Leziunile si moartea prin agenti fizici

LEZIUNILE SI MOARTEA PRIN AGENTI FIZICI

1. Leziunile si moartea prin temperaturi inalte

Dintre factorii de mediu care pot exercita o actiune nociva asupra organismului, cel mai important prin frecventa morbiditatii si mortalitatii este factorul termic.

Temperatura ridicata poate actiona asupra organismului sub forme variate: radiatii calorice, flacari, corpuri supraincalzite, lichide fierbinti, vapori supraincalziti.

Efectele temperaturii inalte asupra organismului pot fi generale, (hipertermia) si locale (arsurile).

1.1. Hipertermia

Notiunea de hipertermie cuprinde totalitatea modificarilor patologice consecutive actiunii temperaturii inalte asupra intregului organism.

La temperaturi ridicate ale mediului ambiant se produce o intensificare a termolizei, realizata in special prin vasodilatatie  cutanata, hipersecretie sudorala si reducerea ratei metabolismului. Cand pierderea de caldura devine inferioara caldurii primite se produce acumularea ei, rezultand sindromul hipertermic.

In practica hipertermia apare intotdeauna ca un accident, indeosebi in conditii industriale, la persoane care lucreaza in incaperi supraincalzite. Accidentele de hipertermie sunt favorizate de: umiditatea crescuta a aerului, atmosfera inchisa (lipsita de curenti de aer), imbracamintea calda, starea de oboseala, consumul de alcool si diferite boli organice.

Manifestari clinice

In formele usoare de hipertermie tabloul clinic se caracterizeaza prin facies vultuos, greturi, varsaturi, iritabilitate, scaderea atentiei, lipotimii, scaderea TA si semne de deshidratare.

Forma grava a hipertermiei este socul caloric care poate duce la moarte. Se caracterizeaza prin Cianoza, extremitati reci, dispnee intensa, respiratie Cheyne-Stokes, puls filiform, prabusirea TA.

Cand temperatura corporala depaseste 42⁰C se instaleaza coma si este posibila moartea.

Insolatia este o forma de hipertermie rezultata din actiunea radiatiilor calorice si ultraviolete in urma expunerii indelungate la soare, in special cu capul descoperit. Formele usoare se intalnesc frecvent in sezonul cald si se manifesta prin febra, anxietate, cefalee, greturi, varsaturi, dispnee, tahicardie, piele uscata, eritem dureros al regiunilor expuse. Formele grave sunt rare in zona noastra geografica. Pot duce la moarte prin insuficienta cardiaca acuta, colaps sau coma prelungita.

Modificari anatomopatologice

Modificarile anatomopatologice in mortile prin hipertermie se caracterizeaza prin rigiditate cadaverica precoce, racirea tardiva a cadavrului, staza viscerala marcata si focare hemoragice in special meningo-cerebrale, suprarenaliene si pulmonare.

1.2. Arsurile

Arsurile pot fi produse de flacari, gaze incandescente, vapori supraincalziti, corpuri solide supraincalzite sau incandescente, lichide fierbinti, metale topite.

Dupa intensitatea leziunilor si aspectul morfologic se disting 4 grade de arsuri.

Arsuri de gradul I - eritemul - se caracterizeaza prin hiperemie (roseata), tumefactie si durere locala. Dispar in circa doua zile, fara cicatrici sau lasand o usoara pigmentatie locala. Pot deveni mortale cand intereseaza 2/3 din suprafata corporala. Arsurile de gradul I dispar de obicei la cadavru.

Arsuri de gradul II - flictene - se caracterizeaza prin aparitia de vezicule, bule, flictene ce contin un lichid sero-citrin bogat in leucocite, proteine si fibrina, cu reactia Rivalta pozitiva. Reactia Rivalta pozitiva denota caracterul vital al arsurii. Se vindeca in 1-2 saptamani, fara cicatrici, adesea cu pigmentatie locala. Pot deveni mortale cind intereseaza 1/2 din suprafata corporala. Pe cadavru trebuie diferentiate de veziculele de putrefactie care au reactia Rivalta negativa .

