NOTIUNI INTERDISCIPLINARE IN FORMAREA KINETOTERAPEUTULUI

NOTIUNI INTERDISCIPLINARE IN FORMAREA KINETOTERAPEUTULUI

Prezentul material isi propune sa aduca in atentia cititorului o serie de precizari terminologice ce vizeaza: a) integrarea sociala a individului in cadrul societatii in care actioneaza (de asemenea, este delimitat si conceptul de socializare, cu procesele corelate acestuia, evidentiind rolul pe care il indeplineste in actul educativ), b) politicile sociale (definitii, tipologie, indicatori ai politicilor sociale); c) o introducere asupra conceptului de kinetoterapie la domiciliu; d) modele si tipuri de activitati ce pot fi incluse in programul de recuperare la domiciliu (este propus un model de interventie ce vizeaza reintegrarea sociala a sportivilor).

1. Notiuni introductive privind socializarea si integrarea sociala a individului

Conceptul de socializare este definit ca "un proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitati in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. In acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunand dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor sociale" (C. Zamfir & colab., 1998).

Altfel, socializarea este "procesul prin care indivizii invata deprinderile, valorile si comportamentele care ii abiliteaza sa participe in calitate de membri ai societatii in care traiesc"( M.T.S., Consiliul Europei, Comitetul pentru dezvoltarea sportului,1996, p.9.)

In literatura de specialitate, mai multe curente sociologice argumenteaza conceptul de socializare ca functie centrala a educatiei: interactionismul simbolic, functionalismul sistemic, fenomenologia, modelul dramaturgic, etnometodologia, constructivismul structuralist (pentru mai multe detalii a se vedea Stanciulescu, E., 1996).

Exista mai multe criterii de clasificare a socializarii. Astfel, in functie de stadiile ciclului de viata si de obiectivele diverselor grupuri si institutii sunt identificate doua categorii:

q     socializare primara (de baza) - proces ce incepe in perioada copilariei;

q     socializare continua - de-a lungul vietii, in timpul careia adultul dobandeste noi statuturi si roluri sociale

Dupa finalitatea urmarita sau efectele pe care le produce, intalnim:

q     socializare adaptativa/integrativa - proces ce conduce la configurarea acelor caracteristici sau capacitati personale care faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati in cadrul institutional dat.

q     socializare anticipatoare - ce consta in asimilarea acelor norme, valori si modele de comportament care faciliteaza adaptarea sau integrarea intr-un cadru institutional sau organizational viitor.

In functie de directia si rezultatul in conformitate cu cerintele, valorile si normele societatii in care traieste individul, socializarea se clasifica in:

q     socializare pozitiva - individul este in conformitate cu valorile, normele admise in societate.

q     socializare negativa - rezultatul acestui proces fiind devianta sociala (valorile, principiile la care se raporteaza individul sunt indezirabile si interzise in cadrul societatii din care face parte).

Discutiile asupra procesului de socializare vizeaza si procesele corelate acestuia. Prin urmare, patru fenomene sunt evidentiate:

desocializarea - presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane sau departarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate, in vederea eliminarii modelelor de comportare si de interactiune anterior insusite;

resocializarea (socializare secundara) este concomitenta cu desocializarea si consta in orientarea invatarii si controlului social catre asimilarea si manifestarea de comportamente individuale compatibile cu tabla de valori si atitudini a noului sistem integrator;

marginalizarea sociala pozitie sociala periferica, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educationale si comunicationale ale colectivitatii. Sursa marginalizarii sociale nu trebuie cautata in raritatea resurselor, ci intr-un anumit mod de organizare sociala caracterizat prin accesul accentuat inegal la resurse, prin discriminarea unor persoane sau grupuri sociale. Marginalizarea are ca efect izolarea sociala, alienarea, inadaptarea, neintegrarea sociala, dezorganizarea familiei; ca o reactie de compensare, ea se caracterizeaza prin reactii ostile fata de normele si valorile societatii globale, agresivitate si violenta, comportamente deviante. Grupurile marginale sunt de regula compuse din saraci, someri, minoritati etnice puternic discriminate, "handicapati", bolnavi psihic, delincventi, persoane inadaptate;

anomia - starea de dereglare a functionarii unui sistem sau subsistem social, dereglare datorata dezintegrarii normelor ce reglementeaza comportamentul indivizilor si asigura ordinea sociala. Deplasarea este insotita de centrarea tot mai accentuata pe individ, iar ulterior o schimbare notabila a sensului, a. devenind sinonima cu o serie de alte notiuni precum frustrarea, starea de nesiguranta, instrainarea, izolarea psihica etc.

