DIAGNOSTICUL GUTEI

DIAGNOSTICUL GUTEI

Diagnosticul gutei aviare viscerale din ferme avicole este relativ facil si precoce, cu conditia efectuarii zilnice a examenului necropsic la cazurile intervenite curent, modificarile anatomopa-tologice fiind destul de caracteristice. Diagnosticul poate comporta examen microscopic al depozitelor albicioase doar pentru precizie si diagnostic diferential in localizari exclusiv renale, de asemenea pentru diferentierea cristalelor uratice de exsudate fibrinoase ori purulente, de impregnatii calcice, oxalice etc. (3, 116), apoi pentru cazuri izolate, cum ar fi unele pasari crescute in grupuri mici, gospodareste, pasari de agrement, documentatie pentru expertize, cercetari etc.

Diagnosticul diferential fata de visceropatii de alta natura se poate decide relativ usor, fiind vorba mai ales de inflamatii fibrinoase sau supurative ale seroaselor si ale principalelor viscere: rinichi, ficat, intestin, splina, pulmoni si saci aerieni.

Daca diagnosticul morfopatologic al gutei, mai ales cel anatomopatologic, este relativ usor, in schimb diagnosticul etiologic sau etiopatogenetic poate comporta dificultate deosebita pentru precizie, privind ascendenta genetica, conditiile igienodietetice si epidemiologice (v.1.4.), mai ales in cazul etiologiei plurifactoriale. La nevoie, pentru stabilirea etiologiei se recurge si la diagnosticul terapeutic, la controlul de laborator al nutreturilor si ratiilor sau al bioclimatizarii, apoi la examene speciale pentru excluderea sau confirmarea unor infectii, parazitoze, toxicoze cronice sau organopatii de alta natura, fie primare - eventual cauze ale gutei -, fie complicatii ale gutei sau cu totul independente.

Diagnosticul gutei aviare articulare, caracterizata mai ales prin decubit prelungit, schiopaturi si deformari ale articulatiilor podale, se poate stabili clinic, la nevoie anatomopatologic si eventual prin examene complementare simple (v.1.2.).

Diagnosticul diferential vizeaza artritele supurative (mai ales cele stafilococice) sau fibinoase (in micoplasmoza) in guta articulara acuta, iar in cea cronica artritele pasteureliene, paratifice sau tuberculoase, realizandu-se prin examen bacteriologic (1).

Drept aspect de medicina comparativa amintim ca reptilele uricolitice, mai ales cele captive, pot face guta viscerala si articulara, pe langa leziunile tofice, tofii identificandu-se uneori, radiografic, in organe sau articulatii cu leziuni gutoase. Boala se produce obisnuit prin exces de protide (mai ales de slaba calitate), favorizant intervenind insuficienta renala si deshidratarea (3).