Arsuri de gradul III - escara - se caracterizeaza prin necroze tegumentare, urmate de escare. Complicatiile septice sunt frecvente. Vindecarea se face lent, cu aparitia de cicatrici adesea cu aspect cheloid. Pot deveni mortale cand intereseaza 1/3 din suprafata corporala.

Arsuri de gradul IV - carbonizarea - sunt arsuri foarte profunde, cu distrugerea tesuturilor moi, putand merge pana la calcinarea oaselor. Supravietuirea este in functie de regiunea interesata si de extinderea leziunilor.

Tesuturile carbonizate sunt dure prezentand fisuri adanci cu infiltrate marginale de sange. Prin coagularea proteinelor musculare se produce o retractie a musculaturii membrelor, cadavrul luand o pozitie caracteristica de 'boxer'. Pot apare fisuri sau fracturi osoase.

In carbonizare, prin distructia tisulara extinsa si deshidratare se reduce mult greutatea segmentului afectat si a cadavrului. Cand sursa calorica este puternica si actioneaza timp indelungat poate ajunge la o distructie totala, dintii si oasele fiind ultimele care se distrug. Prin incinerarea totala a cadavrului unui adult raman circa 6Kg de cenusa.

Manifestarile generale sunt dependente de o serie de factori: extinderea si gradul arsurilor, localizarea (cele de la nivelul fetei si mainilor avand o evolutie mai grava), varsta (copiii si batrinii fiind mai sensibili), natura agentului termic, stari patologice preexistente (boli hepatice, renale, etc.).

Prognosticul unui sindrom postcombustional este legat de suprafata corporala lezata. In general arsurile de gradul II si III ce depasesc 15% din suprafata corporala la adult si 8% la copil sunt considerate periculoase pentru viata; cele care afecteaza peste 30-40% din suprafata corporala sunt de obicei mortale.

Cele mai frecvente cauze de deces in arsuri sunt socul combustional si complicatiile septice.

Socul combustional evolueaza in mai multe etape. Imediat dupa arsuri se instaleaza socul primar. Este un soc neuroalgic determinat de inhibitia centrilor nervosi sub actiunea stimulilor nociceptivi plecati de la exteroceptorii din pielea lezata. Experimental si clinic socul poate fi evitat sau atenuat prin anestezie. Socul primar parcurge doua faze:

a). faza compensata (erectila) caracterizata prin agitatie si cresterea TA;

b). faza decompensata cu stare de prostatie sau coma, puls slab, filiform, scaderea tensiunii arteriale, hiporeflexie.

Socul primar dureaza circa 2-3 ore fiind urmat de socul secundar (plasmatic). Aceasta etapa este consecinta piererii de plasma cu reducerea volumului sanguin. Se caracterizeaza prin: plasmexodie generalizata, hemoconcentratie, acidoza, scaderea tensiunii arteriale. Prin cresterea vascozitatii sangelui circulatia periferica devine din ce in ce mai dificila, agravandu-se fenomenele hipoxice.

La 5-6 zile dupa producerea arsurilor, prin rezorbtia unor substante toxice de la nivelul suprafetelor arse se instaleaza un sindrom toxic, caracterizat prin: febra, varsaturi, diaree, cefalee, stupoare, tahicardie, hipotensiune arteriala si fenomene de insuficianta hepato-renala.

Evolutia arsurilor poate fi agravata de complicatiile septice care pot duce la deces prin soc toxico-septic.

Modificarile anatomopatologice variaza in functie de faza de evolutie in care se instaleaza decesul si de intensitatea si intinderea arsurilor. La examenul extern se constata prezenta arsurilor de diferite grade. Modificarile interne depind de durata supravietuirii. Se pot constata staza viscerala generalizata, edem cerebral pronuntat, focare hemoragice in special meningo-cerebrale si pulmonare, modificari distrofice hepatice, miocardice, renale, ulceratii gastro-duodenale (ulcere Curling), rinichi de soc.

