Modalitati de investigare a gandirii si a limbajului

Modalitati de investigare a gandirii si a limbajului

Anticipand testatrea inteligentei studiul ori investigarea proceselor si produselor gandirii ne ajuta sa fim mai aproape de universul uman dotat cu ratiune si cu sensibilitate.

Gandirea reprezinta procesul psihic prin care se realizeaza reflectarea, redarea generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor, ca si a relatiilor dintre ele.

Fiind un fenomen complex si central al psihismului uman, gandirea reprezinta un proces de rezolvare a unor probleme care apar in viata, in activitatea teoretica si practica a omului.

Rezolvarea de probleme presupune folosirea cunostintelor deja dobandite, folosirea experientei mai vechi generalizate, formularea mentala a unor ipoteze, gasirea solutiei si testarea ei in practica, apoi urmeaza confirmarea ori infirmarea ipotezei. Se stie ca eficacitatea gandirii este in raport direct cu experienta acumulata a omului, cu profunzimea si temeinicia cunostintelor.

Printre principalele operatii mentale cu ajutorul carora se realizeaza procesul gandirii enumeram: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

In prezent, se accepta ca atat in dezvoltarea istorica a omenirii cat si in dezvoltarea individuala a omului, a copilului in formare si crestere,  notiunile se complica, se imbogatesc. Procesul de insusire a notiunilor este totdeauna un proces de formare si dezvoltare a lor.

Cercetatori bine cunoscuti, intre care P. Janet, J. Piaget, H. Wallon, Leontiev, Galperin etc., au demonstrat ca elemente ale gandirii verbal-logice se dezvolta avand la baza elementele intelective si practice. Ea parcurge drumul de la actiuni cu obiecte, la inceput externe, la actiuni mentale - interne in timpul dezvoltarii limbajului copilului, in cadrul comunicarii copil-mediu.

Este deja recunoscuta importanta intelegerii ca activitate a gandirii, care presupune descoperirea, surprinderea legaturilor dintre obiecte si fenomene (a celor dintre cauza si efect, a semnificatiei unei opere, a mobilurilor din  conduitele umane etc.). Intr-o forma primara, intelegerea este cuprinsa chiar in procesul de percepere, de clasificare, de categorisire a obiectelor i fenomenelor pe care le denumim, iar forma ei princeps este intalnita in procesul rezolvarii de probleme - la care vom reveni.

Exista o serie de particularitati ale intelegerii ca proces si acestea sunt raportate la dificultatea de studiu a individului, la varsta, la modul in care copiii sunt deprinsi (obisnuiti) sa desfaca si sa refaca drumul: obiect concret - concept - continut.

Intelegerea are la baza experienta dobandita anterior si este folosita intr-o situatie nou creata. Desi uneori pare sa se realizeze spontan ("insight", "einsicht") - fara pregatire anterioara, intelegerea este rezultatul unor eforturi de analiza, sinteza, abstractizare si generalizare, care au avut loc anterior.

Prescolarii inteleg unele proverbe si figuri de stil ca atare, iar altele nu le sunt deloc accesibile. Elevii din  clasele mari reusesc sa le inteleaga, pentru ca realizeaza in prealabil analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea; pot desprinde sensul cuvintelor din  context, pot separa concretul de abstract, globalul de partial. Sunt probe speciale gandite de catre psihologi pentru surprinderea acestor aspecte la nivelul prescolaritatii.

Preocuparile pentru intelegerea la niveluri diferite de catre elevi si studenti converg spre a defini un prim nivel al intelegerii: surprinderea pe fragmente a particularului din  intreg si global: demonstratia geometrica, experientele fizico-chimice.

Acest nivel al intelegerii este urmat de rationamente concrete ale continutului, fara surprinderea principiului logic (asa se intampla de obicei cand elevii nu pot transpune corect rationamentul teoremei X la teorema Z, Y etc., constituita prin analogie cu prima).

Un alt nivel il constituie intelegerea logica generalizata care presupune insusirea deplina a sensului teoremei, schemei, demonstratiei - fenomen ce va permite folosirea rationamentului la rezolvarea altor probleme, teoreme similare.

Rezolvarea de probleme este domeniul in care caracteristicile activitatii de gandire se manifesta in mod cert. Pentru a se aprecia ca gandirea este confruntata cu o problema rezolvabila in gasirea solutiilor, subiectului trebuie sa-i apara un obstacol mintal.

