a.      Conceptul de "masa"

In evolutia omenirii au existat mai multe etape distincte de comunicare, de la comunicarea prin semne si semnale la comunicarea prin limbaj. Fiecare din mijloacele de comunicare a determinat modificari majore atat in gandirea umana la nivel individual, cat si in dezvoltarea culturala la nivel colectiv. Gandirea umana a devenit din ce in ce mai sofisticata, iar cultura din ce in ce mai complexa, dar procesul evolutiei culturale, tehnologice si sociale nu s-a incheiat. Tehnologia este in mod constant perfectionata si astfel capacitatea de a comunica este imbunatatita. In acelasi timp, si societatile sufera modificari continue.

Datorita faptului ca tehnologia comunicarii si ordinea sociala sunt intr-un proces continuu de schimbare, se poate trage concluzia ca influentele mass-media asupra societatii nu vor fi aceleasi de la o epoca la alta.

Inca de la inceputul epocii comunicarii de masa, cercetatorii au vrut sa inteleaga influentele mass-media asupra publicului. Au aparut teorii care incearca sa descrie, sa explice si sa prezica ce se intampla atunci cand anumite categorii de oameni sunt expuse unor continuturi specifice prin intermediul unui anumit mijloc de comunicare de masa. Aceste teorii despre influenta mass-media se bazeaza pe paradigme psihologice, sociologice si antropologice.

1. Comte, de exemplu, considera ca societatea poate fi considerata ca un tip de organism, si anume un organism colectiv. Pe masura ce organismul societatii se dezvolta, se creeaza armonie si stabilitate prin diviziunea proprie a muncii. In acelasi timp, exista posibilitatea ca supradezvoltarea sa conduca la dezorganizare si declin prin distrugerea bazei de comunicare eficienta intre partile individuale ale organismului.

O alta importanta formulare teoretica asupra legaturilor sociale ii apartine lui F. Tonnies. El a expus doua tipuri contrastante de organizari sociale - una pre-industriala (Gemeinschaft), iar cealalta fiind, in mare masura, un produs al industrializarii (Gesellschaft).

Organizarea Gemeinschaft este una in care oamenii sunt foarte legati unul de celalalt prin traditie, rudenie, prietenie, sau datorita altui factor social de coeziune. O asfel de organizare sociala plaseaza individul in interiorul unor sisteme foarte puternice de control social neoficial. Ea se refera la un sentiment reciproc de legatura care face ca oamenii sa ramana impreuna ca membri ai unui intreg. Acel intreg poate fi o familie, un clan, un sat, un ordin religios sau chiar o intreaga societate, dar are ca baza pentru unitatea sa acest fel special de relatie sociala intre membrii sai.

Conditia esentiala a relatiei sociale in cadrul Gesellschaft-ului este contractul. Contractul in sensul larg este o relatie sociala voluntara, convenita in mod rational, in cadrul careia cele doua parti promit sa indeplineasca anumite obligatii specifice una pentru alta sau sa recurga la anumite penalitati daca contractul este incalcat. Fiecare individ este singur si izolat si exista o atmosfera de tensiune impotriva celorlalti, nimeni nu doreste sa dea satisfactie sau sa produca ceva pentru un alt individ, nici nu exista inclinatia de a oferi ceva daca nu este in schimbul unui dar sau al unei munci echivalente considerate cel putin egala ce ceea ce a fost oferit.

E. Durkheim foloseste termenul de solidaritate care se refera la acel fel de relatii sociale si psihologice care unesc membrii unei societati. Solidaritatea poate fi mecanica si organica. Solidaritatea mecanica este aceea care uneste oamenii ce sunt esentialmente asemanatori (acolo unde exista o diviziune redusa a muncii, oamenii nu numai ca actioneaza la fel, dar gandesc si simt la fel). Solidaritatea mecanica se bazeaza pe omogenitate, iar solidaritatea organica pe heterogenitate. Diviziunea muncii, care da nastere solidaritatii organice, face sa creasca considerabil si gradul de individualitate, si diferentierea sociala in cadrul societatii.

