HISTOLOGIE SI ULTRASTRUCTURA - FOSE NAZALE SI SINUSURI

HISTOLOGIE SI ULTRASTRUCTURA - FOSE NAZALE SI SINUSURI

Fosele nazale ca si sinusurile paranazale, sunt captusite in intregime de mucoasa (pituitara). La nivelul foselor nazale se descriu trei regiuni: o regiune anterioara (vestibulara), o regiune posterioara (respiratorie), si una superioara (olfactiva).

Vestibulul nazal. Incepe anterior la orificiul narinar, unde epiteliul subiacent e pavimentos, de tip cutanat pe prima portiune, intinzandu-se pe o distanta de 5-6 mm. Acest epiteliu continua epidermul ce acopera la exterior nasul, si e prevazut la nivelul vestibulului nazal cu peri rigizi - vibrise. In aceasta regiune exista, de asemenea, glande sebacee si sudoripare, care alaturi de foliculii pilosi, pot constituii sediul foliculitelor si eczemelor. Urmeaza o zona de 15-20 mm, unde epiteliul este epidermoid sau de tip bucal. Acest tip de epiteliu se intinde pana la partea anterioara a cornetului inferior, si e de tip prismatic-stratificat, fiind considerat de tranzitie intre zona anterioara, vestibulara si zona posterioara, respiratorie.

Regiunea respiratorie. Este formata din:

1) Epiteliul cilindric pseudostratificat, care cuprinde 4 tipuri de celule: ciliate, caliciforme, cu marginea in perie si bazale.

a) epiteliul ciliat, are nuclei asezati la inaltimi diferite, iar celulele bazale, abundente, nu ajung pana la suprafata, dand impresia pe sectiune a unei pluristratificari. Celulele ciliate sunt situate pe membrana bazala, au forma alungita si nucleu cromofil, situat in doua treimi inferioare, cu contur neregulat si membrana dubla, cu nucleol. Prezinta aparat Golgi si mitocondrii, sub corpusculii bazali ai cililor. BLOOM si ENGSTRM, in 1953, descriu intre cili mici prelungiri - microvilozitati - care se deosebesc de cili prin faptul ca:

- nu au corpuscul bazal;

- nu au structura fibrilara;

- sunt mai numerosi (circa 20/micron ²);

sunt mai mici, atingand o cincime din inaltimea cililor. Ei au structura citoplasmei.

Cilii sunt constituiti dintr-o parte axiala densa si un manson fin periferic. Lungi de 6-7 microni, cu un diametru de 0,2 microni, sunt implantati in partea apicala a epiteliului, unde extremitatea lor proximala prezinta o formatiune piriforma, densa, numita corpusculul bazal. Aceasta este considerat  centru chinetic, germinativ ciliar si structura de suport ciliar.

b) celulele mucipare sunt izolate sau grupate cate 4-6, inserate printre celulele ciliate, mai putine la numar decat acestea, realizand un raport de 1/10; au o baza efilata, un corp bombat, continand granulatii citoplasmatice, iar varful lor ascutit se termina cu un dop de mucus.

c) celulele cu marginea in perie au fost puse in evidenta prin electronomicroscopie. Aceste celule au la suprafata niste protuberante, (1000/celula), prelungiri care sunt mai lungi si mai groase decat ridicaturile filiforme interciliare, dar mai scurte si mai subtiri decat cilii. Se pare ca sunt celule ciliate tinere, pe cale de diferentiere.

d) celulele bazale, asezate pe membrana bazala, intra in contact cu partea inferioara a celulelor ciliate si caliciforme. Au un nucleu voluminos central, iar la microscopul electronic pot fi vazute tonofibrile cu diametrul de 40 Å (Rici, 1964), care sunt dirijate catre membrana celulara.

