Comunicarea nonverbala. Gestualitatea asociata locutiunii.

I. CONSIDERATII GENERALE

Si in cazul NV functioneaza aceeasi conditie a transformarii informatiei (premisa) in act comunicativ: co-impartasirea.

Variabilitatea de sens acordata conceptului de NV este considerabila.

a)     In acceptiune largita, el include tot ceea ce nu este cuvant, de la mimica si pana la simbolistica culturala a formelor, culorilor, spatiului, timpului, etc.

b)     Intr-o acceptiune restransa, NV include informatiile furnizate de indicii corporali receptati vizual (vezi clasificarea).

Tipuri de informatii prezente in comunicarea orala

Cosnier, Brossard, 1984

1. Informatii vocale (auditive)

a) verbale (fonologice, lexicale, morfo-sintactice);

b) paraverbale (prozodice si vocale: intonatie, pauze, intensitate, debit, ritm, tempo, accente, particularitatile de pronuntie, caracteristicile vocii, etc.)

2. Informatii corporale (vizuale) -    NV

naturale (tipul morfologic si fizionomic)

a) statice (infatisarea / the look dobandite (riduri, cicatrici, bronzaj)

supraadaugate (imbracaminte, machiaj, decoratiuni, etc.)

b) cinetica lenta - posturi si atitudini posturale

c) cinetica rapida - gestica, mimica, privirea etc.

3. Informatii olfactive, tactile si termice - desi, deloc neglijabile, de regula sunt cenzurate dat fiind rolul lor in interactiunile intime

II. GESTUALITATEA ASOCIATA LOCUTIUNII

In sensul larg al definirii sale, gestualitatea cuprinde totalitatea miscarilor exteriorizate (de la cele ale globilor oculari si pana la mers). In sens restrans, ea se refera la zona capului si a membrelor superioare.

Doar o parte a gestualitatii are intentionalitate comunicativa, dar toata, in conditii de contextualizare, are valoare comunicationala (ex. respiratia precipitata, tremurul mainii etc.)

Una dintre cele mai cunoscute tipologii ale gestualitatii    asociate locutiunii (Ekman, Friesen, 1969) cuprinde cinci categorii: ilustratori, embleme, reglatori, adaptori, expresori.

Tipuri de categorii gestuale

1. Ilustratori (denumirea nu este in totalitate acoperitoare, data fiind dubla lor functionalitate: a) completare a verbalului, dar si b) facilitare, conditie a producerii verbalului (vezi teoria reziduurilor sau cea a dirijarii; respectiv gestualitatea in postura de complement sau metronom al verbalizarii ideatice. Formula completa ar fi ilustratori si gesturi ideative).

Ilustratorii se impart in:

- gesturi deictice (de desemnare a referentului: persoana, obiect)

- gesturi iconice:

- spatiografice - indica relatii spatiale (ex. una peste alta)

- pictografice - "descriu" referentul (ex. spirala)

- kinetografice - reproduc miscari (ex. uite asa manca)

- ritmografice - reproduc miscari ritmice (ex: si ploua pic, pic, pic)

Gesturile ideative se impart in:

- marcaje (mai putin structurate, cu rol de a accentua un cuvant, o fraza)

- gesturi ideografice (mai complexe, insotesc elaborarea discursului si puncteaza logica acestuia)

ilustratorii nu exista in afara verbalului. Ei insotesc si limbajul intern;

- prezenta lor diminueaza in cazul continuturilor verbale reproduse (recitare, text memerotat sau citit);

- rolul lor se accentueaza in productia verbala spontana, coreland cu accentuarea dificultatii acesteia;

- blocarea lor perturba exprimarea verbala; de aici functia facilitatoare (ex. "scaunul astronautilor");

- prezinta o variabilitate interpersonala mare, ca forma si "cantitate";

- debut diferentiat in ontogeneza: gesturi deictice (8-9 luni); gesturi iconice (dupa 2 ani si 6 luni); gesturi ideatice (dupa 8-     9 ani).

2. Embleme:

- gesturi care au echivalent lingvistic cert, substituindu-se verbalului (ex. DA/NU; OK; esti nebun; bani, victorie, etc.);

-au functionalitate sociala, nu apar in solitudine;

- au determinare culturala 100%, fiind contextualizate de mediul care le-a produs si in care circula,;

- au o istorie a aparitiei lor, chiar daca, in timp, aceasta se uita (ex. Bebeto - "leganatul", stampila pe gat);

- prilej de disfunctii in comunicarea interculturala (ex. polisemantismul gestului circular: ok - SUA; bani - Japonia; fara valoare - Franta, homosexual - Malta, obscenitate - Grecia, Sardinia, sau unisemantismul unor gesturi diferite:mina acopera ochii :"m-a orbit!",miinile ca binoclu : "ce priveliste!, ciupitura de obraz: "te-as manca!").

