ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

I. Anatomia aparatului digestiv

a. Cǎile digestive superioare:

• cavitatea bucalǎ
• faringele
• esofagul

b. Organele digestive abdominale:

• stomacul
• intestinul subtire
• intestinul gros

c. Glandele digestive anexe

• ficatul
• cǎi biliare
• pancreas

1. Cavitatea bucalǎ - este primul segment al tubului digestiv, care comunicǎ cu exteriorul prin orificiul bucal si cu faringele prin istmul buco-faringian. Este impǎrtitǎ de arcadele dentare in douǎ pǎrti:

• anterior se gǎseste vestibulul bucal
• posterior cavitatea bucalǎ propriu-zisǎ.

Peretii cavitǎtii bucale

a. Peretele anterior reprezentat de cele douǎ buze, marginile lor se unesc de o parte si de cealaltǎ formand comisura bucalǎ;

b. Peretele posterior este incomplet si corespunde istmului buco-faringian;

c. Doi pereti laterali, adicǎ cei doi obraji. In peretele bucal, in dreptul celui de-al doilea molar superior se aflǎ orificiul de deschidere al canalului de excretie al glandei parotide numit canalul lui Stenan;

d. Peretele superior este reprezentat de bolta palatinǎ care desparte cavitatea bucalǎ de fosele nazale si are douǎ portiuni:

• palatul dur de consistentǎ tare situat anterior;
• palatul moale unit si vǎlul palatin care are o formatiune musculo-membranoasǎ mobilǎ care prelungeste posterior palatul dur. Marginea sa superioarǎ prezintǎ urmǎtoarele formatiuni:

lueta sau omuletul;

loja amigdalianǎ;

arc palatin posterior si anterior;

amigdalǎ.

e. Peretele inferior numit planseul cavitǎtii bucale - pe acest perete se gǎseste limba si glanda sublingualǎ.

Limba este un organ musculo-epitelial si musculos situat in cavitatea bucalǎ propriu-zisǎ si prinsǎ de planseul bucal, ea constituie suportul segmentului periferic al analizatorului gustativ si are de asemenea rol in masticatie, in procesul vorbirii si in formarea salivei.

Portiunile limbii:

rǎdǎcina limbii;

corpul limbii - portiunea orientatǎ liberǎ;

varful limbii.

Dintii sunt organe dure, de culoare albǎ, fixati in alveolele de pe osul maxilar si de pe mandibulǎ, cu rol in masticatie si fonatie.

Configuratia externǎ:

• coroana - formeazǎ partea vizibilǎ care depǎseste marginea alveolarǎ;
• colul (gatul) - este partea dintelui pe care se face insertia mucoasei gingivale;
• rǎdǎcina - este partea ascunsǎ in alveolǎ, de formǎ conicǎ, care se terminǎ cu un varf sau apex ce prezintǎ un orificiu prin care pǎtrund si ies din dinti vase si nervi.

Formula dentarǎ - dentitia temporarǎ se compune din 20 de dinti:

• 10 superiori;
• 10 inferiori;

Dentitia permanentǎ se compune din 32 de dinti:

• 16 superiori;
• 16 inferiori;

Acestia sunt:

• incisivi: 8
• canini: 4
• premolari: 8
• molari: 12

Formula dentarǎ reprezintǎ modalitatea de exprimare a dentitiei unei jumǎtǎti de maxilar si a unei jumǎtǎti de mandibulǎ.

2. Faringele - este un conduct musculo-fibros care se intinde de la baza craniului panǎ la orificiul superior al esofagului cu care se continuǎ. La nivelul faringelui calea respiratorie se intersecteazǎ cu calea digestivǎ.

3. Esofagul - este un organ tubular care se intinde de la faringe la stomac avand o lungime de aproximativ 25 cm. Prezintǎ trei portiuni:

• cervicalǎ;
• toracicǎ;
• abdominalǎ.

4. Stomacul - este un organ cavitar (este segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv) situat in etajul superior al cavitǎtii abdominale in loja gastricǎ delimitatǎ de diafragm, ficat, mezocolon transvers si peretele abdominal.

Configuratia externǎ a stomacului

Forma stomacului poate fi asemǎnatǎ cu litera J cand este gol sau cu un cimpoi cand este plin. Stomacul prezintǎ douǎ portiuni:

• una verticalǎ formatǎ din fundul stomacului numit si formix si corpul stomacului;
• una orizontalǎ formatǎ din antru-piloric si pilorul sau canalul piloric.

Pe langǎ aceste portiuni stomacul mai are si douǎ fete:

• anterioarǎ;
• posterioarǎ.

si douǎ margini:

• mica curburǎ sau marginea dreaptǎ care este concavǎ;
• marea curburǎ sau marginea stangǎ care este convexǎ.

Marea curburǎ porneste de la cardia si formeazǎ impreunǎ cu esofagul incizura cardiacǎ, inconjoarǎ fundul stomacului si apoi prezintǎ o portiune verticalǎ care se continuǎ cu o portiune orizontalǎ.

Structura stomacului

1. Mucoasa gastricǎ - inveleste suprafata internǎ, ea este strǎbǎtutǎ de numeroase orificii ce reprezintǎ deschiderea unei infundǎturi sau invaginatii in fundul cǎrora se gǎsesc glandele gastrice.

Glandele gastrice

a. glandele cardiace - au o secretie seroasǎ;

b. glandele fundice - sunt alcǎtuite din celule;

• principale - care secretǎ pepsinogenul;
• parietale - care secretǎ HCI;
• auxiliare sau accesorii - care secretǎ mucus si enzime cu actiune asupra dipeptidelor.

c. glandele pilorice - sunt situate in regiunea antralǎ si piloricǎ si pe mica curburǎ. Ele secretǎ mucus diferit de cel secretat de celulele gastrice.

2. Musculatura gastricǎ - este formatǎ din fibre musculare netede dispuse in trei straturi:

• unul extern format din fibre longitudinale;
• unul mijlociu format din fibre circulare;
• unul intern format din fibre oblice care se gǎseste numai in portiunea verticalǎ a stomacului.

Tunica seroasǎ - este reprezentatǎ de peritoneul care acoperǎ stomacul si trece apoi pe organele vecine formand ligamente sau mezooni - epiploane sau omenturi. Acestea sunt:

1. marele epiplon - numit si omentul mare sau ligamentul gastro-colic.

Acesta acoperǎ ca un sant toatǎ masa intestinalǎ.

2. micul epiplon sau omentul mic numit si ligamentul gastro-hepatic.

5. Intestinul subtire - are urmǎtoarele componente:

• duodenul;
• ileonul;
• jejunul.

Duodenul este portiunea initialǎ a intestinului subtire si are o lungime de aproximativ 30 cm. Cea mai mare parte a sa este situatǎ inapoia peritoneului parietal fixat de peretele posterior al abdomenului la nivelul L₁ -L₂. Are forma unei potcoave in scobitura cǎreia se aflǎ capul pancreasului.

Portiunile duodenului:

1. bulbul duodenal - este portiunea mobilǎ a duodenului in raport cu ficatul;

2. portiunea descendentǎ a duodenului - se aflǎ intre cele douǎ flexuri:

• flexura duodenului superior;
• flexura duodeno - jejunalǎ.

3. portiunea orizontalǎ;

4. portiunea ascendentǎ a duodenului - continuǎ portiunea orizontalǎ panǎ la flexura duodeno - jejunalǎ.

Structura duodenului:

1. Tunica mucoasǎ - situatǎ in interior prezintǎ particularitǎti la nivelul D₂.

Se gǎseste papila duodenalǎ micǎ, in ea se deschide canalul pancreatic accesor Santoini. Mai jos la 2 cm se gǎseste papila duodenalǎ mare in interiorul cǎreia se aflǎ un diverticul (dilatatie) numit Ampula lui Vater in care se deschid canalul pancreatic principal Wirsing si canalul Coledoc.

Tunica mucoasǎ este prevǎzutǎ cu glande:

BRUNER - specifice duodenului

LIBERKŰHN - care existǎ peste tot in intestinul subtire.

2. Tunica submucoasǎ;

3. Tunica muscularǎ;

4. Tunica seroasǎ.

Jejuno - ileonul

Jejunul si ileonul formeazǎ intestinul mezenterial, el se intinde de la unghiul duodeno-jejunal panǎ la valvula ileo-cecalǎ situatǎ intre ileon si cecum.

Mezenterul este formatiunea peritonealǎ care leagǎ jejunul si ileonul de peretele abdominal posterior si care le asigurǎ mobilitatea deoarece inconjoarǎ intestinul subtire constituind tunica seroasǎ a acestuia.

Intestinul mezenterial are o lungime de 5-6 m, este de formǎ tubularǎ si s-a adaptat la volumul cavitǎtii abdominale prin cudare. Cudurile in numǎr de 14-16 se numesc anse intestinale.

Ansele intestinale se impart in douǎ grupe:

Un grup superior cu dispozitie orizontalǎ care corespunde jejunului;

Un grup inferior cu dispozitie verticalǎ care corespunde ileonului.

Configuratia internǎ a intestinului subtire

La examenul cu lupa a suprafetei interne a lumenului intestinal se observǎ niste ridicǎturi ale mucoasei intestinale numite vilozitǎti intestinale. Acestea sunt mai inalte la nivelul mucoasei jejunale si mai rare in ileon. Ele cresc foarte mult suprafata de absorbtie a intestinului panǎ la 50 m².

