Formele comunicarii non-verbale si importanta acestora -referat

Formele comunicarii non-verbale si importanta acestora -referat

Comunicarea - prezentare generala

Deoarece comunicarea poate fi privita din mai multe unghiuri, de-a lungul timpului, acestui concept i s-au atribuit numeroase definitii. Majoritatea acestor definitii au in comun faptul ca definesc comunicarea ca fiind ,,procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul " . Exista in prezent numeroase teorii si modele ale comunicarii precum teoria informatiei formulata de C. Shannon si W. Weaver sau modelul matematico-cibernetic asupra comunicarii.

Avand in vedere componentele fundamentale, intentionalitatea si finalitatea procesului comunicarii, se poate spune ca, definitia prin care comunicarea este privita drept "un proces prin care un emitator transmite informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte" , este una dintre cele mai complete.

Exista mai multe tipuri de comunicare. In functie de numarul persoanelor participante la actul comunicational, comunicarea poate fi interpersonala, de grup sau in masa. Din punct de vedere al obiectivelor comunicarii, exista comunicare incidentala, in care individul furnizeaza, fara intentie, informatii despre sine, comunicare consumatorie, in care individul are ca obiectiv exprimarea starii afective pe care o traieste si comunicarea instrumentala care are scopul de a produce modificari la nivelul comportamentului receptorului. Avand in vedere mijloacele comunicarii, exista doua tipuri principale de comunicare: cea verbala si non-verbala.

In literatura de specialitate, se precizeaza ca, din punct de vedere al mijlocelelor de exprimare, cea mai importanta categorie a comunicarii, este cea non-verbala, deoarece primele modalitati de exprimare in interactiunea comunicationala sunt de natura non-verbala. Spre exemplu, comunicarea dintre o mama si copilul sau se stabileste la inceput prin gesturi, expresii faciale si mimetism. Abia dupa varsta de trei ani, copilul incepe sa deprinda limbajul verbal, structurat in limba materna.

Comunicarea non-verbala - prezentare generala

Prin comunicarea non-verbala se intelege "interactiunea umana bazata pe transmiterea de semnale prin prezenta fizica si/sau prin comportamentele indivizilor intr-o situatie socio-culturala determinata" [3] .

Acest tip de comunicare este foarte important pentru interactiunea umana din mai multe motive. Intr-o comunicare orala, receptorul percepe informatia astfel: 7% prin intermediul cuvintelor, 38% prin intermediul paralimbajului, in special intonatia si inflexiunile vocii, iar 55% prin limbajul non-verbal. Tocmai datorita acestui proportii, acest limbaj este considerat cel mai important. Acesta poate sprijini, contrazice sau chiar inlocui comunicarea verbala. De asemenea, unele sentimente, atitudini, trari, se pot exprima mult mai usor prin intermediul comunicarii non-verbale, decat prin utilizarea cuvintelor. Majoritatea adultilor considera ca acest tip de comunicare este mult mai credibil decat comunicarea verbala. Totodata, comunicarea non-verbala poate forma un sistem lingvistic universal, utilizat si inteles dincolo de barierele geografice.

Formele comunicarii non-verbale

De-a lungul timpului au fost propuse numeroase clasificari ale formelor comunicarii non-verbale. Cei multi cercetatori au acceptat clasificarea rezultata din combinarea codurilor si mediilor de transmitere a mesajelor. Astfel, exista doua mari categorii de elemente non-verbale, acestea fiind kintetica si proxemica.

I.    Kinetica este o "teorie care studiaza ansamblul semnelor comportamentale emise in mod natural sau cultural; aceasta disciplina a aplicat medodele lingvisticii structurale sistemelor de gesturi, fara a le disocia de interactiunea verbala"[4]. Punctul de plecare in studierea kineticii, il reprezinta observarea gesturilor. Potrivit cercetatorilor Paul Ekman si Wallace Friesen, gesturile pot fi structurate in cinci tipuri. Emblemele sunt miscari substitutive ce tin locul cuvintelor si se pot constitui intr-un limbaj de sine statator. Ilustratorii indeplinesc functiile de insotire si de completare a comunicarii verbale. Gesturile de reglaj dirijeaza, controleaza si intretin comunicarea. Manifestarile afective comunica starile sufletesti prin care trece emitatorul. Adaptorii constituie clasa de gesturi ce include miscarile ce raspund unor necesitati umane si pot fi efectuate atat in prezenta cat si in absenta observatorilor. Toate aceste gesturi contribuie la formarea comunicarii prin: expresia fetei, limbajul trupului, contactul fizic si comunicarea tactila.

