EXERCITII DE GIMNASTICA PENTRU APARATUL RESPIRATOR

EXERCITII DE GIMNASTICA PENTRU APARATUL RESPIRATOR

Metoda de gimnastica respiratorie este foarte veche; ea a fost cunoscuta de chinezi cu aproape 3000 de ani inaintea erei noastre. Vechii indieni practicau exercitiile de respiratie in cadrul metodei 'Hatha yoga'.

La greci, Hippocrat, cel mai mare medic al antichitatii, cunostea efectele fiziologice ale exercitiilor de respiratie si recomanda lectura cu voce tare pentru fortificarea plamanilor.

Demostene, ilustrul orator atenian, a devenit maestru in arta vorbirii numai dupa lungi si anevoioase exercitii de respiratie. La romani, medicii celebri - Celsius si Oribasius - au raspandit ideile lui Hippocrat despre valoarea exercitiilor de respiratie, insotite de exercitii de vorbire.

Actorii romani isi intareau vocea prin exercitii de respiratie, executate din pozitia culcat pe spate, cu greutati de plumb pe piept.

Amoros, initiatorul gimnasticii scolare din Franta, a asociat exercitiile fizice ale elevilor cu cantecul.

In perioada de dezvoltare a educatiei fizice apar numeroase lucrari despre gimnastica respiratorie a copiilor.

Gimnastica respiratorie consta, din coordonarea si amplificarea cu vointa a miscarilor libere de respiratie, precum si din stimularea si antrenarea functiei respiratorii prin miscari pasive, active si cu rezistenta. La acestea se adauga exercitii executate cu ajutorul unor aparate speciale sau prin alte procedee, ca; apneea voluntara, spirometria, aparatele muzicale de suflat, cantecele si declamatiile.

Exercitiile de respiratie, desi simple si usor de executat, sunt putin folosite in practica; rolul lor nu este intotdeauna corect inteles si apreciat, iar uneori este chiar contestat.

Scopul  exercitiilor de respiratie este de a umple mai mult si mai bine plamanii cu aer, de a antrena muschii respiratori, de a amplifica miscarile toracelui si ale diafragmului, de a exercita si mentine elasticitatea plamanilor, de a mari ventilatia pulmonara si de a activa schimburile gazoase in plamani (hematoza) si in tesuturi (respiratia tisulara).

Exercitiile de respiratie stimuleaza marea si mica circulatie a sangelui si influenteaza favorabil functiile organelor din torace si abdomen.

1. Importanta pozitiilor corpului in gimnastica respiratorie

Fiind un act indispensabil pentru viata, respiratia se face continuu, in orice pozitie s-ar afla corpul. Se stie insa ca nu toate pozitiile sunt deopotriva de favorabile pentru actul respirator; respiratia este libera in unele pozitii, usurata sau usor stanjenita in altele. Pozitiile care necesita pentru mentinerea lor un efort static, ca de exemplu pozitiile la aparatele fixe, exercita presiuni asupra aparatului respirator si cardiovascular si fac sa creasca efortul respirator si circulator.

Exercitiile de respiratie necesita in general o larga baza de sustinere a corpului, o pozitie stabila si simetrica. in cazurile cand urmarim scopuri corective si o dezvoltare inegala a celor doua jumatati ale toracelui, vom folosi pozitii asimetrice.

Pozitia stand este o pozitie favorabila pentru respiratie, daca este corecta, intrucat se mentine fara incordare si permite contractia si relaxarea libera a muschilor respiratori. In inspiratiile ample si profunde se contracta muschii extensori ai spatelui si cefei, corectand pozitia coloanei vertebrale; se apropie si se fixeaza omoplatii; capul se redreseaza, muschii abdominali participa static la miscare. in expiratiile fortate, coloana vertebrala revine la pozitia initiala, trunchiul se indoaie usor, capul si toracele coboara putin, omoplatii se departeaza si muschii inspiratori se relaxeaza.

Respiratia este favorizata daca marim baza de sprijin prin departarea picioarelor; cu trunchiul usor extins creste inspiratia; cu trunchiul usor flectat inspiratia este stanjenita, dar, expiratia este usurata; cu trunchiul indoit sau rasucit intr-o parte, respiratia este asimetrica; cu trunchiul usor inclinat si cu palmele sprijinite inainte, respiratia este maxima.

Pozitia sezand este favorabila respiratiei daca se tine trunchiul drept, capul ridicat si pieptul liber. Trunchiul inclinat sau indoit inainte stanjeneste inspiratia; la fel pozitia sezand cu membrele inferioare intinse (din cauza scurtarii muschilor abdominali si a cifozarii spatelui). Pozitia sezand rezemat permite o respiratie linistita, relaxatoare, cu prelungirea pauzei respiratorii.

Pozitia culcat pe spate este favorabila pentru respiratie, pentru ca muschii capului sunt relaxati. Totusi, extensia coloanei vertebrale si contactul toracelui cu planul posterior de sprijin reduc miscarea coastelor. Pozitia este buna pentru respiratia de repaus, dar nu este potrivita pentru o respiratie intensa.

