Rationalitatea, eroarea, incertitudinea si riscul decizional

Rationalitatea, eroarea, incertitudinea si riscul decizional

Ca traim intr-o civilizatie a riscului este deja un truism, un adevar ce nu mai trebuie demonstrat. Dupa cum, afirmatia potrivit careia, acesta genereaza tensiuni si conflicte, disfunctionalitati semnificative in evolutia normala a oricarui sistem social-economic, educational ori de alta natura, nu mai surprinde pe nimeni. Mai mult chiar, consecintele propagate de riscuri si incertitudini, de erori umane nu pot fi, din pacate, anticipate si prevazute, aflandu-se in raporturi de proportionalitate cu dinamica si complexitatea organizatiei, fac si mai acuta problema optimizarii raportului dintre rentabilitate si risc.

In timp ce rentabilitatea exprima capacitatea unei actiuni de a produce profit, riscul are mai multe acceptiuni, intelesuri si anume: a) satisfacerea unui avantaj imediat in schimbul avantajelor viitoare, b) pierderea unui avantaj cert si imediat dintr-o investitie, c) incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va inregistra la o data ulterioara. A fi rational (menirea, scopul activitatii social-economice de a satisface trebuintele umane, individuale si colective sau sociale, ce se masoara cu ajutorul eficientei) insa, sub raport economic, nu inseamna automat si eliminarea riscului ori adaptarea flexibila la acesta, ci, mai de graba, acceptarea lui ca premisa a stimularii progresului.

Asociind deciziei intelesul de hotarare obligatorie si normativa luata de o autoritate - persoana fizica sau juridica abilitata (aleasa sau desemnata) sa conduca o comunitate organizata, ierarhizata potrivit cutumelor, traditiilor sau normelor convenite si acceptate - inseamna ca eroarea (perceperea si interpretarea gresita, falsa a realitatii obiective), incertitudinea (atitudinea nesigura si ezitanta a unei persoane) si riscul (pericolul sau posibilitatea de a suferi o paguba, un esec) au un numitor comun, in sensul ca, daca nu sunt analizate corect si anticipat, pot compromite actiunile umane, partial si chiar total. Prin urmare, in economia libera, asumarea riscurilor este problema decidentilor si a executantilor deopotriva, ca si reducerea sistematica a incertitudinilor si riscurilor ce insotesc orice actiune umana printr-un efort conjugat. Dupa cum rezulta din practica, managerii incearca, prin ameliorarea informatiilor disponibile si prin invatarea permanenta, sa reduca la minimum incertitudinea si riscul mediului economic, determinand, deseori, modificarea preferintelor si a prioritatilor. De pilda, criteriile de achizitionare ale unui cumparator sunt diferite de la o ipoteza la alta:

Daca cererea este mai mica decat oferta, atunci se acorda prioritate: a) vanzatorului a carui oferta de moment este cea mai avantajoasa sub raportul calitatii, pretului, service-ului, b) vanzatorului care de-a lungul unei perioade indelungate, i-a facut oferta cea mai avantajoasa si c) vanzatorului cu care s-a obisnuit;

Daca cererea este mai mare decat oferta, inseamna ca vanzatorul are posibilitatea sa-si selectioneze cumparatorii pornind de la urmatoarele criterii: a) in ordinea sosirii sau cumparatorului care formuleaza cele mai putine pretentii, b) in functie de favorurile si comisionul oferite de cumparator si c) in functie de repartizarea facuta de ierarhiile decizionale de nivel mai inalt;

In eventualitatea in care piata este dominata de incertitudini de tot felul, intervin doua situatii distincte. Pe de o parte, cand oferta este inferioara cererii, riscul este suportat de cumparator. Pe de alta, cand oferta este superioara cererii, riscul este suportat de vanzator.