2) Membrana bazala, constituita din substanta fundamentala, fibre de reticulina si rare fibre colagene spre corion, este PAS-pozitiva, avand o grosime de 600-700 Å. Membrana bazala este interpusa intre epiteliul respirator si corionul subiacent. Rolul ei in fenomenul de permeabilitate locala este socotit drept filtru selectiv care intervine local in metabolismul conjunctivo-epitelial.

3) Corionul, denumit si stroma, lamina propria, este reprezentat printr-o banda de tesut conjunctiv fibro-elastic pe care este situat epiteliul; are o grosime de 0,5 mm pana la cativa milimetri, iar in profunzime este asezat pe periost sau pericondru. In grosimea corionului sunt cuprinse vase, nervi si glande. La nivelul corionului se disting 3 straturi: stratul superficial (limfoid), stratul intermediar (glandular) si stratul profund (vascular).

a) stratul limfoid este alcatuit din tesut conjunctiv lax si fibre conjunctive fine ce se intrica cu membrana bazala. Are o grosime variabila, in functie de cantitatea elementelor celulare, care pot apare: histiocite, plasmocite si limfocite, elemente care sunt foarte rare in lipsa inflamatiei. Acest strat e bine reprezentat la nivelul cornetului mijlociu.

b) stratul glandular e mai profund si mai bine reprezentat la nivelul cornetului inferior, unde glandele sunt de tip tubulo-acinos. Acest strat in unele zone se intrica cu tesutul cavernos, fiind in raport invers cu bogatia lui (TERRACOL, PADINSKI). Tesutul glandular apare mai dens, ocupand cam  3/4 din corion pe zona anterioara a cornetului inferior, pentru ca sa fie disociat de tesutul cavernos, catre extremitatea posterioara. La nivelul cornetului mijlociu, meatelor si la capul cornetului mijlociu, stratul glandular e destul de redus, in timp ce la nivelul septului si planseului, glandele ocupa aproape toata grosimea mucoasei. Intre stratul de celule glandulare si membrana bazala se gasesc elemente contractile de tip mioepitelial, in a caror structura sunt miofibrile. In zonele cu tesut erectil vascular din corion, fibrele elastice sunt mai abundente, predominand atat in adventicea venelor, cat si in imediata vecinatate a glandelor, si care mentin tonusul mucoasei.

c) stratul profund, vascular, este alcatuit din artere, retea capilara, vene si tesut erectil. Arterele, ramuri din sfenopalatina, formeaza o retea vasculara in vecinatatea periostului: arteriolele principale se divid in subramuri, care se anastomozeaza, formand arcade, de la care pornesc arteriole, care sunt urmate de plexuri capilare. Structural, in tunica arteriala predomina elementele musculare fata de cele elastice si pot sa apara "mansoane" sau "cuzinete", prin hipertrofierea fibrelor musculare netede. Reteaua venoasa e mai bogata decat cea arteriala: de la cele mai mici venule a caror perete este constituit doar dintr-un endoteliu si un strat subtire conjunctivo-elastic, si pana la venele propriu-zise, ce contin cele trei tunici (intima, media si adventicea). BURNHAM distinge 5 straturi succesive:

- vene superficiale, ce apartin retelei sangvine subepiteliale;

- stratul superficial al tesutului cavernos, situat intre insulele glandulare;

- stratul adevarat (profund), al tesutului cavernos, cu imense lacuri neregulate, cu dilatatii sacciforme;

- stratul venelor periostice, sau vene mari, ce primesc sange din reteaua cavernoasa;

- stratul venelor interosoase.