Pozitia culcat pe partea anterioara a corpului stanjeneste respiratia si nu permite o respiratie ampla. Daca insa capul si pieptul sunt ridicate, spatele arcuit si cu sprijin pe coate sau pe palme, respiratia se face mai bine.

Inspiratia facuta o data cu extensia si expiratia cu revenirea la pozitia initiala constituie un bun exercitiu de respiratie.

Pozitia culcat lateral este favorabila respiratiei de partea hemitoracelui nesprijinit, coastele fiind in parte imobilizate; in schimb, diafragmul de partea sprijinului este impins mai mult spre torace de catre viscerele abdominale.

Pozitia pe genunchi ofera aceleasi conditii pentru respiratie ca si pozitia stand, dar pozitia pe genunchi cu sprijin pe palme se dovedeste a fi o pozitie favorabila respiratiei ample, pentru ca sprijinul pe palme inlesneste contractia mai puternica a muschilor centurii scapulare, care ajuta respiratia; dimensiunile toracelui se maresc inainte si pe partile laterale.

Pozitia atarnat, cu corpul suspendat in brate, este cunoscuta ca o pozitie improprie exercitiilor de respiratie. Cercetarile noastre au confirmat aceasta parere. Respiratia devine mai grea, indeosebi pentru cei ce nu au destula forta in brate spre a se mentine suspendati, dar pentru cei mai puternici sau antrenati aceasta pozitie nu constituie, cel putin la inceput, o piedica pentru respiratie.

2. Exercitii libere de respiratie

Exercitiile libere de respiratie sunt miscarile simple, fiziologice ale toracelui, controlate si intensificate cu vointa.

Respiratiile voite constituie procedeul de baza al gimnasticii respiratorii. Aceste exercitii ne invata sa stapanim, sa conducem si sa controlam functia respiratorie, sa marim cat mai mult cavitatea toracica si sa facem sa circule cat mai mult aer prin plamani. Aceste miscari nu sunt insotite sau ajutate de nici o alta miscare a corpului si de nici un alt procedeu respirator.

Fazele respiratiei - inspiratia si expiratia - sunt amplificate uniform, pastrandu-se intre ele raporturile normale. Aceste raporturi pot fi schimbate cu vointa; vom putea prelungi inspiratia, expiratia sau pauzele dupa inspiratie ori dupa expiratie.

Exercitiile libere de respiratie pot fi executate din orice pozitie a corpului. Pentru copii sunt recomandate pozitiile fixatoare: sezand, culcat sau pe genunchi cu sprijin pe palme, care se opun instabilitatii motoare caracteristice varstei.

Miscarile libere de respiratie se executa la inceput usor, dar controlat, in limitele respiratiei curente; apoi, sunt amplificate progresiv pana ajung la maximum. Dupa cateva inspiratii profunde trebuie sa ne ocupam si de expiratii, pentru a la exercita in aceeasi masura.

De asemenea, trebuie sa folosim toti muschii respiratori, atat cei inspiratori, cat si cei ai expiratiei.

Durata inspiratiei este mai scurta pentru ca este mai activa. Durata expiratiei este de regula de doua ori mai mare, pentru ca se face mai mult pasiv, pe baza elasticitatii pulmonare si toracice.

Ritmul respirator poate fi reglat voluntar, in doi sau trei timpi. Exercitiile in doi timpi constau din inspiratii si expiratii egale. Exercitiile in trei timpi constau dintr-o inspiratie profunda, urmata de o expiratie normala; inspiratia urmatoare este normala, dar expiratia este fortata.

Durata timpilor respiratori si a pauzelor respective poate fi reglata de executantul insusi sau de cel ce conduce exercitiile. Pentru copiii mici si bolnavi se foloseste procedeul cu mainile aplicate pe torace; cu ajutorul mainilor se regleaza ritmul respirator si amplitudinea miscarilor.

Dupa scop, exercitiile libere de respiratie urmaresc: largirea cavitatii toracice in intregul ei sau largirea diametrelor antero-posterior, transversal sau vertical; dezvoltarea simetrica a toracelui sau a unei singure jumatati; dezvoltarea bazelor sau a varfurilor toracelui.

Exercitiile libere de respiratie se executa lent, continuu, linistit si ritmic, fara alte incordari. Nu sunt utile respiratiile bruste, sacadate sau grabite, care obosesc pe executant. Dupa ce au fost invatate, pot fi insotite de alte miscari de gimnastica, pasive, active si cu rezistenta.

3. Exercitii de respiratie insotite de miscari pasive

Miscarile pasive de respiratie sunt necesare pentru tratamentul unor bolnavi slabiti, care nu pot executa miscari active ample si simt o adevarata sete de aer.

Scopul miscarilor pasive este de a amplifica miscarile toracelui si de a mari ventilatia in plamani, fara a cere vreun efort din partea bolnavilor. Prin miscarile pasive evitam cresterea nevoii de oxigen, care si asa este greu satisfacuta la acesti bolnavi.

