Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA TEGUMENTELOR - NURSING

sanatate



+ Font mai mare | - Font mai mic



ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE  SUPRAFATA TEGUMENTELOR - NURSING

Administrarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor, urmarindu-se un efect local, se face sub forma de: pudre, comprese medicamentoase, badijonari, unguente, paste, linimente, sapunuri terapeutice, mixturi, stilete caustice, emplastre, bai medicinale.

1. Pudrajul - consta in presararea unui medicament sub forma de pudra, pe suprafata pielii. Pudra este o pulbere de origine minerala sau vegetala, ca: talcul, oxidul de zinc, caolinul, faina de grau in care s-au inglobat diferite substante active (antibiotice, chimioterapice). Pudrajul se executa cu tampoane, pudriere cu capac perforat, pulverizatoare, avand scopul de a absorbi excesul de grasimi de pe suprafata tegumentelor de a usca si racori pielea.



2. Compresele medicamentoase - sunt bucati din material textil impaturite dupa caz imbibate in solutiile medicamentoase prescrise de medic (solutia Burow, ceai de musetel, solutie Rivanol sau alte substante dezinfectante). Ele pot fi aplicate reci sau calde si trebuie mentinute la temperatura indicata pe durata aplicarii.

3. Badijonarea - se efectueaza cu tampoane de vata montate pe port-tampon imbibate cu o solutie medicamentoasa lichida sau tampoane manuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se imbiba cu solutie, prin turnarea solutiei din recipientul respectiv.

PRECIZARI

(a) tamponul nu se scufunda niciodata in recipientul cu solutie medicamentoasa;

(b) tamponul nu se utilizeaza de mai multe ori ci se arde dupa intrebuintare;

4. Unguentele - sunt preparate farmaceutice semi-solide, care, avand substanta activa inglobata in vaselina sau in grasimi animale sau vegetale, se inmoaie la temperatura corpului. Unguentele se pastreaza la rece. Ele se aplica prin intinderea cu ajutorul spatulei, prin frictionare sau direct din tub, pe mucoase.

5. Pastele - sunt preparate din grasimi si pudre mai consistente decat unguentele. Se aplica pe tegument cu ajutorul spatulei.

6. Linimentele - sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide cu aspect limpede sau laptos. Se pot aplica cu mana libera, cu mana protejata de o manusa de unica folosinta, cu tampoane.

7. Mixturile - sunt formate dintr-un amestec de substante solide si lichide. Inainte de utilizarea lor, acestea vor fi bine agitate. Se intind pe suprafata pielii intr-un strat subtire, cu tampoane, fiind lasate apoi sa se usuce.

8. Sapunurile medicinale - contin substante medicamentoase ca: sulf, ihtiol, etc. inglobate intr-un sapun neutru. Sunt utilizate pentru spalarea regiunii de tratat sau obtinerea unui efect medicamentos mai puternic cand sapunul este intins pe suprafata pielii lasat sa se usuce si indepartat la cateva ore sau la 1-2 zile. Sapunurile medicamentoase adaugate la clisme, au actiune purgativa.

9. Creioanele si stiletele de cauciuc - acestea contin sulfat de cupru, nitrat de argint si au forma unor bastonase introduse in tuburi protectoare. Servesc la cauterizarea unor formatiuni papilomatoase, a excrescentelor ce apar in ulceratii sau ca hemostatice.

10. Emplastrul medicamentos - este format dintr-o suprafata vascoasa aderenta, neiritanta care in unele cazuri este lipita pe o bucata de panza, in compozitia ei intrand diferite substante medicamentoase. Pentru ca emplastrul sa adere mai bine la piele, aceasta trebuie pregatita prin spalare cu apa calda si sapun eventual degresata. Emplastrul lichid se intinde direct pe piele cu ajutorul unei pensule. Dupa evaporarea solventului se prezinta sub forma unui strat subtire aderent. Emplastrul de consistenta vascoasa, inainte de utilizare va fi incalzit pe baie de apa.

11. Baile medicinale - au efect dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos asupra tegumentelor. Baile medicinale pot fi partiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiata de temperatura corpului. In functie de scopul urmarit se pot prepara solutii foarte slabe de permanganat de potasiu, infuzii de plante. 



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2390
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved