Circuitul parazitului in natura si focalitatea in trichineloza

Circuitul parazitului in natura si focalitatea in trichineloza

In urma numeroaselor cercetari intreprinse in timp s-a constatat, pe de o parte o mare si variata extensivitate a trichinelozei la animale, gazdele genului Trichinella includ mamiferele, pasarile si reptilele, incepand din zona arctica pana in regiunile calde de pe cele cinci continente si toate speciile identificate au potential patogen pentru om, iar pe de alta parte, perenitatea parazitului in natura sub forma a trei focare sau rezervoare:

Focarele sau ciclurile naturale (salbatice sau silvatice) sau rezervorul principal al parazitului, format din animalele salbatice, de camp si de padure, cu care sunt incluse cel putin pentru tara noastra, urmatoarele specii: lupul, pisica salbatica, vulpea, dihorul, jderul, nurca, popandaul, harciogul, vidra, soarecii, nevastuica, hermina, viezurele, mistretul si ursul. Ultimele doua specii reprezinta si surse directe de infestare a omului.

Focarul natural prezinta trei varietati, dupa latitudinea la care se desfasoara.

In regiunile temperate intervine in special Trichinella spiralis care evolueaza la carnivore si omnivore su salbatice: canidae, felinae, mistret, urs, iar porcul domestic poate sa se infesteze prin carnea acestor animale incorporata in hrana sa. in America de Nord, ursul brun (Ursus americanus) participa de asemenea la ciclul Trichinella spiralis, iar in Pirinei, Ursus arctos.

In Europa, ciclul salbatic este intretinut mai ales de Trichinella britovi, care este predominanta printre animalele salbatice din zonele temperate ale regiunii Palearctice (lupul, vulpea, mistretul, ursul) si la sobolan, rareori fiind infestanta pentru om si porc. Omul intervine ca o gazda paratenica, in care de regula, evolutia parazitului se opreste.

in regiunile subsahariene intervine Trichinella neisoni care are ca gazde principale hienele, felidele si suidele salbatice. Omul se poate insera in ciclu si poate face o forma grava de boala, dar sobolanii porcii nu sunt afectati in mod natural.

In regiunile arctice si subarctice intervine Trichinella nativa care paraziteaza vulpea polara (Alopex magopus), ursul polar (Thalarctos maritmus), lupul, morsa (Obodenus rosmarus), foci si la delfinul alb Beluga (173).

Canibalismul s-a dovedit a fi modul de transmitere a bolii la ursii polari si se crede ca e mecanismul primar de mentinere a trichinelozei la aceasta specie. Infestatia la morse este atribuita resturilor de carcase de ursi polari, vulpi si caini care s-au depozitat in ocean sau din gheata topita, dar datele acumulate sugereaza si faptul ca ar putea interveni si un ciclu independent al Trichinella la morse.

Focile, morsele si sobolanii sunt gazde accesorii, ca si porcul, care asa cum s-a demonstrat experimental, permite dupa trei pasaje, o buna evolutie a parazitului. Consumul de carne de morsa infestata este cea mai frecventa cauza a trichinelozei la om in regiunea arctica si este astazi recunoscuta ca un risc semnificativ pentru siguranta alimentara.

Trichinella nativa rezista la temperaturi joase, de inghet, ea supravietuind in carnea inghetata ani de zile, favorizand transmiterea bolii la animalele salbatice din regiunile arctice, crescand astfel potentialul zoonotic al acestor specii. in toate regiunile in care coexista ciclul domestic si ciclurile salbatice, trichinelele pot trece usor de la un tip evolutiv la altul.

Trichinella pseudospiralis , singura specie care infesteaza mamiferele si pasarile, exista o situatie epidemiologica particulara - aceasta specie poate fi transmisa printr-un ciclu domestic. Ea a fost detectata la animalele salbatice, porcii domestici si oameni.

O alta specie neincapsulata, Trichinella papuae a fost detectata la porcii salbatici si scroafe domestice intr-o zona izolata din Papua Noua Guinee, unde 28% din populatia locala umana prezinta anticorpi IgG specific impotriva Trichinella. Acest parazit este de asemenea infestant pentru reptile, fapt demonstrat prin infectiile experimentale.

O noua specie neincapsulata Trichinella sp. a fost recent descoperita la crocodilii din fermele din Zimbabwe, iar infectiile experimentale au aratat ca acest parazit poate fi transmis si la mamifere.