Spre sfarsitul secolului XIX lumea occidentala suferea o crestere a heterogenitatii si a individualismului, o reducere a gradului in care societatea isi putea controla efectiv membrii prin mijloace neoficiale, o alienare din ce in ce mai mare a individului fata de ideea de identificare puternica cu comunitatea ca intreg, o crestere a ponderii relatiilor contractuale, segmentate, si o crestere a izolarii psihologice a fiintei omenesti. Se considera ca aceste curente sociale generale au condus la societatea de masa. Ideea de societate de masa nu este echivalenta cu o societate masiva, adica, cu un numar mare de membri.

Societatea de masa se refera la relatia care exista intre indivizi si ordinea sociala:

se presupune ca indivizii se afla intr-o situatie de izolare psihologica fata de ceilalti;

se spune ca impersonalitatea predomina in interactiunile lor cu ceilalti;

se spune ca ei sunt relativ liberi fata de povara obligatiilor sociale neoficiale.

Broom si Selznik au rezumat liniile generale ale ideii de societate de masa, succint, in urmatorii termeni:

masa uriasa de indivizi izolati, interdependenti in tot felul de moduri specializate si totusi fara sa aiba nici o valoare sau scop unificator;

slabirea legaturilor traditionale

cresterea rationalitatii si diviziunea muncii;

indivizi legati doar precar unii de altii;

cuvantul "masa" sugereaza ceva mai aproape de agregat, decat de grup social strans impletit.

b. Dimensiunea economica a sistemului media

Presa s-a nascut ca activitate intelectuala si ca o forma autotizata de productie, dar, din secolul XIX, a intrat in spirala industrializarii si comercializarii: ea a devenit obiectul unei piete si, respectiv, industrii a produselor mass-media.

Lumea presei nu face exceptie de la legile economiei de piata, ea este dominata de goana dupa noi piete si de obsesia profitului. Astfel, in ultimul deceniu au fost realizate unificari si absorbiri spectaculoase, care au zguduit universul firmelor mass-media.   

In calitatea ei de marfa culturala, presa apare sub forma unor produse reproductibile, de tip aparte, care include, in moduri diferite, o munca artistica sau culturala. Aceste marfuri au un caracter complex, ambivalent:

ele apar simultan ca bunuri si servicii;

apar ca produse autonome sau ca produse care necesita echipamente ajutatoare pentru a fi consumate (aparate de radio, receptoare TV, pick-up-uri, casetofoane, aparate video, calculatoare, retele telematice etc.):

sunt bunuri care sunt destinate unui consum colectiv sau unui consum individual;

apar ca opere de autor sau ca produse anonime;

sunt valori imediat perisabile (stirile radio si TV) sau valori cu o durata mai mare de consum (revistele specializate, filmele documentare).

Majoritatea bunurilor generate de industriile mass-media se integreaza in "logica fluxului" - ele sunt bunuri perisabile, a caror valoare de consum se deterioreaza foarte repede si care trebuie inlocuite permanent cu alte bunuri. Aceasta caracteristica are mai multe consecinte:

pentru ca marfurile mass-media sunt perisabile, ele trebuie produse in flux constant, astfel incat piata sa nu cunoasca sincope, momente de lipsa a unor asemenea marfuri;

pentru ca productia de bunuri mass-media sa fie continua, distributia trebuie sa se faca in mod neintrerupt, pe o piata intinsa (numar mare de cumparatori), capabila sa poata absorbi intr-un timp cat mai scurt marfurile respective;

deoarece valoarea lor se pierde, produsele mass-media trebuie realizate si distribuite la preturi convenabile; pretul mic pe unitate asigura accesibilitatea produsului, vanzarea sa rapida si, implicit, eliberarea pietei pentru aparitia unora noi;