3. Reglatori

- miscari destinate gestionarii relatiei de comunicare (initiere, mentinere, intrerupere, finalizare);

- exemple: stabilirea contactului vizual, indicarea continuarii, opririi, reluarii, sau grabirii mesajului, aprobarea interlocutorului etc.;

- au o determinare socio-culturala (ex. pozitia, distanta interlocutorilor, directia si durata contactului vizual sau tactil;vezi tipurile de salut, operationalizarea sintagmei "ochi-in-ochi"etc.);

- au premise naturale precoce (ex. sincronia motricitatii bebelusului cu vorbirea adultului), dar sunt fasonate de invatarea sociala (ex 2-3 ani se achizitioneaza alternanta la cuvant; 3-4 ani intervine modelarea ofertei comunicationale dupa partener, dupa 7 ani ,sau niciodata, ritualizarile - ex regula politetii in enumerare: x, z, y si cu mine si nu Eu si cu x,z,y);

- frecventa lor este determinata de prezenta interlocutorului. Dispar in absenta acestuia (ex. convorbire telefonica) sau se transfera in ilustratori sau adaptori.

- asigura auto si hetero sincronia interactionala.

4.Adaptori

- gesturi cu rol de mijloc adaptativ la situatia comunicarii (detensionare, concentrare) sau la contextul acesteia (atenuarea bruiajelor, maximizarea conditiilor)

- o categorie speciala a adaptorilor sunt miscarile de descarcare (inconstiente, ele apar ca manipulari automate). In functie de tinta manipularii se disting: autoadaptori (centrati asupra propriei persoane: scarpinat, ros unghii, indreptat parul sau vestimentatia); heteroadaptori (centrati asupra celuilalt: rasucitul nasturilor, trasul de maneca, impunsul cu degetul etc.); obiectadaptorii (miscari automate ale unor obiecte: firul de la telefon, pixul, scaunul etc.)

- pot ajunge la forme ritualizate (ticurile adaptative)

- nu au intentie comunicativa, dar au valoare comunicativa (ex. directorul si agrafele)

- au rol de supapa; apar si in solitudine. Cresc ca frecventa in situatii anxiogene.

- au origine in comportamentele instrumentale, nonfunctionale, din lumea animala (ciugulitul penelor, linsul blanii etc.)

- au in ontogeneza etape distincte: la 4 ani, predomina autoadaptorii; la 6 ani, apar adaptorii centrati pe obiecte; dupa 8-9 ani aceasta categorie scade in frecventa in favoarea reglatorilor si ilustratorilor.

5. Expresori

- reactii fiziologice cu valoare expresiva si informationala (a rosi, a pali, a tremura, a se incrunta etc.);

- au o determinare naturala si fasonare culturala (ex. surasul);

- nu au intentie comunicativa;

- reprezinta forma primara de relationare in ontogeneza (surasul, plansul, curiozitatea etc.);

- expresiile emotiilor primare (bucurie, surpriza, tristete, dezgust, manie, rusine, frica) au un grad ridicat de generalitate in acelasi context cultural sau chiar intercultural (ex. doar trei dintre ele prezinta dificultati de recunoastere de catre japonezi: rusinea, mania si frica);

- surasul si surpriza sunt patternuri expresive receptate de la. 45m!

- expresorii sunt supusi dresajului social, dat fiind efectul lor contagios.

Observatii: Problematica NV s-a bucurat de atentie si descriere inca din timpuri stravechi, dar cercetarea sistematica este relativ recenta (anii '40) si inca nesatisfacatoare; predomina inventarierea si descrierea, interpretarile sunt putine, explicatiile rare, iar integrarea sistemica a datelor cvasiinexistenta.

Teme

Repartizati cele 5 categorii gestuale dupa functiile pe care le indeplinesc in raport cu componentele comunicarii: actanti ,(emitator/receptor), relatie, mesaj.

Produceti cate un mesaj in care:

a)     verbalul (V), paraverbalul (pV) si nonverbalul (nV) sa coincida ca sens (#) ;

b)    pV # nV ≠ V

c)     V # pV ≠ nV

d)     V # nV ≠ pV

Ce observati?