DISFUNCTIA CELULELOR PANCREATICE BETA

DISFUNCTIA CELULELOR PANCREATICE BETA

n aparitia diabetului de tip 2, pe langa rezistenta la insulina, exista si o tulburare a functiei celulelor beta, producatoare de insulina. Ambele defecte sunt prezente cu mult inainte de aparitia hiperglicemiei tipice si a diagnosticului clinic de diabet.

In paginile anterioare, am aratat ca la cei sanatosi, in conditii bazale, insulina este secretata in vena porta, sub forma unor pulsatii rapide, care survin la fiecare 6-10 minute (timpul de injumatatire a insulinei in sange este de aproximativ 10 minute!). in diabetul de tip 2, aceasta eliberare pulsatila rapida este pierduta.

La fiecare 80-150 de minute, are loc o secretie de hormon de amplitudine mare. in diabetul de tip 2, aceste oscilatii sunt mai putin regulate si au o amplitudine mai mica. in momentul in care se observa ca glicemia pe stomacul gol este crescuta (cu care ocazie, de obicei, se stabileste diagnosticul), capacitatea secretorie a celulelor beta este pierduta in proportie de 50-70%.

Un alt semn al disfunctiei celulelor beta este eliberarea unei cantitati disproportionate de proinsulina.

Tulburarea functiei celulelor beta poate fi evidentiata chiar inainte de aparitia hiperglicemiei pe stomacul gol. Declinul progresiv al functiei celulelor beta nu numai ca precede aparitia hiperglicemiei, dar continua si dupa stabilirea diagnosticului.

Cercetarile au aratat ca acumularea de acizi grasi in celulele hepatice si musculare tulbura transportul glucozei in aceste celule, deci capacitatea de a metaboliza glucoza.

Pe de alta parte, pentru secretia normala de insulina stimulata de glucoza, este nevoie de functia normala a mitocondriilor (uzinele

de energie din celule). in rezistenta la insulina, oxidarea acizilor grasi de catre mitocondrii nu se mai face normal, ceea ce va duce la cresterea intracelulara a metabolitilor acizilor grasi, avand ca urmare perturbarea semnalizarii insulinice.

in conditii normale, celulele beta au o durata de viata de aproximativ 60 de zile. La varstnici, durata de viata poate sa scada, pe masura ce apoptoza (moartea celulara programata) depaseste usor inmultirea celulelor beta si formarea de celule noi. Aceasta poate explica, cel putin in parte, de ce batranii au o mai mare susceptibilitate fata de diabet. (Science 2005; 307:384-387)

Pe langa disfunctia celulara in diabetul de tip 2, autopsiile au aratat si o reducere a masei insulelor Langerhans de 40-60% si o diminuare a celulelor beta de 30%, in comparatie cu persoanele nediabetice.

Aparitia acestor tulburari este pusa in legatura cu alimentatia bogata in grasimi, ce duce la cresterea cantitatii de tesut adipos, in special a grasimii intraabdominale. Grasimea din alimente duce la cresterea nivelului acizilor grasi liberi care, acumulandu-se, au o actiune toxica asupra celulelor beta.

Acizii grasi saturati, cum ar fi acidul palmitic din produsele lactate, cresc apoptoza, scad capacitatea proliferativa a celulelor beta si diminueaza secretia de insulina. Studii recente arata ca si acizii grasi polinesaturati (care alcatuiesc 65-70% din uleiul de floarea soarelui, de soia si de germene de porumb), scad secretia de insulina. (Diabetologia 2006;49:1371-1379)

S-ar putea sa intelegem mai bine disfunctia celulelor pancreatice beta, daca o prezentam sub forma a doua cercuri vicioase: al gluco-toxicitatii si al lipotoxicitatii.

1. Datorita rezistentei la insulina, orice solicitarea metabolica duce la o stimulare puternica a aparatului insular, care va raspunde printr-o secretie marita de hormon. Pentru un timp, hiperglicemia va stimula celulele beta sa se inmulteasca, insa, cu timpul, cantitatea crescuta de glucoza din sange (hiperglicemia) va actiona ca un toxic (glucotoxicitate): proliferarea celulelor beta si secretia de hormon scad. Concentratiile crescute de glucoza sanguina pot duce si la moartea celulelor beta. Daca acest cerc vicios este intrerupt la timp, unele procese se pot regenera si o parte din glucotoxicitate este reversibila.

2. Sa nu uitam ca, pe langa reglarea metabolismului glucidic, insulina are si alte roluri importante: in cresterea si mentinerea majoritatii tesuturilor si in reglarea metabolismului grasimilor. in felul acesta, la diabetici, pe langa cresterea glucozei in sange, exista si o cresterea a acizilor grasi liberi. Acizii grasi liberi raspund de al doilea cerc vicios: distrugerea celulelor beta (asa-numita lipotoxicitate). Cercetatorii au descoperit un fenomen extrem de interesant: in timp ce acizii grasi saturati (in cele mai multe cazuri, de origine animala), cu timpul, duc la moartea celulelor beta, acizii grasi nesaturati (din produsele vegetale) franeaza efectul negativ al acizilor grasi saturati. Pentru a preveni actiunea toxica a grasimilor saturate, ele trebuie scazute mult si inlocuite cu acizi grasi mononesaturati, care se gasesc in avocado, masline, migdale si uleiurile respective. (International Textbook of Diabetes Mellitus, 3rd Ed. 2004, John Wiley & Sons, Ltd)