Trichinella nativa, Thchinella britovi, Trichinella murelli si Trichinella nelsoni ca si alte specii neincapsulate, fiecare dintre ele infecteaza carnivorele din mediul silvatic, parand a fi mai putin importante ca patogene pentru om, desi in situatia epidemiologica particulara, Trichinella britovi se transmite prin ciclul domestic, iar infectiile cu Trichinella nativa apar frecvent in randul populatiei ce traieste in arctica (173).

Focarul sau ciclul sinantropic sau rezervorul secundar al parazitului format din animale care traiesc in preajma locuintelor omenesti, in care sunt incluse speciile: sobolanul, soarecele de casa, carnasierele domestice si porcul domestic. in afara de cele doua focare principale ale parazitului, in ultimul timp se mentioneaza si un rezervor temporar sau accidental al parazitului. Acesta este reprezentat de gazde accidentale, care, fara a asigura ciclul biologic al parazitului, disperseaza elementele infectante: pasari carnivore, reptile, pesti, insecte, crustacee carnivore, care, ingerand came parazitata, eliminand larvele infectante, incapsulate sau libere, capabile sa supravietuiasca in fecale sau pe vegetale si sa ramana infectante timp de o saptamana.

Cainii si vulpile, gazde normale pot avea si rol de gazde accesorii. Pe aceasta cale s-ar putea infecta animalele necarnivore, care ingera vegetale poluate. Dat fiind existenta temporara a parazitului in aceste gazde si materii, in care el nu-si continua si nu-si desavarseste ciclul biologic, semnificatia acestui rezervor in epidemiologia trichinelozei este foarte mica si deseori de neluat in seama. Totusi, decelarea trichinelozei la unele specii de animale care nu fac in mod obisnuit boala datorita modului lor de hranire, cum sunt oaia, calul, bovinele ca si marea si rapida extensivitate a trichinelozei in fermele de porcine, au determinat pe multi cercetatori sa acorde atentie si acestui rezervor temporar al parazitului.

In ultimi ani (1975-1998) s-au inregistrat o serie de episoade explozive in urma consumului de carne de cal, care au evoluat in 14 focare de boala si au afectat un numar de 3.326 de oameni, evenimente ce au avut loc in Franta si Italia.

Modul in care se transmite trichineloza la cai este inca sub investigatie, iar in urma cercetarilor intreprinse s-au constatat legaturi stranse intre aparitia infectiei la aceasta specie inalta prevalenta a Trichinella spiralis la porci. Primele doua tipuri de focare se pot mentine independente, dupa cum intre ele pot exista interferente. Astfel, focarul sinantropic poate constitui sursa de infectie pentru animalele care formeaza focarele naturale, in sensul ca animalele sinantrope sau carnea lor ajunge intamplator in hrana animalelor salbatice si invers, focarele naturale pot constitui frecvent surse de infectie pentru animalele sinantrope, dupa cum carnea de mistret sau de urs infectata constituie deseori surse de imbolnavire a omului.

Rezervorul principal si permanent al trichinelozei il formeaza animalele de camp si de padure, la care, mai ales la unele specii carnivore (lup, vulpe, caine Enot, pisica salbatica), frecventa trichinelozei depaseste 20%. O stransa legatura exista intre regimul de hrana si frecventa trichinelozei. Extensivitatea mare a infectiei la carnivorele salbatice se explica prin rapacitatea lor, ele hranindu-se in principal cu mamifere, in majoritate receptive la Trichinella spiralis. Dupa cum se cunoaste carnasierele salbatice prefera carnea proaspata si consuma cadavre numai cand nu au alta sursa de carne, de regula iarna. in cadavrele infectate, in iernile nu prea geroase, cand temperatura atmosferica nu coboara sub -20C, larvele de Trichinella rezista timp indelungat. De asemenea acestea sunt foarte rezistente la putrefactie (Almasan H., si colab., 1965) dintre animalele salbatice, rozatoarele mici si unele insectivore, prin numarul lor mare, contribuie de asemenea, la raspandirea si mentinerea focarelor naturale de trichineloza, prin faptul ca din cand in cand pot consuma carne din cadavrele unor animale frecvent parazitate.

