NOTIUNI GENERALE DE TERAPEUTICA

NOTIUNI GENERALE DE TERAPEUTICA

Prevenirea si vindecarea bolilor reprezinta scopul final al medicinii, cunoasterea si diagnosticul lor fiind numai etape in drumul care conduce la realizarea acestui scop. Deoarece boala, indiferent de localizare, intereseaza organismul in general si imbraca aspecte particulare in functie de bolnav, tratamentul trebuie sa se adreseze nu numai organului lezat, dar si restabilirii functiilor celoralte organe; sa fie totdeauna individualizat - cu alte cuvinte, trebuie sa se trateze bolnavul, si nu boala.

Principalele forme de tratament sunt:

- tratamentul etiologice, care se adreseaza cauzelor bolilor;

tratamentul functional, care urmareste restabilirea functiilor deficiente ale organismului;

- tratamentul simptomatic, care urmareste combaterea (calmarea) simptomelor. Mijloacele si caile de tratament sunt multiple. Ele se pot reduce la tratamentul igieno-

dietetic; tratamentul prin agenti fizici; tratamentul climateric si balneoclimateric; tratamentul chirurgical.

TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC

Tratamentul igieno-dietetic urmareste stabilirea regimului alimentar (dieta si reglementarea activitatii fizice si intelectuale. Importanta acestui tratament rezulta si din faptul ca multe boli se pot vindeca numai prin dieta si repaus (unele enterocolite acute, unele nefrite etc.), altele putandu-se mentine in stare de compensare (afectiuni cardiace, hepatice, renale).

Dietetica sau alimentatia curativa se ocupa cu alimentatia omului bolnav. Experienta clinica arata ca alimentatia curativa este un important factor in tratamentul diferitelor boli, intensificand actiunea celorlalti agenti terapeutici, iar in unele boli fiind un factor terapeutic de sine statator.

Dietetica utilizata corect, limiteaza intrebuintarea medicamentelor, evitand astfel poli-pragmazia. De exemplu, printr-un tratament corect al constipatiei cu regim bogat in celulozice si glucide, se evita intrebuintarea numeroaselor laxative si purgative, care cu timpul produc obisnuinta.

in ultimele decenii s-a introdus o notiune noua, aceea de aliment-medicament. De exemplu, oul, prin compozitia sa, pe langa valoarea alimentara si calorica, poseda si calitatile unui medicament indicat in perioada de stare si de convalescenta a diferitelor boli (hepatice, colite de fermentatie, anemie, astenie, colecistonie); la fel, branza proaspata de vaci se recomanda in regimul hepatitelor, caisele, in dieta potasica; ficatul crud, in anemia pernicioasa, regimul de cruditati (fructe, legume), in constipatia obisnuita.

Dar, dietetica joaca un rol important si in profilaxia episoadelor acute, a complicatiilor si a decompensarilor (insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala, diabet zaharat, colecistitc, boala ulceroasa etc.). Regimul dietetic trebuie intotdeauna individualizat, adaptat fazei de evolutie a bolii si cat mai variat, pentru a nu provoca repulsie, deci necooperarea bolnavului. La stabilirea unui regim trebuie precizate alimentele permise, cantitatea si calitatea lor, orarul si repartizarea meselor, durata aplicarii. Se recomanda, uneori, foi de regim. Periodic, bolnavul trebuie cantarit, pentru a aprecia succesul sau ineficacitatea metodei.

Repausul - al doilea element al tratamentului igieno-dietetic - urmareste crutarea organismului bolnav, eliminand orice efort inutil. Un alt principiu este cel al terapiei active, care are drept scop calirea organismului prin exercitii fizice sau de alta natura.

Cele doua principii se completeaza, aplicandu-se in raport cu faza evolutiva a bolii: repaus in fazele acute; repaus combinat cu miscare sau efort, in convalescenta. Repausul este nu numai fizic, dar si psihic, intelectual. Se deosebesc mai multe forme de repaus:

Absolut, cand bolnavul nu are voie sa paraseasca patul. Se recomanda in infarctul miocardic, cardita reumatica evolutiva, ritmurile patologice de inalta frecventa, unele forme grave de insuficienta cardiaca, hemoragiile grave. Repausul absolut, prelungit, se poate insoti de multe inconveniente (tromboflebita), constipatie, infectii pulmonare, de decubit etc.), fapt pentru care se recomanda pozitia semisezanda, masajul periodic al extremitatilor, supravegherea continua a bolnavilor, mai ales cand sunt batrani, casectici, emfizematosi etc.