Pozitiile alese trebuie sa fie relaxatoare si cu o mare baza de sprijin; exercitiile sa fie executate cu blandete si indemanare. Inspiratiile si expiratiile sunt incepute de catre pacient si intregite prin miscarile pasive; cu pacientii mai robusti se executa miscari activo-pasive.

Exercitiile se executa cu ajutorul toracelui, trunchiului, membrelor superioare si inferioare; ele amplifica inspiratia, expiratia sau ambele faze ale respiratiei; miscarile pot fi executate simetric sau asimetric.

Cele mai tipice exercitii pasive de respiratie ale toracelui sunt ridicarea toracelui si presiunile pe torace in expiratie.

Pentru ridicarea pasiva a toracelui, pacientul este culcat pe spate sau culcat rezemat pe pat, ori pe o bancheta de gimnastica, cu corpul relaxat si respiratia linistita. Cel ce executa miscarea sta in partea dreapta a pacientului si prinde toracele de o parte si de alta, cu palmele intinse si cu degetele departate, indreptate cu varfurile spre coloana vertebrala.

In timp ce pacientul inspira adanc, toracele este ridicat inainte sau in sus, pana ce trunchiul se desprinde de pe planul de sprijin; la sfarsitul inspiratiei este arcuit mai departe cu presiuni usoare, executate dinapoi inainte, pentru a mari si mai mult diametrul cavitatii toracice. Dupa pauza care urmeaza inspiratiei, o data cu inceputul expiratiei spatele coboara incet, pana ce se sprijina din nou pe toata suprafata sa, iar palmele aluneca pe partile laterale si anterioare ale toracelui, pana ajung de o parte si de alta a sternului, pe coastele inferioare. La sfarsitul expiratiei si in timpul pauzei care urmeaza, se executa, pe baza toracelui, presiuni usoare, egale dar insistente, insotite de vibratii, trepidatii sau scuturari care completeaza expiratia.

Expiratia se amplifica prin presiuni pe partea posterioara a toracelui, pacientul fund culcat cu fata in jos. Cel ce executa miscarea aplica palmele pe baza toracelui, de o parte si alta a coloanei vertebrale, cu radacina mainilor spre inauntru si cu degetele departate, indreptate in afara.

In timpul expiratiei si mai ales spre sfarsitul ei, se executa pe torace presiuni blande dar insistente, continue sau insotite de vibratii, trepidatii sau scuturari.

Miscarile pasive de respiratie cu participarea trunchiului se executa in sensul extensiei si flexiei, al indoirilor si rasucirilor laterale si circumductiilor. 

Extensia si flexia pasiva a trunchiului se executa din pozitia sezand pe un scaun cu trunchiul si membrele relaxate. Cel ce conduce miscarea sta inapoia pacientului si il sprijina cu mainile trecute pe sub axile si cu palmele si degetele aplicate in fata, de o parte si alta a sternului.

In timp ce inspira si mai ales spre sfarsitul inspiratiei, trunchiul pacientului este ridicat si tras inapoi, pana ce vine sa se sprijine pe pieptul celui ce conduce miscarea; se produce astfel o inclinare a trunchiului inapoi si o arcuire a coloanei vertebrale.

In timpul expiratiei si in pauza ce urmeaza, trunchiul pacientului este lasat sa se flecteze usor, fiind sustinut cu mainile, care raman aplicate pe piept.

Miscarea se executa dinainte inapoi si invers. Miscarile sunt activo-pasive cand pacientii pot contribui la executarea lor.

Indoirile laterale pasive se executa tot din pozitia sezand, dar pot fi executate si din pozitia stand cu picioarele departate. Cel ce conduce miscarea sta in spate, cu palmele aplicate pe partile laterale ale toracelui, sub axile. Inclinarea sau indoirea trunchiului se face in timpul si spre sfarsitul inspiratiei, readucerea lui la verticala se face in timpul expiratiei.

Miscarea poate fi unilaterala, favorizand inspiratia de partea convexa, sau bilaterala, realizand o amplificare alternativa a inspiratiei in cele doua jumatati ale toracelui. Miscarile se pot executa si dintr-o parte intr-alta, fara oprire la verticala; in acest caz inspiratia se face intr-o parte, expiratia in partea opusa. Daca voim sa lucram simetric, trebuie sa alternam sensul miscarilor.

Indoirea se face gratie fortei gravitatiei, iar trunchiul trebuie sa fie sprijinit. Readucerea trunchiului la verticala se face pasiv. Cu o usoara contributie a pacientului miscarile pot fi executate activo-pasiv.

Rasucirile pasive ale trunchiului se executa din aceleasi pozitii ca si indoirile laterale. Cel ce conduce miscarea aplica mainile asimetric pe toracele pacientului: o mana, petrecuta, pe sub axila, se aplica pe torace, in fata, de partea spre care se va face rasucirea, cealalta mana se sprijina pe spate, de partea opusa, la nivelul omoplatului. Mana din fata trage, mana din spate apasa, realizand o miscare de rasucire a trunchiului in jurul axului vertical.

