DEZVOLTAREA PRENATALA

DEZVOLTAREA PRENATALA

Viata incepe odata cu unirea a doua celule in corpul uman. In acel moment, mostenirea noului individ este stabilita, dandu-i acestuia un aspect fizic unic si anumite inclinatii catre trasaturi de personalitate specifice sau abilitati mintale. Aceasta compozitie genetica se exprima doar intr-un context precis, impreuna determinand modul in care va arata si se va comporta persoana.

Daca luam in considerare faptul ca dupa 38 de saptamani, cele doua celule microscopice s-au transformat intr-o fiinta umana viabila, pare destul de clar faptul ca in perioada prenatala au loc mai multe modificari decat in orice alt interval al vietii. Structurile si functiile care vor aparea in aceasta perioada vor forma elementele bazale ale alcatuirii fizice si ale comportamentului pentru tot restul vietii.

INCEPUTURILE VIETII

De-a lungul istoriei, oamenii au formulat un mare numar de credinte si superstitii despre inceputurile vietii umane. Pana in secolul al XVIII-lea, era o credinta comuna faptul ca viata incepe printr-o miniatura completa si perfect functionala a fiintei umane, iar de-a lungul perioadei prenatale aceasta miniatura nu face altceva decat sa se mareasca.

O importanta 'controversa' a acestei perioade a constituit-o originea acestui fat preformat. Unii biologi considerau ca el era continut in ovulul matern iar spermatozoizii paterni au doar rolul de a stimula dezvoltarea acestuia. Altii pretindeau ca fatul preformat exista in capul spermatozoizilor, iar uterul matern servea pe post de incubator. Anton van Leeuwenhoek, inventatorul microscopului optic a sustinut ca folosind noul sau instrument a vazut in spermatozoid mici animale de ambele sexe care se impreunau pentru a forma alte noi animale. Mai mult, alti cercetatori ai vremii au afirmat ca pot diferentia spermatozoizii de cal de cei de magar pentru ca animalutele din cei ai magarului au urechile mai lungi.

In 1759, Kaspar Wolff a afirmat ca ambii parteneri contribuie in mod egal iar viata incepe printr-un grup de 'globule' (celule). Aceasta are implicatii foarte importante, intrucat inseamna ca dezvoltarea intrauterina consta in aparitia si diferentierea unor sisteme si structuri noi, si nu doar in marirea unui individ preformat.

Conceptia

Viata fiecarei persoane incepe in clipa in care spermatozoidul, celula din partea tatalui, se uneste cu ovulul, celula din partea mamei. Ovulul este cea mai mare celula din corpul uman, putand fi uneori vazuta fara microscop. Ovulele se matureaza in ovarele femeii, fiind eliberate cate unul la circa 28 de zile in perioada de fertilitate. Ovulul eliberat poate fi fecundat doar pe durata a 24 de ore si traverseaza trompele uterine spre uter.

Daca toate ovulele pe care o femeie le va produce sunt prezente intr-o forma imatura in ovare de la inceputul perioadei de fertilitate, barbatul produce spermatozoizi in mod continuu. In timpul unui contact sexual normal el elimina aproximativ 400 milioane de spermatozoizi, care vor putea supravietui in tractul genital feminin circa sapte zile, dar pot fecunda ovulul doar in primele 48 de ore.

Dintr-un anumit punct de vedere este un miracol chiar faptul ca spermatozoidul si ovulul ajung sa se intalneasca. Mai intai, ovulul poate fecundat doar in trei zile din cele 28 ale unui ciclu menstrual. In al doilea rand, doar o mica proportie de spermatozoizi reusesc sa treaca prin colul cervical in uter. In al treilea rand, spermatozoidul trebuie sa ajunga pana in trompa uterina prin propriile resurse, eventual ajutat de contractiile musculaturii uterului. In al patrulea rand el trebuie sa fie capabil sa intre prin deschiderea trompei uterine. Iar in al cincilea ovulul trebuie sa strabata trompa destul de repede pentru a fi fecundat de spermatozoid atat timp cat ambele celule sunt inca in viata. O astfel de varietate de circumstante face ca un cuplu din zece sau nu fie capabil de procreere. Pe de alta parte, sa tinem cont ca este suficient unul din cei 400 de milioane de spermatozoizi pentru a fertiliza ovulul, iar unele cupluri reusesc aceasta dupa un singur act sexual.

Cromozomi si gene

Caracteristicile si disponibilitatile pe care parintii le transmit mostenitorilor sunt codate in 23 de perechi de cromozomi, prezenti in fiecare celula a corpului. Cromozomii sunt compusi din insiruiri de gene, entitati microscopice care transporta informatia ereditara. Aceste coduri genetice sunt constituite dintr-o substanta chimica foarte complexa numita acid dezoxiribonucleic (ADN). Exista intre 10000 si 50000 de gene, compuse in principal din molecule de ADN, care contin un fel de 'ghid chimic' ce regleaza dezvoltarea oaselor, a ochilor, a creierului si a unghiilor, determinand si inclinatia catre anumite tipuri de comportamente. Toata aceasta informatie este continuta intr-o celula fertilizata mai mica decat o virgula de pe aceasta pagina.

Producerea celulelor sexuale

Cele mai multe celule ale corpului uman contin 23 de perechi de cromozomi, copii directe ale celor 23 de perechi originale cu care fiecare individ si-a inceput existenta. Exista o singura exceptie si aceasta apare la producerea ovulelor si a spermatozoizilor celule numite si gameti. La pubertate, incep sa se formeze gametii printr-un tip special de diviziune celulara numita meioza. Prin meioza, o celula normala ce contine 23 de perechi de cromozomi se divide de doua ori formand patru celule care contin doar cate un exemplar din fiecare tip de cromozom. La inceputul procesului, cromozomii incep sa se apropie de perechile lor in nucleul celulei. Apoi, acesti cromozomi se divid si se deplaseaza spre extremitati opuse ale celulei, apoi aceasta se imparte in doua celule ce contin fiecare 23 de cromozomi si nu cele 23 de perechi obisnuite. Aceste celule se divid ulterior producand patru celule similare lor. Dupa unirea spermatozoidului cu ovulul, rezultatul este o celula cu 23 de perechi de cromozomi.

Transmiterea genetica

Copiii seamana de obicei cu parintii lor prin anumite caracteristici fizice, dar uneori acest lucru nu se intampla. De exemplu, se poate intampla ca mama si tatal sa aiba ambii parul saten, iar unul dintre cei trei copii al lor sa aiba parul blond. Cum sunt transmise caracteristicile de la parinte la copil ?

Desi culoarea parului este usor de observat, transmiterea ei este destul e complicata. Este mai simplu de explicat transmiterea genetica prin examinarea unei caracteristici ce depinde de o singura pereche de gene. Sa luam cazul fenilcetonuriei (PKU), o incapacitate mostenita de a metaboliza fenilalanina, prezenta in anumite alimente. Daca aceasta anormalitate ramane netratata, copilul respectiv va avea un cap mic in raport cu corpul, eczeme, un comportament agitat si o intarziere mintala moderata sau severa.