- Relativ, care, desi obliga pe bolnav sa stea la pat in majoritatea timpului, permite parasirea acestuia pentru mici plimbari, toaleta zilnica, alimentatie etc.

- Partial, cand se tin in stare de inactivitate numai anumite parti ale organismului (de exemplu, imobilizarea membrelor fracturate prin aparate gipsate).

Rolul asistentei medicale in aplicarea tratamentului igieno-dietetic este foarte important, ea contribuind la toate formele si fazele acestui tratament, urmarind respectarea acestuia, apreciind rezultatele favorabile sau depistand tulburarile secundare.

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

Acesta ramane cel mai important mijloc terapeutic. Medicamentele sunt destinate uzului extrem si intern si se pot introduce pe caile: cutanata (frictiuni, ungere), digestiva (absorbtie, clisma), respiratorie (inhalare - aerosoli), parenterala (injectii, perfuzii etc.), rahidiana.

Medicamentele sunt eliminate prin scaun, urina, transpiratie, saliva, aerul expirat. Supradozajul medicamentos sau absenta eliminarii, duc la intoxicatie. La fiecare medicament se deosebesc:

doza terapeutica: variaza intre doza minima la care apare efectul dorit si doza maxima;

doza maxima: cea mai mare doza suportata de organism, fara sa apara fenomene toxice;

- doza toxica: cantitatea de medicament care, introdusa in organism, determina fenomene toxice;

- doza letala: care determina moartea bolnavului.

Diferentierea substantelor, in medicamente si otravuri, in afara de doza, depinde si de calea de administrare si de capacitatea de absorbtie. Medicamentele sunt prescrise de medic, dar sunt administrate de surori, fapt pentru care ele trebuie sa cunoasca:

- dozele medicamentelor;

- indicatiile, contraindicatiile, reactiile adverse si incompatibilitatile medicamentelor;

- calea de administrare si modul de administrare;

fenomenele de obisnuinta, de rezistenta (rezistenta la antibiotice), ale toxicomaniei (morfina, cocaina), fenomenele de intoleranta si de hipersensibilitate (alergia medicamentoasa).

Dupa gradul lor de toxicitate, medicamentele sunt: toxice, stupefiante si medicamente obisnuite. Se mai disting: medicamente oficinale, preparate anterior in farmacie (de pilda, tinctura de iod); medicamente magistrale, preparate dupa prescriptia data de medic (reteta); specialitati farmaceutice, realizate in laboratoare specializate, insotite de indicatia referitoare la compozitie, administrare etc.

Medicamentele se prezinta diferit: pulberi; hidrice, cand au ca solvent apa, solutii (clorurate, glucozate, apa oxigenata); tizane, preparate prin infuzie in apa fierbinte; medicamente care au ca solvent alcoolul (tincturi, alcooluri aromatice); extractele, preparate prin evaporare; potiuni sau preparate zaharate; emulsii, siropuri; medicamente solide (tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate, casete); medicamente pe baza de grasimi (pomada, ulei unguent etc.).

Stocul de medicamente destinat tratamentelor curente folosite in sectie si satisfacerii necesitatilor neprevazute si de urgenta, constituie aparatul, care este de fapt un punct farmaceutic de sectie.

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

- Identificarea prealabila a medicamentelor si verificarea calitatilor lor.

- Respectarea intocmai a medicamentului prescris.

- Respectarea cailor, dozajului si a orarului de administrare.

Respectarea somnului bolnavilor. Fac exceptie medicamentele etiologice (antibiotice etc.).

Evitarea incompatibilitatilor. Unele medicamente devin ineficace sau chiar daunatoare prin asociere. Exista incompatibilitati de prescriere, de care trebuie sa tina seama medicul (sulfarriidele si acidul paraaminobenzoic, histamine si antihistaminicele, asocierea unor medicamente cu antidoturile lor). Exista insa si o incompatibilitate de asociere, care priveste pe sora: de exemplu, clorura de calciu si codeina fosforica, lumi-nalul injectabil si alte substante etc. Unele incompatibilitati sunt cautate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina, utilizarea antidoturilor), pentru a obtine efectul terapeutic urmarit.

- Administrarea imediata a medicamentelor (al caror flacon a fost deschis).

- Luarea medicamentelor in prezenta asistentei.

- Respectarea masurilor de asepsie, pentru a preveni infectiile intraspitalicesti.

- Anuntarea imediata a greselilor savarsite in administrarea medicamentelor.

