BAZELE GENERALE ALE KINETOLOGIEI - TERMINOLOGIA SPECIFICA DISCIPLINEI

BAZELE GENERALE ALE KINETOLOGIEI - TERMINOLOGIA SPECIFICA DISCIPLINEI

Miscarea umana a constituit dintotdeauna un domeniu vast, care a incitat cercetatorii, din studiile acestora rezultand informatii pretioase, care insa raman oarecum disparate deoarece, nici pana in zilele noastre, nu s-a ajuns la un consens in a li se stabili o "adresa exacta".

In "Metodologia cercetarii activitatilor corporale", prof. Epuran, arata ca "timp de aproape un secol si jumatate educatia fizica a fost considerata ca activitate pedagogica cu obiective specifice. La mijlocul acestui secol i s-a adaugat sportul, tot ca activitate practica, de tip conventional si performantial. in anii 60 s-a conturat si ulterior s-a constituit stiinta domeniului educatiei fizice si sportului, a carei denumire a fost subiect de ample discutii, nici astazi incheiate. In ultimii 10 ani s-a acceptat de tot mai multi specialisti si de unele organisme internationale termenul de "stiinta sportului".

In aceeasi lucrare, se subliniaza ca "dificultatile lexicale si deosebirile de conceptie filosofica si stiintifica explica diversitatea de opinii privind denumirea stiintei care se ocupa cu studiul motricitatii umane privita procesual, a omului in miscare, a omului care nu traieste izolat, ci integrat in ansamblul vietii sociale. Astfel, s-au propus termeni ca: educatie fizica, cultura fizica, educatie corporala, cultura fizica si sport, pedagogia sportului, fiziopedagogie, gymnologie, kineziologie si sport, stiinta activitatilor motorii, stiinta sportului, stiinta miscarii umane, kinantropologie, la care se pot adauga si unele titulaturi ale societatilor internationale, ca de exemplu: Consiliul national pentru educatie fizica si sport, Consiliul international de sanatate, educatie fizica si recreatie, Consiliul international al stiintelor sportului si educatiei fizice, sau chiar denumirile unor congrese sau conferinte internationale". Diferitele puncte de vedere au fost sintetizate de R. Renson (Belgia, 1990) astfel:

in SUA nu s-a ajuns la o teorie unificatoare, paradigma acesteia fiind "o cooperativa amalgamata sau asertiuni ale unor subdiscipline" a carei obiect de studiu este totusi "studii de kineziologie si sport" (Lawson-Morford);

in Franta, P. Parlebas a propus denumirea de "stiinta activitatilor motorii" ;

in Canada, Landry si colab. au pledat pentru "stiinta activitatii fizice" ;

in Germania, Haag Heinmenn si altii au optat pentru "stiinta sportului" sau "stiintele sportului" ;

in Anglia s-a impus "stiinta miscarii umane" ;

in tarile de jos - Belgia in special- se propune denumirea de "kinantropologie" (M. Epuran)

Singurul consens la care s-a ajuns este acela ca "obiectul stiintei noastre este legat direct de denumirea ei; rezulta ca obiectul de studiu este omul in miscare" (M. Epuran), dar de aici incolo apar diferentieri.

Analizand conceptele interesate, se pot sublinia o serie de aspecte care conduc la concluzii clarificatoare. Astfel:

Activitatea corporala

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste activitatea corporala ca "ansamblu de acte fizice facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva: munca, ocupatie, indeletnicire, lucru" . Conform definitiei, aria de cuprindere a termenului de "activitati corporale" se cere extinsa (tinandu-se cont de definitiile date miscarii, motricitatii, actului, actiunii si activitatile motrice) la intreaga sfera a activitatilor motrice umane. Doar prin nelimitarea sa "la ceea ce se numeste in mod curent exercitiu corporal, educatie fizica si sportiva, joc, sport, sau chiar cultura fizica" conceptul de "activitati corporale" va depasi cu adevarat sfera limitata a celorlalti termeni, "fapt cerut de insasi tendintele firesti ale fiintei umane de autodezvoltare, ca si de reflectarea acestora in teoria si activitatile practice, care urmeaza principiul dependentei de conditiile social-istorice ale existentei" . (M. Epuran)

Educatia fizica este definita in Dictionarul explicativ al limbii romane ca "ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostiintelor, priceperilor si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva". Propunerea ca stiinta care studiaza omul in miscare sa poarte denumirea de "stiinta educatiei fizice" este analizata critic de unii autori, aratandu-se ca denumirea de "educatie fizica" desemneaza activitatea si nu stiinta, iar sintagma "stiinta educatiei fizice si sportului" se dovedeste incorecta, intrucat "stiinta educatiei" este pedagogia (M. Epuran). Chiar daca se iau in considerare afirmatiile autorilor care sustin propunerea si care ajung la concluzia ca "educatia fizica este arta, stiinta, sistemul sau tehnicile de a ajuta individul sa-si dezvolte facultatile pentru dialogul cu viata si indeplinirea propriului scop, in special cand este vorba de natura si de facultatile sale fizice" (J. Cagigal), definitie care se apropie cel mai mult de ideea propusa de noi (de extindere a ariei de cuprindere a domeniului), tot nu se poate justifica impunerea sa ca "stiinta a domeniului", deoarece aceasta ar insemna , din nou, limitarea domeniului de studiu.