Histologic, in afara venelor cu perete foarte subtire, mai sunt si venele sinusoide sau sinusurile venoase, cu structura si proprietati speciale. Acestea sunt mici vase cu asemenea dispozitie a fibrelor de reticulina si a celulelor, incat peretele lor apare fenestrat. Numeroasele orificii de care e strabatut, permit schimburile de lichide si de celule cu tesutul inconjurator. Fibrele reticulare, putin anastomozate, sunt circulare si dispuse cu regularitate, formand o grila. Subtiri si alungite, celulele endoteliale, numite si celule litorale (marginale). Sunt orientate in axul vasului, separate intre ele, formand un endoteliu discontinuu. Aceste celule endoteliale au natura histiocitara: in contact cu endoteliul vascular obisnuit, acestea se mobilizeaza. Venele mai prezinta si sfinctere inelare sau elicoidale. Se descriu trei tipuri de repartitie a zonelor erectile:

- tipul A (60% din cazuri), corespunde tipului clasic descris de Zuckerkandl, adica toata lungimea anteroposterioara a cornetului inferior si o zona areactiva a cornetului mijlociu si inferior;

- tipul B (30% din cazuri), mai frecvent la femei - cand exista tesut erectil doar pe partea posterioara a cornetului inferior;

- tipul C (10%), tesut erectil redus doar la cele doua extremitati ale cornetului inferior si mijlociu.

Cavernele sau areolele tesutului erectil, in care se varsa direct, sau uneori printr-o fina retea capilara, artere bine dezvoltate, sunt captusite cu un endoteliu continuu. Tesutul cavernos poate creste mult in volum si sa-si schimbe forma in raport cu afluxul de sange. Reteaua capilara, destul de marcata si la nivelul mucoasei nazale, ia parte activa la metabolismul celular. Structura si ultrastructura peretilor capilari de la nivelul mucoasei e identica cu aceea de la alte tesuturi: un endoteliu, o membrana bazala si pericite;

- endoteliu este format dintr-un rand de celule turtite, de origine conjunctiva, alungite in sensul axului lung al capilarului si asezate pe membrana bazala. Organitele celulare sunt bine dezvoltate; corionul este abundent; complexul Golgi este mai redus, reticulul endoplasmic si lizozomii bine vizibili prin metode histochimice pentru fosfataza acida; microvezicule cu rol in pinocitoza. Membrana celulara are structura trilaminata, cu un strat intern mai subtire si discontinuu. Uneori in lumenul vasului pot apare mici prelungiri citoplasmatice de forme diferite; s-a pus in evidenta o activitate ATP-azica destul de bogata la nivelul membranelor ce inconjoara microveziculele. Celulele endoteliale au legaturi functionale intre ele, realizand o teaca endoteliala continua in tot lungul vasului. Aceste jonctiuni celulare inspre lumen alcatuiesc o portiune foarte ingusta (zona ocludens), iar spre partea bazalei membranele plasmatice ale endoteliului se departeaza, lasand un spatiu, "zona adherens".

- membrana bazala se interpune intre stratul endotelial intern si stratul extern de pericite si e despartita de endoteliu printr-un spatiu clar. Catre stratul extern, membrana bazala apare dedublata, pentru a inconjura pericitele. In structura ei este o substanta amorfa PAS-pozitiva si o textura de fibre reticulinice si de colagen;

- pericitele sunt celule mari, asezate discontinuu, si cuprinse in dedublarile membranei bazale. Formeaza stratul extern al peretelui capilar. Citoplasma acestor celule contine vezicule mult mai numeroase decat in endoteliu, cu activitate diaforazica intensa. Rolul ei e discutat: in reglarea debitului sangvin, rol fagocitar, element activ de origine histocitara. Reteaua capilara sangvina de la nivelul foselor nazale e dispusa in trei plexuri principale: plexul subepitelial, plexul glandular si plexul profund (periostic);

- reteaua capilara subepiteliala e prezenta pe intreaga mucoasa. La nivelul epiteliului epidermoid buclele capilare se prezinta sub forma de papile epiteliale. La nivelul epiteliului cilindric ciliat, patul capilar e limitat la un plex plat situat imediat sub membrana bazala. Plexul e alimentat de reteaua arteriala profunda. Sangele e drenat de venule, ce se deschid in plexul venos superficial;

- reteaua capilara glandulara e alimentata tot de reteaua profunda. Arteriolele patrund in interiorul glandei si se divid in capilare, care comunica intre ele, inainte de a se drena in venele marginale. Acestea fuzioneaza cu cele din glandele vecine, pentru a forma un trunchi venos scurt care se varsa in plexul venos profund;

- reteaua capilara profunda e relativ saraca. Anastomozele arterio-venoase apartin in mare majoritate grupului de anastomoze cu segment intermediar simplu. Se intalnesc in toata grosimea mucoasei, predominant in stratul profund. Predomina la pubertate.