ECHIVALENTA MEDICAMENTELOR

Aceasta trebuie cunoscuta de asistenta, pentru respectarea dozelor. Astfel:

1 pahar de lichior corespunde aproximativ cu

1 ceasca de cafea corespunde aproximativ cu

1 pahar de vin corespunde aproximativ cu

1 pahar de apa corespunde aproximativ cu

Si capacitatea lingurilor trebuie cunoscuta:

1 lingurita corespunde aproximativ cu

1 lingura de supa

Exista echivalente si pentru pulberi:

1 lingura plina cu pulbere contine aproximativ

1 lingurita rasa

1 varf de cutit rotunjit

15 g ulei 50 g apa 100 g apa 200 g apa

5 gapa 6,5 g sirop 4,5 g ulei 15 g apa 20 g sirop 12,5 gulei

2,5 - 5 g 1,5-2,5 g 1,5 - 1 g

CAILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Diferitelor medicamente le sunt proprii, uratoarele cai de administrare:

Calea digestiva, pe care se administreaza pilulele, comprimatele, solutiile, casetele, drajeurile, supozitoarele si clismele. Ultimele doua sunt introduse prin rect; tot pe cale digestiva, se practica diferite tehnici diagnostice sau terapeutice (spalatura gastrica, tubajul gastric, duodenal sau intestinal etc.).

Calea orala este cea mai comoda, atat pentru bolnav, cat si pentru personalul de ingrijire. Pe cale sublinguala se administreaza unii hormoni, nitroglicerina sub forma de comprimate sau de solutie.

Medicamentele care trebuie sa reziste sucului gastric si de la care se urmareste obtinerea unui efect rapid, trebuie ingerate pe stomacul gol, deci inaintea meselor (de exemplu Penicilina V). Medicamentele cu actiune iritanta asupra mucoasei gastrice, se administreaza in timpul mesei, pentru a fi amestecate cu alimente (ex: unele antibiotice si chi-mioterapice: tetracicline, nitrofurani etc.).

calea respiratorie, pe care se administreaza diferite substante narcotice (eter, cloroform, clorura de etil), unele substante antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare), unele substante (antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice) sub forma de aerosoli (amestec de gaz cu medicamente fin dispersate), oxigenul. Oxigenul se administreaza in edemul pulmonar acut, pneumotoraxul spontan, bronhopneumonie, diferite forme de insuficienta respiratorie, insuficienta circulatorie si in insuficienta cardiaca. Modalitatile de administrare sunt: aspirarea directa din balon, administrarea intranazala printr-o sonda Nelaton, masca sau cortul de oxigen.

Calea percutana: frictionare, comprese, ionoforeza (cu ajutorul curentului galvanic), badijonari, emplastre, bai medicinale.

- Caleaparenterala: antipiretice, injectii, perfuzii, transfuzii, punctii.

REACTIILE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR

Acestea, trebuie de asemenea, bine cunoscute de asistenta medicala, pentru a putea interveni la timp. Astazi, intoleranta medicamentoasa este foarte frecventa, chiar la antibiotice. Daca nu se iau anumite precautii, sunt de temut reactiile alergice. Sunt cunoscute medicamentele care pot duce la asemenea accidente; uneori pot aparea si accidente grave, generale: agranulocitoza (Aminofenazona), anemii, socuri anafilactice (seruri, antibiotice etc.). Alteori, in special in cursul tratamentelor cu antibiotice, pot aparea dezechilibre biologice, prin modificarea florei microbiene. Prin distrugerea florei patogene, unele microorganisme care paraziteaza in mod normal organismul, se dezvolta mai intens si devin mai virulente. Astfel, pot aparea micoze sau infectii cu stafilococi rezistenti la antibiotice.

Trebuie tinut seama si de faptul ca numeroase produse (antibiotice, corticoizi) pot masca semnele unei boli, fara a o vindeca complet, daca nu sunt prescrise in doze si pe o durata suficienta.

TERAPIA PRIN SOC

Acest gen de terapie grupeaza un numar de metode, aplicate spre a provoca in organism anumite reactii, care, cand sunt foarte puternice, se manifesta prin tabloul clinic al socului. Agentii terapeutici folositi sunt:

- substante organice: lapte de vaca sterilizat, peptona, sange si seruri, autohemoterapia (se preleveaza de la bolnav 10 - 20 ml sange vens si se reinjecteaza profund i.m);

- proteine microbiene;

- malarioterapie, folosita in special in sifilisul nervos.