La sfarsitul fiecarei rasuciri se exercita cateva presiuni pentru completarea miscarii. Inspiratia corespunde miscarii de rasucire, expiratia corespunde revenirii la pozitia initiala. Rasucirile pot fi executate si dintr-o parte in alta, mainile schimbandu-si locul alternativ, in timpul miscarii.

Circumductia pasiva a trunchiului se face din pozitia sezand pe un scaun fara spatar. Cel ce conduce miscarea fixeaza ferm trunchiul pacientului cu mainile aplicate sub axila; acesta inspira in faza de extensie a trunchiului si expira in restul miscarii, indeosebi in flexie. Miscarea se executa alternativ, in ambele sensuri. Pentru usurarea executiei se exercita asupra trunchiului tractiuni usoare in sens vertical.

Miscarile pasive de membre superioare, care insotesc miscarile respiratorii, se executa de preferinta din pozitia sezand pe un scaun fara spatar, dar se pot executa si din pozitia culcat rezemat, iar pentru copii - si din pozitia stand cu picioarele departate.

Membrele superioare sunt ridicate pana la nivelul umerilor, de o parte sau de ambele parti, prin inainte sau lateral. Cel care conduce miscarea sta inapoia pacientului cand ridica amandoua membrele superioare, si lateral cand ridica unul singur; mai rar sta in fata lui.

Miscarile pasive ale membrelor inferioare insotind miscarile de respiratie, se executa din pozitia culcat pe spate sau culcat rezemat. Se ridica gambele o data cu flexia genunchilor si soldurilor, in timpul inspiratiei si se aduc la pozitia initiala in timpul expiratiei.

Miscarile membrelor inferioare au o influenta puternica asupra abdomenului si, prin intermediul acestuia, asupra diafragmului.

4. Exercitii de respiratie insotite de miscari active

Miscarile active care insotesc fazele respiratiei amplifica mai mult mobilitatea toracica, angreneaza mai activ muschii respiratori si coordoneaza mai bine actul respirator.

Exercitiile de respiratie pot fi insotite de miscari active ale membrelor superioare, ale trunchiului si ale membrelor inferioare; acestea pot favoriza inspiratia, expiratia sau ambele faze ale respiratiei.

Exercitiile de respiratie insotite de miscari active ale membrelor superioare sunt cele mai des folosite in practica.

Mentinerea pozitiilor si executarea acestor miscari necesita contractia statica si dinamica a muschilor din regiunea umerilor, omoplatilor, toracelui si spatelui. In timpul executarii acestor exercitii se exercita asupra toracelui diverse actiuni mecanice de presiune si tractiune, de contractie si relaxare, care pot favoriza sau stanjeni functia respiratorie. Daca spre exemplu fixam mainile pe sold, la umar, la ceafa, pe crestetul capului sau pe un sprijin in fata corpului (pe marginea unei ferestre, pe spatarul unui scaun sau pe orice bara transversala), umerii si omoplatii sunt bine fixati, iar muschii respiratori accesorii, in special cei inspiratori, se contracta mai puternic, largesc mai mult cusca toracica si maresc ventilatia plamanilor. La randul lor, miscarile membrelor superioare maresc diametrele toracelui si amplitudinea miscarilor respiratorii. in special miscarile de departare a membrelor superioare de corp si de ridicare a lor in sus favorizeaza inspiratia, coborarea, apropierea si incrucisarea lor in fata, favorizand expiratia. Sunt recomandate miscarile cu forta redusa si medie, intrucat cele grele duc la blocarea toracelui si la stanjenirea functiei respiratorii si circulatorii.

Pozitiile si miscarile libere de membre superioare cu respiratie se executa simetric sau asimetric, din pozitia stand, sezand pe genunchi sau culcat. Dam mai jos cateva exemple.

Ducerea mainilor pe sold, la umar, la ceafa, pe crestet, cu inspiratie si revenire in pozitia initiala, cu expiratie; miscarile sunt insotite de o usoara redresare a trunchiului in inspiratie si de relaxarea lui in expiratie.

Aplicarea mainilor pe umerii opusi, cu expiratie si revenire cu inspiratie; miscarea reduce in parte actiunea muschilor toracici anteriori si stimuleaza toracele superior; se poate executa de o singura parte sau de ambele.

Rasucirea membrelor superioare cu palmele in afara cu inspiratie, revenirea in pozitia initiala cu expiratie. Aceasta miscare simpla este foarte utila, pentru ca trage umerii inapoi, apropie omoplatii, indreapta coloana vertebrala si permite o buna contractie a muschilor cefei si ai spatelui, toracele este proiectat inainte si diametrul sau antero-posterior este marit; unghiul costal inferior este largit si contractia diafragmului favorizata.

Ducerea membrelor superioare intinse lateral, cu inspiratie, coborarea lor cu expiratie; miscarea se executa lent, largind toracele in sens lateral.

Ducerea membrelor superioare intinse inainte pana la orizontala si apoi lateral cu rasucirea palmelor in sus, in inspiratie; apoi coborarea lor direct in jos sau prin inainte in jos, cu expiratie. La ducerea bratelor lateral, se pot executa intinderi cu tensiuni asupra partilor anterioare ale toracelui, accentuandu-se contractia si scurtarea muschilor fixatori ai umerilor si omoplatilor.