Pentru a intelege aparitia PKU sa notam cu N gena corespunzatoare unei capacitati metabolice normale iar cu p gena pentru PKU. Cele doua gene, responsabile de aceeasi caracteristica poarta numele de alele. Cromozomii parintilor contin in cazul nostru ambele tipuri de gene notate cu N si p. Atunci cand cromozomii se divid pentru a forma gametii, jumatate dintre spermatozoizi vor contine gena ce determina PKU (gena p) iar jumatate gena normala (gena N), situatie similara cu cea din cazul mamei. In momentul conceptiei vor rezulta patru combinatii posibile. Bebelusul va putea deci sa aiba una dintre urmatoarele combinatii de gene: NN, Np (aceeasi cu pN) sau pp. Daca procesul de selectie este absolut aleator, un sfert dintre urmasii acestui cuplu vor avea gene NN, un sfert gene pp iar o jumatate gene Np.

Care dintre acestia vor manifesta insa semne de boala ? Bebelusul cu NN va fi evident normal iar cel cu pp bolnav. Acestia sunt homozigoti (referitor la aceasta gena). Copilul cu Np este insa heterozigot. Va fi el oare bolnav sau sanatos ?

Raspunsul depinde de care gena este dominanta si care recesiva. O gena dominanta este aceea care se manifesta printr-o caracteristica exterioara chiar si atunci cand se afla cuplata cu o gena diferita pentru aceeasi caracteristica. Gena pereche, cea care nu se manifesta se numeste recesiva. In cazul fenilcetonuriei, gena normala este dominanta in timp de gena PKU este recesiva, de aceea individul care are un set Np va fi sanatos.

Observati ca un exista o potrivire perfecta intre genele unei persoane si trasaturile sale. Aceasta ilustreaza diferenta dintre genotip si fenotip. Genotipul este combinatia specifica de gene alele care caracterizeaza fondul genetic al unui om in timp ce fenotipul reprezinta caracteristicile (fizice sau psihice) asa cum sunt ele observate. In cazul nostru exista trei genotipuri posibile (NN,Np si pp) si doar doua fenotipuri (normal si bolnav) combinatia Np determinand un fenotip normal.

Din mai multe motive, transmiterea genetica este rareori atat de simpla ca in cazul fenilcetonuriei. Mai intai, dominanta nu functioneaza intotdeauna in sistemul 'totul sau nimic'. Pot aparea grade diferite de dominanta, rezultatul fiind uneori o 'medie' a celor doua extreme. In al doilea rand, o gena dominanta poate sa nu-si manifeste prezenta decat daca o alta caracteristica este prezenta. Iar in al treilea rand, cele mai multe caracteristici umane sunt poligenice in sensul ca mai multe gene au o influenta egala si cumulativa asupra aparitiei lor.

Cu cat cercetatorii studiaza mai mult transmiterea genetica, cu atat ea pare mai complexa. Nu se poate inca afirma ca o gena unica este responsabila pentru o anumita trasatura comportamentala.

Cresterea prenatala

Odata ce spermatozoidul si ovulul s-au unit, dezvoltarea are loc intr-un ritm foarte rapid. In aproximativ 38 de saptamani, organismul se transforma dintr-o singura celula intr-un bebelus perfect functional.

Dezvoltarea prenatala este impartita in trei perioade. Primele doua saptamani dupa conceptie constituie perioada germinala, in care ovulul fecundat realizeaza multiple diviziuni celulare. In urmatoarele sase saptamani, ce constituie perioada embrionara, organismul incepe sa prinda forma, aparand diversele organe si sisteme. Ulterior, incepand de la aproximativ 8 saptamani si pana la nastere, organismul in dezvoltare capata numele de fat. Perioada totala de gestatie este de obicei de 280 de zile (40 de saptamani) de la ultima menstruatie normala a femeii sau 38 de saptamani din momentul conceptiei. Varsta menstruala este varsta fatului calculata prin acest procedeu.

Perioada germinala

Imediat dupa fecundare, ovulul incepe sa se divida. Desi celulele corpului uman sunt extrem de diferite in functie de situare si functie, in acest punct toate celulele sunt identice.

Se estimeaza ca ovulul fertilizat are nevoie de aproximativ trei zile pentru a trece din trompa uterina in uter unde mai ramane liber timp de 4-5 zile inainte de a se implanta in peretele uterin. Spre sfarsitul primelor doua saptamani, celulele sunt de acum mult mai numeroase incepand sa se diferentieze. Apare o membrana externa (chorion) si o membrana interna (amnios) care formeaza un sac protector in jurul viitorului organism. In plus, se poate distinge cu ajutorul microscopului placenta, o formatiune a uterului matern care aduce elementele nutritive necesare si elimina reziduurile. Apar trei straturi primordiale de celule: ectodermul, sursa viitoarelor celule ce vor constitui pielea, organele de simt si sistemul nervos; mezodermul din care se vor dezvolta sistemele circulator, muscular si scheletic; si endodermul care va da nastere tractului intestinal si altor organe interne cum ar fi tiroida, ficatul sau pancreasul.

Ramane inca neexplicat de ce aceste celule se diferentiaza in nervi, muschi, grasime sau sange. Unii oameni de stiinta au speculat ideea ca celulele nou produse sunt in mare nediferentiate si neutre. Ele sunt probabil atrase catre locurile unde sunt necesare, iar apoi, sub actiunea unor factori chimici necunoscuti se diferentiaza pentru a servi scopului locului unde se afla.

Spre sfarsitul perioadei germinale, organismul de doua saptamani este deja ancorat in uter, pe care hormonii materni l-au pregatit pentru aceasta functie.

Perioada embrionara

La patru saptamani dupa conceptie, fatul are deja cativa milimetri si are un aspect uman evident. Ceea ce ar putea parea branhii de peste sunt in realitate structuri ale gatului si fetei. Ceea ce ar putea fi vazuta ca o coada este de fapt extremitatea inferioara a coloanei vertebrale. Capul este in mod evident separat de trunchiul rotund si acoperit cu piele si reprezinta jumatate din lungimea totala a corpului. Ochii se deplaseaza anterior de pe fetele laterale ale capului. Fata prezinta structuri primitive dar clare: urechi, nas, buze, limba si chiar gingii. Mugurii care vor deveni brate si maini se vor diferentia in saptamanile ulterioare aparand si degetele.

In aceasta perioada, creierul trimite deja impulsuri care coordoneaza functionarea celorlalte organe si sisteme. Inima bate, stomacul produce cantitati minime de sucuri digestive, ficatul fabrica celule sangvine iar rinichii purifica sangele. Pot fi distinse testicule si ovare, iar sistemul endocrin incepe sa produca hormoni. Totusi, toate acestea se afla inca intr-o stare primitiva si vor mai trece inca multe luni pana sa poata fi considerate complet functionale.

Perioada fetala

Aproximativ la opt saptamani dupa conceptie, cand celulele osoase incep sa se dezvolte, organismul capata numele de fat. Pana la 12 saptamani el a inceput sa se adopte o forma de C, capul fiind mai drept. Membrele sunt schitate, aparand muguri ale viitoarelor degete si unghii. La o inspectie externa se poate deja observa sexul fatului. Buzele se separa de maxilare, apar rudimente de dinti, se formeaza caile respiratorii, creierul si-a dobandit structura, ochiul este organizat, aparand deja straturile retiniene. Maduva osoasa incepe sa produca sange. In acest moment fatul cantareste cateva grame, fiind in lungime de aproximativ 7-8 cm.