Analiza comparata a celor trei ipostaze a condus la concluzia ca, pentru a se preveni situatiile critice sau limita, este necesar sa se actioneze cat se poate de prompt pe doua cai: reducerea preturilor cand oferta depaseste cererea si, respectiv, cresterea moderata a salariilor cand oferta este inferioara cererii. Cu toate acestea, conceptia clasica de economie de piata nu reflecta intocmai continutul proceselor reale intalnite in activitatea organizatiilor, caracterizata de libertatea de actiune, de alegerea libera a drumului de urmat. Piata a fost si este, in economia de schimb, mediul in care se realizeaza trecerea bunurilor de la producator la beneficiar, prin actul de vanzare-cumparare intermediat de moneda. Un mecanism in cadrul caruia cererea si oferta regleaza activitatea desfasurata a organizatiei, ca urmare a liberei initiative, nicidecum a dirijarii din partea autoritatilor.

Reducerea semnificativa a riscului decizional se obtine prin optimizarea activitatilor ce au loc in cadrul procesului decizional (fig.2.33).

- Fig.2.33 -

De obicei, riscurile sunt evaluate in functie de doi parametri esentiali, si anume: probabilitatea de aparitie si gravitatea consecintelor, decidentul aflandu-se in postura de a le lua sau nu in consideratie. Eliminarea dilemei tine de capacitatea structurilor de conducere de a stabili cat mai rapid masuri adecvate pentru imbunatatirea performantelor, in plan calitativ si cantitativ. De exemplu, pentru achizitionarea unui echipament necesar productiei se poate actiona in mai multe etape: studiu de oportunitate, aprobarea actiunii si solicitarea de oferte din partea furnizorilor potentiali, analiza ofertelor si alegerea celei apreciata a fi optimala, cumpararea echipamentului.

In legatura cu procesul de fundamentare, adoptare si operationalizare a deciziilor, procedurile vizeaza parcurgerea etapelor mentionate deja; regulile constau din precizarea clauzelor explicite, de natura a indica sau preciza cum si cine sa dispuna decizia respectiva (investitiile de pana la un miliard de lei se aproba de catre directorul organizatiei, cele cuprinse intre un miliard si zece de consiliul de administratie, iar peste aceasta valoare de adunarea generala a actionarilor); politicile sau strategiile decizionale se refera la gandirea si cultura organizationala ale echipei manageriale si angajatilor in ansamblu, cum ar fi: ordinul de prioritate al clientilor, reclama prin institutii specializate, parteneriatul cu furnizarii s.a.

Metoda de masurare a riscului este analiza de sensivitate, in directa corelatie cu performantele organizatiei, care se regaseste in studiile de simulare ale unor variate sisteme reale din chimie, fizica, inginerie, medicina, economie si management. Exprimand incapacitatea organizatiei de a se adapta in timp util la mediul in care isi desfasoara activitatea, riscul poate fi cuantificat si investigat in doua ipostaze: a investitiei de capital si, respectiv, a functionarii normale, profitabile a organizatiei. Clasificarea multiplelor utilizari ale analizei de sensivitate (tabelul 2.9) releva pregnant adevarul ca parametri de calcul sunt incerti, recomandand folosirea metodei in fundamentarea si luarea deciziilor si a masurarilor dezvoltarii.

Tabelul 2.9

Riscurile majore care confrunta managementul sunt multiple (fig.2.34), putand fi grupate in opt categorii [18,pag.28]:

- Fig.2.34 -

A -  Riscuri economice generate de contextul in care actioneaza organizatia si de nivelul calitativ al activitatii acesteia: riscul cresterii inflatiei, riscul amplificarii ratei dobanzilor la credite, riscul modificarii cursului de schimb valutar, riscul incadrarii in pragul de rentabilitate, riscul investitional;

