Conceptul de sanatate umana: definitii, acceptiuni, indicatori, stil de viata

Conceptul de sanatate umana:   definitii, acceptiuni, indicatori, stil de viata

Pastrarea sanatatii si lupta impotriva bolilor se inscriu printre cele mai vechi preocupari ale omului. Sanatatea nu este insa numai o problema individuala, ci priveste in egala masura societatea in ansamblul sau.

Potrivit definitiei adoptate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, Sanatatea este acea stare de complet bine fizic, mintal si social si nu consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii. Concept multidimensional, sanatatea nu se refera asadar strict la absenta bolii, implicand un plan fizic, unul psihic si un altul social. Sanatatea nu poate fi separata de mediul social, de conditiile social-economice in care oamenii traiesc si muncesc. Din aceasta perspectiva, sanatatea constituie un factor important in determinarea calitatii vietii.

Corpul uman intre sanatate si boala

Viata omului reprezinta o valoare fundamentala care este protejata de norme si legi naturale, juridice, morale si care se afla la baza dezvoltarii sistemelor de ingrijire a sanatatii in societatile moderne.

Sanatate si boala sunt termeni diferit definiti din punct de vedere cultural si social.

Toate culturile cunosc concepte si opinii despre sanatatea fizica si boala.

In societatile premoderne familia era principala institutie care facea fata bolii si suferintelor umane.

De asemenea, o serie de indivizi s-au specializat in tratarea diferitelor afectiuni utilizand remedii din cele mai ciudate. Ei s-au denumit vraci, tamaduitori, vindecatori, ocupand o pozitie importanta in comunitatile traditionale.

In societatea moderna, alaturi de medicina stiintifica se practica si tratamente traditionale. Metodele homeopate, acupunctura, cele ale medicinii populare sunt raspandite in foarte multe comunitati.

Factorii care influenteaza starea de sanatate a populatiei se clasifica in:

a) factori biologici (ereditate, particularitatile demografice ale populatiei);

b) factori ambientali (fizici, chimici, socio-culturali);

c) comportamentali (atitudinile si obiceiurile);

d) servicii de sanatate (preventive, curative, recuperatorii)[1].

Starea de sanatate a populatiei

Pentru evaluarea sanatatii populatiei pot fi utilizati indicatori cu relevanta crescuta care sunt sensibili la schimbari, monitorizarea permanenta a acestora fiind o componenta esentiala pentru evaluarea progresului in ameliorarea starii de sanatate a populatiei:

speranta de viata la nastere;

mortalitatea generala;

mortalitatea pe cauze de deces;

morbiditatea pe cauze de boala;

incapacitatea de munca;

mortalitatea materno-infantila.

Speranta de viata la nastere sau durata medie a vietii este un indicator ce reflecta numarul anilor pe care un nou-nascut i-ar trai daca rata curenta a mortalitatii ramane aceeasi.

In Romania speranta de viata la nastere indica un anumit declin din 1995 pana in 1997, cand aceasta incepe sa se redreseze, ajungand la 69,7 ani in 1999. Aceasta cifra este peste media tarilor Europei Centrale si de Est.Tendintele in ce priveste speranta de viata in Romania in ultimii cinci ani sunt de asemenea reflectate in tendintele sperantei de viata la femei si barbati.

Speranta de viata la femei, de exemplu, era de 73,3 ani in 1999, cu 7,6 ani mai mult decat speranta de viata a barbatilor (66,1 ani in 1999).

Intre 1997 si 1997, speranta de viata la femei a scazut usor de la 73,4 la 73 ani, dar a crescut din nou in 1998 la 73,3. Diferentele in ce priveste speranta de viata la barbati au pastrat aceeasi tendinta, scazand intre 1995 si 1997 de la 65,7 la 65,2 ani pentru a creste din nou la 65,5 ani in 1998.

Exista doi factori in spatele stabilitatii valorilor privind speranta de viata in Romania[2]:

primul este tendinta demografica pe care a cunoscut-o Romania in ultimul deceniu estimarile demografice pentru anul 2015 prevad ca populatia Romaniei va ramane in marja de 21-23 milioane, in principal datorita ratei negative anuale de crestere a populatiei de aproximativ 0,4%. Se estimeaza de asemenea ca populatia cu varste de peste 65 ani va creste de la 12,2% din totalul populatiei in 1998 la 15,4% pana in 2015.

cel de-al doilea factor in ce priveste rata sperantei de viata il reprezinta tendintele generale din sistemul romanesc de sanatate, care indica o tendinta in scadere in cursul ultimului deceniu, coincizand cu tendintele generale ale nivelului de trai al populatiei.

