NEORETORICA SI GANDIREA CONTEMPORANA

NEORETORICA SI GANDIREA CONTEMPORANA

1. Premisele si cadrul argumentarii

1.1. Argumentatia si filosofia lui "re"

Profilul gandirii contemporane este dominat de ceea ce Gaston Bachelard numeste filosofia lui nu, filosofie care nu este dorinta de negatie, ci propensiune spre notiuni dinamice si dialectizate (general si particular, rational si experimental), actiune polemica neincetata.

"Pentru a avea o garantie asupra validitatii unei opinii unanime intr-o anumita privinta, trebuie ca in prealabil sa nu fi fost de aceeasi parere. Doi oameni, daca vor sa se intleaga cu adevarat, trebuie sa se fi contrazis mai intai. Adevarul este rod al discutiei, nu al simpatiei" (G. Bachelard, 1981: 134).

Valoarea gandirii stiintifice actuale rezida tocmai in aceasta polaritate epistemologica, ce reuneste complementar teoria si practica, numenul si fenomenul, discursul instituit si discursul "destituit".

1.2. Argumentarea ca raport intre explicit si implicit

Definitia aceasta atat de generala formulata de C. Perelman ("L'empire rhtorique", 1977: 19) ni se pare ca acopera intregul spatiu al discursului vizand persuasiunea, oricare ar fi auditoriul caruia i se adreseaza si problematica la care se refera.

Noua retorica isi propune prin chiar titlul emblematic reintoarcerea la Aristotel si reabilitarea rationamentului practic, precum si a "mijloacelor de proba utilizate in domeniul stiintelor umane"(C. Perelman & L. Olbrechts-Tyteca, 1958:3), altfel spus a domeniului verosimilului, plauzibilului, probabilului evacuat de cartezianism timp de trei secole.

Ca discurs de actiune, discursul argumentativ se bazeaza pe anumite notiuni incarcate cu un "potential afectiv" (C. Perelman, 1970: 84) si care constituie obiectele acordului sau premisele argumentarii: fapte, adevaruri, prezumtii, valori, ierarhii, toposuri (in sensul antic al termenului).

1.3.Fapte/adevaruri/prezumtii.

Practica si teoria argumentarii devin corelatele unui "rationalism critic" care transcende dualitatea judecati de valoare/judecati de realitate, ambele solidare cu personalitatea actorului discursiv, responsabile pentru deciziile in domeniul cunoasterii ca si al actiunii. Tipurile de argumente susceptibile de a genera acordul sunt dependente de sfera realului:fapte, adevaruri, prezumtii sau a preferabilului:valori, ierarhii, toposuri.

Elementele cu grad maxim de credibilitate sunt cele de natura faptelor (faptele de observatie fiind fractiunea cea mai importanta a premiselor) si adevarurilor (ca sisteme complexe, referitoare la legaturile intre fapte, reprezentate de teorii stiintifice, credinte religioase, sisteme filosofice). Distinctia fapt/adevar poate fi comparata cu antinomia contingent/necesar sau real/schematizare (modelare).

Cadrul argumentarii este constituit si de prezumtii ,bazate tot pe acordul universal si legate de caracterul rational, cooperativ al schimbului discursiv. Daca teoria actelor de limbaj si analiza conversationala (Paul Grice, 1975) s-au axat pe analiza intentiilor instantei emitatoare, neoretorica a incercat sa codifice si comportamentul receptorului. C. Perelman & Olbrechts-Tyteca definesc urmatoarele "premise receptive": credulitatea (care prescrie destinatarului sa considere drept adevarat ceea ce ii transmite emitatorul, pandant al maximei calitati, formulate de Paul Grice), interesul (replica la principiul cantitatii formulat de Grice - enuntarea trebuie sa fie suficient de informativa pentru a suscita interesul) si rationalitatea (subsumand relatia si maniera din sistemul lui Grice). Este absolut necesar sa fie luate in considerare scopurile, intentiile, asteptarile ambelor instante ale interactiunii discursive (interactiune guvernata de principii actionale foarte generale precum cooperativitatea sau rationalitatea si de principii specific discursive precum: coerenta, pertinenta, orientarea argumentativa).

1.4. Valori/ ierarhii/ toposuri

Orice fenomen se descrie prin inserarea in clasificari preexistente; ele pot fi desigur criticate, modificate (e vorba in primul rand de clasificarile stiintei), dar constituie grile, repere valorice fara de care nu este posibila viata sociala si argumentarea ca logica sociala este fundamental dependenta de sistemele valorice.

