Comunicarea non-verbala

Comunicarea non-verbala

Comunicarea nonverbala reprezinta orice comunicare ce nu contine cuvinte, dar le insoteste sau "vorbeste' impreuna cu ele sau in locul lor. Ea presupune o suita de indicii pe care le utilizam atunci cand interactionam cu alte persoane, in timp ce contactul verbal si paraverbal sunt predominant constiente, deci controlabile, cel nonverbal este cu precadere inconstient, ceea ce face ca posibilitatile de a-1 controla sa fie foarte reduse (dar nu inexistente). Allan Pease, expert in domeniul comunicarii nonverbale, analizeaza in lucrarea "Limbajul trupului' principalele forme si aspecte ale acesteia , completand problematica abordata impreuna cu Allan Garner in lucrarea "Limbajul vorbirii' . Este vorba de sase categorii de indicii: contactul vizual, expresiile faciale, limbajul trupului (postura, gestica), proximitatea, imbracamintea, atingerea. Studiile domeniului au evidentiat ca 90% din opinia pe care ne-o facem despre alta persoana, sau pe care aceasta si-o face despre noi insine se construieste in primele 50 de secunde ale intalnirii, timp in care, cu certitudine, nu poate fi realizat un schimb de replici. Prima impresie se schimba foarte greu, deci atentie, cadre didacice manageri, la nonverbal. Mai mult, aproape 60-80% din comunicarea directa se realizeaza prin canale nonverbale. Descifrarea corecta a semnalelor nonverbale ne ajuta sa patrundem mai adanc in problemele comunicarii intre oameni si in felul acesta ajungem sa-i intelegem mai bine pe altii si pe noi insine, in timp ce comunicarea verbala este folosita cu precadere pentru transmiterea informatiilor, canalul nonverbal este folosit pentru exprimarea atitudinii inter-personale, iar, in anumite cazuri, pentru a inlocui mesajele verbale

a. Contactul vizual este cel mai puternic indiciu nonverbal. Ochii transmit cel mai fidel si exact semnale, deoarece ocupa un loc focal pe trup, iar pupilele functioneaza in mod independent. Contactul vizual este o modalitate de exprimare a emotiilor, in general, evitam contactul vizual cu o persoana care ne displace, iar daca il avem, adoptam mai curand o privire lipsita de emotie decat una prietenoasa.Daca persoana ne este antipatica, muschii din jurul ochilor sunt incordati si ochii larg deschisi.

Daca privim o persoana care ne este simpatica, muschii ochilor sunt mult mai relaxati si ochii nu sunt atat de larg deschisi. Pupila ochiului tinde sa se dilate pana la de patru ori atunci cand privim pe cineva sau ceva care ne place. Deci putem sa semnalam in mod inconstient cuiva ca ne place, iar persoana respectiva poate sa reactioneze, la randul sau, inconstient la acest lucru.O stare negativa, de suparare, provoaca o contractare a pupilelor cunoscuta sub denumirea de "ochi mici ca o margica,, sau "ochi de sarpe'. Ochii nu pot comunica izolat de restul corpului, combinarea miscarilor ochilor cu cele ale pleoapelor si sprancenelor sau cu alte pozitii ale trupului face posibila transmiterea unui numar mare de mesaje.

b. Expresia faciala. Mimica reprezinta ansamblul modificarilor expresive la care participa elementele mobile ale fetei: deschiderea ochilor, directia privirii, pozitiile succesive ale sprancenelor, miscarile buzelor, etc. prin intermediul carora exteriorizam diverse stari sufletesti. Cel mai adesea, fata exprima:

- emotii innascute, primare (dezgust, groaza, teama, simpatie, tristete, placere) legate de trebuinte sau instincte;

- emotii secundare, castigate, mai complexe (abandonarea, dezolarea, ingrijorarea, duiosia, speranta, pudoarea, rusinea, suferinta);

- insusiri constitutive ale temperamentului - mai ales iritabilitatea si emotivitatea;

- trasaturi morale de caracter.

Fata prezinta doua centre, doua focare de convergenta a miscarilor expresive: ochii si gura. La om, muschii fetei sunt mai numerosi decat Ia orice animal, fapt ce face posibila transmiterea unei multitudini de informatii prin intermediul expresiilor faciale. Cercetatorii nu au putut face un inventar al acestor expresii, ci doar unele generalizari. Astfel, se stie ca exista cel putin 8 pozitii ale sprancenelor si fruntii - fiecare cu propria sa semnificatie - mai mult de 8 pozitii ale ochilor si pleoapelor si cel putin 10 pentru partea inferioara a fetei. In combinatii diferite, acestea dau un numar urias de expresii posibile. Ilustram cateva dintre acestea.

I. Sprancenele:

- ridicarea si coborarea rapida a sprancenelor - atunci cand salutam pentru prima data pe cineva;

- sprancene complet ridicate - nedumerire;

- sprancene pe jumatate ridicate - surpriza;

- sprancene in pozitie normala - lipsa comentariului sau a reactiei;

- sprancene pe jumatate coborate - nedumerire;

- sprancene complet coborate - furie.

II. Ochiul: trebuie privit in miscare si caracterizat dupa:

- mobilitate (privire obosita, blanda, ratacita, nelinistita etc.;

directie (privire ascunsa, pedanta, visatoare).