In acelasi timp, ele devin frecvent hrana pentru animalele salbatice. Migrarea soarecilor de camp si paduri in timpul iernii si primaverii, creeaza multiple posibilitati de transfer al trichinelozei din biocenoza animalelor salbatice la cele sinantropice si domestice si invers. Investigatii intreprinse la noi in tara, in special de Lupu si Cironeanu intre anii 1956-1965, au aratat ca lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica salbatica (Felis silvestris), jderul (Martes martes), dihorul (Putorius putorius), viezurele (Meles meles) s.a.m.d, sunt infestate in proportii care pot ajunge in unele cazuri pana la 40-50%.

Canibalismul care este prezent in randurile animalelor salbatice din focarele primare si pe care-l intalnim si la o parte din animalele domestice din focarele secundare, asigura trichinelozei caracterul complex sub care se prezinta boala, din punct de vedere, epidemiologie (I. Gherman, 2000).

La circuitul pe care-l descrie parazitul intre cele doua focare si la mentinerea unui rezervor permanent de infectie in natura, contribuie in mare masura si neglijentele umane, prin lasarea pe teren a cadavrelor provenite din combaterea carnivorelor salbatice si domestice (Nesterov si colab., 1991).

Omul se poate infecta direct si prin consumul carnii animalelor salbatice infectate in diferite variante (specii) de Trichinella: prin carne de mistret infectat cu Trichinella spiralis, prin carne de urs polar infectata cu Trichinella nativa sau prin carne de porci salbatici africani infectati cu Trichinella nelsoni descrierea unui caz de infectie naturala la om si rezultatele experientelor pe maimute demonstreaza ca omul este sensibil, de asemenea la Trichinella pseudospiralis (F. von Knapen, N. Kocieka, J.H. Franchimont, 1981, Kocieka si colab., 1981, Teppema J. S. si colab., 1981) (98,194).

Porcul si sobolanul au constituit si constituie verigile principale ale lantului epidemio-epizootologic al trichinelozei in etapa actuala in Romania.

In perioada de dinainte de 1990 in Romania, cand existau marile complexe de tip industrial concomitent cu ferme de dimensiuni medii din fostele CAP-uri, trichineloza a inceput sa ia amploare.

in aceste conditii, rolul porcului a crescut considerabil, ca veriga principala a lantului epidemio-epizootologic. Astfel, nu rare au fost situatiile in care trichineloza introdusa in complexe cu porcinele la populare sau mai tarziu a constituit sursa infestarii, nu numai a porcilor, ci si a sobolanilor din zona. Transmiterea invaziei in circuit inchis se produce, mai ales, in efectivele de porcine fara sa fie necesara interventia altor factori fiind consecinta tulburarilor de metabolism si instalarii canibalismului asa cum acest mod de transmitere a invaziei are loc si in populatiile de animale salbatice.

Introducerea trichinelozei in efectivele din complexe si mai ales difuzarea invaziei in afara focarelor inclusiv la mari distante de sute de kilometri se realizeaza prin circulatia porcinelor - livrarea de porci pentru reproductie si ingrasare catre gospodariile populatiei si micile ferme private. in special in ultimii ani a avut loc un proces intens de difuzare inconstienta, neintentionata a trichinelozei cu porcinele din marile focare de boala in zeci de mii de gospodarii ale populatiei si ferme private mici din diferite judete ale tarii.

Acest proces a determinat ca la inceputul anilor 90 sa existe mii de cazuri de imbolnaviri la om si la animale in Romania. Carne provenita de la porcii taiati in gospodariile populatiei, nefiind controlata sanitar veterinar, insumata in gospodarie sau comercializata clandestin se constituie in sursa si mijloc de difuzare a bolii pe teritorii intinse. Consumul carnii de porc infestata cu Inchinella este cel ce a imbolnavit sute de oameni, nu numai din gospodariile populatiei ci si la nunti (un episod la o nunta in 1993, 38 de nuntasi s-au imbolnavit de trichineloza), in unitati militare (1994 - peste 150 de soldati de la o unitate militara din Tg. Jiu s-au imbolnavit de trichineloza) si alte colectivitati umane.

Traind in preajma locuintei omului si mai ales in apropierea depozitelor de hrana a omului si animalelor, sobolanul a fost mereu prezent ca veriga de baza In lantul epidemi-epizootologic al trichinelozei. in situatia existentei marilor complexe industriale, sobolanii s-au orientat catre acestea micsorandu-si considerabil efectivele in gospodariile populatiei, unde nici animalele si nici furajele nu se mai gaseau decat in cantitati reduse. Mai apoi, in situatia desfiintarii complexelor de tip industrial si inceperea cresterii porcinelor in sistem gospodaresc si in mici ferme private, sobolanii s-au reorientat pentru supravietuire catre acestea din urma, mentinandu-si astfel rolul de veriga in perturbarea si transmiterii bolii. Astfel transmiterea bolii prin sobolani se intensifica in masura in care exista sursa invaziei.

