INTERPRETAREA PROCESUAL-ORGANICA A COMUNICARII

1. Unele consecinte ale situarii investigatiei comunicarii in orizontul informational generat de stiintele particulare

Asa cum se poate constata, in acest orizont interpretativ nu se poate ajunge la o solutie satisfacatoare, intrucat persista numeroase controverse cu privire la continutul si caracteristicile proceselor comunicative, fara ca sa se intrevada un posibil consens in randul cercetatorilor. Spectrul larg al interpretarilor conceptuale ale comunicarii, continutul lor restrictiv determinat de 'viciul inepuizarii' sau de 'deficitul de semnificatie', le imprima, de regula, un caracter particular si, in consecinta, nu fac posibila investigarea lor satisfacatoare, in raport cu celelalte procese sociale. Ca urmare, posibilitatea realizarii unor reflectii cu caracter global asupra proceselor comunicative, care sa permita desprinderea unor concluzii integratoare referitoare la caracteristicile, emergenta si finalitatile lor este redusa. Ca asemenea demersuri sa aiba totusi succes este necesara delimitarea corecta a domeniului de referinta si a obiectului de studiu care, in actualele abordari teoretice, este mai larg sau mai restrans, in functie de formatia cercetatorilor si de amploarea problematicilor investigate. Aceasta situatie nu este determinata numai de specificul si complexitatea domeniului abordat, ci si de inconsistenta si limitele disciplinelor teoretice in interiorul carora au fost elaborate diversele interpretari ale comunicarii.

Astfel, stiintele care au furnizat modelele sunt vulnerabile teoretic si metodologic, ca urmare a relativitatii abordarilor, a incompatibilitatii unor premise si ipoteze, situatii generate de faptul ca aceste stiinte studiaza aspecte disparate, concepute din perspective unilaterale, dependente de anumite spatio-temporalitati sociale particulare. In consecinta, se opereaza cu termeni vagi care nu pot oferi modalitati de raportare satisfacatoare la realitate, intrucat fac accesibile numai "anumite genuri de procese sociale, genuri care sunt interpretate in modalitati care induc simplificari deformatoare si generalizari pripite" . Ca urmare, deschiderile pe care le fac posibile abordarile disciplinare sunt interpretari care se dovedesc eronate sau care nu contin explicatii complete, deoarece sunt rezultatul unor studii situate in orizonturi informationale nesatisfacatoare. Ele nu contin interpretari-cadru unitare care sa ofere repere teoretice si metodologice pentru a face posibila investigarea pertinenta a problematicii in atentie.

S-ar putea conchide ca problematica ce ne preocupa, cea a comunicarii, nu poate capata o interpretare satisfacatoare cat timp si psihologia si sociologia se afla in stadii pre-paradigmatice. Psihologii opereaza cu reprezentari care produc interpretari speculative in care abordarile simbolice si conceptuale se imbina in modalitati care raman neexplicite, iar sociologii investigheaza obiectul de studiu in mod secvential, rezultand din mai multe decupari din anumite contexte, prin ignorarea complexitatii inglobante, facand abstractie de devenirea omenirii. Atat psihologii cat si sociologii folosesc seturi de termeni ce dau specificitatea pozitiei lor in raport cu alte specializari, dar interpretarile termenilor, contextul interpretativ in care ii localizeaza, in acelasi timp ii unesc si ii diferentiaza, uneori chiar ii opun. Asa se explica coexistenta mai multor teorii care se contrazic reciproc (unele sunt chiar incompatibile), fara a reusi insa sa se elimine.

Studiile sunt nesatisfacatoare intrucat nu pot oferi 'repere pentru a interpreta posibilele transformari sociale, discontinuitatile ce intervin periodic in situatia oamenilor si in organizatii; acest tip de interogare ofera modele relevante nu pentru posibilii oamenilor in general, ci pentru oamenii situati in secventele sociale la care cercetatorii au acces'[2]. Ele nu fac posibila o intelegere unitara a socialului, ci doar a realilor dintr-un anumit context existential social.