Ridicarea membrelor superioare, intinse, prin inainte sus sau lateral sus, cu inspiratie; coborarea lor prin fata sau prin lateral, cu expiratie. Membrele superioare se duc in sus pe diagonala. Pozitiile finale pot fi marcate prin tensiuni in sus si inapoi si prin prelungirea inspiratiei; expiratia se face lent si insoteste relaxarea muschilor.La ridicarea membrelor superioare in sus se va evita accentuarea curburii lombare (lordozei lombare), ce se produce mai ales la copii si persoanele neantrenate, cand exercitiul se executa din pozitia stand.

Ducerea membrelor superioare la umar (la ceafa sau pe crestet) si intinderea lor lateral, oblic in sus sau vertical, cu inspiratie; revenire pe aceeasi cale sau direct in jos, cu expiratie.

Ridicarea simpla a umerilor in sus, cu inspiratie, si coborarea lor cu expiratie.

Cu mainile unite la spate (degetele inclestate), ducerea coatelor si umerilor inapoi, cu inspiratie; ducerea lor inainte, cu expiratie.

Sezand, cu sprijin sub axila (pe un scaun cu spatar), ridicarea bratului opus in sus, deasupra capului, cu inspiratie, revenire cu expiratie; este un exercitiu asimetric care favorizeaza respiratia de partea opusa sprijinului.

Exercitiile de respiratie insotite de miscari libere ale trunchiului au o mai mare eficacitate decat cele insotite de miscarile membrelor superioare. Miscarile de trunchi se impart, dupa axele de miscare, in flexii si extensii, indoiri laterale si rasuciri, la care se adauga circumductia.

Extensia trunchiului, executata cu amplitudine redusa, indreapta si extinde coloana vertebrala, largeste toracele si favorizeaza inspiratia; flexia trunchiului in inclinare, aplecare sau indoire favorizeaza expiratia.

Indoirile laterale favorizeaza inspiratia de partea convexa si expiratia de partea concava.

In rasuciri se produc fenomene mecanice analoage cu cele din indoirile laterale.

Indoirile si rasucirile pot fi folosite ca exercitii asimetrice, unilaterale, de respiratie si ca exercitii corective.

Exercitiile de respiratie insotite de miscari libere ale membrelor inferioare sunt folosite frecvent in gimnastica medicala. Miscarile membrelor inferioare si in special mersul si alergarea sunt bune exercitii ajutatoare pentru respiratie. Persoanele care merg mult sau alearga in fiecare zi prezinta o buna dezvoltare a toracelui si a functiei respiratorii.

Exista insa si alte miscari ale membrelor inferioare care pot fi utilizate ca exercitii ajutatoare pentru respiratie. Aceste exercitii se pot executa simultan sau alternativ, din pozitia stand, culcat sau atarnat; ele nu pot avea o actiune directa asupra toracelui, iar influenta lor se face simtita asupra diafragmului prin intermediul muschilor abdominali.

Cele mai cunoscute exercitii din pozitia stand sunt:

Ridicare pe varful picioarelor, cu inspiratie; revenire cu expiratie.

Ducerea unui picior inainte (oblic inainte, lateral sau inapoi), cu inspiratie; revenire cu expiratie.

Fandare inainte (oblic inainte, lateral sau inapoi) cu inspiratie; revenire cu expiratie.

Flectarea unui genunchi la piept cu inspiratie; revenire in pozitia initiala cu expiratie.

Din pozitia culcat se pot face urmatoarele exercitii:

Flexia genunchilor la piept, cu inspiratie; intinderea lor cu expiratie.

Ridicarea membrelor inferioare intinse in sus, cu inspiratie, coborarea lor cu expiratie.

Departarea membrelor inferioare intinse in sens lateral cu inspiratie, revenire cu expiratie.

Din pozitia atarnat vor fi executate exercitii de respiratie cu miscari de membre inferioare, indeosebi de catre deficientii destul de bine antrenati.

Exercitii care se pot executa la scara fixa, bara, paralele sau inele sunt urmatoarele:

Flexia genunchilor la piept cu inspiratie, intinderea lor cu expiratie.

Departarea picioarelor cu inspiratie, revenire cu expiratie.

Exercitiile de respiratie insotite de miscari complexe sunt mai grele din cauza dificultatii de coordonare a lor cu ritmul respirator. Aceste exercitii pot fi sistematizate dupa cum favorizeaza inspiratia, expiratia ori ambele faze ale respiratiei, sau dupa cum accelereaza, incetinesc sau pastreaza normal ritmul respirator.

Cel mai comun criteriu de grupare a lor ramane pozitia din care se executa si segmentele la nivelul carora predomina efortul fizic.

Exercitiile cu aparate portative formeaza o grupa separata.