B -  Riscuri financiare propagate de obtinerea si utilizarea

Una din problemele cheie ale economiei de piata este optimizarea raportului dintre risc si rentabilitate. In timp ce rentabilitatea exprima capacitatea actiunilor umane de a produce profit, riscul are mai multe acceptiuni, printre care: sacrificarea avantajului imediat in schimbul avantajelor ce se vor obtine in viitor; certitudinea care planeaza asupra valorii bunului financiar ce urmeaza a se inregistra la o data ulterioara. Pornind de la teoria utilitatii marginale A.Marshall si A.C.Pigon au fundamentat comportamentul intreprinzatorului modern, de succes, cei doi cercetatori considerand ca organizatia care isi desfasoara activitatea in conditii de incertitudine si al carei profit este io variabila intamplatoare, se calauzeste dupa urmatoarele criterii: cuantumul profitului scontat si marimea fluctuatiilor posibile ale profitului. Astfel, daca exista doua variante posibile (A si B) care dau acelasi profit asteptat (scontat), atunci intreprinzatorul va alege pe aceea care are fluctuatia profitului cea mai mica. In asemenea situatia, varianta optimala permite obtinerea aceluiasi profit, dar cu fluctuatii minime. Spre exemplu, sa presupunem ca organizatia X datoreaza alteia Y o suma oarecare: 10 milioane de euro. Pentru a solutiona litigiul, managerul organizatiei datoare propune un joc cu moneda, indeobste cunoscut: daca va iesi pajura, se angajeaza sa plateasca 15 milioane, in caz contrar (adica efigia) doar 5 milioane. Apare intrebarea logica, ce atitudine va adopta managerul organizatiei Y, respectiv solicita restituirea celor 10 milioane ori accepta jocul propus. In conformitate cu speranta matematica de castig, managerului organizatiei Y ii este indiferent ce varianta alege, insa teoria utilitatii marginale considera ca, in sprijinul gandirii economice, trebuie respinsa propunerea de a intra in joc.

Speranta matematica a jocului este , adica tot atat cat reprezinta datoria, intrucat utilizarea obtinerii celor 5 milioane in plus este mai mica decat pierderea de utilitate cauzata de obtinerea de 5 milioane in minus. Acest fapt, sustin cercetatorii evocati, constituie sursa fenomenului cunoscut sub denumirea de aversiune in fata riscului.

In timp ce teoria neoclasica sustine ca un profit sigur are o utilitate mai mare decat unul de aceeasi marime, dar care implica fluctuatie, exista si teorii care descurajeaza acceptarea riscului ce poate duce la imbogatiri rapide, in pofida faptului, chai daca apar si falimente. Aici isi are sorgintea jocul la bursa de valori la termen.

Analiza profitabilitatii unei organizatii, a performantelor generale ale acesteia se face cu ajutorul indicatorilor sau ratelor de profit (procedee de executie), precum si a celor de rentabilitate (modul in care se recupereaza capitalul investit). Mai concret, analiza urmareste atingerea a doua obiective - determinarea nivelului de profitabilitate si stabilirea marjelor sau ratelor de profit care asigura performante manageriale comparabile cu cele ale unitatilor similare de referinta, precum si nevoile de retribuire ale furnizorilor de capital. In cazul organizatiilor viabile, determinarea profitabilitatii se face prin raportarea indicatorilor care exprima efectele sau rezultatele inregistrate la cei care reflecta productia realizata (Q_r), vanduta (Q_v) si veniturile sau cifra de afaceri, cu ajutorul urmatoarelor relatii:

a -   Profitabilitatea bruta (P_b) sau rata de profit a activitatii desfasurate:

in care R_a exprima rezultatul brut al activitatii, iar C_a cifra de afaceri;

b -   Profitabilitatea neta (P_n) sau rata de profit a activitatii:

in care V_o reprezinta veniturile obtinute in urma desfasurarii activitatilor decurgand din procesul tehnologic;

c -    Profitabilitatea comerciala (P_c) sau rata de profit comercial:

in care R_b reprezinta rezultatul brut, denumit si rezultatul anterior impozitarii;

d -   Profitul veniturilor totale (P_t) sau rata de profit a veniturilor totale:

in care V_t exprima veniturile totakle inainte si dupa impozitare;

e -   Profitul resurselor consumate (P_a) sau rata de profit a resurselor consumate:

in care Ct exprima cheltuielile totale ocazionate de veniturile totale inainte si dupa impozitare.