Expertiza medico-legala in cazul arsurilor trebuie sa elucideze urmatoarele aspecte:

a). Stabilirea diagnosticului pozitiv de arsura

b). Stabilirea tipului de agent termic care a produs arsurile: lichide fierbinti, flacari, corpuri incandescente, etc. Lichidele fierbinti produc de obicei arsuri descendente, fara arderea parului, dar uneori cu caderea acestuia. Flacara produce arsuri cu mers ascendent, cu arderea parului si depozite de funingine si fum. Contactul cu corpuri incandescente da arsuri limitate dar profunde si grave.

c). Caracterul vital al arsurilor. Expertiza medico-legala va stabili daca arsurile s-au produs in timpul vietii sau dupa moarte. Principalele elemente care demonstreaza caracterul vital al arsurilor sunt:

- continutul bogat in leucocite si fibrina al lichidului din flictene (care confera reactia Rivalta pozitiva);

- prezenta reactiei inflamatorii la nivelul escarelor;

- depozite de fum si funingine in caile respiratorii;

- prezenta carboxihemoglobinei in sange, care este o dovada certa ca victima a trait in focarul de incendiu.

d). Stabilirea cauzei mortii. Expertiza va stabili daca moartea este consecinta socului combustional, socului toxic sau complicatiilor mai ales septice.

e). In carbonizarile extinse se pune problema identificarii cadavrului, care se poate face cu ajutorul danturii, firelor de par nearse, resturilor scheletice, a unor obiecte metalice.

Sub aspect judiciar moartea prin arsuri este de obicei accidentala (accidente casnice, de munca), intalnindu-se mai frecvent la copii, epileptici, persoane in stare de ebrietate. Sinuciderile sunt rare si se realizeaza prin aprinderea substantelor inflamabile aruncate pe corp. Omorul este foarte rar. Destul de frecvent se intalneste disimularea omorului prin arderea cadavrului suprimat prin alte mijloace. In aceasta situatie lipsa caracterului vital al arsurilor, depistarea unor leziuni traumatice si examenul toxicologic vor elucida cazul.

2. Leziunile si moartea prin frig

Temperaturile scazute au asupra organismului o actiune locala, determinand aparitia degeraturilor si o actiune generala, producand refrigeratia (hipotermia).

2.1. Degeraturile

Sunt leziuni de gravitate variabila produse in urma actiunii  locale a frigului. Se localizeaza mai frecvent la nivelul extremitatilor: degete, nas, pavilionul urechii. Aparitia degeraturilor este favorizata de mediul umed, echipament de protectie insuficient, ud sau defectuos, incaltaminte sau haine stramte.

Dupa gravitate exista 4 grade de degeraturi:

gradul I se caracterizeaza prin prezenta unui eritem rosu-violaceu, initial dureros apoi insensibil prin paralizia filetelor nervoase senzitive; pe cadavru dispar.

gradul II se caracterizeaza prin aparitia de flictene ce contin un lichid clar sau usor sanghinolent. Dupa spargerea flictenelor fundul lor apare cenusiu, mortificat.

gradul III reprezentat de leziuni necrotice ale pielii, care evolueaza ca ulceratii atone.

gradul IV caracterizat prin aparitia gangrenei uscate sau umede a tegumentului interesat.

Gangrena umeda apare in cazul in care se asociaza tulburari ale intoarcerii venoase sau suprainfectie.

La examenul microscopic in zona degerata se pot observa:

- tromboze vasculare, in special in vene;

- fenomene de endarterita obliteranta pe arterele mici si mijlocii;

- degenerescenta tecii de mielina a filetelor nervoase;

- distrofie hialina, necroze, urmate tardiv de procese de fibroza in fibrele musculare.

Complicatiile degeraturilor pot fi precoce si tardive. Dintre complicatiile precoce cele mai frecvente sunt socul si infectia. Din grupa complicatiilor tardive fac parte leziuni cutanate (atrofii, hiperkeratoze, ulcere atone), leziuni musculare de obicei de tip atrofic, osteoporoza, leziuni vasculare de tip endarterita obliteranta sau tromboflebite, leziuni nervoase cu tulburari de sensibilitate si trofice.

