INOCUITATEA ADJUVANTILOR

INOCUITATEA ADJUVANTILOR

In ciuda virtutiilor dovedite ale adjuvantilor in reglarea raspunsului imun si al paraimunitatii, administrarea lor nu este lipsita de riscuri. S-au mentionat in acest sens, efectele secundare redutabile ale AFC, care desi continua astazi sa fie cel mai puternic adjuvant cunoscut, a trebuit sa fie abandonat ca atare la mamiferele superioare, pastrand doar o utilizare experimentala.

Unii adjuvanti administrati in doze excesive pot determina imunosupresia sau pot deveni toxici. Alteori ei induc initial imunodepresia de durata si abia ulterior devin imunostimulatori (de ex. levamisolul).

Majoritatea adjuvantilor provoaca granuloame, abcese, poliartrite, boala serului, nefrite, pot induce reactii anafilactice si ceea ce este mai grav, pot fi ei insasi oncogeni. Aceste efecte au putut fi inlaturate partial prin realizarea unor imunorestauratori cu masa moleculara mica, relativ netoxici.

Cu toate aceste limite, folosirea adjuvantilor (sau a imunorestauratorilor) are perspective deosebite in protectia unor mari populatii, in special in cazul expunerii lor la numerosii factori imunodepresori care actioneaza sinergic.

Deocamdata asa cum arata VANSELOW nu exista reguli de standardizare a adjuvantilor, nici in cazul omului nici in cazul animalelor.

Aceasta in pofida faptului ca ei dispun oricum de efecte secundare, sau pot fi in anumite conditii, ineficienti, ca urmare a folosirii unor doze neadecvate, a unor cai de administrare nepotrivite sau a unor subiecti incapabili sa mai raspunda la efectul lor.

Daca oportunitatea adaugarii unor adjuvanti la antigenii specifici, respectiv la vaccinuri, nu mai este contestata de nimeni in opinia noastra cele mai largi perspective se deschid in fata administrarii adjuvantilor fara antigen. Succesul unei asemenea intreprinderi ar insemna un cert progres in preventia imbolnavirilor provocate de expunerea organismului concomitent la mai multi antigeni, caracteristica funciara a epidemiologiei marilor colectivitati.