2.O solutie posibila pentru interpretarea satisfacatoare a comunicarii

Ca sa depasim neajunsurile semnalate trebuie sa situam investigarea intr-un orizont informational mai performant, care sa faca posibila transcenderea abordarilor dependente de o anume disciplina teoretica si conturarea interogarii transdisciplinare si, totodata, sa permita constientizarea limitelor modalitatilor in care omul a interogat existenta pana acum, precum si desprinderea de interpretarile care s-au dovedit eronate.

Un asemenea orizont informational ar putea fi cel care decurge din modelul procesual-organic al procesualitatii sociale intrucat acesta face posibila interogarea transdisciplinara a problematicii omului, dintr-o perspectiva ce transcende orizonturile in care se realizeaza interogari psihologice si sociologice, precum si detasarea critica de teoriile actuale despre om si organizari sociale (psihologii, sociologii, comunicare, antropologii), care accepta ca premiza functionarea psihicului si, in acest fel, desprinderea de reprezentarile empirice dependente de situatii particulare si particularizante.

In acest orizont interpretativ alternativele la stiintele care concura la conceptualizarile comunicarii sunt antropologia procesual-organica si sociologia procesual-organica. Antropologia procesual-organica este un program de investigare care poate sa produca o interpretare unitara a oamenilor, a situatiei lor sociale, oriunde ar fi ei localizati in spatio-temporalitatea sociala, iar sociologia procesual-organica face posibila o strategie de investigare a existentei ca procesualitate sociala. Premisa de la care pornesc este ca nici un fapt social, nici un aspect al procesualitatii sociale nu poate fi corect abordat facandu-se abstractie de procesarea sociala a informatiei, de localizarea sa in organizari sociale situate in spatio-temporalitatea proprie procesualitatii sociale. In acest mod, antropologia procesual-organica si sociologia procesual-organica ofera modalitati de raportare la social si de interpretare a acestuia pe care alte constructii teoretice nu le fac posibile.

Daca acceptam paradigma procesual-organica ca premiza comunicarea poate primi interpretari satisfacatoare; in acest orizont, devine explicabil faptul ca oamenii pot elabora teorii 'cu atat mai performante cu cat decurg din produse mai performante ale proceselor de tip interogativ, de pilda, cu cat folosesc teorii mai performante despre domeniul de referinta si despre propria fiintare sociala' Studiul proceselor comunicative este facilitat de cercetarile si dezvoltarile teoretice si metodologice specifice modelului procesual-organic al procesualitatii sociale ale carui valente explicative sunt superioare celorlalte stiinte, intrucat au capacitatea de a cuprinde unitar procesualitatile.

Investigatia comunicarii in orizontul procesual-organic are ca premisa adoptarea modelului procesarii sociale a informatiilor ca interpretare-cadru si presupune acceptarea regulilor ce decurg din sociologia procesual-organica si a distinctiilor dintre domeniile de studiu ale acesteia: ontologia procesual-organica, istoriografia procesual-organica, viitorologia procesual-organica si praxiologia procesual-organica.

Modelarea ontologica are in vedere comunicarea ca procesualitate posibila, nu ca una anume, un aspect sau altul, ci acele procese care o fac posibila si o intretin, care ii determina specificitatea in raport cu celelalte procesualitati. Produsul acestei modelari constituie interpretarea-cadru, modelul teoretic pentru celelalte trei domenii, intrucat ofera repere suficiente pentru a se declansa interogari istoriografice, viitorologice si proxiologice.

Modelarea istoriografica identifica discontinuitatile ce se produc in procesarea sociala a informatiilor si conexiunile dintre aceste discontinuitati si cele care au loc in dinamica proceselor comunicative. Investigatiile se pronunta asupra diverselor tipuri de comunicare ce s-au succedat, descifreaza procesele sociale care le-au facut posibile si le-au intretinut, precum si consecintele acestora in organizarile sociale active, intr-o anumita secventa si in procesualitatea sociala.

Modelarea viitorologica exploreaza explicit viitorii existentiali posibili ai comunicarii, atat in orizonturile informationale active, cat si in cel generat de paradigma procesual-organica.

Modelarea praxiologica este centrata pe aspecte concrete ale comunicarii si are ca finalitate proiectarea solutiilor de interventie in organizarea si planificarea dimensiunilor necesare si suficiente ale competentei comunicative specializate pentru a transcende situatiile problematice, intretinute de orizonturile informationale anterioare.