deoarece sunt perisabile, produsele mass-media nu pot fi stocate (cu unele exceptii); stirile, manifestarile sportive, jocurile, dezbaterile, spectacolele sunt legate de actualitatea imediata; stocarea si distribuirea lor tardiva le reduce valoarea si sansele de vanzare pe piata bunurilor mass-media;

in sistemul mass-media, pot fi stocate, pentru a fi distribuite ulterior, bunurile produse de alte industrii culturale: filmele, piesele de teatru, muzica;

perisabilitatea bunurilor mass-media face ca reactiile si comportamentul consumatorilor sa devina factori esentiali in asigurarea succesului comercial al unui asemenea produs.

Consumatorul poate decide daca:

va investi un anumit capital (financiar sau de alta natura: timp, energie, inteligenta) pentru un produs mass-media sau pentru alt tip de produs;

va opta pentru unul sau altul dintre diferitele tipuri de mass-media: poate citi un ziar, poate asculta o emisiune la radio, poate privi un program la televizor;

va alege, in interiorul unui anumit canal, intre mai multe tipuri de produse; intre diferite ziare sau articole din acelasi ziar, intre diferite posturi de radio sau de televiziune si intre diferite emisiuni ale aceluiasi post.

Datorita inmultirii produselor mass-media (saturarea pietei) si posibilitatii de a circula rapid de pe un post pe altul (sistemele de telecomanda), apare o mobilitate a publicului. Acesta cauta emisiuni interesante, utilizeaza practici selective, structurate de diverse centre de interes. Anumite categorii de populatie utilizeaza si diverse strategii si tactici de raportare la mass-media:

personalizarea orarelor;

piratarea emisiunilor;

ascultarea selectiva;

neutralizarea sau evitarea mesajelor publicitare.

Modurile de finantare a productiei de mass-media implica si alte variabile, in afara de cele legate de consum si distributie:

vanzarea la bucata (mai ales presa scrisa);

vanzarea/inchirierea dreptului de acces (abonamente, taxa pentru conectarea la cablu etc.);

vanzarea spatiului/timpului mediatic pentru clientii care vor sa prezinte reclame sau anunturi;

sumele obtinute ca subventii de la stat sau alte institutii.

Institutiile de presa pot aplica una sau alta din aceste forme de finantare, sau pot combina mai multe moduri. Cert este ca, evolutiile gusturilor si nevoilor publicului nu pot fi prevazute cu usurinta, deci intreprinderile de presa scrisa, radio sau televiziune nu pot stabili politici de productie pe termen lung. De aceea, industria presei este preocupata, mai mult decat celelalte industrii, sa limiteze costurile de productie, sa gaseasca solutii alternative de finantare si sa largeasca permanent aria de distributie.

Pentru realizarea unui bun de consum in sfera mass-media, producatorul are nevoie de urmatoarele resurse:

a)      materie prima (hartie, cerneala, pelicula, banda magnetica etc.);

b)      energie;

c)      echipamente;

d)      forta de munca bine calificata;

e)      informatie sau creatii culturale.

Toate aceste resurse implica o crestere constanta a costurilor: creste pretul la hartie, apar echipamente tot mai performante, forta de munca tot mai scumpa, cheltuieli tot mai mari pentru informatii si bunuri culturale ( de exemplu, cresterea spectaculoasa a dreptului de autor). Prin urmare, in jurul posturilor de radio si televiziune apar numeroase firme specializate in productia diferitelor programe.

Costurile legate de productia bunurilor mass-media trebuie corelate cu costurile implicate de distributia acestor produse pe diversele piete pe care ele circula (expediere postala, transport, comisioane pentru distribuitori in cazul presei scrise). De asemenea, produsul de presa scrisa este confruntat cu unele costuri de distributie paradoxale: in cazul in care produsul nu se vinde, se acumuleaza cheltuieli legate de distribuirea sa dar si cheltuieli legate de recuperarea sa (retururile reprezinta o povara financiara aparte).

