Genul Proteus

Caractere generale

Tribul Proteae a fost delimitat intr-un  singur gen cu 5 specii: P. vulgaris, P. mirabilis, P. rettgeri, P. morganii si P. inconstans (ultima specie fiind sinonima cu genul Providencia din clasificarea lui Ewing din 1972). Ulterior, a fost impartit in trei genuri: Proteus, Providencia si Morganella.

In aceasta delimitare taxonomica, genul Proteus este format din enterobacteriaceae care conform definitiei tribului Proteae produc fenilalanindezaminaza, nu fermenteaza lactoza, nu decarboxileaza lizina si nu scindeaza malonatul de Na. In mod caracteristic enterobacteriile din genul Proteus produc ureaza, H₂S si pozitiveaza reactia rosului de metil. Nici una dintre specii nu produce acid din: manitol, dulcitol, inozitol, scorbitol ori salicina.

Dintre cele patru specii de proteus: P. vulgaris, P. mirabilis, P. penneri si P. mysofaciens, numai primele trei prezinta importanta in patologia umana (P. myxofaciens nu a fost izolat la om).

Habitat Enterobacteriile din genul Proteus sunt ubiquitar raspandite in natura: in sol, ape reziduale, ape de suprafata si in materiile organice in putrefactie. Se intalnesc de asemenea, pe sau in alimente de origine animala sau vegetala.

Constituie un component ecologic al florei intestinale umane. Domina cadrul intestinal la bolnavii tratati indelungat cu antibiotice cu spectrul larg sau in tulburarile digestive acute (dizenterie, febra tifoida si alte salmoneloze). Dupa Escherichia este gruparea de Enterobacteriaceae cel mai frecvent intalnita in infectiile urinare.

Particularitatile morfologice In mod obisnuit P. vulgaris si P. mirabilis se prezinta cu bacili gram negativi de 1- 3mm / 0,5 - 1mm. Culturile chiar proaspete, prezinta un polimorfism accentuat: alaturi de bacteriile tipice se pot observa forme lungi, filamentoase pana la 50mm mai frecvente in culturile invazive. (30)

Diferentierea dintre Proteus, Providencia si Morganella se face pe mai multe criterii dintre care in tabelul de mai jos am selectat pe cele curent folosite.

Teste curent folosite pentru diferentierea gruparilor

componente ale tribului protear

Caracteristicile exoenzimatice ale bacteriilor din genul Proteus sunt prezentate in tabelul de mai jos:

Particularitati metabolice - Proteus

In tabelul de mai jos sunt prezentate testele majore ce stau la baza diferentierii speciilor de Proteus intalnite la om.

Diferentierea biochimica a speciilor de Proteus

In mod practic tulpinile de Proteus neproducatoare de indol, ornitindecarboxilaza pozitive sunt considerate a fi P. mirabilis.

Cultivarea Atat P. vulgaris cat si P. mirabilis se dezvolta rapid pe mediile peptonate cu degajarea unui miros caracteristic de putrefactie. Pe mediile gelozate 2% fara inhibitori, toate speciile de Proteus prezinta fenomenul de invazie sau de migrare: de la locul insamantarii cultura se intinde pe toata suprafata placii sau tubului in strat continuu, sub forma unor valuri succesive. Sturdza care a studiat acest fenomen, afirma ca el are un caracter haotic, in frontul de invazie intalnind frecvent forme lungi. Daca pe o placa se insamanteaza in locuri diferite (in spoturi) mai multe tulpini de Proteus care migreaza, la locul de intalnire a culturilor apare o linie de demarcatie: fenomenul Dienst.

Aceasta particularitate a fost preconizata de Sturdza si col. in scopuri epidemiologice pentru a demonstra daca tulpinile de Proteus dintr-un focar sunt diferite sau nu. Fenomenul de invazie poate fi inhibat prin incorporarea in mediu de: acizi sau saruri biliare (0,5-1%), tiosulfat de Na (1%), azida de Na (1/500), acid boric (0,1%), tripaflavina, cloralhidrat etc. Pe mediile slab si moderat selective, avand lactoza negativa foarte asemanatoare celor de Salmonella. Pe mediul XLP coloniile de Proteus sunt de tip fermentativ (galbene) datorita producerii de acid din xiloza. (10)

Actiunea agentilor fizici, chimici si biologici Rezistenta la agenti fizici si chimici este similara cu a celorlalte Enterobacteriaceae. Ca si Serratia rezista uneori o perioada mai indelungata in unele solutii antiseptice si detergenti, fapt ce explica difuzibilitatea si persistenta bacteriilor din acest gen in mediul spitalicesc.

Rezistenta la antibiotice este considerabila, cele doua specii frecvent intalnite in patologie - P. vulgaris si P. mirabilis - fiind insensibile la tetracicline si polimixine. (28)

Proteus mirabilis este relativ sensibil la ampicilina si ambele specii la carbenicilina. Toate speciile sunt sensibile la aminiglicozidele de rezerva.

Antigenitatea

Weil si Felix au descris inca din 1917 la aceasta grupa de enterobacterii antigenele somatice si flagelare (O si H). Pe baza acestor antigene, Wincle a descris la P. vulgaris si P. mirabilis mai multe serotipuri iar Perch si Kauffmann au propus in 1950 o schema bazata pe 49 antigene O si 19 antigene H in prezent aceasta schema a fost extinsa la 55 antigene O si 31 antigene H, serotipurile O₃ si O₂₆ fiind mai frecvent izolate din infectiile de la om. Primele trei serotipuri au antigenele O inrudite cu antigenele unor ricketsii. (29)

Inrudiri antigenice intre Proteus si Rickettsia

Aceasta inrudire antigenica sta la baza reactiei Weil-Felix utilizata in diagnosticul febrelor exantematice inca din 1915.

Diagnosticul de laborator

Se efectueaza conform metodologiei generale a diagnosticului bacteriologic in Klebsiella (vezi schema pag. 25).

Fenomenul de invazie, atunci cand el se constata, reprezinta un element important pentru incadrarea tulpinii in genul Proteus. Diferentierea speciilor se face cu usurinta prin cele trei teste: indolul, ornitindecarboxilaza si maltoza.

Tipizarea serologica. Se practica conform schemei Kauffmann-Pearch. Interesul epidemiologic relativ redus determinat de infectiile cu Proteus, face insa ca aceasta schema sa fie putin folosita. Au fost semnalate inrudiri antigenice cu genul Escherichia, Shigella si Salmonella.

Tipizarea bacteriologica. A fost propusa o schema de lizotipie a tulpinilor din grupul Proteus cu ajutorul careia au reusit tipizarea a 48% dintre tulpini. Ulterior au fost raportate multe scheme de lizotipie, utilizandu-se o schema din 15 preparatii active pe tulpini de P. vulgaris, P. mirabilis si P. morganii, au tipizat o proportie de 84% dintre tulpini.

Intrucat P. mirabilis este intalnit cel mai frecvent in patologie si indeosebi in infectii spitalicesti, pentru aceasta specie s-au propus mai multe scheme dintre care cea mai pusa la punct a dat cele mai bune rezultate (94% tulpini tipabile).