Spre 16 saptamani, fatul atinge aproximativ 15-20 cm. Pana acum capul sau a fost enorm raportat la restul corpului dar de acum inainte etajul inferior al corpului va incepe sa creasca pana ce capul va reprezenta doar 25%. Fatul de aceasta varsta arata ca un bebelus miniatura. Arata 'uman', parul ii apare pe cap, oasele pot fi observate prin corp iar organele de simt isi definitiveaza aspectul. Toate organele interne importante si-au atins forma tipica. Desi fatul nu ar putea supravietui in exterior, toate sistemele sale de baza si caracteristicile fizice sunt prezente, pana la parul de pe cap si la glandele sudoripare. Cu toate acestea unele functii necesare pentru supravietuire nu sunt inca bine dezvoltate. Una dintre acestea este capacitatea de a respira. O componenta extrem de importanta in acest proces este surfactantul, o substanta care imbraca alveolele pulmonare permitandu-le sa ramana deschise. Spre 23 de saptamani, fatul dezvolta un mod de a produce si mentine surfactantul, dar nivelul de productie nu este suficient pentru respiratie aeriana, aparand un sindrom de detresa respiratorie ce duce la moarte. Totusi, spre 35 de saptamani (iar uneori mai devreme), fatul isi dezvolta un nou sistem de mentinere a surfactantului care ii va permite supravietuirea in afara uterului.

In general, 180 de zile (sase luni) este considerata varsta minima la care un fat poate sa supravietuiasca in exterior. Au existat cazuri de copii nascuti la varste cuprinse intre 180 de zile si 334 de zile dupa conceptie (varsta normala fiind de 266 de zile). Daca este nascut inaintea varstei normale fatul trebuie plasat intr-un incubator care-l va ajuta sa-si regleze temperatura corporala, facilitandu-i respiratia si mentinand echilibrul sau acido-bazic. Fetii nascuti dupa a 252-a zi sunt considerati de acum normali, chiar daca uneori necesita ingrijiri speciale.

Spre finalul dezvoltarii prenatale, organele interne isi intensifica activitatea, iar ritmul inimii este foarte rapid. Grasimea este o componenta importanta a tesuturilor sale, rotunjind formele corpului. La nastere, un copil normal are aproximativ 50 de cm si cantareste circa 3.5 kilograme; exista insa variatii intre 2.5 si 6 kg sau intre 44-55 cm.

DEZVOLTAREA CREIERULUI

Dezvoltarea sistemului nervos central (creier si maduva spinarii) este integrata si foarte rapida. La inceput exista doar o aglomerare de celule. Pe masura ce acestea se multiplica si se diferentiaza ele formeaza o structura tubulara care se indoaie la un capat, capat ce va deveni creierul. Spre sfarsitul celei de-a patra saptamani embrionul are sira spinarii si un creier cu doi lobi; spre a 16-a saptamana, structurile principale ale creierului sunt asemanatoare celor ale adultului. Cortexul - o patura de celule neurale ce acopera emisferele cerebrale - se dezvolta si el.

Desi etajele inferioare ale creierului sunt responsabile pentru sustinerea vietii, coordonarea unor reflexe si alte comportamente primitive, dezvoltarea lor nu este suficienta pentru a mentine viata in afara uterului. Abia spre 32 - 36 de saptamani, ariile motorii si senzoriale ale cortexului sunt suficient maturizate. La nastere, o mare parte a cortexului este inca nedezvoltata.

In timpul perioadei prenatale, doua evenimente marcheaza cresterea celulara a creierului. Primul este aparitia tuturor celulelor nervoase (neuroni) ai viitorului creier adult. Neurologii estimeaza un numar total de 10 miliarde de neuroni in creierul adult. Cercetarile arata ca acestia sunt prezenti in creierul uman inca de la varsta de 10 saptamani. Al doilea fenomen este reprezentat de dezvoltarea continua a acestor neuroni si a celorlalte celule ale creierului, celulele gliale care par sa joace un rol important in nutritia neuronului si in crearea tecilor de mielina. Celulele gliale continua sa se multiplice pana spre al doilea an dupa nastere, iar mielinizarea par sa continue pana in al patrulea an de viata.

Creierul fetal este imatur in anumite aspecte. De exemplu, cortexul uman este constituit din noua tipuri de neuroni asezati in sase straturi diferite. Nici dezvoltarea si nici distribuirea acestor celule nu este completa in creierul fetal. S-ar parea de altfel ca la adult, fiecare din cele 10 miliarde de neuroni are in medie 10000 de conexiuni cu alte celule. Aceste conexiuni sunt rare la fat. Desi nou nascutul are o mare gama de potentialitati, va fi nevoie de timp pentru a aparea toata bogatia de interconectari neuronale.

COMPORTAMENT PRENATAL

Cat de devreme poate fatul sa raspunda la stimuli si ce fel de raspunsuri da ? Principalul tip de comportament al fatului sunt miscarile. De obicei, prima oara astfel de miscari sunt simtite de mama spre 16 saptamani, dar muschii fatului sunt capabili de miscare de la 8 saptamani. Exista studii care au aratat ca spre 12 saptamani, fatul este capabil sa loveasca cu picioarele, sa-si stranga degetele, sa-si miste capul, si sa raspunda la senzatii tactile.

Spre 23 de saptamani fatul manifesta o activitate spontana bogata. El doarme si se trezeste la fel ca un nou-nascut, avand insa si perioade intermediare neintalnite la acesta. El are chiar o pozitie preferata pentru somn. Spre 24 de saptamani el poate deschide si inchide ochii, sa priveasca in sus, in jos si in lateral. De acum si-a dezvoltat si reflexul de apucare, fiind in curand suficient de puternic pentru a-si tine greutatea intr-o singura mana. Se intampla sa sughite. Spre finalul sarcinii, fatul este activ, desi actiunile sale sunt evident limitate de uter.

Dezvoltarea comportamentala in perioada prenatala corespunde dezvoltarii sistemului nervos si a muschilor corpului. Cel mai precoce raspuns gasit la embrioni apare la circa 7 saptamani. Daca cineva ii atinge zona gurii cu un fir de par, fatul isi misca in mod caracteristic trunchiul si capul. Spre 9 saptamani, fatul isi va indoi degetele la atingerea palmei sau a talpii . Spre 11 saptamani el poate sa inghita. Odata cu dezvoltarea organismului, corpul devine din ce in ce mai sensibil la stimulare iar raspunsul se limiteaza la zona stimulata. De aceea, atunci cand cineva ii atinge gura, apar doar reflexe la nivelul gurii. In ultimele luni inaintea nasterii, fatul se comporta in principal asemeni nou nascutului, avand comportamente de apucare, de supt de lovire cu picioarele si alte reflexe tipice.

Poate fatul sa invete ? Probabil ca da, dar depinde ce vrem sa il invatam. Un studiu a aratat ca producerea unui zgomot puternic langa uterul matern produce initial o crestere a frecventei cardiace a fatului, dar dupa mai multe repetitii, acest efect nu mai survine. De asemeni s-a aratat ca fatul poate raspunde la o vibratie aplicate pe abdomenul matern.

NASTEREA

Spre sfarsitul sarcinii, fatul normal se afla dispus in uter ca intr-un sac ce se deschide in vagin prin cervix. Mecanismele exacte care initiaza travaliul nu sunt cunoscute bine inca. Ele ar putea implica modificari hormonale atat la nivelul mamei cat si al fatului. Pe latura materna, glanda pituitara (hipofiza) elibereaza un hormon, ocitocina, care determina contractia uterului, modificand raporturile celorlalti hormoni. Cand fatul este gata de a fi expulzat, corticosuprarenalele sale produc cortizon iar hipofiza sa produce de asemeni ocitocina. Desi unii cercetatori considera ca nivelul ocitocinei fetale este semnalul ce initiaza nasterea nu s-a putut inca demonstra trecerea hormonului prin placenta.