Speranta de viata in mediul rural a scazut de la 68,8 ani in 1993 la 67,8 in 1997, apoi a crescut la 68,1 in 1998 si 68,6 in 1999.

In mediul urban s-a pastrat aceeasi tendinta scazand intre 1993 si 1997 de la 70 ani la 69,8 ani, crescand apoi la 70,1 ani in 1998 si 70,6 ani in 1999.

Speranta de viata la nastere sau durata medie a vietii este un indicator ce reflecta ansamblul conditiilor economice, sociale, de mediu si sanitare in care populatia isi desfasoara activitatea.

Fata de celelalte tari europene, speranta de viata este mai mica in Romania, cu exceptia Ungariei si a unor tari foste membre ale U.S.

Luand anul 1989 drept referintase constata:

tendinta de scadere a sperantei de viata pentru ambele sexe de la 69,9 ani in 1988-1990 la 69,7 ani in prezent;

tendinta de scadere usoara pentru sexul masculin de la 66,5 ani in 1989-1990 la 66,1 in prezent;

tendinta de crestere usoara pentru sexul feminin de la 72,65 ani (1989-1990) la 73,7 ani in prezent.

Mortalitatea generala

Mortalitatea reprezinta componenta negativa a miscarii naturale, fiind fenomenul demografic al deceselor intr-o populatie data si intr-o perioada data de timp (de obicei un an).

Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea economico-sociala si de caracteristicile unei societati. Dezvoltarea economica sociala a determinat scaderea mortalitatii si cresterea longevitatii si a calitatii vietii.

Importanta studiului mortalitatii rezulta din faptul ca:

permite identificarea problemelor de sanatate si stabilirea prioritatilor in actiunile de sanatate;

mortalitatea reprezinta unul din indicatorii demografici utilizati in masurarea starii de sanatate a populatiei;

permite evaluarea eficacitatii activitatii sistemului de servicii sanitare.

Relatia dintre dezvoltarea economico-sociala si starea de sanatate poate fi sintetizata prin corelatia care exista intre venitul national brut pe cap de locuitor si durata medie a vietii ca indicator sintetic al mortalitatii si al starii de sanatate. Aceasta corelatie este de tip direct: cresterea venitului national brut pe cap de locuitor este insotita de o crestere a duratei medii a vietii.

Tarile din estul si centrul Europei sunt caracterizate printr-un venit national brut scazut si o speranta de viata la nastere scazuta. Exista si exceptii in care evolutiile celor doi indicatori sunt discordante: de exemplu China, Cuba cu venit national brut pe locuitor scazut, au o durata a vietii mare pentru venitul pe care-l au, in timp ce tarile Orientului Apropiat, mai ales cele producatoare de petrol, speranta de viata la nastere este mica, desi venitul national brut pe locuitor este unul din cele mai mari.

Deci, intre mortalitatea generala exprimata prin durata medie a vietii si dezvoltarea economico-sociala exista o relatie, in sensul ca prin cresterea venitului national brut se inregistreaza o crestere a sperantei de viata la nastere.

In perioada imediat postbelica, mortalitatea generala a fost mare (valori de 20) datorita conditiilor social-economice si sanitare nefavorabile, a secetei si epidemiilor. Ca urmare a aplicarii unor masuri cu caracter sanitar, mortalitatea cunoaste o scadere marcanta, ajungand sa inregistreze in 1956 valori de 9-10%.

Urmeaza o perioada de evolutie stationara, in jurul valorii de 10%, pentru ca incepand cu anul 1975 sa inregistreze o tendinta de crestere usoara ca urmare a schimbarilor survenite in structura pe grupe de varsta a populatiei cresterea ponderii varstnicilor.

In ultimii 10 ani evolutia sa este relativ stationara cu limite intre 10,4% si 11,6% - in 1997 s-a inregistrat cea mai mare valoare a mortalitatii generale din ultimii 19 ani (13,2).

Mortalitatea pe cauze de deces

- reprezinta fenomenul demografic al deceselor determinate de o anumita cauza intr-o anumita perioada de timp (un an).