Integrarea sociala - procesualitatea interactiunilor dintre individ sau grup si mediul social specific sau integral, prin intermediul careia se realizeaza un echilibru functional al partilor. "Integratul" poate fi o persoana cat si un grup de persoane, o categorie sociala, o organizatie, o comunitate teritoriala, un subsistem social etc. Se vorbeste astfel de o integrare profesionala, socio-profesionala, urbana, rurala, culturala, educationala etc. Daca elementele care se integreaza sunt subsisteme ale sistemului social global, integrarea  este societala.

Integrarea sociala reprezinta o relatie, o interactiune dinamica intre sistemul care se integreaza si sistemul care integreaza. In cursul acestui proces, atat in sistemul care se integreaza cat si in cel ce integreaza au loc schimbarii, fiind un proces bidirectional.

Sunt identificate patru faze ale integrarii sociale: acomodarea (faza in care cel care urmeaza sa se integreze intra in contact cu noul sistem, cu noile valori, norme, standarde), adaptarea (faza in care "integratul" incearca sa se alinieze la noile standarde si sa le respecte - procesul de internalizare), participarea (odata acumulate regulile noului sistem, individul sau grupul nou integrat actioneaza in concordanta cu acest sistem) si integrarea propriu-zisa care, de multe ori, poate fi o sinteza diferita in comparatie cu componentele initiale.

In ceea ce priveste tipologia pot fi identificate: a) integrare prin asimilare a culturii sistemului in care se integreaza; b) integrare prin schimbare reciproca - doua unitati se transforma prin interactiune in vederea unei actiuni optimizante.

In cadrul grupului apar trei posibilitati de integrare: intre norme, intre norme si comportamente, intre persoane. Acestea sunt elementele care dimensioneaza integrarea sociala ca :

integrare culturala - cand normele si valorile unei culturi sunt consistente intre ele;

integrare normativa - masura in care valorile grupului devin norme efective pentru membrii;

integrare comunicationala - schimbul interpersonal de semnificatii;

integrare  functionala - este tipul de integrare in raport cu schimbul de servicii; ea variind de la interdependenta extrema la autonomie individuala inalta (W. Landecker, 1951).

2. Managementul serviciilor de ingrijire la domiciliu

Conceptul de politica sociala desemneaza:

1. orientarea principala si, respectiv, obiectivele ce se urmaresc a se realiza in sfera sociala, pe termen lung, mediu si scurt;
2. mijloacele, instrumentele si masurile concrete de realizare a obiectivelor propuse (Poenaru, M., 1998).

Politica sociala se defineste prin masuri ce vizeaza bunastarea individuala si sociala, masuri ce vizeaza:

obiective sociale 'globale' (eradicarea saraciei, distributie echitabila a bunastarii, a veniturilor, etc.)

realizarea unor obiective pe domenii sociale (sanatatea, invatamantul, locuintele, securitatea sociala, etc.)

Realizarea unor programe sociale (pentru categorii defavorizate ale populatiei - batrani, tineri, copii, persoane cu dizabilitati etc. - , programe de ocupare si protectie a somerilor, programe de sustinere a familiilor si de protectie a copiilor etc.)

Politicile sociale pot fi concretizate in:

q     prestatii (venituri) sociale in bani - pensii, ajutoare de somaj;

q     prestatii (venituri)sociale in natura - servicii de sanatate, de asistenta sociala, servicii de invatamant si pregatire profesionala, alte servicii: de cultura, sport, odihna;

q     subventii pentru bunuri si servicii de consum;

q     prestatii fiscale - reduceri sau scutiri de impozite si taxe.

Tipologia politicilor sociale vizeaza constructia si functionarea conceptiilor politice diferite. Se disting trei modele de politica sociala se inregistreaza diferite grade ale unor parametri: a) modelul liberal-rezidual (SUA); b) modelul conservator (Germania); c) modelul social-democrat (Suedia).

Dupa M.Poenaru, 1998, p. 41

Sunt identificati o serie de indicatori sociali pe domenii in functie de care putem aprecia valoarea politicii sociale:

populatia;

sanatatea unde sunt incluse: starea de sanatate, serviciile de sanatate si resurse;

invatamantul;

ocuparea fortei de munca si conditiile de munca;

veniturile si consumul populatiei;

securitatea sociala unde sunt incluse: gradul de cuprindere in sisteme de protectie impotriva riscului de pierdere a venitului, gradul de asigurare si marimea prestatiilor.