Pentru a obtine o imagine globala asupra profitabilitatii organizatiei, se analizeaza, de asemenea, valoarea informationala si utilitatea folosirii ratelor de profitabilitate, regasite in deciziile manageriale vizand: fundamentarea politicii de pret, orientarea politicii de amortizare si de valorificare a resurselor. Totodata, se actioneaza pentru stabilirea nivelului marjelor de profitabilitate: modificarea veniturilor din vanzari, cu sau fara modificarea cheltuielilor; reducerea cheltuielilor, cu sau fara modificarea veniturilor din vanzari.

In ceea ce priveste rentabilitatea organizatiei, adica viabilitatea ei, se analizeaza raportarea indicatorilor care reflecta rezultatele la capitalul investit. Ratele de rentabilitate au o dubla semnificatie informationala, in sensul ca masoara succesul organizatiei in utilizarea surselor de finantare pentru a genera profit, pe de o parte, si evidentiaza nivelul capitalului investit, raportat la alte oportunitati investitionale. Astfel, daca raportam indicatorii de efort (activul total A_t, capitalul investit K_i sau capitalul propriu K_p), inseamna ca putem determina principalele rate de rentabilitate, dupa cum urmeaza:

a -   Rentabilitatea capitalului total (E_t) sau rata economica de rentabilitate a capitalului total:

b -   Rentabilitatea capitalului investit (E_i) sau rata economica a capitalului investit:

c -    Rentabilitatea capitalului propriu (E_p) sau rentabilitatea financiara a capitalului:

d -   Rentabilitatea bruta a capitalului investit (E_b) sau capacitatea organizatiei de a-si reinnoi capitalul investit:

in care A_i reprezinta active imobilizate, N_f - nevoia fondului de rulment si D_b - disponibilitati banesti.

e -   Rentabilitatea neta a capitalului investit (Ec), influentata de politica de amortizare a organizatiei:

in care A_n exprima activele imobilizate nete.

Analiza rentabilitatii oricarei organizatii se refera, in esenta la: dinamica structurii profitului, influenta factorilor asupra profitului si a ratei rentabilitatii, rentabilitatea produsului, rentabilitatea pe baza punctului critic, sensivitate. In concluzie, profitabilitatea si rentabilitatea reprezinta criteriul fundamental al elaborarii si aplicarii deciziilor manageriale.

La nivelul organizatiei caracterul predominant prospectiv sau previzional al activitatii de conducere (decizionale) reclama analizarea concomitenta a unor variabile de natura diferita (economica, tehnico-tehnologica, motivationala-psihologica, juridica s.a.) care propaga incertitudini si riscuri cu efecte pe termen scurt si indelungat. Spre deosebire de incertitudine, care exprima starea de nesiguranta, indoiala sau ezitarea ce marcheaza demersul uman, de regula imposibil de masurat, riscul poate fi evaluat si analizat cu ajutorul teoriei probabilitatii, mai precis a teoriei asteptarii si a teoriei utilitatii, capitole ale matematicii moderne [8]. Denumita analiza de sensivitate, aceasta faciliteaza perceperea, cunoasterea si intelegerea erorilor si a modificarilor potentiale ce apar in momentul patrunderii in campul incert ce caracterizeaza trecerea din prezent spre viitor, adica operationalizarea actiunilor preconizate prin alternativa decizionala optimala. In asemenea imprejurari, analiza de sensivitate devine un instrument aflat la indemana decidentilor pentru a cuantifica riscul in directa corelatie cu performantele organizatiei, utilizat in simularea modelelor matematice si a scenariilor din varii domenii, precum: chimie, economie, fizica, inginerie (tehnologie) ori medicina, ce vizeaza strategiile dezvoltarii si progresului, ale ameliorarii calitatii muncii si a vietii. Fiind o componenta importanta a analizei economico-financiare, aceasta are un pronuntat caracter dinamic si interdisciplinar    evidentiind factorii (variabilele) care duc la schimbari, inclusiv radicale, denumite si paradigmatice. Pe de alta parte, aspectele metodologice (principii, metode, tehnici) permit evaluarea si valorificarea mai deplina si eficienta a potentialului uman si material, informational si de timp in vederea amplificarii capacitatii conventionale [2;9].