Adoptarea regulilor de concepere a investigatiilor ce decurg din cele patru tipuri de modelari fac posibila identificarea urmatoarelor repere , cu caracter general, privind comunicarea:

a) Paradigma procesual-organica releva ca principalele dificultati de interpretare a comunicarii decurg din interpretarile nesatisfacatoare date oamenilor, a posibilitatilor acestora de a procesa informatii. Ca urmare, investigarea procesual-organica a comunicarii propune sa se adopte ca obiect de studiu omul, nu doar "psihicul" sau, omul interpretat "ca produs al unor procese informational-energetice de natura biotica si sociala, ca rezultanta si expresie a conexiunilor posibile dintre bio-procesorii sai de informatii si interpretorii inglobati in procesualitatea sociala", segmente specializate in producerea interpretarilor. Aceasta perspectiva de abordare a oamenilor nu este reductibila la psihologii intrucat ea nu este o explicatie a omului pe care psihologii il au in vedere:

♦psihologiile fie fac abstractie de conexiunile organizante dintre om si procesualitatea sociala, fie iau in considerare manifestari particulare ale acestora;

♦psihologiile ignora bio-procesarea informatiei si interpretorii; ele se pronunta numai asupra unor manifestari disparate ale conexiunilor dintre bio-procesori si interpretori, fara a reusi sa distinga intre ei.

b) Diferentierea intre bio-procesori si interpretori dezvaluie ca relatiile informationale dintre oameni se desfasoara cu ajutorul celor doua genuri de procesori. Impreuna, aceste doua niveluri de procesare a informatiilor, fac posibila comunicarea umana; ea se realizeaza cu concursul bio-procesorilor si, in functie de natura relatiei, al unora dintre interpretori, astfel:

b1) Procesarea bio-informationala se produce ca procesare expresiva, care exteriorizeaza si exprima stari si reactii, in anumite situatii, in functie de relevanta lor pentru bio-procesarile organismului si procesari operationale, controlate (activate, blocate) de cele de tip expresiv, care orienteaza organismul in mediul exterior lui, care tine sa-i satisfaca anumite nevoi prin manifestari reglate de anumiti algoritmi. Cele doua tipuri de procesare a informatiilor genereaza doua forme de comunicare: simbolica si analitica (conceptuala). Bio-procesarile de tip expresiv sunt cele care fac posibile simbolizarile ca prime forme ale comunicarii simbolice, iar bio-procesarile operationale fac posibila comunicarea analitica. Comunicarea simbolica este diferita de comunicarea analitica:

♦receptarea simbolica cauta sa sesizeze valentele interpretative ale semnului, iar raspunsul este un semn care exprima valente interpretative;

♦raspunsul simbolic nu se reduce la comunicarea unei interpretari cum se intampla in cazul comunicarii analitice;

♦comunicarea simbolica nu este explicita pe cand comunicarea analitica este capabila sa ofere explicitari si concretizari.

b2) Procesele interpretative se realizeaza in prelungirea bio-procesarilor si, in consecinta, ele sunt posibile in modalitati expresiv-simbolice si operational-analitice (manifestarile bio-expresive se prelungesc in interpretari de tip simbolic, iar cele bio-operationale fac posibile interpretari operational-analitice), in variante figurative, verbale sau armonice. Implicarea interpretorilor in comunicare este mai complicata intrucat relatiile dintre oameni se realizeaza cu concursul mai multor interpretori si contin, de regula, doua dimensiuni: una, care da competenta in domeniul ce face obiectul comunicarii; alta, care regleaza propriu-zis relatiile dintre oameni in procesul comunicarii. Cele doua dimensiuni nu sunt corelate, deoarece decurg din procese formative separate; numai cea de a doua dimensiune este produsul si expresia socializarii.

b.3) In consecinta, capacitatea de comunicare a oamenilor este produsul si expresia conexiunilor ce se pot realiza intre bio-procesori, interpretorii produsi de socializare si cei produsi de raportarea oamenilor la diverse aspecte din ambianta lor, prin care astfel de aspecte le devin accesibile.

