Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


Piata muncii

Resurse umane

+ Font mai mare | - Font mai mic



Piata muncii




1.1.Consideratii generale

1.2.Directii in definirea pietei muncii

1.3.Functiile pietei

1.4.Caracteristicile pietei muncii

1.5.Statul bunǎstǎrii si piata muncii

1.6.Indicatorii statistici ai pietei

1.7.Piata muncii din Romania

1.1.Consideratii generale

Dupǎ o perioadǎ de 15 ani de tranzitie, de transformǎri radicale si de reconstructie ale sistemului economic si social-politic, ca cea in care este angajatǎ Romania dupǎ decembrie 1989, problematica pietei muncii rǎmane, poate cel mai complex si mai sensibil domeniu al practicii politice. Alǎturi de piata bunurilor si de cea a capitalului, aceasta reprezintǎ una din principalele componente ale economiei de piatǎ.

O privire de ansamblu asupra evolutiei economiei mondiale surprinde existenta a douǎ repere esentiale pentru dezvoltarea pietei muncii, fǎrǎ a ignora insǎ importanta teoriilor care le-au precedat.

Debutand ca loc de intalnire al cererii si ofertei de sclavi- ca forta de muncǎ, in special africani- piata muncii , intr-o formǎ mai apropiatǎ de cea teoreticǎ si practicǎ actualǎ, apare in istoria economiei o datǎ cu expansiunea industrialǎ englezǎ. Sunt enuntate atunci o serie de teorii care au avut o importantǎ crucialǎ de-a lungul timpului, desi la acea vreme, acestea nu urmǎreau decat realizarea intereselor economice ale Angliei. Este vorba de teoria liber-schimbistǎ, lansatǎ sub sloganul “laissez-faire, laissez-passe”, si de cea a costurilor comparative.

Un secol mai tarziu, apare tot in Anglia o noua teorie de referintǎ si pentru evolutia pietei muncii, elaboratǎ de J.M.Keynes, care “in conditiile de crizǎ, impunea interventionismul in politica economicǎ internǎ ca suport indispensabil al mentinerii fortei economice”. [1]

1.2. Directii in definirea pietei muncii

Pentru o intelegere clarǎ a problemelor pe care le vom aborda in aceastǎ lucrare, se impune, in primul rand, o teoretizare a conceptului de piatǎ a muncii. In linii mari, aceasta reprezintǎ locul de intalnire al cererii si ofertei de fortǎ de munca, procese “ajustate” de o serie de mecanisme specifice. Existǎ insa o serie de “nuantǎri” ale acestei definitii generale, propuse de o serie de teoreticieni.

Astfel, ,,piata muncii este spatiul virtual in care se organizeazǎ si se desfǎsoarǎ relatiile de muncǎ, adicǎ acelea dintre detinǎtorii si cumpǎrǎtorii de fortǎ de muncǎ. Bunul tranzactionat pe aceastǎ piatǎ este forta de muncǎ”.[2]Intr-o manierǎ asemǎnǎtoare defineste Emilian Popescu piata muncii, drept spatiul in care,, se negociazǎ si se stabilesc salariile si conditiile de angajare in muncǎ.”

Cererea si oferta de fortǎ de muncǎ se ajusteazǎ pe baza mecanismelor liberei concurente, ca efect al relatiei dintre agentii economici si angajati, prin negocierea pretului fortei de muncǎ, sub forma salariului nominal si real, ca si al altor mecanisme specifice. Acest proces de ajustare a ofertei cu cererea de forta de munca constǎ in capacitatea de adaptare a fortei de muncǎ la cerere, la evolutiile conjuncturale care modificǎ cererea, volumul si structurile acesteia. Practica pietei muncii a arǎtat insa ca aceastǎ ajustare nu se produce automat, motiv pentru care apar surplusuri si deficite de fortǎ de muncǎ.[4]

Aceste dezechilibre sunt cauza diferitilor factori care actioneazǎ diferit asupra celor doua componente ale pietei muncii.,,Pe de o parte, avem schimbǎrile de structurǎ ale cererii, care sunt greu predictibile si rapide, iar pe de alta, sistemul educational, care raspunde cu oarecare intarziere la schimbǎrile structurale ale cererii fortei de muncǎ.”[5]In situatia in care oferta de muncǎ depaseste cererea, apare somajul, iar in cazul in care oferta este inferioara cererii vorbim despre ocuparea totalǎ.