Travaliul si expulzia fetala

La inceputul procesului, partea superioara a uterului se contracta la intervale regulate si din ce in ce mai scurte, in timp ce parte inferioara a uterului se dilata pentru a permite trecerea fatului. Ulterior, muschii abdominali ai mamei se contracta de asemeni pentru a ajuta expulzia. In afara cazului ca mama este anesteziata, fatul este impins foarte puternic. Acest proces este numit travaliu. La primul nascut, travaliul este de 13-15 ore, dar lungimea lui reala variaza mult de la mama la mama, fiind de altfel net inferioara la urmatorii copii.

Prima etapa a travaliului dureaza pana cand colul cervical este complet dilatat. Ea incepe prin contractii bruste care ulterior devin din ce in ce mai puternice si mai frecvente. In a doua etapa, fatul isi trece capul prin canalul cervical fiind apoi expulzat, procesul durand pana la 80 de minute. Dupa nastere, medicul ii curata copilului nasul si gura cu un aparat special pentru a face respiratia mai usoara. Apoi el leaga si taie cordonul ombilical. Ulterior, contractiile uterine elimina placenta si membranele si restul cordonului ombilical. Acest proces dureaza circa 5-20 de minute, iar placenta este examinata de medic pentru a vedea daca este normala si completa.

Nu toate nasterile au loc astfel. Exista situatii numite prezentatii anormale - de exemplu pelvina, in care copilul se prezinta cu extremitatea inferioara. Astfel de nasteri sunt periculoase, intrucat copilul se poate sufoca. Alti copii se pot naste prin interventie chirurgicala, numita cezariana.

Copilul nou-nascut este evaluat dupa cinci criterii: aspect (culoare), ritm cardiac, reflexe, tonus muscular si efort respirator. Acesta este scorul APGAR, in care fiecare din aceste caractere primeste note de la 0 la 2 (2 insemnand maxim) iar nota totala variaza intre 0 si 10.

Metode de nastere

Timp de multi ani practicile obstetricale erau in general acceptate de femei si medici ca fiind cele mai bune posibile. Recent, un numar din ce in ce mai mare de parinti si medici si-au pus intrebarea daca nasterea trebuie obligatoriu vazuta ca dificila si dureroasa, folosindu-se diverse procedee pentru a o grabi. Antropologii au aratat ca nasterea difera dramatic in culturi diferite, astfel incat acolo unde nasterea este vazuta ca fiind ceva inspaimantator si ascuns femeile au travalii lungi si dificile, in timp ce in culturile care o considera un proces deschis, simplu, femeile au in general nasteri simple si fara complicatii.

Grantly Dick-Read, un medic englez care a remarcat ca unele dintre pacientele sale considerau nasterea ca o experienta pasnica, nedureroasa, a sustinut ca frica este aceea care determina tensiunea ce produce durerea femeilor. Ceea ce el a numit 'nastere naturala' a avut un oarecare succes, iar tehnicile sale, combinate cu cele introduse mai recent de metoda Lamaze au schimbat profund modul in care obstetricienii abordeaza nasterea. In metoda Lamaze, femeile incearca sa inlocuiasca raspunsurile invatate la durere, focalizandu-se asupra respiratiei si incercand sa inhibe senzatiile dureroase.

Cresterea popularitatii metodei Lamaze a condus la schimbari ale multor proceduri obstetricale. De exemplu, in multe spitale din America, este permisa prezenta sotului in sala de nastere pentru ca acesta sa-i poata oferi sotiei sprijin emotional. Mai mult, unele proceduri de rutina in unele spitale, de la anestezie epidurala la epiziotomie au fost eliminate.

Frederick Leboyer, un obstetrician francez a dus abordarea psihologica a nasterii ceva mai departe. El s-a centrat pe emotiile si senzatiile bebelusului, recomandand liniste si calm, lumini blande, amanarea taierii cordonului ombilical, contactul fizic al nou-nascutului cu mama sa si o imbaiere in apa calda a acestuia, apa calda fiind o imitatie a mediului intrauterin. Leboyer opune imaginea traditionala a bebelusului care urla fiind tinut de glezne cu capul in jos cu cea a nou nascutului surazator nascut prin metoda sa

DEZVOLTAREA SI COMPLICATII APARUTE LA NASTERE

Chiar daca majoritatea sarcinilor si nasterilor duc la copii normali si sanatosi, pot aparea factori genetici sau de mediu care sa duca la anormalitati. Unele astfel de defecte sunt minore, altele necesita interventie medicala sau chirurgicala, iar altele ameninta viata nou-nascutului.

Anormalitati cromozomiale

Cand o celula se divide pentru a forma gametul, procesul poate sa nu decurga in mod obisnuit. In timpul meiozei, o pereche de cromozomi poate sa nu reuseasca sa se scindeze, astfel ca una dintre celulele rezultate are un cromozom in plus iar alta un cromozom in minus. Daca acel cromozom lipsa este un cromozom sexual copilul ajunge la ceea ce se numeste Sindrom Turner. Astfel de copii (fetite) tind sa fie mici, cu gatul scurt, urechi joase si degete scurte. Ele nu prezinta caracterele sexuale secundare si au o intarziere mintala usoara spre moderata.

Celula cu un cromozom in plus va duce la aparitia unei persoane cu un numar anormal de cromozomi in toate celulele sale. Fiecare dintre cele 23 de perechi de cromozomi a primit un numar. Daca ovulul fecundat are 3 cromozomi 21 atunci bebelusul va suferi de Sindrom Down (incorect numit mongolism) avand caracteristici fizice si psihice specifice.

In afara de prezenta unui cromozom suplimentar, sindromul Down poate aparea prin atasarea de material cromozomial suplimentar din cromozomul 21 la alt cromozom. Acest proces este mai rar dar este mostenit.

Riscul de a avea copii cu sindrom Down este din ce in ce mai mare odata cu cresterea varstei mamei. Riscul de a avea un copil cu sindrom Down este de 1 la 2500 la mamele mai tinere de 20 de ani, de 1 la 1900 la mamele intre 25 si 29 de ani si de 1 la 1000 la mamele intre 30 si 34 de ani, raportul crescand la 1 la 100 la 40-44 si 1 la 50 la peste 45 de ani. Sunt si alte anormalitati care apar la sarcinile tarzii, de aceea se recomanda conceperea copiilor inainte de 40 de ani.

Amniocenteza

Sindroamele Down si Turner sunt doar doua din multele anormalitati cromozomiale. In plus, fatul poate suferi din cauza multor afectiuni. Este in mod evident util sa putem detecta o anormalitate cromozomiala sau o boala cu risc fatal inca din fazele precoce ale sarcinii.

Exista posibilitatea ca medicul sa introduca un ac prin peretele abdominal si sa extraga putin lichid amniotic. Acest proces, numit amniocenteza trebuie realizat intre saptamanile 14 si 16 dupa conceptie.

Fatul elimina celule in acest fluid, iar acest celule pot fi crescute in medii de cultura si analizate pentru depistarea anormalitatilor cromozomiale. In plus, chimismul lichidului amniotic ofera adesea informatii despre alte afectiuni posibile. Procedeul implica totusi un anumit risc pentru fat si de aceea nu este folosit ca operatie de rutina.