2.2. Refrigeratia (hipotermia)

Sub numele de refrigeratie sunt cuprinse toate modificarile survenite in urma expunerii organismului la temperaturi joase. Fata de actiunea frigului organismul se apara prin reducerea pierderilor de caldura produsa prin vasoconstrictie cutanata si prin intensificarea producerii de caldura realizata prin frison si intensificarea metabolismului. Cand mecanismele adaptative sunt depasite se produce o scadere progresiva a temperaturii corporale, care sub anumite limite devine incompatibila cu viata.

Factorii favorizanti in producerea refrigeratiei pot fi exogeni si endogeni. Dintre factorii exogeni fac parte frigul asociat cu vant si umiditate (frigul asociat cu atmosfera calma si uscata este mai usor de suportat), calitatea imbracamintii (imbracaminte stramta, umeda). Factorii endogeni sunt reprezentati de starea de ebrietate, inanitie, oboseala (fizica si intelectuala), stari patologice (anemii, boli cardiovasculare, insuficiente endocrine), varsta (copiii si batrinii sunt mai sensibili).

Clinic, in faza reactiva (de aparare) apar frisoane, tahicardie, tahipnee si cresterea tensiunii arteriale.

Cand temperatura corpului scade la 30-32⁰C se instaleaza asa numita faza letargica caracterizata prin bradicardie insotita uneori de aritmie, bradipnee, respiratie Cheyne-Stokes, astenie, adinamie, somnolenta.

Cand temperatura corporala ajunge la 31-27⁰C se instaleaza coma. Moartea se produce cand temperatura corpului atinge 20-24⁰C fiind determinata de fibrilatie ventriculara sau stop cardiac.

Modificari anatomopatologice

La examenul extern se constata lividitati de culoare rosie vie. Cadavrele inghetate sunt dure, lemnoase. Dupa dezghetare rigiditatea cadaverica dispare foarte repede iar putrefactia evolueaza rapid.

La examenul intern apare staza generalizata, sange rosu, lichid. Datorita hemolizei rapide dupa dezghetare, tesuturile in special endocardul, intima vaselor si seroaselor sunt colorate in rosu-murdar. Ca element caracteristic se descriu sufuziuni hemoragice de culoare cafenie, de 2-4 mm diametru, la nivelul mucoasei gastrice, denumite petele Visnevski. Dupa unii autori aceasta modificare este intalnita in 85-90% in mortile prin refrigerare si lipseste cand moartea se produce rapid.

La examenul microscopic se pot constata modificari degenerative neuronale in sistemul nervos central si ganglionii simpatici si in sistemul excitoconductor al inimii, fragmentari ale fibrelor miocardice, disparitia glicogenului hepatic.

Un fenomen postmortal relativ frecvent intalnit in inghet este disjunctia suturilor oaselor craniene, datorita cresterii in volum a creierului prin congelare. Aceasta modificare se diferentiaza de leziunile osoase traumatice prin lipsa infiltratelor sanguine la nivelul disjunctiei.

Sub aspect juridic, refrigeratia este cel mai frecvent accident (intalnindu-se la alpinisti, la copii prin inchideri accidentale in frigider, etc.). Sinuciderile sunt  rare descriindu-se cazuri la psihopati si alcoolici. Omorul este foarte rar, putandu-se realiza asupra unor persoane in imposibilitatea de a se opune (nou nascuti, paralitici).

3. Leziunile si moartea prin energie electrica

Pot fi consecinta actiunii curentului electric tehnic sau indrustial, cand vorbim despre electrocutare sau actiunii electricitatii naturale (atmosferice), cand vorbim despre trasnire sau fulgeratie.