Probabilitatile cu ajutorul carora se determina starea viitoare a efectelor deciziei pot fi obiective (determinate pe baza datelor statistice sau rezultate din experimentari sau simulari, observabile si cuantificabile) si subiective - increderea in rezultatul preconizat, predeterminat; probabilitatea subiectiva este invocata doar in situatia in care cea obiectiva nu este accesibila ori nu poate fi utilizata. Asadar, pentru fiecare dintre variantele decizionale probabile si posibile se stabileste functia de pierdere, cu ajutorul careia se determina cuantumul consecintelor generate, de regula, in valori monetare, si functia de risc, ca valoare medie sau valoare asteptata a pierderii. Pornind de la aceste premise, modelul matematic al problemelor decizionale poate fi formalizat in functie de urmatoarele ipoteze [2;6, pag.16]: a) presupunem o multime oarecare , denumita spatiu de actiune, alcatuita din plaja posibila si coerenta de care dispune decidentul, si o multime , denumita spatiu de parametri, alcatuita din starile viitoare probabile , din care numai una este adevarata, insa necunoscuta decidentului in momentul alegerii variantei pe care o considera optimala, b) definim o functie oarecare , denumita functie de pierdere, cu domeniul si cu valori in multimea a numerelor reale; multimea P este constituita din perechile ordonate (x, y), in care si , denumite consecinte ale alegerii actiunii x, atunci cand starea viitoare "adevarata" este y, c) consideram multimea aleatorie avand valorile , denumita spatiu de esantionare sau al experimentarii; variabila aleatoare Z indeplineste functia de densitate in perimetrul sau multimea , d) apreciem multimea denumita spatiu decizional ca fiind alcatuita din toate aplicatiile (variantele) d din campul Z in X.

In momentul in care decidentul alege varianta de actiune ce urmeaza sa se realizeze, acesta nu cunoaste nici "adevarata" stare de evolutie a problemei, nici consecintele sau efectele reale generate de solutia agreata si, deci, adoptata: daca alege , atunci consecinta (x, y) este necunoscuta, deoarece starea este, de asemenea, necunoscuta. Cu toate acestea, decidentul stie, totusi, pierderea care ar rezulta pentru fiecare dintre rezultatele posibile (y, x); pierderea poate fi si "castig", in eventualitatea in care valoarea lui L (y, x) va fi negativa.

Alternativa la functia de pierdere poate fi o functie de castig sau dimpotriva, una de utilitate, ceea ce inseamna ca, pentru a reduce gradul de incertitudine asociat starii Y, decidentul apeleaza la informatii suplimentare despre variabila aleatoare Z, a carei distributie de probabilitate depinde de parametrul Y. Daca stim ca si ca starea adevarata este , atunci decidentul obtine noi informatii despre parametrul Y, care sa-l ajute in alegerea "strategiei generale", adica pentru se prefera actiunea x.

Prin urmare, pe baza observatiilor suplimentare, valorile variabilei aleatoare , decidentul va alege o actiune , iar strategia stabilita de acesta, care defineste pentru fiecare preferinta pentru varianta z, este echivalenta cu alegerea functiei decizionale , specifica actiunilor aplicate pentru toate valorile posibile .