Starea de sanatate a mamei

Desi mediul uterin este de obicei stabil, el nu este imun la influentele starii materne. Daca mama este expusa excesiv la raze X, mai ales in primele luni de sarcina, fatul poate prezenta risc de malformatii. Secretia insuficienta a anumitor hormoni de catre glandele endocrine ale mamei pot afecta dezvoltarea fetala iar incompatibilitatea sangelui intre mama si copil poate duce la o nastere prematura, intarziere mintala sau tulburari cardiace. De asemeni, medicamentele luate de mama pot influenta fatul.

Deoarece cele mai multe organe si sisteme se dezvolta in primul trimestru al sarcinii, factorii materni au cel mai mare impact asupra fatului in aceasta perioada.

Boli. Daca mama se imbolnaveste de rubeola in primul trimestru de sarcina, boala va putea cauza anormalitati de dezvoltare a fatului, cum ar fi orbirea, surditatea, afectiuni cardiace si cerebrale. Din fericire nu toti copii mamelor cu rubeola sunt anormali, dar riscul este cu atat mai mare cu cat boala survine mai devreme.

Alte afectiuni ale mamei pot avea de asemeni consecinte nefericite pentru fat. Doua astfel de boli sunt sifilisul si gonoreea. Ambele sunt boli venerice si trebuiesc tratate corespunzator. Pentru a evita conjunctivita gonococica (gonococul este agentul etiologic al gonoreei) se practica instilarea de picaturi de solutie de azotat de argint sau de penicilina in ochii tuturor nou nascutilor.

Sensibilitatea imunologica materna. Sangele uman are mai multe tipuri. Cele mai multe nu sunt compatibile intre ele, de aceea medicul care recomanda o transfuzie se asigura ca bolnavul primeste un sange potrivit. De obicei nu exista o incompatibilitate grava intre sangele matern si cel fetal. Totusi, 1 din 200 de sarcini prezinta o diferenta cruciala la nivelul factorului Rh.

Aceasta situatie apare atunci cand mama este Rh negativ iar tatal Rh pozitiv, copilul avand factorul Rh pozitiv (dominant). De obicei nu apar probleme la prima sarcina ci doar la urmatoarele putand aparea anticorpi materni care trec in circulatia fetala si distrug globulele rosii. Daca un astfel de copil supravietuieste el va avea probabil o intarziere mintala sau paralizie cerebrala.

Daca o astfel de situatie este depistata la timp, mama poate primi imediat dupa nasterea primului copil o injectie cu o substanta care impiedica formarea anticorpilor, permitandu-i sa aiba si urmatorul copil cu Rh pozitiv.

Hrana. Aproape toate vitaminele mineralele si elementele nutritive sunt transportate prin placenta catre fat. Fatul nu stocheaza nici una dintre aceste substante, cu exceptia fierului. De aceea, starea nutritionala a mamei, in special pe durata primului trimestru, este un factor extrem de important pentru dezvoltarea normala.

Unele deficiente materne severe sunt asociate cu o rata crescuta a anormalitatilor. Deficitul de calciu, fosfor, vitamine B, C si D determina o frecventa mai mare a malformatiilor fetale.

Drogurile si fumatul. O regula de aur le sfatuieste pe femei sa ia cat mai putine medicamente pe durata sarcinii. Tragedia din anii 1960, cand multe mame care au luat un sedativ special numit talidomida au nascut copii cu brate si picioare deformate ilustreaza consecintele pe care le pot avea substantele chimice.

Drogurile (marijuana, amfetamina, LSD, psilocibina) sunt considerate a avea efecte mutagene, producand multiple anormalitati ale fatului, alterandu-i structura genetica.

Cu cativa ani in urma, un grup de medici au remarcat ca nou nascutii mamelor alcoolice sufereau de ceea ce va fi numit sindrom alcoolic fetal. Actualmente sunt in curs programe de cercetare pentru a preciza efectele consumului de alcool matern.

Studiile pe animale au aratat ca si doze moderate de alcool pot produce malformatii, de aceea se recomanda mamelor sa se abtina de la consumul de bauturi alcoolice.

Fumatul poate si el influenta fatul. Fumatul la femei care de obicei nu fumeaza produce o crestere a ritmului cardiac fetal. S-a aratat ca mamele care fumeaza au in medie copii mai mici in inaltime si greutate.

Starea emotionala. Nu este rara afirmatia ca o mama care a trecut printr-un stress emotional puternic sa dea nastere unui copil afectat de aceasta stare. Acest efect al emotiilor materne a fost adesea un subiect de folclor.

Unele investigatii au sugerat ca starea emotionala poate sa influenteze starea fatului. S-a demonstrat pe animale si pe oameni ca experientele stresante ale mamei afecteaza greutatea la nastere, dezvoltarea motorie, ritmul cardiac si emotivitatea copilului. Daca mamele sunt supuse unui stres emotional scurt si intens, miscarile copilului sporesc doar pentru un scurt timp; daca stresul este insa prelungit, activitatea fatului este mult intensificata.

NOU NASCUTUL

Nou nascutul este un amestec ciudat de competente si incapacitati. Toate organele sale vitale sunt formate si functionale. Spre deosebire de puii altor mamifere, ochii sai sunt deschisi. Copilul poate auzi, vedea si mirosi, poate plange se poate hrani si isi poate misca extremitatile. Vom descoperi ca desi noii nascuti isi petrec cea mai mare parte din timp dormind, corpul lor este bine pregatit pentru viata in afara uterului matern. Multe din functiile lor bazale cum ar fi somnul si trezirea, foamea setea si suptul, temperatura corporala sunt mentinute in echilibru in raport cu ritmurile biologice.

Ei poseda un set de reflexe, multe din ele pentru doar cateva saptamani, care le permit sa se hraneasca si acomodeze intr-un mediu strain. Cele mai multe dintre organele lor de simt sunt functionale sau aproape, fiind utilizate pentru explorarea activa si selectiva a mediului. Bebelusii sunt capabili de invatare, fiecare posedand rudimentele unei personalitati si a unui temperament unic.

Desi perioada neonatala este estimata diferit de la prima saptamana de viata la doua saptamani, cei mai multi cercetatori considera ca bebelusul este nou nascut pana la sfarsitul primei luni de viata independenta.

FUNCTII SI RITMURI DE BAZA

Temperatura

Omul este o fiinta cu sange cald, ceea ce presupune ca el face eforturi de a-si mentine temperatura intre anumite limite. La noul nascut, reglarea temperaturii este importanta pentru ca functiile indeplinite de majoritatea celulelor sunt controlate de enzime, care nu pot functiona decat intr-un interval termic foarte ingust.

Daca temperatura bebelusului scade sub o anumita limita, unele functii ale sale pot incetini pana la un nivel periculos (de exemplu metabolismul). Daca dimpotriva se supraincalzeste, activitatea sa fiziologica devine prea rapida ceea ce activeaza un mecanism care scoate din functie enzimele. Daca temperatura corpului bebelusului creste prea mult el tinde sa respire mult mai frecvent, sangele ii devine acid, fiind dezechilibrate si alte mecanisme biochimice si fiziologice.

La adulti mecanismul termoreglarii este bine pus la punct chiar daca in principiu au loc aceleasi fenomene. La cresterea temperaturii, metabolismul este incetinit, vasele de sange se dilata iar sangele este dirijat catre piele unde se elimina caldura cu ajutorul transpiratiei care se evapora dar si prin respiratie. Cand temperatura coboara prea mult, caldura este pastrata prin reducerea fluxului sangvin in piele si prin contractia muschilor care genereaza caldura.

