INTELIGIBILITATEA VORBIRII

INTELIGIBILITATEA VORBIRII

Insusirea si dezvoltarea limbajului oral si scris este studiata prin monitorizarea catorva parametri. Sunt foarte numeroase studiile care investigheaza inteligibilitatea vorbirii din cauza ca acest factor este considerat ca avand o mare importanta pentru integrarea in societatea auzitorilor, el fiind un criteriu esential in orientarea scolara si in cea profesionala. Auzitorii tind sa aprecieze nivelul dezvoltarii limbajului verbal al copiilor surzi mai ales in functie de acest factor. Marea variabilitate de date privind acest parametru este data si de modul cum a fost apreciata inteligibilitatea, nu numai in functie de variatiile propriu-zise ale acesteia datorate particularitatilor vorbirii subiectilor investigati. Prin ascultare sau prin analize acustice si fiziologice s-au stabilit urmatoarele particularitati ale inteligibilitatii vorbirii la copiii cu deficiente auditive:

-aritmia sau disritmia (incetinirea ritmului vorbirii, neregularitati ritmice, pauze inadecvate in interiorul cuvintelor);

-pattern-uri intonatorii defectuoase (monotonie sau variatii bruste de intonatie);

-nazalizare sau absenta nazalizarii;

-articulatia defectuoasa, mari dificultati in realizarea coarticulatiei;

-frecventa ridicata a fundamentalei obisnuite;

-pattern-uri respiratorii defectuoase, coordonari incorecte sau dificile ale organelor fonoarticulatorii.

Pentru aprecierea inteligibilitatii se apeleaza la evaluatori; acestia pot sa constituie un asa numit "public indiferent" (nefamiliarizat cu vorbirea deficientilor de auz) sau un "public avizat" format din persoane care lucreaza cu acesti copii. In functie de cine sunt evaluatorii, vor diferi aprecierile asupra gradului inteligibilitatii. Monsen (1983, citat de Lepot-Froment, 1999) a realizat un studiu prin care a urmarit surprinderea factorilor care influenteaza evaluarile inteligibilitatii pronuntiei. Prin utilizarea Scalei Ling, Scala de evaluare a nivelului fonetic s‑a constatat ca fidelitatea inter-evaluarii este mica. In aceste conditii Monsen recomanda utilizarea procedurii SPINE, care consta in ascultarea vorbirii deficientilor de auz (de preferinta inregistrata) si transcrierea a ceea ce au inteles evaluatorii. In acest mod exista posibilitatea confruntarii materialului verbal original (dat spre a fi citit sau repetat de catre persoanele cu deficienta de auz) cu cel transcris si devine posibila realizarea de estimari cantitative si calitative ale inteligibilitatii.

Prezentam in continuare o sinteza a constatarilor asupra inteligibilitatii vorbirii la deficientii de auz:

a)    Inteligibilitatea pronuntiei difera in functie de natura materialului verbal prezentat: foneme, logatomi, cuvinte sau fraze si in functie de componenta fonologica si de gradul de complexitate semantica si sintactica.

b)    Inteligibilitatea pronuntiei sunetelor izolate a fost studiata de catre Ciumageanu si Guran (1964). Acest studiu conduce la o ilustrare cantitativa si calitativa a defectelor fonologice si a celor antropofonice, sugerand modalitati de interventie adecvate pentru corectarea defectelor de articulatie si implicit pentru cresterea inteligibilitatii pronuntiei la copiii surzi.

c ) Contextul enuntului, gradul de complexitate, redundanta mesajului influenteaza inteligibilitatea vorbirii.

d ) Inteligibilitatea creste daca auditoriul il vede pe emitent (locutor), daca vorbirea este insotita de Cued Speech sau AKA (sisteme de sprijin ale vorbirii), mai putin daca este insotita de limbaj gestual.

e ) Se inregistreaza diferente daca vorbirea este spontana, reflectata, imitata sau dupa un text scris (dupa citire).

f ) Inteligibilitatea este mai scazuta in cazul deficientei auditive profunde, decat in cea severa sau moderata.

g ) Metz si colab. (1990) au urmarit productiile verbale reluate ale subiectilor surzi. La cei care au inteligibilitatea ridicata s-a constatat ca aceste productii sunt stabile de la o emisie la alta; la cei cu inteligibilitate scazuta apar doua subgrupe: cei la care pattern-urile sonore sunt stabile si respectiv cei cu pattern-uri instabile. Nu s-a reusit explicarea acestor diferente.

h ) Opiniile, despre corectarea mecanismelor articulatorii raspunzatoare de nivelul scazut al inteligibilitatii sunt divergente.

-pot fi corectate daca se cunoaste cu precizie natura lor;

-pot fi corectate daca se lucreaza dupa programe sistematice de educare a vorbirii, nu si in cazul deficientelor auditive profunde si a celor asociate;

-nu se poate face o predictie sigura nici macar in cazul unui singur individ, chiar plecand de la cunoasterea tuturor caracteristicilor sale individuale.

i )    Studiile longitudinale facute de Levitt si Gefner (1987, citat de Lepot-Froment, 1999) arata progresia redusa sau chiar nula in unele cazuri, a inteligibilitatii vorbirii odata cu varsta. Aceasta stagnare contrasteaza cu evolutia labiolecturii care inregistreaza progrese importante pe parcursul scolarizarii.

j ) Desi majoritatea cercetarilor vizeaza aspecte fonologice, in ultimii ani s-au intensificat studiile vizand aspectele prozodice si rolul acestora in perceperea si educarea vorbirii. Frank si colab. (1987, citat de Lepot-Froment, 1999) au studiat cu Scala Subtelny modul in care trasaturile prozodice influenteaza inteligibilitatea vorbirii copiilor surzi. Trasaturile prozodice diminueaza in mod considerabil inteligibilitatea vorbirii la acesti copii. Nu a fost evidentiata o corelatie intre perceptia pattern-urilor intonatorii (dependenta mai ales de gradul deficitului auditiv) si performantele prozodice.

k ) Rolul implantului cohlear a fost studiat si in legatura cu impactul sau asupra inteligibilitatii vorbirii dar rezultatele nu sunt omogene. Nu sunt diferente notabile in functie de tipul protezarii (implant cohlear, proteza vibro‑tactila, proteza acustica) in ceea ce priveste inteligibilitatea. In schimb, se inregistreaza progrese la copiii cu implant cohlear, sub unghiul achizitiilor fonologice. La cei cu proteza conventionala se amelioreaza prozodia. Pe baza unui studiu longitudinal la copiii cu implant cohlear Murray si Kirk (1993, citat de Lepot-Froment, 1999), au evidentiat schimbari semnificative in producerea vocalelor si diftongilor in sensul cresterii numerice si diversificarii acestora.