Situatia in care cele douǎ componente sunt echilibrate este mai degrabǎ ipoteticǎ, desi aceasta este tinta spre care se indreaptǎ sistemul de politici sociale al fiecǎrui stat, intrucat ,,avutia natiunilor este datǎ de gradul de ocupare al populatiei si de calificarea acesteia”.[6]

Existǎ si alte abordǎri teoretice ale pietei muncii, privitǎ ca ,,un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul cǎrora vanzǎtorii si cumpǎrǎtorii se informeazǎ reciproc asupra a ceea ce posedǎ, asupra nevoilor pe care le au si a preturilor muncii”.[7]

Deseori, cand se face referire la piata muncii, se vorbeste doar despre forta de muncǎ salariatǎ, ignorandu-se oferta potentialǎ, rǎmasǎ in afara pietei muncii. In acest sens, Gheorghe Rǎboacǎ oferǎ un contraargument, sustinand ca ,,atunci cand o populatie intruneste aptitudinile de muncǎ (fizice si intelectuale) trebuie sǎ fie consideratǎ forta de muncǎ, chiar dacǎ ea temporar nu-si gaseste un plasament”.

Mecanismele care se desfǎsoara pe piata muncii sunt influentate de o serie de factori socio-economici, demografici si sociali, interni si externi ai unei economii. Dintre acestia cei mai importanti sunt: progresul tehnic, productivitatea muncii, procesele de emigrare-imigrare, evolutiile demografice, caracteristicile culturale si comporta-mentale ale tinerei generatii, durata muncii, productia si capitalul, nivelul de calificare al fortei de muncǎ, preturile bunurilor de consum si de capital, ale serviciilor, ale monedei, etc.

Unii factori influenteazǎ cererea fortei de muncǎ, asa cum, de exemplu, asimilarea progresului tehnic, cresterea productivitǎtii muncii, sporirea calificǎrii fortei de muncǎ reduc cererea. Alti factori actioneazǎ asupra ofertei , in sens pozitiv sau negativ (cresterea resurselor de muncǎ disponibile, sporul migratoriu, durata invǎtǎmantului obligatoriu, durata muncii, etc.).

1.3.Functiile pietei muncii

Piata muncii este consideratǎ ca o piatǎ centralǎ, principalǎ, care se infiltreazǎ in toate relatiile socio-economice, indeplinind simultan si interdependent mai multe functii:

functia de alocare si realocare a fortei de munca pe sectoare, ramuri, ocupatii, profesii si calificari, in teritoriu, care se referǎ la o serie de mecanisme ale pietei muncii, intre care salariul si diferentele salariale, dar si mecanismele din afara pietei muncii propriu-zise (politici fiscale de investitii ,s.a);

functia productiv-creativa-participativa, care permite combinarea optima sau, dupa caz, substituirea factorilor de productie, managementul participativ, stimularea creatiei, a calitatii, a participarii la munca, in general la viata inteprinderii;

functia educativ-formativa, prin modelarea si generarea cererii de calificari, a flexibilizarii ofertei de forta de munca, a asigurarii nevoii de forta de munca calificata pentru sistemul productiv, in relatie cu oferta sistemului de pregatire, a reconversiei si reintegrarii profesionale a persoanelor disponibilizate si a tinerilor absolventi care intra pe piata muncii pentru prima data;

functia de repartitie primara si de redistribuire a veniturilor din munca, printr-un sistem de criterii stabilite prin acte normative si /sau prin contracte (acorduri) colective;

5) functia de protectie sociala si de dezvoltare umana durabila, exprimatǎ prin asigurarea conditiilor optime de munca, a educatiei si formǎrii profesionale, plata remuneratorie, egalitatea de sanse si nondiscriminarea pe piata muncii, protectia sociala a categoriilor defavorizate, pana la eliminarea surselor de adancire a saraciei si polarizare sociala.



1.4.Caracteristicile pietei muncii

Piata muncii se aflǎ intr-o puternicǎ relatie de interdependentǎ cu celelalte piete, determinand impreunǎ evolutia economiei nationale. Astfel, cererea de fortǎ de muncǎ dintr-un anumit sector depinde de domeniul productiei si serviciilor, fiind influentatǎ de o serie de variabile economice: rata de crestere economicǎ, cererea de bunuri si servicii, rata investitiilor, progresul tehnic, costul fortei de muncǎ, etc.