a. Comunicarea prin expresia fetei include mimica, zambetul si contactul vizual. Mimica este acea parte a fetei care comunica. Spre exemplu, fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare; sprancenele ridicate cu ochii deschisi - mirare, surpriza; nasul icretit - neplacere etc.    Zambetul este un gest foarte complex, care este capabil sa exprime o serie larga de emotii, atitudini: de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena. Contactul vizual este cel care indeplineste patru functii majore in procesul comunicarii: reglarea fluxului informational, monitorizarea feedback-ului, exprimarea emotiilor si indicarea naturii relatiilor interpersonale.

b. Limbajul trupului - gesturile, miscarile, pozitiile - reprezinta o sursa importanta de informatii. Cateva elemente ale limbajului gesturilor pot fi: capul sprijinit in palma care semnifica plictiseala dar si oboseala; mainile tinute la spate pot exprima superioritate sau incercare de autocontrol etc. Gesturile pot fi interpretate diferit in functie de cultura. Utilizarea gesticulatiei excesive poate fi interpretata in mai multe tari drept lipsa de respect. Modul de miscare a corpului in timpul unei situatii comunicationale ii poate dezvalui receptorului personalitatea emitentului, spre exemplu, atunci cand emitentul efectueaza miscari laterale, se considera a fi un bun comunicator. Pozitia sau postura corpului comunica in primul rand statutul social pe care indivizii il detin, considera ca il detin sau vor sa il detina. De asemenea, acest element ofera informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca etc. . Spre exemplu, o persoana cu o personalitate dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea cea cu un caracter predominant supus tinde sa tina capul inclinat in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, inclinata pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau autoincredere excesiva si aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

c. Contactul fizic poate sugera o gama vasta de factori care conduc la afectiune, agresivitate, dominanta etc. in relatiile interpersonale.

d. Aparenta fizica a unei persoane este determinata de modul in care persoana se imbraca, de fizionomia sa, de tipul corporal, de tinuta sa in general. Vestimentatia, daca este rezultatul unei alegeri personale, poate oferi informatii despre personalitatea individului, poate marca statutul pe care individul il detine, sau pretinde ca il detine. In functie de legatura dintre aspectul exterior si personalitate, exista trei tipuri ale fizicului: ectomorf (fragil, subtire si inalt), endomorf (gras, rotund, scurt) si mezomorf (musculos, atletic, inalt). Indivizii au tendinta de a-si caracteriza semenii, in functie de tipul fizicului, astfel: pe ectomorfi ii percep ca fiind "tineri, ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini" ; pe endomorfi ii percep ca fiind "batraniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de incredere, prietenosi, dependenti de altii" ; iar pe mezomorfi ii percep ca fiind "incapatanati, puternici, aventurosi, maturi in comportare, plini de incredere in sine, vesnic invingatori" .

e. Comunicarea tactila reprezinta "un element de comunicare si in acelasi timp de cunoastere si face parte din primele moduri de a comunica si de a cunoaste: pipait, gustat, strans in brate. Atingerea dintre indivizi reprezinta un liant social" . Exista mai multe tipuri de atingere, printre care si urmatoarele: atingerea ce transmite emotii pozitive, atingerea in joaca, atingerea de control, atingerea rituala si atingerea in alt scop decat cel comunicational. Pentru persoanele cu deficiente vizuale, atingerea este un prilej de a fi in contact cu realitatea si de imbogatire a experientei practice.

II. Proxemica este stiinta care studiaza fenomenul prin care fiecare persoana isi stabileste propriul spatiu, isi traseaza propriile granite. De asemenea, exista modele culturale ce regleaza acest spatiu. Indivizii unei societati detin anumite arii personale, marimea acestor spatii variind in functie de regulie stabilite intre cetateni, dar si de anumiti factori culturali. Persoanele care provin din zone cu o densitate mica a populatiei, au acest spatiu mai mare decat cel al persoanelor care provin din zone foarte populate. In prezent, exista patru tipuri de distante intre persoane: distanta intima, personala, sociala si publica.

Distanta intima se desfasoara de la 0 la 45 de cm. Este distanta in care comunicarea tactila si cea olfactiva ocupa un loc foarte important. Contactul vizual este in general slab. Rolul vorbirii este diminuat, iar cuvintele sunt rostite in soapta. Mesajele transmise in cadrul acestei zone sunt in exclusivitate afective.