Serviciile de ingrijire la domiciliu reprezinta o alternativa la institutionalizare (internarea in spital). O serie de avantaje ale acestor servicii la domiciliu sunt identificate:

abordarea coordonata a ingrijirii - sunt puse la punct planuri de interventie din partea medicilor de familie (care prescriu tratamentul);

cresterea nivelului de pregatire al personalului de ingrijire medicala, inclusiv a kinetoterapeutului;

crearea unor servicii de sanatate comasate, in colaborare cu diferite institutii (serviciul de ambulanta, de exemplu);

existenta unui transfer al serviciilor care sunt directionate catre domiciliu, in detrimentul institutiei spitalicesti;

dezvoltarea unor strategii zonale: management descentralizat specializat in zona (conducere multidisciplinara), unitati de diagnosticare rapida si ambulatorie, mijloace de diferentiere a complexului de afectiuni la batrani;

dezvoltarea unor institutii (clinici) specializate si de reabilitare care se bazeaza pe sistemul ambulatoriu (spitalizare de zi)

In Romania exista o serie de reglementari care vizeaza organizarea, functionarea sistemului de ingrijiri la domiciliu, precum si autorizarea persoanelor juridice si fizice care acorda aceste servicii (H.G. 318/2003). De asemenea, sunt precizate si standarde minime de calitate pentru aceste servicii sociale la domiciliu pentru diferite categorii de populatie (varstnici, persoane cu dizabilitati, etc.) (H.G. 175/2006, H.G. 246/2007).

3. Generalitati privind kinetoterapia la domiciliu

Ingrijirea la domiciliu - orice activitate de ingrijire medicala prestata de personal specializat, la domiciliul pacientului, ce contribuie la imbunatatirea starii de bine a acestuia din punct de vedere fizic si psihic.

Directiile de cercetare in domeniul serviciilor de ingrijire medicala la domiciliu sunt:

q     Dezvoltarea calitatii serviciilor pentru persoanele varstnice

q     Informarea corecta a pacientilor pentru optiunea cea mai eficienta a pachetelor de servicii medicale la domiciliu

q     Pregatirea unor specialisti profesionisti (atat kinetoterapeutii cat si ceilalti membri ai echipei) care sa furnizeze aceste servicii

q     Cresterea interesului tinerilor specialisti pentru aceasta forma de terapie la domiciliu (pentru diferite categorii de pacienti).

Sarcina kinetoterapeutului la domiciliu este de a indeparta/ameliora cat mai mult posibil starea de infirmitate fizica si psihica/senzoriala a unui individ in vederea restabilirii capacitatii acestuia de a trai intr-o maniera integrata pe plan fizic, psihic, social.

Echipa interdisciplinara este formata din:

medici (medicul de familie , medicii de specialitate);

kinetoterapeuti;

asistenti medicali;

ingrijitori la domiciliu;

asistenti sociali;

consilieri, etc.

Beneficiarii serviciilor de ingrijire la domiciliu, in functie de gradul de dependenta, sunt:

varstnicii;

copiii cu nevoi speciale;

adultii cu nevoi speciale.

In opinia lui A.Albu & colab. (2001) obiectivul asistentei medicale la domiciliu il constituie cresterea calitatii vietii pacientului. De asemenea, sunt identificate o serie de obiective generale (care vizeaza planurile cognitiv, afectiv, psihomotor) si operationale pe care trebuie sa le aiba in vedere persoana care desfasoara activitatea de ingrijire la domiciliu a persoanelor cu envoi speciale.

A.Albu & colab. (2001) au identificat o serie de principii ale ingrijirii persoanelor cu nevoi speciale care trebuie respectate de orice persoana care desfasoara activitati de asistenta la domiciliu:

sa nu faci rau;

gradarea efortului;

continuarea actiunilor pana la deplina recuperare a capacitatilor functionale

individualizarea tratamentului: varsta, sex, experiente motrice, nivel cultural, tipul si localizarea afectiunii, calitatea tratamentului;

normalizarea vietii - dupa Whalley, acest proces presupune 4 etape: pregatirea, participarea, contributia, stapanirea.

Rolurile asistentului personal (kinetoterapeutului):

• de a oferi ingrijirile necesare;
• de a consilia pacientul si familia;
• de a coordona, educa, observa reactiile pacientului.:

Factorii care definesc actiunile, continutul si sistemele de mijloace ale kinetoterapeutului:

cunoasterea pacientului;

capacitatea de cooperare a acestuia;

prezenta durerii (fiziologica si psihica);

modificarile personalitatii pacientului si atitudinea fata de boala (efecte pozitive si negative  ale bolii asupra personalitatii, tipuri de bolnav: pacientul cooperant, pacientul cooperant limitat, pacientul apatic)

Actiunile kinetoterapeutului sunt diferite in functie de pacient: copil, adult, varstnic.