Din pozitia stand pot fi executate cele mai numeroase exercitii complexe care favorizeaza respiratia, ca in cele cateva exemple care urmeaza:

Stand cu trunchiul usor inclinat, cu picioarele departate si cu membrele superioare incrucisate in fata; ducerea bratelor lateral (diagonal, in sus), cu ridicare pe varful picioarelor si cu extensia usoara a trunchiului, cu inspiratie profunda; revenire in pozitia initiala, cu expiratie fortata. Miscarea se executa de cateva ori in ritm lent.

Stand cu mainile la piept; pas inainte si ducerea bratelor lateral si inapoi, cu usoare tensiuni finale si inspiratie; apropierea picioarelor inainte sau inapoi cu ducerea mainilor Ia piept si expiratie.

Stand cu picioarele apropiate; ridicare pe varfuri cu ducerea bratelor inainte si in sus (in cerc), inspirand; coborarea bratelor si indoirea genunchilor cu expiratie.

Stand cu picioarele departate si cu bratele intinse in sus; ridicare pe varfuri cu inspiratie, indoirea trunchiului in diverse planuri (inainte, oblic inainte) si coborare pe calcaie, cu expiratie.

Din aceeasi pozitie initiala: indoirea laterala trunchiului, rasucirea sau circumductie spre stanga sau dreapta, cu ducerea bratelor in acelasi sens si inspiratie; revenire cu expiratie. Miscarea se poate face direct dintr-o parte intr-alta.

Stand: ridicare pe varfuri cu ducerea mainilor pe sold, sub axile, la umar, la ceafa, pe crestet, sau cu ducerea bratelor inainte (lateral, oblic sau in sus) si inspiratie; indoirea genunchilor (in ghemuit) cu prinderea gambelor si expiratie.

Din pozitia sezand, numarul exercitiilor de respiratie insotite de miscari active complexe este mai redus, in primul rand pentru ca se micsoreaza numarul miscarilor cu membrele inferioare si in al doilea rand, pentru ca eficacitatea lor este mai mica. Pozitia sezand este totusi indicata in gimnastica medicala aplicata la bolnavi si convalescenti.

Sezand (pe scaun) cu mainile la umar (la ceafa; pe crestet); ridicare in picioare, cu intinderea bratelor inainte, lateral, oblic in sus sau vertical, cu inspiratie; revenire in pozitia initiala cu expiratie.

Sezand (pe podea) cu trunchiul usor inclinat inapoi si cu sprijin pe palme, cu membrele inferioare intinse si departate intre ele: ducerea bratelor inainte (in sus), cu indreptarea trunchiului si apropierea picioarelor, cu inspiratie; revenire in pozitia initiala cu expiratie si relaxare.

Din pozitia pe genunchi, exercitiile de respiratie insotite de miscari complexe repeta in buna parte exercitiile din stand si sezand.

Pe genunchi pe calcaie sezand, cu mainile pe sold (la ceafa, pe crestet) si cu trunchiul usor inclinat inainte; ridicare pe genunchi cu ducerea bratelor inainte (lateral, in diagonala, in sus) si inspiratie; revenire in pozitia initiala (sau cu trunchiul flexat si cu palmele pe sol), cu expiratie si relaxare.

Din aceeasi pozitie: ridicare pe genunchi cu bratele inainte; rasucirea trunchiului intr-o parte, cu inspiratie; revenire in pozitia initiala, cu expiratie.

Pe genunchi, cu un membru inferior flectat anterior, sprijinit pe talpa, cu mainile in pozitia cea mai potrivita, inclinarea corpului inapoi cu arcuire si intinderea bratelor in sus, cu inspiratie; revenire cu indoirea trunchiului inainte si imbratisarea genunchiului anterior, cu expiratie.

Pe genunchi pe calcaie sezand, cu sprijin pe palme (bratele pot fi intinse si in sus, capul intre brate); ridicarea in pozitia pe genunchi si ducerea bratelor in sus (oblic in sus sau lateral), cu inspiratie; revenire in pozitia initiala cu expiratie si relaxare.

Din pozitia culcat, exercitiile de respiratie insotite de miscari active complexe sunt si mai putine, pentru ca numarul miscarilor corpului scade foarte mult.

Culcat pe spate, cu mainile la ceafa (pe sold, la umar), cu picioarele fixate; ridicarea trunchiului in pozitia sezand cu ducerea bratelor lateral (inainte, in sus) si inspiratie; revenire in pozitia initiala cu expiratie si relaxare.

Culcat ventral, cu bratele intinse pe langa corp sau cu sprijin pe palme, in fata; ridicarea capului in sus si arcuirea trunchiului, cu inspiratie; revenire in pozitia initiala, cu expiratie (sau repaus cu capul sprijinit pe dosul mainilor). Miscarea poate fi ingreuiata prin ducerea bratelor inainte, lateral, la ceafa etc.; in acest caz este nevoie sa se fixeze membrele inferioare la nivelul gambelor:

Culcat lateral, cu sprijin pe antebrat; indoirea trunchiului in sus cu inspiratie; revenire in pozitia initiala, cu expiratie. Este necesar sprijinul gambelor.