In Romania, cele mai multe decese sunt cauzate de bolile aparatului circulator si tumori, acestea manifestand o tendinta de crestere semnificativa, de la 627 de cazuri la 100.000 de locuitori in 1990, la 737 in 1999 pentru bolile circulatorii si de la 142 de cazuri in 1990 la 177 in 1999 pentru tumori.

Evolutia altor boli cu risc pentru populatie, in Romania, a fost administrata intr-un mod mai eficient, ratele indicand tendinte descrescatoare de exemplu, acesta este cazul ratei bolilor respiratorii in scadere de la 97% in 1990 la 74% in 1999.

Distributia teritoriala a fenomenului mortalitatii pe cauze de deces releva inegalitati:

pentru bolile circulatorii, zonele cu rata de mortalitate cea mai mare sunt: Teleorman, Dolj, Arad, iar zonele cu rata de mortalitate cea mai mica sunt Brasov, Constanta, Bacau, Iasi.

pentru tumori, zonele cu rata de mortalitate cea mai mare sunt: municipiul Bucuresti, Arad, Mures, iar zonele cu rata de mortalitate cea mai mica sunt: Gorj, Valcea, Bistrita-Nasaud.

Cauzele de deces nu se distribuie in aceeasi ordine si nu au aceeasi intensitate in judete datorita ponderii diferite cu care intervin factorii de risc biologici, ambientali, comportamentali si sanitari.

Morbiditatea pe cauze de boala

Totalitatea imbolnavirilor cunoscute intr-o perioada (un an) fie ca au fost depistate in perioada respectiva, fie ca au fost depistate intr-o perioada anterioara, dar boala exista si in perioada analizata.

Exista boli relativ raspandite care au ca determinanti principali saracirea populatiei, nivelul scazut de igiena, scaderea nivelului educational si deteriorarea serviciilor medicale preventive.

In analiza morbiditatii s-au utilizat indicatorii privind incidenta specifica pe grupe de boli (cazuri noi la suta de mii de locuitori) si structura pe boli a morbiditatii, precum si incapacitatea temporara de munca.

In 1997, comparativ cu 1989 a crescut numarul de afectiuni cu 20% (de la 16.480.000 la 19.874.000).

Se constata o crestere continua a numarului de cazuri TBC de la 64 cazuri inregistrate in 1990 la 104 cazuri in 1999.

Zonele cu numarul cel mai crescut de cazuri TBC sunt Ilfov (172); Giurgiu (129); Covasna (36); Harghita (50).

La cresterea incidentei TBC contribuie decisiv deteriorarea statutului socio-economic al unei parti a populatiei, cu deteriorarea consecutiva a alimentatiei si a conditiilor de igiena. Pentru prevenirea TBC sunt stabilite si finantate planuri nationale de combatere, exista medicamente gratuite pentru acesta, dar lipsa unor conditii minime de viata, de alimentatie si de educatie pentru sanatate a populatiei anihileaza eforturile materiale ale societatii in combaterea bolii.

Numarul de cazuri noi de infectii si boli parazitare a avut o evolutie oscilanta in 1990 s-a inregistrat o valoare de 2.840 de cazuri, in 1991 aceasta valoare a scazut la 2.718 dupa care a crescut continuu ajungand in 1995 la 3.729, in 1996 a scazut la 3.039, dupa care a crescut la 3.404 in 1998. sub aspect teritorial, Iasi este orasul cu numarul cel mai crescut de cazuri noi de infectii si boli parazitare (9.832), iar Arges este zona cu numarul cel mai scazut de cazuri noi de infectii si boli parazitare.

De asemenea, se constata o crestere continua a numarului de cazuri de SIDA potrivit anuarului statistic la sfarsitul anului 1999 s-au inregistrat 6.089 cazuri de SIDA, 3.504 de cazuri fiind inregistrate in randul barbatilor, iar 2.585 in randul femeilor.

Trasatura fundamentala a acestei pandemii in Romania este data de faptul ca aproximativ 90% din cazuri sunt copii, peste 50% din cazurile de HIV/SIDA la copiii din Europa sunt inregistrate in Romania.

Grupa de varsta 0-1 an reprezinta 12% din totalul copiilor infectati, dar cel mai mare numar de copii bolnavi au varste intre 1-4 ani (52% din numarul total de copii bolnavi).