O alta caracteristica a productiei in mass-media este ca, in acest domeniu, costurile marginale (implicate de reproducerea la scara larga a unui bun deja creat9 sunt foarte mici). Pentru ca pretul de multiplicare este aproape nesemnificativ, profitul in industriile mass-media depinde, in primul rand, de marimea audientelor; pe masura ce creste masa publicului, creste si profitul.

Datorita costurilor de productie si de distributie tot mai mari, pentru ca concurenta a dus la o limitare a pietelor de desfacere, deoarece cererea este inegala si imprevizibila, producatorii de bunuri mass-media trebuie sa caute, sa experimenteze si sa institutionalizeze diferite modalitati de amortizare a cheltuielilor cum ar fi:

tehnici uzuale: tehnologizarea, limitarea cresterilor salariale, reducerea fortei de munca;

solutii interne: asocierea producatorilor de retele, trustizarea, vanzarea de spatiu/timp de publicitate;

solutii externe: finantarea alternativa prin subventii, obtinerea de reduceri de taxe.

Inca de la inceputurile presei scrise au existat forme de asociere prin punerea in comun a informatiilor, materialelor, sistemelor de difuzare. Aceste asocieri au dus la integrarea institutiilor intr-un conglomerat numit trustul de presa. Ele s-au nascut fie prin asociere benevola, fie prin procese de asimilare: cumpararea unor institutuu de presa in intregime sau cumpararea unor pachete de actiuni care asigurau controlul.

In audiovizual s-a realizat un sistem specific de asociere: "punerea in retea" (network). O retea este formata din mai multe posturi care difuzeaza, simultan, aceleasi programe. Posturile periferice sau afiliate sunt aprovizionate cu programe si reclame de un post mai puternic, numit "unitatea centrala". Sistemul are urmatoarele avantaje economice:

costurile de productie pentru programe sunt impartite intre diferitii membri ai retelei;

veniturile din publicitate cresc; fiecare post are un anumit public si o anumita audienta pentru fiecare din emisiunile sale.

Procesul prin care grupurile de presa ajung sa ia in stapanire tot mai multe institutii de profil poarta numele de concentrare. Concentrarea se poate realiza:

pe orizontala - prin asimilarea unor intreprinderi care produc bunuri de acelasi fel;

pe verticala - prin integrarea unor unitati care, prin productia lor, asigura fie materia prima necesara industriei comunicarii de masa, fie distribuirea produselor acesteia pe diverse piete.

Aceste procese de concentrare suscita numeroase nelinisti, deoarece asemenea grupuri uriase, multinationale, au puterea de a ocupa, fara concurenta, piete mondiale si de a distribui produse culturale conform unor politici proprii, fara legatura cu interesele si traditiile nationale (imperialism cultural) sau cu valorile jurnalismului responsabil ("comercializarea" presei). Prin toate aceste caracteristici, sistemul mass-media apare ca o piata ologopolista - adica o piata dominata de un numar restrans de grupuri de presa. Concentrarea presei in mainile unor grupuri restranse de proprietari a generat reactii critice din partea unor jurnalisti, politologi, filosofi etc. Fenomenul concentrarii este criticat din doua perspective:

perspectiva politica - presa are un rol major in mentinerea democratiei; ea asigura un spatiu al dialogului liber si al informarii corecte, un pluralism al punctelor de vedere; daca insa institutiile de presa sunt controlate de un numar restrans de oameni, mai pot ele asigura multitudinea punctelor de vedere si accesul larg al reprezentantilor publicului la dezbaterile majore?    Criticii concentrarii privesc trusturile ca inamici structurali ai democratiei si acuza grupurile patronale ca au interese politice ascunse legate de promovarea intereselor economice.

perspectiva profesionala - marile grupuri de presa, aflate in concurenta, au ca obiectiv major maximizarea profitului; setea de profit a grupurilor patronale incurajeaza jurnalismul de tip senzational, facil, putin atent la complexitatea problemelor, la necesitatea educarii si culturalizarii publicului. Astfel, sustin criticii, trustizarea duce la reducerea ponderii jurnalismului civic si la cresterea ponderii jurnalismului de divertisment.