Una dintre caracteristicile pietei muncii este multidimensionalitatea,in sensul cǎ este o piatǎ derivatǎ, din punct de vedere al cererii, fiind in stransǎ legaturǎ cu procesul de productie, dar o piatǎ principalǎ, cu o determinare proprie, in ceea ce priveste oferta de fortǎ de muncǎ.

O altǎ caracteristicǎ a pietei muncii constǎ in aceea cǎ reprezintǎ cea mai imperfectǎ dintre piete, fiind influentatǎ de o serie de factori: naturali (structurǎ etnicǎ, varstǎ, sex), dobanditi (structura socialǎ) sau impusi de relatia cerere-ofertǎ, de negocierile colective care se transformǎ in bariere ale mobilitǎtii fortei de muncǎ.

O a treia insusire este aceea de a fi o piatǎ organizatǎ si reglementatǎ, Jean Haillard (1968) afirmand ca ,,este normal cǎ piata muncii sǎ fie mai reglementatǎ decat oricare alta. Schimbǎrile care se produc aici privesc un bun care meritǎ mai multǎ protectie decat oricare altul”-forta de muncǎ.[10] Piata muncii utilizeazǎ concomitent mai multe mecanisme de reglare, precum: libertatea de miscare si de decizie a partenerilor sociali privind locul de muncǎ, salariul si conditiile de angajare, restrictiile juridice si cele impuse de contextul socio-economic, alǎturi de mecanismele de interventie pentru inlǎturarea imperfectiunilor si inegalitǎtilor impuse de relatia cerere-ofertǎ.

Piata muncii este, de asemenea, o piatǎ negociatǎ, contractualǎ ce stabileste prin negocieri colective, sub forma contractului colectiv de muncǎ stabilit intre sindicate si patronate si a contractului individual stabilit intre angajat si angajator, nivelul ocupǎrii, al salariului, conditiile de muncǎ, recompensele, costurile fortei de muncǎ, conditiile disponibilizǎrii, platile compensatorii, etc.

Alǎturi de aceste caracteristici putem sǎ mai adǎugǎm faptul cǎ piata muncii este una structuratǎ si segmentatǎ profesional-ocupationalǎ, educationalǎ, in functie de mediu, varstǎ, forma de proprietate a agentilor economici (sector public/ privat/ mixt), ramura de activitate, etc.[11] Din punct de vedere economic, piata muncii se imparte intr-o piatǎ principalǎ, caracterizatǎ prin siguranta sporitǎ a locului de muncǎ, nivelul inalt de pregǎtire, salarii mari, si o piatǎ secundarǎ, care se identificǎ prin instabilitatea locului de muncǎ, calificarea scǎzutǎ, salarii mici.

1.5.Statul bunǎstǎrii si piata muncii

In studiile sale, Marshall afirma cǎ ,,obiectivul declarat explicit al politicii sociale a secolului XX este bunǎstarea[12].Cercetǎtorii sustin cǎ ,,piata economicǎ reprezintǎ producatorul principal al bunǎstǎrii” deoarece acesta este locul de intanire al cererii si ofertei de bunuri si servicii, precum si de locuri de muncǎ, iar veniturile individuale sunt obtinute prin activitǎti economice.

Statul bunǎstǎrii (welfare state, in limba englezǎ) desemneazǎ ,, statul capitalist (in special occidental) de dupa cel de-al II-lea Rǎzboi Mondial, care s-a constituit intr-o modalitate specificǎ de guvernare pe baza consensului social, prin imbinarea eficientei sistemului economiei de piatǎ cu solidaritatea socialǎ si umanismul politicilor sociale redistributive.”[14]

Mult timp s-a considerat cǎ ,,bazele statului bunǎstǎrii in economiile capitaliste se regǎsesc in piata muncii”.[15] Conceptul de bunǎstare se referǎ la asigurarea intregii colectivitǎti cu bunuri si servicii necesare atingerii unui standard de viatǎ considerat normal, decent, in raport cu nivelul aspiratiilor colectivitǎtii respective.

