Anatomia si fiziologia ficatului si a cailor biliare

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA FICATULUI SI A CAILOR BILIARE

I.1. Generalitati privind aparatul digestiv

Aparatul digestiv cuprinde totalitatea organelor care indeplinesc importanta functie de digestie si absorbtie a alimentelor. Este compus din tubul digestiv si glandele sale anexe.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt glandele salivare, ficatul si pancreasul.

I.2. Anatomia ficatului

Ficatul este cel mai mare organ din corpul uman. Este asezat in cavitatea abdominala - etajul supramezocolic, in partea superioara dreapta, imediat sub diafragm, iar lobul sau stang se intinde pana la epigastru. Locul ocupat de ficat se numeste loja hepatica.

Este alcatuit din doi lobi inegali, cel drept fiind de circa sase ori mai mare decat cel stang.

Configuratia externa are forma unui semivoid, asezat transversal in abdomen, cu lungimea de aproximativ de 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, inaltimea de 8 cm si greutatea de aproximativ 1400g. Are o culoare rosu-caramiziu, datorita cantitatii mari de sange pe care o contine.

Ca si consistenta este dur, friabil, putin elastic, si ca urmare se rupe si se zdrobeste usor. Are o mare plasticitate, ceea ce ii permite sa se muleze pe organele vecine.

Ficatul prezinta doua fete:

v     Fata superioara (diafragmatica): pe ea se observa lobul drept si lobul stang delimitati de ligamentul falciform. Lobul drept prezinta impresiunea arcului costal, iar cel stang intaritura cardiaca.Fata superioara este limitata prin doua margini: una posterioara, mai groasa si alta anterioara, mai ascutita.

v     Fata inferioara (viscerala): aceasta vine in contact cu stomacul, duodenul, colonul, mezocolonul transvers, rinichiul drept si glanda suprarenala dreapta.

Pe aceasta fata se gasesc trei santuri, de aspectul literei "H":

v     Santul antero-posterior (sagital) drept- adaposteste in portiunea anterioara veziculei biliare iar in cea posterioara vena cava inferioara;

v     Santul antero-posterior (sagital) stang- adaposteste in portiunea anterioara ligamentul rotund iar in cea posterioara ligamentul Arantius.

v     Santul transversal - se intinde intre cele doua santuri sagitale.

Aceste santuri delimiteaza patru lobi: drept, stang, caudat si al lui Spiegel.

Santul transversal se afla hilul ficatului, prin care patrund vasele si nervii ficatului si ies canalele biliare si lingfatice ale organului.

Structura ficatului

Ficatul este invelit de peritoneul visceral (tunica seroasa), care se continua cu peritoneul parietal.Sub aceasta tunica se afla o membrana (capsula Glisson) si apoi parenchimul hepatic, acesta fiind divizat in lobuli.

Lobul hepatic reprezinta unitatea anatomica si funcționala a ficatului. Are forma unei piramide așezate cu baza spre suprafața ficatului și varful spre interior, avand in centru vena centrolobulara. În structura lui distingem: capilare sangvine, celule hepatice, canalicule biliare și nervi.

Prin alaturarea mai multor lobuli hepatici, se formeaza spațiile portbiliare (Kiernan). Aceste spații conțin: țesut conjuctiv o ramura a venei porte, o ramura a arterei hepatice, unul sau doua canale biliare, canale limfatice și nervi. Sangele circula de la spațiul port spre vena centrolobulara, iar bila din centrul lobului spre spațiul port.

Celule hepatice (hepatocitele) sunt așezate in cordoane Remark, dispuse radial in ochiurile rețelei capilare intralobulare. Între celulele hepatice și peretele capilarelor se afla spațiul de trecere Disse. Între celulele endoteliului vascular se situeaza celulele Kupffer, fagocite ce participa la degradarea hemoglobinei. Între cordoane se formeaza, prin simpla lor alaturare, spații inguste numite canalicule biliare, care au pereții proprii.

Spre periferia lobului, canaliculele biliare iși constituie un perete propriu numit colangiola. Colangiolele sunt lobulii invecinați se unesc intre ele și formeaza la nivelul spațiilor Kiernan canalele biliare perilobulare. Canalele biliare perilobulare se unesc intre ele și dau naștere la doua canale hepatice-drept și stang - corespunzatoare celor doi lobi ai ficatului, care, parasind ficatul, la nivelul hilului se unesc și formeaza canalul hepatic comun. Dupa un traiect de 3-4 cm, canalul hepatic comun se unește cu canalul cistic și alcatuiesc impreuna canalul coledoc, care se deschide in duoden impreuna cu canalul Wirsung, la nivelul carunculei mari.