Intre vilozitǎtile intestinale se aflǎ orificiile de deschidere a glandelor intestinale (glandele LIBERKŰHN).

Vascularizatia intestinului subtire

Artera mezentericǎ superioarǎ se ramificǎ si trimite cate o arteriolǎ pentru fiecare vilozitate intestinalǎ. Aceasta se ramificǎ formand o retea capilarǎ in interiorul vilozitǎtii. Din reteaua capilarǎ sangele este colectat intr-un plex venos de unde este drenat in vena mezentericǎ superioarǎ care se varsǎ in vena portǎ.

6. Intestinul gros

Reprezintǎ ultimul segment al tubului digestiv si se intinde de la valvula ileo-cecalǎ avand urmǎtoarele portiuni:

• cecum;
• colonul ascendent;
• colonul transvers;
• colonul descendent;
• colonul sigmoid;
• rectul.

Cecum - reprezintǎ portiunea initialǎ a intestinului gros, este un organ mobil acoperit de peritoneu. La extremitatea sa inferioarǎ se gǎseste apendicele vermicular care reprezintǎ un diverticul rudimentar al cecului.

Apendicele are forma unui tub cilindric de 6-8 cm. Pe fata sa medianǎ se aflǎ valvula ileo-cecalǎ. La nivelul acesteia musculatura circularǎ a ileonului formeazǎ un sfincter care permite trecerea continutului intestinal intr-un singur sens.

Portiunea transversalǎ - este situatǎ la limita dintre etajul abdominal superior si cel inferior.

Intestinul gros apartine etajului abdominal inferior. El este situat intr-un peritonear care il leagǎ de peretele posterior al abdomenului.

De colonul transvers se leagǎ marele epiplon care acoperǎ ansele intestinale si se interpune intre acestea si peretele abdominal anterior.

Colonul sigmoid - se aflǎ in fosa iliacǎ stangǎ si in micul bazin. Este un segment mobil, mezoul sǎu numit mezosigmoid.

Rectul - este segmentul terminal al intestinului gros si al tubului digestiv. El se aflǎ in partea posterioarǎ a bazinului in loja rectalǎ si are aspect fuziform, prezentand douǎ extremitǎti mai inguste si portiunea din mijloc mai dilatatǎ numitǎ ampula rectalǎ.

Rectul are douǎ segmente:

rectul pelvian;

rectul perineal.

Vascularizatia intestinului gros

Arterele care irigǎ acest intestin provin din artera mezentericǎ superioarǎ, artera mezentericǎ inferioarǎ si artera iliacǎ internǎ. Cele douǎ artere mezenterice sunt ramuri ale aortei abdominale.

II. Fiziologia aparatului digestiv

Functia aparatului digestiv este aceea de a realiza digestia si absorbtia substantelor alimentare contribuind prin aceasta la nutritia organismului.

Digestia intestinalǎ - cuprinde totalitatea transformǎrilor fizice si chimice pe care le suferǎ alimentele in intestinul subtire. La acest proces participǎ pancreasul prin secretia de suc pancreatic, ficatul care secretǎ bila si intestinul subtire care participǎ prin secretia de suc intestinal si prin miscǎrile intestinale.

Sucul intestinal este produsul de secretie al glandelor LIBERKŰHN din mucoasa intestinalǎ, este un lichid albicios, vascos cu pH-ul alcalin care contine apǎ, sǎruri minerale si substante organice reprezentate de enzime.

Reglarea secretiei intestinale se face prin mecanism nervos si umoral.

Miscǎrile intestinale asigurǎ contactul intim dintre alimente si sucurile digestive cat si inaintarea masei alimentare de-a lungul intestinului.

Sunt trei feluri de miscǎri intestinale:

miscǎri peristaltice;

miscǎri segmentare;

miscǎri pendulare.

Mecanismul absorbtiei intestinale - unitatea structuralǎ functionalǎ a absorbtiei este vilozitatea intestinalǎ constituitǎ din celule absorbante prevǎzute cu microcili si asezate pe o membranǎ bazalǎ.

Fiziologia intestinului gros

Functiile principale:

1. functia secretorie - intestinul gros secretǎ mucus care usureazǎ progresiunea si eliminarea materiilor fecale. Acesta nu contine enzime si ca atare nu existǎ digestie in intestinul gros.

2. functia de absorbtie - la nivelul intestinului gros se absorb apa, electrolitii, vitaminele care iau nastere din activitatea bacteriilor din colon, glucozǎ in cantitǎti mici.

3. functia motorie - posibilǎ prin miscǎrile peristaltice, segmentare si tonice.