Exercitiile de respiratie insotite de miscari cu aparate portative sunt foarte utile atunci cand trebuie sa asiguram o mai buna simetrie (se foloseste bastonul) sau o ingreuiere a miscarilor (folosim haltere, maciuci, mingi medicinale). Aceste exercitii sunt indicate mai ales in tratamentul corectiv al deficientilor fizici.

Stand cu picioarele departate, cu un baston tinut de capete; ridicarea bratelor in sus, cu tensiune finala si inspiratie; revenire in pozitia initiala cu expiratie. Miscarea se poate amplifica prin ducerea bastonului peste cap la nivelul umerilor, cu redresarea trunchiului si inspiratie urmata de indoirea trunchiului inainte, cu ducerea bastonului in jos (pana la sol), cu expiratie.

Stand cu picioarele apropiate, cu bastonul tinut de capete in fata pieptului; rasucirea trunchiului cu ducerea bastonului in sensul rasucirii si inspiratie; revenire cu expiratie. Miscarea se poate face intr-un singur sens, alternativ sau dintr-o parte intr-alta.

Stand cu picioarele departate, cu bastonul deasupra capului; indoirea trunchiului lateral, cu inspiratie; revenire la pozitia initiala cu expiratie.

Pe genunchi pe calcaie sezand, cu trunchiul usor inclinat si cu bastonul tinut peste omoplati; ridicare in pozitia pe genunchi, cu ducerea bastonului deasupra capului si inspiratie; revenire in pozitia initiala, cu expiratie.

Exercitii de respiratie cu rezistenta

Pentru a creste si mai mult capacitatea functionala a aparatului respirator se recomanda executarea unor procedee de gimnastica cu rezistenta. Natura acestei rezistente este diferita: se folosesc fie presiunile pe piept, pe spate si abdomen, fie miscari cu rezistenta ale membrelor superioare si ale trunchiului. Presiunile pot fi manuale sau cu obiecte potrivite pentru acest scop: saculeti cu nisip, carti etc.

Cea mai eficace este presiunea cu mainile proprii.

Pacientul isi aplica palmele si degetele intinse pe partile antero-laterale si inferioare ale pieptului si exercita o rezistenta moderata in timpul inspiratiei si o compresie in timpul expiratiei. Aceasta comprimare a bazei toracelui serveste la intarirea musculaturii respiratorii si la largirea partii superioare a toracelui. Se stie ca regiunea subclaviculara si a varfurilor plamanilor este insuficient dezvoltata la unii copii si tineri.

Uneori se foloseste in acest scop o presiune continua, exercitata de o centura stransa sau de un corset ortopedic, care determina amplificarea respiratiei in regiunile superioare ale toracelui.

In tratamentul unor tulburari respiratorii sau al parezelor musculare (dupa poliomielita), specialistii exercita presiuni pe regiunea pieptului sau spatelui care prezinta semne de insuficienta functionala. Presiunile pe abdomen se executa in regiunea epigastrica sau ombilicala, in sensul unei opozitii la miscarile diafragmului.

Aceste presiuni conduc si educa respiratia pacientului, marind amplitudinea si forta miscarilor, reglandu-le ritmul si facandu-l pe pacient sa simta si sa-si supravegheze singur miscarile de respiratie.

Miscarile de respiratie se intaresc si mai mult prin rezistenta opusa miscarilor membrelor superioare care le insotesc. Pentru aceste exercitii se recomanda pozitia culcat rezemat sau sezand rezemat. Se executa cu membrele superioare miscari in toate sensurile, observand ca flexiile, abductiile si rotatia externa a membrelor superioare corespund fazei inspiratorii, in timp ce extensiile, adductiile si rotatiile interne corespund fazei expiratorii.

Prin aceste miscari analitice cautam sa antrenam in lucru un numar cat mai mare de muschi respiratori. Rezistenta opusa miscarilor trebuie sa fie la inceput foarte mica si sa creasca treptat spre o rezistenta sub medie si medie. Miscarile vor fi corect dirijate din punct de vedere al sensului, amplitudinii si fortei folosite.

La sfarsitul inspiratiei se executa usoare tractiuni in axul longitudinal al bratelor, iar la sfarsitul expiratiei se exercita o scurta presiune pe torace.

Miscarile cu rezistenta ale trunchiului corespund si mai bine gimnasticii respiratorii. In general miscarile de extensie, indoirile laterale si rasucirile cu rezistenta insotesc faza de inspiratie; flexia si revenirile din indoirile laterale si din rasuciri corespund fazei de expiratie.

Rezistenta manuala poate fi inlocuita in parte prin exercitiile membrelor superioare, ingreuiate prin aparate portative de gimnastica (maciuci, haltere, mingi), sau prin aparate de mecanoterapie.

Pentru marirea rezistentei in expiratie, mai putem folosi un spirometru incarcat cu greutati usoare sau prevazut cu un tub lung si ingust; pentru marirea rezistentei in inspiratie se propune folosirea unui bandaj elastic, aplicat la baza toracelui.

Ca exercitii usoare si cu caracter de joc pentru copii sunt recomandate procedee simple de rezistenta periferica opusa expiratiei, ca: suflarea printr-un tub de cauciuc al carui capat liber este scufundat in apa; umplerea cu aer a unor camere de cauciuc pentru mingi, umplerea cu aer a baloanelor, stingerea lumanarilor puse la oarecare distanta, imprastierea fulgilor etc.