Reteaua limfatica e dispusa in doua straturi, anastomozate intre ele: superficial si profund. Nascute in spatiile interstitiale, capilarele limfatice au un endoteliu continuu foarte fin. Din reteaua capilara pleaca trunchiuri colectoare cu calibru mare.

Nervii mucoasei nazale se grupeaza in doua retele: profunda si superficiala. Reteaua profunda e situata la nivelul stratului mucoperiostic si e alcatuita din nervi sateliti ai arterelor, cu fibre mielinice sau amielinice care predomina. Reteaua superficiala e mai bogata la nivelul tuberculului septal, in o treime anterioara a cornetului inferior, pe fata septala a cornetului mijlociu. Din aceasta retea nasc filete cu destinatie epiteliala, glandulara si vasculara, care sunt responsabile de reflexele vaso-motorii.

Mucoasa olfactiva. Se mai numeste pata galbena sau "locus luteus" si ocupa o zona restransa: partea superioara a septului, o mica parte din cornetul mijlociu si cornetul superior. In structura epiteliului olfactiv (cilindric pseudostratificat), intra urmatoarele tipuri de celule neurosenzoriale (olfactive), de sustinere si bazale;

- celulele olfactive, elementele receptoare ale mirosului si prezentand caractere exceptionale, se intind pe toata inaltimea epiteliului si sunt intercalate intre celulele de sustinere. Celula olfactiva este o celula nervoasa bipolara, in al carei corp e cuprins un nucleu rotunjit, situat la inaltimi diferite ale epiteliului, insa intotdeauna destul de profund, dedesubtul nivelului nucleilor celulelor de sustinere. Din corpul celular pleaca doua prelungiri cilindrice: una superioara, care e o dendrita modificata, si care se intinde pana la suprafata epiteliului, unde se termina, largindu-se usor intr-o vezicula olfactiva, care e acoperita de 6-8 prelungiri fine cu o inaltime de 2 microni (cilii olfactivi), care depasesc suprafata libera a epiteliului. La baza fiecarui cil se observa o formatiune granulara asemanatoare unui corpuscul bazal. Partea inferioara a celulei se termina cu un axon care traverseaza baza epiteliului. Prin unirea mai multor axoni vecini, la nivelul dermului, se formeaza fibre nervoase mielinice, insotite de celule Schwann. In jurul nucleului a fost pusa in evidenta o retea de neurofibrile;

- celulele de sustinere, epiteliale, sunt mai numeroase si ocupa toata inaltimea epiteliului. Ele au o forma dreapta, largita la polul superior, pentru ca sa se stramteze in mod neregulat la polul inferior. Nuclei lor sunt asezati uniform, la aceeasi inaltime deasupra nivelului corpilor nucleari din celulele senzoriale;

- celulele bazale sunt situate, din loc in loc, la partea profunda a epiteliului, printre celulele de sustinere. Corpul celulelor e in general mic, nucleii sunt dispusi la acelasi nivel, iar uneori sunt in mitoza.

Corionul mucoasei olfactive cuprinde glande tubulo-seroase sau tubulo-alveolare, glandele lui Bowmann. Unele celule ale acestor glande contin lipide pigmentare. Produsul activitatii acestor glande iese printr-un canal fin, catre suprafata mucoasei olfactive, unde se formeaza un strat secretor destul de gros, in care plutesc cilii olfactivi. Aceasta secretie mentine umiditatea mucoasei, o spala si constituie solvent pentru substantele odorizante. Corionul mai contine o bogata retea capilara sangvina, plexuri venoase abundente, o retea limfatica si fibre nervoase. Fibrele nervoase olfactive se unesc in fascicule, traverseaza lama ciuruita a etmoidului si se indreapta spre creier, catre bulbul olfactiv.