"A fi de acord cu o anumita valoare inseamna a admite ca un obiect, o fiinta, un ideal trebuie sa exercite o anume influenta asupra actiunii" (C. Perelman - L. Olbrechts-Tyteca, 1958: 358).

Pe langa valorile universale: Binele, Adevarul, Frumosul (cu maxima eficienta persuasiva) exista valori particulare legate de aspiratiile unui anumit grup; alaturi de valori abstracte: libertate, egalitate, justitie apar si valori concrete, circumscrise spatial, temporal etc.: Franta, Biserica ortodoxa etc. Oricare ar fi valorile dominante intr-o cultura, viata spirituala nu poate fi construita in afara acestor doua tipuri de valori, care delimiteaza tipuri culturale (rationalismul abstract fata de romantismul concret) si tipuri caracteriale (in diacronie s-a acordat mai mult credit fie unora, fie altora: "Platon imi este prieten, dar mai prieten mi-este adevarul" - optiunea pentru valoarea abstracta a adevarului/vs/Erasm care prefera o pace nedreapta unui razboi drept - optiune pentru concret).

Spre deosebire de valori, ierarhiile analizeaza doua paradigme intre care se stabilesc prioritati valorice. Ca si valorile, ierarhiile sunt concrete: superioritatea omului fata de animal, a divinului fata de uman, a omului fata de masina, a valorilor legate de persoana fata de cele legate de lucruri (deosebit de actuala opozitie intre a fi si a avea sau in ironica formulare a lui Noica optiunea cultura sau unt, de crestere spirituala sau limitare la bunastarea materiala) si abstracte: superioritatea a ceea ce este drept fata de ceea ce este util, superioritatea cauzei, principiul fata de consecinta.

In domeniul ierarhiilor intereseaza in primul rand certitudinea cunostintelor si interesul suscitat (Isocrate si Thomas din Aquino preferau formularea de opinii rezonabile despre subiecte utile unor cunostinte exacte privind lucruri inutile).

Toposurile ("loci" - locuri comune) sunt premisele cele mai generale, adesea subintelese, care infrastructureaza argumentarea.

Aristotel a definit in Topice paradigma toposurilor: toposul cantitatii - un lucru este considerat mai valoros decat altul din ratiuni cantitative: un bun ce serveste mai multor scopuri este preferabil altuia cu mai putine utilizari; ceea ce este util in orice ocazie este preferabil (Aristotel considera dreptatea si cumpatarea preferabile curajului din acest punct de vedere).

Legat de preferinta acordata probabilului, dar pregatind trecerea la toposul calitatii actioneaza principiul eficientei la Cicero : lucrurile complete sunt preferabile celor incomplete; lucrurile aflate in puterea noastra sunt preferabile celor ce depind de altii, dupa cum lucrurile ce nu ne pot fi luate sunt de preferat celor de care putem fi deposedati.

Toposul calitatii apare cand se contesta argumentul numarului; este cazul reformatorilor, al celor ce se revolta contra opiniei comune. La limita toposul calitatii ajunge la valorizarea unicului (in opozitie cu banalul, vulgarul).

Toposul ordinii accentueaza superioritatea cauzei, a principiilor fata de fapte, de concret (in gandirea non empirista); in schimb teoriile finaliste valorizeaza scopul (cf. si omul ca proiect in existentialism).

Toposul esentei nu se refera la o semnificatie metafizica, ci are in vedere acordarea unei valori superioare individului care intruchipeaza esenta (eroii lui Saint-Exupry sunt chintesenta eroismului lucid, pasionat, viril din orizontul actiunii umane solidare).

1.5. Acordul ca fundament sau cadru al argumentarii

Adeziunea auditoriului este efectul pe de o parte al convergentei toposurilor (acelasi scop argumentativ poate fi realizat prin cumularea toposurilor: pentru a accentua oroarea unui regim se vor utiliza toposul cantitatii, in masura in care acel sistem insumeaza toate erorile trecutului, dar si cel al calitatii pentru propunerea noului model inexistent anterior), pe de alta parte al caracterului ritual, al anumitor conventii de promulgare sau pronuntare (juramantul la tribunal, juramantul lui Hipocrate etc.)

2. ARGUMENTE QUASI-LOGICE

Autorii Tratatului argumentarii au construit o teorie a rationamentului argumentativ bazandu-se pe modalitatile de justificare din stiintele juridice, filosofie si stiintele omului.

Punctul de plecare al argumentarii este conceptul de acord obtinut pe baza faptelor, adevarurilor, prezumtiilor (dependente de real) si a valorilor, ierarhiilor, toposurilor (legate de preferabil).