III. Gura: Expresia gurii se leaga in mare masura de zambet. Un proverb chinez spune: "Un zambet cumpara totul si nu costa nimic'. Zambetul este un instrument de comunicare pentru ca dezarmeaza, destinde atmosfera, declanseaza sentimente de simpatie si convinge mai usor. Nimeni nu-i atat de bogat ca sa nu simta nevoia unui zambet si nici intr-atat de nemernic ca sa nu-1 merite. Zambetul are diverse nuante:

- dulce (surasul - adeseori intentional - tinzand la captarea bunavointei si, eventual, la derulare prin "fermecare');

- bland, amar, "intepat', dispretuitor, ironic si de "gura-casca'.

c.Limbajul trupului ( postura, gestica). Comunicarea poate fi influentata sau putem semnala atitudinea noastra si prin pozitia corpului, prin gesturile pe care le efectuam. Astfel, asezarea oamenilor unul langa altul exprima tendinta de cooperare, pe cand existenta unor relatii de adversitate ii determina sa stea fata in fata. Daca vom observa comportarea oamenilor la intalniri vom vedea ca ei au tendinta sa se certe mai mult cu cei de pe partea cealalta a mesei decat cu vecinii. Existenta unei mese, a unui birou, intre persoane ce trebuie sa comunice nu va determina o atmosfera cooperanta, ci una competitiv-defensiva.

Pozitia corpului poate comunica, deseori involuntar, starea sociala, dorinta de a domina sau de a fi supus ( de ex. gesturi facute cu palma, strangerea de mana, gesturi realizate cu bratele, gesturi realizate cu picioarele, alte gesturi larg raspandite).

d. Proximitatea este reprezentata de apropierea pe care ne-o putem permite fata de altii. Exista o distanta considerata comoda pentru realizarea unei conversatii sau pentru alte forme de interactiune sociala, denumita spatiu personal. In spatiul personal fiecare se simte in siguranta, de aceea incalcarea acestuia poate reprezenta o forma de agresiune. Acest spatiu variaza de la o persoana la alta, de la un popor la altul si de la o cultura la alta. (de ex.: o intalnire intre un diplomat englez si altul arab, la sediul ONU. Englezul se opreste la 4-5 pasi in fata arabului, pentru a-i vorbi. Arabul se mai apropie cu doi pasi. Surprins, diplomatul englez se retrage un pas inapoil Nu poate suporta rasuflarea si privirea prea apropiata a arabului. Arabul nu poate vorbi peste "prapastia' creata intre ei si cauta distanta buna pentru comunicare, din punctul lui de vedere. Englezul se retrage din nou, gandind ca arabul este "prea indraznet'. Arabul avanseaza, gandind ca englezul este prea distant etc.) Exista patru categorii de spatiu : intim, personal, social si public.

>    Zona intima (0-45 cm) este o zona in care ii acceptam pe cei apropiati emotional: rude, indragostiti, prieteni. Invadarea acestui spatiu de catre persoane nedreptatite sa patrunda acolo genereaza o stare de stanjeneala sau iritare. Nu suportam in spatiul nostru intim persoanele care ne sunt antipatice sau necunoscute. Este binecunoscuta starea de stanjeneala pe care o resimtim atunci cand circulam cu liftul sau cu mijloace de transport in comun la ore de mare aglomeratie;

>    Zona personala (45-125cm) este accesibila interlocutorilor relativ apropiati, cunostintelor mai vechi. Patrunderea in acest spatiu a persoanelor neautorizate genereaza o stare de disconfort care ingreuneaza comunicarea (vorbirea devine nervoasa, sovaitoare, incoerenta). Limitele acestui spatiu variaza in functie de diversi factori: psihologici, socioculturali, demografici;

>    Zona sociala (l,25-3,60m) este distanta pe care o impunem in cazul comunicarii cu interlocutori ocazionali, necunoscuti. Daca este folosita cu abilitate, aceasta zona poate indica dominarea, interesul, dezinteresul, superioritatea sau puterea, fara a folosi cuvinte;

> Zona publica (peste 3,60 m) este distanta care apare in raporturile oficiale, cand comunicarea isi pierde aproape total caracterul interpersonal, si este rezervata celor care se adreseaza unui grup de ascultatori de pe o pozitie dominanta (profesori, judecatori, preoti, politicieni, comandanti). Sunt destule persoane publice care isi pazesc distanta publica cu bodyguarzi.

e. Imbracamintea reprezinta o alta cale de comunicare fara cuvinte. Ea concura la cristalizarea unei prime impresii despre o persoana si care poate influenta comunicarea ulterioara cu aceasta. Modul in care cineva se imbraca este transmitator de mesaje si ne poate sugera cum sa interactionam cu el.

f. Atingerea reprezinta un mod de a comunica prin contact fizic. Este un semnal foarte puternic ce poate produce reactii emotionale inconstiente. Diversele societati au stabilit, in mod neconventional, o serie de " norme,, culturale prin care este reglementata atingerea pe care o permitem, in multe societati este permisa atingerea anumitor zone, dar numai de catre anumite persoane si in anumite situatii. Societatea britanica, dar si cea japoneza par sa fie mai retinute in privinta atingerii. Atingerea poate semnala intimitate si apropiere, de aceea o evitam atunci cand vine din partea unor persoane necunoscute. Unii cercetatori au constatat ca atingerea poate semnala si statutul social. Astfel, persoanele cu statut social inalt tind sa initieze contacte fizice, punandu-si, de exemplu, bratul in jurul umerilor cuiva. Persoanele cu statut social coborat suporta si permit sa fie atinse, dar nu initiaza atingerea.