Persoana care desfasoara activitati de ingrijire la domiciliu (kinetoterapeut) stabileste doua tipuri de relatii, atat cu pacientul, cat si cu familia pacientului. J.P.Durand considera ca 3 elemente sunt importante in ceea ce priveste atitudinea kinetoterapeutului fata de familie: intelegere, sprijin si deculpabilizare, includerea familiei in programul de ingrijire a pacientului (A. Albu&colab., 2001)

Activitatile kinetoterapeutului:

1. Mobilitate corporala a pacientului
2. Ingrijiri generale
3. Activitati vitale (alimentatie, igiena corporala)
4. Tratamentul prescris de medic
5. Petrecerea timpului liber (eficient si util)

Continutul si formele de organizare a timpului liber sunt in functie de varsta(copil, adult, varstnic), de formele si gradul deficientelor pe care le are pacientul.

Tipurile de manifestari ale pacientului se clasifica in:

q     pasivitate deranjanta - pacientul este indiferent la tot ceea ce se intampla in jurul sau si la stabilirea unei relatii de cooperare cu kinetoterapeutul;

q     activitate impulsiva - pacientul este dificil in relatia cu kinetoterapeutul, fiind permanent irascibil si nemultumit;

q     pasivitate echilibrata - pacientul este constient de necesitatea prezentei kinetoterapeutului, dar nu participa activ, nu vine cu solutii;

q     activitate rationala - pacientul colaboreaza activ si constient cu kinetoterapeutul.

Dupa A.Albu & colab.(2001) responsabilitatile pe care le indeplineste kinetoterapeutul in activitatea de ingrijire la domiciliu sunt de:

estimare initiala - observarea initiala a pacientului aduce informatii cu privire la actiunile pe care le va intreprinde;

planificarea actiunilor va tine cont de prioritatile si scopul pe care il urmareste;

aplicarea/interventia (stabilirea sistemelor de actionare, selectarea de metode, mijloace si materiale, valorificarea progreselor);

evaluarea rezultatelor (apeland la diferite teste de apreciere a starii functionale a pacientului).

4. Modele si tipuri de activitati in programul de recuperare la domiciliu

Prezentam un model de proiect de interventie ce vizeaza reintegrarea sociala a sportivilor. Evident ca perioada de desfasurare a acestui proiect atrage dupa sine costuri mai mari.

Definirea problemei

Societatea romaneasca de astazi nu ofera servicii care sa sprijine reintegrarea sociala a fostilor sportivi si de aceea, multi dintre acestia ajung sa traiasca in anonimat si sa prefere singuratatea in locul activitatilor publice de alta data.

Descrierea problemei

Sportivii formeaza o categorie sociala a parte a societatii. Programul de pregatire impus acestora, de performantele in crestere, face ca timpul petrecut de ei, alaturi de familiile lor, sa fie limitat. De asemenea, tendinta sportivilor de a urma fie scoala profesionala, fie studii superioare, este neglijabila daca raportam numarul sportivilor absolventi de acest gen la cel al sportivilor legitimati. Iata de ce momentul in care termina, cu sau fara voia lor, activitatea sportiva de performanta, daca nu reusesc sa-si continue munca in domeniu, multi dintre ei se izoleaza, ajung sa traiasca din amintiri, neavand puterea sa se integreze social intr-un alt gen de activitate.

Cauzele pentru care sportivii isi inceteaza activitatea sunt multiple (accidente in teren sau in afara acestuia, varsta, etc.) si consideram ca programul este util, cu atat mai mult cu cat posibilitatile de munca ale celor vizati sunt destul de mari.

Obiectivele proiectului

1. Descoperirea si atragerea spre diverse activitati a unui numar cat mai mare de fosti sportivi care au rupt orice legatura cu activitatea sportiva si care nu au nici o alta ocupatie profesionala.
2. Identificarea problemelor medicale si stabilirea unui program de recuperare (prezenta kinetoterapeutului este necesara)
3. Implicarea autoritatilor publice locale.
4. Implicarea cluburilor si centrelor sportive municipale judetene.
5. Colaborare cu familiile celor in cauza.

4. Metode de realizare a obiectivelor

A.1. Identificarea fostilor sportivi fara activitate.

A.2. Selectarea echipei de lucru formata dintr-un asistent social, psiholog, kinetoterapeut, manager sportiv (conducator de club, personalitate sportiva, etc.).

A.3. Gasirea unui sediu pentru desfasurarea proiectului.

A.4. Publicitate pentru ocuparea posturilor echipei de lucru.