Rezolvarea inseamna un transfer al procedeelor de realizare de la vechi la nou (generalizarea) - bazata pe analiza si abstractizare, adica sunt descoperite prin analiza insusirile generale, comune.

Una din  componentele principale ale activitatii umane in general este gandirea creatoare care merge de la activitati mentale potentate de motivatie si trasaturi de caracter, pana la influentarea de catre climatul socio-educativ, inclusiv cultural. Acesta poate inhiba sau dezvolta o anume sensibilitate, abilitate, aptitudine la subiectul uman.

Flexibilitatea, componenta a gandirii creatoare (opusa rigiditatii), presupune capacitatea de a restructura cu usurinta vechile legaturi temporare fata de o situatie noua.

Daca posibilitatea trecerii facile la o noua situatie, la o noua problema, care ajuta efectiv gandirii sa raspunda, sa gaseasca solutii conforme cu obstacolul aparut reprezinta flexibilitatea, rigiditatea este opusa flexibilitatii si reprezinta persistenta legaturilor corticale anterior formate in situatii noi, nestereotipe. Datorita inertiei (rigiditatii) este blocata rezolvarea (ca achizitie maxima a gandirii umane), datorita incapacitatii de restructurare a stereotipurilor dinamice din  punct de vedere fiziologic.

Studiul procesului gandirii a impus o serie de termeni deveniti specifici unor subprocese, stadii, etape ale discursului logic, printre care notam: creativitate, productivitate, ingeniozitate, gandire critica.

Exprimand capacitatea mintii omului de a stabili legaturi si a face legaturi intre legaturi1, inteligenta este capabila sa depaseasca toate operatiile complicate pe care le face masina, gandita si produsa de om.

In ipostaze diferite (modalitate cognitiva, capacitate de rezolvare a problemelor, posibilitate supramedie a gandirii, dupa Claparde), inteligenta este veriga si lant in drumul complex al cunoasterii, prin exersare si elaborare de probleme, prin facilitarea invatarii, subiectul uman fiind singurul care reuseste sa construiasca inteligent prin intelegere si sistematizare.

Este stabilita fara echivoc existenta legaturii indisolubile gandire-limbaj: omul nu poate gandi fara sa foloseasca mijloace de comunicare. Studiile au demonstrat ca surdomutii, chiar demutizati, ating niveluri de gandire ceva mai rudimentare decat subiectii normali.

La omul normal dezvoltat, gandirea este predominant verbala, iar limbajul (verbal) este completat cu un continut de gandire. Dar, mecanismele verbale nu se suprapun perfect continutului gandirii, ea dispunand de intuitie, imagini plastice senzoriale, folosite in anumite imprejurari preponderent fata de cuvant.

Limbajul verbal este o activitate specific umana, prin care se realizeaza cu ajutorul limbii atat comunicarea verbala intre oameni, cat si procesul de gandire notionala (de asemenea, specifica omului). Totodata, trebuie retinut ca limbajul nu poate fi conceput fara limba, dar insusirile si functiile lor nu se identifica.

Limba este un castig social-istoric al oamenilor, al comunicarii dintre ei, alcatuit din  subsisteme lingvistice: fonetice, lexicale si gramaticale, diferite de la o epoca istorica la alta si de la un popor (sau natiune) la altul.

Cu toate stradaniile cercetatorilor din  ultima vreme, studiul modalitatilor de semnalizare intre membrii diferitelor specii de animale au aratat ca nu este nimic mai mult decat incercarea de comunicare (sonora, vizuala, motrica, olfactiva, tactila etc.). Maimutele si delfinii dispun de anume capacitati de semnalizare mai diferentiate,s-ar apropia de cele verbale, dar, sub aspectul continutului (semantic) specific uman, nu sunt deocamdata nici un fel de date care sa ateste existenta unui "organ" pentru decodare notionala. Absenta acestei capacitati de vorbire la animale, oricat de apropiate ar parea de om, este rezultatul absentei unor date specific umane: limba ca instrument social generand aparitia constiintei sociale - toate constituindu-se si dezvoltandu-se in procesul muncii in grup, al obtinerii de bunuri materiale si spirituale pentru sine si pentru altii.