Constatand ca macro-actul de limbaj argumentativ est puternic influentat de mecanisme logice, Perelman & Olbrechts-Tyteca stabilesc o clasa de argumente numite quasi-logice, subcategorizate in:

a) argumente in legatura cu structurile logice (identitate, tranzitivitate, contradictie);

b) argumente in legatura cu relatii matematice (raport parte-intreg, mare-mic, raport de frecventa).

2.1. Contradictie si incompatibilitate. Argumentarea se va stradui sa arate ca tezele combatute duc la o incompatibilitate (cauzata nu de ratiuni formale ca asertiunile contradictorii, ci de natura lucrurilor sau a deciziilor umane).

Pe langa incompatibilitate - efect a doua reguli diferite, exista autofagia care opune regula consecintelor rezultand din aplicarea ei:

i) Un politist dorind sa impiedice intonarea Marseillaisei la sfarsitul unui spectacol, se urca pe scena anuntand: "Este interzis tot ce nu figureaza pe afis"; la acest anunt, sala replica: "Dar dumneata figurezi pe afis?".

Daca demonstratia evidentiaza contradictia prin reducere la absurd, argumentatia introduce ridicolul. O afirmatie este ridicola daca intra in conflict cu o opinie admisa, se inseala in prezentarea faptelor sau comite o greseala de logica.

2.2. Identitate si argumentare. Identitatea poate fi totala (tautologia) sau partiala (definitia).

Tautologia A = A implica o interpretare alternativa uneori (infra ii).

ii) "Une femme c'est une femme" poate inaugura fie argumentarea toate femeile sunt la fel (conotata negativ), fie o argumentare meliorativa "o femeie este (trebuie sa fie) feminina".

Identitatea fundamenteaza regula justitiei, a precedentului facilitind, odata recunoscuta identitatea, includerea cazului intr-o speta.

2.3. Argumentul reciprocitatii sau simetriei bazat pe raportul intre antecedentul si consecventul unei relatii pare argumentul quasi-logic prin excelenta (datorita aspectului formal si derivand din natura lucrurilor - infra iii).

iii) Un socru isi iubeste ginerele, nora. O soacra isi iubeste ginerele, nu si nora. Totul este reciproc. (La Bruyre - "Caractres").

In genere asimileaza doua entitati, aratπnd ca termenii corelativi ai relatiei trebuie tratati identic ("Nu inteleg cum cersetoria este un delict intr-o societate in care caritatea este o virtute"). Acest tip de relatie permite reflectii non etnocentrice asupra propriei culturi (cei doi persani ai lui Montesquieu la Paris,Candide al lui Voltaire etc.)

2.4. Argumentul tranzitivitatii a = b, b = c, a = c ("Prietenii prietenilor nostri sunt prietenii nostri" transformat de Churchill in:"Dusmanii dusmanilor nostri sunt prietenii nostri" referitor la alianta cu Rusia impotriva dusmanului Germania) se actualizeaza in relatii discursive de comparatie, superioritate, incluziune.

O categorie interesanta de argument este argumentul prin sacrificiu. Sfera sa de actiune cuprinde toate structurile de schimb (troc, vanzare, schimburi de servicii). Pereleman considera emblematic exemplul din Bossuet: "Iisus Cristos care este adevarul insusi, pentru a pecetlui cu sangele sau adevarul spuselor sale si-a sacrificat propriul trup" si din B. Russell ("Political Ideals"): "Exista - probabil un scop si numai unul pentru care folosirea violentei este acceptabila si anume de a diminua violenta lumii".

3. ARGUMENTELE BAZATE PE STRUCTURA REALULUI

Majoritatea argumentelor bazate pe structura realului fac apel la relatiile de succesiune (un fenomen in raport cu cauzele sau consecintele sale) si de coexistenta (ce leaga persoana de actele sale si in genere o esenta de manifestarile sale).

In prima categorie sunt incluse:

legatura cauzala;

argumentul pragmatic;

argumentul bazat pe mijloace si scopuri;

argumentul risipei;

argumentul depasirii;

argumentul directiei.

Din cea de a doua categorie fac parte:

argumentul de autoritate;

argumentul bazat pe legatura simbolica;

argumentul dublei ierarhii.

3.3.1. Legaturile de succesiune

Legatura cauzala este o relatie fundamentala, ambele directii de analiza fiind la fel de importante: i) dat fiind evenimentul sa se ajunga la decelarea si definirea cauzei; ii) fiind dat un eveniment sa se poata prognoza efectul (Raymond Aron afirma in Introduction a la philosophie de l'histoire ca orice istorie pentru a explica ce a fost, se intreaba ce ar fi putut sa fie).Datorita decalajului termporal intre cauza si efect suntem tentati sa asimilam succesiunea cu cauzalitatea; de aici paralogismul lui Post hoc, ergo propter hoc (Dupa aceea, deci din cauza aceea) actualizat in superstitii, glume, dar si in discursuri politice care din ratiuni propagandistice prezinta pure succesivitati ca inlantuiri cauzale.