In acest sens, in literatura de specialitate se vorbeste despre mai multe modele ale statului bunǎstǎrii, in functie de gradul de implicare al statului pe piata muncii, de ocuparea fortei de muncǎ si de relatia cerere-ofertǎ. Cea mai complexǎ impǎrtire o face Gosta Esping-Andersen care scoate in evidentǎ trei tipuri de regimuri: liberal, conservator/corporatist si social-democrat, oferindu-le valoare, instrumente si tinte: ,,fiecare este organizat in jurul propriei organizǎri logice discrete, stratificǎri si integrǎri sociale”.[16]

Modelul liberal sau rezidual urmarea o flexibilizare a pietei muncii si a celei salariale, bazandu-se pe interventia minimǎ a statului. Statele care au adoptat aceastǎ strategie si-au propus o scǎdere a somajului si o ocupare deplinǎ, cu pretul cresterii inegalitǎtii veniturilor. In acest sens au fost create multe locuri de muncǎ slab remunerate, dar accesibile si celor cu o calificare scǎzutǎ care reprezentau majoritatea somerilor, cu o protectie socialǎ necorespunzatoare, ,,bazatǎ pe principiul minimei eligibilitǎti”[17]. S-a reusit astfel fluidizarea intrǎrilor si iesirilor in/de pe piata muncii si scǎderea duratei somajului.

Modelul conservator sau corporatist impunea experienta in muncǎ, incurajand angajarea fortei de muncǎ masculine si descurajarea celei feminine. Drepturile de securitate socialǎ erau strans legate de vechimea in muncǎ. Efectul acestui model de politicǎ pe piata muncii a fost cresterea alarmantǎ a numǎrului de someri din randul tinerilor fǎrǎ experientǎ.

Modelul social-democratic sau institutional este oarecum opus celui anterior, intrucat sustine implementarea de mǎsuri active pentru protectia somerilor, ocuparea femeilor, crearea de locuri de muncǎ bine plǎtite si cu protectie socialǎ asiguratǎ, programe speciale pentru tineri, care incurajau mobilitatea profesionalǎ si geograficǎ. Acest model insǎ nu este eficient pe termen lung datoritǎ faptului cǎ dezvolta ocuparea in sectorul public, ignorandu-l pe cel privat.

Alǎturi de aceste modele se impune amintit si cel japonez care sprijinǎ mobilitatea salariatilor intre firme, indiferent daca acestea apartin sau nu aceleiasi ramuri economice, avand drept consecintǎ ,,o rata si o duratǎ a somajului deosebit de micǎ”.[18]

Pornind de la analiza lui Esping Andersen si luand in considerare capacitatea de compensare financiarǎ, nivelul si durata aplicǎrii politicilor active in Europa, doi sociologi englezi au propus patru tipuri de regimuri: sub-protectiv, liberal/minimal, centrat pe ocupare si universalist[19].

Tendinta statelor europene de a apartine unui regim sau altuia este strans legatǎ de o multitudine de factori: evolutia ratei ocupǎrii si a somajului, promovarea sistemului de protectie socialǎ de cǎtre stat, contextul geopolitic. Astfel, se considerǎ cǎ existǎ o tendintǎ de grupare a statelor europene in functie de aria geo-economicǎ si de modelul de stat al bunǎstǎrii pe care il adoptǎ: regimul sub-protectiv- tǎrile din sudul Europei (Italia, Spania, Portugalia, Grecia), regimul liberal/minimal-(Irlanda si Marea Britanie), regimul centrat pe ocupare- tǎrile din centrul Europei (Germania, Franta, Olanda) si regimul universalist- tǎrile din nord (Suedia, Danemarca).

1.6. Indicatorii statistici ai pietei muncii

In analiza pietei muncii sunt utilizati o serie de indicatori care caracterizeazǎ forta de muncǎ si mǎsoarǎ intensitatea fenomenelor si proceselor ce se produc aici.

Steliana Pert grupeazǎ acesti indicatori in trei categorii: de nivel, de structurǎ si derivati. Indicatorii de nivel exprimǎ aspecte cantitative legate de forta de muncǎ: indicatorii resurselor de muncǎ (populatia totalǎ, activǎ, ocupatǎ, in varstǎ de muncǎ, dar neocupatǎ), indicatorii ocupǎrii si somajului (rata ocupǎrii si rata somajului ), indicatorii salarizǎrii (costul fortei de muncǎ), indicatorii conditiilor de muncǎ, ai duratei si conflictelor de muncǎ.

Indicatorii de structurǎ sunt tot indicatori de nivel, dar structurati dupǎ anumite criterii, cum ar fi: varsta , sexul, calificǎri profesionale, nivel de educatie, ramuri de activitate, profesii, experienta profesionalǎ, etc.