3.1. Electrocutarea

Electrocutarea defineste complexul de modificari morfofunctionale locale si generale care se produc la trecerea curentului electric prin corpul omenesc. Electrocutarea poate fi sau nu urmata de moarte; atunci cand duce la deces acesta se instaleaza de obicei imediat si mai rar la cateva ore sau chiar cateva zile.
Electrocutarea se poate realiza prin mai multe modalitati de contact:
a). contact direct unipolar - in aceasta situatie se atinge o singura sursa de curent cu o singura parte a organismului;

b). contact direct bipolar sau multipolar - doua sau mai multe surse de curent sunt atinse concomitent cu doua sau mai multe zone ale corpului;

c). contact indirect - in aceasta varianta corpul vine in contact cu o sursa de curent electric prin intermediul unor elemente care actioneaza in mod intampator (de exemplu prin jetul de apa de la robinet, prin jetul urinar, etc.);

d). contact prin arc voltaic - este o forma de contact indirect unipolar realizat prin intermediul stratului de aer care separa suprafata corpului de o sursa de curent; aceasta modalitate se realizeaza cand sursa de curent este foarte puternica si cand distanta care separa sursa de curent de suprafata corpului este mica (pana la 35 mm).

Factorii care conditioneaza electrocutarea. In determinismul si gravitatea leziunilor din electrocutare intervin mai multi factori care pot fi grupati in trei categorii:
- factori care tin de proprietatile curentului electric;

- factori care tin de organism (biologici);

- factori care tin de circumstantele de producere a electrocutarii.

A). Proprietatile curentului electric.

Proprietatile curentului electric cu rol in determinismul electrocutarii sunt tensiunea, intensitatea curentului si felul curentului (continuu sau alternativ)
a). Tensiunea curentului. Din punct de vedere tehnic, sub aspectul tensiunii curentii electrici se impart in trei categorii:

- curenti de joasa tensiune, pana la 500 V;

- curenti de tensiune mijlocie, intre 500-5000 V;

- curenti de inalta tensiune, peste 5000 V.

Cei mai periculosi sunt curenti de joasa tensiune, majoritatea electrocutarilor letale producandu-se la tensiuni cuprinse intre 200-250 V. Pe masura cresterii tensiunii se intensifica actiunile mecanice si termice ale curentului electric, dar cresc sansele de supravietuire. Curentii de inalta tensiune produc leziuni foarte grave la locul de intrare si de iesire sub forma de arsuri grave pana la carbonizari, necroze profunde, rupturi musculare si leziuni osoase (fracturi).

b). Intensitatea curentului. Intensitatea curentului reprezinta principala proprietate responsabila de efectele mortale ale curentului electric. Majoritatea electrocutarilor letale se produc la intensitati cuprinse intre 20-150 mA. Curentii cu intensitate mare, de obicei nu duc imediat la moarte, dar produc arsuri grave la zonele de contact.
c). Felul curentului. Felul curentului (continuu sau alternativ) are o importanta deosebita in producerea leziunilor si mortii prin electrocutare. Pentru om cel mai periculos este curentul alternativ. In studiile sale Kernbach arata ca omul poate rezista la un curent continuu cu tensiune de 70-80 V si intensitate de 40 mA, insa un curent alternativ de 40 V si 12 mA are efecte mortale; deci periculozitatea curentului alternativ este de 3-4 ori mai mare decat a curentului continuu. Agresivitatea curentului alternativ este invers proportionala cu frecventa lui. La om curentul alternativ exte periculos pentru viata la frecvente mici, de sub 7000 perioade/s, periculozitatea maxima situandu-se in jur de 60 perioade/s.

B). Factori care tin de organism (biologici)

Dintre factorii biologici un rol major in determinismul electrocutarii il are rezistenta organismului la trecerea curentului electric. Tesuturile care intra in structura corpului uman prezinta o conductibilitate diferita si ca atare opun o rezistenta diferita la trecerea curentului electric. Unele tesuturi cum sunt oasele, pielea, tendoanele, unghiile, parul au o rezistenta electrica mare, pe cand muschii, viscerele, sangele si celelalte umori au o rezistenta mica. Deci per ansamblu corpul uman este un conductor electric neomogen a carui rezistenta globala este data de suma rezistentelor partiale a tesuturilor si organelor. Pentru a trece prin corp curentul electric trebuie sa invinga trei rezistente si anume: rezistenta pielii la intrare, rezistenta tesuturilor si organelor pe traiectorie si rezistenta pielii la iesire. Rezistenta globala a organismului este apreciata la 100000 ohmi. Aceasta rezistenta este data in mare parte de rezistenta pielii care in conditii normale, de pielele uscata este de circa 50000 ohmi. De remarcat insa ca rezistenta pielii devine aproape neglijabila de circa 1000 ohmi daca este umeda.