Nou nascutul are insa probleme deosebite. Suprafata corporala expusa aerului este foarte mare raportata la suprafata corpului, are un strat adipos redus si de aceea pierde caldura de patru ori mai mult decat un adult. Imediat dupa nastere apar si mecanismele de adaptare. La 15 minute de la nastere apare constrictia vaselor pielii datorata frigului iar la 2-3 ore raspunsul metabolic la frig este la fel de bun ca si al adultului in raport cu greutatea sa dar nu si cu suprafata corporala. Mecanismele de termoreglare nu lipsesc ci sunt doar suprasolicitate.

Eficienta termoreglarii este verificata inca din mediul spitalului. Temperatura intrauterina este de aprox. 37 C iar in exterior ea depaseste rareori 20 C. copii se nasc uzi si sunt imediat imbaiati ceea ce duce la o pierdere de caldura prin evaporare. Bebelusul este astfel fortat sa produca de doua ori mai multa energie pe kg-corp decat adultul in aceleasi conditii.

Activitati si stari:

A) Activitatea dominanta este somnul care ocupa 4/5 din 24 de ore. Este repartizat pe 7-8 reprize, doua in timpul zilei si restul noaptea de regula 3 ore somn si 1 ora veghe, cea mai lunga perioada fiind de cca. 4,5 ore. De la 6 saptamani perioadele se lungesc iar cea mai critica perioada pentru consolidarea somnului nocturn este 4-6 saptamani. In somn copilul este mai putin sensibil la stimularea si este astfel o forma de aparare pentru copilul care nu poate acum prelucra toti stimulii cu care vine in contact. Intre formele de somn, somnul profund sau non REM se prezinta ca o stare de repaus total fara cea mai mica miscare motorie, cu muschii faciali relaxati si cu o respiratie linistita si cu un model regulat. Trezirea in aceasta stare instaleaza o perioada de confuzie

Somnul REM nu este superficial, chiar daca mai este numit si asa, din cauza ca trecerea din acest tip de somn in stare de veghe necesita o mare cantitate de stimulare. Trezirea in aceasta faza permite orientarea imediata in realitate. In somnul REM copilul efectueaza miscari bruste si scurte, scanceste se intoarce ocazional misca ochii rapid, face diferite grimase (se incrunta, isi increteste si isi tuguie buzele), respira neregulat si mai rapid decat in somnul profund.

Copilul poate prezenta si o stare de somnolenta cu relativa inactivitate, rasuciri si zbateri ale corpului ocazionale cu inchideri si deschideri intermitente ale ochilor cu un model respirator regulat dar mai rapid ca in somnul profund.

Inactivitatea are drept caracteristici ochii deschisi cu o expresie specifica si o luminozitate aparte. Activitatea propriu-zisa: copilul poate fi tacut sau se exprima prin scancet sau geamat, foarte frecventa fiind activitatea motorie insotita de respiratia neregulata.

B) Tipatul si plansul apar ca o vocalizare puternica si intensa insotita de activitate motorie viguroasa, fata contorsionata, corpul se inroseste. La anumitii copii pot aparea lacrimi la 24 de ore dupa nastere. In primele 2 saptamani dupa nastere plansul poate ocupa 2 ore din 24, 3 ore la 6 saptamani iar intre 2-5 luni o ora. Excesul de plans atrage atentia fiind un raspuns involuntar neinvatat.

Din punct de vedere psihologic tipatul este un raspuns adaptativ de inalta factura menit sa incite pe parinti si sa-i oblige in acordarea asistentei deoarece putine sunete din repertoriul uman sunt mai tulburatoare si mai enervante decat tipatul copilului. Prin tipat copilul isi conditioneaza antrenorul social fortandu-l sa-i acorde atentie prin gesturi de linistire (mangaieri, luatul in brate). Exista mai multe tipuri de tipete:

1)Tipat cu model de baza- care incepe cu o forma neregulata cu intensitate joasa pentru a deveni ritmic si mai puternic.

2)Modelul suparat este ritmic si energic

3)Modelul suferintei incepe printr-un tipat, urmeaza cateva secunde de liniste urmate de episoade de tipete energice si convulsive.

Reactiile parentale la cele trei tipuri sunt diferite, maximul de disconfort apare pentru modelul doi. S-a constatat ca reactiile la plansul copilului sunt similare indiferent de sexul celui care il asculta. Tipatul are un rol functional si ca un criteriu pentru depistarea unei stari de boala (tipat al copilului malnutrit) sau a anormalitatii (tipat de pisica sau cel din sindrom Down).

C) Suptul ocupa o mare parte din timpul de veghe distribuit in 8-14 faze de hranire pe zi. Diferentele individuale pot fi destul de mari la nou nascutii care solicita hrana la intervale de 1 ora - 1ora jumatate altii la 3-4 ore.

Reflexele nou-nascutului

Apar ca fiind raspunsuri simple involuntare si neinvatate la un stimul anumit. Desi nu toate sunt necesare supravietuirii de durata, la nastere ele sunt buni educatori ai dezvoltarii neurologice a copilului. Prezenta lor poate fi pusa in evidenta inca din faza prenatala cand fetusul poate prezenta unele comportamente reflexe.

La nastere nou-nascutul prezinta 27 de reflexe.

Reflexul Moro este prezent in perioada pana la 7 luni si consta in extensia membrelor inferioare si superioare in momentul indepartarii suportului pentru gat si corp. Daca se mentine si dupa 9 luni poate fi un semn de retard.

Reflexul profund (de inradacinare) are valoare adaptativa si diagnostica, este prezent inca dinaintea nasterii si dispare dupa a 3-a sau a 4-a luna de viata. Acest reflex consta in aceea ca la atingerea obrazului la colturile gurii copilul intoarce capul in directia atingerii, deschide gura si executa miscari de supt.

Reflexul pasitului. 58 % din bou-nascuti il prezinta la sfarsitul primei saptamani si consta in capacitatea de a face pasi daca sunt sustinuti in pozitia verticala usor inclinati in fata si atingand cu talpile un suport.

Reflexul palmar (de prindere) apare in perioada fetala la peste 5 luni de sarcina. Dispare dupa 3-4 luni de la nastere sau dupa alti autori se restructureaza si este incorporat in activitatea voluntara de prindere a obiectelor care apare dupa 4-5 luni.

Reflexul inotului se considera ca dispare dupa 4 luni dar pana atunci este prezent inca de la nastere si consta in capacitatea copilului ca in momentul cufundarii lui in apa sa dezvolte miscari coordonate a acestor comportament sa se mentina la suprafata, sa nu inghita apa. Are valoare diagnostica.

Reactia timpurie la iluzia prapastiei este controversata daca este innascuta sau invatata. Copii de 2-3 luni care sunt pusi cu jumatate de corp pe placa jumatate transparenta si jumatate cu model, prezinta modificari de ritm cardiac. La 6 luni copii desi vin cu repeziciune pana la marginea "prapastiei" refuza sa mearga mai departe chiar daca sunt stimulati de mame cu diferite tentatii.

Strans legata de activitatea reflexa a copilului este prezent si fenomenul de habituare sau invatare negativa.

Prin invatare negativa se intelege capacitatea de inhibare a unui raspuns de tip reflex in conditiile in care stimularea nu se schimba sub aspectul intensitatii sau este facuta fara pauza. Instalarea habituarii nu distruge si nici nu modifica reflexul.

