Politicile sociale europene

Politicile sociale europene

Totalitatea reglementǎrilor, tratatelor si conventiilor ce guverneazǎ Comunitǎtile Europene, in orice domeniu de activitate, constituie,,acquis-ul comunitar". Acesta se referǎ la ,, tot ce s-a hotǎrat si a fost convenit de la stabilirea Comunitǎtilor panǎ in prezent, oricare ar fi forma sub care se prezintǎ, fie cǎ este obligatoriu din punct de vedere juridic sau nu."

Notiunea de politici sociale se referǎ la activitǎtile desfǎsurate prin intermediul statului (strategii, programe, proiecte, institutii, actiuni, legislatie) care influenteazǎ bunǎstarea indivizilor, a comunitǎtii intr-o societate. Sociologul britanic T.H.Marshall(1950) sublinieazǎ cǎ ,,obiectivul esential al politicii sociale in secolul XX este asigurarea bunǎstǎrii cetǎtenilor".

Evolutia socio-economicǎ a statelor europene incepand cu perioada postbelicǎ a impus o ,,globalizare a politicilor sociale" prin accentuarea transferurilor problemelor si deciziilor de la nivel national la nivel supranational si prin sporirea influentei unor institutii supranationale, precum: UE, ILO, ONU, NATO, FMI, Banca Mondialǎ, UNICEF,etc.

Efectele globalizǎrii economiei:

aparitia companiilor multinationale care determinǎ amplificarea

circulatiei de capital;

migratia fortei de muncǎ dinspre tǎrile sǎrace spre cele dezvoltate in

cadrul Statelor Membre, care a impus crearea unui sistem de asigurǎri

transnational;

,,critici aduse politicilor economice ale tǎrilor bogate care le-au transformat pe cele sǎrace in surse de materii prime si piete de desfacere", compensand aceasta situatie prin elaborarea unor politici de redistributie intre state;

,,migratia socialǎ" a cetǎtenilor, prin doua fluxuri: dinspre tǎrile sǎrace inspre tǎrile bogate, in cǎutare de ajutoare sociale si invers, pentru ,,turismul social"- pensionarii si somerii din tǎrile dezvoltate merg cu banii de protectie socialǎ in tǎrile cu preturi reduse, ca turisti, pentru a evita starea de sǎrǎcie cu care s-ar fi confruntat in propria tarǎ cu aceeasi bani.

,,Politicile sociale europene sunt acelea promovate de Uniunea Europeanǎ ca institutie suprastatalǎ/ regionalǎ, dar si cele promovate de fiecare dintre statele Europei, numite in literatura de specialitate state ale bunǎstǎrii sociale".

Scopul politicilor sociale europene este, conform art. B, Titlul I si art.G, Titlul II din Tratatul de la Maastricht ,,realizarea unui nivel ridicat de ocupare a fortei de muncǎ si de protectie socialǎ, cresterea nivelului si calitǎtatii vietii, coeziunea economicǎ si socialǎ si solidaritatea intre statele membre".

Acest tip de protectie socialǎ publicǎ cuprinde: sisteme de pensii si asigurǎri sociale, programe nationale de sǎnǎtate si educatie publicǎ, politici in domeniul locuintelor sociale, al familiei, al protectiei copiilor si a categoriilor marginalizate economic si social.

Sistemul de mǎsuri protectioniste a fost adoptat de elitele politice ale tǎrilor occidentale in perioada postbelicǎ ,,cu scopul de a evita repetarea crizelor economice interbelice si instabilitatea social-politicǎ generatǎ de functionarea neingrǎditǎ a pietelor" prin sustinerea tuturor categoriilor sociale, ,,diminuand pe aceastǎ cale atractivitatea modelului comunist practicat in statele din sistemul sovietic si reducand astfel potentialul destabilizator al partidelor si miscǎrilor sociale de stanga" .

In vederea reducerii problemelor economico-sociale cu care se confruntǎ, guvernele occidentale au hotǎrat integrarea politicilor economice nationale in cadrul Comunitǎtii Economice Europene (CEE) si, apoi, in Uniunea Europeanǎ, prin crearea Sistemului Monetar European in 1979 si a pietei unice europene la sfarsitul anilor `80, si prin programe de privatizare si de reducere a puterii monopolurilor nationale.

Piata Unicǎ europeanǎ, creatǎ in urma Actului Unic European (1986), impunea liberalizarea circulatiei bunurilor, serviciilor, capitalurilor si fortei de muncǎ in spatiul statelor membre. De asemenea, responsabilitatea in domeniul politicii monetare a fost atribuitǎ Bǎncii Centrale Europene care a sustinut initierea unei politici monetare unice, bazatǎ pe moneda unicǎ europeanǎ (euro) .

Acordurile dintre statele membre ale Uniunii Europene si dintre acestea si statele candidate nu urmǎresc crearea unor politici sociale supranationale care sǎ inlocuiascǎ rolul fiscal si social al statului bunǎstǎrii, ci au ca scop ,,cresterea competitivitǎtii fortei de muncǎ si a regiunilor afectate de procesele de liberalizare economicǎ si imbunǎtǎtirea functionǎrii pietei muncii la nivel european, prin adoptarea unui regim complementar de drepturi economico-sociale" .

Actiunile Comisiei Europene, sustinute de Carta comunitarǎ a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor (1989) si de prevederile sociale ale Tratatului Uniunii Europene (Amsterdam, 1997), urmǎresc:

garantarea libertǎtii de miscare, de muncǎ si de rezidentǎ pe teritoriul UE;

eliminarea discriminǎrilor in accesul pe piata muncii si reducerea marginalizǎrii economico-sociale;

asigurarea conditiilor optime de protectie si sǎnǎtate la locul de muncǎ si a standardelor de viatǎ ale lucrǎtorilor pe teritoriul UE;

promovarea programelor de formare profesionalǎ, a dezvoltǎrii fortei de muncǎ si a dialogului social;

garantarea dreptului la asociere si negociere colectivǎ, precum si a dreptului la o remunerare corespunzǎtoare;

eliminarea diferentelor de gen de pe piata fortei de muncǎ .

Politica socialǎ si de creare a locurilor de muncǎ a Uniunii Europene, inclusiv functionarea Fondului Social European (ESF) ,,trebuie vǎzute in contextul monopolului politic al guvernelor nationale asupra definitiei cetǎteniei sociale, programele de crestere a mobilitǎtii si competitivitǎtii fortei de muncǎ ale ESF servind astfel o functie similarǎ politicii regionale implementate prin intermediul fondurilor structurale" .

Uniunea Europeanǎ a elaborat o serie de programe menite sǎ diminuieze impactul negativ al aderǎrii statelor central si est-europene la piata unicǎ, fie prin asistentǎ financiarǎ nerambursabilǎ (programe Phare) pentru sustinerea dezvoltǎrii institutionale si a investitiilor, fie printr-o serie de facilitǎti care sǎ sprijine integrarea in sistemul economico-social european.