Zonele cu cele mai multe cazuri de SIDA la copii sunt: Constanta 29% din total; Bucuresti 8%, Giurgiu 7,7%.

Se constata diferentieri in incidenta morbiditatii (in special la unele cauze de boala) sau in prevalenta morbiditatii (apare ca un efect diferentiat al accesului la resursele sanitare, la activitatea medico-sanitara, al conditiile de mediu si de viata regim alimentar, factori de risc: tutun si alcool.

Pentru a se cunoaste gravitatea bolilor poate fi analizata incapacitatea de munca si durata acesteia.

Respectand subdiviziunile intensitatii incapacitatii asa cum sunt ele stabilite de OMS bolnav spitalizat, bolnav la domiciliu care nu poate parasi patul, bolnav la domiciliu fara a necesita statul la pat, bolnav care desi suferind isi continua activitatea obisnuita pot fi utilizati urmatorii indicatori referitori la incapacitatea de diferite forme:

durata medie a incapacitatii (zile/om/an);

durata medie de spitalizare (zile/om/an);

durata medie a spitalizarii la domiciliu (zile/om/an);

durata medie a bolii (zile/om/an).

Mortalitatea infantila numarul deceselor in randul copiilor sub un an la 1.000 de nasteri (nascuti vii).

Indicatorul de mortalitate infantila este considerat un indice sintetic al starii de sanatate al intregii populatii, sensibil la influenta factorilor economici, culturali si sociali. El reflecta standardul de viata al populatiei si sprijina ipotezele privind legatura intre speranta de viata la nastere si sanatate.

Chiar daca in cifre absolute rata mortalitatii a scazut ritmul de scadere a mortalitatii infantile ramane cel mai redus din Europa.

In Romania, cele mai multe decese sub un an sunt cauzate de bolile aparatului respirator. Considerate evitabile, decesele provocate de boli ale aparatului respirator pun in evidenta carenta ale ingrijirii majorilor, datorate atat parintilor cat si sistemului sanitar.

Acest indicator a avut o evolutie oscilanta intre 1989 si 1999, mentinandu-se printre valorile cele mai ridicate din Europa, plasand Romania pe ultimul loc in Europa, inainte de Albania.

Rata mortalitatii infantile a scazut de la 26.9 in 1990 la 21,2 in 1995, dupa care a inceput sa creasca la 22,3 in 1996, in 1997 a avut tendinta de scadere ajungand la 18,6 in 1999.

In 1999 cea mai scazuta rata de mortalitate infantila s-a inregistrat in: Ilfov 11,8, Cluj 12,2, Gorj 13,8, iar cea mai crescuta in: Bihor 33,2, Vaslui 25,3, Ialomita 24,3.

Structura mortalitatii infantile in Romania este caracteristica tarilor in curs de dezvoltare, in care predomina mortalitatea postneonatala (dupa 28 de zile), care reprezinta 70% din totalul mortalitatii infantile. De asemenea, in ultimii ani s-a remarcat cresterea deceselor in perioada perinatala (de la 16,4% in 1989 la 38% in 1995) in stricta relatie cu sanatatea precara a mamei.

Asistenta prenatala, tipul nasterii, complicatiile nasterii, durata de spitalizare si costurile pot fi utilizate pentru evaluarea calitatii serviciilor de asistenta medicala la nastere.

Un indicator care sintetizeaza aceste informatii este rata mortalitatii materne (numarul de decese prin complicatii ale sarcinii, nasterii si lauziei la 1.000 de nascuti vii).

Dupa 1989, mortalitatea materna in Romania a cunoscut o scadere semnificativa, iar decesele prin avort au scazut cu peste 80%.

Cu toate acestea, rata ramane in continuare cea mai ridicata din Europa.

Liberalizarea avorturilor si intr-o mica masura introducerea metodelor de contraceptie moderne incepand cu 1990, au dus la diminuarea cu 2/3 a mortalitatii materne intr-o perioada scazuta de timp, reducandu-se concomitent si mortalitatea infantila (nu la fel de spectaculos insa). Cu toate aceste ameliorari, mortalitatea materno-infantila ramane in continuare printre cele mai ridicate din Europa, ritmul de reducere a acestora fiind de asemenea sub cel mediu european.

