Notiuni fundamentale de anatomie si biomecanica mainii

Notiuni fundamentale de anatomie si biomecanica mainii

Descriere generala a membrului superior

Membrul superior este legat de corp prin articulatia sternoclaviculara si muschi. In functie de pozitia articulatiilor principale si componentelor osoase, membrul superior poate fi impartit in: umar-zona prin care membrul superior este atasat de trunchi, brat-segmentul de la umar la cot, antebrat-segmentul de la cot la articulatia pumnului si mana-segmentul aflat distal de articulatia pumnului.

Membrul superior este foarte mobil si pozitioneaza mana in spatiu, astfel, datorita articulatiei glenohumerale ce permite miscari in toate axele, bratul poate efectua, in aceasta articulatie, flexie, extensie, abductie, adductie, rotatie interna si externa si circumductie. In articulatia cotului principalele miscari sunt flexia si extensia antebratului, iar in articulatia distala a antebratului se pot efectua miscarile de pronatie si supinatie. Tot in articulatia pumnului, mana prezinta miscarile de abductie, adductie, flexie, extensie si circumductie. Aceste miscari impreuna cu miscarile umarului, bratului si antebratului fac posibila pozitionarea mainii intr-o multitudine de pozitii fata de corp.

Mana reprezinta regiunea membrului superior aflata distal fata de articulatia pumnului. Mana are 2 functii importante, si anume:

- functie mecanica - prinde si manipuleaza obiecte , fapt ce implica flexia degetelor pe police.

- functie senzoriala - mana este folosita pentru a diferentia obiectele pe baza simtului tactil.

Tegumentele  de pe fata palmara a degetelor sunt bogate in fibre ale receptorilor somatici senzitivi. De asemenea , zona cortexului senzorial care interpreteaza informatia primita de la mana, cu ajutorul receptorilor, si in special de la police, este disproportional mai mare decat alte zone ale pielii.

Oasele mainii

Oasele mainii sunt in numar de 27 si se pot imparti in trei grupe in functie de cum sunt dispuse, astfel:

- oasele carpului

- oasele metacarpului

- falangele

Oasele mici ale carpului participa la formarea articulatiei pumnului si sunt dispuse pe doua randuri: proximal si distal, fiecare rand continand patru oase; astfel, in randul proximal

se gasesc , vazute dinspre lateral spre median si anterior, scafoidul, semilunarul, piramidalul si pisiformul; iar in randul distal, vazute in aceeasi ordine si anterior, se gasesc trapezul, trapezoidul, capitatul si osul cu carlig.

Suprafetele articulare ale acestor oase sunt numeroase, datorita formei acestora aproape cubica, si se articuleaza intre ele, iar cele din randul distal se articuleaza si cu oasele metacarpului. In aceste articulatii toate miscarile sunt limitate, exceptie facand articulatia metacarpului policelui.

Oasele carpului, prin pozitionarea lor, formeaza un arc - arcul carpal (santul carpului) a carui baza priveste anterior; pe aici trec tendoanele muschilor flexori ai mainii si degetelor. Zona laterala bazei este formata de catre tuberculul scafoidului si tuberculul trapezului, iar zona mediana este formata de osul pisiform si de carligul osului cu carlig.

Fig. 5 - Oasele mainii

Oasele metacarpului constituie scheletul fetei palmare si dorsale ale mainii. Fiecare dintre cele cinci oase ale metacarpului corespunde cate unui deget, astfel: metacarpianul I corespunde policelui, metacarpienele II - V corespund indexului, degetului medius, inelarului si, respectiv, degetului mic. Metacarpienele sunt oase lungi si perechi si fiecare prezinta o baza, un corp si un cap. Bazele acestora se articuleaza cu oasele carpiene , iar capetele se articuleaza cu falangele proximale ale degetelor.

Falangele reprezinta oasele degetelor si sunt in numar de 14 deoarece policele are 2 falange, restul degetelor avand cate 3. Si falangele prezinta un cap, un corp si o baza; Baza fiecarei falange proximale se articuleaza cu capul metacarpianului corespunzator; capul fiecarei falange distale este nonarticulat si prezinta o fata palmara si una dorsala, ce raspunde unghiei.