Pe de alta parte, cei care sustin concentrarea evidentiaza avantajele economice si manageriale ale acestui sistem:

atragerea celor mai buni profesionisti;

posibilitatea de a investi in cercetare, dezvoltare, noi tehnologii;

reducerea unor costuri: reducerea numarului de jurnalisi angajati; numar limitat de specialisti, pentru intreg grupul, care presteaza servicii manageriale, tehnice, juridice;

mai mare atractivitate pentru firmele care doresc sa cumpere timp sau spatiu mediatic pentru publicitate;

avantajele concentrarii sunt, preponderent, de ordin financiar, pentru ca presa este o activitate economica, o afacere, care trebuie sa aduca un anumit profit.

c. Mass- media si piata duala a produselor

Piata produselor mass-media este limitata chiar daca producatorii fac eforturi pentru a promova bunurile culturale si pentru a crea noi nevoi de consum. Constrangerile existente sunt de natura diversa:

fizica - zona de acoperire a unui post de radio sau TV; zona de circulatie a unui ziar;

culturala - obstacole de traditie, mentalitate sau lingvistice;

sociala - grad de alfabetizare, dotare cu echipamente de receptie, timp liber;

fiziologica - ore de munca, de somn, pentru transport, treburi casnice etc.

Pe piata media intra bunuri care sunt distribuite in moduri variate:

ca bunuri personale, care se cumpara la un anumit pret: ziare, reviste, canale TV, discuri, casete;

ca servicii publice: costul abonamentului;

ca bunuri generatoare de profit: programe audiovizuale ale posturilor comerciale, informatiile de pe Internet.

Din punct de vedere al continutului, produsele mass-media au un dublu caracter:

a)      incorporeaza mesaje produse de jurnalisti sau colaboratori specializati, ca rezultat al activitatii jurnalistice; aceste materiale trimit la probleme, la fapte, situatii de larg interes; articolele si emisiunile jurnalistice se integreaza in zona interesului public;

b)      mesaje apartinand unor persoane individuale sau unor institutii care doresc sa transmita anumite informatii pe suporturile oferite de presa (anunturi si reclame); aceste mesaje sunt auto-referentiale: ele comunica ceva despre interesele sau problemele celui care a realizat mesajul; ele indeamna la o anumita actiune, care corespunde intereselor celor care le-au propus; aceste mesaje au o functie de persuasiune; anunturile si reclamele tin de sfera interesului privat.

Publicarea masiva a reclamei si anunturilor, contra unor costuri este o modalitate simpla si eficienta de:

obtinere a unor venituri suplimentare;

eliberare a intreprinderilor mass-media de sub tutela finantarii de catre partide politice sau de catre stat;

scadere a pretului de vanzare a ziarelor;

crestere a audientei presei;

crearea sistemului publicitar.

Mass-media dispune de un sistem de finantare dubla (venituri de la cumparator si venituri de la distribuitorii de anunturi si reclame) si functioneaza pe o piata dubla:

A)    piata presei - este o piata a bunurilor culturale de consum ce cuprind mesaje cu continut informativ, ideatic si de divertisment; sunt oferite spre consum unei audiente diversificate care investeste bani (pentru cumpararea produsului) si timp (pentru parcurgerea, intelegerea, comentarea lui);

Proprietarul unei intreprinderi mass-media stapaneste un produs de presa si o masa de oameni care consuma regulat acest produs. De aceea el este dorit ca partener de catre oamenii politici (din ratiuni electorale) si oamenii de afaceri (din ratiuni economice).