Alegerea liniei de actiune d, apartinand multimii D, implica doua tipuri diferite de probleme. Pe de o parte, esenta "filozofica" a criteriului (sau ipotezei) utilizat pentru compararea alternativelor multimii D. Pe de alta, natura "tehnica" a modului de stabilire a liniei de actiune optimale, in functie de criteriul ales, devenit implicit al rationamentului matematic. Dar problema decizionala poate fi si "rodul intamplarii". De pilda, natura (intamplatoare) aduce in prim-plan o varianta oarecare , iar, apoi, decidentul, fara a cunoaste starea a, alege, la randul sau, starea . Comparand cele doua alegeri - a si x - rezulta o pierdere, de catre decident, a cantitatii L (y, x), care poate fi exprimata intr-o unitate de masura adecvata, nu neaparat in bani. Posibilitatea observarii unei variabile aleatorie B, cu densitatea de probabilitate , furnizeaza decidentului o informatie limitata despre alegerea datorata intamplarii. Alegerea functiei decizionale in aceasta situatie are doar semnificatia unui "joc strategic", a unui exercitiu intelectual sau speculatie profesionala, specific mediului bursier.

In plan metodologic, apare cerinta imperativa de a raspunde la intrebari rezultate din activitatea reala si de a gasi solutii rezonabile, optimale la probleme ce nu suporta amanare, cum sunt cele referitoare la incertitudinile si riscurile ce insotesc schimbarile strategice si tactice, asimilarea progresului stiintific si tehnologic, ca premise fundamentale ale imbunatatirii performantelor si ale mentinerii pozitiei concurentiale. Avem in vedere cunoasterea cu precadere a urmatoarelor aspecte [5,pag.28]:

A -  Regulile si criteriile decizionale. Alegerea functiei decizionale optimale astfel incat pierderea sa fie cat mai mica (minimizata in termeni matematici), indiferent care va fi starea evenimentului ori procesului examinat in momentul infaptuirii deciziei, este un demers extrem de dificil. Pentru a ilustra acest lucru, pornim de la ipoteza ca ne intereseaza estimarea valorii starii viitoare reale (y) necunoscuta, caracterizata de o functie de pierdere patratica avand forma . Consideram, de asemenea, ca am observat variabila aleatorie , iar este estimarea lui y specificata de functia matematica f, ceea ce inseamna ca, daca valoarea parametrului va fi Z, atunci se inregistreaza o anumita pierdere . Avand in vedere situatia reala, respectiv , trebuie sa consideram pentru a minimiza pierderea. In eventualitatea in care , obtinem . Intrucat nu cunoastem valoarea lui z, nu putem alege (selecta) f(z) pentru a minimiza pierderea. Deci, din punct de vedere matematic, logic, problema nu este bine formulata.

Pentru alegerea unei functii decizionale (d) cat mai bune, se apeleaza la o metoda adecvata care sa permita evaluarea "medie" a strategiei decizionale preferate, optimale. Astfel, se presupune functia , definita in campul cu valori reale, exprimata in forma matematica dupa cum urmeaza:

, in care multimea Z este o functie continua,

, in care multimea Z este o functie discreta.

Variabila este denumita functia de risc a variantei decizionale optimale d, evaluata pentru starea viitoare y, componenta a multimii Y. In consecinta, riscul exprima valoarea medie a pierderii sau valoarea asteptata a pierderii, in care se utilizeaza functia decizionala daca starea viitoare este y si se afla in raport de distributia specificata .

Notand operatorul pentru valoarea medie cu , se ajunge la relatia:

Rezulta ca operatorul poate fi aplicat pentru orice functie g(z, y) a carei valoare medie in raport cu Z exista, astfel incat:

Se poate utiliza, de asemenea, si operatorul pentru varianta , definit prin relatia:

In plan practic, devin edificatoare doua aspecte cu valoare teoretica si aplicativa deopotriva, si anume:

a₁ - Estimarea parametrului y cu ajutorul functiei de pierdere patratica, adica a starilor viitoare probabile si posibile,

si a unui esantion aleatoriu dintr-o distributie normala cu media zero si abaterea standard egala cu unu, care formeaza intervalul matriceal . In acest scop, se porneste de la urmatoarele reguli decizionale:

in care d₁ este media esantionului, d₂ mediana esantionului, iar d₃ este regula decizionala, potrivit careia se "ignora orice valoare a esantionului si intotdeauna se estimeaza ca y este Y".