c) Interogarea ontologica releva ca procesele comunicationale decurg din proprietatile/caracteristicile procesorilor oamenilor si socio-organizarilor, intrucat ei sunt cei care contin posibilitatea solutionarii unor situatii, a satisfacerii unor nevoi prin comunicarea cu ceilalti. Ca urmare emerg interpretori specializati prin care oamenii si socio-organizarile tind sa-si formeze competente comunicationale pentru a relationa cu ceilalti in vederea cooperarii, pentru satisfacerea unor nevoi informationale si energetice. Aceste competente genereaza comunicarea privata, in care componentele nonverbale pot fi dominante si comunicarea publica (profesionala si cetateneasca), in care componenta verbala este dominanta.

d) Comunicarea presupune un transfer de informatie intre cel putin doi oameni prin interpretari satisfacatoare ale mesajelor receptate. Daca acestea sunt interpretate eronat comunicarea este afectata; ea nu poate fi reala, nu-i posibila, ori contine suspiciuni. Cauzele pot fi generate de lipsa unei minime comuniuni intre interlocutori, a unei minime compatibilitati a procesorilor de informatii implicati in comunicare, precum si ca urmare a situarii interlocutorilor in orizonturi informationale diferite.

e) Comunicarea se diferentiaza in functie de continuturile care se vehiculeaza si se recepteaza, de situatiile in care se desfasoara si de competentele interlocutorilor. Ea cuprinde procese energetice (mijloacele tehnice si echipamentele care functioneaza cel putin ca suport) si procese informationale (continutul informational si actiunile prin care se realizeaza transferul de informatii dintre oameni).

f) Atunci cand analizam comunicarea este necesar sa distingem intre contextul comunicarii (ansamblul constrangerilor sociale in care se constituie si se desfasoara situatiile de comunicare - normari juridice, masuri de formalizare a comunicarii, constrangeri ideologice etc.) si situatia in care se comunica (interlocutorii, obiectivele comunicarii, canalele prin care se desfasoara relatia informationala, continuturile comunicarii, finalitatile implicite ale comunicarii ce decurg din influentele organizante sau/si dezorganizante ale mesajelor asupra procesorilor implicati).

g) Evolutiile sociale releva faptul ca procesele comunicationale acompaniaza existenta umana, ca modalitatile de exprimare a acestora au o conditionare istorica. Devenirea capacitatii sociale de procesare a informatiilor determina reconstructia succesiva a performantelor si formelor comunicarii, de la cele mai simple semne si semnale, la limbaje sofisticate promovate prin mijloace tehnice si echipamente complexe; totodata, acestea cunosc diverse interpretari, in functie de orizontul informational, spatio-temporalitatea sociala si teoriile care le-au fundamentat (filosofii sociale si morale, psihologii, sociologii, modelul procesual-organic etc.).

Fiecare discontinuitate in interogare este sursa unui nou orizont al comunicarii ca urmare a deschiderii accesului oamenilor si socio-organizarilor la orizonturi informationale mai performante. Astfel, daca initial comunicarea este preponderent simbolica, treptat ca urmare a emergentei interpretorilor verbali, se dezvolta si dobandeste o anumita pondere si comunicarea analitica. Sursa tuturor discontinuitatilor in modul de a comunica a oamenilor o reprezinta dezvoltarea si perfectionarea in timp a interpretorilor, care au determinat evolutia competentei de procesare si, odata cu ea, evolutia competentelor de comunicare, facand posibile cultura si civilizatia, dar si contradictiile si conflictele.

h) Formele si modalitatile de comunicare s-au particularizat in functie de spatio-temporalitatea sociala in care s-au dezvoltat socio-organizarile (etno-organizarile si natiunile), care au determinat emergenta lor asimetrica, ca posibilitati si nevoi functionale si a decalajelor intre capacitatile de procesare a informatiilor. Aceste asimetrii si decalaje s-au concretizat in diferite raporturi intre comunicarea simbolica si cea analitica, intre comunicarea privata si cea publica, care au influentat procesele interpretative de construire si obiectivare a componentelor cu functii specializate.

i) Emergenta procesarii interogative face posibile procese comunicative de amploare, tot mai performante, bazate pe tehnologii de propagare in masa, depasind granite si culturi, cu impact imprevizibil asupra relatiilor dintre oameni si chiar asupra comunicarii insasi. Acestea insa pot favoriza si ample procese de manipulare informationala, pe care le fac posibile rezultatele recente ale cercetarilor teoretice despre om, organizatii si comunicare si care amplifica sau genereaza unele actiuni de agresare.