NOTIUNI DIN HISTOCHIMIA MUCOASEI NAZALE.

Cercetarile din acest domeniu ne ofera destul de putine relatii. Scoala italiana din Padova, a incercat sa studieze cateva aspecte din modificarile nucleoproteinelor, mucopolizaharidelor, lipidelor si fosfatazelor, pe epiteliul normal si patologic al cailor aeriene superioare. In 1955 se stabileste, ca ADN-ul mucoasei nazale variaza in raport cu diverse stari patologice. Concentratia si cantitatea ADN-ului cresc, la fel si volumele nucleare medii, in raport cu diferitele aspecte morfologice din procesele morbide (BORIANI si GANDOLFI). In 1958 TAYLOR face un studiu comparativ pe  mucoasa nazala si gaseste la omul normal, ca toate glandele mucoasei nazale contin material PAS-pozitiv, care poate fi colorat si cu mucicarmin - semn evident de coparticipare a unor substante acide. Studii indelungate au dus la concluzia, ca in mucoasa normala exista o preponderenta a mucopolizaharidelor neutre asupra celor acide, precum si o cantitate redusa de glicogen epitelial; dar aceste rapoarte cresc si uneori se inverseaza in starile patologice.

In privinta substantelor lipidice, studiile sunt mai sarace. Mucoasa respiratorie normala contine material Sudan-pozitiv in partea superficiala a epiteliului; se mai gasesc mici granule sudanofile in epiteliile glandulare din corion. Stratul bazal, membrana bazala si formatiunile vasculare profunde nu contin substante lipidice. Cercetarea fosfatazei alcaline pe mucoasa nazala a aratat ca, la omul normal, aceasta e prezenta la nivelul capilarelor din corion, precum si in unele celule epiteliale din stratul extern.

NOTIUNI DIN HISTOCHIMIA MUCOASEI OLFACTIVE.

Cercetarile lui De Amicis si Zorzoli (1957) au pus in evidenta prezenta ADN-ului in nucleii celulari epiteliali, nervosi si de origine conjunctiva din mucoasa olfactiva. ARN-ul e prezent in citoplasma celulelor de sustinere si a elementelor epiteliale propriu-zise; se pare ca exista o corelatie intre functionalitatea olfactiva si metabolismul acizilor nucleici.

De Varna si Salonna (1953), evidentiaza substante mucopolizaharidice acide in glandele Bowmann si in stratul apical al celulelor epiteliale. Glicogenul ar fi abundent in toate elementele epiteliale ale mucoasei olfactive. Lazzaroni(1959), afirma ca stratul subtire de mucus de la suprafata epiteliului, in epiteliul insusi, precum si in glandele Bowmann, exista mucopolizaharide acide. Substantele de natura lipidica pigmentara sunt prezente in prelungirile periferice ale celulelor olfactive si in glandele Bowmann (Gerebtzoff si Shakapenco).

Cercetari asupra enzimelor fosfomonoesterazice au fost mai numeroase:

Burckhardt si Ehrmankraut (1955), gasesc prezenta fosfatazei alcaline in receptorii senzoriali, unde fosfataza acida lipseste;

De Amicis si Zorzoli (1957), descriu prezenta fosfatazei alcaline in epiteliul si in glandele Bowmann, iar fosfataza acida e in cantitate limitata la nivelul marginii libere a epiteliului, in stratul bazal al acestuia si la nivelul glandelor Bowmann;

Lazzaroni (1957) constata ca fosfataza acida e absenta la nivelul mucoasei olfactive.

Negri (1959) observa ca fosfataza alcalina a mucoasei olfactive sufera variatii considerabile in raport cu stimulii olfactivi.