Indicatorii derivati sunt cei care combinǎ diferite criterii si caracteristici ale populatiei.

Actiunea acestor indicatori pe piata muncii si influenta lor asupra fenomenelor si proceselor ce se produc aici reiese si din schema urmǎtoare :



1.7. Piata muncii din Romania

Analiza atentǎ a problemelor cu care se confruntǎ piata muncii din tara noastrǎ, fǎrǎ intentia de a ignora succesele din planul legislativ-institutional, reflectǎ faptul cǎ, pe ansamblu, aceasta se aflǎ intr-un stadiu critic. Situatia in cauzǎ nu se datoreazǎ doar dezechilibrelor si disfunctionalitǎtilor mostenite, ci si altora generate de ,,erorile de pilotare” ale reformei economice si de plasarea in plan secund a problemelor cu care se confruntǎ sectorul ocupǎrii fortei de muncǎ.

Ne referim in special la situatii grave, precum somajul de lungǎ duratǎ, a celui de descurajare si desocializare, la evolutiile atipice ale structurilor ocupational-profesionale, la nivelurile si diferentele de salarii neperformante, precum si la cresterea costurilor politicilor active si pasive ale ocupǎrii.[22]

In acest sens, au fost implementate noi modalitǎti de articulare a politicilor pietei muncii cu cele macro-economice, de restructurare, privatizare si educatie-formare, precum si noi forme de dialog si implicare a actorilor si partenerilor sociali, care sǎ incurajeze functionarea tripartitismului in administrarea si gestionarea pietei muncii, asumarea de cǎtre stat a rǎspunderilor care ii revin in acest domeniu vital pentru securitatea veniturilor cetǎtenilor si a ordinii sociale

O serie de autori sunt de pǎrere cǎ ,,in Romania nu lipsesc oportunitǎtile de a munci, ci vointa si capacitatea (inclusiv investitionalǎ) de a le operationaliza, stimularea valorilor si a performantei, eradicarea unor practici anterioare neperformante care se mentin pe piata muncii.” [23]

Dacǎ modelele mostenite din economia socialistǎ nu mai corespund cu viziunile noastre moderne asupra pietei muncii si ocupǎrii fortei de muncǎ, nu inseamnǎ nici cǎ aplicarea tel-quel a unor modele compatibile cu principiile, institutiile si legislatia unei economii de piatǎ mature constituie solutia problemelor noastre.

Un alt aspect ce trebuie mentionat este legat de particularitǎtile naturale si dobandite ale pietei muncii, ca piatǎ principalǎ a celui mai important factor de productie, ,,cu importante caracteristici demo-socio-psihosociale si educational-formative, piatǎ negociatǎ, contractualǎ, cea mai imperfectǎ, mai putin concurentialǎ”.[24]

De asemenea, in conceperea strategiei dezvoltarii Romaniei in perspectiva integrarii in comunitatea si structurile economico-sociale europene, trebuie sǎ se tinǎ cont si de problemele legate de inlǎturarea discriminǎrilor in ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor si a fortei de muncǎ, de ,,emigratia selectivǎ” incurajatǎ de tǎrile dezvoltate, precum si de sustinerea mobilitǎtii fortei de muncǎ inalt calificatǎ si a migratiei de intoarcere.

Problema somajului nu a fost recunoscutǎ oficial in perioada regimului comunist, desi somajul mascat a crescut semnificativ in ultimii ani ai acestui regim. Din aceastǎ cauzǎ, in 1990 nu exista nici o legislatie care sǎ reglementeze problema somajului si a protectiei sociale a somerilor.[25]

In primii ani de tranzitie (1990-1997), piata muncii a cunoscut o serie de transformǎri, care au avut un puternic impact economic si social, Guvernul rǎspunzand printr-un set de ,,politici sociale de tip reparatoriu ″[26] :

Ø      lichidarea raritǎtii produselor ;

Ø      reducerea preturilor la multe produse ;

Ø      « reparatii » materiale si morale acordate victimelor politice ;

Ø      cresterea cheltuielilor pentru protectia socialǎ a diferitelor categorii sociale : mame, copii, persoane cu handicap, institutionalizate, varstnici ;

Ø      legalizarea avortului pentru a evita alte sarcini nedorite si alti copii care sǎ fie abandonati si institutionalizati;

Ø      eliminarea somajului mascat, a celui nerecunoscut si a diferitelor forme de reduceri salariale .