Articulatiile mainii si biomecanica lor

Segmentele osoase de la nivelul mainii se articuleaza intre ele prin 30 de articulatii :

- articulatia radio-carpiana;

- articulatiile carpului, care cuprind: - articulatiile intercarpiene - intre oasele carpiene prin fetele lor laterale;

- articulatia mediocarpiana - a celor doua randuri carpiene intre ele ;

- articulatiile carpo-metacarpiene;

- articulatiile intermetacarpiene;

- articulatiile degetelor:  - articulatiile metacarpofalangiene;

- articulatiile interfalangiene.

Articulatia radio-carpiana este o articulatie sinoviala elipsoidala, ce este formata prin unirea capetelor osoase cu capsula articulara, fiind intarite de ligamentele palmare,ligamentul radio-carpian dorsal si ligamentele colaterale radial si ulnar ale carpului. Aceasta articulatie permite miscari in doua axe, astfel apar miscari de flexiune-extensie, adductie-abductie si circumductie.

Articulatiile carpului sunt articulatii sinoviale plane, cele doua randuri carpiene, distal si proximal, sunt unite printr-o capsula laxa, intarita de doua ligamente: ligamentul radiat al carpului si ligamentul dorsal. Cu toate ca miscarile in articulatiile carpului sunt limitate, acestea contribuie la pozitionarea mainii in abductie, adductie, flexie si extensie.

Fig. 6 - Miscarile articulatiei pumnului

Cum aceste articulatii sunt, in general, articulatii plane, fiecare in parte permite miscari de alunecare de mica amplitudine. Miscarile articulatiilor mainii se produc simultan, atat in articulatia radio-carpiana cat si in cea mediocarpiana. Toate aceste miscari se realizeaza printr-o deplasare "in etaj" a segmentelor regiunii, astfel randul carpian distal aluneca pe randul carpian proximal, iar acesta aluneca pe antebrat.

Flexiunea este miscarea prin care palma se apropie de fata anterioara a antebratului , iar extensia este miscarea prin care fata dorsala a mainii se apropie de fata posterioara a antebratului.

In flexiune, randul carpian proximal se inclina pe oasele antebratului. Axul miscarii trece prin osul semilunar. Randul carpian distal se misca pe primul, axul miscarii trecand prin osul capitat. In miscarea de extensie fenomenele sunt analoage, dar de sens contrar. Limitarea miscarilor este facuta de ligamentele palmare si dorsale, si in special, de tendoanele muschilor flexori si extensori ai degetelor.

Adductia, sau inclinarea ulnara, este miscarea prin care marginea ulnara a mainii se inclina catre marginea ulnara a antebratului. Abductia, sau inclinarea radiala, este miscarea prin care marginea radiala a mainii se inclina spre marginea radiala a antebratului. Aceste miscari de adductie si abductie au loc atat in articulatia radio-carpiana, cat si in cea mediocarpiana; se executa in jurul unui ax antero-posterior ce trece prin centrul osului capitat. Celelalte oase carpiene basculeaza in jurul acestui centru. Astfel, in miscarea de abductie, randul proximal carpian se deplaseaza medial, asa incat scafoidul ajunge la mijlocul suprafetei radiale, iar semilunarul trece sub ulna. Limitarea abductiei se face de catre ligamentele laterale.

In miscarea de adductie, semilunarul se inclina in afara, iar scafoidul depaseste pozitia sa initiala.

Miscarile de adductie-abductie sunt insotite de miscari accesorii de flexiune-extensie, care se produc in jurul unui ax transversal ce trece prin centrul osului capitat. Miscarile sunt insotite de miscari foarte reduse de rotatie in jurul unui ax longitudinal, astfel ca inclinarea radiala atrage cu sine o usoara pronatie, iar cea ulnara o usoara supinatie.