Habituarea este considerata ca fiind o proba a prezentei unor capacitati mnezice timpurii. A nu mai reactiona la acest stimul presupune sa-l recunosti; de aceea habituarea poate fi considerata si o forma a memoriei timpurii.

Invatarea prin conditionare operanta poate sa apara la toti nou nascutii la 2-5 zile, cu conditia sa se bazeze pe un reflex esential pentru supravietuire (de exemplu reflexul profund asociat cu un stimul sonor; la 3 saptamani reflexul conditionat se formeaza dupa 300 de repetitii, la 5 luni dupa 30 de repetitii).

Senzorialitatea

Din ceea ce se stie astazi, adaptarea senzoriala monopolizeaza prioritar energia sugarului in primele 6 luni de viata. Se poate aprecia ca inca de la aceasta varsta dar si in cele ce urmeaza, copilul are posibilitati mai mari si mai timpuriu decat se credea in ce priveste senzorialitatea.

Vederea

Copilul are un aparat vizual intact si functional inca inainte de nastere (exista reactii la stimuli luminosi puternici). Chiar daca este functional aparatul vizual prezinta unele imaturitati: retina si nervul optic nu sunt maturizate, nu are capacitatea de convergenta a globilor oculari (apare dupa 3 luni), posibilitati reduse de acomodare vizuala datorita nedezvoltarii muschilor care intervin in acest proces, copilul vede obiecte care au dimensiuni de peste 10 cm optim fiind 20-25 cm. Vederea periferica este si ea mai limitata, campul vederii unui adult acopera 180 in timp ce a nou nascutului acopera doar 60 , blocand 2/3 din stimuli. Acuitatea vizuala este capacitatea de a vedea si sesiza detaliile. La nou nascut este de 10 ori mai scazuta spre deosebire de adult. Discriminarea vizuala este prezenta si se manifesta prin preferinta pe care copiii o au in mod diferentiat anumitor stimuli. Un studiu efectuat pe copii cu varsta intre 10 ore si 5 zile arata urmatoarea ierarhie a preferintelor

1)fata schematica alb-negru

2)o hartie colorata cu ceva scris pe ea

3)o schita alb negru o ochiului

4)un cerc rosu urmat de unul alb si unul galben

Copii sunt mai mult atrasi de structuri decat de diferentele de culoare, iar la nivelul structurilor sunt atrasi mai mult de modelele fetei decat de alte modele, mai mult de modelele complexe decat de cele simple, de cele ovale decat de cele drepte si de cele curbe de cele ascutite. Copilul poate urmari miscarile incete si poate distinge si exprima preferinta pentru grade diferite de luminozitate (de exemplu un copil de 3-4 zile prefera in ordine: luminozitatea intermitenta, stralucire puternica, luminozitate diminuata).

Activitatea vizuala a nou nascutului nu este nediferentiata si haotica, ci functioneaza dupa legi proprii care cunoscute pot ajuta si favoriza fenomenul de stimulare si educare. Cercetari recente indica prezenta unor capacitati timpurii ale copilului de a imita miscari faciale ale adultului. Filmarea simultana a fetei adultului ca fata stimul (surade, scoate limba, se incrunta) a condus la observarea unor reactii de raspuns similare.

Auzul

Acest simt functioneaza cu patru luni inainte de nastere, iar aparatul neurologica ce permite discriminarea intre tonuri este functional probabil cu doua luni inainte de nastere. In aceasta perioada sunetele sunt atenuate deoarece caile auditive sunt umplute cu lichid amniotic. Toti nou nascutii normali pot auzi, iar unele rezultate arata ca auzul sau este la fel de bun ca al adultului.

Gustul si mirosul

Se cunosc destul de putine despre simtul gustului la nou nascut, dar s-ar parea ca este redus. El nu poate diferentia intre sare, zahar, suc de lamaie, chinina sau apa distilata desi el prefera laptele sau solutiile dulci. Studiile arta ca in primele zile de viata simtul gustului se dezvolta foarte mult.

Nou nascutii reactioneaza vizibil la mirosuri puternice. Ei vor intoarce capul de la mirosul de amoniac sau otet, putand face diferente intre mirosuri complexe. Finetea simtului mirosului la nou nascuti poate fi ilustrata de cercetarea lui MacFarlane. El a observat ca daca este asezat alaturi de sanul mamei copilul isi intoarce capul spre aceasta inainte de a-l vedea sau atinge.

Perceptia si atentia

Atentia vizuala

Dupa cum se va vedea mai tarziu bebelusul percepe stralucirea, miscarea si regularitatile obiectelor. Obiectele care sunt prea luminoase sau prea palide nu-i vor atrage privirea. Un bebelus de 2-3 zile va privi mai mult timp obiectele cu o stralucire moderata decat pe cele luminate excesiv sau insuficient. Bebelusii raspuns rapid la miscare. Un nou nascut de 5 zile care suge dintr-un biberon isi va opri ritmul suptului daca o lumina se misca in campul lui vizual. In ciuda faptului ca cei doi ochi ai sai nu urmaresc intotdeauna acelasi lucru, nou nascutul poate urmari un obiect in miscare daca aceasta nu este prea rapida. Abia spre 3-6 saptamani capacitatea de urmarire vizuala devine coordonata si precisa.

Contrastul. Cand bebelusii urmaresc un model, ei tind sa urmareasca cu privirea punctele de contrast maxim. Ei nu urmaresc sistematic intregul desen ci isi concentreaza atentia pe anumite portiuni mai relevante pentru ei anume cele cu contrast maxim. Odata gasit un astfel de punct de contrast bebelusul ramane centrat pe el si nu mai cauta un altul. Atunci cand cerceteaza mediul noii nascuti au tendinta de a explora mai curand pe orizontala decat pe verticala, iar daca lumina o permite aceasta cautare pe orizontala este indrumata catre punctele de contrast.

Atentia auditiva

Este mai greu de explorat acest tip de atentie. De obicei este studiat indirect prin inregistrarea si monitorizarea pulsului, a respiratiei si suptului atunci cand sunt expusi unor sunete. Ei raspund diferit la sunete de inaltimi diferite. Tonalitatile joase tind sa linisteasca un bebelus suparat in timp ce frecventele inalte par sa-l deranjeze provocand o reactie de "inghetare". Exista de asemenea dovezi ca bebelusul raspunde mai repede la sunete de frecventa vocii umane si la sunete de lungime moderata.

Din cele expuse mai sus reiese ca lumea perceptiva a nou nascutului este mai putin haotica decat se credea dar desi sistemele senzoriale functioneaza, capacitatea de a detecta stimuli si de a discrimina intre ei este limitata.

Adaptarea la mediu

Memoria si analiza perceptiva

Nou nascutul isi petrece cea mai mare parte a timpului dormind, motaind, cerand de mancare sau hranindu-se. el este treaz si atent doar 30 de minute la 4 ore. Care este efectul pe care il au diferitele obiecte puse in leaganul sau de catre parinti? S. Friedman a studiat acest lucru la copii de 1-4 zile. O tabla de sah I-a fost aratat bebelusului timp de 60 de secunde. Stimulul a fost prezentat in mod repetat pana cand bebelusul se uita la el cu 8 secunde mai putin ca prima oara. In acest moment inseamna ca el s-a obisnuit cu acest obiect, ca a invatat stimulul si isi aminteste ceva despre el, dar este posibil si ca el sa se fi plictisit. Pentru a exclude aceasta posibilitate cercetatorul a aratat un alt stimul, la care copilul s-a uitat o perioada mai lunga ceea ce insemna ca l-a diferentiat de cel anterior. Se poate concluziona ca nou nascutii pot memora anumiti stimuli pentru 5-10 secunde, sa si-i reaminteasca si sa faca diferenta intre acestia si alti stimuli.