Argumentul pragmatic permite aprecierea unui act sau eveniment in functie de consecintele sale favorabile sau defavorabile; unii teoreticieni au vazut in el schema unica a logicii judecatilor de valoare. In orice caz pentru a aprecia un eveniment, trebuie judecate efectele sale.

Legatura cauzala mijloc-scop are in vedere posibilitatea minimalizarii unui efect considerat doar consecinta sau dimpotriva a maximalizarii sale prezentat drept scop.In scopul inducerii unei anumite interpretari a modelului situatiei un eveniment (o greva de pilda) poate fi prezentat drept scop (grevistii urmaresc destabilizarea tarii) sau drept mijloc (si atunci lectura este radical diferita:greva drept mijloc de ameliorare a conditiilor de viata).

Exista desigur o serie de capcane ale argumentarii cauzale:

i) pretextul sau invocarea unei false ratiuni pentru justificarea unei situatii (justificarea devenita clasica in discursul politic romπnesc postdecembrist a "mostenirii dezastruoase" lasate de guvernul precedent oferita ca unica explicatie a situatiei economice dezastruoase);

ii) inversarea cauza/consecinta conform ambiguitatii "oul si gaina" ("Beau pentru ca sotia ma inseala" sau "Il insel pentru ca bea si este violent", punctare a evenimentelor care constituie foarte frecvent cheia de bolta a terapiei conjugale sau "Marim impozitele pentru a mari fondurile bugetare diminuate de evaziunea fiscala"/vs/"Evaziunea fiscala se datoreaza nivelului prea inalt al impozitelor" si exemplele ar putea continua ad infinitum );

iii) supradeterminarea sau invocarea de motive in exces, ceea ce diminueaza credibilitatea discursului justificator (binecunoscuta scuza a copilului care a intirziat la scoala pentru ca nu a sunat ceasul, bunica a uitat sa il trezeasca, a avut loc un accident de circulatie etc.)

Argumentul risipei introduce o argumentare pentru continuitate; daca s-a inceput deja o lucrare, s-a acceptat un sacrificiu care s-ar pierde daca s-ar renunta la lucrarea respectiva, trebuie continuat in directia finalizarii.Exemple paradigmatice au fost oferite de Descartes in Discursul despre metoda sau mai aproape de zilele noastre de dezbaterile privind Casa poporului cind argumentul invocat era tocmai finalizarea lucrarii, investitiei deja incepute.In istoria recuperarii imprumuturilor acordate tarilor slab dezvoltate functioneaza acelasi rationament:in absenta continuarii acordarii sprijinului financiar posibilitatea rambursarii creditului initial devine o pura utopie.

Argumentul depasrii. In unele situatii interlocutorul nu trebuie confruntat cu intreg intervalul ce separa situatia actuala de scopul final; este preferabil ca el sa fie plasat in fata unor scopuri partiale a caror realizare nu provoaca o opozitie puternica. Marea arta a educatiei de pilda rezida tocmai in fixarea unor etape avand fiecare interesul sau propriu. Spre deosebire de argumentul precedent, bazat pe trecut (investitiile realizate), acest tip de argument este proiectiv, incercπnd sa modeleze viitorul.

Ordinea argumentelor intr-un discurs trebuie sa tina seama de exigentele acestei strategii globale (fiecare etapa de persuasiune fiind realizata, interlocutorul se afla intr-o noua configurare a situatiei, apta sa-i modifice treptat atitutdinea fata de telul final al argumentarii).

Argumentul directiei sau al degetului prins in angrenaj (in franceza "la pente savonneuse") discuta situatia extrapolarii unui caz particular ("Unde vom ajunge daca marind salariile minerilor si ceferistilor si alte categorii sociale vor solicita aceleasi revendicari salariale?" etc.)

3.2. Legaturi de coexistenta.

Daca in cazul succesiunii, termenii confruntati se situau in acelasi plan fenomenal, legaturile de coexistenta unesc doua realitati din care una se situeaza la un nivel diferit de generalitate, putere explicativa.