Kinetoterapia "studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care asigura omului miscarile (activitatile motrice) normale, in acelasi timp, studiind si elaborand principiile de structurare a unor programe care se adreseaza organismului uman, atat din punct de vedere profilactic, cat si din punct de vedere terapeutic si recuperator. Este o disciplina stiintifica cu caracter aplicativ bine definit, avand un obiect propriu de studiu: mentinerea si dezvoltarea unor indici morfologice si functionali normali, prin mijloacele specifice (exercitiul fizic ca element de baza), la persoane in situatii biologice speciale" (D. Motet, D. Marza). Avand in vedere ca "toti oamenii beneficiaza, sub o forma sau alta de "miracolul si binefacerile curativo-profilactice si terapeutice ale miscarii", se poate afirma ca "intr-un moment sau altul a vietii, fiecare om (sanatos, in situatii biologice speciale, bolnav, deficient, convalescent) intra in sfera de aplicatii si compensatorii.

Mai este necesara definirea catorva notiuni, care in cadrul domeniului se regasesc numai in legatura cu Kinetoterapia, astfel:

. Profilaxie = totalitatea metodelor, mijloacelor si procedeelor prin care se actioneaza pentru mentinerea starii de sanatate a populatiei (impiedicarea aparitiei imbolnavirilor, limitarea extinderii unei boli deja aparute, inlaturarea complicatiilor si consecintelor grave ale bolii respective).

. Terapie = totalitatea metodelor, mijloacelor si procedeelor prin care se actioneaza pentru tratarea bolilor.

. Recuperare = vindecare totala sau partiala, din punct de vedere fizic, psihic, al unei miscari, al mersului, profesional, care se produce spontan sau ca urmare a unui proces de reeducare. Recuperare functionala = terapie complexa prin care se urmareste recastigarea functiei unui organ sau a unuia sau mai multor segmente de membru neutilizate o perioada de timp.

. Compensare = actiunea de a compensa si rezultatul ei; a completa ceva insuficient cu altceva, a echilibra. in cazul in care recuperarea nu poate reda subiectului in intregime capacitatea functionala normala, sau daca recuperarea nu se poate realiza din diverse motive, se lucreaza pentru formarea unor mecanisme compensatorii care sa asigure un anumit grad, variabil, de functionalitate si, implicit, de autonomie, inlocuind functiile diminuate sau pierdute.

. Corectare = proces care se ocupa cu corectarea abaterilor de la normal datorate unor cauze diverse.

. Educare = proces care se ocupa cu formarea si dezvoltarea unor deprinderi pe care persoana nu le-a avut niciodata; este, mai ales, cazul copiilor cu deficiente/afectiuni congenitale sau dobandite foarte timpuriu.

. Reeducare = proces care se ocupa cu recuperarea fizica, psihica, profesionala a bolnavilor in faza acuta a bolilor, in perioada de convalescenta sau dupa formarea de sechele; este vorba despre a reforma la subiect anumite deprinderi pe care le-a avut si le-a pierdut in urma imbolnavirii sau accidentului.

. Readaptare = refacerea capacitatii de munca a bolnavilor, a celor cu leziuni organice si a invalizilor si reintroducerea lor in viata sociala, prin masuri medicale, tehnice si psihologice, cu recalificare profesionala si adaptare la noile conditii de lucru, aplicand totodata o protectie a muncii in vederea obtinerii unor rezultate de durata.

. Reabilitare = readucerea in stare activa, prin reeducare, exercitii si fizioterapie a unor functii alterate sau aproape disparute in urma unor procese patologice.

Kineziologia (Kinetologia) este definita de catre Dally in 1857, ca fiind "stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si a structurilor care participa la aceste miscari". Din aceasta se desprinde, ca stiinta de sine statatoare, Kinetologia umana care se ocupa "cu studiul miscarii umane si al structurilor care participa la aceste miscari" (D. Motet, D. Marza).

In momentul de fata se mai fac inca confuzii, termenul fiind folosit si in sensul de Kinetoterapie, fiindu-i atribuite obiectul de studiu, obiectivele, metodele si mijloacele acesteia din urma.

Analizand definitiile si apropiindu-le de definitiile si obiectul de studiu al tuturor conceptelor luate in discutie, rezulta ca Kinetologia umana este cea care se ocupa cu studiul miscarii umane si a omului in miscare (inclunzand toate tipurile de miscare si caracteristicile lor calitative exprimate prin termeni de motricitate si motilitate - cu respectarea definitiilor), restul fiind subdiscipline stiintifice, care se ocupa cu studiul motricitatii umane.

Sportul. Dictionarul explicativ al limbii romane defineste sportul ca si "complex de exercitii fizice si de jocuri practice in mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a intari si de a educa vointa, curajul, initiativa si disciplina: fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activitati". Dupa "Dictionary of Sport Science" (citat de V. Marcu) "totalitatea conceptiilor, discutiilor si metodelor care au ca obiect-in conformitate cu regulile stiintifice fundamentale - problemele si manifestarile domeniului sport formeaza stiinta Sportului". Obiectul de cercetare, functia si structura stiintei Sportului, au fost definite de Erbach in 1965, astfel: "stiinta Sportului cerceteaza legitatile biologice si sociale ale perfectionarii fizice a omului ca unitate psiho-fizica, in cursul dezvoltarii; descopera particulatiile esentiale si legaturile cauzale ale acestor procese; le verifica in practica sociala si le defineste in forma unor concepte categorii si teorii". Analiza critica a propunerii ca stiinta care studiaza motricitatea umana sa se numeasca "stiinta Sportului", este foarte bine sintetizata de catre prof. Epuran, care arata ca "termenul limiteaza domeniul", fapt care reiese, de altfel, si din cele prezentate anterior.