. Protagonistii argumentatiei trebuie sa accepte existenta si consecintele premiselor implicite si, prin urmare atacul pe acest teren.
6. O teza este sustinuta in mod adecvat daca se bazeaza pe argumente ce decurg dintr-un punct de plecare comun.
7. O teza este sustinuta in mod adecvat daca apararea foloseste argumente care reflecta si respecta practici si scheme argumentative general acceptate.
8. Argumentele folosite intr-o discutie trebuie sa fie valide sau validate, explicitand premisele lasate implicite.
9. In cazul unei aparari perdante subiectul argumentant trebuie sa accepte sa-si revizuiasca pozitia, tot asa cum antagonistul unei aparari invingatoare trebuie sa-si modifice propria pozitie si sa renunte la dubiile legate de teza aparata de invingator.
10. Formularea tezelor, a pozitiilor reciproce si a argumentelor trebuie sa fie cat mai clara si mai usor de interpretat.

Dupa Lo Cascio[1], infractiunile la aceste reguli au ca scop satisfacerea conditiilor de succes in detrimentul celor de sinceritate. Ele sunt defecte argumentative evidente, folosite pentru a insela de catre cei care vor sa respinga rationamentele, tezele, opiniile celorlalti. Dar tocmai ele alcatuiesc osatura practicii argumentative cotidiene, avand de multe ori o eficienta mai mare decat argumentarea corecta. Identificarea lor este importanta pentru a putea fi desfiintate si contracarate.