Argumentul autoritatii respins de Locke si pozitivisti (ca pseudo-argument destinat sa camufleze irationalul credintelor si sentimentelor noastre) este acceptat de Perelman sub forma:

opiniei comune ("dupa cum se stie");

opiniei savantilor ("asa cum a demonstrat Einstein");

tezelor filosofiei, religiei (considerate la modul impersonal) daca vin in completarea altor argumente.

Argumentul dublei ierarhii (argumentul a fortiori) coreleaza termenii ierarhiei discutate cu cei ai ierarhiei admise conform devizei "cine poate mai mult poate si mai putin" (proverb francez).

i) "Daca Dumnezeu are grija de toate pasarile cerului, cu atat mai mult va avea gruja de oameni" (Leibniz);

ii) "Nu este o rusine faptul ca altadata unul singur dintre noi salva un intreg oras, iar astazi intreg poporul este incapabil si nici nu incearca macar sa-si salveze patria ?" (Isocrate).

4. ARGUMENTE CARE CREEAZA STRUCTURA REALULUI

In aceasta categorie Perelman grupeaza doua familii de argumente:i) argumentarea prin exemplu, ilustrare si model si ii) argumentarea prin analogie si metafora. Exemplul, modelul structureaza lumea, impunπnd o relatie de imitare bazata pe prestigiul modelului. Element cheie al platonismului, modelul fundamenteaza orice constructie filosofica.

Argumentarea prin exemplu este un pivot al argumentarii, exemplul bucurandu-se de statutul de fapt.

Utilizarea exemplului ca element de proba (argument decisiv) se datoreaza statutului de fapt si pregnantei sale (numita de Perelman efect de prezenta).

Exemplele trebuie sa fie cat mai diverse: confirmante si infirmante.

Inrudita cu exemplul, ilustrarea nu intemeiaza regula (ca in cazul exemplului), ci consolideaza adeziunea la o regula admisa, furnizand cazuri particulare ce concretizeaza enuntul general.

Modelul (bazat de fapt pe argumentul autoritatii) furnizeaza in toate perioadele "paradigme" exemplare in istorie, literatura, dar si in viata privata sau publica (modelul tatalui extrapolat din familie in viata politica : de la seful de trib la "tatucul" Stalin, model ce infantilizeaza si dezautonomizeaza cetatenii).

Analogia instituie o similitudine de structura intre domeniul sensibil si cel inteligibil (A este fata de B ceea ce este C fata de D):

ii) "Asa cum ochii liliecilor sunt orbiti de lumina zilei, tot asa inteligenta este uimita de lucrurile cele mai evidente" (Aristotel - Retorica).

5. ARGUMENTE BAZATE PE DISOCIEREA NOTIUNILOR

Disocierea notiunilor este esentiala pentru gandirea occidentala, in primul rand pentru reflectia filosofica, structurπnd-o in lumi alternative:

lumea materiala corp uman cunoastere sensibila

= = =

lumea ideilor suflet divin cunoastere rationala

Termenul I corespunde datului, imediatului.

Termenul II nu este un dat, ci o constructie care determina o regula, permitand ierarhizarea multiplelor aspecte.

In raport cu I, termenul II va fi normativ si explicativ.

Spiritul nostru functioneaza prin asocierea si disocierea notiunilor: asocierea subintinde o asimilare, disocierea evidentiaza o antinomie.

Marile sisteme metafizice sunt bazate pe aceste cupluri:

mijloc consecinta accident relativ

scop principiu esenta absolut

subiectiv particular limbaj

obiectiv general gandire

Aceste arhetipuri argumentative se constituie in matrice ale unor judecati de valoare pe care le manevram spontan.

Barthes a evidentiat in Mitologii un vechi procedeu "terorist" prin care judecam si numim in acelasi timp, ca si cum ar exista cuvinte grele, cuvinte tarate, "cuvinte criminale" (ideologie, catehism etc.) si cuvinte nobile, cuvinte sublime, "cuvinte justitiare" ( onoare, virtute), ultimele moralizandu-le pe primele.

In Trait ca si in L'Empire rhtorique Perelman ilustreaza marile curente filosofice prin cupluri opuse de tipul:

esenta    la Bergson sau

devenire

lumea materiala la Platon.

lumea ideilor

Absenta disocierii resimtita ca dificultate de categorizare in demersul didactic ,poate devni insa si sursa de comic:

"Femeia se intoarce acasa in taxi si in lacrimi".

I ARGUMENTAREA PRIN ASOCIERE

1.ARGUMENTE QUASI LOGICE

2. ARGUMENTE BAZATE PE STRUCTURA REALULUI

3. ARGUMENTE CARE CREEAZA REALUL

II ARGUMENTAREA PRIN DISOCIEREA NOTIUNILOR