Canaliculele biliare și canalele biliare perilobulare formeaza caile biliare intrahepatice, iar canalul hepatic comun și canalul caledoc alcatuiesc caile biliare extrahepatice.

Acinul hepatic reprezinta subunitatea morfofuncționala a lobului hepatic. Este constituit din totalitatea celulelor irigate de același vas și care iși varsa bila in același canalicul biliar.

Vascularizația ficatului (fig. 3) este realizata de artera hepatica și vena porta. Sangele pleaca de la ficat prin venele suprahepatice, care colecteaza tot sangele din acest organ și il varsa in vena cava inferioara. Limfaticele ficatului sunt superficiale și profunde.

Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcatuit din fibre simpatice care ies din ganglionul celiac și din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

I.3. Funcțiile ficatului

Sunt importate și variate: 

Ä     Ia parte la digestia intestinala;

Ä     Depoziteaza in el o parte din substanțele care depașesc nevoile imediate ale organismului;

Ä     Degradeaza și sintetizeaza diferite substanțe;

Ä     Ia parte la menținerea compoziției plasmei;

Ä     Menține echilibrul glucidic;

Ä     Transforma grasimile in forme care se oxideaza mai ușor;

Ä     Sintetizeaza fermenții necesari proprii sau ale altor organe;

Ä     Regleaza metabolismul apei și controleaza debitul sangvin;

Ä     Oprește patrunderea toxinelor in organism;

Ä     Are rol in formarea globulelor roșii;

Ä     Intervine in termoreglare;

Ä     Secreta și excreta bila;

Ä     Supraviețuirea fara ficat este de cateva ore; in caz de insuficiența hepatica grava, singurul tratament posibil este transplantul.

I.4. Caile biliare extrahepatice

Sunt alcatuite din calea biliara principala și calea biliara accesorie.

Calea biliara principala este reprezentata de canalul hepatocoledoc. Este un duct cu diametrul de 4-5 mm alcatuit din doua segmente, canalul hepatic comun și canalul coledoc.

Canalul hepatic comun se formeaza prin unirea celor doua canale hepatice, drept si stang. El coboara in marginea libera a micului epiplon și fuzioneaza la nivelul marginii superioare sau inapoia primei a duodenului, cu canalul cistic venit de la inapoia biliara, formand canalul coledoc.

Canalul coledoc prezinta trei segmente: supraduodenal, retropancreatic și intraparietal (in peretele duodenului). Se termina printr-un orificiu comun cu canalul pancreatic, unindu-se cu acesta in ampula hepato-pancreatica a lui Vater. În aceasta zona exista o importanța formațiune musculara (sfincterul lui Oddi), a carei funcționare corecta asigura tranzitul normal al bilei spre duoden.

Calea biliara accesorie este reprezentata de vezicula biliara și canalul cistic.

Vezicula biliara (colecistul) (anexe) este un rezervor anexat cailor de excreție a bilei, in care aceasta se acumuleaza in intervalul dintre pranzuri. Are o lungime de aproximativ 10 cm, cu o largime de 4 cm și o capacitate de 50-60 ml. Prezinta trei porțiuni: fundul, corpul și colul.

Fundul veziculei biliare constituie extremitatea ei anterioara și raspunde incizurii cistice de pe marginea inferioara a ficatului. Este invelit in peritoneu și are o mare mobilitate.

Corpul veziculei biliare este partea aderența la fața viscerala a ficatului. El se ingusteaza treptat spre col, ultima parte a sa fiind denumita infundibul.

Colul formeaza extremitatea profunda și ascuțita a veziculei biliare. Are forma conica și se continua fara o limita precisa cu canalul cistic. Este liber, nu adera la ficat.

Structura veziculei biliare: la exterior este acoperita de peritoneu (tunica seroasa). Urmeaza tunica fibro-musculara. La interior vezicula este captușita de tunica mucoasa. În regiunea colului se gasesc glande de tip mucos al caror produs se amesteca cu bila. Epiteliul este impermeabil pentru pigmenții biliari. Celulele sale participa la procesul de resorbție a apei (concentrarea bilei) și la elaborarea unor constituenți biliari (grasimi și colesterol).