Urmǎtoarea etapǎ in elaborarea politicilor sociale a fost aceea a constituirii cadrului legal-institutional.

  Ca o primǎ directie de actiune, s-a redus limita varstei de pensionare, fiind adoptatǎ Legea 1/1991 privind protectia socialǎ a somerilor si reintegrarea lor profesionalǎ, care prevedea, printre altele, infiintarea fondului de somaj, pe baza contributiilor angajatilor (1% din salariul brut de bazǎ) si angajatorilor (4%, respectiv 5% dupǎ 1996, din fondul de salarii).

Astfel, in prima fazǎ, s-a mentinut un potential ridicat si relativ constant al resurselor de muncǎ pe piata muncii, aproximativ 13,5 mil.de persoane , urmat apoi de o explozie a somajului in 1994 (rata somajului reprezentand 10,9%), ca efect al pierderii investitiilor si productiei in industrie si constructii. Rata somajului a cunoscut in 1996 cel mai scǎzut nivel datoritǎ programelor electorale din perioada respectivǎ. Totodata s-a inregistrat o crestere spectaculoasǎ a ponderii populatiei ocupate in agriculturǎ .Un alt fenomen ce trebuie mentionat il reprezintǎ existenta economiei subterane (estimatǎ la 20-30% din PIB), de care este strans legatǎ « piata neagrǎ » a fortei de muncǎ. Incepand cu anul 1997 au fost create institutiile si instrumentele de control necesare combaterii acestui fenomen.

In perioada 1998-2000, a tranzitiei propriu-zise, pe piata muncii au fost luate o serie de mǎsuri care sǎ reglementeze juridic inspectia muncii si aplicarea legislatiei muncii, prin asigurarea unui cadru corespunzator pentru cooperarea partenerilor de pe piata muncii implicati in procesul de ocupare . S-a incercat de asemenea, elasticizarea salariului in raport cu evolutia pietei muncii pentru diminuarea rigiditǎtii pietei si facilitarea functionǎrii mecanismului de reglare pe baza raportului dintre cerere si ofertǎ .

Specialistii sunt de pǎrere cǎ ,,mǎsurile de reformǎ au avut o viziune preponderent macroeconomicǎ, ignorandu-se lipsa de capital organizational specific economiei de piatǎ la nivel microeconomic.”[27]

Tot in aceastǎ perioadǎ, au fost operate modificǎri ale legislatiei nationale privind dreptul la muncǎ si a liberei circulatii a salariatilor, au fost promovate programe de restructurare la nivel sectorial si de firmǎ, incluzand si problemele fortei de muncǎ pentru a crea conditiile care sǎ contracareze « cronicizarea » somajului, « marginalizarea », « excluderea socialǎ » . S-a infiintat Agentia Nationalǎ pentru Ocuparea si Formarea Profesionalǎ care promoveazǎ aplicarea unor mecanisme economice capabile sǎ asigure cresterea sperantei de viatǎ a agentilor economici si implicit a securitǎtii locurilor de muncǎ .

In aceastǎ perioadǎ s-a insistat asupra dialogului social dintre patronate si sindicate , pentru cresterea rolului acestora pe piata muncii, statul asumandu-si din ce in ce mai mult rolul de moderator in deciziile privind constituirea si alocarea resurselor destinate cresterii ocupǎrii. Divergentele dintre patronate si sindicate s-au manifestat in special in primii ani ai derulǎrii procesului de reformǎ si au determinat amplificarea revendicǎrilor salariale si ,,tendinta de a pǎstra sau crea noi situatii de monopol, atat pe piata bunurilor si serviciilor, cat si pe piata fortei de muncǎ.”

In perioada 2000-2004, Guvernul a continuat procesele de reforma economica, de restructurare si privatizare a pietei muncii. Din aceastǎ cauzǎ, in unele ramuri economice s-au produs insemnat disponibilizari de personal .Cu toate acestea, rata somajului nu a inregistrat cresteri semnificative, ci dimpotrivǎ a inregistrat tendinte de scǎdere, gratie unor masuri si actiuni eficiente de protectie sociala.

Piata muncii nu a suferit dezechilibre majore, atat datorita cresterii economice, care a consolidat locurile de munca existente in unele ramuri si a generat noi locuri de munca, cat si realizarii de masuri de stimulare a ocuparii, in aceasta perioada fiind inregistrata o crestere semnificativa a ponderii cheltuielilor cu masurile active pentru stimularea fortei de munca in totalul cheltuielilor efectuate din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Un obiectiv important in domeniul ocuparii este alinierea Romaniei la Strategia europeana in domeniul ocuparii fortei de munca (SEO), care are ca obiective:

Ø      ocuparea deplina (rata generala de ocupare de 70% in anul 2010),

Ø      cresterea calitatii si productivitatii muncii ;

Ø      intarirea coeziunii si incluziunii sociale.



Pentru realizarea acestor obiective au fost elaborate, Planurile nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca 2002-2003 si 2004-2005, care vor fi urmate de noi planuri anuale.



Pert, Steliana (coord.), Evaluarea capitalului uman: Coordonate strategice ale evolutiei pietei muncii in Romania, Editura IRLI, Bucuresti, 1997, p.107.

Ilie, Simona apud Pop, Luana, (coord.), Dictionar de Politici Sociale, Editura Expert, Bucuresti,

2002, p.514;

Popescu, Emilian apud Zamfir, C., Vlǎsceanu, L. , Dictionar de sociologie, Editura Babel , Bucuresti,

1998, p.424;

apud Rǎboacǎ, Gheorghe, Piata muncii si dezvoltarea durabilǎ, Editura Tribuna Economicǎ,

Bucuresti , 2003, p.107;

ibidem 1, p.514;

Smith apud Rǎboacǎ, Gh., Piata muncii si dezvoltarea durabilǎ, Editura Tribuna Economicǎ,

Bucuresti ,2003, p.45 ;

Didier, Michel,1989 apud Ciutacu, Constantin, Piata muncii, texte selectate:1990-2000/2001,

Editura Expert, Bucuresti,2001, p.10 ;

Rǎboacǎ, Gheorghe, Piata muncii si dezvoltarea durabilǎ, Editura Tribuna Economicǎ,

Bucuresti ,2003, p.45.

apud Blaga, Vasile, Politici de ocupare a fortei de muncǎ. Note de curs nepublicate. Facultatea de

Sociologie si Asistentǎ Socialǎ, Bucuresti;

apud Blaga, Vasile, Politici ale ocupǎrii fortei de muncǎ. Note de curs nepublicate, Facultatea de Sociologie si Asistentǎ Socialǎ;

Boboc, I., Pert, Steliana, Stroie, Simona, Cercetarea pietei muncii, Editura Expert, Bucuresti, 1997;

apud Zamfir, Elena, Zamfir, Cǎtǎlin, (coord), Politici sociale. Romania in context european, Editura

Alternative, Bucuresti, 1995, p.23;

ibidem 2, p.36;

Institutul European din Romania, Politici Sociale ale Uniunii Europene, Seria micromonografii:

Politici Europene, 2003;

Ilie, Simona apud Pop, Luana, Dictionar de Politici Sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p.515;

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Polity Press, Cambridge, 1990;

ibidem 1, p.515;

Ilie, Simona apud Pop, Luana, Dictionar de Politici Sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p.515;

Gallie, Duncan & Paugam, Serge, Welfare Regimes and the Experience of Unemployment in Europe,

Oxford, University Press, 2004;

Pert, Steliana, coord.,1997, Evaluarea capitalului uman: Coordonate strategice ale evolutiei pietei

muncii in Romania, Editura IRLI, Bucuresti, p.145;

ibidem 1;

apud Pert, Steliana (coord.), Evaluarea capitalului uman: Coordonate strategice ale evolutiei pietei muncii in Romania, Editura IRLI, Bucuresti,1997, p.14;

ibidem 1;

apud Pert, Steliana (coord.), Evaluarea capitalului uman: Coordonate strategice ale evolutiei pietei

muncii in Romania, Editura IRLI, Bucuresti, 1997, p.14;

apud Pop, Luana,(coord) Dictionar de Politici Sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p.15;

Zamfir, Elena, Zamfir, Cǎtǎlin, (coord), Politici sociale.Romania in context european, Editura

Alternative, Bucuresti, 1995;

Pavelescu, Florin-Marius, Progresul tehnic si ocuparea fortei de muncǎ, Editura IRLI, Bucuresti, 1997, p.56;

bidem 1;

https://www.mmssf.ro –Planul National de Guvernare 2001-2004;






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2270
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site