Componentele aparatului respirator

Componentele aparatului respirator

Cavitatea nazala si nasul formeaza primul segment al acestui aparat. Nasul, formatiunea mediofaciala cu caracteristici specifice fiecarui individ si cu dublu rol functional (respirator si olfactiv) imbraca forma unei piramide cu fata in jos. Este alcatuit dintr-un schelet osteocartilaginos, compus din oasele nazale, cartilajele laterale, cartilajele aripii nasului (alare mari si mici), ca si alte accesorii, mai mici. La exterior este acoperit de un strat de muschi superficiali - pielosi - si tegument, iar la interior, captusit de mucoasa nazala, cu exceptia vestibulului captusit de tegument. Nasul prezinta o cavitate nazala care este impartita de un perete median (sept nazal) in doua cavitati, numite fose nazale. Septul nazal este format din lama perpendiculara a etmoidului si osul vomer (apex nasi), unde se termina cu septul fibros, mobil.

Fosele nazale comunica cu exteriorul prin doua orificii, numite narine, iar cu faringle, prin doua orificii largi, meaturi nazofaringiene, choane pe schelet. Fiecare fosa nazala prezinta anterior, in dreptul aripii nazale, un vestibul nazal, prevazut cu un prag denumit limen nasi, peri (vibrise) si glande, si fosa nazala propriu-zisa, ce purifica si umecteaza aerul inspirat. Fosa nazala are patru pereti, dintre care cel lateral este mai complicat si prezinta teri lame osoase: cornetele (concile) nazale, superior si mijlociu, prelungiri ale osului etmoid, si cel inferior atasat maxilarului ca os independent. Dedesubtul lor se formeaza niste spatii numite meaturi nazale in care se deschid sinusurile paranazale, cavitati accesorii ale foselor nazale. Acestea sunt sinusurile frontale, etmoidale, ale maxilarului si ale sfenoidului. Cavitatile nazale sunt captusite de o mucoasa foarte bogat vascularizata si impartita functional in doua regiuni: una in treimea superioara, mucoasa olfactiva, si una in partea inferioara, mucoasa respiratorie.

Faringele reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva, la care va fi deschis.

Laringele, alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, indeplineste functional rolul de a proteja calea respiratorie, ca si rolul unui organ al fonatiei. Este format din unirea a trei cartilaje neperechi: tiroid, cricoid si epiglota, si trei cartilaje perechi: aritenoide, corniculate si cuneiforme, articulate intre ele si prezentand ca mijloace de unire, ligamente si membrane. Laringele poseda doua categorii de muschi: extrinseci si intrinseci, care dupa actiunea lor sunt: dilatatori ai glotei, sau constrictori ai glotei si tensori ai corzilor vocale. Laringele este un organ cavitar, captusit de o mucoasa si prezinta in interior doua perechi de plici dispuse anteroposterior. Plicile superioare se numesc ventriculare sau falsele coarde vocale, iar cle inferioare, plicile vocale - coardele vocale propriu-zise.

Traheea este un tub fibrocartilaginos care continua in jos laringele si se intinde pana la nivelul vertebrei a IV-a, a V-a toracala, cu o lungime de 11-13 cm si cu un diametru de circa 2 cm. Ca structura traheea este alcatuita dintr-o tunica fibromusculocartilaginoasa, in grosimea careia se gasesc 6-20 semiinele cartilaginoase, legate intre ele prin ligamente inelare. Posterior, unind cele doua capete ale potcoavei cartilaginoase, se afla membrana traheeala, in grosimea careia se afla muschiul traheal. Contractia acestuia micsoreaza calibrul traheei. Tunica interna este formata din mucoasa ciliata, cu numeroase glande, specifice mucoaselor respiratorii.

Plamanul (lat.pulmo) este un organ pereche la vertebrate, specializat pentru functia de respiratie.
Animalele amfibii pe langa plamani mai au posibilitatea unei respiratii branhiale acvatice asemanator pestilor. La animalele mamifere pulmonul este asemanator pulmonului uman, fiind alcatuit din pulmonul drept si stang care sunt compartimentati in lobi (apicali, cardiac, diafragmatici).
Pulmonul nu are o musculatura proprie procesul de inspiratie este realizat activ de muschii intercostali si muschiul diafragm, pe cand expiratia este realizata in mod pasiv.

Structura amplasare

Pulmonul se gaseste in cutia toracica thorax fiind prin santuri impartit in mai multi lobi denumirea lor fiind data de organul invecinat.
Pulmonul este invelit de o membrana seroasa pleura lipsa aerului intre pulmon, pleura si peretele toracic asigura procesul de inspiratie prin dilatarea cosului pieptului care atrage dupa sine dilatarea pulmonilor.
In cazul unui pneumotorax cand patrunde aer in spatiul amintit pulmonul colabeaza nemai fiind alipit de pleura.
Pulmonul uman este alcatuit din pulmonul drept (Pulmo dexter) si pulmonul stang (Pulmo sinister) impartit la randul lor prin adancituri (santuri) in lobii pulmonari (Lobus superior et inferior), lobii apicali (Apex pulmonis), lobul cardiac, lobii diafragmatici denumiti dupa organul vecin.
Pulmonul stang este mai mic, datorita spatiului necesar cordului in cavitatea toracica, intr-o pozitie centrala se afla bifurcatia traheala (Bifurcatio tracheae) in bronhii, care la randul lor se vor bifurca dicotomic in plaman in bronhiole, capacitatea medie de aer dintr-un pulmon este de 5 - 6 litri.
Structura interna a plamanului este simtit la palpare ca un burete, fiind alcatuit dintr-un sistem de tubulete (bronhiole) ramificate care dupa fiecare ramificatie devin tot mai fine (subtiri) terminandu-se cu niste saculete (alveole) care sunt de capilare bogat vascularizate, la acest nivel producandu-se schimbul de gaze (CO2 si O2).