Comunicarea verbala a fost imbogatita nu doar prin structurarea mijloacelor sonore, cresterea expresivitatii lor ci si prin adaugarea unor complexe mimico-gesticulare.

Reiese cu claritate ca intre functiile cele mai vechi dar si cele mai importante ale limbii si respectiv ale limbajului se inscrie functia comunicativa.

Doar cu ajutorul comunicarii (transmisie - receptie/verbala) se poate acumula experienta sociala umana (vorbit, scris, citit); doar comunicand intre ei in cadrul activitatilor oamenii pot coopera, pot incerca sa generalizeze si sa mareasca "zestrea" generatiilor anterioare in domeniile stiintei, tehnicii, artei, culturii, arhitecturii, medicinii etc.

In concordanta cu recente teorii ale informatiei, un model ideal de comunicare este alcatuit din  urmatoarele:

-      emitatorul (expeditorul);

-      canalul;

-      receptorul (destinatarul).

In comunicarea verbala, orice partener este concomitent expeditor si destinatar, avand capacitatea de a emite si recepta.

Participand efectiv direct la cunoasterea realitatii, limba si limbajul detIn o functie cognitiva chiar in cadrul procesului de comunicare; omul transmite experienta, capata informatii, prelucreaza specific date cunoscute din  realitatea obiectiva sau subiectiva, generalizeaza coduri, nefacand altceva decat sa surprinda, sa prelucreze, sa sistematizeze, sa ierarhizeze materiale  - care sunt operatii proprii gandirii umane.

In prezent, pentru evidentierea deteriorarii mentale se folosesc teste ori baterii de teste de inteligenta. Conceptul de deteriorare mentala trebuie diferentiat de cel de deficit global de dezvoltare specific pentru oligofrenie.

De asemenea, utilizarea probelor de inteligenta trebuie sa ajute la sesizarea diferentelor intre eficienta intelectuala (care poate fi scazuta in psihoze si chiar in stari reactive) fata de potentialul intelectual, care de obicei este pastrat.

Tocmai masurarea eficientei intelectuale, initiata de Binet si Simon a constituit baza testarii moderne.

Scala alcatuita de Binet si Simon la inceputul secolului XX a fost revizuita si modificata de Terman, apoi de Probst (1948), iar una din  cele folosite inca in prezent este varianta Standford-Binet. Aceasta contine sarcini-tip pentru fiecare nivel de varsta.

A. Binet are marele merit de a fi sesizat diferenta intre varsta mentala si varsta cronologica, in cursul examinarii subiectilor; cunoasterea acestei neconcordante fiind deosebit de utila pedagogilor, psihologilor, familiilor, pacientilor. Varsta cronologica este cea reala (obiectiva) inscrisa in acte si dovezi administrative, iar varsta mentala este data de nivelul mediu intelectual pentru varsta cronologica respectiva.

Stabilirea coeficientului intelectual se face dupa formula:

IQ=VM/VCx100 

unde I.Q. = (intelligence quotient) reprezinta coeficientul de inteligenta.

Figura 7. Subtest din  W.I.S.C. (pentru copii)

Figura 8. Subtest din  W.A.I.S. (pentru adulti)

Neajunsul mare este ca aceasta proba complexa are un caracter predominant verbal, favorizand copiii proveniti din  medii cu preocupari culturale si intelectuale. In plus, dupa 12-13 ani nu se mai constata progrese extraordinare in dezvoltarea inteligentei, astfel ca notiunea de varsta mentala nu s-ar mai justifica.

D. Wechsler a alcatuit inca din  1939 bateria care ii poarta numele, in care sunt 6 teste verbale si 5 teste nonverbale (Wechsler Adult Intelligence Scale - W.A.I.S.) cu varianta pentru copii W. I S. C. (Wechsler Intelligence Scale for Children). In prezent se utilizeaza varianta Wechsler R-III.

Scala cuprinde: informatii generale, intelegere generala, rationament aritmetic, memorare de cifre, similitudini, vocabular, completare de imagini, asamblare de obiecte, cuburi Kohs si cod.

Fiecare subiect este cotat dupa numarul de raspunsuri bune, iar rezultatul total se obtine prin transformarea notelor brute in nota standard care dau nivelul intelectual (Q.I.).