Exercitiile de respiratie cu rezistenta sunt contraindicate bolnavilor de plamani in stadiul acut si predispusi la hemoptizii, bolnavilor febrili, cu insuficienta cardiaca decompensata.

6. Exercitii fizice care favorizeaza respiratia

Impotriva gimnasticii respiratorii propriu-zise s-au ridicat si continua sa se ridice unele obiectii. Se admite in general ca exercitiile de respiratie pot exercita muschii respiratori, pot amplifica miscarile toracelui si ale plamanilor, pot mari capacitatea vitala si deci ventilatia pulmonara. Nu se admite insa faptul, ca aceste exercitii ar activa intr-o prea mare masura schimburile de gaze intre aerul alveolar si sange si schimburile de gaze de la nivelul tesuturilor. Se mai adauga constatarea ca, uneori, miscarile prea ample si prea puternice, executate fara a corespunde unor nevoi fiziologice, produc la unele persoane neantrenate ameteli si stari de rau.

Impotriva acestor obiectii, se propune efectuarea unui numar suficient de exercitii care sa favorizeze respiratia prin crearea nevoii de a respira. Trebuie sa subordonam exercitiile de respiratie, in primul rand, scopului de a asigura in organism schimburi gazoase active si necesare, si numai in al doilea rand, scopului de a dezvolta toracele, muschii si articulatiile lui.

Sunt recomandate, prin urmare, exercitiile care pun in lucru intens masele mari de muschi ai corpului, care sa consume in contractie cantitati apreciabile de substante energetice si sa determine acumularea in sange si tesuturi a unor abundente reziduuri chimice si a unui exces de bioxid de carbon. in aceste situatii, organismul manifesta o adevarata sete de aer, care nu poate fi satisfacuta decat prin respiratii ample si frecvente. Efortul fizic intens este posibil numai daca se bazeaza pe o functie respiratorie buna; de aici rezulta nevoia de a dezvolta aparatul respirator in aceeasi masura cu aparatul locomotor.

In raport cu desfasurarea efortului fizic in general, exercitiile de respiratie se impart in trei grupe: exercitii de antrenare a aparatului respirator pentru marirea capacitatii sale functionale, exercitii de respiratie pregatitoare pentru probele de efort intens (exercitii de incalzire) si exercitii de respiratie compensatoare si linistitoare dupa terminarea probelor.

In prima grupa sunt cuprinse toate exercitiile de dezvoltare generala si de antrenare a aparatului respirator; aceste exercitii se refera indeosebi la muschii care raman inactivi in respiratiile curente, si anume: muschii auxiliari ai inspiratiei profunde si ai expiratiei fortate. Aceste exercitii au ca scop sa perfectioneze functia respiratorie si sa coordoneze respiratia cu efortul.

In grupa a doua sunt cuprinse exercitiile care amplifica miscarile toracelui si ale diafragmului, maresc ventilatia pulmonara si activeaza schimburile respiratorii, pregatind aparatul respirator pentru efortul intens care urmeaza. Aceste exercitii sunt un mijloc de adaptare a respiratiei si circulatiei la efort si se practica imediat inaintea unei probe fizice grele.

In grupa a treia sunt cuprinse exercitiile de respiratie ce se fac dupa toate eforturile fizice intense, pentru a linisti si regla respiratia si circulatia sangelui si a grabi revenirea la echilibrul functional dinainte de efort. Aceste exercitii mentin ritmul si amploarea respiratiilor la un nivel ridicat, pana ce organismul isi plateste datoria de oxigen contractata in timpul efortului si pana ce functiile mari reintra in ritmul normal de repaus. Asa, de exemplu, alergatorii continua sa alerge dupa curse cu o alura din ce in ce mai lenta, respirand din ce in ce mai linistit si insotind respiratiile cu miscari ample de brate.

Exercitiile fizice care provoaca necesitatea respiratiei pot fi imprumutate din gimnastica, jocuri si sporturi.

Din gimnastica de baza si cea igienica pot fi folosite toate exercitiile care stimuleaza functia respiratorie prin exercitarea unui numar mare de muschi, in eforturi de viteza, forta si rezistenta.

Jocurile dinamice si sportive necesita un mare debit respirator.

Dintre sporturi, atletismul si indeosebi alergarile, inotul si canotajul, schiul si patinajul sunt cunoscute pentru valoarea lor respiratorie.

Mersul pe jos, sub forma plimbarilor in aer curat sau a excursiilor in locuri pitoresti, este considerat ca cel mai bun exercitiu de respiratie pentru orice varsta.

7. Exercitii de respiratie insotite de manifestari fonetice si muzicale

Exercitiile de respiratie insotite de sunete, numere, cuvinte sau propozitii lungi sau repetate, de cititul cu voce tare, constituie gimnastica de respiratie fonetica; exercitiile de respiratie insotite de tonuri muzicale, de refrene si cantece sau