Metoda de stimulare a limbajului receptiv

Metoda de stimulare a limbajului receptiv

Metoda a fost elaborata de catre W. Bricher si D. Bricher, in anul 1972.

In faza de introducere a unui program, copiii trebuie sa primeasca indicatii verbale simple cum ar fi "vino", "stai jos", apoi trebuie indrumata (prompting) fizic finalizarea actiunii. Promturile sau semnalele trebuie reduse gradat pana cand copilul este capabil sa reactioneze la indicatia verbala. In faza precoce a programului este benefic sa lucreze doua persoane cu copilul, astfel: una da indicatii verbale copilului, iar cealalta ajuta fizic copilul in executarea actiunii cerute de catre adult. Treptat ajutorul si dirijarea adultului se diminueaza pana cand copilul este capabil se execute actiunea ceruta singur.

Cand se ajunge la comprehensiunea indicatiilor simple, printr-o strategie identica copilul va invata si alte indicatii.

Cu ajutorul prompturilor, cand copilul a ajuns la un nivel de comprehensiune mai avansat, este posibila invatarea denumirilor unor obiecte si realizarea unor actiuni simple cu acestea, cum ar fi spre exemplu: "da-mi mingea", "arata masina", etc.

Cu indrumare si sprijin fizic se poate ajunge la stadiul in care copilul poate arata obiectul denumit, respectiv sa se intinda, sau sa-l ia in mana. Treptat numarul prompturilor se diminueaza pana cand copilul este capabil sa realizeze singur indicatiile verbale.

Odata ajuns la stadiul in care este capabil sa identifice unele obiecte familiare lui, se poate trece la o crestere a numarului acestora, dintre care copilul va fi obligat sa aleaga in urma indicatiilor verbale.

Recomandari:

Pentru o buna functionate a metodei este important ca:

Obiectele prezentate sa fie diferite ca marime, culoare, functionalitate si denumiri;

Invatarea sa se realizeze in conditii cat mai naturale;

Copilul sa fie incurajat sa identifice cat mai multe obiecte din mediul sau.

Erori care pot aparea pe parcursul implementarii metodei:

Daca obiectele au culori, forme identice, sau sunt asemanatoare exista riscul ca micutul sa reactioneze la un cuvant nu in sensul lui, ci la ceea ce a invatat copilul, cum ar fi spre exemplu: ca obiectul are o forma, culoare si ca este asezat intodeauna in partea stanga a terapeutului.