Miscarea de circumductie rezulta in urma executarii succesive a miscarilor de flexiune, abductie, extensie, adductie, sau invers. Aceasta miscare nu produce un cerc perfect, ci o elipsa, deoarece flexiunea si extensia sunt mai ample decat inclinarea laterala. Rotatia mainii este imposibila in articulatiile mainii, ea se face prin prono-supinatie in articulatiile radio-ulnare.

Articulatiile carpometacarpiene ale degetelor II-V sunt articulatii plane ce se articuleaza cu cele ale randului distal carpian. Pentru toate patru articulatiile capsula si cavitatea articulara sunt unice si sunt intarite de ligamentul interosos, ligamentele carpometacarpiene palmare si dorsale. Miscarile posibile in aceste articulatii sunt numai cele de alunecare.

Articulatia carpometacarpiana a policelui este o articulatie in sa. Miscarile policelui sunt de flexiune-extensie,abductie-adductie, circumductie si opozitie. Miscarile de flexie-extensie constau in inclinarea policelui spre fata palmara, respectiv spre fata dorsala; se executa in jurul unui ax oblic inainte si in afara , ce trece prin baza primului metacarpian.

Miscarile de abductie-adductie reprezinta departarea si apropierea primului metacarpian de cel de-al doilea, fiind executata in jurul unui ax antero-posterior ce trece prin centru trapezului.

Miscarea de circumductie consta in trecerea prin miscarile de flexie-extensie si abductie-adductie.

Miscarea de opozitie este o combinatie a trei miscari:

o miscare unghiulara, prin care varful policelui descrie un arc de 120⁰ intre punctul cel mai indepartat de axul longitudinal al mainii si un punct care depaseste acest ax in directie mediala;

- o miscare concomitenta de rotatie de 90⁰ a policelui in jurul axului longitudinal;

- o miscare de flexie a ultimei falange pe prima si a primei falange pe metacarpian.

Fig. 7 - Miscarile policelui

Articulatiile intermetacarpiene sunt unite la extremitatile lor proximale prin articulatii, iar la extremitatile distale printr-un ligament, exceptie facand metacarpianul policelui.

Articulatiile metacarpofalangiene sunt articulatii de tip elipsoidal si sunt unite prin capsula articulara si ligamentele palmare, ligamentele colaterale si ligamentul metacarpian transvers profund. In aceste articulatii sunt posibile miscari de flexiune, extensie, abductie, adductie si circumductie. Flexiunea si extensia se executa in jurul unui ax radio-ulnar ce trece prin capul metacarpienelor; flexiunea primei falange pe metacarpianul corespunzator se produce prin contractia muschilor lombricali si interososi, iar flexiunea falangei mediane pe prima prin actiunea muschilor flexori superficiali si flexiunea falangei distale prin contractia flexorului profund. Extensia degetelor este produsa prin contractia muschiului extensor al degetelor, la care este adaugata si actiunea extensorului degetului mic si cea a extensorului degetului index pentru aceste degete. Abductia si adductia au loc in jurul unui ax dorsopalmar ce trece prin capul metacarpienelor.

Articulatiile interfalangiene sunt in numar de doua pentru fiecare deget, policele avand decat una; sunt articulatii trohleene. Sunt unite de o capsula articulara intarita de un ligament palmar si doua ligamente colaterale.

Miscarile ce pot fi efectuate sunt de flexiune si de extensie si se produc in jurul unui ax transversal ce trece prin trohleea extremitatii distale a falangelor I si II.

Muschii mainii

Mana detine un aparat muscular complex, avand muschi doar pe fata palmara si in spatiile interosoase (muschii intrinseci), pe fata dorsala fiind inserate doar tendoanele muschilor posteriori ai antebratului.

Muschii intrinseci ai mainii sunt in numar de 19, au actiune exclusiv asupra degetelor, reprezentand grupul muschilor de finete si precizie ai mainii, si se impart in trei grupe, in functie de regiunea unde se gasesc, astfel:

- muschii tenari - ce deservesc degetul mare;

- muschii hipotenari - ce deservesc degetul mic;

- muschii lojii mijlocii - muschii interososi si lombricali.

Muschii antebratului reprezinta grupa muschilor de forta ai mainii si atat asupra degetelor cat si asupra articulatiei pumnului.