Directii in definirea pietei muncii

Directii in definirea pietei muncii

Pentru o intelegere clarǎ a problemelor pe care le vom aborda in aceastǎ lucrare, se impune, in primul rand, o teoretizare a conceptului de piatǎ a muncii. In linii mari, aceasta reprezintǎ locul de intalnire al cererii si ofertei de fortǎ de munca, procese "ajustate" de o serie de mecanisme specifice. Existǎ insa o serie de "nuantǎri" ale acestei definitii generale, propuse de o serie de teoreticieni.

Astfel, ,,piata muncii este spatiul virtual in care se organizeazǎ si se desfǎsoarǎ relatiile de muncǎ, adicǎ acelea dintre detinǎtorii si cumpǎrǎtorii de fortǎ de muncǎ. Bunul tranzactionat pe aceastǎ piatǎ este forta de muncǎ".[1]Intr-o manierǎ asemǎnǎtoare defineste Emilian Popescu piata muncii, drept spatiul in care,, se negociazǎ si se stabilesc salariile si conditiile de angajare in muncǎ."

Cererea si oferta de fortǎ de muncǎ se ajusteazǎ pe baza mecanismelor liberei concurente, ca efect al relatiei dintre agentii economici si angajati, prin negocierea pretului fortei de muncǎ, sub forma salariului nominal si real, ca si al altor mecanisme specifice. Acest proces de ajustare a ofertei cu cererea de forta de munca constǎ in capacitatea de adaptare a fortei de muncǎ la cerere, la evolutiile conjuncturale care modificǎ cererea, volumul si structurile acesteia. Practica pietei muncii a arǎtat insa ca aceastǎ ajustare nu se produce automat, motiv pentru care apar surplusuri si deficite de fortǎ de muncǎ.[3]

Aceste dezechilibre sunt cauza diferitilor factori care actioneazǎ diferit asupra celor doua componente ale pietei muncii.,,Pe de o parte, avem schimbǎrile de structurǎ ale cererii, care sunt greu predictibile si rapide, iar pe de alta, sistemul educational, care raspunde cu oarecare intarziere la schimbǎrile structurale ale cererii fortei de muncǎ."[4]In situatia in care oferta de muncǎ depaseste cererea, apare somajul, iar in cazul in care oferta este inferioara cererii vorbim despre ocuparea totalǎ.

Situatia in care cele douǎ componente sunt echilibrate este mai degrabǎ ipoteticǎ, desi aceasta este tinta spre care se indreaptǎ sistemul de politici sociale al fiecǎrui stat, intrucat ,,avutia natiunilor este datǎ de gradul de ocupare al populatiei si de calificarea acesteia".[5]

Existǎ si alte abordǎri teoretice ale pietei muncii, privitǎ ca ,,un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul cǎrora vanzǎtorii si cumpǎrǎtorii se informeazǎ reciproc asupra a ceea ce posedǎ, asupra nevoilor pe care le au si a preturilor muncii".[6]

Deseori, cand se face referire la piata muncii, se vorbeste doar despre forta de muncǎ salariatǎ, ignorandu-se oferta potentialǎ, rǎmasǎ in afara pietei muncii. In acest sens, Gheorghe Rǎboacǎ oferǎ un contraargument, sustinand ca ,,atunci cand o populatie intruneste aptitudinile de muncǎ (fizice si intelectuale) trebuie sǎ fie consideratǎ forta de muncǎ, chiar dacǎ ea temporar nu-si gaseste un plasament".

Mecanismele care se desfǎsoara pe piata muncii sunt influentate de o serie de factori socio-economici, demografici si sociali, interni si externi ai unei economii. Dintre acestia cei mai importanti sunt: progresul tehnic, productivitatea muncii, procesele de emigrare-imigrare, evolutiile demografice, caracteristicile culturale si comporta-mentale ale tinerei generatii, durata muncii, productia si capitalul, nivelul de calificare al fortei de muncǎ, preturile bunurilor de consum si de capital, ale serviciilor, ale monedei, etc.

Unii factori influenteazǎ cererea fortei de muncǎ, asa cum, de exemplu, asimilarea progresului tehnic, cresterea productivitǎtii muncii, sporirea calificǎrii fortei de muncǎ reduc cererea. Alti factori actioneazǎ asupra ofertei , in sens pozitiv sau negativ (cresterea resurselor de muncǎ disponibile, sporul migratoriu, durata invǎtǎmantului obligatoriu, durata muncii, etc.).