Istoricul reglementǎrilor europene in domeniul politicilor sociale

Istoricul reglementǎrilor europene in domeniul     politicilor sociale

Pentru o intelegere profundǎ si o interpretare corectǎ a tratatelor europene care au reglementat de-a lungul timpului sistemul economic si social european, se impune o trecere in revistǎ a principalelor momente ale evolutiei Comunitǎtii Europene.

Ideea creǎrii unor ,,state unite ale Europei" a fost lansatǎ de Winston Churchill, in septembrie 1946, care, in discursul sǎu de la Universitatea din Zurich, a propus ,,infiintarea unei structuri regionale si formarea unui Consiliu al Europei ." Drept urmare, trei ani mai tarziu, la 5 mai 1949, s-a semnat Tratatul de constituire al Consiliului Europei.

Urmǎtorii pasi spre integrarea europeanǎ au fost infiintarea in 1948 a Organizatiei de Cooperare Economicǎ Europeanǎ (OCEE) si Declaratia Schuman din 9 mai 1950, prin care s-a propus crearea Comunitǎtii Europene a Cǎrbunelui si Otelului (The European Coal and Steel Community-ECSC) din care fǎceau parte: Germania, Italia, Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg. Comitetul de coordonare al acestei organizatii a ajuns la concluzia cǎ ,,nu se poate crea Piata Comunǎ fǎrǎ armonizarea securitǎtii sociale si inlǎturarea inegalitǎtii de platǎ a femeilor si bǎrbatilor. " Cea de-a doua problemǎ a fost reglementatǎ prin Tratatul de la Roma-1957-care a pus bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la tratamentul echitabil al femeilor si bǎrbatilor (art.119), la libera circulatie a muncitorilor si la libertatea de stabilire a acestora, in contextul creǎrii Pietei Unice . Regulamentul nr.3, adoptat in ianuarie 1958, in urma acestui tratat, prevedea infiintarea Fondului Social European, ,,instrumentul de finantare a politicilor sociale si cel mai vechi dintre fondurile structurale. "

In 1958 a luat fiintǎ Comunitatea Economicǎ Europeanǎ (European Economic Community-CEE) care a promovat un sistem de securitate socialǎ bazat pe contributiile angajatilor. La data de 1 iulie 1967 a intrat in vigoare Tratatul de Fuziune a Comunitǎtii Europene, dar care a fost anulat de Tratatul de la Amsterdam.

In 1961 este elaboratǎ Carta Socialǎ Europeanǎ, semnatǎ la Torino, in cadrul Consiliului Europei, care prevede 19 drepturi precum: dreptul la muncǎ, dreptul la conditii corecte de lucru, dreptul la conditii de sǎnǎtate si securitate la locul de muncǎ, dreptul la o remunerare corectǎ, dreptul la organizare si la negociere colectivǎ, dreptul la securitate socialǎ, la asistentǎ medicalǎ, etc. La 3 mai 1996 a fost adoptatǎ la Strasbourg, Carta Socialǎ Europeanǎ Revizuitǎ.

Un alt moment important a fost adoptarea in februarie 1986 a Actului Unic European (The Single European Act), care avea ca scop finalizarea pietei interne, ,,ca zonǎ fǎrǎ frontiere interne in care este asiguratǎ libera circulatie a mǎrfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului" . De asemenea, AUC cuprinde directive privind sǎnǎtatea si siguranta la locul de muncǎ, necesitatea promovǎrii dialogului social si a coeziunii economice si sociale (concretizatǎ prin infiintarea Fondului pentru Coeziune Economicǎ si socialǎ).

Sfarsitul anului 1989 a marcat o etapǎ decisivǎ in constructia socialǎ europeanǎ, prin adoptarea Cartei Europene privind Drepturile Fundamentale ale Muncitorilor (European Chart of Basic Rights of Workers), ,,primul document programatic al politicii sociale" care stabileste drepturile sociale esentiale . Carta Sociala a fost semnatǎ in cadrul Consiliului European de la Strasbourg doar de 11 state, guvernul britanic condus de M.Thatcher refuzand adoptarea ei printr-o replicǎ devenitǎ celebrǎ: ,,You keep Social Europe and I shall keep employment"(,,Pǎstrati-vǎ voi Europa Socialǎ, eu voi pǎstra locurile de muncǎ").

Un an mai tarziu a fost semnat Tratatul asupra Uniunii Europene-Tratatul de la Maastricht-, ratificat in 1992 dupa un proces indelungat, intrucat oamenii au inceput sǎ se teamǎ cǎ vor pierde din influenta statului national asupra deciziilor politice si economice majore. Acest tratat isi propune in art.2 ,,atingerea unui nivel inalt al protectiei sociale si ocupǎrii fortei de muncǎ", egalitatea intre sexe, ,,cresterea standardelor de viatǎ si a calitǎtii vietii", precum si ,,realizarea coeziunii economice si sociale si a solidaritǎtii dintre statele membre".

Tratatul intǎreste rolul Consiliului European si sublinieazǎ faptul cǎ pentru a fi membru al Comunitǎtii, ,,guvernarea unui stat trebuie sǎ se bazeze pe principiile democratiei". O altǎ noutate a constituit-o semnarea unui ,,Protocol Social"(Social Policy Protocol) de cǎtre 11 state, Marea Britanie refuzand din nou sǎ participe, protocol care stabileste obiectivele politicii sociale, prefigurate de Carta Europeanǎ.