Functiile veziculei biliare sunt urmatoarele: de rezervor, de concentrare si resorbție, de secreție și de contractilitate.

I.5. Bila și rolul ei in organism

Bila este formata de celulele hepatice și celulele Kupffer. Este produsa in mod continuu, astfel incat in 24 ore se obține o cantitate de 600-1200 ml. Ritmul secreției este mai redus noaptea și mai crescut ziua. Bila se elimina in duoden doar in cursul digestiei alimentelor. Între timp ea se acumuleaza treptat in vezicula biliara unde sufera un proces de concentrare prin absorbție de apa și ioni și primește o cantitate de mucus.

Compoziția bilei:

Apa

Saruri biliare (1%). Ele reprezinta cel mai important constituent al bilei si sunt reprezentate de glicolat și aureolat de sodiu.

Sarurile biliare indeplinesc urmatoarele funcții:

a)        la nivelul intestinului emulsioneaza grasimile și potențeaza lipaza pancreatica;

b)        formeaza cu grasimile complecși solubili in apa permițand astfel absorbția și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K și F);

c)        stimuleaza peristaltismul intestinal - rol laxativ;

d)        mențin echilibrul florei microbiene a intestinului gros, combatand flora de putrefacție;

e)        stimuleaza formarea bilei - rol coleretic.

Pigmenții biliari (0,5%) - sunt reprezentați de bilirubina și biliverdina. Aceștia sunt produși de dezasimilație ai hemoglobinei și se elimina prin bila, fapt ce le confera caracterul de produs de excreție. Acumularea pigmenților biliari in sange duce la apariția icterului, atunci cand bilirubina crește peste valoarea de 2 mg%. 

4. Colesterolul

Menținerea raportului colesterol/saruri biliare are o deosebita importanța. Cand acesta scade sub o treime, este favorizata precipitarea colesterolului, care duce la formarea de calculi biliari.

Colesterolul are rol in sinteza unor hormoni corticosuprarenali, sexuali, a acizilor biliari și a vitaminei D3.

5. Alte substanțe: lecitina (0,1%), mucina, substanțe minerale (clorura, fosfatul și bicarbonatul de sodiu sau bilei un pH alcalin = 7,3 - 7,4), cantitați mici de acizi grași, acid glicoronic, acid uric și uree.

Deosebim doua tipuri de bila: 

a)          Bila hepatica primara care trece din ficat direct in duoden in timpul digestiei. Este lichid galben verzui care conține 97% apa și 3% reziduu uscat (substanța organica in anorganica).

b)         Bila veziculara care se varsa in duoden din vezicula biliara numai in timpul alimentației. Este mai vascoasa (conține mucus din mucoasa veziculei) și mai concentrata in pigmenții biliari (in timpul acumularii ei in vezicula o parte din apa se absoarbe prin pereții acesteia).

Eliminarea bilei din vezicula biliara se face pe cale umorala și pe cale reflexa.

Creșterea cantitații de bila secretata de ficat se numește colereza, iar substanțele care produc colereza se numesc coleretice. Au efect coleretic: umplerea stomacului cu alimente, saruri biliare, galbenuș de ou, protidele, apele minerale sulfatate și alcaline.

Substanțele care favorizeaza contracția colecistului se numesc colescistokinetice sau colagoge. Alimente colagoge sunt grasimile, galbenușul de ou și carnea. Au rol colagog și o serie de droguri (de exemplu extractele de hipofiza posterioara administrate parenteral).

Funcțiile bilei sunt importante și se refera la fenomenele de digestei și metabolism:

Ä         Bila contribuie la neutralizarea reacției acide a amestecului alimentar sosit din stomac in intestin.

Ä         Intervine decisiv in digestia grasimilor, favorizand emulsionarea lor; stimuleaza fermenții specifici (lipazele); ajuta la absorbția acizilor grași și a unor substanțe solubile in grasimi (vitaminele).

Ä         Contribuie la intreținerea peristaltismului intestinal.

Ä         Contribuie la menținerea echilibrului dintre diferiți ioni in cursul digestiei.

Ä         Contribuie la eliminarea unor produși de excreție.

Ä         Acționeaza ca agent bacteriostatic, inhiband creșterea unor germeni patogeni.