FARMACODINAMIA

FARMACODINAMIA - este o parte a farmacologiei ce studiaza actiunea si mecanismul de actiune al medicamentelor la nivel molecular.

Cantitatea de medicament administrata se numeste doza ; efectul medicamentului este direct proportional cu doza .Efectul este cu atat mai mare cu cat cantitatea de medicament este mai mare.De asemenea ,efectul medicamentului este in stransa legatura cu compozitia lui chimica.

Exista o doza ce produce jumatate din efectul maximal ; aceasta se numeste doza eficace 50 ( DE 50 ) .

	E Emax * D De50 + D

unde D este doza unui medicament administrat , iar E este

efectul obtinut prin administrarea dozei D .

Aceasta formula permite calcularea efectului in functie de doza . In chimie , formula reprezinta " Legea actiunii maselor in sistemele enzimatice ", care permite calcularea numarului de cupluri dintre 2 tipuri de molecule diferite care au afinitate una pentru alta .

In farmacologie, medicamentele formeaza cupluri cu moleculele fata de care au afinitate . Aceste molecule poarta numele de receptori farmacologici ( molecule receptoare ) .

(Un medicament) A + R (receptorul specific) AR ⇒ efect farmacologic .

Viteza de formare a cuplurilor este de data de constanta K1, iar viteza de desfacere de K2

K1 / K2 = constanta de legare , iar K2 / K1 = constanta de disociere .

Daca molecula are afinitate pentru receptorii farmacologici , si receptorii farmacologici au afinitate fata de molecula .

Numarul de receptori farmacologici dintr-un sistem biologic este finit . Afinitatea receptorilor este diferita : daca receptorii au afinitate crescuta pentru un medicament vor forma cupluri cu medicamentul respectiv , in concentratii mici ale medicamentului; daca receptorii au afinitate mica pentru un medicament, medicamentul trebuie administrat in concentratii mari pentru a forma cupluri cu receptorii .

Efectul creste cu cresterea dozei . Cand toti receptorii sunt legati de medicament se atinge un efect maximal ( care nu poate fi depasit chiar daca continuam sa crestem doza ) . Efectul minim este in legatura cu afinitatea maxima a receptorilor .

Efectul maximal este direct proportional cu numarul total de receptori disponibili . Panta curbei de distributie a receptorilor este in legatura cu panta curbei Gauss .

Fie 2 medicamentele A si A1 . Din desen se observa urmatoarele :

E_minA = E_minA1 ( A si A1 actioneaza pe receptori cu aceeasi sensibilitate ).

A1 are acelasi efect cu A .

E_maxA1= E_maxA ( A si A1 actioneaza pe aceeasi populatie de receptori ) .

cele 2 curbe Gauss sunt paralele .

- este nevoie de doze mai mari de A1 pentru a obtine acelasi efect ca A ( ⇒deci afinitatea A1 este mai mica decat afinitatea A) .

Capacitatea medicamentului de a se fixa specific de anumiti receptori , poarta numele de afinitate .Pentru ca medicamentul sa se lege de anumiti receptori trebuie sa aiba afinitate pentru ei . Cu cat afinitatea este mai mica , cu atat trebuie sa marim doza medicamentului.

Potenta unui medicament este cu atat mai mare cu cat sunt necesare doze mai mici pentru a obtine un efect farmacologic. Efectul luat in cauza reprezinta jumatate din E_max ( P = E_max / 2 ) .

Intensitatea maxima a efectului este aceeasi indiferent de potenta . Daca P este crescuta nu inseamna ca obtinem efecte mai intense . P ne permite sa stabilim domeniul dozelor clinice .

Exemplu : efectul a 25 mg Hidrocortizon este echivalent cu efectul a 5 mg Prednison

Pentru a evalua un medicament trebuie luata in calcul si intensitatea maxima de actiune .

Fie 2 medicamente A si B . Presupunem ca A produce efect si ca B nu produce efect oricat am creste doza ( nu prezinta afinitate ) . Daca dupa administrarea B , administram din nou A , obtinem un efect sumat A+B ( B a deplasat curba lui A la dreapta → in prezenta lui B sunt necesare doze mai mari de A pentru a obtine acelasi efect ) . Deci B scade potenta lui A ;B se fixeaza si el pe receptori , dar nu are efect farmacologic .

Pentru ca un medicament sa produca efect nu este suficient sa aiba afinitate ; el trebuie sa si activeze receptorul respectiv . Activarea receptorului se numeste activitate intrinseca . Deci A are afinitate si activitate intrinseca , iar B are afinitate dar nu si activitate intrinseca .

Medicamentele care au si afinitate si activitate intrinseca poarta numele de medicamente agoniste . Cele care au afinitate dar nu au activitate intrinseca se numesc antagoniste blocante ) .

Antagonistul are de obicei caracter competitiv , cele 2 categorii de substante , intrand in competitie pentru sediul de legare de pe receptor .Daca marim doza suficient , agonistul deplaseaza antagonistul reusind sa-i ocupe locul si actioneze asupra tuturor receptorilor ( fixare de tip competitiv ) .

Activitatea intrinseca poate avea diverse valori . Exista medicamente care activeaza complet receptorii ( agonisti deplini ) , si medicamente care activeaza partial ( agonisti partiali ) . Efectul maxim obtinut cu un agonist partial este mai mic decat cel obtinut cu un agonist deplin . Eficacitatea maxima a unui agonist partial este mai mica .

Daca asociem un agonist deplin cu unul partial ,efectul obtinut depinde de dozele administrate : daca administram doze capabile sa ocupe un procent mic de receptori efectul obtinut este de sumatie , fiind mai mare decat efectele obtinute prin administrare separata . In acest caz , agonistul partial se manifesta si el ca un agonist deplin .

Daca administram doze crescute , este ocupata toata populatia de receptori , iar efectul maximal al asociatiei este mai mic decat efectul maximal al agonistului deplin ( efect care s-ar fi obtinut prin administrarea separata a agonistului deplin ) . In acest caz , agonistul partial s-a comportat ca un antagonist .