B)     piata publicitatii - este piata anunturilor si a reclamei; produsul mass-media raspunde nevoii unor persoane sau institutii de a face ca mesajele lor sa ajunga la un numar cat mai mare de potentiali cumparatori; in aceasta situatie, bunurile mass-media sunt vandute sau inchiriate ca suport pentru mesaje, de alta natura decat cele produse de jurnalisti; proprietarul postului sau publicatiei accepta aceasta situatie, pentru ca reuseste satsi vanda produsul de doua ori: o data cumparatorului de pe piata produselor mass-media si a doua oara celui care il achizitioneaza (partial) pe piata publicitatii.

Aceasta participare pe doua piete (dubla vanzare) are si o latura mai putin vizibila: desi la nivel de suprafata proprietarul institutiei vinde spatiu si timp, la nivel mai profund el isi vinde, de fapt, publicul. Spatiul tipografic si timpul de emisie nu au valoare in sine, ci numai in masura in care permit accesul la un numar foarte mare de oameni, vizati ca potentiali cumparatori si clienti. Cu cat un program va avea mai multi telespectatori, cu atat cumparatorul de publicitate va plati mai multi bani pentru ca anunturile lui sa fie difuzate in timpul acelui program. Motivul este urmatorul: cel care cumpara spatiu sau timp este constient ca nu toti cei care citesc, asculta sau vizioneaza vor deveni consumatori ai produselor sau clienti ai serviciilor lui, ci numai un anumit procent; in consecinta, cu cat audienta produsului este mai mare, cu atat creste si procentul celor care vor cumpara produsele sau serviciile.

O investitie in publicitate se amortizeaza printr-o crestere vizibila a vanzarilor, de aceea producatorul se lanseaza intr-o campanie publicitara numai dupa ce are certitudinea ca audienta produsului mass-media garanteaza succesul reclamei.

Veniturile obtinute pe piata presei sunt limitate deoarece publicul nu poate depasi, numeric, un anumit prag, iar preturile pe produs nu pot creste peste o anumita valoare, fara a indeparta o parte a publicului consumator. In schimb, veniturile de pe piata publicitatii sunt mult mai mari si pot fi sporite (prin marirea spatiului/timpului vandut, cresterea pretului pentru acestea). Pe de alta parte, negocierile legate de pretul la care pot fi vandute unitatile de timp si spatiu au accentuat preocuparile pentru masuratorile exacte ale audientelor pe unitati globale (ziar, revista, canal de radio sau TV) sau pe unitati bine definite (emisiuni, programe, pagini, suplimente). La ora actuala supravietuirea presei este total dependenta de evolutia pietei publicitatii. Finantarea prin publicitate a permis:

desprinderea institutiilor de presa de structurile politice (partide) sau de stat (guverne) care le subventionau;

detasarea de stilul partizan, specific presei militante si impunerea unui stil echilibrat, pe cat posibil neutru;

reorganizarea genurilor jurnalistice: textele de informare (stiri, reportaje, note, relatari, interviuri) au exclus exprimarea excesiva a pozitiilor politice si a opiniilor personale; ideile si atitudinile au fost plasate in genuri specifice (editorialul, comentariul, tableta, cronica) sau in formate speciale (pagina de opinii, dezbaterea, talk-show-ul).

Dependenta de masele largi de cititori, ascultatori si privitori a dus la privilegierea unui jurnalism "popular", adica a unui stil de presa axat pe faptul divers, pe spectacularizarea evenimentelor, pe simplificarea fenomenelor si proceselor sociale, pe dramatizarea conflictelor etc. Treptat modelul presei "comerciale" a ajuns sa fie opus unei prese "de serviciu public".

A)    Presa comerciala

este orientata catre obtinerea profitului prin cresterea audientei si vanzarea masiva a spatiului/timpului publicitar;

priveste publicul ca pe un client si ca pe un consumator, supunandu-se capriciilor si dorintelor sale imediate;

B)     Presa de serviciu public

ziaristii isi concep activitatea cu un act de responsabilitate sociala;

are ca misiune informarea echilibrata si corecta;

asigura dezbateri nepatimase si nedeformatoare;

educa si orienteaza publicul catre valori perene, mai putin accesibile ca bunuri de consum si ca forme de divertisment;

indeplineste o functie sociala de informare si educare;

priveste publicul ca pe un cetatean, incearca sa raspunda aspiratiilor sale civice si nevoilor de echilibru global al societatii.