Potrivit investigatiilor efectuate in toate judetele tarii, extensivitatea invaziei cu Trichinella la sobolani este intens variabila intre 0 in numeroase ferme si localitati si 70,8 la Vulcan pe Valea Jiului (Gh. Cristea si col., 1993) (14).

Omul ca gazda receptiva a parazitului este considerat cea de-a treia veriga a lantului epidemic. Receptivitatea fata de trichineloza pare sa fie generala, desi parazitul inchistat poate sa traiasca la om timp indelungat si in aceasta boala se vorbeste cel putin de o stare de premunitie. Sub raport rasial nu s-au semnalat diferente intre albi si negri. White (1962), citat de Lupascu si colab., (1970), arata ca printre 529 de cazuri de trichineloza intalneste 14 negri si un galben. Diferentele de incidenta care par sa existe intre rase semnalate de unii autori, pot sa fie puse pe seama riscurilor de infestare in trichineloza, mai frecvente la unii decat la altii.

Din punct de vedere al sexului, in urma studiilor efectuate si a statisticilor intocmite, boala este mai frecvent intalnita la femei decat la barbati. De asemenea diferenta dintre cele doua sexe, pledeaza pentru preponderenta bolii la femei, isi gasesc explicatia in ocaziile mult mai frecvente de a se infesta pe care le au femeile de profesiune casnica in cursul prepararii carnii. Sub raportul varstei cei mai multi autori, sunt de acord ca infestatia se poate produce la orice varsta (cazuri de trichineloza s-au intalnit si la sub un an si peste 80 de ani).

In ceea ce priveste repartitia cazurilor de trichineloza pe cele doua medii rural si urban, in urma cercetarilor efectuate si a statisticilor, reiese o frecventa net superioara a bolii in mediul rural. in prezent, cu totul alta este repartitia intre doua medii, rural si urban. Ne aflam asadar, in fata unui proces de urbanizare a bolii. Aceasta asa zisa urbanizare ar putea sa fie numai aparenta.

Cazurile mai numeroase inregistrate in ultimii ani la oras, isi au originea in carnea de porc provenita din mediul rural, care este adusa la oras spre a fi comercializata. Pusa la dispozitia consumatorilor inainte de a fi controlata, o asemenea carne infestata poate sta la originea cazurilor mai numeroase de boala intalnite mai frecvent la orase decat la sate.

Un alt aspect epidemiologie cunoscut este ca trichineloza, cel putin in conditiile de viata, de clima si de obiceiuri a tarii noastre, are si o evidenta incidenta sezoniera in sensul ca numarul cel mai important de focare sau de cazuri izolate sunt inregistrate in sezonul de iarna intr-o perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii decembrie si mijlocul lunii februarie. Aceasta perioada corespunde, sarbatorilor de iarna, cand conform traditiei, se fac cele mai multe sacrificari de porcine si se consuma in mai mare masura carne de porc si diferite produse rezultate din aceasta (carnat afumat, sunca, etc).

In prezent, desi boala a ramas in mare cu aceasta incidenta culinara, de caracter sezonier, totusi trichineloza este prezenta si in restul anului, chiar si in lunile de vara. Focarele din lunile sezonului cald au insa un caracter net extensiv si sunt de regula reprezentate de cazuri de boala mai usoara.

La noi, ca si in alte tari, caracterul sezonier al bolii este determinat, in principal de urmatorii factori:

consumul de carne de porc este mult mai extins in lunile reci, cand se taie masiv porcii din gospodariile mici, taranesti si care se consuma in lunile decembrie, ianuarie, februarie. De cele mai multe ori aceste carnuri nu se supun examenului trichineloscopic;

In lunile de toamna si iarna vanarea mistretilor si ursilor este libera, in celelalte anotimpuri fiind interzisa - asadar in sezonul rece apare o a doua cursa de infectie probabila - carnea de vanat.

In sezonul rece, o parte din carnea de porc si de vanat se transforma in preparate care se consuma crude, netratate termic, cum sunt carnatii cruzi, slanina afumata, pastrama. In sezoanele calde, carnea de porc se consuma, aproape exclusiv, numai dupa tratarea termica.