Psihologul clinician poate utiliza proba pentru a obtine indicii in oligofrenie, demente, stari de deteriorare organica cerebrala de natura toxica, traumatica, prin uzura de varsta. W.A.I.S. folosit in clinica da valoarea dispersiei, indicele de deteriorare, profilul distributiei psihice.

Unele din  subprobe sunt influentate de timp, de trecerea anilor, altele arata ca performantele inregistrate in tinerete nu scad in timp. Se accepta ca unele "tin" cu varsta (rezista in timp): informatie, comprehensiune, asamblare, vocabular si completare de imagini, iar altele "nu tin" cu varsta: memorare cifre, rationament aritmetic, cuburi, cod, similitudini (nu rezista in timp).

Deteriorarea se calculeaza in functie de aceste posibile modificari.

QD=teste care "tin"-teste care "nu tin"/teste care "tin"

Subtestele verbale pot evidentia discrete tulburari in intelegerea limbajului oral, fiind utilizate in inregistrarea afaziilor subclinice sau latente (sunt multi bolnavi ateriosclerotici la care sunt prezente tulburari afazice izolate, care se pot confunda cu dementa).

Testele de vocabular pot ajuta la diferentierea unei demente senile de una ateriosclerotica cu acelasi grad de deteriorare cognitiva.

In acest test se opereaza cu organizarea campului perceptiv, analize si organizari mentale de elemente diferentiate prin operatii perceptive logice. Acest test este unul de depistare de similitudini.

Alt subtest din bateria Wechsler este cel al cuburilor Kohs. Initial, Kohs a folosit 35 de modele de dificultate gradata. Testul a fost revizuit in anul 1923 pastrandu-se 16 modele. Este sensibil la diagnoza clinica. Se coteaza reusita, exactitatea, timpul, cu numarul de mutari in manevrarea cuburilor.

Psihologii sunt de acord ca rezultatele acestui test nu sunt influentate de factori culturali si scolari. El masoara capacitatea analitica si sintetica a gandirii conceptuale pana la nivelul cel mai inalt. Opereaza cu gandirea spatiala, ca tip de inteligenta si mentine pe tot parcursul o curiozitate constructiv-creativa.

Pe aceeasi linie a utilitatii probelor psiho-clinice si a interesului pentru universul lor, Delay arata ca bolnavii cu dementa ateriosclerotica au mult mai frecvent si intr-o masura mai mare manifestari afazice decat bolnavii de dementa senila. Explicatia ar fi ca bolnavii cu dementa senila au leziuni difuze, iar cei cu dementa ateriosclerotica au leziuni predominant temporo-occipitale.

Figura 9.  Subprobe de performanta din  Scala W.A.I.S. (pentru adulti)

Intr-o maniera similara se poate explica si integra in complexul modificarilor componenta afazica din  maladia Pick si Alzheimer.

Testul analitic de inteligenta Meilli este alcatuit din subteste preponderent nonverbale, iar rezultatele se pot exprima grafic in profilul inteligentei.

 Proba cuprinde: serii de cifre ce trebuie continuate, imagini de aranjat in ordine logica, analogii geometrice, lacune, combinatii de figuri, fraze de construit pornind de la trei cuvinte date.

 Pentru a elimina posibilitatea deficientelor generate de limbaj si de cliseele achizitionate socio-cultural se recomanda teste independente de orice achizitie culturala ori influenta pur verbala.

 Meilli apreciaza testul mozaicului (alcatuit din  realizarea de modele cu 4-9 cuburi si maximum cu 16 cuburi), ca fiind deosebit de adecvat pentru investigarea capacitatilor intelective.

In testul labirintului subiectul este pus in situatia de a gasi drumul pentru a "iesi" din  labirint, de dificultate crescanda (labirintele Porteus).

S-a observat ca acest gen de probe sunt utile pentru subiectii inhibati ori inhibabili, pentru bolnavi a caror deteriorare cognitiva evolueaza mascat ca o depresie, pentru subiectii putin cooperanti. De asemenea, testele tip labirint se potrivesc pentru a fi folosite in metodologia de investigare in cazul bolnavilor fara tulburari neurologice, evidente, cu pastrarea integritatii limbajului dar cu afectarea lobului frontal ori a bolnavilor cu o boala cerebrala difuza, incipienta, in faza subclinica.