Calculand functiile de risc pentru aceste variante decizionale se obtine:

in care are o distributie normala .

Intrucat mediana are o distributie normala , se obtine:

Pentru d₃ rezulta relatia:

, iar cele trei functii de risc sa evolueze dupa cum urmeaza:

In conditiile date, mediana nu este un estimator acceptabil, daca avem in vedere ca functia de risc a mediei are toate valorile mai mici decat ale sale, pentru orice b. Totodata, media nu este un estimator mai bun decat d₃, deoarece in vecinatatea lui b functia de risc a acestei variante are cele mai mici valori ale riscului. Prin urmare, functiile de risc in sine nu ofera un criteriu de alegere intre d₁ si d₃.

a₂ - Alegerea regulilor decizionale, pronind de la esantionul aleatoriu din distributia normala , cu , adica o distributie normala ce are media si dispersia egale cu y. Pentru estimarea parametrului y se utilizeaza aceeasi functie de pierdere patratica ca in cazul anterior.

Consideram urmatoarele functii decizionale ale celor doua variante d₁ si d₂:

Calculand functiile de risc se obtine:

deoarece se ajunge la relatia:

Rezulta ca inegalitatea este valabila doar daca si , iar , ceea ce face ca egalitatea sa aiba loc numai daca . Graficele functiilor de risc asociate variantelor d₁ si d₂, pentru n=2, arata dupa cum urmeaza:

Din analiza reprezentarii grafice se observa ca daca se cunoaste inegalitatea , atunci varianta decizionala d₁ este optimala. Pentru a se ajunge la aceasta convingere se cauta criterii suplimentare, cunoscute in literatura de specialitate criteriul sau regula minimax si criteriul Bayes.

B -  Decizii admisibile. Consideram functiile de risc ale unor variante decizionale ipotetice d₁, d₂, d₃ si d₄, pe care le examinam cu ajutorul analizei de senzivitate.

Fiind data o functie decizionala , inseamna ca, in eventualitatea in care exista alta , care satisface proprietatile:

atunci decizia d' este dominata de decizia d'' sau decizia d'' domina d'. Daca o functie decizionala este dominata de alta, se considera ca prima dintre ele este inadmisibila, iar cea de-a doua admisibila, fiind de preferat. In aceste conditii d₃ si d₄, caracterizate de mari discrepante in ceea ce priveste riscul se autoexclud, ramanand in studiu doar d₁ si d₂ care au riscuri relativ apropiate ca valoare. In consecinta, din plaja alternativelor decizionale rezulta ca d₁ si d₂ sunt admisibile intrucat nici una nu domina pe cealalta, iar d₃ si d₄ sunt inadmisibile, excluuzandu-se din analiza; unitatea conceptului de admisibilitate este una naturala, deoarece permite eliminarea variantelor decizionale inadmisibile si concentrarea eforturilor pentru alegerea variantei optimale dintre cele admisibile.

C -  Atitudinea fata de risc. Din punct de vedere strict matematic, asumarea riscului se asociaza deciziei de a ramane intr-o stare neschimbata, denumita si status quo, sau de a intra in una de incertitudine, ce poate duce la "castig" ori, dimpotriva, la "pierdere". Am putea evoca in acest sens, asigurarea bunurilor (primele de asigurare genereaza castig, dupa cum plata daunelor in caz de accident duc la pierderi), din agricultura (plata recoltei compromise inseamna castig pentru pagubit si pierdere pentru asigurator), din sanatate s.a. In cazul de fata, decidentul poate accepta sau nu riscul de orice fel, in functie de cultura sa organizatorica si de mediul in care-si desfasoara activitatea, de temperamentul sau si de convingerea in virtutile si fidelitatea colaboratorilor.

D -  Optiunile sunt, de asemenea, rezultatul propriilor evaluari cu ajutorul analizei de sensivitate, posibil de utilizat in varii domenii (tabelul 2.10).