Influenta publicitatii asupra muncii jurnalistice poate fi de doua tipuri:

Influenta directa

interesele publicitare ataca esenta muncii jurnalistice: anumite teme, domenii, persoane nu pot face obiectul unor investigatii, deoarece sunt legate, prin interese contractuale de institutia de presa;

uneori, cumparatorul de publicitate actioneaza violent pentru a sanctiona o institutie de presa ireverentioasa;

Influenta indirecta

modelarea stilului jurnalistic (influenta pe care o exercita interesele comerciale asupra continutului jurnalistic;

reducerea constanta a spatiului/timpului consacrat materialelor jurnalistice in favoarea mesajelor publicitare;

In tari cu traditie democratica, statul isi asuma obligatia de a sprijini anumite institutii de presa, deoarece presa este considerata un garant al democratiei. Sprijinirea institutiilor de presa se poate face in doua moduri:

Contributii directe: subventii si finantari. Aceste contributii sunt foarte vizibile in sfera produselor mass-media considerate de interes public: radiouri si posturi TV nationale, reviste de cultura, de invatamant, de cercetare stiintifica. Ele constau in subventii si finantari partiale: sunt acoperite integral sau majoritar costurile de productie. In acest caz, mass-media, ca serviciu public, asigura accesul egal si generalizat la un bun de interes public (informatie, valori culturale), indiferent de locul unde se concentreaza aceste valori sau de veniturile individuale. Pentru a garanta acest serviciu statul intervine prin mijloace juridice si economice: el sustine financiar institutiile producatoare si mentine la cote cat mai scazute preturile de distributie care garanteaza accesul egal la acest serviciu. Aria servisiului public nu se restrange la posturile audiovizuale nationale, ea cuprinde si ziare, reviste, brosuri, carti, filme etc. sustinute de stat prin subventii si finantari partiale sau imprumuturi.

Contributii indirecte Sunt mai putin vizibile, dar nu mai putin importante. Statul permite institutiilor de presa sa nu plateasca o parte din sumele pe care acestea ar trebui sa le dea statului, sub forma de impozite si taxe. Ajutorul indirect al statului consta in:

avantaje fiscale (reducere de impozite, mai ales TVA);

tarife preferentiale la serviciile de posta si transport;

reduceri de impozite la cumpararea de echipamente.

Aceste facilitati nu se adreseaza numai institutiilor de presa de serviciu public ci, in general acelor intreprinderi de presa care raspund misiunii de informare, culturalizare si educare, pentru mentinerea unei piete libere a ideilor. Intreprinderile respective trebuie sa se conformeze unor criterii:

sa aiba produse sau o tematica cu un continut de interes general;

sa nu fie afiliate unor partide;

sa nu promoveze idei extremiste, ofensatoare sau imorale;

sa aiba aparitii regulate;

sa se vanda la pretul pietei;

sa dovedeasca existenta unor surse proprii de finantare: publicitate, sponsorizari, vanzare la bucata etc.

Diferitele forme de finantare ale presei nu constituie apanajul statului; ea poate fi realizata si de catre firme particulare, fundatii, persoane particulare. Una din cele mai vechi forme de sprijinire a actului cultural este mecenatul. El consta in asumarea integrala de catre un partener extern a costurilor legate de producerea si distribuirea operei, publicatiei sau emisiunii respective. Mult mai des intalnit este parenajul sau sponsorizarea. In acest caz, o intreprindere comerciala se asociaza la producerea unei emisiuni sau publicatii, preluand o parte din costurile respective, avand posibilitatea sa deduca din profit sumele pe care le-au folosit pentru sprijinirea institutiilor culturale, sportive, de presa sau de invatamant.