C). Factori care tin de circumstantele electrocutarii

In afara de caracteristicile tehnice ale curentului electric si de rezistenta opusa de organism, efectele unei electrocutari depind si de circumstantele in care s-a produs.
a). Suprafata de contact - are importanta deosebita in determinismul electrocutarii, rezistenta corpului fiind invers proportionala cu suprafata de contact; cu cat suprafata de contact este mai mare cu atat leziunile vor fi mai grave.

b). Numarul contactelor - gravitatea electrocutarii este direct proportionala cu numarul contactelor; in contacte multiple se creaza trasee multiple marind pericolul actiunii asupra unor organe vitale.

c). Timpul de contact - cu cat timpul este mai prelungit cu atat periculozitatea curentului electric este mai mare.

d). Localizarea contactului - cele mai periculoase sunt contactele la nivelul capului, toracelui, membrelor superioare, deoarece in treiectoria principala curentul va intalni organe vitale.

e). Traiectoria curentului in organism. Dupa patrunderea in organism curentul electric se raspandeste sub forma de evantai pe calea vaselor de sange care datorita continutului lichidian sunt bune conducatoare de electricitate. Cu cat traiectoria curentului prin organism este mai mare cu atat riscul de a intalni un organ vital (inima, creier, plaman) este mai mare, situatie in care electrocutarea este de obicei fatala. Traiectoria curentului in organism poate sa fie superioara (mana-mana), inferioara (picior-picior) si completa (mana-picior).

Efectele curentului electric asupra organismului.

Efectele curentului electric asupra organismului pot fi:

- termice;

- mecanice;

- biochimice.

Efectele termice. Prin actiune termica curentul electric produce arsuri de gravitate variabila. O forma aparte de arsura care exprima actiunea termica a curentului electric este marca electrica care apare numai in timpul vietii avand, valoare de reactie vitala.

Efectele mecanice. Prin efect mecanic curentul electric produce leziuni cu caracter distructiv (plagi cutanate, rupturi musculere si viscerale, leziuni osoase, etc.).
Efectele biochimice. Efectele biochimice constau in fenomene de electroliza cu migrari ionice si cu tulburari de permeabilitate celulara. Cele mai importante modificari prin efect biochimic sunt edemul electrogen si metalizarea zonelor de contact.

Tanatogeneza in electrocutare. Mecanismul de producere a mortii prin electrocutare depinde in principal de particularitatiile curentului. Curentii slabi pot produce moartea prin asfixie datorita tetanizarii musculaturii respiratorii si mai rar prin fibrilatie ventriculara. Curentii mijlocii pot duce la deces prin paralizia centrilor vitali, prin asfixie si prin fibrilatie ventriculara. Curentii puternici produc paralizia sistemului nervos central.

Modificari anatomopatologice

Marca electrica este leziunea cea mai caracteristica, cu valoare de amprenta in electrocutare, fiind consecinta efectului termic a curentului electric. Se localizeaza la locul de intrare a curentului electric, cel mai frecvent la nivelul mainilor. Uneori poate apare si la locul de iesire si chiar pe traiectorie (pe invelisurile organelor).

Macroscopic se prezinta ca o depresiune a pielii, dura, de forma rotunda, ovalara sau alungita, de culoare cenusie-galbuie, cu marginile usor elevate.

Microscopic apar modificari la nivelul epidermului si dermului. La nivelul epidermului, celulele sunt slab colorate, stratul cornos apare turtit, celulele stratului bazal sunt lungite cu aspect de palisade; in stratul spinos pot apare celule vacuolizate. La nivelul dermului apar spatii goale uneori cu aspect cavernos, care confera uneori aspect de 'fagure de miere'; dermul profund este omogenizat cu aspect hialin.