Evolutiile viitoare ale politicilor sociale la nivel comunitar au fost schitate in 1993 in Cartea Verde (Green Paper), urmatǎ in 1994 de Cartea Albǎ (White Paper) care stabilea prioritǎtile politice panǎ in 2000, cuprinse in programe periodice: 1995-1997 si 1998-2000.

In 1995, la Consiliul European de la Essen, au fost identificate cinci domenii prioritare de actiune pentru ocuparea fortei de muncǎ: promovarea investitiilor in invatamantul profesional, reducerea costurilor indirecte ale fortei de muncǎ, cresterea economicǎ bazatǎ pe ocuparea intensivǎ a fortei de muncǎ, cresterea eficientei utilizǎrii fortei de muncǎ, intǎrirea mǎsurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de

pe piata muncii. Comisia Europeanǎ a rǎspuns acestor prioritǎti prin comunicarea sa privind "Dezvoltarea sistemelor de ocupare a fortei de muncǎ in Uniunea Europeanǎ, progrese recente si tendinte" [COM (95) 465].

In acest fel, ocuparea fortei de muncǎ a fost declaratǎ drept obiectiv prioritar al Uniunii, iar guvernele statelor membre au hotarat sǎ sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea fortei de muncǎ.

Panǎ in 1997 Comunitatea Europenǎ folosea doua instrumente: Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam, iar politicilor sociale europene se bazau pe Tratatul de la Roma si pe Protocolul Social.

Primele semne de cooperare in domeniul politicilor sociale de ocupare a fortei de muncǎ se pot observa in Acordul de Politicǎ Socialǎ semnat de cele 14 State Membre in decembrie 1992, care a fost incorporat, prin Tratatul de la Amsterdam, in Tratatul asupra Comunitǎtii Europene. Tratatul de al Amsterdam a fost semnat in 1997 (a intrat in vigoare in 1999) si a adus trei elemente de noutate:

abrogarea Protocolului Social si lansarea unui Acord Social (Social Policy Agreement), semnat si de Marea Britanie;

recunoasterea pentru prima datǎ in istoria Comunitǎtii a drepturilor fundamentale ale cetǎtenilor, fǎcandu-se referire nu doar la libera circulatie a lucrǎtorilor, ci si a cetǎtenilor, dar ,,Pentru a obtine insǎ dreptul de rezidentǎ intr-un stat membru trebuie fǎcutǎ dovada unei slujbe sau a unor mijloace proprii de intretinere."

integrarea unui nou articol privind ocuparea fortei de muncǎ (Title of Employment-VIII), care a accentuat existenta unei ,,strategii coordonate la nivel comunitar de promovare privind ocuparea fortei de muncǎ" .

Aceastǎ strategie este o continuare a Strategiei Europene de Ocupare (SEO-The European Employment Strategy), initiatǎ in 1997, cunoscutǎ sub numele de Procesul Luxemburg. Liniile directoare propuse de SEO au fost transpuse in politici nationale, prin adoptarea si aplicarea Planurilor Nationale de Actiune pentru ocuparea fortei de muncǎ, elaborate de statele membre si supuse spre examinare Comisiei si Consiliului European de al Kln (1999).

In februarie 2001 a fost semnat Tratatul de al Nisa care amendeazǎ Tratatul de la Maastricht si celelalate tratate de constituire a Comunitǎtilor, cu scopul de ,,a termina procesul demarat prin Tratatul de la Amsterdam de pregǎtire a institutiilor Uniunii Europene pentru functionarea intr-o Uniune extinsǎ" .

Anul 2000 a marcat un moment major in evolutia politicilor sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisabon Strategy) care a stabilit obiectivele pe zece ani ale Uniunii Europene, de a creste performanta economicǎ, de a crea mai multe locuri de muncǎ si de a folosi la maxim posibilitǎtile oferite de o societate bazatǎ pe cunoastere. S-a pus accentul pe faptul cǎ protectia socialǎ trebuie privitǎ ca un factor productiv care trebuie sǎ incurajeze legǎturile dintre protectia socialǎ si politica de ocupare a fortei de muncǎ. Consiliul European de la Lisabona si-a propus ca scop si cresterea panǎ in 2010 a ratei ocupǎrii totale cu panǎ la 70% si a ratei ocupǎrii pentru femei cu panǎ la 60 %.

In urma acestei strategii a fost adoptatǎ Agenda Politicii Sociale (Social Policy Agenda) care preia acele obiective si elemente de strategie ce tin de politica socialǎ si le traduce intr-un program de actiune pe 5 ani. Acest document constituie baza politicii sociale actuale si pune accentul pe,,modernizarea sistemului social si investitia in oameni" si pe rolul prioritar al politicilor active de ocupare si diminuarea alocǎrii resurselor pentru politicile pasive de ocupare a fortei de muncǎ.

Pornind de la experienta acumulatǎ panǎ in 2004, prin completǎri si amendamente aduse Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeanǎ a elaborat in februarie 2005 noua Agendǎ Socialǎ pentru perioada 2006-2010, care isi propune realizarea unei ocupǎri depline, prin abordarea SEO din perspectiva implicǎrii actorilor sociali la toate nivelele.