Reactiile care pot aparea sunt: generale (hipertermie, frison, hipertensiune) si de focar (exacerbarea proceselor inflamatorii cronice, latente), locale (eritem, sensibilitatea locala, usoara tumefiere).

Indicatiile acestei terapii sunt: astmul bronsic, reumatismele cronice, unele nefroze, colita ulceroasa, iar contraindicatiile: tuberculoza pulmonara, insuficienta cardiaca, diabetul zaharat, scleroza renala, hepatitele etc.

TRATAMENTUL DURERII

Acest tratament reprezinta cel mai convingator exemplu de justificare a tratamentului simptomatic. Totusi, recunoasterea cauzei durerii are o mare importanta, deoarece in lipsa diagnosticului, tratamentul este uneori inutil si adeseori periculos. De exemplu, este contraindicat sa se administreze vreun analgezic unui bolnav suspect de apendicita. in combaterea durerii se intrebuinteaza de obicei:

opiul si alcaloizii sai (morfina, papaverina), cu indicatie in infarctul miocardic, dar si in edemul pulmonar acut;

- grupul cocainei, utilizat in afectiuni O.R.L., oftalmologice, stomatologice etc.;

- grupul atropinei (atropina, tinctura de beladona), intrebuintat mai ales in spasmele si durerile gastrointestinale, durerile veziculare, renale, diverse varsaturi etc.

- grupul pentacinum (Fortral); Piafen; Tromadolum (Tramal)

grupul acidului salicilic (salicilatul de sodiu, acidul acetilsalicilic, Aminofenazona (intrebuintate in nevralgii, cefalagii, dureri reumatice, viscerale etc.);

- revulsivele sunt mijloace de tratament local (aplicatiile locale de frig si caldura, frictiunile , revulsivele medicamentoase - baile si compresele de mustar), care combat durerea prin aplicatii asupra regiunii dureroase. Revulsivele influenteaza starea si functia organelor prin derivarea sangelui, determinand o puternica vasodilatatie a tegumentelor, cu descongestionarea organelor interne. Dintre acestea, caldura se aplica local, sub forma de comprese umede, calde, termofor electric, si se intrebuinteaza in dureri gastrice si intestinale, colici nefretice si hepatice, procese inflamatorii cronice ale organelor abdominale si pelviene; punga cu gheata sau compresele reci, calmeaza durerile datorate infla-matiei peritoneale, apendiculare, colecistice, durerile din pericardite, meningite. Se mai intrebuinteaza si in hemoragiile gastrointestinale. Cataplasmele actioneaza prin caldura si umiditate, avand aceleasi indicatii ca si caldura umeda: (bolile pulmonare si pleurale); calmeaza nu numai durerea, dar si tusea si dispneea.

Principalele boli insotite de dureri sunt:

infarctul miocardic, embolia pulmonara, edemul pulmonar acut, pericardita, pleu-rezia, pneumotoraxul spontan - durerea toracica;

apendicita, perforatia unui ulcer gastroduodenal sau a veziculei biliare, ocluzia intestinala, pancreatita acuta, sarcina extrauterina, urgente chirurgicale, colica hepatica, nefretica, intestinala (urgente medicale) - dureri abdominale;

- fracturi, artrite, nevrite, arterite, flebite - dureri ale unui membru;

- boli renale, discopatia lombara etc. - dureri lombare.

O regula elementara in tratamentul durerii o constituie aplicarea acestuia, numai dupa cunoasterea cauzei. Nerespectarea acestui principiu comporta riscul de a masca o urgenta. O alta regula este aceea de a nu se prescrie opiacee, fara a fi cunoscute contraindicatiile.

TRATAMENTUL PRIN AGENTI FIZICI

Acesta cuprinde un grup larg de agenti terapeutici, care modifica reactivitatea organismului, restabilind unele functii deficitare si combatand durerea. Acesti agenti pot fi grupati in:

aplicatii calde si reci (punga cu gheata), frictiuni, impachetari, bai curative, termo-foare etc.;

electroterapie, prin intermediul galvanoterapiei (curentul continuu), faradoterapiei (curentul alternativ), diatermiei cu unde scurte, curentilor de inalta frecventa;

actinoterapie (terapie prin radiatii de natura diferita): raze ultraviolete si infrarosii, ultrasunete, roentgenterapie;

- gimnastica medicala si masaj.

TRATAMENTUL BALNEOCLIMATERIC

Acesta intrebuinteaza ca agenti terapeutici apele minerale, namolurile si climatul.