Conditii ale invatarii

Una din conditiile principale este timpul. Nu poate exista o intarziere a recompensei, bebelusul care nu primeste o intarire in prima secunda nu va invata. O alta cerinta este repetitia: un stimul trebuie prezentat in mod repetat si cu pauze foarte scurte. Aceste cerinte isi micsoreaza importanta odata cu cresterea in varsta. Pentru bebelus se poate ca intervalul dintre actiunile lui si reactia antrenorului social sa fie mai lung de o secunda. Pe de alta parte chiar daca temporizarea este buna conditia repetitiei sa nu fie indeplinita. Din cele doua conditii ale invatarii se poate ca nici una sa nu fie indeplinita la timp si sa existe o "privare naturala", o perioada de timp in care bebelusul este capabil de invatare dar nu are conditiile necesare.

Personalitatea si relatiile sociale

Este putin exagerat sa vorbim despre personalitate la nou nascuti. La adulti personalitatea este judecata in termeni de comportamente verbale, cognitive si emotii exprimate in context social. La nou nascuti nu se pot diferentia astfel de categorii. Ei se pot diferentia totusi prin activitatea motorie, iritabilitate si reactivitate precum si dupa modul in care se angajeaza in relatii sociale primare.

Activitate, iritabilitate, reactivitate

Unii nou nascuti sunt mai activi decat altii, isi agita mai frecvent bratele si picioarele, utilizeaza mai mult timp jucariile, iar acest lucru este evident pentru mame inca din perioada prenatala cand acestia sunt de asemenea mai activi miscandu-se mai mult si mai energic.

Bebelusii difera foarte mult si in privinta iritabilitatii in general. Unii plang foarte mult altii nu, unii dorm foarte mult si au la trezire episoade de iritabilitate.

O alta diferenta este la nivelul reactivitatii. Unor bebelusi le place sa fie alintati, mangaiati in timp ce altii reactioneaza la astfel de manifestari prin crispare. Astfel de raspunsuri comportamentale din partea copiilor sunt importante pentru parinti, care pot avea impresia ca nu sunt suportati de copiii lor, ca nu sunt buni parinti si isi formeaza atitudini negative care pot influenta mai tarziu interactiunea cu copiii lor.

Alte predispozitii ale bebelusului care pot fi importante pentru personalitatea copilului au fost identificate de Alexander Thomas (1963). Din convorbirile purtate cu mamele au fost retinute patru caracteristici importante de personalitate: nivel de activitate, comportament de apropiere respingere (de ex. Prima reactie la un stimul nou), pragul reactivitatii, adica cantitatea de stimulare necesara pentru a produce un raspuns si starea generala afectiva (prietenos-neprietenos, vesel-suparat).

Relatiile sociale

Relatiile sociale ale nou nascutului pot parea primitive fata de standardele adulte. Se poate vorbi de o relatie sociala atat timp cat exista comunicare intre indivizi. Copilul comunica cu parintii sai, e adevarat intr-o forma rudimentara mai ales nonverbala.

Modul in care un nou nascut este hranit a fost considerat a avea consecinte majore asupra dezvoltarii personalitatii si a relatiilor sociale ale copilului. Astfel de idei isi au originea in teoria freudiana care apus accent pe impactul evenimentelor timpurii in viata copilului. Dat fiind ca nou nascutul isi petrece cea mai mare parte a timpului din starea de veghe mancand, este normal sa presupunem ca relatiile sociale incep in perioada de hranire. Constructie corpului uman face ca bebelusul si mama sa fie situati intr-o pozitie care sa faciliteze comunicarea. Copilul alaptat are fata mamei la o distanta de circa 20-24 de cm, distanta optima pentru focalizarea privirii.

Ceea ce pare a fi un mod remarcabil de comunicare intre nou nascut si parinte este imitatia. Studiile au aratat ca un bebelus de 1-2 saptamani il va imita pe adultul care isi deschide larg ochii, gura sau isi scoate limba. Remarcabil este ca aceasta abilitate sociala dispare rapid, reaparand abia la sfarsitul primului an de viata. Poate cea mai evidenta metoda pe care bebelusul o foloseste pentru a comunica este plansul. In general un bebelus plange pentru a spune "ajutor", el putand avea tipuri diferite de plans dupa acum acesta este produs de foame, durere sau suparare. Plansul pare a fi o activitate autonoma. Daca I se pun casti pe urechi in care el poate auzi sunete normale plansul nu este intrerupt; o astfel de activitate ar intrerupe in mod sigur vorbirea unui adult. Se pune intrebarea daca aceste diferente sunt detectabile de catre parinti sau doar de cercetatori. Daca o mama aude inregistrari ale plansului propriului copil si ale altor copii, plansul fiind provocat de acelasi stimul la toti, mamele isi identifica bebelusul la cateva saptamani dupa nastere.

Comunicare sociala este bidirectionala. Se pare ca incepand din momentul nasterii, copilul detecteaza o anumita dimensiune sociala a plansului si raspunde emotional. Simner (1971) a observat ca nou nascutii de 2-3 zile plang mai frecvent cand aud un alt nou nascut plangand decat daca aud un alt nou nascut plangand decat daca aud alte sunete de aceeasi amplitudine si frecventa. Personalul maternitatilor stie ca daca un copil incepe sa planga toti ceilalti il imita. Unii cercetatori sustin ca acest comportament ar fi precursor al empatiei.

Comunicarea apare atunci cand parintele raspunde la plansetul copilului. Exista mai multe moduri de a-l linisti in afara de hranire: stabilizarea temperaturii corporale prin infasare, repozitionarea acestuia, miscarea lui care poate avea un efect linistitor dar anumite tipuri de miscari sunt mai eficiente decat altele. Un psiholog a construit un leagan special pentru a stabili ritmul optim al leganatului: o leganare pe secunda, cu amplitudinea de 5-6 cm va calma un bebelus in mai putin de 15 secunde iar acesta va ramane linistit si dupa oprirea leganatului.

Stimularea auditiva in special prin sunet pulsatile pare de asemeni sa linisteasca copilul. Intr-un experiment, bebelusii care au ascultat sunete comparabile cu bataile inimii umane timp de 4 zile au plans mai putin si au crescut in greutate mai mult decat altii. Concluzia a fost ca ei cu fost conditionati in perioada intrauterina la bataile inimii materne, acest ritm avand o importanta deosebita in timpul vietii. Cercetari ulterioare au aratat ca si sunetul unui metronom sau al unui cantec de leagan sunt la fel de eficiente pentru linistirea unui nou nascut si in general orice stimul sonor mai ales cele moderate.

Dupa cum a fost precizat anterior, bebelusul raspunde in special la vocea umana. Studii recente arata ca nou nascutii la 12 ore dupa nastere isi misca corpul intr-un ritm similar cu cel al vorbirii umane. Ei raspund la auzul vocii umane reale sau inregistrate, in orice limba, dar nu reactioneaza la sunete izolate. Cercetatorii sugereaza ca inca din prima zi de viata nou nascutul se pregateste pentru vorbire.