Arsurile electrice. Arsurile electrice sunt produse prin contact direct cu conductorul sau prin scanteia arcului voltaric. Se localizeaza mai frecvent la nivelul membrelor superioare, capului si membrelor inferioare. Morfologic arsurile electrice sunt dure, uscate, nesangerande, de culoare cenusie sau bruna, cu marginile net determinate. In cazul curentilor puternici apar arsuri grave pana la carbonizare uneori cu calcinarea oaselor. Ca o particularitate, arsurile electrice rezista bine la putrefactie.

Leziuni distructive sunt consecinta efectului mecanic a curentului electric si sunt produse de curenti puternici. Ca aspecte lezionale putem intalni:

- plagi, uneori neregulate, anfractuoase; in unele cazuri pot apare plagi profunde, penetrante, cu aspect crateriform putand ridica probleme de diagnostic diferential cu plagile prin impuscare;

- rupturi musculare;

- rupturi viscerale;

- fracturi;

- leziuni articulare;

Metalizarea consta in incrustarea pe o zona din suprafata pielii a micilor particule metalice provenite din conductor. Morfologic pielea metalizata este uscata, rugoasa, rigida de culoare brun-galbuie sau negricioasa.

Edemul electrogen consta intr-o tumefiere palida, dura, de intindere variabila, localizata la locul de contact, dar poate apare si la distanta.

Sub aspect judiciar electrocutarea este cel mai frecvent un accident intalnit in cadrul unor accidente casnice sau profesionale. Aspecte particulare sunt reprezentate de decesele accidentale care survin in cadrul utilizarii curentului ca metoda abortiva sau la indivizi care utilizeaza curentului electric in cadrul unor practici autoerotice. Sinuciderile prin curent electric sunt rare, iar omorul este foarte rar intalnit.

3.2. Fulgeratia

Fulgeratia sau traznirea este consecinta actiunii electricitatii atmosferice. Energia electrica atmosferica actioneaza asupra corpului omenesc sub forma unei scantei electrice-traznetul. Traznetul reprezinta descarcarea energiei electrice naturale cu tensiuni foarte mari, intre un nor si pamant sau un obiect de pe pamant, cu formare de arc electric (in cazul fulgerului descarcarea se produce intre doi nori). In drumul ei scanteia electrica poate atinge oameni, animale, pomi, case, etc.

Electricitatea atmosferica are aceleasi efecte asupra organismului ca si curentul electric tehnic, respectiv efecte mecanice, termice si biochimice, la care se adauga efectul electromagnetic.

Efectele mecanice. Datorita tensiunii foarte mari efectele mecanice ale electricitatii atmosferice sunt foarte pronuntate, producand:

- plagi profunde la zonele de intrare si iesire, uneori penetrante, crateriforme, asemanatoare plagilor produse prin arme de foc, alteori plagi neregulate, cu margini zdrentuite;

- rupturi musculare si viscerale;

- leziuni osteoarticulare (fracturi, luxatii, dezarticulatii).

Deseori victima este aruncata si trantita la pamant, situatie in care apar leziuni de cadere.

Efectele termice se traduc prin arsuri grave, mergand pana la carbonizarea unei parti din corp. Caracteristica pentru fulgeratie este asa numita figura de traznet, care consta intr-un eritem rosu-brun cu aspectul unei ramuri de brad. Aceasta modificare este insa inconstanta si dispare in cateva ore dupa moarte. De cele mai multe ori hainele victimei se aprind determinand arsuri prin flacara. Datorita temperaturii foarte ridicate pe care o dezvolta trasnetul, obiectele de metal apartinand victimei se topesc.

Efectul biochimic determina aparitia edemului electrogen.

Actiunea electromagnetica produce magnetizarea obiectelor metalice apartinand victimei sau din jurul acesteia.

De obicei, in caz de fulgeratie moartea survine foarte rapid. In cazurile rare de supravietuire raman adeseori tulburari psihice, sechele oculare (cataracta), tulburari auditive (hipoacuzie), tulburari psihice si mai rar sechele neurologice (pareze sau paralizii).

Sub aspect judiciar traznirea este in exclusivitate un accident.

In cadrul expertizei medico-legale, pe langa examinarea victimei si a locului unde s-a produs traznirea, trebuie culese date cu privire la starea vremii (furtuna, descarcari electrice izolate, etc.).