Distanta personala (45 - 125 cm) cuprinde o subzona apropiata (45 - 75 cm ) si una indepartata (75 - 125 cm). Prima presupune un grad ridicat de familiaritate intre comunicatori. Mesajul olfactiv al interlocutorului ramane perceptibil, atingerea este posibila, insa creste intensitatea vocii iar contactul vizual este mai bun. In subzona indepartata indivizii se simt mult mai in largul lor. Aceasta corespunde distantei obisnuite intre doua persoane care converseaza pe strada. Intensitatea vocii este normala iar privirea cuprinde intreaga statura a interlocutorului.

Distanta sociala (125 - 360 cm) este spatiul negocierilor impersonale, al relatiilor de serviciu din care elementul de intimitate a fost inlaturat. Subzona apropiata (125 - 220 cm) presupune comunicarea verbala, fara contact fizic. Aceasta distanta corespunde birourilor, ghiseelor etc. . Subzona indepartata (220 - 360 cm) subliniaza distanta ierarhica si nevoia de liniste.

Distanta publica (peste 360 cm) este zona in care este semnificativa prezenta unei colectivitati. Cel care sustine un discurs se adreseaza in mod formal unei colectivitati iar volumul vocii sale este ridicat. Emitentul nu poate pastra contactul vizual cu fiecare ascultator, insa poate urmari reactiile publicului.

Joseph de Vito considera ca exista mai multe elemente care influenteaza spatiul ca act de comunicare. Statusul indivizilor influenteaza distanta sociala. Persoanele care au statusuri egale sau echivalente mentin, de obicei, o distanta mult mai mica intre ele, decat cele care au statusuri inegale. Cultura exercita o anumita influenta asupra spatiului. Oamenii care provin din zone culturale diferite percep distantele sociale in mod diferit. In functie de context, distanta dintre aceiasi oameni poate fi diferita. De exemplu, daca doua persoane se intalnesc pe strada, distanta dintre acestea va fi mai mica decat daca intalnirea lor ar fi avut loc intr-un apartament. Natura problemei discutate poate stabili apropierea dintre indivizi. Daca se discuta despre probleme personale distanta este mult mai mica decat atunci cand se discuta subiecte generale. Diferite cercetari au aratat ca genul si varsta influenteaza distanta. De exemplu, femeile stau mai apropiate decat barbatii in timpul unei conversatii, distanta dintre doua persoane de sex opus este mai mare, iar copii stau mult mai apropiati unii de altii decat adultii.

Comunicarea temporala este centrata pe utilizarea si organizarea timpului. Prin importanta acordata acestuia, indivizii pot comunica anumite informatii. Spre exemplu, punctualitatea si organizarea cat mai eficienta a timpului in functie de status, situatie, anumite activitati sociale etc., pot ilustra anumite calitati ale persoanelor. Joseph de Vito, considera ca timpul poate fi privit din trei perspective. Timpul biologic are o influenta majora asupra bioritmului persoanelor. Acesta este structurat in trei categorii: fizic, emotional si intelectual. Timpul cultural se dezvolta, la randul sau, pe trei niveluri. Timpul tehnic este acela stiintific si precis. Timpul formal se refera la maniera in care cultura defineste si dezvolta timpul, precum folosirea secundelor, minutelor si a orelor. Timpul informal se refera la folosirea termenilor legati de timp, precum:    totdeauna, imediat, in curand, chiar acum, cat de curand se poate etc.. Timpul psihologic se refera la importanta pe care persoanele o acorda trecutului, prezentului sau viitorului. Modul de a comunica si de a se dezvolta personal si profesional difera de la persoanele centrate pe trecut fata de persoanele centrate pe prezent sau pe viitor.

III. Alte tipuri de comunicare non-verbala

Comunicarea cromatica se realizeaza "sub o forma rudimentara, necontrolata, neconstientizata de cele mai multe ori, in cazul schimbarii culorii obrazului, in cazul unor boli, in emotii dar si in mod intentionat, in cazul crearii si introducerii unor coduri, ca de exemplu la semafoare"[9]. Cromatica vestimentatiei poate duce la identificarea apartenentei la o categorie etnica sau sociala sau poate informa cu privire la starea emotionala a individului. Culorile sunt specifice si au o conotatie in raport cu varsta si apartenenta culturala. De exemplu, rosul este asociat in China cu bucurie si festivitate, in Japonia cu lupta si manie, in cultura indienilor americani semnifica masculinitate, in Europa dragoste, iar in SUA comunism.