In afara factorilor strict medicali, inducerea unui stil de viata sanatos poate avea un impact major atat asupra sanatatii materne, cat si asupra celei infantile. Fumatul este una dintre cauzele cele mai frecvente ale nasterilor premature si ale deficitului ponderal la nastere. Copiii subponderali sunt totodata cei care au cele mai multe probleme de morbiditate si mortalitate.

Nasterea la domiciliu, fara asistenta medicala, mareste riscul obstretical la 13% din totalul deceselor materne la nastere. Un sfert din decesele prin avort s-a produs la domiciliu prin manevre abortive empirice.

Principalele cauze de deces infantil sunt: bolile respiratorii, cauzele perinatale, malformatiile congenitale, bolile infecto-contagioase.

Deteriorarea indicatorilor de sanatate din ultimii ani sunt o consecinta atat a mostenirii problemelor sociale economice si sociale din trecut, cat si a dislocarilor sociale si economice cu care ne confruntam in perioada de tranzitie.

Mediul de viata isi pune amprenta asupra modelului de morbiditate si mortalitate, precum si asupra structurii serviciilor de sanatate, factorii de mediu si stilul de viata jucand un rol important in calitatea sanatatii populatiei.

Desi s-au inregistrat unele modificari de substanta prin reforma sanitara, totusi starea de sanatate a populatiei s-a degradat progresiv:

natalitatea s-a prabusit de la 16 nascuti vii la 1.000 de locuitori in 1989, la 10,5 nascuti vii in 2000;

mortalitatea generala a crescut de la 10,6 la 1.000 in 1989 la 11,4 la 1.000 in 2000. Situatia mortalitatii generale in 1999 plaseaza in Romania pe penultimul loc in Europa.

rata mortalitatii infantile a scazut evident de la 26,9 la 1.000 decese la grupa de varsta 0-1an in 1989, la 18,6 la 1.000 in anul 2000;

speranta de viata a crescut de la 42 de ani in 1932 la 68 de ani in anii 60, inceputul mileniului 3 gasindu-ne cu o speranta de viata de 65 de ani pentru barbati si de 73 de ani pentru femei;

morbiditatea: exista boli relativ raspandite care au ca determinanti principali saracirea populatiei, nivelul scazut de igiena, scaderea nivelului educational si deteriorarea serviciilor medicale preventive.

Indicatori

Cheltuieli sanitare pe locuitor in functie de paritatea puterii de cumparare:

Speranta de viata la nastere (SPNV) si produsul national brut (PNB) pe locuitor calculat in functie de paritatea puterii de cumparare:

Rata mortalitatii infantile la 100 de nou nascuti:

Stilul de viata

Max Weber definea stilul de viata ca fiind dependent de doi factori:

a) comportamentul (care vizeaza optiunile pe care le au oamenii in alegerea unui anumit stil de viata);

b) sansele de viata (care vizeaza probabilitatea realizarii practice a optiunilor personale).

Stilul de viata se invata in grupul (familia) din care face parte individul. Omul este stilul reprezinta o sintagma prin care subliniem ca fiecare individ are propriul stil de viata (rezultant al unor variate imprejurari si conditii).

In sociologie vorbim si despre stilul de viata al anumitor categorii sociale sau microgrupuri sociale (spre exemplu, fenomenul hippy).

Profesorul C. Zamfir arata ca stilul de viata este aspectul subiectiv al modului de viata si vizeaza strategia individului in privinta comportamentului sau de viata.

Pentru a mentine starea de sanatate a organismului, trebuie evitate excesele de orice fel (consum alimentar, alcool etc.) si gasit un echilibru intre timpul afectat muncii si refacerii organismului.

Nu exista reguli care sa poata fi respectate de toti oamenii; nu exista retete standard in privinta adoptarii unui stil de viata sanatos. Exista recomandari de care ar trebui sa tina cont orice individ si care ar asigura un stil de viata favorabil sanatatii.

Bibliografie

Enachescu Dan, Marcu Mihai, Sanatate publica si management sanitar, Editura All, Bucuresti, 1998

Foucault Michel, Biopolitica si medicina sociala, Bucuresti, 2003

Radulescu Sorin M., Sociologia sanatatii si a bolii, Editura Nemira, Bucuresti, 2002

Zamfir Catalin (coordonator), Politici sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2000