IMUNITATEA ANTIMICOTICA

IMUNITATEA ANTIMICOTICA

La indivizii normali micetele nu se manifesta ca organisme foarte invazive. Ca regula generala apararea antimicotica se realizeaza prin mecanisme celulare nespecifice (naturale) si specifice (imune) interdependente: primele sunt capabile in anumite conditii sa realizeze eliminarea completa a agentilor invadanti. In alte situatii, insa, mecanismele naturale pot doar impiedica diseminarea organismelor pana ce dezvoltarea raspunsului imun specific capata suficienta amploare pentru a realiza eliminarea micetilor. La gazdele imunocompromise insa, infectia se poate generaliza si duce la sfarsit letal.

In cadrul reactiei nespecifice micetii sunt atacati de 3 tipuri de celule: granulocite, neutrofile, macrofagele si celulele NK.

Polimorfonuclearele joaca un rol important in apararea impotriva unor specii (Candida albicans, Aspergillus fumigatus). Atasarea PMN pe corpusculii micotici poate fi mediata de o opsonizare prealabila daca speciile respective poseda receptori pentru anumite fragmente ale componentei C'₃ (de ex. Candida albicans).

Monocitele si macrofagele exprima receptori pentru unii agenti fungici (de ex. Candida). Comportamentul Mcf. vis-a-vis de tintele atasate difera insa in functie de starea lor functionala: capacitatea de a ucide anumite specii creste foarte mult daca Mcf. sunt expuse in prealabil la interferon gama sau IL3.

Celulele NK pot provoca reactii de citotoxicitate directa impotriva unor specii de ciuperci ( de ex. Criptococcus neoformans). Celulele NK venite in contact cu Candida albicans sunt provocate sa produca TNF care, la randu-i, activeaza PMN care pot elimina mai eficient corpusculii micetici. Celulele NK activate pot oferi protectie eficienta impotriva infectiei cu Candida albicans: dupa expunerea la Candida, soarecii cu deficienta imuna combinata (lipsiti deci de LfT si B) dar care demonstreaza activitatea NK crescuta sa apara la fel de bine ca soarecii normali.

Interventia mecanismelor nespecifice este adesea suficienta pentru stapanirea micozelor superficiale. In cazul infectiilor sistemice principala forma de rezistenta este produsa de imunitatea celulara. (Fig.46)

In sangele indivizilor umani normali s-au evidentiat LfT specifice pentru miceti. LfT CD4⁺ murine, sensibilizate in vivo fata de o anumita ciuperca, recoltate si injectate unor soareci singenici induc eliminarea mai eficienta a respectivului organism iar celulele reactive produc interferon gama cu efecte descrise mai sus. Pe langa aceste LfT capabile sa transfere imunitatea specifica antifungica recent (1988) s-a descris si un subset de celule T amplificatoare ale raspunsului, care sunt induse tot prin imunizare.

Mai multe observatii experimentale sugereaza ca anumite specii micetice (printre care Criptococcus, Candida) pot induce si o activare a celulelor Ts care vor inhiba raspunsul imun celular.

Fig.46  Apararea antimicotica mediata celular

Imunosupresia indusa de miceti permite mentinerea si/sau diseminarea microorganismelor. Mecanismele acestei inhibitii nu sunt cunoscute. Doua ipoteze sunt prezumabile: inhibarea inducerii de celule protective sau blocarea productiei de limfokine de catre aceste celule.