Comunicarea plastica "are ca elemente ale limbajului plastic, materialul, linia si culoarea, cu ajutorul carora artistul poate sa redea in compozitia sa concretul, dar si cele mai abstracte intelesuri".[10] Prin intermediul operei de arta, desen, pictura, sculptura si modelaj, artistul poate comunica publicului cele mai profunde sentimente si ganduri.

Ipostaze ale comunicarii non-verbale

Intr-o societate, comunicarea non-verbala are un rol foarte important. Prin acest tip de comunicare, fiecare individ reuseste sa ii informeze pe ceilalti despre identitatea sa personala, relatia sa cu persoanele din jur, emotii si sentimente etc.. De asemenea, comunicarea non-verbala poate fi o modalitate de persuadare a celor din jur. Intr-o societate, comunicarea non-verbala este foarte importanta atat in comunicarea de masa cat si in cea inter-umana, fiind utilizata in numeroase domenii precum politica, economie, invatamant etc.

a.      Comunicarea non-verbala in organizatii

Intr-o organizatie, comunicarea non-verbala, atunci cand este eficienta, poate contribui la atingerea scopurilor, iar atunci cand nu este inteleasa, poate duce la esec. Exista cercetari care au dovedit importanta acestui tip comunicare in organizatii iar un numar foarte mare de indivizi considera ca expresia fetei si tonul vocii pot confirma sau infirma sinceritatea persoanelor.

Peter J. De Paulo este de parere ca analiza comportamentului non-verbal vizeaza: codificarea si managementul impresiei (semnale non-verbale clare, care sa nu contrazica declaratiile verbale); decodificarea si sensibilitatea non-verbala (recunoasterea cat mai precisa a semnificatiei semnalelor non-verbale transmise si o mare atentie acordata comunicarii non-verbale) si modalitatea de evaluare a comportamentului nonverbal (instrumentele de inregistrare si masurare a formelor si parametrilor semnalelor non-verbale)

Specialistii in relatiile publice trebuie sa acorde o mare atentie limbajului non-verbal, avand in vedere statusurile interlocutorilor, diferentele culturale si situatiile in care se afla. Spre exemplu, relationistul public trebuie sa mentina o dinstanta relativ mica fata de interlocutorul sau si sa mentina contactul vizual cu acesta. De asemenea, acesta trebuie sa isi demonstreze atentia si interesul fata de ceea ce interlocutorul ii comunica, prin gesturi, mimica, pozitia corpului etc.

b.      Comunicarea non-verbala in viata politica

Utilizarea comportamentului non-verbal poate juca un rol foarte important in perceptia politica. Un lider politic isi poate exprima gandurile si emotiile si prin intermediul acestui tip de comunicare. De foarte multe ori, se poate observa, ca unii oameni politici, atunci cand sustin un discurs, nu ofera o foarte mare importanta limbajului non-verbal. De aceea, in mod involuntar, el poate transmite prin intermediul mimicii, gesturilor etc, anumite emotii care nu sunt in concordanta cu ceea ce el transmite in mod verbal. Spre exemplu, in timpul Razboiului din Vietnam, studentii americani au protestat in fata Casei Albe cerand oprirea razboiului. Presedintele, de atunci, al Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, a declarat, intr-o conferinta de presa, urmatoarea afirmatie: "Bineinteles ca doresc dialogul cu voi, tinerii", insa, prin gestul sau de respingere, dovedea ca nu doreste ca acel dialog sa existe.

Conluzie

Limbajul non-verbal este un element foarte important al comunicarii deoarece, cu ajutorul sau, emitatorul isi poate exprima mult mai usor gandurile si sentimentele. Atunci cand comunicarea non-verbala este involuntara, ea poate confirma sau infirma cuvintele rostite. Consider ca trebuie sa cunoastem formele acestui tip de comunicare pentru a putea analiza corect comportamentul persoanelor din jurul nostru.

Bibliografie

Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana, Chelcea, Adina. Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, comunicare.ro, Bucuresti, 2005

Dinu, Mihai. Comunicarea - repere fundamentale, Editura Algos, Bucuresti, 2000

Panisoara, Ion-Ovidiu. Comunicarea eficienta, Polirom, Bucuresti, 2006

Popa, Mariana. Comunicarea - aspecte generale si particulare, Paideia, Bucuresti, 2006

Tran, Vasile, Stanciugelu, Irina. Teoria comunicarii, comunicare.ro, Bucuresti, 2003

Van Cuilenburg, J. J. , Scholten, O. , Noomen, G. , W. . Stiinta comunicarii, Humanitas, Bucuresti, 2004