Cele relevate conduc la concluzia: comunicarea de masa, prin elementele mass-media, tinde sa devina preponderenta in raport cu celelalte forme de comunicare, fapt care poate provoca consecinte derivate neprevazute, unele nefavorabile oamenilor si socio-organizarilor.

3 Concluzii

Evolutiile care au loc in lume pun in evidenta si faptul ca modalitatile sociale de procesare a informatiei se modifica tot mai profund si cu viteze tot mai mari. Ca urmare, orizonturile informationale generate de diversele stiinte particulare nu mai satisfac; ele produc explicatii si solutii care se dovedesc a fi incompatibile.

Devine, astfel, tot mai explicita nevoia de a dispune de o interpretare-cadru pertinenta, care sa permita studii aplicative in vederea intelegerii corecte a proceselor comunicative, a situatiei comunicarii in procesualitatea sociala. Asa se explica cresterea preocuparilor cercetatorilor de a intreprinde investigatii pentru a identifica orizonturi informationale mai performante, care sa ofere modele teoretice in masura sa faca posibile raportari satisfacatoare la social si, in consecinta, abordari cat mai cuprinzatoare ale comunicarii.

In cadrul acestui studiu am adus in prim plan problemele destul de dificile cu privire la definirea conceptului de comunicare. Pentru a ilustra diversitatea abordarilor am pus in evidenta unele rezultate obtinute in investigarea comunicarii, precum si tendintele evolutiilor acesteia, care pot fi cat de cat identificate, astfel incat, cititorul sa-si poata forma o imagine cu privire la stadiul demersurilor intreprinse pentru clarificarea problematicii analizate. Concluzia care rezulta din demersul intreprins este ca procesele comunicarii sunt difuze si contradictorii in orizontul informational al stiintelor particulare, schematice si insuficient de explicite (uneori ermetice) in orizontul informational procesual-organic. Totusi, din cele relevate, se poate constata ca deschiderile pe care le permite orizontul informational procesual-organic sunt mai favorabile realizarii unor interpretari-cadru satisfacatoare care sa inlesneasca studii aprofundate ale comunicarii, atat teoretico-metodologice, cat si cu finalitati aplicative. Acestea decurg din posibilitatea reconstructiei succesive a procesualitatii interpretative, pana la obtinerea interpretarii satisfacatoare, care ofera oamenilor repere tot mai bune pentru a se implica responsabil si cu competenta in derularea proceselor sociale, fructificand astfel resursele teoretice, metodologice si aplicative ale modelului. Totodata, folosirea modelului face posibila depasirea consecintelor interogarilor efectuate in contexte teoretice ce pun intre paranteze numeroase variabile implicate in comunicare.

Din aceasta perspectiva sunt necesare interogari succesive, aprofundarea analizelor in vederea apropierii de interpretarea satisfacatoare a proceselor comunicationale. Daca solutiile la care se ajunge sunt corecte, inseamna ca modelul raspunde nevoilor de cercetare, satisface dezideratul transdisciplinaritatii si face posibile interventii pertinente in procesele sociale, oricare ar fi acestea.

Interpretarile obtinute in acest stadiu sunt mai mult schematice, intrucat modelul nu este inca suficient nuantat, nu sunt deschise toate posibilitatile teoretice si metodologice, acestea urmand sa fie explorate in continuare cu participarea si a altor cercetatori. Pentru a deveni operational, mai sunt necesare unele aprofundari, indeosebi din perspectiva metodologica, care sa inlesneasca studii corecte asupra realilor sociali si atunci cand nu se dispune de suficiente informatii pentru a-i identifica si delimita in diverse procesualitati. Din aceasta perspectiva, modelul propus de paradigma procesual-organica poate fi folosit ca interpretare-cadru in vederea desfasurarii unor studii aplicative astfel ca, prin modelari interogative succesive, sa se poata obtine raspunsuri satisfacatoare la intrebarile de interes maxim privind procesele comunicarii.