Tabelul 2.10

In modelele decizionale abstracte, parametri sunt mai mult ori mai putin incerti, furnizandu-se informatii de tipul: cat de sigura sau stabila este solutia optimala, in conditiile diferitelor valori ale parametrilor tabelul 1 (punctul 1.1); in ce conditii se modifica solutia optimala (punctele 1.2, 1.3 si 1.4); cum se modifica solutia optimala in functie de diferite circumstante (punctul 1.5); care este consecinta negativa asupra rezultatelor, daca se alege intre o decizie strategica si alta complexa (punctele 1.4 si 1.6). De pilda, o strategie optimala fiabila (insensibila la modificarea parametrilor) constituie o garantie pentru recomandarea operationalizarii acesteia.

Cum fiecarei decizii i se asociaza diferite riscuri, din punct de vedere metodologic, o importanta aparte o are clasificarea acestora:

Riscuri economice, determinate de mediul sau contextul in care evolueaza organizatia si de nivelul calitativ al activitatilor desfasurate in cadrul acesteia (riscul cresterii inflatiei, al amplificarii ratei dobanzilor la credite, al modificarii cursului de schimb valutar, al incadrarii in pragul de rentabilitate, al noilor investitii),

Riscuri financiare, aferente obtinerii si utilizarii capitalurilor imprumutate si proprii (riscul ramanerii fara lichiditati, reflectare a variabilitatii indicatorilor de rezultate financiare sub incidenta structurii financiare a intreprinderii; riscul neasigurarii rentabilitatii, ca efect al falimentului si al unor cheltuieli foarte mari; riscul indatorarii excesive)

Riscuri comerciale, asociate operatiunilor de aprovizionare si vanzare pe piata interna si externa (riscul de pret; riscul de transport; riscul de vanzare)

Riscurile fabricatiei produse de disfunctionalitati tehnologice si organizatorice in cadrul activitatii de productie (riscul de nerespectare a niveluli calitativ prevazut; riscul de a nu realiza, din punct de vedere cantitativ, productia prevazuta; riscul de a depasi consumurile specifice normate; riscul aparitiei rebuturilor si a refuzurilor comenzilor ca urmare a nerespectarii calitatii; riscul generat de posibilitatea producerii accidentelor de munca; riscul tehnologic invizibil - chimic, toxic, nuclear s.a.)

Riscurile politice decurgand din modificarile strategiei, tacticii si actiunilor curente ale factorilor politici din propria tara (la nivel national, regional si local), din tarile cu care organizatia are contacte directe si indirecte si ale marilor organizatii internationale (riscul de restrangere a importurilor si/sau exporturilor; riscul limitarii transferului valutar; riscul refuzului admiterii produselor pe teritoriul anumitor state; riscul referitor la sechestrarea si/sau rechizitionarea unor bunuri apartinand unor agenti economici straini; riscul de tara, care reflecta nu numai factori de natura politica, ci si de natura economica, sociala),

Riscuri sociale care afecteaza decizia manageriala, ca urmare a relatiilor stabilite cu personalul organizatiei si a comportamentului acestuia (riscul demotivarii personalului; riscul cresterii cheltuielilor cu personalul peste limita maxima admisa; riscul pierderii pozitiilor manageriale de catre conducatori; riscul conturarii unei culturi organizationale antieconomice),

Riscuri juridice rezultate din incidenta legislatiei nationale si, mai rar, a celei internationale asupra activitatilor organizatiei (riscul pierderii sau distrugerii marfurilor si produselor; riscul de neincasare a unor sume cuvenite pentru operatiuni economice efectuate; riscul pierderii proprietatii; riscul de a plati impozite si taxe suplimentare sau majorate; riscul penalizarii economice sau penale; riscul blocarii afacerii),

Riscuri naturale induse de calamitati naturale sau alte cauze de forta majora in care factorii naturali au o pondere majora (riscul de incendii; riscul de cutremure; riscul de inundatii; riscul de furtuni; riscul de eruptii vulcanice).