A.5. Evaluarea fiecarui caz.

A.6. Stimularea dorintei de a participa la diverse actiuni.

A.7. Dezvoltarea responsabilitatilor personale.

B.1. Contactarea familiilor celor in cauza.

B.2. Sprijin pentru gasirea unui loc de munca, unde este cazul.

B3. Sprijin pentru participare la programul de recuperare

B.4. Sprijin pentru participarea la cursuri de calificare si recalificare profesionala.

B.5. Organizarea de activitati sportive la nivel de cartier, municipiu, judet, etc. si implicarea subiectilor in organizarea acestor activitati.

B.6. Identificarea unor probleme cheie specifice fiecarui caz in parte.

B.7. Implicarea mass mediei locale.

B.8. Infiintarea unui club propriu cu activitati sportive.

C.1. Contactarea fostilor sportivi de performanta cu posibilitati materiale pentru implicarea lor in diferite proiecte.

C.2. Colaborare cu manageri ai cluburilor si asociatii sportive.

C.3. Redactarea si publicarea unui raport final privind evaluarea anuala a proiectului.

5. Bugetul proiectului (sumele sunt orientative si trebuie actualizate functie de evolutia monedei)

Costuri de personal: psiholog, asistent social, kinetoterapeut, manager sportiv (part-time) - 24000 RON

Materiale consumabile - 2.000 RON

Comunicare (anunt in presa pentru ocuparea locurilor din echipa de lucru, corespondenta, telefon, masa rotunda, etc.) - 3.000 RON.

Editarea pliantelor (se vor cauta sponsori).

Chiria sediului - 500 RON/luna = 6.000 RON

Cheltuieli indirecte - 2.000 RON.

TOTAL BUGET - 37.000 RON.

Evaluarea proiectului

Evaluare semestriala:

1. chestionare ce vor investiga gradul de satisfactie al subiectilor ce au participat la actiuni;
2. raport cu privire la numarul de copii implicati in activitati si numarul de competitii organizate.

Evaluare finala:

numar constant de membri activi;

numar de persoane calificate si recalificate profesional care au intrat in campul muncii;

numarul celorlalte institutii implicate in proiect.

Bibliografie :

Albu, A.; Albu, C.; Petcu, I. (2001) - Asistenta in familie a persoanei cu deficienta functionala, Editura Polirom, Iasi

Dafinoiu, I. (coord.) (2001) - Evaluare, consiliere si interventie in grupuri defavorizate, Editura Erota, Iasi

Landecker, W.(1951)- Types of Integration and their Mesurement

Marginean, I. - Politica sociala si economia de piata in Romania, CIDE, Bucuresti, 1994

Poenaru, M. - Politica si indicatori sociali, Editura All, Bucuresti, 1998

Sbenghe, T. (1996) - Recuperarea medicala la domiciliu pentru medicul de familie, Editura Medicala, Bucuresti

7. Stanciulescu, E. (1996) - Teorii sociologice ale eudcatiei, Editura Polirom, Iasi
8. Titirica, L. (coord.) (1995) - Ghid de nursing, Editura "Viata Medicala Romaneasca", Bucuresti
9. Vogel, A.; Wodraschke, G. (coord.) (1999) - Ingrijirea bolnavului la domiciliu. Notiuni de baza si indrumari pentru ingrijirea calificata, Confederatia CARITAS Romania

C. Zamfir & colab.(1998) - Dictionar de sociologie, editura Babel, Bucuresti

Zamfir, E.; Zamfir, C. - Politici sociale. Romania in context european, editura Alternative, Bucuresti, 1995

XXX (2001) - Standarde de calitate in serviciile de ingrijiri la domiciliu - documente de lucru, Fundatia de Ingrijiri Comunitare, Editura Cavallioti

XXX (1998) - Serviciile de ingrijiri la domiciliu. Ghid de practica, Fundatia de Ingrijiri Comunitare, editura Leal

14. XXX (1996) - Impactul sportului asupra socializarii. Semnificatia sportului pentru societate, M.T.S., Consiliul Europei, Comitetul pentru dezvoltarea sportului, C.C.P.S., Bucuresti
15. H.G. 175/2006 - Standarde minime de calitate pentru serviciile sociale la domiciliu pentru personale adulte cu handicap
16. H.G. 246/2007 - Standardele minime specifice de calitate pentru serviciile de ingrijire la domiciliu pentru persoanele varstnice si pentru centrele rezidentiale pentru persoanele varstnice
17. H.G. 318/2003 - Normele de organizare si functionare a ingrijirilor la domiciliu, precum si autorizarea persoanelor juridice si fizice care acorda aceste servicii